Pretentii. Decizia nr. 8235/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8235/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 9716/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8235
Ședința publică din data de 06.11.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: G. L. Z.
JUDECĂTOR: G. D.
JUDECĂTOR: A. Ș.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.3952 / 04.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimatul – reclamant V. Z..
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că solicitat de către recurenta – pârâtă, prin cererea de recurs și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alineat 2 C.pr.civ.
Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta – pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin sent.civ. nr. 3952/4.09.2013, Tribunalul București, secția a IX-a cont.adm.fisc., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București) și a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3.
A admis în parte cererea formulată de reclamantul V. Z. cu în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a obligat această pârâtă să restituie reclamantului suma de 1.199 lei reprezentând taxă pe poluare și să îi plătească suma de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei Administrației Finanțelor Publice Sector 3 reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București la plata dobânzii.
A respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că între reclamant și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu există raporturi juridice fiscale, în condițiile în care decizia de calcul al taxei pe poluare fost emisă de AFP Sector 3, care a și încasat această taxă, iar cererea de restituire a taxei a fost respinsă tot de AFP Sector 3 (filele 22-25).
A constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice este neîntemeiată, având în vedere că această instituție este emitenta deciziei de calcul și a încasat de la reclamant taxa pe poluare (filele 24-25), astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice. De asemenea, cererea de restituire a taxei a fost soluționată tot de Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice (filele 22-23).
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a cumpărat un autoturism marca Smart având nr. de identificare WME4513321K068038, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 07.11.2007 (fila 30). Pentru înmatricularea în România a acestui autovehicul reclamantul a fost obligat la plata taxei pe poluare în cuantum de 1.199 lei, conform deciziei de calcul nr._/27.10.2011 emise de AFP Sector 3 (filele 24-25).
După plata acestei taxe, reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei pe poluare înregistrată la AFP Sector 3 sub nr._/27.01.2012 (fila 45), la care i s-a răspuns prin adresa nr._/23.02.2012 în sensul că taxa nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea ei, și că solicitarea reclamantului nu se încadrează în situațiile stabilite de art. 117 lit. a)-h) din Codul de procedură fiscală (filele 22-23).
Oligația stabilită în sarcina reclamantului de plată a taxei pe poluare încalcă dispozițiile dreptului comunitar și refuzul pârâtei de restituire a taxei este nejustificat.
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România, fiind înmatriculat anterior în alt stat membru UE.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, refuzul pârâtei AFP Sector 3 de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a fost obligată pârâta AFP Sector 3 la restituirea către reclamant a sumei de 1.199 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că prin cererea de restituire adresată AFP Sector 3 (fila 45) reclamantul nu a solicitat de la aceasta și acordarea dobânzii.
Conform art. 124 C.pr.fisc. acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar potrivit art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ poate fi sesizată în cazul refuzului nejustificat de soluționare a cererii administrative sau al nesoluționării în termenul legal a unei cereri de către autoritatea pârâtă.
Cât timp dobânda nu a fost solicitată pârâtei prin cererea administrativă, aceasta nu poate fi solicitată direct prin cererea adresată instanței, neexistând un refuz nejustificat din pârâtei sau o nesoluționare în termen a unei cereri privind acordarea dobânzii, care să fie cenzurată de instanță.
În baza art. 274 și 276 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei AFP Sector 3, având în vedere soluția de admitere în parte a cererii, tribunalul a obligat această pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 439,30 lei (39 lei taxă judiciară de timbru, 0,3 lei timbru judiciar, 400 lei onorariu avocat parțial, din totalul de 500 lei – filele 66-67).
Cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că raporturile juridice de drept fiscal există doar între reclamant și pârâta AFP Sector 3 care a emis decizia de calcul și a încasat taxa pe poluare, având și competența de a soluționa cererea de restituire. În plus, reclamantul nu a adresat pârâtei AFM vreo cerere de restituire a taxei pe poluare, astfel că în cauză nu există un refuz al acestei autorități de soluționare a cererii de restituire sau o nesoluționare în termen a unei asemenea cereri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 11.09.2014, prin care a formulat, în esență, următoarele critici:
1) În mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București, taxa a cărei restituire se solicită fiind încasată în conturi deschise pe numele Administrației F. pentru Mediu; ca urmare, între intimatul-reclamant și recurentă nu s-a stabilit un raport juridic fiscal;
2) Decizia anulată în mod nelegal de prima instanță a fost emisă în concordanță cu dispozițiile OUG nr. 50/2008, dispoziții care, la rândul lor, sunt în concordanță cu dispozițiile dreptului european, nefiind discriminatorii;
3) Se critică greșita obligare a recurentei la plata taxei judiciare de timbru, întrucât recurenta nu se află în culpă procesuală și nici nu a pierdut irevocabil procesul.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice Sector 3 este autoritatea emitentă a actului juridic prin care se individualizează obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării- decizia de calcul al taxei de poluare.
Potrivit art.5 din OUG nr.50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și la Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aceasta fiind cea care emite nota de restituire.
Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentului cu privire la neîndeplinirea obligației de contestare a actului administrativ pe calea recursului administrativ prealabil. Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De vreme ce intimatul-reclamant nu a criticat soluția de respingere a cererii având ca obiect obligarea la plata dobânzii legale, această soluție a devenit irevocabilă, intrând în autoritatea lucrului judecat.
În fine, vădit nefondată este critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care cheltuielile de judecată pot fi cerute și în procesul în care au fost efectuate, nu doar pe cale separată, iar recurenta se află în culpă procesuală, întrucât s-a opus admiterii acțiunii și a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor de drept comunitar incidente, dispoziții care fac parte din dreptul intern și se aplică în mod prioritar.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.3952 / 04.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimatul – reclamant V. Z., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Z. G. L. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Red.– jud.Z. L.
JUD. FOND C. S. S. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Pretentii. Decizia nr. 4377/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 20/2014.... → |
|---|
