Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 4519/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4519/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 941/116/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4519
Ședința publică din data de 02 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant JUDEȚUL CĂLĂRAȘI - PRIN REPREZENTAN LEGAL - PREȘEDINTE R. G. F. împotriva sentinței civile nr. 1010/06.06.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 19 mai 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 26 mai 2014 și pentru data de astăzi 02 iunie 2014, când în aceeași compunere a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civile nr. 1010/06.06.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Județul Călărași, prin reprezentant legal președinte F. R. G., împotriva pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Județul Călărași prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea litigiul în fond și, pe cale de consecința, anularea actelor contestate, respectiv raportul de inspecție fiscala și decizia de impunere.
În motivare, recurentul a arătat că în mod eronat a apreciat instanța de fond că nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. 4 C. fiscal întrucât contractul de concesiune a fost încheiat intre o autoritate publica și o persoana juridica de drept privat, iar părțile au inclus taxa pe valoarea adăugata distinct în contractul de concesiune.
Cu privire primul aspect, s-a arătat că o instituție publica nu poate aproba concesionarea sau închirierea unor bunuri ori servicii, aceasta prerogativa aparținând numai autorității publice. De aceea, recurentul nu a încheiat contractul de concesiune a serviciilor de transport fluvial în calitate de instituție publică. Daca ar fi fost asimilat unei instituții publice, recurentul ar fi trebuit sa înființeze un serviciu public județean ca persoana juridica care sa gestioneze în mod direct transportul de mărfuri și calatori pe ruta Călărași-Silistra. Neadoptând aceasta soluție și concesionând activitatea economica către un operator, el însuși în concurență pe piața economica de transport fluvial, recurentul se află, prin încasarea doar a redevenței în cauza, sub incidența dispozițiilor art. 127 alin. 4 din C. fiscal.
Numai în situația creării unui serviciu de transport public, acest serviciu trebuia sa plătească TVA (aprobând în acest sens tarifele de transport, încasând efectiv contravaloarea tichetelor de călătorie etc.).
De asemenea, s-a arătat că nici în cuprinsul raportului de inspecție fiscala, nici în cel al deciziei de impunere, nu se face vorbire de vreo împrejurare care ar atesta existenta sau posibilitatea existentei unor distorsiuni concurențiale în situații tratării recurentului ca persoana neimpozabila.
Așadar, neproducând distorsiuni concurențiale, nu sunt îndeplinite condițiile legale mai sus citate pentru a fi considerați persoana impozabilă.
În ceea ce privește includerea TVA-ului în contractul de concesiune, recurentul a menționat că, în derularea contractului, toate actele au fost emise în desconsiderarea acestui fapt. Nu a fost facturata taxa pe valoarea adăugata, în consecința nu a fost colectata, recurentul neputând fi obligat la virarea sa către stat.
Chiar daca contractul s-a redactat în mod eronat din acest punct de vedere, potrivit art. 29.9.1. din Contractul de concesiune, orice prevedere a contractului nelegala, nevalabila sau care nu poate fi pusă în executare e considerata a nu avea efect.
Mai mult, s-a arătat că trebuie avut în vedere și faptul ca în structura bugetului local nu exista indicator în structura cheltuielilor care sa aibă aceasta destinație: plata TVA.
Prin legea bugetara anuala, sunt prevăzute în anexele la aceasta, structura bugetelor proprii ale județelor. În nici un an nu a apărut în aceasta structura, ca element de cheltuiala, plata privind taxa pe valoarea adăugata.
Așadar, nu ar fi existat posibilitatea reala de a fi înregistrat legal TVA în cazul în care ar fi încasat taxa pe valoarea adăugata în cadrul contractului de concesiune nr._/14.10.2009 încheiat intre Consiliul Județean Călărași și Global Linie de Transport Dunărean SRL.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Intimata Administrația Județeană a finanțelor Publice Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimata a arătat că Județul Călărași este, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, o persoana juridica de drept public, cu capacitate deplină și patrimoniu propriu, fiind subiect juridic de drept fiscal, titular al codului de înregistrare fiscal și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie.
De asemenea, în evidențele fiscale ale ANAF, Județul Călărași figurează ca titular al codului de înregistrare fiscală nr._, indicat de Consiliul Județean în contractual de concesiune. Tot pentru Județul Călărași a fost emisă și Decizia privind înregistrarea oficiu, în scopuri de TVA nr._/05.09.2012.
Proprietar al bunurilor transmise este, prin urmare, unitatea administrativ teritorială a Județului Călărași și nu Consiliul Județean, aceasta din urmă fiind o autoritate a administrației publice locale, având ca atribuții realizarea serviciilor publice de interes județean, dezvoltarea economico-social a județului, gestionarea patrimoniu județului.
Contractul de concesiune este încheiat de Consiliul Județean Călărași care reprezintă unitatea administrativ teritoriala a Județului Călărași.
În consecință, Județul Călărași este subiect al raportului juridic de drept fiscal, cum s-a reținut în raportul de inspecție fiscal nr. 442/30.08.2012 și în decizia impunere nr. 468/30.08.2012, figurând în evidentele fiscale cu codul de înregistrare fiscala nr._.
Referitor la susținerile cuprinse la punctual 3, potrivit cărora în structura bugetului local nu exista cheltuieli cu destinația plătii TVA, de asemenea, nu prezintă relevantă pentru aceasta cauză, care are ca obiect legalitatea consultărilor organelor fiscale privind TVA de plată la bugetul de stat.
Recurentul-reclamant Județul călărași a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 alin. 2 C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 127 din Legea nr. 571/2003 „Persoane impozabile și activitatea economică - (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. (2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. (2^1) Situațiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme. (3) Nu acționează de o manieră independentă angajații sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului. (4) Instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități se percep cotizații, onorarii, redevențe, taxe sau alte plăți, cu excepția acelor activități care ar produce distorsiuni concurențiale dacă instituțiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum și a celor prevăzute la alin. (5) și (6). (5) Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141. (6) Instituțiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activități: a) telecomunicații; b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific și altele de aceeași natură; c) transport de bunuri și de persoane; d) servicii prestate în porturi și aeroporturi; e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare; f) activitatea târgurilor și expozițiilor comerciale; g) depozitarea; h) activitățile organismelor de publicitate comercială; i) activitățile agențiilor de călătorie; j) activitățile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri asemănătoare; k) operațiunile posturilor publice de radio și televiziune.”
Analizând acest text legal, Curtea reține că acesta stabilește o regulă, aceea că instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități publice, precum și trei situații de excepție, în care instituțiile publice sunt persoane impozabile, respectiv pentru activități ce ar produce distorsiuni concurențiale dacă instituțiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile (1), activitățile prevăzute de art. 127 alin. 5 C. fiscal (2) și activitățile prevăzute de art. 127 alin. 6 C. fiscal (3). Așadar, pentru a stabili dacă recurentul-reclamant este sau nu persoană impozabilă în raport de contractul de concesiune nr._/14.10.2009 trebuie verificat dacă activitățile ce fac obiectul acestuia se încadrează în regula instituită de art. 127 alin. 4 sau în situațiile de excepție reglementate de același articol.
Față de aceste constatări, Curtea observă că, în mod eronat, recurentul-reclamant face referire la o singură situație de excepție, în care instituțiile publice sunt persoane impozabile, ce presupune a se face dovada producerii unei distorsiuni concurențiale, fără a citi în mod complet alineatul 4 al art. 127 care mai reglementează două situații de excepție în care instituțiile publice sunt persoane impozabile.
Odată stabilit acest aspect, Curtea constată că obiectul contractului de concesiune nr._/14.10.2009 este reprezentat de concesionarea de către concedent a serviciului de transport fluvial de mărfuri și călători între PCTF Călărași (RO) – Silistra (BG), de la punctul românesc al Dunării, pe malul drept kilometrul 375 la punctul bulgăresc al Dunării, pe malul stâng kilometrul 382,50. În raport de obiectul contractului, Curtea constată că activitatea de transport de bunuri și persoane este reglementată în mod expres de art. 127 alin. 6 lit. c) C. fiscal ca reprezentând una dintre activitățile pentru care instituțiile publice sunt persoane impozabile, încadrându-se așadar în una dintre ipotezele de excepție prevăzute de art. 127 C. fiscal.
De asemenea, Curtea constată că, pe de o parte, recurentul-reclamant și-a întemeiat argumentația pornind de la o premisă greșită, susținând că ar fi incidentă prima situație de excepție, ce presupune dovedirea distorsiunii concurențiale, iar pe de altă parte nu a observat că, pentru a fi aplicabilă această ipoteză, este necesar ca activitatea de transport fluvial de mărfuri și călători, ce face obiectul contractului de concesiune, să se circumscrie activităților desfășurate de acesta în calitate de autoritate publică. Or, în condițiile în care activitatea de transport fluvial de mărfuri și călători nu este desfășurată de recurentul-reclamant în calitate de autoritate publică, rezultă că intimatul-pârât nu era ținut a face dovada că tratarea sa ca persoană neimpozabilă ar produce distorsiuni concurențiale.
Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, activitatea de transport de bunuri și persoane este reglementată expres ca atrăgând calitatea de persoană impozabilă a instituției publice, indiferent dacă această activitate ar fi desfășurată sau nu în calitate de autoritate publică.
În ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant conform căreia menționarea cuantumului TVA aferentă reprezintă o eroare de redactare, Curtea observă că aceasta este o simplă afirmație care nu poate înlătura de la aplicare, pe de o parte clauzele contractuale scrise, iar pe de altă parte prevederile legale imperative din materia taxei pe valoare adăugată. Cu alte cuvinte, chiar și în ipoteza în care părțile nu ar fi prevăzut în mod expres în cuprinsul contractului valoarea TVA, recurentul-reclamant ar fi avut în continuare obligația plății acestei taxe.
De asemenea, împrejurarea că facturile emise în executarea acestui contract nu au prevăzut taxa pe valoare adăugată nu poate fi interpretată în sensul că aceasta nu este datorată, cu atât mai mult cu cât clauza contractuală care prevede cuantumul TVA nu este una supletivă, la dispoziția părților contractante, obligația de colectare și plată a TVA-ului reprezentând, așa cum s-a arătat și anterior, o obligație legală imperativă de la care părțile nu pot deroga.
Totodată, Curtea constată că nu sunt incidente nici prevederile art. 29.9.1 din contractul de concesiune, întrucât prevederea cuantumului TVA în cuprinsul contractului nu este nici nelegală, așa cum s-a arătat anterior, nici nevalabilă și nici imposibil de a fi pusă în executare.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că lipsa din structura bugetului local a unui indicator în structura cheltuielilor care să aibă ca destinație plata TVA nu reprezintă un argument pentru neplata TVA-ului.
Pentru aceste considerente, reținând și considerentele sentinței civile recurate, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant JUDEȚUL CĂLĂRAȘI - PRIN REPREZENTAN LEGAL - PREȘEDINTE R. G. F. cu sediul în Călărași, . nr. 1, județ Călărași, împotriva sentinței civile nr. 1010/06.06.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./thred. MD - 2 ex./14.07.2014
Tribunalul Călărași
Jud. Fond – Ș. G.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9416/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 4377/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
