Anulare act administrativ. Hotărâre din 01-07-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 4576/2/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Î N C H E I E R E

Ședința publică din 24.06.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: B.-L. PATRAȘ

GREFIER: I. C. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA S. 4 BUCUREȘTI A FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta . SRL prin reprezentant convențional, avocat Trantea G. cu împuternicire avocațială la dosar ( fila 50 ), lipsind pârâtele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. Arată că în cauza de față inspectorii fiscali au stabilit că pentru 3 facturi ar trebui achitat impozit pe profit suplimentar. În ceea ce privește factura din anul 2006, atât inspectorii fiscali, cât și expertul judiciar desemnat de instanța de judecată, au stabilit că pentru această factură cheltuielile efectuate pentru servicii de intermediere pentru achiziționarea unor terenuri ar trebui integrate în stocurile pe care societatea ar trebui să le facă. Această integrare în stocuri are la bază o prevedere dintr-un Ordin din anul 2005 care la data respectivă nu exista deoarece a fost introdus în anul 2007, anume art. 124 alin. 2. Prin urmare, pentru factura din anul 2006, această integrare în stocuri nu era posibilă, serviciile respective nu puteau fi integrate în producție, producție în curs de execuție, și nu puteau fi integrate nici în costurile de achiziție al terenurilor pentru că în anul 2006 nu s-a achiziționat nici un teren. În acel an s-au realizat doar o . pregătiri pentru achiziționarea terenurilor, s-a încercat identificarea lor, dar nu s-a achiziționat propriu zis vreunul. Astfel, arată că factura pentru anul 2006 aferentă acestor servicii este o cheltuială directă legată de exploatarea acestei societăți în exercițiul financiar 2006.

În ceea ce privește facturile din 2008 și 2009, reclamanta, prin reprezentant convențional, arată că pentru aceste două facturi a apărut prevederea din Ordinul nr. 1752 care stabilește că se pot considera stocuri și activele cu ciclu lung de fabricație cum ar fi ansamblurile de locuințe. Din acest motiv, terenurile achiziționate în această perioadă au fost integrate în stocuri în aceste active cu ciclu lung de fabricație. Arată că în ceea ce privește cheltuielile de intermediere care au precedat achiziționarea acestor terenuri nu au putut fi integrate în costul de producție al stocurilor, cu alte cuvinte art. 127 din Ordinul nr. 1752, care stabilește care este costul de producție. Atât inspectorii fiscali, cât și expertul judiciar desemnat de instanța de judecată au considerat că aceste cheltuieli sunt legate direct de costul de producție al viitorului ansamblu de locuințe care ar fi trebuit să se realizeze în acea locație. Subliniază că acel ansamblu nu s-a construit și nici nu va fi construit vreodată și, în ceea ce privește integrarea propriu zisă în costul de producție trebuie făcută aplicarea art. 127 din Ordinul nr. 1752 care vorbește de cheltuielile care pot fi atribuite în mod direct producției bunului respectiv. Arată că aceste servicii de intermediere, așa cum reiese din situația de lucrări de la fila 470 și astfel cum recunoaște chiar organul de soluționare a contestației la fila 441 din dosarul cauzei dedusă judecății, nu sunt legate în mod direct de achiziționarea unui teren, ele sunt legate de proiectul care ar fi trebuit să se realizeze. Reclamanta, prin reprezentant convențional, pentru a explica situația face trimitere la situația unui angajat a cărui fișă de post este aceea de a căuta, negocia și analiza furnizorii de pe piață, acestea sunt în fapt serviciile care au fost prestate de către societățile de intermediere. Astfel, acestea au venit înainte de cumpărător și aveau posibilitatea să caute furnizori pentru terenurile de care avea societatea reclamantă. Aceste societăți de intermediere au discutat cu primăria, cu proprietarii de terenuri, cu arhitecții, cu avocații, au realizat o . de servicii de intermediere care nu sunt cu nimic diferite de serviciile unui salariat care se ocupă cu identificarea furnizorilor și cu stabilirea contactelor cu aceștia. Cheltuielile salariale cu identificarea furnizorilor nu pot fi limitate și deductibile doar la momentul vânzării. Consideră că există niște cheltuieli salariale care sunt aferente indirect bunului care va fi produs de către societate. Arată că din acest motiv, pentru că nu sunt cheltuieli directe, societatea reclamantă le-a înregistrat în mod direct ca și costuri de exploatare în perioada respectivă. Învederează instanței de judecată că un alt aspect care trebuie clarificat este acela cu privire la faptul că în toată această perioadă nu era aplicabil Ordinul nr. 3055/2009 care a devenit aplicabil din ianuarie 2010. Deși acest Ordin prevede la punctul 51 faptul că atunci când se cumpără un teren, cheltuielile legate de notar, de autorizația de construire sau alte cheltuieli „atribuibile bunului respectiv” sunt integrate în costul de achiziție, dar ne aflăm înainte de această perioadă, iar acest punct 51 nu era aplicabil pentru că nu exista.

Curtea suspendă ședința de judecată pentru că a intervenit o pană de curent electric, iar ședința nu mai putea fi înregistrată.

Curtea dispune reluarea ședinței de judecată, după ce a fost rezolvată problema cu privire la înregistrarea acesteia, și acordă cuvântul în continuare reprezentantului convențional al reclamantei.

Reclamanta, prin reprezentant convențional, arată că în anul 2006 nu existau prevederi legate de stocuri și nu există bun achiziționat. Cheltuielile aferente viitoarei activități se încadrează în costul de exploatare. În anii 2008-2009 se integrează terenul achiziționat în stocuri, dar cheltuielile aferente acestora trebuie analizate din punctul de vedere al costului de producție al stocurilor, acest cost de producție implică cheltuieli directe și cheltuieli indirecte aferente bunului respectiv. Arată că în categoria cheltuielilor directe aferente bunului nu pot fi integrate aceste servicii de intermediere deoarece nu exista un punct 51 din Ordinul nr. 3055/2009 care să lege cheltuielile notariale sau pe cele pentru autorizația de construcție cu terenul și pe de altă parte, nu pot fi integrate nici în cheltuielile indirecte deoarece, pentru că astfel cum a spus chiar expertul, ansamblul de locuințe urma să fie vândut și nu se aplică regulile de la amortizare în această situație. Astfel, avem de a face cu cheltuieli care sunt cheltuieli de exploatare, serviciile astfel cum a arătat și la fila 470, nu țin numai de un comision de negociere unui anumit contract, au fost servicii mult mai complexe legate de mai multe terenuri, legate de identificarea acestora și de identificarea soluțiilor care ar fi putut fi aplicate în cadrul proiectului. Reia exemplul cu salariatul care pe parcursul unui an, având în vedere că în situația de față este vorba de 3 facturi, respectiv 3 ani, face demersuri pentru a identifica furnizori potriviți cu activitatea dorește societatea să o desfășoare. Astfel, dacă ar fi fost aceste costuri ale unui salariat, nu s-ar fi pus nici o problemă legată de integrarea lor la momentul la care au fost efectuate ca și cheltuieli deductibile, însă, pentru că ele au fost cumulate către un contractor la sfârșit de an s-a identificat această problemă a integrării în costul de producție al stocurilor.

În ceea ce privește TVA-ul, reclamanta, prin reprezentant convențional, arată că facturile de corecție, care sunt cele mai mari, de 36 mii lei, nici în raportul de inspecție fiscală, nici în decizia de soluționare a contestației și nici în raportul de expertiză nu se găsește o explicație pentru care societatea reclamantă nu ar fi putut aplica dispozițiile art. 159 alin. 3. Acest articol dădea posibilitatea societății reclamante ca după ce se finalizează o inspecție să emită facturi de corecție în conformitate cu concluziile raportului de inspecție fiscală. Societatea reclamantă nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispozițiile acestui articol special prevăzut de Codul fiscal și a emis acele facturi de corecție referitoare la TVA. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, urmează să amâne pronunțarea pentru data de 01.07.2014.

Pentru aceste motive,

DISPUNE

Amână pronunțarea pentru data de 01.07.2014.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. L. Patraș I. C. B.

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2098

Ședința publică din 01.07.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: B.-L. PATRAȘ

GREFIER: I. C. B.

Pe rol se află pronunțarea în cauza de contencios administrativ privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA S. 4 BUCUREȘTI A FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 IUNIE 2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, în aceeași compunere, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art. 260 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 01.07.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

CURTEA,

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 06.06.2012 ,reclamanta . SRL, în contradictoriu cu paratele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, a solicitat urmatoarele:

1.Anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de lipsa răspunsului DGSC la contestația fiscală înregistrată la DGAMC sub nr._/05.01.2012, care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 alin. 1 din C.pr.fisc.;

2.Anularea Deciziei de Impunere nr. F-S4 123/24.10.2011, a Dispoziției de măsuri nr._/24.10.2011 și Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-S4 94/24.10.2011, emise de AF Sector 4, în ce privește obligațiile fiscale stabilite suplimentar în cuantum total de 1.202.291 RON formată din:

443.811 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar

698.482 lei, reprezentând obligații fiscale accesorii impozitului pe profit suplimentar și

59.998 lei reprezentând TVA respinsă la rambursare.

3.Obligarea pârâtelor la rambursarea TVA în valoare de 59.998 RON;

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea DGSC la soluționarea pe fond a contestației fiscale înregistrată sub nr._/05.01.2012, împotriva Deciziei de impunere nr. F-S4 123/24.10.2011, a Dispoziției de măsuri nr._/24.10.2011 și Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-S4 94/24.10.2011, într-un termen de executare de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului autorității publice competente, în baza art. 18 alin. 6 și art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

În motivare ,reclamanta a aratat ca ,in urma unei inspecții fiscale desfășurate fără transmiterea unui aviz de inspecție prealabil, pârâtele au stabilit o . obligații fiscale suplimentare în sarcina sa, atât în ceea ce privește TVA, prin nerecunoașterea dreptului de rambursare aferent TVA cuprins în facturi de corecție, cât și în ceea ce privește impozitul pe profit, prin considerarea deducerii prin amortizare a unor cheltuieli ce fuseseră deduse de reclamanta integral.

Actele atacate de reclamanta sunt apreciate de aceasta ca nelegale pentru urmatoarele motive:

a.Inspecția fiscală nu s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, nefiind emis un aviz de inspecție fiscală.

b.Cuantumul TVA respins la rambursare este stabilit ca urmare al neconsiderării a două facturi, dintre care i) prima a fost emisa în mod legal ca o factură de corecție, iar ii) cea de-a doua, reprezintă o factură emisă în mod legal în baza unui contract de prestări servicii.

c.Cheltuielile considerate nedeductibile de către inspectorii fiscali reprezintă cheltuieli aferente unor servicii de intermediere pentru achiziționarea de terenuri, acestea nefiind amortizabile ,ci deductibile integral deoarece terenurile nu se amortizează.

Reclamanta a aratat ca a fost înființată în anul 2006 pentru analiza și dezvoltarea unui important proiect imobiliar constând într-un ansamblu rezidențial pe malul lacului Tâncăbești.

Având în vedere că reclamanta este o entitate înființată pentru a deține investiția imobiliară și pentru a-si putea desfășura activitatea a contractat o . servicii de intermediere și consultanță de la alte societăți ale grupului, în special de la . SRL. Pe lângă acestea ,s-au achiziționat și servicii de arhitectură de la . din Marea Britanie, reprezentată fiscal de Pricewaterhouse Coopers Auditors and Accounts SRL.

După analizele preliminare necesare achiziționării terenurilor, achiziții derulate în perioada 2006 – 2010, reclamanta a fost nevoită să sisteze derularea proiectului având în vedere modificarea previziunilor financiare inițiale, cauzată de apariția crizei imobiliare.

În cursul anului 2009, reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale privitoare la TVA aferent perioadei 2006 – 2009, inspecție finalizată prin Raportul de Inspecție Fiscală nr._/ 31.03.2009. În urma acestui control au fost respinse la rambursare anumite sume provenite din facturi pentru care inspectorii fiscali au considerat că există anumite nereguli formale. Reclamanta a înțeles să nu conteste acest Raport de Inspecție Fiscală, plecând de la premisa posibilității corectării acestor facturi în baza art. 159 din Codul Fiscal.

În cursul lunii august 2011, AFP Sector 4 a desfășurat o nouă inspecție fiscală la sediul reclamantei, inspecție având ca obiect TVA aferent perioadei iulie 2009 – decembrie 2010 și impozit pe profit aferent perioadei iulie 2006 – decembrie 2010.

Ca urmare a acestei inspecții, s-a emis Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-S4 94/24.10.2011 ,Decizia de Impunere nr. F-S4 123/24.10.2011 și Dispoziția de măsuri nr._/24.10.2011 prin care s-a considerat de către inspectorii fiscali că:

  1. În ceea ce privește TVA,

Reclamanta nu avea dreptul să corecteze facturile inițiale, ce fuseseră respinse la rambursare în cadrul primului control, și că

Reclamanta nu a prezentat documente justificative pentru a-si exercita dreptul de deducere pentru factura cu nr 0115/15.03.2010 emisă în baza unui contract de prestări servicii.

b. În ceea ce privește impozitul pe profit, reclamanta nu ar fi înregistrat corespunzător o . cheltuieli generate de contracte de intermediere și prestări servicii pentru achiziția unor terenuri, deoarece, din punctul de vedere al inspectorilor fiscali, acestea ar fi trebuit să se realizeze prin amortizare.

Având în vedere că niciuna dintre constatările inspectorilor fiscali nu are la bază argumente legale, a procedat la contestarea rezultatelor inspecției fiscale prin înregistrarea contestației cu numărul_/05.01.2012 .Deși acest termen a expirat, DGSC nu a soluționat nici până în prezent contestația fiscală formulată împotriva actelor administrativ-fiscale mai sus-menționate.

Existența motivelor de nelegalitate de ordin procedural

Inspecția fiscală a fost inițiată fără emiterea sau comunicarea unui aviz de inspecție fiscală.

Conform art. 101 din Codul de Procedură Fiscală, înaintea desfășurării inspecției fiscale, organul fiscal are obligația de a înștiința contribuabilul în legătură cu operațiunea ce urmează a se desfășura, prin transmiterea avizului de inspecție fiscală.

Acesta trebuie să existe indiferent de tipul inspecției sau al momentului la care aceasta este demarată. În majoritatea cazurilor, conform art. 102 alin. 1 C.proc.fisc, acest aviz trebuie comunicat cu 15 zile înainte de începerea inspecției fiscale. Codul de procedură fiscală prevede patru situații în care comunicarea avizului nu este obligatorie. Printre acestea, se prevede că această comunicare a avizului „nu este necesară pentru soluționarea unor cereri ale contribuabilului”.

În cazul reclamantei, această excepție nu este aplicabilă deoarece cererea de rambursare TVA nu este echivalentă cu o cerere de inspecție fiscală, toate reglementările privitoare la procedura de soluționare a deconturilor de TVA prevăzând inspecția fiscală anticipată sau ulterioară numai în anumite cazuri în care este vorba de societăți cu un risc fiscal ridicat .

Situațiile pe care Codul de Procedură Fiscală le-a avut în vedere atunci când s-a prevăzut această excepție se referă la acele inspecții fiscale solicitate de către contribuabil pentru a obține o clarificare a situației sale fiscale, cum este, de exemplu, cazul contribuabililor ce au fost declarați inactivi și care, conform art. 6 din Ordinul 575/2006, pot fi reactivați la cerere numai după efectuarea inspecției fiscale .

Această rațiune a legii este întărită și de alineatul 3 al aceluiași art. 102 care prevede că, atunci când are loc o inspecție fiscală la cererea unui contribuabil, și se decide trecerea la o inspecție fiscală generală sau parțială, avizul va trebui comunicat contribuabilului chiar în timpul inspecției. Dacă legea ar fi prevăzut că soluționarea cererii de rambursare TVA implică automat inspecția fiscală și ar fi avut în vedere această situație în cadrul alineatului 2, nu s-ar justifica existența alineatului 3 al art. 102.

Lipsa avizului de inspecție fiscală reiese cu claritate din cuprinsul Raportului de Inspecție unde se menționează expres că s-a realizat fără o informare prealabilă.

În ceea ce privește existența unei vătămări, prin necomunicarea acestuia și neaducerea la cunoștință a temeiului juridic al inspecției fiscale, a obligațiilor fiscale și a perioadelor ce urmează a fi verificate, reclamanta a fost privată de dreptul de a fi informată și de posibilitatea efectivă de a se apăra în fața susținerilor inspectorilor fiscali.

Deoarece nu s-au analizat toate documentele, inspectorii fiscali au concluzionat, în mod nelegal, că anumite cheltuieli ale reclamantei ar fi fost deduse nelegal, în mod direct.

În consecință, vătămarea cauzată de lipsa avizului și a informațiilor ce ar fi trebuit cuprinse în acesta constă în imposibilitatea reclamantei de a se apăra în cadrul inspecției fiscale.

Motive de nelegalitate raportate la cuantum TVA

Prin Raportul de inspecție fiscală, organele de inspecție au considerat că o . facturi nu îndeplinesc condiții formale pentru a conduce la dreptul de deducere al sumelor reprezentând TVA.

Dreptul de deducere pentru suma de 1898 lei aferentă prezentării facturii nr._/25.04.2007

Inspectorii fiscali au refuzat această sumă motivând că reclamanta ar fi prezentat exlusiv o copie a acestei facturi ulterior unei inspecții fiscale anterioare.

Dincolo de existența dreptului reclamantei de a corecta facturi chiar după ce s-a desfășurat o inspecție fiscală (drept prevăzut de art. 159 C.fiscal), argumentele inspectorilor care se limitează la un control formal nu sunt suficiente pentru a demonstra lipsa realității operațiunilor economice.

Organele fiscale ar fi trebuit să țină cont de prevederile art. 49 alin. (2) C.Proc.Fisc: „Probele administrate vor fi coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege.”, precum și ale art. 64 C.Proc.Fisc.: „Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere”, și să procedeze la verificarea realității operațiunii economice.

Existența unei nereguli formale a unei facturi nu poate conduce la eliminarea dreptului de deducere. Mai mult, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în mod expres în cauza C-85/95, Reisdorf, că

„ Trebuie concluzionat că articolele 18 par.1 litera a) și 22, par. 3 din Directiva a VI-a autorizează Statele membre să cuprindă în termenul factură, nu numai originalul ,ci și orice alt document care îi ține locul, dacă acesta conține datele stabilite de legislația acelui stat.” – par. 25

În cauza Reisdorf, întrebarea adresată CJUE privea chiar caracterul justificativ al unor copii al unor facturi, iar CJUE a admis că acestea pot fi folosite pentru a deduce TVA-ul cuprins.

Această apreciere superficială și eronată a organelor fiscale asupra stării de fapt fiscale, încalcă art. 6 C. Proc. Fisc.: „organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.”

Dreptul de deducere al sumei de 36.266 lei cuprinse în facturile emise de reprezentantul fiscal al . LTD

Pentru suma de 36.266 lei, inspectorii fiscali au considerat că nu poate fi dedusă de reclamanta, deoarece:

-facturile inițiale, emise în trimestrul IV al anului 2007, nu au fost acceptate la deducere în cadrul inspecției finalizate prin Raportul de inspecție nr._/31.03.2009, și

-reclamanta fi avut dreptul de a le reintroduce în contabilitate doar prin contestarea concluziilor acelui raport de inspecție.

Aceste concluzii ale inspectorilor fiscali sunt în deplină neconcordanță cu prevederile art. 159 alin. 3 C.fisc. care stabilește:

„Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal și au fost constatate și stabilite erori în ceea ce privește stabilirea corectă a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume în baza actului administrativ emis de autoritatea fiscală competentă, pot emite facturi de corecție conform alin. (1) lit. b) către beneficiari. Pe facturile emise se va face mențiunea că sunt emise după control și vor fi înscrise într-o rubrică separată în decontul de taxă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei înscrise în aceste facturi în limitele și în condițiile stabilite la art. 145-1472”

Conform acestor prevederi, reclamanta avea dreptul de a deduce TVA aferent facturilor stornate într-un termen de 5 ani, indiferent dacă a intervenit sau nu o inspecție fiscală, termen prevăzut de art. 1471 alin. 2:

„În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere.”

Mai mult, aceste prevederi referitoare la dreptul de a corecta erorile anterioare, se aplică conform Părții 204, punctul 812 alin. (5)

“Prevederile alin. (4) și ale art. 159 alin. (3) din Codul fiscal se aplică și pentru situațiile în care facturile de corecție se referă la perioade fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2010”

Având în vedere aceste prevederi reiese cu evidență că reclamanta avea dreptul de a deduce TVA aferent acestor sume, în baza facturilor de corecție emise de reprezentantul fiscal al ., la data de 30.09.2009, ulterior finalizării primei inspecții fiscale.

Dreptul de deducere pentru suma de 21.774 lei aferentă facturii nr. 0115/15.03.2010 emise de . SRL

Dreptul de deducere aferent acestei facturi a fost respins de către organele fiscale deoarece nu s-ar fi prezentat documente justificative. Or, această cerință a organelor fiscale este una abuzivă deoarece, dreptul de deducere al TVA ia naștere la data faptului generator, și poate fi exercitat în condițiile art. 146 C.fisc.

În ceea ce privește faptul generator, inspectorii fiscali au indicat în mod eronat prevederile art. 1341 alin. 4 ca fiind următoarele: Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situații de lucrări, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, faptul generator ia naștere la data emiterii situațiilor de lucrări sau, după caz, la data la care aceste situații sunt acceptate de beneficiar.

La data de 01.01.2010 prevederile art. 1341 alin. 4 au fost modificate prin Ordonanța 109/2009, noile prevederi referindu-se la:

(4) Pentru stocurile la dispoziția clientului, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care clientul retrage bunurile din stoc în vederea utilizării, în principal pentru activitatea de producție.

Pentru factura nr. 0115/15.03.2010 ce cuprindea servicii prestate periodic de către furnizor, în baza Contractului încheiat la data de 24.07.2009, au devenit aplicabile, de la 01.01.2010 prevderile art. 1341 alin. 7 C.fisc., care stabileau:

„Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari. Totuși, perioada de decontare nu poate depăși un an.”

Astfel cum reiese și din constatările inspectorilor fiscali, factura a fost emisă conform contractului, faptul generator fiind astfel stabilit de către părți.

În ceea ce priveslte art. 146 și existența condițiilor existenței dreptului de deducere, nu s-a indicat existența niciunui motiv care să conducă la neluarea în calcul a acestei facuri și care să determine necesitatea analizei unor documente suplimentare. Conform art. 146 C.fisc.,

„Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155”

Neexistând nicio neconcordanță între cerințele art. 155 și factura nr. 0115/15.03.2010, inspectorii fiscali au decis în mod nelegal să respingă dreptul de deducere al sumei de 21.774 lei.

Motive de nelegalitate referitoare la impozitul pe profit

Prin Raportul de inspecție fiscală, organele de control au stabilit că reclamanta nu ar fi avut dreptul de a deduce în mod direct și integral următoarel facturi, emise de către furnizori pentru prestarea unor servicii de intermediere și consultare pentru achiziționarea unor terenuri, în cadrul proiectului Tâncăbești:

În anul 2006, factura nr. BWCB nr._/28.11.2006, emisă de . SRL, în valoare totală de 6.346.952 lei (fără TVA), emisă în baza Contractului de prestări servicii din 09 noiembrie 2006, având ca obiect: intermedierea în cumpărarea unor terenuri situate în comuna Snagov, .”.

În anul 2008, factura . nr._/04.12.2008, emisă de . SRL, în valoare totală de 1.169.067 lei (fără TVA), emisă în baza Contractului din 27.07.2008, având ca obiect servicii de intermediere în cumpărarea unui teren în ..

În anul 2009, factura . nr._/21.05.2009, emisă de . SRL, în valoare totală de 710.924 lei (fără TVA), emisă în baza Contractului nr. 941/13.05.2009 având ca obiect „servicii de intermediere la tranzacție”.

Din punctul de vedere al inspectorilor fiscali aceste cheltuieli ar fi aferente unor mijloace fixe amortizabile și ar trebui deduse prin amortizare.

Raționamentul inspectorilor fiscali este contrar prevederilor legale, neținând cont de caracterul și de obiectul acestor cheltuieli: servicii pentru achiziționarea unor terenuri. Punctul 51 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a CEE, stabilește că:

„51.Costul de achiziție al bunurilor cuprinde prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (cu excepția acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autoritățile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției bunurilor respective.

În costul de achiziție se includ, de asemenea, comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu obținerea de autorizații și alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct bunurilor respective.”

Prin urmare cheltuielile aferente unor servicii de intermediere pentru identificarea, negocierea și cumpărarea propriu-zisă a terenurilor, vor intra în categoria acestor comisioane sau a altor cheltuieli nerecuperabile care sunt atribuite bunurilor respective.

Or, așa cum prevde art. 24 alin. 4 lit. a C.fisc., terenurile nu reprezintă active amortizabile. Inspectorii fiscali indica faptul că reclamanta ar fi trebuit să aplice art. 24 alin. 1 C.fisc., care prevede:

„Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit reglementărilor prezentului articol...”

Este evident că, din acest articol, reiese că numai cheltuielile aferente achiziționării mijloacelor fixe amortizabile sunt supuse amortizării.

Deoarece terenurile sunt excluse în mod expres de către lege din categoria mijloacelor fixe amortizabile, cheltuielile aferente achiziționării lor nu sunt supuse amortizării.

Deși nu se prevede expres în Raportul de inspecție fiscală, singura prevedere care ar fi putut fi avută în vedere de către inspectorii fiscali este cea care stabilește că în categoria mijloacelor fixe amortizabile intră și amenajările de terenuri (art. 24 alin. 3 lit. f C.fisc.). Însă, nici acest posibil argument al organelor de control nu are un fundament faptic, deoarece, cheltuielile au fost angajate pentru achiziționarea unor terenuri și nu pentru achiziționarea unor amenajări de terenuri.

Codul fiscal nu conține o definiție a amenajărilor de terenuri, însă legislația contabilă stabilește că acestea se referă la racordarea terenurilor la utilități, împrejmuirea terenurilor, lucrări de acces și alte asemenea lucrări ce intervin după achiziționarea lor. – Reglementările contabile din 29 Octombrie 2009, conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene, Capitolul VII, Contul 211 – Terenuri și amenajări de terenuri.

Având în vedere că prețul unor servicii de intermediere și consultanță pentru achiziționarea unor terenuri intră, din punct de vedere fiscal-contabil, în costul de achiziție al acelui teren și că nu poate fi încadrat în categoria cheltuielilor cu amenajări de terenuri (deoarece nu are în vedere lucrări de pregătire a amplasamentului pentru realizarea anumitor investiții), inspectorii fiscali au considerat în mod nelegal că se impunea deducerea lor prin amortizare.

La data de 11.12.2012 ,reclamanta a formulat cerere precizatoare și completatoare ,solicitand introducerea în cauză ca pârâtă a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.Totodata ,a aratat ca solicita si anularea Deciziei nr. 497/02.11.2011 emisă de DGFPMB, prin care s-a soluționat contestația administrativă fomulată de reclamanta.

Parata Agentia N. de Administrare Fiscala, a formulat intampinare ,prin care a invocate exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, cu motivarea ca A.N.A.F. nu a emis vreun act a carui anulare sa fie ceruta de reclamanta in prezenta cauză si nici nu s-a facut dovada ca institutia parata nu a solutionat, in termen legal, vreo cerere formulata de reclamanta.

Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti a formulat intampinare prin care a invocat excepția inadmisibilitatii capătului de cerere având ca obiect anularea Dispoziției de masuri nr._/24.10.2011 ,fata de imprejurarea ca aceasta nu a fost contestata potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala,iar singurul act administrativ care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este decizia de solutionare a contestatiei, conform prevederilor art. 218 alin.(2) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura.

Prin incheierea de sedinta pronuntata la data de 09.04.2013 ,Curtea a admis exceptia exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei ANAF si a respins actiunea formulata in contradictoriu cu parata ANAF pentru lipsa calitatii procesuale pasive.Totodata ,a fost admisa si exceptia inadmisibilitatii capătului de cerere avand ca obiect anularea Dispozitiei de masuri nr._/24.01.2011 emisa de AFP Sector 4 si s-a respins in consecinta acest capăt de cerere .

Analizand actele si lucrarile dosarului ,Curtea retine urmatoarele:

1. Prin decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala nr. F-S4 123/24.10.2011emisă de AFPS4 ,s-au stabilit in sarcina reclamantei obligatii fiscale totale de 1.202.291 lei reprezentand:

- 443.811 lei impozit pe profit;

- 698.482 lei accesorii aferente impozitului pe profit;

- 59.998 lei TVA stabilita suplimentar si respinsa la rambursare.

2. Decizia de impunere a fost emisa pe baza baza raportului de inspectie fiscala nr. F-S4 94/24.10.2011 emis de Administratia Finantelor Publice sector 4.

3. Impotriva acestei decizii ,reclamanta a formulat contestatie, respinsa ca neintemeiata prin decizia nr.497/02.11.2013 emisa de D. G. a Finantelor Publice Bucuresti .

4. Solutia de respingere a contestatiei este apreciata de instanta ca legala si temeinica,iar actiunea se impune a fi respinsă ca neintemeiata pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:

4.1. O prima critica a reclamantei a vizat nelegalitatea raportului de inspectie fiscala si a deciziei de impunere pe considerentul ca inspectia fiscala a fost initiata fara emiterea sau comunicarea unui aviz de inspectie fiscala.

Un atare motiv a fost invocat de catre reclamanta pentru prima data prin cererea introductiva de instanta ,nefiind mentionat si in cuprinsul contestatiei administrative.

Curtea retine că ,in conformitate cu art.206 din OG 92/2003, (1) Contestația se formulează în scris și va cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestației;

c) motivele de fapt și de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(2) Obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.

(3) Contestația se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru.

Art. 207alin.1 C.proc.fisc.,cu denunirea marginala Termenul de depunere a contestației, prevede urmatoarele: (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Tot astfel ,art.211 prevede ca:

(1) Decizia de soluționare a contestației se emite în formă scrisă și va cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluționarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestației la organul de soluționare competent, obiectul cauzei, precum și sinteza susținerilor părților atunci când organul competent de soluționare a contestației nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei. ,iar art.218 statueaza ca (2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Rezulta din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale anterior mentionate ca ceea ce se ataca in fata instantei de contencios administrativ este decizia de solutionare a contestatiei ,legalitatea si temeinicia acesteia urmand a fi analizata exclusiv in raport de continutul motivelor pe care s-a fundamentat contestatia administrativa prealabila.

Cu alte cuvinte, raportat la prevederile art.218 C.proc.fisc., limitele investirii instantei sunt determinate de motivele invocate în contestatia administrativă ,context in care Curtea constată că este ținută de aceste limite, care împiedică analizarea motivului de nelegalitate anterior mentionat.

4.2. Referitor la suma totala de 59.998 lei reprezentand TVA ,prin decizia de impunere atacata s-a retinut ca aceasta rezulta din:

A. TVA neacceptat la deducere in suma de 38.244 lei ,care a facut obiectul verificarii anterioare,conform RIF nr._/31.03.2009, din care:

- suma de 1.898 lei reprezenta TVA neacceptata la deducere pe motiv ca factura nr._/25.04.2007 a fost prezentata in copie;

- suma de 36.327 lei reprezenta TVA din facturile emise de firma Tate Stevenson Arhitects LTD din Irlanda de Nord, neacceptata la deducere pe motiv ca facturile nu au fost emise prin intermediul reprezentantului fiscal din Romania al prestatorului extern.

B. TVA neacceptata la deducere in suma de 21.774 lei ,aferenta facturii nr.0115/15.03.2010 emisa de . SRL ,intrucat societatea nu a prezentat documente justificative .

A.1. Referitor la TVA in suma de 38.224 lei, astfel cum rezulta din raportul de inspectie fiscala nr. F-S4 94/24.10.2011 intocmit de Activitatea de inspectie fiscala din cadrul AFPS4 ,reclamanta a repus in evidenta contabila sumele respinse la rambursare conform raportului inspectiei fiscale nr._/31.03.2009.

Astfel ,se arata ca ,la data de 30.09.2010 ,societatea a stornat facturile initiale si a inregistrat facturi emise de reprezentantul legal ,respectiv . & ACCOUNTS SRL .La data de 30.04.2010 societatea a inregistrat copia facturii nr._/25.04.2007 care prezinta mentiunea ,,conform cu originalul”.

Organul de inspectie fiscală a retinut ,pe de o parte ,ca societatea a avut posibilitatea corectarii documentelor in timpul desfasurarii controlului,in conformitate cu titlul VI pct.811 alin.2 din HG nr.44/2004,iar pe de alta parte avea posibilitatea ca in termen de 30 de zile sa conteste rezultatele inspectiei fiscale ,conform art.205 si 207 C.proc.fisc.

In partea opusa ,reclamanta a aratat ca dreptul de a corecta facturi este statuat de dispozitiile art.159 C.fiscal .

Potrivit art.159 alin.1 C.fiscal ,cu denumirea marginala Corectarea documentelor,

(1) Corectarea informațiilor înscrise în facturi sau în alte documente care țin loc de factură se efectuează astfel:

a) în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează și se emite un nou document;

b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informațiile din documentul inițial, numărul și data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informațiile și valorile corecte, fie se emite un nou document conținând informațiile și valorile corecte și concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul și data documentului corectat.

(2) În situațiile prevăzute la art. 138 furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi sau alte documente, cu valorile înscrise cu semnul minus, când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise și beneficiarului, cu excepția situației prevăzute la art. 138 lit. d).

(3) Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal și au fost constatate și stabilite erori în ceea ce privește stabilirea corectă a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume în baza actului administrativ emis de autoritatea fiscală competentă, pot emite facturi de corecție conform alin. (1) lit. b) către beneficiari. Pe facturile emise se va face mențiunea că sunt emise după control și vor fi înscrise într-o rubrică separată în decontul de taxă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei înscrise în aceste facturi în limitele și în condițiile stabilite la art. 145 - 147^1.

Din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale anterior mentionate ,rezulta ca acestea stabilesc posibilitatea emiterii facturilor de corectie pentru ipoteza in care persoana impozabila a fost supusa unui control fiscal in urma caruia au fost constatate si stabilite erori in ceea ce priveste stabilirea corecta a valorii taxei colectate,situatie neregasita in speta dedusa judecatii .

Într-adevar, in urma controlului anterior nu s-au constatat erori referitoare la valoarea taxei colectate ,ci ,astfel cum s-a aratat anterior ,neacceptarea la deducere a TVA in valoare de 38.224 lei a fost fundamentata pe de o parte ,de lipsa originalului facturii nr._/25.04.2007(TVA in val. de 1898 lei) ,iar pe de alta parte, imprejurarea ca facturile emise in trim.IV/2007 de Tate Stevenson Architects LTD nu erau facturate prin reprezentantul legal in România ,ci direct catre reclamanta.

In egala masura, trimiterile reclamantei la dispozitiile art.1471 din C.fiscal referitoare la termenul de prescriptiede 5 ani in interiorul careia persoana isi poate exercita dreptul de deducere sunt irelevante,cat timp acestea se privesc in corelatie cu dispozitiile alin.3 teza finala din art.159 C.fisc ,care ,așa cum s-a aratat anterior ,nu isi gasesc aplicabilitate in cazul reclamantei.

Tot astfel ,Curtea subliniaza ca dispozitiile art. 147 1 din Codul fiscal referitor la conditiile de exercitare a dreptului de deducere printr-un decont ulterior se constituie . ,care nu inlatura de la aplicare principiul unicitatii inspectiei fiscale ,astfel cum acesta a fost statuat la art.105 alin.3 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala(Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării).

Reverificarea unei perioade deja controlate este posibila numai in mod exceptional ,la initiativa conducatorului inspectiei fiscale, in cazul in care apar date suplimentare intre data încheierii inspectiei fiscale si data împlinirii termenului de prescriptie (art.105 1 din OG 92/2003).

Contribuabilul insusi nu mai poate reveni asupra perioadei verificate, iar actele administrative necontestate se bucura de prezumtia de legalitate.

In speta ,astfel cum s-a aratat ,reclamantei i-a fost negat dreptul la deducere a TVA pentru neindeplinirea anumitor conditii, fiind emisa o decizie in acest sens de catre organul fiscal, decizie pe care reclamanta nu a inteles nici un moment sa o conteste, iar o eventuala complinire ulterioara a acestor conditii de catre reclamanta nu este de natura a conduce la recunoasterea dreptului de deducere a taxei in discutie.

In acest sens este si jurisprudenta comunitara, in cauza C-271/12 Petroma Transports SA și alții împotriva Statului belgian, CJUE aratand urmatoarele:

,,34. Or, trebuie amintit că sistemul comun al TVA‑ului nu interzice efectuarea unor corecturi ale facturilor greșite. Astfel, în cazul în care condițiile de fond pentru a putea beneficia de dreptul de deducere a TVA‑ului sunt îndeplinite, iar înainte de adoptarea deciziei de autoritatea în cauză persoana impozabilă a furnizat acesteia din urmă o factură corectată, acordarea acestui drept nu poate, în principiu, să fie refuzată persoanei impozabile pentru motivul că factura inițială conținea o eroare (a se vedea în acest sens Hotărârea Pannon Gép Centrum, citată anterior, punctele 43-45).

35. Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în ceea ce privește litigiul principal, informațiile necesare pentru completarea și rectificarea facturilor au fost prezentate după ce autoritatea fiscală a adoptat decizia privind refuzarea dreptului de deducere a TVA‑ului, astfel încât, anterior adoptării acestei decizii, facturile furnizate autorității menționate nu fuseseră încă rectificate pentru a‑i permite să asigure colectarea exactă a TVA‑ului și verificarea acesteia.”

Curtea a concluzionat ca :

1. Dispozițiile din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 94/5/CE a Consiliului din 14 februarie 1994, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia dreptul dededucere a taxei pe valoarea adăugată poate fi refuzat unor persoane impozabile, destinatare ale unor servicii, care dețin facturi incomplete, chiar dacă acestea din urmă sunt completate ulterior prin furnizarea de informații prin care se urmărește dovedirea caracterului real, a naturii și a valorii operațiunilor facturatedupă adoptarea unei astfel de decizii de refuz.

2. Principiul neutralității fiscale nu se opune ca autoritatea fiscală să refuze restituirea taxei pe valoarea adăugată plătite de o societate prestatoare de servicii în cazul în care exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente acestor servicii a fost refuzată societăților destinatare ale serviciilor respective ca urmare a neregulilor constatate în facturile emise de acea societate prestatoare de servicii.

F. de cele expuse anterior ,Curtea constata ca in mod judicios s-a procedat la respingerea de la rambursare a TVA si stabilirea debitului de in cuantum de 38.224 lei, concluziile expertizei judiciare intocmite de consultantul fiscal N. M. –M. desemnat in prezenta cauza fiind in acelasi sens.

B 1. Cat priveste TVA neacceptata la deducere in suma de 21.774 lei ,aferenta facturii nr.0115/15.03.2010 emisa de . SRL ,Curtea constata ca organul fiscal si-a justificat refuzul in raport de imprejurarea ca societatea nu a facut dovada ca serviciile au fost prestate efectiv in folosul operatiunilor taxabile.

Curtea retine ca ,potrivit art. 145 alin.(2) lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în forma aplicabilă la data derulării operațiunilor, referitor la sfera de aplicare a dreptului dededucere a taxei pe valoarea adăugată, se arată că:

„(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:

a) operațiuni taxabile”.

Tot astfel, art.146 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal stabileste conditiile de deducere a taxei pe valoarea adaugata ,iar in conformitate cu alin.(1) lit.a) al acestui articol se prevede ca:

„(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5)”.

Rezulta in raport de dispozitiile legale anterior citate ca acestea introduc o dubla conditionare pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorata sau achitata aferentă bunurilor care au fost sau urmeaza a fi livrate,după cum urmeaza:

-cerinta ca achizitiile sa fie destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, si care se constituie . fond ,intrucat priveste chiar existenta dreptului de deducere ;

-cerinta referitor la deținerea unei facturi care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin (5) din legea fiscal, si care se circumscrie unei conditii de forma ,pentru exercitare a dreptului de deducere.

Astfel cum s-a decis in mod constant in jurisprudenta ÎCCJ-Sectia contencios administrativ si fiscal ,pentru a beneficia de deductibilitate, serviciile nu trebuie să figureze numai generic înscrise în facturi fiscale, ci să se dovedească realitatea și efectivitatea prestării lor cu documente valabil încheiate/întocmite.

In acest sens ,semnificative sunt dispozitiile art.1341 alin.7 C.fisc ,potrivit cu care, Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari. Totuși, perioada de decontare nu poate depăși un an.

Tot astfel ,art.143 2 alin.1 C.fiscal prevede ca : (1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.

In speta ,insa, reclamanta nu a fost in masura a proba realitatea operatiunilor ,desi o atare obligatie ii incumba in integralitate,jurisprudența comunitară stabilind cu valoare de principiu că este obligația persoanei care solicită deducerea taxei pe valoarea adăugata să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea deducerii (considerentele hotărârii pronunțate în cauzele reunite C-110/98 la C-147/98 Gabalfrisa, unde la paragraful 46 se face trimitere la paragraful 23 si 24 din cazul C-11 0/94 Inzo si paragraful 24 din cazul C-268/83 Rompelman).

În egala măsură, Curtea subliniaza ca jurisprudența CJUE a retinut in mod constant ca evenimentul generator al taxei, al exigibilității și al posibilității de deducere a acesteia este legat de efectiva livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor (Hotărârea din 26 mai 2005, António Jorge, C‑536/03, Hotărârea din 29 aprilie 2004, Terra Baubedarf-Handel GmbH, C-152/02.)

O persoana impozabila înregistrata in scopuri de TVA are dreptul la deducere in măsura in care intenția de a desfășura activitatea economica generatoare de operațiuni taxabile este susținuta de dovezi obiective, din care rezulta ca achizițiile sunt destinate a fi utilizate in folosul tranzacțiilor impozabile viitoare.

In cauza ,reclamanta . SRL si-a dedus TVA in suma de 21.774 lei in baza facturii nr. 0115/15.03.2010 si a contractului de prestari de servicii incheiat cu . SRL pentru servicii de coordonare si supervizare in recuperarea de TVA si intermediere pe langa autoritati, consultanti si fosti furnizori de bunuri si de servicii, fara sa aduca nicio dovada ca serviciile contractate si facturate au si fost prestate in mod efectiv.

Simpla existenta a contractului de prestarii servicii nu constituie de plano un element solid și verosimil în conturarea caracterului real al operațiunilor, textul art.134 ind.1 alin.7 din C.fisc.,anterior citat ,stabilind doar ca, în funcție de prevederile contractuale,prestarile de servicii sunt considerate efectuate la data acceptării acestora de către beneficiari .

Reclamanta nu a fost in masura a face vreo trimitere la vreo clauza contractuiala care sa justifice in concret concluzia ca serviciul a fost efectiv prestat ,in conformitate cu dispozitiile legale anterior mentionate.

Din acest punct de vedere ,Curtea retine că organul fiscal,in lipsa unei vreunei dovzi care sa justifice prestarea efectiva a serviciilor facturate, a concluzionat in mod just ca reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere aferent serviciilor inscrise in factura 0115/15.03.2010 emia de . SRL.

4.3. Referitor la impozitul pe profit in suma de 443.811 lei ,din decizia de impunere contestata reiese ca a fost stabilit după cum urmeaza:

,, 1. pentru anul 2006(anexa 6) - 431.297, rezultat din neacceptarea ca cheltuială deductibilă a contravalorii facturii ., nr._/28.11.2006 emisă de . SRL., reprezentând servicii de management în valoare de 6.346.853 lei, întrucât a fost înregistrată ca cheltuială din exploatare ( cont 628), corect fiind în valoarea lucrărilor și serviciilor în curs de execuție (anexa nr. 7).

La data de 31.12.2006 societatea a inregistrat o pierdere fiscala in suma de 3.651.344 lei.

Prin diminuarea cheltuielilor cu suma de 6.346.8531ei;rezulta un profit impozabil in sumă de 2.695.608 lei, societatea datorand, conform inspectiei fiscale, la 31.12.2006, un impozit pe profit in suma de 431.297 lei.

2. pentru anul 2007 (anexa nr.8) – 12.5141ei

La calculul profitului impozabil societatea a considerat pierderea din anii precedenți în sumă de 3.651.344 lei, rezultând pierdere fiscală în suma de 3.573.134 lei.

Conform inspecției fiscale, la 31.12.2007, societatea realizează un profit impozabil de_ lei și datorează un impozit pe profit în suma de 12.514 lei.

3. pentru anul 2008 (anexa nr.9) - neacceptarea ca cheltuiala deductibila a contravalorii facturii . nr._/04.12.2008 emisa de . SRL, reprezentand servicii de management in valoare de_ lei, intrucat s-a inregistrat pe cheltuiala din exploatare (cont 628), corect fiind in valoarea lucrarilor si serviciilor in curs de executie (anexa nr. 10)

La calculul profitului impozabil la 31.12.2008 societatea a considerat pierderea din anii precedenti in suma de_ lei, rezultand pierdere fiscala în suma de_ lei Conform inspectiei fiscale,la 31.12.2008,societatea realizeaza pierdere fiscala de 173.551 lei.

4. pentru anul 2009 (anexa nr. 11) - neacceptarea ca cheltuiala deductibila a contravalorii facturii . nr._/21.05.2009 emisa de . SRL .reprezentând servicii de management in valoare de 7109241ei, intrucat s-a inregistrat pe cheltuiala din exploatare (cont 628), corect fiind in valoarea lucrarilor si serviciilor in curs de executie. (anexa nr. 12)

La calculul profitului impozabil societatea a considerat pierderea din anii precedenti in suma de 4.915.752 lei, rezultand pierdere fiscala in suma de 5.671.333 lei. Conform inspectiei fiscale,la 31. 12.2009,societatea realizeaza pierdere fiscala aferenta anului 2009 de 44.657 lei si pierdere fiscala cumulata de 218.208 lei.

5. pentru anul 2010 (anexa nr.13)

La calculul profitului impozabil societatea a considerat pierderea din anii precedenti in suma de_ lei, rezultand pierdere fiscala in suma de 5.727.643 lei. Conform inspectiei fiscale,la 31.12.2010, societatea realizeaza pierdere fiscala aferenta anului 2010 de 56.310 lei si pierdere fiscala cumulata de 274.518 lei. ”

In drept, au fost invocate dispozitiile art.24 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol. ".

În contestatia formulată ,reclamanta a aratat ca factura nr._/28.11.2006 emisă de . SRL reprezinta servicii de intermediere in cumpararea unor terenuri(si nu servicii de management cum se mentioneaza in raportul de inspectie fiscala)a fost contabilizata in cheltuieli de exploatare(cont 628) si nu a fost asimilata in contul 332,,lucrari servicii in curs de executie” datorita faptului ca serviciile au fost considerate de sine statatoare ,pentru un obiect precis-cumpararea de terenuri.

Mai arata reclamanta in contestatie ca aceste terenuri nu se amortizeaza conform OMFP NR.1725/2005,OMFP nr.3205/2009,iar cheltuielile au fost considerate deductibile in baza prevederilor art.24 alin.1 C.fiscal ,conform carora sunt deductibile doar cheltuielile aferente mijlocelor fixe amortizabile,ceea ce nu este cazul pentru terenuri.

Organul de solutionare a contestatiei a retinut ca nu poate fi primit punctul de vedere al contestatoarei, aratand in acest sens urmatoarele:

,,(…) tratamentul contabil al terenurilor achizitionate nu depinde de distinctia bunurilor din punct de vedere juridic (terenurile sunt imobile prin natura lor) ci, dand eficienta principiului prevalentei economicului asupra juridicului, depinde de destinatia pe care entitatea care le-a achizitionat intentioneaza sa o dea terenului in cauza:

- daca terenul este destinat exploatarii pe termen lung in scopul realizarii obiectului de activitate (spre exemplu, pentru constructia unui sediu sau pentru constructia de imobile destinate inchirierii) atunci el este considerat activ imobilizat si inregistrat ca atare in contabilitate;

- daca terenul este cumparat in scopul construirii pe acesta de constructii destinate vanzarii, atunci este activ circulant si este inregistrat la stocuri (fie in valoarea coastructlllor ce urmeaza a fi edificate, fie direct ca marfa, in functie de modul de negociere a contractelor de vanzare a bunurilor ce fac obiectul constructiei si vanzarii);

- este permis transferul de la active imobilizate - terenuri la stocuri - terenuri si viceversa, daca destinatia initiala este modificata pe parcursul desfasurarii activitatii.

Daca terenul este inregistrat ca activ imobilizat, atunci el nu se amortizeaza [pct. 99 alin. (3) pct. 113 alin. (3) din reglementarile contabile citate anterior], iar costul achizitiei acestuia se poate recupera doar cu prilejul instrainarii. Daca terenul este inregistrat la stocuri, costul lui de achizitie se recupereaza cu prilejul vanzarii constructiilor edificate pe acel teren.

In ambele situatii, indiferent ca terenul este achizitionat ca activ imobilizat sau ca stoc, conform reglementarilor contabile antecitate, in costul de achizitie al terenului se cuprind, pe langa pretul de cumparare, orice cheltuieli care pot fi atribuibile direct achizitiei terenului.

Astfel, comisionul achitat pentru intermedierea achizitiei unui teren este o cheltuiala care poate fi atribuita direct si inechivoc achizitiei terenului in cauza, asa cum sunt si taxele si onorariile notariale, onorariile avocatiale si alte asemenea cheltuieli care au o legatura directa si indisolubila cu achizitia unui teren.

Acelasi tratament contabil este aplicabil in cazul bunurilor construite sau produse de o entitate, costurile direct atribuibile construirii/producerii unui bun fiind inregistrate la imobilizari in curs de executie ori la stocuri/lucrari in curs de executie si urmand a fi recuperate pe seama cheltuielilor de exploatare doar la momentul vanzarii bunurilor construite sau pe masura utilizarii lor, atunci cand bunurile construite sunt destinate folosirii pe perioada indelungata in cadrul entitatii. .

Or, in speta, contestatoarea . SRL a inregistrat comisionut legat de achizitia unor terenuri destinate realizarii afacerii imobiliare pe care intentiona sa o dezvolte direct in cheltuielile de exploatare, contrar reglementarilor contabile aplicabile, desi acesta trebuia inregistrat in costul de achizitii al terenului, indiferent de destinatia acestuia. Mai mult, din constatarile inspectiei fiscale reiese ca pretul de cumparare al terenului a fost inregistrat de societatea insasi in contul de stocuri 332 "Lucrari si servicii in curs de executie", ceea ce implica, automat, si inregistrarea comisionului in acelasi cont intrucat este o cheltuiala atribuibila direct cumpararii terenului. In acest sens, se retine ca nicio reglementare contabila nu da dreptul societatii sa procedeze la fragmentarea costului de achizitie al unor bunuri, respectiv ca pretul de cumparare sa fie inregistrat in contabilitate . celelalte cheltuieli directe legate de achizitia bunului ., asa cum a procedat contestatoarea. ”

Solutia de respingere a contestatiei este una judicioasa in opinia Curtii ,aspect conformat si de expertul judiciar desemnat in cauza,consultantul fiscal N. M.-M., care ,in raportul intocmit la data de 03.09.2013, a concluzionat ca modalitatea de reflectare in contabilitate precum si determinarea cuantumului pierderii fiscale ,respectiv a pierderii deductibile considerate ulterior la calculului impozit pe profit, este incorecta.

Aceste concluzii sunt insusite si de catre instanta ,dispozitiile Ordinului nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, astfel cum au fost redate de catre organul de solutionare a contestatiei in decizia atacata ,precum si de consultantul fiscal desemnat in cauza in raportul de expertiza, justificand in mod neechivoc concluzia caracterului legal si temeinic al actelor deduse judecatii.

Curtea subliniaza ,in acord cu cele retinuite de organul de solutionare a contestatiei ,ca sustinerile contestatoarei cu privire la neamortizarea terenurilor sunt corecte,insa aceastea sunt irelevante spetei deduse judecatii,cauza supusa solutionarii fiind aceea a deductibilitatii la calculul profitului impozabil a comisioanelor de intermediere aferente achizitiei de terenuri si alte lucrari necesare unui proiect imobiliar.

Potrivit art.19 alin.1 din Legea 571/2003, Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

Pct. 12 din Normele metodologice date in aplicarea Titlului II din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, stabileste urmatoarele:

“12. Veniturile si cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilitătii nr. 82/1991,republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente imilar veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal”.

O.M.F.P. nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene ,avute in vedere de organul de solutionare a contestatiei ,prevad că:

"27. - Prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul căruia ii sunt destinate".

"28. - Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizării pe o bază continuă, în scopul desfășurării activităților entității".

"41. - Elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale prevăzute în prezenta secțiune, conform contabilității de angajamente. ( ... )".

"45. - Principiul independentei exercitiului. Trebuie să se tină cont de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar, indiferent de data încasării sau plății acestor venituri și cheltuieli".

"49. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora".

"54. (1) Costul de achiziție al bunurilor cuprinde prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (cu excepția acelora pe care persoana juridică le poate; recupera de la autoritățile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare si alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achizitiei bunurilor respective".

"55. (1) Costul de producție al unui bun cuprinde costul de achiziție a materiilor prime și materialelor consumabile și cheltuielile de producție direct atribuibile bunului.

(2) Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor, precum și costul de producție al imobilizărilor cuprind cheltuielile directe aferente producției, și anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă și alte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora".

"95. (1) Imobilizările corporale în curs de execuție reprezintă investițiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză. Acestea se evaluează la costul de producție sau costul de achiziție, după caz.

(2) Imobilizările corporale în curs de execuție se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepția, darea în folosință sau punerea în funcțiune a acestora, după caz.

(3) Costul unei imobilizări corporale construite în regie proprie este determinat folosind aceleași principii ca și pentru un activ achiziționat. Astfel, dacă entitatea produce active similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacții normale, atunci costul activului este de obicei același cu costul de construire a acelui activ destinat vânzării. Prin urmare, orice profituri interne sunt eliminate din calculul costului acestui activ. în mod similar, cheltuiala reprezentând rebuturi, manopera sau alte resurse peste limitele acceptate ca fiind normale, precum și pierderile care au apărut în cursul construcției în regie proprie a activului nu sunt incluse în costul activului".

"125. (1 )-In cadrul stocurilor se cuprind:

[ ... ]

h) producția în curs de execuție, reprezentând producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime. în cadrul producției în curs de execuție se cuprind, de asemenea, lucrările și serviciile, precum și studiile în curs de execuție sau neterminate".

In cauza ,astfel cum insasi reclamanta a aratat, terenurile au fost achiziționate de aceasta in vederea dezvoltării de proiecte rezidențiale destinate vânzării,context in care ,fata de dispozitiile legale anterior citate ,apare ca judicioasa concluzia expertului in sensul ca atât terenurile cât și cheltuielile adiționale de achiziție, respectiv contravaloarea serviciilor de intermediere pentru achiziții precum și comisioanele de tranzacționare se recunosc in contabilitate drept active circulante in curs de execuție/ producție.

Referitor la sustinerea reclamantei in sensul ca aceasta nu mai construieste pe acele terenuri,Curtea o apreciaza ,de asemenea,ca irelevanta .Astfel cum cu temei a subliniat si expertul desemnat in cauza, abandonarea ulterioara a procesului de productie ,, nu poate crea efecte retroactive, ea aplicându-se de la data adoptării ei și înregistrand-se in contabilitate prin ajustări de valoare corespunzătore, cu implicații fiscale în perioada corespunzătoare, fară a reveni asupra recunoașterii inițiale ale activelor din perioadele anterioare.”

Acelasi expert a mai aratat in raspunsul la obiectiunile formulate de reclamanta ca:,, Abandonarea procesului de construcție nu poate fi invocată ca justificare pentru o recunoaștere a unor costuri asociate unor active în conturile de cheltuieli și nu ca părți ale costului activelor la care se referă din două motive: în primul rând, aceasta trebuia sa fie ulterioară și distinctă de recunoașterea inițială și în al doilea rând, costurile asociate, respectiv comisioanele imobiliare de tranzacționare, nu pot fi tratate independent de achiziția de bunuri care le-a generat. Astfel, o decizie de abandonarea realizării unui activ ar conduce la ajustarea valorii unor bunuri in curs de execuție deja recunoscute în contabilitate și nu la înregistrarea unor elemente de cost ale acestora direct pe cheltuieli. Evident că ajustarea valorii bunurilor vizate de abandon va afecta cheltuielile societății și implicit impozitul pe profit, dar în mod diferit de înregistrarea direct pe cheltuieli a unor costuri asociate activelor. De exemplu, cheltuielile cu provizioanele pentru deprecierea stocurilor nu sunt integral deductibile fiscal conform art. 21 din_ privind Codul Fiscal coroborate cu HG 44/2004 privind Normele de aplicare, cu modificările și completările ulterioare”( fila 532 dosar).

Referitor la faptul sesizat de reclamanta ,anume ca facturii nr._/28.11.2006 nu ii erau aplicabile dispozitiile art.124 alin.2 din Ordinul nr.1752/2005 ,Curtea constata ca este real ,dispozitiile legale invocate fiind introduse ulterior ,prin Ordinul nr. 2374 din 12 decembrie 2007 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene,publicat in Monitorul Oficial nr.25/14.01.2008.

Aceasta imprejurare nu lipseste de fundament concluziile anterior expuse ,cat timp dispozitiile Ordinului nr.306/2002 ,aplicabile situatiei particulare invocate, prevad acelasi tratament contabil referitor la capitalizarea costurilor privind productia de active cu ciclu lung de fabricatie ,astfel cum se retine si de catre consultantul fiscal N. M.- M. (fila 387-388 dosar),in raport de dispozitiile Sectiunii a 3-a -Tratamente contabile - din ordinul anterior mentionat ,potrivit carora:

3.1. - În conformitate cu prevederile art. 7 și art. 9 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 61/2001, pentru evaluarea elementelor din bilanț, se stabilesc următoarele reguli:

a) la data intrării în unitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare denumită valoare contabilă, care se stabilește astfel:

- bunurile reprezentând aport la capitalul social, la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării;

- bunurile obținute cu titlu gratuit, la valoarea justă.

În contextul prezentelor reglementări, prin valoare justă se înțelege suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții, cu prețul determinat obiectiv.

În aceste cazuri, valoarea de aport și, respectiv, valoarea justă, se substituie costului de achiziție;

- bunurile procurate cu titlu oneros, la cost de achiziție;

- bunurile produse în unitate, la cost de producție.

Costul de achiziție al unui bun este egal cu prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilizare sau . bunului respectiv.

Reducerile comerciale și alte elemente similare acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziție.

Costul de producție al unui bun cuprinde: costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația acestuia.

Pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise, cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricație, regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în forma și locul final, precum și costurile de desfacere, reprezintă exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit.

În costul unui activ cu ciclu lung de fabricație pot fi incluse și dobânzile plătite la creditele bancare contractate pentru achiziția, construcția sau producția acestuia, direct atribuibile activului, până la finalizarea sa, aferente aceleiași perioade.

În sensul prezentelor reglementări, prin activ cu ciclu lung de fabricație se înțelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanțială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare.

De altfel ,consultantul fiscal desemnat a aratat ca: ,, Achizițiile de terenuri generază costuri asociate printre care și comisioanele tranzacționare imobiliară. Aceste costuri asociate nu sunt de sine stătătoare, ci indisolubil legate de achiziția de terenuri, iar daca achiziția nu s-ar fi produs aceste costuri nu ar fi existat. Mai mult ,acest tip de costuri nu produc venituri decât in masura exploatării terenurilor. In concluzie, orice recunoaștere a lor este legată de bunurile care le conditionează. Acest principiu a fost respectat de toate actele normative de reglementare contabilă și fiscală pe parcursul timpului.”

F. de cele expuse anterior ,Curtea constata ca in mod corect organul fiscal a procedat la stabilirea in sarcina reclamantei a impozitului pe profit in cuantum de 443.811 lei ,prin diminuarea cheltuielilor deductibile anterior mentionate.

Pentru considerentele de fapt si de drept retinute ,Curtea retinand legalitatea si temeinicia actelor atacate ,va dipune respingerea actiunii reclamantei ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocat M. I. N., București, .-52, . în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA S. 4 BUCUREȘTI A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Sector 4, București, CUȚITUL DE A., nr. 7 și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în Sector 2, București, .. 13, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. L. Patraș I. C. B.

Red.PBL

. data de

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 20/2014....  Anulare act administrativ. Hotărâre din 01-07-2014, Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Hotărâre din 01-07-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI