Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 20/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 68153/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 20
Ședința publică din data de 06.01.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. 1 BUCURESTI prin DGFPMB împotriva sentinței civile nr. 4516/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A. și intimata chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - taxa pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act de faptul că, urmare intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013, a intervenit o modificare în ceea ce privește denumirea recurentei pârâte, acesta denumindu-se în prezent Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, iar nu Administrația Finanțelor Publice S. 1, precum și faptul că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București s-a subrogat în drepturile și obligațiile Direcției Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, urmând a se face modificările cuvenite în sistem ecris.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin 2 C.pr.civ., Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4516/14.11.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea privind pe reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 1 și chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, dar și cererea de chemare în garanție. A fost anulată Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/25.05.2011 și obligați pârâta și chematul în garanție la restituirea către reclamant a taxei de poluare în cuantum de 7201 lei sumă ce va fi indexată cu dobânda fiscală aplicată de la data de 09.08.2011 până la restituirea efectivă. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 43,6 lei.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului în ceea ce privește contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare, pentru că acesta este actul administrativ fiscal, în sensul dispozițiilor art.41 din Codul de Procedură Fiscală prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, în fapt, taxa de poluare necesar a fi achitată în vederea înmatriculării autovehiculului.
Pentru a dispune astfel, instanța a luat act că reclamantul a achiziționat din Germania, o țară a Uniunii Europene, în anul 2011, un autoturism second-hand, marca Audi, având nr. de identificare WAUYYY4FX8N058774 an fabricație 2008 și data primei înmatriculări 19.11.2007 achitând cu prilejul înmatriculării suma de 7.201 lei.
Această taxă de poluare a fost stabilită în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008, prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/25.05.2011 a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 1 București.
Reclamantul a solicitat pârâtei AFP S. 1 restituirea sumei de 7.201 lei apreciind că taxa este nelegală, contravenind prevederilor legislației comunitare, pârâta Administrația Finanțelor Publice – S. 1 București nesoluționând cererea în termenul de 45 de zile prevăzut de dispozițiile art.70 din Codul de Procedură Fiscală.
Instanța a reținut că, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe primă înmatriculare, astfel cum este prevăzută de OUG nr.50/2008, privind taxa de poluare, nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de primă înmatriculare.
Potrivit art.117 din O.G. nr.92/2008, se restituie, la cerere, debitorului, următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2008, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție și nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de primă înmatriculare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Lg. nr.554/2004 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind anulată, dispunându-se și restituirea acestei taxe reclamantului.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Instanța a reținut că dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
S-a observat că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 încalcă art. 110 (fost 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art.110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art.148 alin.4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 1 București la restituirea sumei de 7.201 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța a constatat că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2008 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art.1088 C.civ., potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr.24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Prin urmare, instanța a reținut că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care suma de restituit a fost indexată cu dobânda legală prevăzută de art.124 Cod alin.1 din Codul de Procedură Fiscală, corespunzătoare sumei de 7.201 lei de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr.686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr.50/2008 reglementează, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 1. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice S. 1 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Cum în cauză a fost admisă cererea de chemare în judecată, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și s-a dispus obligarea acesteia la plata (virarea) către Administrația Finanțelor Publice S. 1 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Instanța a făcut și aplicarea art.274 Cod Proc. Civ și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice S. 1 București la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant și probate, în forma taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantum de 43,6 lei.
Împotriva acestei sentințe civile, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice S. 1 a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 4516/14.11.2012 în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 1, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 7201 lei către reclamantul M. A., reprezentând taxa pe poluare, precum și respingerea cererii privind acordarea dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecata.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 1, recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea textelor legale sus citate, art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între acesta și AFP S. 1, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
Prin interpretarea făcută în motivarea sentinței recurate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge (respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 1) este nelegală.
De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent în cuantum de 7201 lei, arata și expune pe larg, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transfera suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv:
"5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având în vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice S. 1, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista niciun raport juridic fiscal.
Pentru considerentele expuse mai sus, s-a solicitat să se constate nelegalitatea Sentinței civile nr. 4516/14.11.2012 și pe cale de consecința să se dispună modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 1, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la restituirea taxei solicitate de către petent.
Cu privire la netemeinicia sentinței, privind obligarea AFP S. 1 la restituirea către petent a sumei de 7201 lei, achitata de către acesta cu titlu de taxa pe poluare, s-a arătat faptul ca plata efectuata a fost legal încasată de către Trezoreria statului sector 1 pentru Administrația F. pentru Mediu, la data plații fiind în vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
Susținerile reclamantului ca taxa de poluare, așa cum aceasta era reglementata în legislația interna a României la data plații, ar contraveni art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene, sunt neîntemeiate întrucât valorile sociale a căror ocrotire au fost avute în vedere de legiuitorul național atunci când a edictat norma juridica în temeiul căreia a fost încasată taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute în vedere legiuitorul comunitar când a edictat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Instanța de fond trebuia sa circumstanțieze corect și legal cadrul legislativ, atunci când a dispus analizarea dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, precum și susținerile reclamantului care (așa cum rezulta din considerentele sentinței) susține ca perceperea taxei de poluare ar încalcă dispozițiile din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, instanța de fond în mod greșit pronunțând o sentința fără a dispune o abordare cu particularizare stricta la speța, prin administrarea probatoriului propus de către părți și fără sa constate ca exista diferența de regim juridic intre taxa de poluare și fosta taxa de prima înmatriculare.
Potrivit legislației naționale în vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuia achitata cu ocazia primei înmatriculări în România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat și pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat în circulație în tara de proveniența.
Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel încât nivelul taxei sa se reducă pe măsura ce se diminuează valoarea autovehiculului, păstrându-se totuși principiul „poluatorul plătește", ceea ce s-a și întâmplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214/1-214/3 și . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2008 care prevede:
"...(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 214A1 - 214A3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare."
Nu poate face o abordare globala a judecații prezentei cauze fără particularizarea stricta la speța dedusa judecații și fără administrarea probatoriului despre care s-a făcut vorbire mai sus.
Prin urmare, pana nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic în temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare și nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata și încasata ilegal, astfel ca instanța de fond nu putea pronunța în mod temeinic și legal sentința recurata. De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP S. 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
În ceea ce privește obligarea pârâtei AFP S. 1 la plata dobânzii conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003, aceasta cerere ar fi trebuit respinsa ca neîntemeiată întrucât, prin cererea de chemare în judecata, reclamantul a solicitat dobânda legala, ce se aplica în raporturile civile, nu dobânda fiscala în temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
Instanța de fond trebuia sa respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat, neputând fi primita cererea de obligare la plata dobânzii legale în condițiile în care primează dispozițiile legii fiscale care au caracter special și sa nu acorde mai mult decât s-a cerut.
Referitor la obligarea pârâtei AFP S. 1 la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, or în situația de fata nu ne încadrăm în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Însă, în cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata în temeiul legii, motiv pentru care s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 indice 1 C.Pr.Civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr. 1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimații nu au formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări deși au fost legal citați cu această mențiune, dar și cu copie a motivelor de recurs.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probei noi, iar la termenul de judecată din 06.01.2014 Curtea a luat act de faptul că, urmare intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013, a intervenit o modificare în ceea ce privește denumirea recurentei pârâte, acesta denumindu-se în prezent Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, iar nu Administrația Finanțelor Publice S. 1, precum și faptul că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București s-a subrogat în drepturile și obligațiile Direcției Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Examinând recursul promovat, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, respectiv greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea apreciază că acesta este vădit neîntemeiat.
De moment ce Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 a emis Decizia de calcul al taxei pe poluare prin care s-a calculat în sarcina reclamantului taxa pe poluare de achitat în vederea înmatriculării autovehiculului, iar pe calea prezentului demers judiciar reclamantul a contestat însăși această taxă și necesitatea plății ei solicitând restituirea, în mod corect a apreciat prima instanță că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive dispunând respingerea acesteia.
În ceea ce privește argumentele referitoare la destinatarul sumelor achitate cu titlu de taxă pe poluare, Administrația F. pentru Mediu, acestea nu justifică pronunțarea unei alte soluții, rațiunile invocate fiind avute în vedere de prima instanță la momentul admiterii cererii de chemare în garanție.
De altfel, potrivit dispozitivului sentinței recurate, atât pârâta cât și chemata în garanție au fost obligate la plata către reclamant a sumei de 7201 cu titlu de taxă pe poluare, sumă ce urmează a fi indexată cu dobânda fiscală.
Analizând în continuare celelalte motive de recurs, iar în raport de acestea, motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată și motivele reținute de tribunal, constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 09.08.2011, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Cu privire la greșita restituire a sumei reprezentând taxa pe poluare, în raport de considerentele anterior prezentate, Curtea apreciază că este neîntemeiată critica formulată întrucât suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantei privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei astfel achitată, apare ca temeinică și legală.
Recursul este de asemenea nefondat și în raport de motivele privind dobânda cerută și respectiv cuvenită reclamantului.
Astfel, arată recurenta că acest capăt de cerere ar fi trebuit respins întrucât reclamantul a solicitat dobânda legală, aceasta aplicându-se raporturilor civile, iar nu dobânda fiscală în temeiul dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003.
Curtea, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, motivele în fapt și temeiurile de drept indicate pentru susținerea fiecărui capăt de cerere, constată că nu se confirmă critica pârâtei recurente, reclamantul cerând rata dobânzii de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei, fără nicio altă mențiune.
Așadar, reclamantul a solicitat obligarea la plata dobânzii invocând un prejudiciu care se impune a fi reparat în integralitate, astfel cum prevăd dispoziții ale Codului civil, iar prima instanță în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor legale speciale care se aplică în speță, dat fiind raportul de drept fiscal, cu prioritate.
În sfârșit, soluția primei instanțe este de asemenea legală în ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect constatându-se că acestei părți îi revine culpa procesuală în sensul disp. art. 274 C.pr.civ., demersul judiciar al reclamantului fiind necesar, consecință a conduitei pârâtei, și întemeiat, fiind admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFPB cu sediul în București, .. 13, sectorul 2 împotriva sentinței civile nr. 4516/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A. cu domiciliul ales la CA C. M. - București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., sectorul 5 și intimata chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP
2 ex. – 12.02.2014
Tribunalul București - Secția a IX-a C.
Jud. fond M. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8235/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Hotărâre din 01-07-2014, Curtea de... → |
|---|
