Anulare act administrativ. Hotărâre din 01-07-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 3706/2/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Î N C H E I E R E

Ședința publică din 24.06.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ

GREFIER: I. C. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantaC. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE în contradictoriu cu pârâții M. P. SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ și M. F. EUROPENE, având ca obiect anulare act administrativ - ANUL NOT. 3/26.03.2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantaC. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, prin reprezentant convențional, consilier juridic A.-M. I., cu delegație de reprezentare la dosar (fila 209) și pârâtul M. P. SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ, prin reprezentant convențional, consilier juridic Boaghi Inga, cu delegație de reprezentare la dosar (fila 270), lipsind pârâtul M. F. EUROPENE.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 13.06.2014, prin compartimentul Registratură, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile dispuse prin rezoluția de citare, după care,

Curtea, având în vedere că a repus cauza pe rol pentru depunerea de către reclamantă a contractului nr. DB 7588/08.10.2012 încheiat cu ., obligație îndeplinită, acordă cuvântul în dezbateri.

Reclamanta, prin reprezentant convențional, depune în completarea documentației contractului anexele la acesta în act adițional, pe care le-a comunicat și pârâtei. Arată că își menține concluziile de la termenul anterior și precizează faptul că în ceea ce privește contractul încheiat cu ., acesta este un contract pentru servicii de informare și publicitate și este un contract de achiziție publică, nefiind un contract de publicitate media așa cum îl consideră societatea pârâtă. Astfel îi sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 34/2006, și ținând cont de aceste dispoziții, nu era necesară din partea acesteia obligația de a publica pe pagina proprie de internet anunțul de participare pentru acest contract. Învederează instanței de judecată că acest contract a fost reîntregit printr-un act adițional care diminuează valoarea contractului. Arată că din momentul diminuării contractului se poate considera că ne aflăm în faza de finalizare a încheierii contractului și, prin urmare, obligația de a transmite anunțul de participare spre publicare în SEAP s-a realizat în termen de 48 de zile din momentul încheierii acestui act adițional și nu de la momentul în care a fost încheiat contractul cu .. Această obligație fiind stipulată inclusiv în anunțul de participare punctul 5 cu 4.

Pârâtul, prin reprezentant convențional, arată că își menține concluziile.

Curtea, în conformitate cu prevederile art. 394 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează să amâne pronunțarea pentru data de 01.07.2014.

P. aceste motive,

DISPUNE

Amână pronunțarea pentru data de 01.07.2014.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. L. Patraș I. C. B.

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2097

Ședința publică din 01.07.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ

GREFIER: I. C. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantaC. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE în contradictoriu cu pârâții M. P. SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ și M. F. EUROPENE, având ca obiect anulare act administrativ - ANUL NOT. 3/26.03.2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 iunie 2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, în aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 01.07.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

CURTEA,

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.05.2013 ,reclamanta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, in contradictoriu cu paratul M. E., a solicitat anularea Notificării privind situația cererii de rambursare nr. 3/26.03.2013, înregistrată în evidentele CNAS cu nr. DB 2874/24.04.2013, referitoare la proiectul " Prescripția electronică", Cod SMIS_ .

In motivare ,reclamanta a aratat ca ,prin Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. 3/26.03.2013, a fost aplicată o corecție financiară de 25% la valoarea eligibilă a contractului de servicii privind implementarea prescripției electronice nr. NLD 1704/30.01.2012 ,incheiat cu . SRL ,conform Listei unitare de verificare a achizițiilor publice pentru procedura de licitație deschisă, și o corecție financiară de 10% la valoarea eligibilă a contractului încheiat cu . nr. 7588/08.10.2012.

Notificarea a fost emisă de către M. pentru Societatea Informațională, în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru M. E..

În temeiul contractului pentru acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului ,,Prescripția electronică", Cod SMIS_ ,s-a stabilit acordarea finanțării nerambursabile instituției reclamante de către Autoritatea de Management, în conformitate cu prevederile cuprinse în acest contract, potrivit reglementărilor din legislația națională și comunitară.

În vederea implementării Proiectului ,,Prescripția electronică", reclamanta, în calitate de Autoritate Contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă a Contractului de servicii privind implementarea prescripției electronice", cod CPV_-9,_-7,_-7,_-9,_-5, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr._/17.06.2011, cu privire la declanșarea procedurii de achiziție publică de servicii pentru implementarea prescripției electronice, precum și documentația de atribuire aferentă acestei proceduri, criteriul de atribuire stabilit fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

Oferta declarată câștigătoare a fost oferta depusă de . SRL, ceilalți ofertanți contestând rezultatele raportului procedurii.

Aceste contestații au fost soluționate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. 2993/C5/ din data de 15.07.2011, pronunțată în dosarele nr. 3187, 3256 și 330, care au fost conexate .

În urma contestațiilor depuse și soluționate de CNSC, prin decizie s-au dispus măsuri de remediere care au avut ca obiect modificarea cerințelor în sensul reducerii acestora privind experiența similară, precum și experiența solicitată experților, nefăcând obiectul contestației standardele de mediu (ISO_) și cele privind sănătatea și securitatea ocupațională (ISO_).

Măsurile de remediere au fost publicate în SEAP în data de 21.07.2011.

Prin aceste măsuri de remediere cuprinse în Decizia CNSC s-au modificat cerințele minime obligatorii referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională în sensul celor dispuse prin aceasta, ceea ce semnifică, pe de o parte, că aceste cerințe rezultate din remediere nu au condus la restricționarea participării ofertanților la procedura de atribuire și, pe de altă parte, aceste cerințe impuse ofertanților se conformează întocmai principiului transparenței și proporționalității prevăzute la art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006.

Activitatea pentru implementarea Proiectului a fost finalizată prin semnarea contractului pentru furnizarea de servicii privind implementarea prescriptiei electronice înregistrat la CNAS cu numărul NLD 704/30.01.2012.

Ulterior finalizării acestei activități, CNAS, conform contractului încheiat cu pârâtul, a adus la cunoștința acestuia demersurile întreprinse pentru implementarea proiectului, solicitând rambursarea cheltuielilor efectuate și a solicitat rambursarea cheltuielilor efectuate, conform prevederilor Contractului pentru acordarea finanțării nerambursabile .

În acest sens a fost întocmită de către CNAS cererea de rambursare pas CCE, nr. 3/26.03.2013,prin care CNAS a solicitat reclamantului rambursarea sumei de 7.409.524,58 lei, reprezentând cheltuieli eligibile și TVA

Prin Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. 3/26.03.2013 a cărei a cărei anulare se solicită, pârâtul a decis următoarele: a aprobat la plată suma de 4.564.574, 00 lei reprezentând finanțare nerambursabilă și TVA a respins la plată suma de 1.817.054, 60 lei reprezentând finanțare nerambursabilă aferentă cheltuielilor eligibile, din care 1.483.079, 96 lei -FEDR ( se plătește de către FEDR).

Pârâtul a stabilit o corectie financiară de 25% din valoarea contractului nr. NLD 1704/30.01.2012 încheiat cu se Hewlett Packard România SRL, în baza punctului 1.7 ,, stabilirea în documentatia de atribuire sau în anuntul de participare a unor criterii de calificare și selectie sau a unor factori evaluare nelegali" în cadrul punctului 1 ,, contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislatia natională privind achizitiile publice pentru care există obligatia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene" din Anexa la OUG nr. 66/2011 " Corectiile / Reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor de finantare din fonduri europene și /sau din fonduri publice nationale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizitiile, cu exceptia achizitiilor derulate de beneficiarii Programului N. de Dezvoltare Rurală 2007-2013"

Pârâtul M. E. a precizat că această corecție s-a stabilit potrivit celor menționate în Lista de verificare integrală a procedurii de atribuire și în Nota privind verificarea procedurii de atribuire aferente contractului menționat întocmit de acesta.

În Lista de verificare integrală a procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică a pârâtului M. E. nr._/04.12.2012 s-a stabilit aplicarea corecției financiare de 25 % ca urmare a încălcării prevederilor art. 179 alin. (1) și alin. (2) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completări le ulterioare 1 și prevederile art. 8 alin. (1) din HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din OUG nr. 34/_, având în vedere următoarele constatări:

- cerințele minime de calificare, atât în ceea ce privește experiența similară, cât și în ceea ce privește experiența solicitată experților sunt restrictive.

-felul în care s-a formulat cerința privind experiența similară este identică și nu similară obiectului contractului, conform cerințelor impuse de OUG nr. 34/2006

- ca urmare a măsurilor de remediere a deciziilor CNSC, CNAS a modificat și nivelul cerințelor legate de experiența experților implicați în derularea contractului, în sensul diminuării lor

- cerințele, chiar și în urma modificărilor efectuate ca urmare a deciziilor CNSC, au fost restrictive, competențele specifice solicitate în cazul acestora nefiind justificate în raport cu natura contractului

-cerințe de genul :prezentarea diplomei de absolvire a studiilor Executive ( MBA), coordonarea serviciilor de logistică în cadrul unui proiect pentru livrarea echipamentelor hardware de tip enterprise în valoare de cel puțin 8 milioane de euro, așa cum erau impuse ulterior remedierii cerințelor inițiale, sunt disproporționate în raport cu obiectul contractului

- solicitarea standardelor ISO_, ISO_, sunt irelevante în raport cu

obiectul contractului

Susținerile pârâtului sunt ,in opinia reclamantei,nefondate și abuzive, pentru urmatoarele motive:

A) Cu referire la susținerile pârâtului referitoare la faptul că cerintele minime de calificare sunt restrictive:

Autoritatea contractantă a stabilit criteriile de calificare și selecție prevăzute la art. 176 lit. c) și d) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completări le ulterioare 3, respectiv cele privitoare la situația economică și financiară și cele referitoare la capacitatea tehnică și /sau profesională, cu respectarea dispozițiilor art. 178 alin. (1) și alin. (2) 4, ale art. 179 alin. (1 ), (2) și (4)5 din același act normativ, cu încadrarea strictă în dispozițiile art. 1876 și 188 alin. (2) lit. a) –h), cu respectarea întocmai a dispozițiilor Ordinului președintelui ANRMAP nr.509/2011 privind formularea criteriilor de calificare și selecție, potrivit cărora, criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură concretă cu obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, iar nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea lor se vor limita numai la cele strict necesare pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului.

În speță, cerintele minime obligatorii referitoare la capacitatea tehnică și/ sau profesională, respectiv cele privitoare la situatia economică și financiară, au făcut obiectul contestatiilor formulate la CNSC, care prin Decizia nr. 2993/C5/ din data de 15.07.2011 a dispus remedierea și modificarea acestora, în sensul respectării prevederilor legale în vigoare în materia achizitiilor publice.

Ca urmare, autoritatea contractantă, conformându-se dispozițiilor Deciziei CNSC, a publicat în SEAP remedierea acestora, în sensul celor dispuse de CNSC. După remediere, cerintele minime obligatorii referitoare la capacitatea tehnică și/ sau profesională, respectiv cele privitoare la situatia economică și financiară nu au mai făcut obiectul niciunei contestatii sau plângeri adresate CNSC, sau instanței judecătorești., ofertanții depunând ofertele pe baza cerințelor minime obligatorii stabilite prin remediere.

De altfel, ofertanții care au depus ofertele pe baza acestor cerințe nu au contestat legalitatea acestora, aceasta confirmând tocmai validitatea acestor cerințe.

Pârâtul ,în mod greșit a reținut că, deși există o Decizie CNSC prin care s-a dispus, ca măsură de remediere, modificarea cerinței privind experiența similară, felul în care s-a reformulat cerința experienței similare, în opinia sa, aceasta este identică și nu similară obiectului contractului.

Sub acest aspect, reclamanta precizeaza că pârâtul nu face nicio precizare suplimentară în acest sens, susținerile sale nefiind susținute pe aspecte concrete de fapt și de drept. Astfel, în baza prerogativelor atribuite de lege în sarcina sa în ceea ce privește atributele de verificare a modalității de implementare și control a acestui proiect, pârâta avea obligația de a motiva în fapt și în drept argumentele sale. Faptul că a formulat doar o opinie, aceasta nu echivalează cu îndeplinirea obligației sale de a preciza temeiul în baza căruia a apreciat aplicarea corecției financiare de 25%.

B). Cu referire la sustinerile pârâtului privind standardele ISO_ (Sistem Management de Mediu) și ISO_ (Sistem de management al sănătății si securității ocupaționale), reclamanta arata ca:

1. Referitor la standardul ISO_ (Sistem Management de Mediu) ,acesta nu a făcut niciodată obiectul niciunei contestații depuse la CNSC și nici a unei plângeri depuse la instanța judecătorească sub aspectul că ar fi irelevant în raport cu obiectul contractului ce urmează a fi atribuit. Din acest punct de vedere, rugăm instanța să rețină că această cerință privind respectarea cerințelor de mediu este prevăzută de OUG nr. 34/2006 și menținută de Ordinul președintelui ANRMAP nr. 509/2011;

2. Referitor la standardul ISO_ (Sistem de management al sănătății si securității ocupaționale), de asemenea acesta nu a făcut niciodată obiectul niciunei contestații depuse la CNSC și nici a unei plângeri depuse la instanța judecătorească sub aspectul că ar fi irelevant în raport cu obiectul contractului ce urmează a fi atribuit. Această cerință privind standardul de management al sănătății și securității ocupaționale a fost prevăzut ca și condiție de calificare și selecție de OUG nr. 34/2006 până la modificarea acesteia prin Legea nr. 279/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 872/09.12.2011 (dată la care era comunicat rezultatul procedurii către ofertanți, dar nu mai este menționat ca și o cerință minimă obligatorie potrivit Ordinului președintelui ANRMAP nr. 509/2011).

În aceste condiții, având în vedere faptul că nu a existat o Decizie a CNSC sau o hotărâre judecătorească care să dispună eliminarea acestor cerințe minime obligatorii,CNAS a respectat întru totul prevederile art. 179 alin. (1) și alin. (2) din OUG nr. 34/2006, sens în care rugăm Onorata instanță să respingă și aceste susțineri ca neîntemeiate.

II. Autoritatea de Management M. E. a stabilit o corecție financiară de 10% din valoarea contractului nr. 7588/08.10.2012 încheiat cu ., în baza punctului 1.12 " aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire" din cadrul punctului 1 " contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene" din Anexa la OUG nr. 66/2011.

Această corecție s-a stabilit potrivit celor menționate în Lista de verificare integrală a procedurii de atribuire și în Nota privind verificarea procedurii de atribuire aferente contractului mentionat, întocmite de pârâtul M. E..

În lista de verificare integrală a procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică s-a stabilit aplicarea unei corecții financiare de 10% ca urmare a încălcării prevederilor art. 58 alin. 1 și alin. 2 din OUG nr. 34/_, având în vedere următoarele constatări:

-aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire ;

-nu s-a publicat un anunț de participare, respectiv unul de atribuire în sistemul informatic de utilitate publică disponibil pe internet la adresa www. publicitatepublica.ro și pe pagina proprie de internet ;

-nu a fost transmis în Sistemul Electronic de Achiziții Publice un anunț de atribuire în maxim 48 de zile de la încheierea contractului de achiziție publică, așa cum impune art. 56 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare"

Față de aceste susțineri ale pârâtului, reclamanta solicită instanței să le respingă ca nefondate, având în vedere următoarele:

Obiectul contractului nr. DB7588/08.10.2012 îl constituie servicii de informare și publicitate privind "Sistemul național Prescripția Electronică", prin urmare, este un contract de achiziție publică prevăzut la art. 3"1 lit. c) din OUG nr. 34/2006 și nu se încadrează în categoria contractelor de publicitate media, prevăzut la art. 58 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Numai în cazul acestor contracte este obligatorie aplicarea prevederilor art. 58 alin. (1) din actul normativ menționat. Rezultă astfel că pentru contractele prevăzute la art. 3"1 din OUG nr. 34/2006 din categoria cărora face parte și contractul nr. D87588/2012 nu sunt aplicabile prevederile ari. 58 alin. (1), respectiv obligația de a publica un anunț de atribuire în sistemul informatic de utilitate publică disponibil pe internet, la o adresă dedicată, precum și pe pagina proprie de internet, ceea ce conduce la concluzia că reținerile Autorității de Management sunt greșite și netemeinice, întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ categoria de contracte cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 58 alin. (1) din OUG nr. 34/2006.

Dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, prevăd că autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de atribuire în cel mult 48 de zile după ce după ce a finalizat procedura de atribuire - licitație publică. Astfel, procedura s-a finalizat prin încheierea Actului adițional nr. DB_/28.12.2012 la contractul nr. OB7588/08.10.2012, prin care s-a stabilit valoarea totală finală a contractului, prin diminuarea valorii inițiale stabilite prin contractul în discuție.

Valoarea totală finală a contractului atribuit fiind unul din elementele componente aflat la punctul VA ale anunțului de atribuire, ce trebuie completat în vederea publicării în SEAP.

Față de acestea, s-a publicat în SEAP, anuntul de atribuire nr._/16.01.2013 și în JOUE anuntul cu nr. 2013/5013-_ la data de

18.01.2013.

În raport de data finalizării procedurii de atribuire - 28.12.2012 și data

publicării în SEAP a anunțului de atribuire - 16.01.2013 ,rezultă cu claritate că în conformitate cu dispozițiile art. 47 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă a asigurat transparența atribuirii contractului de achiziție publică nr. DB7588/ 08.10.2012 prin transmiterea spre publicare prin mijloace electronice enunțurile de atribuire către operatorul 5EAP, respectiv JOUE înăuntrul termenului legal de 48 de zile.

Paratul M. E. a formulat intampinare ,prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea ,paratul M. E. a formulat cerere de chemare in garantie a Ministerului pentru Societatea Informationala, prin care a solicitat obligarea chematului in garantie sa-l despăgubesca cu suma dispusa de catre instanta de judecata

In sedinta publica din data de 08.10.2013 ,Curtea a dispus introducerea in cauza in calitate de parat a Ministerului pentru Societatea Informationala, in temeiul art.161 din Legea 554/2004 ,fata de imprejurarea ca acesta se legitimeaza in calitate de emitent al actului a carui anulare se solicita in prezenta cauza ,recte Notificarea privind situatia cererii de rambursare nr. 3/26.03.2013.

Paratul M. pentru Societatea Informationala a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

In sedinta publica din data de 19.11.2013,paratul M. E. a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive ,cu motivarea ca acesta nu are calitatea de emitent al actului atacat.

Prin incheierea de sedinta de la data de 14.01.2014 ,Curtea a respins ca nefondata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului E. ,pentru argumentele expuse pe larg in incheierea anterior mentionata (fila 293 dosar).

La aceeași data ,recte 14.01.2014 ,Curtea a invocat din oficiu exceptia nulitatii cererii de chemare in garantie ,pe care a admis-o si a dispus anularea in consecinta ,fata de imprejurarea ca aceasta nu a fost motivata in fapt si in drept ,desi o atare obligatie in sarcina titularului cererii a fost impusa inca de la termenul din 19.11.2013.

Prin inscrisul intitulat ,,Completare la intampinare” ,paratul M. E. a invocat excepția de inadmisibilitate/prematuritate a acțiunii, cu motivarea ca reclamanta nu a formulat plângere împotriva Notificării nr. 3 sau această plângere nu se regăsește la dosarul cauzei.

Paratul arata ca, așa cum a fost statuat în practica recentă și constantă a curților de apel din țară și din București, este inadmisibilă o cerere în anulare proces-verbal, notă de constatare nereguli sau notificare dacă reclamantul nu solicită anularea deciziei prin care a fost soluționată contestația sa împotriva procesului verbal, a notei de constatare sau a notificării.

Cererii reclamantei de anulare a notificării i se opune un fine de neprimire, ca urmare a reglementării prin legea specială a atacării nu a actului administrativ primar, ci a celui emis în soluționarea contestației administrative.

Procedura administrativ jurisdicțională de soluționare a contestațiilor de natura celei existente în prezenta cauză este prevăzută de OUG nr. 66/2011.

După cum prevede acest act normativ, decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Rezultă, deci, că ceea ce se statuează prin aceste decizii are un caracter obligatoriu, în conditiile în care nu se formulează actiune în justiție împotriva acestora.

În concluzie, în condițiile în care reclamanta nu a formulat plângere prealabilă împotriva Notificării emise de M. pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, este prematură o cerere în anularea acesteia, iar dacă această plângere a fost formulată și a fost comunicată de către autoritatea publică o decizie privind soluționarea ei, acțiunea este inadmisibilă și pentru neatacarea deciziei de soluționare.

Prin incheierea de sedinta pronuntata la data de 08.04.2014 ,Curtea a constatat ca ,in conformitate cu art.3 din OUG 9/2014 ,a operat transmisiunea calitatii procesuale pasive de la M. E. la M. F. Europene ,context in care a dispus introducerea in cauza a acestui din urma minister in calitate de parat.

Prin cererea inregistrata la data de 22.05.2014 ,paratul M. F. Eorpene a preciazat ca intelege sa sustine in continuare exceptia inadmisibilitatii actiunii ,astfel cum a fost formulata de paratul M. E.,aratand totodata ca ,potrivit jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justie, procedura prealabila administrativa este reglementata ca o conditie de exercitare a dreptului la actiune a carei neindeplinire este senactionata cu respingerea actiunii ca inadmisibila.

Avand a se pronunta cu prioritate asupra exceptiei invocate ,Curtea retine urmatoarele:

Actiunea dedusa judecatii are ca obiect anularea Notificarii privind situatia cererii de rambursare nr.3/26.03.2013 ,prin care emitentul acesteia ,M. pentru Societatea Informationala, a dispus respingerea platii pentru suma de 1.817.054,60 lei ,ca urmare a aplicarii unor corectii financiare.

Exceptia inadmisibilitatii actiunii reclamantei a fost invocata din dubla perspectiva:pe de o parte s-a invocat lipsa plangerii prealabile ,iar pe de alta parte ,s-a invocat ca ,potrivit OUG 66/2011 ,actul care se ataca in instanta de contencios adminstrativ este decizia de solutionare a contestatiei ,iar nu actul primar reprezentat de notificare.

In referire la primul argument ,Curtea constata ca . s-a adresat cu plangere prealabila impotriva actului atacat, contestatia administrativa nr.DB/161/28.01.2013 (filele 137-140 din dosarul atasat nr._ ) invocata in combaterea exceptiei vizand practic Notificarea referitor la cererea de plata nr.2,iar nu cea dedusa judecatii ,aceasta din urma fiind,de altfel, ulterioara invocate contestatii.

Cu toate acestea ,Curtea retine că exceptia invocata se impune a fi respinsa, in raport de acest motiv, cat timp paratul este decazut din dreptul de a mai invoca exceptia lipsei plangerii prealabile ,in conditiile in care nu a fost formulata prin intampinare,ci la un moment ulterior .

Dispozitiile art.193 alin.2 c.proc.civ. sunt neechivoce si prevad ca ,,Neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat prin intampinare,sub sanctiunea decaderii”.

Tot astfel ,exceptia inadmisibilitatii este apreciata ca neintemeiata si in raport de cea de-a doua argumentare a paratului .

In acest sens ,Curtea retine că ,desi paratul a aratat ca dispozitiile OUG 66/2011 impun atacarea deciziei de solutionare a contestatiei ,iar nu direct a notificarii ,acesta nu a fost in masura a indica in concret care sunt aceste dispozitii legale.

Din analiza OUG 66/2001, Curtea retine ca singurul text care stabileste ca decizia data in solutionarea contestatiei administrative este actul care poate fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta este cel de la art. 51 ,potrivit cu care:

(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia despre care se face vorbire in textul legal anterior citat priveste insa contestațiile administrative formulate împotriva titlurilor de creanță,astfel cum rezulta si din denumirea marginala a cap.V ,Sectiunea a II-a in care acesta se afla.

Potrivit cap.II din OUG 66/2011 ,intitulat Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, titlurile de creanta sunt proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare si nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare(art.21 alin.13).

Notificarea atacata in prezenta cauza nu este rezultatul activitatii de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli ,astfel cum aceasta este definita la art.2 lit.i din OUG 66/2011 ca activitatea prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanță. Prin intermediul acesteia s-a luat o masura administrativa care consta în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă.

Prin urmare ,cat timp dispozitiile OUG 66/2011 nu stabilesc o procedura de contestare a notificarii, nu devin aplicabile dispozitiile speciale ale art.47 din acelasi act normativ care privesc modalitatea de contestare exclusiv a titlurilor de creanta ,ci normele generale prevazute in Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.Or ,dispozitiile art.1 din Legea 554/2004 prevad in mod neechivoc faptul ca obiectul actiunii judiciare priveste actul administrativ considerat vatamator pentru titularul cererii de chemare in judecata ,care in speta este tocmai Notificarea privind situatia cererii de rambursare nr.3/26.03.2013.

In acest context ,actiunea reclamantei este perfect admisibila,motiv pentru care ,exceptia invocata de parat va fi respinsa ca nefondata ,iar instanta va proceda la analiza pe fond a cererii de chemare in judecata.

In acest sens ,Curtea retine ca Notificarea privind situatia cererii de rambursare nr.3/26.03.2013(fila 22 dosar) contine urmatoarele mentiuni:

" Urmare a transmiterii Cererii de Rambursare nr. 3/26.03.2013 aferentă Contractului de finanțare nr. 286/324 central/21.02.2011 pentru proiectul SMIS_

1. Plată aprobată pentru suma de 4.564.574,00 LEI reprezentând finanțarea nerambursabilă și TVA reprezentând 0 lei.

2. Plată suspendată pentru suma de 0 LEI.

3. Plată respinsă pentru suma de 1.817.054.60 lei. reprezentând finantare nerambursabilă aferentă cheltuielilor eligibile. din care 1.483.079.96 lei - FEDR (se plătește doar FEDR). Aceasta reprezintă corectie financiară de 25%. la valoarea eligibilă a contractului nr. NLD/704/30.01.2012 - S.C. HEWLETT PACKARD ROMANIA S.R.L. și corectie financiară de 10%. la valoarea eligibilă a contractului nr. DB 7588/08.10.2012 ¬..

Conform:

- Listei unitare de verificare a achizițiilor publice pentru procedura de licitație deschisă (contractul nr. NLD/704/30.01.2012-

S.C HEWLETT PACKARD ROMANIA S.R.L.), cu nr._/04.12.2012 s-a aplicat o corectie financiară de 25%la valoarea eligibilă a contractului.

- Listei unitare de verificare a achizițiilor publice pentru procedura de licitație deschisă (contractul nr. DB 7588/08.10.2012-

.) cu nr._/13.11.2012 s-a aplicat o corectie financiară de 10% la valoarea eligibilă a contractului.

Motivele respingerii acestor plăti sunt:

-25% din valoarea contractului nr. NLD/704/30.01.2012 încheiat cu S.C HEWLETT PACKARD ROMANIA SRL, în baza punctului 1. 7. "stabilirea in documentația de atribuire sau în anunțul de participare a unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare nelegali" din cadrul pct. 1 "contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene" din Anexa la OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.

-10% din valoarea contractului nr. 7588/08.10.2012 încheiat cu S.C FOCUS EVENT SRL, în baza punctului 1. 12. "aplicarea necorespunzatoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire " din cadrul pct. 1 "contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene" din Anexa la OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.”

I. În Lista de verificare integrală a procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică emisa de M. E. nr._/04.12.2012 (fila 139 si urm.)s-a stabilit aplicarea corecției financiare de 25 %, ca urmare a încălcării prevederilor art. 179 alin. (1) și alin. (2) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 8 alin. (1) din HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din OUG nr. 34/2006, având în vedere in vedere ca cerintele minime de calificare atat in ceea ce priveste experienta similara ,cat si experienta solicitata expertilor sunt restrictive.

Curtea retine ca reclamanta C. N. de Asigurari de Sanatate a a obtinut o finantare nerambursabilă pentru proiectul ,,Prescriptia electronica", Cod SMIS_ din cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice Axa prioritara III- Tehnologia informatiei si comunicatiilor pentru sectoarele public si privat, astfel cum rezulta din Contractul pentru acordarea finantarii nerambursabile pentru implementarea proiectului "Prescriptia electronica", Cod SMIS_ nr. 286/324/21.02.2011 inregistrat in evidentele C.N.A.S. cu nr. NLD 1207/18.02.2011.

La data de 09.07.2012 a fost incheiat Actul Aditional nr. 1 la Acordul de delegare intre M. E. ,in calitate de Autoritate de Management P. Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, si M. Societatii Informationale ,in calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice Axa prioritara III Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor pentru sectoarele public si privat", acord prin care se stipuleaza ca atributiile de verificare a respectarii legislatiei nationale si comunitare in domeniul achizitiilor in implementarea proiectelor aferente POSCCE Axa Prioritara II, exercitate de OIPSI vor fi exercitate de Autoritatea de Management.

Potrivit anuntului de participare publicat in SEAP sub nr._/17.06.2011 (f.457 dosar vol.II) ,reclamanta ,in calitate de autoritate contractanta ,a initiat procedura de achizitie publica pentru contractul de servicii privind implementarea prescriptiei electronice(servicii informatice si servicii conexe).Valoarea estimata a contractului a fost de 37.690,408 lei ,fata TVA .

M. E. (autoritatea de management) si ,ulterior ,M. Societatii Informationale (organism intermediar),prin Notificarea a carei anulare se solicita, au constatat ca cerințele minime de calificare, atât în ceea ce privește experiența similară, cât și în ceea ce privește experiența solicitată experților sunt restrictive.

Astfel ,se arata ca felul în care s-a formulat cerința privind experiența similară este identică și nu similară obiectului contractului, conform cerințelor impuse de OUG nr. 34/2006.

Curtea constata ca la pct.IV.4 –Capacitatea tehnica si/sau functionala din Fisa de date a achizitiei ,autoritatea contractanta CNAS a stabilit ca cerinta minima de calificare urmatoarele:

,,Ofertantul trebuie sa faca dovada detinerii experientei in realizarea unui sistem informatic implementat in domeniul asigurarilor de sanatate ,desfasurat la nivel national ,prestat in ultimii 3 ani ,a carui valoare a fost de minim 8.868.331 euro.

Ofertantul trebuie sa faca dovada detinerii experientei in prestarea unui contract privind implementarea de sisteme informatice de prescriere electronica in domeniul asigurarilor de sanatate ,care sa gestioneze prescriptiile prin coduri de bare 2D.Proiectul trebuie sa fie prestat in ultimii 3 ani.

Ofertantul trebuie sa faca dovada detinerii experientei in prestarea unui contract privind implementarea de sisteme informatice ,care sa asigure integral managementul electronic al prescripțiilor .Proiectul trebuie sa fie prestat in ultimii 3 ani.”

Curtea ,in acord cu cele retinute de emitentul actului atacat ,constata ca cerinta privind experienta ofertantilor este practic identica cu aceea a obiectului contractului pentru care s-a derulat procedura de achizitie anterior mentionata .

Potrivit art.179 din OUG 34/2006 ,astfel cum acesta se afla in vigoare la momentul intocmirii de catre reclamanta a documentatiei de atribuire anterior analizată , Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. În acest sens, nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia.

Referitor la stabilirea criteriilor de calificare și selecție, art. 7 din H.G. nr. 925/2006 prevede că acestea au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare.

Tot astfel, art. 8 din același act normativ, (1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care:

a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit;

b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

(2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției.

HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din OUG nr. 34/2006 se referă explicit ,in continutul art. 9 și art. 111, la dovedirea experinței similarea ofertanților.

Evident ,notiunea de ,,similar” este diferita de aceea de ,,identic” sieste sinonima cu apropiat,asemănător, analog, echivalent, comparabil.

Curtea retine ca fapta ,astfel cum a fost retinuta constituie o neregula in sensul art.2 alin.1 lit.a din OUG 66/2011,cat timp autoritatea contractanta a incalcat principiile statuate la art.2 din OUG 34/2006 privind promovarea concurenței între operatorii economici, garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici, proporționalitatea și asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice.

Apararea reclamantei referitoare la faptul ca ofertantii care au participat la procedura nu au contestat legalitatea cerintelor in discutie si ,astfel ,a fost confirmata validitatea acestor cerinte este lipsita de orice suport legal si face abstractie de inteaga reglementare a OUG 66/2011 .

In acest sens Curtea subliniaza ca stabilirea faptelor ca nereguli în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 66/2011 nu este condiționată de o atare cerință extrinsecă.

Curtea retine deciziile CNSC nr.4941/C_ /5572/15.11.2011 si nr.2993/C5/3187+3256+3300/15.01.2011, pe care emitentul actului le-a avut in vedere in motivarea acestuia, nu au statuat asupra caracterului nerestrictiv al cerintelor referitoare la experienta ofertantului din perspectiva anterior analizata.

Astfel,in Decizia nr.2993/C5/3187+3256+3300/15.01.2011(fila 162 dosar), CNSC s-a apreciat ca nu pot fi primite criticile celor trei contestatoare privind experienta similara solicitata ofertantilor ,elementele valorice si de raportare in timp cerute pentru indeplinirea acestor criterii respectand dispozitiile legale in materie,iar prin sintagma ,,la nivel national” nu trebuie inteles ca se face referire la obligatia realizarii contractului excusiv in Romania.Reiese cu puterea evidentei ca CNSC nu a facut vreo analiza referitor la faptul ca cerintele in discutie ar privi sau nu experienta ofertantilor identica cu obiectul contractului .

Tot astfel ,in Decizia nr.4941/C_ /5572/15.11.201(fila 149 dosar) ,CNSC a facut o analiza exclusiv a legalitatii si temeiniciei raportului procedurii intocmit de autoritatea contractanta, iar nu si a cerintelor de calificare in discutie.

Cat priveste cerințele legate de experiența experților implicați în derularea contractului, paratii au retinut ca acestea, chiar și în urma modificărilor efectuate ca urmare a deciziilor CNSC, au fost restrictive, competențele specifice solicitate în cazul acestora nefiind justificate în raport cu natura contractului

In acest sens se arata ca cerințe de genul :prezentarea diplomei de absolvire a studiilor Executive ( MBA), coordonarea serviciilor de logistică în cadrul unui proiect pentru livrarea echipamentelor hardware de tip enterprise în valoare de cel puțin 8 milioane de euro, așa cum erau impuse ulterior remedierii cerințelor inițiale, sunt disproporționate în raport cu obiectul contractului .

Reclamanta nu a inteles sa formuleze vreo critica punctuala cu privire la cele retinute de emitentul actului atacat in sensul celor expuse mai sus ,ci s-a limitat la afirma ,in referire atat la experienta ofertantului cat si la experienta expertilor ,ca ofertantii nu au contestat legalitatea cerintelor impuse .Or ,pentru considerentele pe larg expuse anterior in cadrul analizei caracterului restrictiv al cerintei experientei impuse ofertantului ,Curtea va respinge ca neintemeiata aceeasta aparare a reclamantei.

In raport de aceleasi considerente va fi respinsa apararea legata de necontestarea de catre ofertanti a standardelor solicitate, ISO_ si ISO_ ,care ,potrivit actului atacat ,au fost apreciate ca irelevante în raport cu obiectul contractului .

Curtea retine ca ,intre-adevar ,reclamanta nu a adus nici un argument din care sa rezulte relevanta standardelor anterior solicitate in raport cu obiectul actului,cat timp acestea se refera la Sistemul de management al sanatatii si securitatii ocupationale (ISO_) ,respectiv la Sistemul de management de mediu( ISO_).

Simpla imprejurare ca dispozitiile OUG 34/2006 si ale Ordinului Presedintelui ANRMAP nr.509/2011 ,fac referire la standardul privitor la Sistemul de management de mediu,nu justifica prin ea insasi statuarea acestuia ca cerinta minima obligatorie .

In acest sens ,Curtea retine ca ,potrivit art.188 alin.2lit.f din OUG 34/2006 ,forma in vigoare la data intocmirii documentatiei de atribuire, (2) În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de servicii, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea serviciilor ce urmează să fie prestate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

f) dacă este cazul, informații privind măsurile de protecție a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul îndeplinirii contractului de servicii;

Sintagma ,,daca este cazul” din textul anterior citat ,are tocmai semnificatia unei evaluari si,in consecinta, a unei justificari referitoare la necesitatea asigurarii protejarii mediului ,in functie de obiectul specific al contractului proiectat a fi incheiat prin intermediul achizitiei publice derulate.

Cat priveste standardul ISO_-Sistemul de management al sanatatii si securitatii ocupationale ,afirmatia reclamantei in sensul ca acesta ar fi fost prevazut ca o conditie de calificare si selectie de OUG 34/2006 este lipsita de orice suport probator.

In plus ,dispozitiile art. 10 din Ordinul Președintelui ANRMAP nr.509/2011 au statuat in mod neechivoc in sensul interdictiei impuse autoritatilor contractante de a solicita cerințe de calificare și selecție precum ISO OHSAS_:1999 - sistem de management al sănătății și securității ocupaționale( Autoritățile contractante nu vor solicita cerințe de calificare și selecție precum: ISO OHSAS_:1999 - sistem de management al sănătății și securității ocupaționale, respectiv certificat SA 8000.)

II. Referitor la corectia financiara de 10% din valoarea contractului nr. 7588/08.10.2012 încheiat cu S.C FOCUS EVENT SRL,Curtea retine ca aceasta a fost stabilita ,astfel cum rezulta din Lista de verificare integrală a procedurii de atribuire și în Nota privind verificarea procedurii de atribuire aferente contractului mentionat, întocmite de M. E., avându-se în vedere următoarele considerente:

-nu s-a publicat un anunț de participare, respectiv unul de atribuire în sistemul informatic de utilitate publică disponibil pe internet la adresa www. publicitatepublica.ro și pe pagina proprie de internet,fiind incalcate prevederile art. 58 alin. 1 și alin. 2 din OUG nr. 34/_

-nu a fost transmis în Sistemul Electronic de Achiziții Publice un anunț de atribuire în maxim 48 de zile de la încheierea contractului de achiziție publică, așa cum impune art. 56 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare" .

Curtea retine ca ,potrivit art.58 alin.1 si 2 din OUG 34/2008,se prevad urmatoarele:

(1) În cazul atribuirii contractelor de publicitate media, cu o valoare anuală cumulată, fără TVA, estimată ca fiind mai mare decât echivalentul în lei a 15.000 euro, autoritatea contractantă are obligația de a publica un anunț de participare și un anunț de atribuire, în sistemul informatic de utilitate publică disponibil pe internet, la o adresă dedicată, precum și pe pagina proprie de internet.

(2) În sensul prevederilor alin. (1), prin contract de publicitate media se înțelege orice contract de servicii având ca obiect difuzarea de reclamă sau alte forme de promovare prin intermediul mijloacelor de informare în masă scrise, audiovizuale sau electronice.

In speta ,reclamanta a derulat procedura de achizitie publica pentru atribuirea ,,Contractului de servicii de informare si publicitate pentru implementarea Sistemului N. Prescriptia Electronica” ,in fisa de date a achizitiei(fila 1425 dosar) fiind inserata mentiunea referitoare la clasificarea CPV(vocabularul comun privind achizitiile) ,anume_-6 –Servicii de publicitate.

Reclamanta apreciaza ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art.58 anterior citat ,cu motivarea ca obiectul contractului nr. DB7588/08.10.2012 îl constituie servicii de informare și publicitate privind "Sistemul național Prescripția Electronică" si, prin urmare, este un contract de achiziție publică prevăzut la art. 31 lit. c) din OUG nr. 34/2006 ,care nu se încadrează în categoria contractelor de publicitate media, prevăzută la art. 58 alin. (2) din OUG nr. 34/2006.

Neindoielnic ,contractul de achizitie publica incheiat este un contract de servicii ,insa in raport de obiectul sau ,astfel cum a fost asumat a fi adus la indeplinire de castigatorul procedurii ,.,conform propunerii tehnice-fila 1434 dosar, respectiv prin anunt de presa ,editarea si distributia de brosuri ,pliante,editare si productie banner,realizarea si difuzarea de materiale publicitare etc., rezulta cu evidenta natura acestuia de contract de publicitate in sensul dispozitiilor art.58alin.2 din OUG 34/2006.

Cat priveste incalcarea dispozitiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, care prevăd că autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de atribuire în cel mult 48 de zile după ce după ce a finalizat procedura de atribuire - licitație publică, chestiunea in divergenta o reprezinta momentul la care se considera aceasta procedura finalizată.

Contrar celor afirmate de catre reclamanta ,Curtea opineaza ca momentul anterior mentionat nu il reprezinta data incheierii actului aditional la contract ,ci data incheierii contractuluiinsusi ,recte 08.10.2012, data in raport de care termenul reglementat la art.56 alin.1 din OUG apare ca fiind depasit in speta ,cat timp publicarea s-a facut la 16.01.2013,iar in JOUE la data de 18.01.2013.

Reclamanta nu a fost in masura a aduce vreun argument de text in sprijinul afirmatiei facute .

In realitate ,astfel cum rezulta si din dispozitiile art.93 din HG nr.925/2006, finalizarea procedurii are loc prin incheierea contractului de achizitie publica ,o eventuala incheiere a actelor aditionale nefiind de natura a justifica amanarea indeplinirii obligatiei reglementate la art.56 alin.1 din OUG 34/2006.

F. de cele expuse ,Curtea constata ca in mod judicios s-a retinut in sarcina reclamantei neregulile referitoare la aplicarea necorespunzatoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire ,context in care aplicarea corectiei in cota de 105 din valoarea contractului in cauza aparae ca legala si temeinica in raport de pct.1.12 din Anexa 1 la OUG 66/2011.

P. toate argumentele de fapt si de drept prezentate anterior ,Curtea ,retinand legalitatea si temeinicia actuluin atacat ,va dispune respingerea actiunii ca neintemeiata.

P. ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității ca nefondată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantaC. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în Sector 3, București, CALEA CĂLĂRAȘILOR, nr. 248, . cu pârâții M. P. SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ, cu sediul în sector 5, București, . și M. F. EUROPENE, cu sediul în Sector 1, București, TOWER CENTER - .. 15-16, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. L. Patraș I. C. B.

Red.PBL

. data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Hotărâre din 01-07-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI