Pretentii. Decizia nr. 4377/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4377/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1235/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4377
Ședința publică de la 29.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (fostă AFP Slobozia), împotriva sentinței civile nr. 2733/29.10.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. A. F. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-pârâtă, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe Tribunalului Ialomița la data de 29.04.2013, sub nr._, reclamantul C. A. F. a chemat în judecată pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița (fostă A.F.P. Slobozia), solicitând anularea adresei nr._ din 3 aprilie 2013, emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.439 lei, achitată în mod necuvenit cu titlu de taxă de poluare, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că la data de 03.07.2008 a dobândit prin cumpărare de la M. N. C. un autoturism second-hand marca OPEL, Tipul J96/BB11/VECTRA-B, categoria auto M 1, nr. identificare/. WOLOJBF19X1147605, nr. omologare AAPL1H1R11C67E2/1999, an fabricație 1999, . auto G200774, autoturism ce anterior a fost achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Spania și înmatriculat pentru prima dată în acest stat, iar pentru a putea circula cu acesta pe drumurile publice a fost necesară înmatricularea acestuia în România, fiind obligat să achite, pe lângă celelalte taxe aferente și taxa auto de poluare în sumă de 5439 lei, sumă achitată cu chitanța nr._, din data de 03.07.2008.
Reclamantul apreciază că încasarea taxei este ilegală și se impune restituirea acesteia întrucât dispozițiile legale naționale în baza cărora s-a perceput această taxă, respectiv O.U.G. 50/2008 sunt în contradicție cu Tratatul Comunității Europene, iar într-o astfel de situație prioritate are norma europeană.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană A Finanțelor Publice Ialomița a solicitat respingerea cererii, invocând faptul că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din O.G. nr.92/_ .
De asemenea, pârâta a solicitat introducerea în cauză a Administrației F. Pentru Mediu, în calitate de chemată în garanție, care, în situația admiterii acțiunii reclamantului, să asigure fondurile necesare pentru pârâtă, să onoreze obligațiile care i se stabilesc prin hotărârea judecătorească.
Motivul esențial al susținerii cererii de chemare în garanție este acela că, sumele calculate și percepute cu titlu de taxă de poluare auto, se fac venit la Fondul pentru Mediu, fiind administrat de chemata în garanție.
Prin încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în baza art. 72 și următoarele raportat la art. 64 din Noul Cod de procedură civilă, instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Legal citată, Administrația F. pentru Mediu nu a formulat apărări în cauză.
Prin sentința civilă nr.2733/F/29 octombrie 2013, tribunalul respinge ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei nr._ din 3.04.2013, emisă de pârâtă; admite în parte cererea și obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 5.439 lei contravaloare taxă auto de poluare achitată necuvenit.
Respinge capătul de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflație.
Admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să asigure pârâtei fondurile necesare pentru achitarea de către aceasta a obligațiilor stabilite prin prezenta hotărâre.
Prima instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că la data de 03.07.2008 a dobândit prin cumpărare, de la M. N. C., un autoturism second-hand marca OPEL, Tipul J96/BB11/VECTRA-B, categoria auto M 1, nr. identificare/. WOLOJBF19X1147605, nr. omologare AAPL1H1R11C67E2/1999, an fabricație 1999, . auto G200774, autoturism ce anterior a fost achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Spania și înmatriculat pentru prima dată în acest stat.
Pentru a fi înmatriculat în România, i s-a calculat și perceput o taxă de poluare pentru autovehicule în sumă de 5.439 lei potrivit O.U.G. nr. 50/2008, taxă care a fost achitată de către reclamant la data de 03.07.2008 potrivit chitanței nr._ (fila 8 dosar).
La data de 03.04.2013, reclamantul s-a adresat cu o cerere A.F.P. Slobozia prin care a solicitat restituirea taxei de poluare achitată.
Prin adresa nr._/03.04.2013 (fila 10 dosar), pârâta a comunicat că nu poate da curs favorabil cererii reclamantului.
Cererea reclamantului de anulare a adresei răspuns nr._ din 3.04.2013, emisă de pârâtă, urmează fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât această adresă nu are natura juridică a unui act administrativ fiscal.
Potrivit art. 41 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației, privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale și trebuie să cuprindă elementele reglementate de art. 42 din același cod.
Cum adresa nr._ din 3.04.2013, emisă de Administrația Finanțelor Publice Slobozia, nu îndeplinește condițiile unui act administrativ fiscal, el neputând sta la baza nașterii unui raport juridic fiscal care să stabilească, să modifice sau să stingă obligația fiscală, nu poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ fiscal, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind restituirea sumei de 5.439 lei, încasată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule, sumă actualizată cu indicele de inflație, tribunalul reține următoarele:
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, s-a statuat că pentru înmatricularea unui autovehicul rulat, provenit dintr-un stat al Uniunii Europene, pe teritoriul României, proprietarul acestuia este obligat să plătească taxa de poluare pentru autovehicule.
Cu privire la neconcordanța dispozițiilor acestei ordonanțe față de prevederile art. 110 din T.F.U.E., Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza T. contra României, ocazie cu care această instanță a stabilit că respectivele norme sunt discriminatorii atât timp cât această taxă se percepe doar pentru autovehiculele second-hand achiziționate dintr-un stat al Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării lor în România, dar nu și pentru autovehicule naționale similare cu ocazia reînmatriculării lor ca urmare a achiziționării prin vânzare-cumpărare.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2013, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de C.J.U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./Enel (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Potrivit art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare reglementată de art. 1 alin. 1 din aceleași act normativ se percepe cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Din aceste dispoziții legale rezultă că pentru un autovehicul rulat provenit dintr-un stat al U.E. la prima înmatriculare în România se percepe taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, fără ca aceeași taxă să fie percepută pentru un autovehicul național rulat cu ocazia reînmatriculării acestuia ca urmare a schimbării proprietarului, operând astfel o discriminare între cele două categorii de autovehicule.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, care au suspendat aplicarea dispozițiilor art.4 alin.2 din lege, rezultă că plata taxei de emisii poluante nu se percepe pentru autovehiculele rezultate cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme reglementată de Codul fiscală sau taxă auto de poluare, prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 .
În atare situație, prin exceptarea acestei categorii de autovehicule de la plata taxei de emisii poluante se instituie o taxă discriminatorie între aceste vehicule și autovehicule rulate provenite de U.E, legea internă intrând din nou în conflict cu normele europene .
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Dispozițiile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 sunt contrare art.110 din T.F.U.E, întrucât această lege este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul că O.U.G. nr.50/2008 și, pentru identitate de rațiune și reglementările Legii nr.9/2012, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr.1/2012 s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, cât și ulterior a taxei de emisii poluate potrivit Legii nr. 9/2012 cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul pârâtei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă auto de poluare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr. 24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art. 517alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă.
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene.
Cât privește actualizarea sumei restituite cu indicele de inflație, aceasta urmează a fi respinsă pentru considerentele de mai jos:
Potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, în cazul restituirii către contribuabil a unor sume plătite necuvenit, aceștia sunt îndreptățiți la cererea lor doar la acordarea dobânzilor, nu la actualizarea sumei restituite cu indicele de inflație.
În aceste condiții, solicitarea reclamantului excedând prevederile legale, urmează a fi respinsă.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Ialomița împotriva Administrației F. Pentru Mediu, tribunalul o privește întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile art.72 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții .
Ori, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din legea nr.9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
În această situație, pârâta, cazând în pretenții, ea poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât urmează a admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Ialomița, față de chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu și a o obliga pe aceasta din urmă să asigure pârâtei fondurile necesare pentru achitarea de către aceasta a obligațiilor stabilite prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta care precizează că taxa pe emisiile poluante este o opțiune a legiuitorului național, conformă dreptului comunitar și se prevalează de dispozițiile OUG 50/2008 și HG 686/2008.
Analizând recursul, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În aceste condiții, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 N. C.pr.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița (fostă AFP Slobozia), cu sediul în Slobozia, .. 14, județ Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 2733/29.10.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. A. F., cu domiciliul în Tandarei, .-1A, ., ., și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, A. Ș. L. E. F. G. D.
Grefier,
Anișoara N.
Red. L.E.F.
5 ex.
Jud. fond T.I.: B. A.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 4519/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 8235/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
