Anulare act administrativ. Sentința nr. 6/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 6640/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6
Ședința publică din data de 07 ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. L., în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale, cererea având drept obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și pârâtul prin reprezentant convențional – domnul consilier juridic B. D. F. care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează președintelui completului de judecată faptul că a fost parcursă procedura prevăzută de noul Cod de procedură civilă, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că pârâtul a înaintat documentația solicitată, un exemplar al acesteia fiind comunicat reclamantului prin intermediul citației; acțiunea este legal timbrată.
Nefiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Reclamantul și reprezentantul pârâtului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele de la dosarul cauzei.
În temeiul art. 255 din noul Cod de procedură civilă, Curtea încuviințează părților proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, putând duce la dezlegarea cauzei și o constată administrată la prezentul termen de judecată.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului acțiunii.
Reclamantul formulează concluzii de admitere a acțiunii, astfel cum a fost formulată, pentru motivele dezvoltate în scris în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii pentru motivele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării și arată, în esență, istoricul procedurii administrative cu referire la compensarea chiriei de care a beneficiat reclamantul. Pentru intervalul cuprins între 01.12.2011 și data încheierii unui nou contract – 01.06.2012, reclamantul, în calitate de cadru militar, nu putea beneficia de compensația lunară pentru chirie, nefiind îndeplinite condițiile legale, lucru ce a determinat producerea unei pagube în patrimoniul Ministerului A. Naționale, iar rezilierea contractului de închiriere nr._/05.11.2010 a determinat încetarea opozabilității acestuia față de unitatea militară, acesta din urmă fiind îndreptățită la recuperarea sumelor pentru prejudiciul creat. Decizia de imputare nr. A -1800/06.03.2013 a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 7.10.2013, reclamantul C. M. L. a chemat în judecată pârâtul M. A. Naționale solicitând anularea Deciziei administrativ jurisdicționale nr. 99/CJ522/2013 și a Deciziei de imputare nr. A – 1800 din 6.03.2013.
În motivarea acțiunii a arătat că este angajat la U.M._ din 01.09.2009, în baza contractului de exercitare a profesiei de cadru militar, unitate care poartă denumirea de Floti1a 90 Transport Aerian (denumire dată publicității), mare unitate de nivel tactic ce este în asigurare materială și financiară la U.M._ având sediul în aceeași locație, secție logistică al cărei comandant este și ordonator terțiar de credite.
Reclamantului i s-a acordat compensația lunară pentru chirie începând cu 01.11.2010 de către comandantul U.M._ în baza procesului-verbal întocmit de comisia aparținând U.M._ și nu de comandantul U.M._ cum greșit au retinut membrii Comisiei de Jurisdictie a Imputatiilor că "drepturile salariale și chiar compensația lunară pentru chirie se acordau" de U.M._. Compensația lunară pentru chirie s-a acordat în baza Contractului de închiriere înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București cu nr._ din 05.11.2010, cu perioadă de valabilitate 1.11.2010 – 1.11.2012.
Adresa de reședință, conform contractului de închiriere, a fost ..147-169, ., ., București Sector 2, unde reclamantul a locuit cu chirie până la data de 30.04.2012, fiind nevoit să se mute de la această adresă în urma solicitării verbale a proprietarului imobilului care, cu o lună înainte, i-a comunicat că dorește să înstrăineze apartamentul prin vânzare către o terță persoană. Începând cu data de 01.05.2012 reclamantul și-a schimbat reședința la o nouă adresă: București Sectorul 6, ..7, b1.22, . unde locuiește și în prezent în baza Contractului de închiriere înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București cu nr._ din 03.05.2012 cu termen de valabilitate până la data de 01.05.2014.
La data de 25.05.2013, U.M._ Otopeni a solicitat prin adresa A-5262, Administrației Finanțelor Publice sector 5 București, transmiterea unor informații referitoare la contractele de chirie referitoare la personalul angajat al U.M._, unitate aflată în asigurare financiar-contabilă la U.M._.
Prin adresa primită de la Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București cu nr .A- 9896/14.11.2012, înregistrată la U.M._, se comunică faptul că începând cu 01.12.2011, Contractul de închiriere cu nr._ din 05.11.2010 încheiat între reclamant în calitate de chiriaș și proprietarul imobilului, a fost reziliat din evidența organelor fiscale, prezumându-se ca urmare a acestui fapt că în perioada 01.12._12 a fost încasată compensația lunară pentru chirie fără a deține un contract de închiriere valabil. In această situație, comandantul U.M._ a numit o comisie de cercetare administrativă.
În temeiul constatărilor cuprinse în Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-1331 din 14.02.2013, întocmit de comisia de cercetare administrativă numită din cadrul U.M._, comandantul U.M._ a emis Decizia de imputare nr. A-1800 din 06.03.2013 prin care a fost angajată răspunderea materială a reclamantului pentru suma de 3864 lei, reprezentând plata nedatorată a compensației lunare pentru chirie pentru perioada 1.12.2011 – 31.05.2012, ca urmare a rezilierii contractului de închiriere nr._ din 5.11.2010 din evidența Administrației Finanțelor Publice (AFP) sector 5, cu motivarea că nu au fost respectate prevederile art. 2 lit. e și art. 6 alin. 2 lit. h din H.G. 1867/2005.
Contestația cu nr. A.2022/14.03.2013 formulată de reclamant în temeiul art.30 alin. (1) din O.G. nr.121/1998, împotriva deciziei de imputare a fost respinsă de comandantul U.M._ prin Hotărârea nr.A-2943/16.04.2013 ca neîntemeiată: " ... în sensul că argumentele invocate de contestatar nu au susținere legală în ceea ce privește acordarea compensației legale pentru chirie în lipsa unui contract în vigoare înregistrat la organele fiscale. "
Hotărârea comandantului U.M._ nr.A-2943/16.04.2013 a fost contestată de reclamant, potrivit prevederilor art.31 alin 1. din O.G. nr.121/1998, prin plângerea cu nr. A-3075/19.04.2013 înaintată Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor solicitându-se anularea Deciziei de imputare nr. A-1800 din 06.03.2013 emisă în baza Procesului-verbal de cercetare administrativă nr.A-1331 din 14.02.2013.
Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a soluționat plângerea exercitată de reclamant prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr.99/CJ522/2013 pronunțată în ședința publică din data de 05-06-2013, a respins plângerea formulată și a menținut răspunderea materială stabilită în sarcina reclamantului așa cum a fost ea formulată prin Decizia de imputare nr. A-1800 din 06.03.2013 și Hotărârea comandantului U.M._ nr.A-2943/16.04.2013.
Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor nu a făcut distincție între rezilierea unui contract de închiriere, situație în care contractul nu mai produce efecte juridice și scoaterea contractului de închiriere din evidența circumscripției financiare prin metode dolosive de către proprietarul imobilului fără știința chiriașului, conform probelor administrate.
Reclamantul arată că a probat faptul că a locuit în imobilul închiriat până la data de 30.04.2012, dată la care vechiul contract și-a încetat valabilitatea prin acordul părților și s-a mutat într-un alt apartament închiriat. Orice chiriaș conform legii nu poate fi făcut răspunzător de conduita ilicită a proprietarului de care nu are cunoștință. Contractul de închiriere își produce efectele juridice în baza cărora plata chiriei s-a făcut în schimbul dreptului de folosință al bunului respectiv. Pe cale de consecință, compensația lunară pentru chirie a fost folosită în scopul pentru care a fost destinată, neexistând suspiciunea de a exista legătură de cauzalitate între fapta cu caracter ilegal (ilicit) și paguba produsă, deoarece nu s-au înregistrat foloase necuvenite ca beneficiar al compensației pentru chirie și, pe cale de consecință, nu există o pagubă materială.
Data comunicării că a fost scos din evidența administrației financiare contractul de închiriere cu nr._ din 05.11.2010 nu probează faptul că s-a produs o pagubă certă, reală și exigibilă. In temeiul art.22 alin (l) din Ordinul nr.M.5/1999 cercetarea administrativă se efectuează în situația în care există cu certitudine o pagubă reală: "Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. " Nu se poate stabili răspunderea materială pentru pagube ipotetice, îndoielnice sau eventuale conform art. 2, pct. 6. din Ordinul nr.M.5/1999.
Încă de la debutul cercetării administrative se poate constata, din formularea ordinului comandantului U.M._ privind numirea comisiei de cercetare administrativă, motivul netemeinic invocat pentru efectuarea cercetării administrative, respectiv: "stabilirea posibilei pagube produse la compartimentul financiar-contabil al UM01961 ", de către reclamant. Starea de fapt prezentată demonstrează eludarea prevederilor actelor normative incidente din domeniu, respectiv art.22 alin (1) din Ordinul nr. M.5/1999, conform cărora cercetare administrativă se efectuează în situația în care există cu certitudine o pagubă reală, pentru a se constata întinderea pagubei pentru a se stabili cine se face vinovat de producerea pagubei și, în final, recuperarea pagubei constatate. Astfel, prevederile art. 2, pct. 6. Ordinul nr. din M.5/1999 reglementează faptul că nu se poate stabili răspunderea materială pentru pagube ipotetice, îndoielnice sau eventuale. Pentru aceasta, reclamantul s-a adresat comandantului U.M._ prin raportul personal nr.A-1l832/17.12.2012, solicitând anularea cercetării administrative ordonate până când se poate proba existența cu certitudine a unei pagube materiale și realizarea demersurilor necesare pentru a se cunoaște în baza căror documente a fost reziliat contractul în cauză din evidența circumscripției financiare și dacă acele documente sunt incriminatorii. S-au invocat în acest sens prevederile ordinului M.5/1999: " ... data producerii pagubei trebuie stabilită pe bază de dovezi certe (documente, expertize, martori etc). ", coroborat cu prevederile art.24 din același ordin care precizează faptul că "Sarcina probei privind data producerii și constatării pagubei revine unității ale cărei organe efectuează cercetarea administrativă, cei în cauză având dreptul de a aduce contraprobe spre a dovedi că în realitate datele stabilite au fost altele." Fără a se întrerupe cursul cercetării administrative, în urma raportului la care s-a făcut vorbire, comandantul U.M._ a dispus înaintarea către Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București a Fax-ului nr.A-_ în 07.12.2012 prin care s-au solicitat informații suplimentare în legătură cu modalitatea în care s-a realizat radierea contractului de închiriere din evidența fiscală. Această conduită vine să întărească o dată în plus faptul că paguba pentru care s-a dispus cercetarea administrativă a fost una ipotetică sau eventuală, deoarece în conformitate cu prevederile Capitolul III pct.55 lit.c) "Notele explicative se solicită după ce organul de cercetare a epuizat verificarea asupra constatării care necesită relații ", or informațiile deținute până la acea dată nu erau de natură a declanșa o cercetare administrativă, probând doar caracterul îndoielnic al pagubei.
În data de 16.01.2013 s-a adus la cunoștință reclamantului că s-a primit Adresa nr.2679 de la Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București din prin care s-a comunicat că rezilierea contractului în cauză din evidența circumscripției financiare s-a făcut cu acordul părților. Reclamantul pentru a demonstra că nu este vinovat de starea de fapt existentă, s-a adresat printr-o cerere directorului Administrației Finanțelor Publice Sector 5 București prin care a solicitat să i se transmită copii după documentele în baza cărora a fost reziliat din evidența financiară Contractul de închiriere cu nr._ din 05.11.2010. Răspunsul directorului Administrației Finanțelor Publice Sector 5 București, prezentat în probațiune comisiei de cercetare administrativă, de care nu s-a ținut cont, demonstrează nevinovăția reclamantului, prin faptul că rezilierea contractului de închiriere în cauză s-a făcut în baza a două cereri, una a proprietarului imobilului, iar cealaltă în numele reclamantului prin falsificarea scrisului și a semnăturii. Se poate constata fără mare efort că este același scris de mână pe ambele cereri, iar semnătura reclamantului nici măcar nu a fost imitată deoarece este o semnătură total diferită.
Reclamantul invocă presupusa rea-credință cu care au fost analizate probele administrate, nefiind luată în considerare adeverința de la asociația de proprietari, care certifică faptul că în perioada contestată a locuit la adresa în cauză.
Reclamantul arată că a beneficiat în trecut și beneficiază și în prezent de plata compensației lunare pentru chirie în conformitate cu prevederile legale, în baza dosarului și a documentelor prezentate, conform prevederilor H.G. nr. 1867/2005, art. 2. literele a), b), c),d), e), f) cu modificările ulterioare. Contractul de închiriere este un contract consensual care se încheie prin acordul părților (solo consensu) încheiat și în formă scrisă (ad probationem) și înregistrat la organele financiare conform celor legale. Prevederile obligatorii de îndeplinit de către beneficiarii compensației lunare pentru chirie, cuprinse în H.G. nr. 1867/2005 art.2 lit.e) sunt să prezinte: " ... un contract de închiriere a unui spațiu de locuit, încheiat în nume propriu și înregistrat la organele fiscale ... ". Această obligație a fost îndeplinită și nu presupune în sarcina chiriașului care, cu bună credință a închiriat un imobil pentru care plătește chirie și care a fost înregistrat la organele fiscale, să verifice permanent dacă proprietarul imobilului plătește impozitul, prezumându-se că acesta este de bună credință și își îndeplinește obligațiile legale. Pentru proprietar sunt aplicabile prevederile art.81 alin.(l) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care prevede în situația în care se obțin venituri prin cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul individual, are obligația depunerii venitului estimat în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părți, fapt ce s-a realizat prin înregistrarea contractului la circumscripția financiară, condiție esențială de altfel, pentru acordarea compensației lunare pentru chirie.
Principiul bunei credințe stă la baza exercitării drepturilor civile și a obligațiilor corelative izvorâte dintr-un raport contractual, care are ca punct de plecare supoziția că persoanele sunt, în " raporturile de drept civil, animate de intenția sinceră și loială și că, prin urmare, ei se comportă cu onestitate.
Stabilirea în sarcina sa a nerespectării dispozițiilor art. 6 alin. 2 lit. h din H.G. 1867/2005 este lipsită de temei întrucât nu putea să raporteze comandantului în termen de 5 zile o situație de fapt pe care nu o cunoștea, de natură să modifice calitatea de beneficiar al compensației lunare pentru chirie.
Mai susține reclamantul că a fost interpretat greșit Ordinul M 5/1999 pornindu-se de la premisa greșită că U.M._ nu dispune de patrimoniu propriu, fiind în asigurarea materială și financiară a U.M._, însă orice unitate militară deține patrimoniul aflat în administrare sau folosință, chiar și temporară, iar comandantul unității răspunde de integritatea patrimoniului, conform art. 39 lit. b din Regulamentul de ordine interioară din unitate.
Prin interpretarea eronată privind producerea pagubei la U.M._ s-au aplicat greșit dispozițiile art. 22 alin. 1 și 2 din O.G. 121/1998 și art. 22 alin. 1 și 2 din Ordinul M 5/1999.
În speța de față, în care paguba materială s-a produs la U.M._, ca mare unitate tactică, comandantul flotilei aeriene trebuia să constate pagubele produse în unitatea proprie și în cele subordonate și să numească comisia de cercetare administrativă.
Pe cale de consecință, în situația producerii unei pagube în patrimoniul U.M._ comandantul acestei unități trebuia să constate producerea unei pagube, iar comandantul U.M._ și nu cel al U.M._ să dispună în scris efectuarea cercetării administrative și să stabilească comisia competentă pentru efectuarea cercetării.
De altfel, în pct.50 Capitolul III din Ordinul nr.M.5/1999, legiuitorul distinge care sunt organele care efectuează cercetarea administrativă a pagubelor produse, în cele trei situații, la care a făcut vorbire. În situația a treia referitoare la efectuarea cercetării de către organele de control specializate, legiuitorul precizează faptul că: "La unitățile, subunitățile și formațiunile aflate în asigurare materială și financiară la alte unități, cercetarea administrativă a pagubelor produse se execută de către comisia de cercetare sau de persoane numite din unitatea care le asigură material și financiar." Prin dispoziția acestei norme juridice se stabilește cât se poate de clar condiția alternativă cu privire la posibilitatea efectuării cercetării administrative de către comisia de cercetare de la unitățile la care s-a produs paguba, aflate în asigurare materială și financiară la alte unități sau de către "persoane numite din unitatea care le asigură material și financiar ". Prin această sintagmă, legiuitorul prevede în mod imperativ că cercetarea administrativă se poate face și de persoane numite din unitatea care le asigură material și financiar, limitându-se la nivelul persoanelor, prezumându-se că aceste persoane se află în control la unitatea respectivă. Pentru ca organele de control specializate să efectueze cercetarea administrativă, acestea trebuiau să efectueze un control în baza unui plan de control la U.M._, să constate paguba și să stabilească persoane din comisia de control care să cerceteze paguba. În toate situațiile, conform pct.55 Capitolul III din M.5/1999 "Cercetarea administrativă se face la sediul unităților unde s-a produs paguba" și nu la altă unitate cum s-a întâmplat în situația de față.
Legiuitorul face o enumerare expresă și limitativă a organelor care pot să efectueze cercetarea administrativă, rezultând fără echivoc faptul că doar la unitățile la care s-a produs paguba, conform pct.50 Capitolul III din Ordinul nr. M.5/1999, pot să existe comisii de cercetare administrativă formate din cel puțin 3 persoane având competenta necesară", sau cercetarea să se facă de către persoane desemnate, respectiv: locțiitori ai comandantului sau șefului unității, șefi de compartimente, secții sau birouri, comandanți de subunități sau alte persoane. De la eșaloanele superioare cercetarea administrativă se execută, conform acelorași reglementări, de organele care execută controale curente, membrii comisiilor de inspecții și controale, comisii sau persoane special împuternicite.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 41 ind. 1 din Legea 80/1995, Ordinul Ministrului A. Naționale nr. M 146/2004 susținând că paguba materială a fost eronat stabilită că s-ar fi produs în patrimoniul U.M._ el fiind încadrat la U.M._, comandantul acestei unități având calitatea de angajator pentru personalul încadrat în unitate.
U.M._, în calitate de unitate care asigură material și financiar activitatea unei mari unități de nivel brigadă, respectiv U.M._, asigură cu drept de administrare și folosință infrastructura, tehnica, materialele și bunurile necesare desfășurării activității specifice ce constituie patrimoniul U.M._ și asigură drepturile financiare ale personalului. U.M._ are patrimoniu propriu și gestionari care administrează și au în evidență bunurile materiale. În situația în care un angajat al U.M._ produce o pagubă materială, conform celor legale, aceasta este produsă în patrimoniul U.M._, iar debitul este luat în evidență la compartimentul financiar-contabil al U.M._.
Toate drepturile financiare cuvenite personalului U.M._ se acordă prin consemnarea acestora în Ordinul de Zi pe Unitate (O.Z.U.) propriu, drepturile financiare ale personalului, inclusiv compensația lunară pentru chirie se acordă de comisii special constituite din U.M._ care întocmesc procese-verbale ce sunt supuse aprobării comandantului U.M._ și nu comandantului U.M._ cum greșit a concluzionat comisia de jurisdicție a imputațiilor.
Astfel, potrivit prevederilor art.21 alin. (3) Legea nr.500/2002 privind finanțele publice: ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale", iar potrivit art.22 lit.d) din aceeași lege, ordonatorii de credite răspund potrivit legii, de " integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc". Pe cale de consecință, comandantul U.M._, neexercitând conducerea U.M._ și neavând relații contractuale cu angajații U.M._ nu răspunde de integritatea patrimoniului și nici de acordarea drepturilor salariale pentru personalul unei alte unități, asigurând în schimb bugetarea și finanțarea activității unităților care se află în asigurare material și financiară.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii prezentând situația de fapt și invocând dispozițiile art. 6 alin. 2 din Ordinul M 5/1999 conform cărora, în cazul în care s-au încasat sume ori s-au primit bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, nu mai este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor stabilite prin acest articol.
În raport de dispozițiile art. 6 alin. 2 lit. h și art. 9 alin. 2 din H.G. 1867/2005, reclamantul avea obligația de a comunica unității militare orice schimbare de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie, iar prin semnătura de primire a sumelor reprezentând compensația lunară pentru chirie, reclamantul a confirmat că pentru luna în care s-a făcut plata compensației nu au survenit modificări care să modifice dreptul său la plata compensației.
Cu privire la faptul că scrisul și semnătura din cererea de reziliere a contractului de închiriere nu aparține reclamantului se arată că nu revenea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor competența de a analiza și proba veridicitatea acestora, fiind invocate și dispozițiile art. 1280, art. 1182, art. 1254 Cod civil, cu precizarea că reclamantul răspunde material față de unitate, iar proprietarul poate răspunde față de reclamant pentru nerespectarea dispozițiilor contractuale.
Decizia nr. 99/CJ522/2013 din 5.06.2013 a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 39 alin. 1 din O.G. 121/2008 și dispozițiilor pct. 115 din Ordinul nr. M 5/1999.
Se mai invocă în întâmpinare, referitor la susținerile reclamantului conform cărora paguba nu este reală și certă, dispozițiile art. 20 ind. 1 din Legea 80/1995, art. 2 lit. e și art. 3 lit. d din H.G. 1867/2005, menționându-se că existența unui contract de închiriere valabil și înregistrat constituie o condiție care trebuie îndeplinită pe întreaga perioadă în care cadrul militar beneficiază de compensația lunară pentru chirie, astfel că pentru perioada 1.12.2011 – 1.06.2012 reclamantul nu poate beneficia de această compensație, fiind produsă o pagubă reală, certă și determinată valoric în patrimoniul Ministerului A. Naționale.
Cu privire la competența efectuării cercetării administrative pârâtul susține că U.M._ Otopeni este o unitate care are calitatea de ordonator terțiar de credite, iar U.M._ Otopeni nu are calitatea de ordonator de credite, aflându-se în asigurarea logistică și financiară a U.M._ Otopeni, drepturile bănești pentru personalul U.M._ fiind acordate pe state de plată întocmite și semnate de reprezentanții U.M._ Otopeni.
Au fost invocate prevederile nr. 0113 și nr. 0419 din Dispoziția pentru aprobarea precizărilor privind organizarea și executarea sprijinului logistic în forțele aeriene, emisă și aprobată de Șeful Statului M. al Forțelor Aeriene, precum și dispozițiile pct. 50 din Ordinul Ministrului A. Naționale nr. M 5/1999 care stabilesc o competență alternativă în privința efectuării cercetării administrative.
S-a mai susținut că nu sunt aplicabile în speță prevederile Codului muncii, reclamantul fiind cadru militar și nu personal civil contractual în M. A. Naționale, iar criticile reclamantului referitoare la proprietatea publică și patrimoniul acestui minister sunt eronate și nu au legătură cu competența efectuării cercetării administrative, reclamantul făcând confuzie între patrimoniu și răspunderea materială.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii reluând motivele de fapt și de drept invocate în cererea de chemare în judecată.
Au fost depuse la dosar actele administrative contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține în fapt că reclamantul este locotenent în cadrul U.M._ Otopeni, fiind angajat în baza unui contract de exercitare a profesiei de cadru militar în activitate, încheiat în conformitate cu dispozițiile Legii 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Reclamantul a beneficiat de compensație lunară pentru chirie în baza contractului de închiriere înregistrat la A.F.P. sector 5 sub nr._/5.11.2010, valabil în perioada 1.11.2010 – 1.11.2012, pentru imobilul din București, .. 147-169, ., ., în care a locuit până la data de 30.04.2012.
De la data de 1.05.2012 locuiește în București, .. 7, ., în baza contractului de închiriere înregistrat la D.G.F.P.M.B. sub nr._/3.05.2012, valabil la 1.05.2014.
Prin adresa nr. A 5363/25.06.2012, U.M._ Otopeni solicită A.F.P. sector 5 verificarea datelor unor contracte de închiriere cu privire la valabilitate, înregistrare, adresă, valoare chirie, perioadă, contracte în care chiriași erau cadre militare/soldați și gradați profesioniști, beneficiari ai compensației lunare pentru chirie.
A.F.P. sector 5 răspunde prin adresa nr._/31.10.2012 în care se precizează, printre altele, că perioada de valabilitate a contractului de închiriere nr._/5.11.2010 încheiat de reclamant este 1.11.2010-1.12.2011, acest contract nu mai figurează în evidențele fiscale ale A.F.P. sector 5 începând cu data de 1.12.2011.
Reclamantul a încasat compensația lunară pentru chirie în perioada 1.12.2011 – 31.05.2012, iar ca urmare a relațiilor comunicate de A.F.P. sector 5, s-a constituit în cadrul U.M._ o comisie de cercetare administrativă cu privire la paguba constând în încasarea compensației lunare pentru chirie de către reclamant, în perioada 1.12.2011 – 31.05.2012.
Această comisie a solicitat A.F.P. sector 5 informații și documente suplimentare referitoare la modul de reziliere sau scoatere din evidențele fiscale ale instituției a contractului de încheiere al reclamantului, A.F.P. sector 5 comunicând faptul că pentru acest contract, în data de 27.12.2011, s-a înregistrat sub nr._, declarația de venit estimat depusă de către dl C. E. L., în calitate de proprietar, însoțită de cererea chiriașului prin care solicită rezilierea contractului de închiriere nr._, începând cu 1.12.2011.
La data de 14.05.2012 a fost înregistrat Raportul personal nr. A 4448/14.05.2012, prin care reclamantul solicita acordarea compensației lunare pentru chirie începând cu data de 1.06.2012, în baza contractului de închiriere nr._/3.05.2012, valabil în perioada 1.05.2012-1.05.2014.
Comisia de cercetare a constatat că reclamantul a beneficiat de compensație lunară pentru chirie în perioada 1.12.2011 – 31.05.2012, fără să dețină contract de închiriere aflat în evidențele organului fiscal, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. e din H.G. 1867/22.12.2005, modificat și completat prin art. 1 pct. 2 din H.G. 1362/2006, care instituie obligativitatea cadrelor militare care solicită acordarea compensației lunare pentru chirie, de a prezenta conducătorului instituției un contract de închiriere a unui spațiu de locuit încheiat în nume propriu și înregistrat la organele fiscale.
A fost încheiat procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 1331/14.02.2013 în care se consemnează că a rezultat o pagubă de 3864 lei constând în sume încasate necuvenit de reclamant în perioada 1.12._12, reprezentând compensația lunară pentru chirie, reținându-se că acesta nu a respectat angajamentul asumat prin Raportul personal nr. A 2425/2.03.2011, dispozițiile art. 2 lit. e din H.G. 1867/2005, modificat și completat prin art. 1 pct. 2 din H.G. 1362/2006, dispozițiile art. 6 alin. 2 lit. h din H.G. 1867/2005.
A fost emisă de către U.M._ Otopeni Decizia de imputare nr. A 1800/6.03.2013, prin care a fost angajată răspunderea materială a reclamantului în valoare de 3864 lei, paguba reprezentând compensație lunară pentru chirie încasată necuvenit de la U.M._ Otopeni, pentru perioada 1.12.2011 – 31.05.2012.
Temeiul legal al emiterii deciziei de imputare îl reprezintă dispozițiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 20 alin. 1, art. 24 din O.G. 121/1998, pct. 3 alin. 2 lit. m din Ordinul Ministerului A. Naționale nr. M 5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G. 121/1998.
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. A 2943/16.04.2013 emisă de comandantul U.M._ Otopeni și, de asemenea, a formulat plângere împotriva hotărârii de respingere a contestației, plângere care a fost respinsă prin Decizia administrativ jurisdicțională nr. 99/CJ522/2013 din 5.06.2013 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale.
Curtea apreciază că acțiunea prin care se solicită anularea acestor acte administrative este neîntemeiată, față de următoarele considerente:
Primul motiv de nulitate invocat de reclamant, care se impune a fi analizat, se referă la competența comisiei de cercetare administrativă constituită în cadrul U.M._ Otopeni, despre care reclamantul susține că nu era competentă să efectueze această cercetare, din moment ce el este angajat la U.M._ Otopeni și nu la U.M._ Otopeni.
Sub acest aspect, Curtea reține că U.M._ Otopeni (Secția 915 Logistică) este o unitate care are calitatea de ordonator terțiar de credite, iar U.M._ Otopeni (Flotila 90 Transport Aerian) este o unitate care nu are calitate de ordonator de credite, aflându-se în asigurarea logistică și financiară a U.M._ Otopeni.
Prin Dispoziția nr. A 2 – 4787/31.05.2010 emisă de șeful Statului M. al Forțelor Aeriene au fost aprobate Precizările privind organizarea și executarea sprijinului logistic în forțele aeriene.
Prevederile 0113 din aceste Precizări stabilesc că secțiile logistice au ca misiune asigurarea financiar contabilă și gestionarea patrimoniului, asigurarea sprijinului logistic nemijlocit în folosul Flotilelor Aeriene (…), iar prevederile 0419 din aceleași Precizări stabilesc atribuțiile bazei logistice în domeniul financiar contabil și anume: salarizarea personalului Flotilelor aeriene/Brigăzii RSA se realizează prin structura financiar-contabilă a secțiilor logistice din locația de dislocare, în baza proceselor-verbale întocmite de comisiile numite la nivelul acestora, care vor certifica legalitatea și regularitatea executării plății.
Se constată, așadar, că patrimoniul U.M._ Otopeni la care este angajat reclamantul se află în gestiunea U.M._ Otopeni, salarizarea reclamantului și acordarea celorlalte drepturi bănești, inclusiv a compensației lunare pentru chirie, se realizează prin structura financiar contabilă a U.M._ Otopeni, unitatea la care reclamantul este angajat neavând un compartiment financiar contabil, astfel că paguba pentru care a fost angajată răspunderea materială a reclamantului s-a produs în patrimoniul U.M._ Otopeni, comisia de cercetare desemnată în cadrul acestei unități fiind competentă să efectueze cercetarea administrativă a reclamantului pentru producerea pagubei respective.
Reclamantul invocă dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea 500/2002 conform cărora ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc (…), precum și dispozițiile art. 22 lit. d din aceeași lege potrivit cărora ordonatorii de credite răspund potrivit legii de integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc.
În raport de aceste dispoziții legale susține că, comandantul U.M._ nu exercită conducerea U.M._, nu are relații contractuale cu angajații U.M._, nu răspunde de acordarea drepturilor salariale pentru personalul unei alte unități.
Susținerea este vădit neîntemeiată în condițiile în care calitatea de ordonator terțiar de credite o are comandantul U.M._ și nu comandantul U.M._, iar în conformitate cu Precizările anterior menționate, salarizarea personalului U.M._ se face prin structura financiar contabilă a U.M._, astfel că în mod corect s-a reținut producerea pagubei în patrimoniul U.M._, fiind irelevante sub acest aspect considerațiile pe care le face reclamantul în acțiune și în răspunsul la întâmpinare cu privire la patrimoniul Ministerului A. Naționale.
Împrejurarea invocată de reclamant că, pentru personalul U.M._ drepturile financiare sunt calculate separat de către compartimentul financiar al U.M._ și se concretizează în state de plată separate pentru personalul acestei unități, cu antetul U.M._ și „fluturași” care poartă același antet ce cuprind veniturile personale ale fiecărui angajat din această unitate, nu este de natură să infirme constatarea privind producerea pagubei în patrimoniul U.M._, fiind normal ca drepturile financiare să fie calculate separat, pentru fiecare unitate aflată în asigurarea financiară a U.M._.
Necompetența comisiei din cadrul U.M._, de a efectua cercetarea administrativă în cazul reclamantului, a fost invocată și prin prisma aplicării eronate a dispozițiilor art. 22 alin. 1 și 2 din O.G. 121/1998 potrivit cărora comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. Cercetarea prevăzută la alin. 1 se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de la organele de control specializate.
Contrar aprecierii reclamantului, nu este vorba despre o aplicare eronată a acestor prevederi, din moment ce unitatea în care s-a produs paguba este U.M._, comisia de cercetare administrativă constituindu-se în cadrul acestei unități.
Mai arată reclamantul că interpretarea greșită a art. 22 lit. d din Legea 500/2002, prin care s-ar prezuma situația în care comandantul U.M._ ar fi răspunzător de patrimoniul U.M._, nu este posibilă deoarece ar fi în contradicție cu art. 254 alin. 1 din Codul muncii care îi este aplicabil, acesta stipulând că salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În consecință, consideră că este greșită concluzia Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor potrivit căreia militarii nu intră sub incidența Codului muncii, aceasta fiind, în opinia sa, o eroare perpetuată din perioada predecembristă a anului 1989 când militarii nu aveau relații de muncă de tip contractual și legi unice de salarizare.
În această privință, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Codul muncii, prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții speciale derogatorii.
Contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate este încheiat de reclamant cu M. A. Naționale în temeiul unei legi speciale – Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar O.G. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor reglementează o procedură specială pentru recuperarea prejudiciilor produse de militari în patrimoniul Ministerului A. Naționale, astfel că aplicabile în speță sunt dispozițiile O.G. 121/1998 care este un act normativ cu caracter special în materia răspunderii materiale a militarilor, care derogă de la Codul muncii – act normativ cu caracter general.
Astfel, criticile de nelegalitate formulate de reclamant prin raportare la încălcarea Codului muncii nu pot fi reținute, în condițiile în care prejudiciul material pe care l-a produs se recuperează în conformitate cu reglementarea cuprinsă în actul normativ cu caracter special – O.G. 121/1998.
Curtea constată că cercetarea administrativă a fost efectuată de o comisie competentă, constituită în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 2 din O.G. 121/1998 și dispozițiile pct. 50 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din M. A. Naționale, aprobate prin Ordinul nr. M 5/1999, avându-se în vedere faptul că paguba a fost cauzată în patrimoniul U.M._ și nu în patrimoniul U.M._ care se află în asigurarea logistică și financiară a U.M._.
Un alt motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate se referă la inexistența unei pagube materiale, întrucât nu a înregistrat foloase necuvenite ca beneficiar al compensației pentru chirie, astfel că nu se justifică recuperarea sumei de 3864 lei de către pârât.
În esență, reclamantul susține că pentru perioada 1.12._12 era îndreptățit să primească o compensație lunară pentru chirie, întrucât avea un contract de închiriere valabil până la data de 1.11.2012, neavând cunoștință de solicitarea de reziliere a contractului depusă la A.F.P. sector 5, precizând că scrisul și semnătura din cererea de reziliere în care se menționează numele său nu îi aparțin.
Din documentele comunicate de A.F.P. sector 5, Curtea reține că la organul fiscal au fost înregistrate două declarații și anume: declarația numitului C. E. L., proprietar al imobilului din București, .. 147-189, .. F, . menționează că începând cu 1.12.2011 a reziliat contractul de închiriere încheiat cu reclamantul, depus la A.F.P. sector 5 la 5.11.2010, cu nr._/5.11.2010, precum și declarația în care este menționat numele reclamantului prin care se aduce la cunoștința organului fiscal că a reziliat contractul de închiriere cu C. E. pentru apartamentul sus menționat, de comun acord, începând cu data de 1.12.2011.
În consecință, începând cu 1.12.2011, contractul de închiriere nr._/5.11.2010 nu mai figurează în evidențele fiscale ale A.F.P. sector 5.
Potrivit art. 2 lit. e din H.G. 1867/22.12.2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din M. A. Naționale, modificat și completat prin art. 1 pct. 2 din H.G. 1362/2006, cadrele militare care solicită acordarea compensației lunare pentru chirie au obligația de a prezenta conducătorului instituției un contract de închiriere a unui spațiu de locuit încheiat în nume propriu și înregistrat la organele fiscale.
Rezultă, așadar, că acordarea acestei compensații este condiționată de prezentarea unui contract de închiriere înregistrat la organele fiscale, or începând cu data de 1.12.2011, contractul de închiriere în baza căruia reclamantul locuia în apartamentul din . mai era înregistrat la A.F.P. sector 5 și, cu toate acestea, reclamantul a încasat compensația lunară pentru chirie de la 1.12.2011 și până la 31.05.2012, el solicitând acordarea compensației lunare în baza unui nou contract de închiriere, începând abia cu data de 1.06.2012.
Este irelevantă în soluționarea cauzei împrejurarea că reclamantul a locuit în apartamentul din . perioada 1.11.2011 – 30.04.2012, astfel cum se menționează în adeverința nr. 227/7.12.2012 – eliberată de Asociația de proprietari, câtă vreme existența pagubei a fost reținută în raport de faptul că pentru perioada menționată în decizia de imputare, reclamantul nu a prezentat un contract de închiriere înregistrat la organul fiscal, și nu în raport de faptul că în perioada respectivă nu a locuit efectiv în acel imobil, care a format obiectul contractului de închiriere radiat din evidențele A.F.P. sector 5.
Singurul aspect pe care îl aveau de verificat comisia de cercetare administrativă și organele din cadrul Ministerului A. Naționale care au soluționat căile de atac având ca obiect decizia de imputare, era cel referitor la prezentarea de către reclamant a unui contract de închiriere înregistrat la organul fiscal pentru perioada 1.12.2011 – 31.05.2012, acestea neavând competența de a analiza condițiile în care a intervenit rezilierea contractului de închiriere.
Astfel, susținerea reclamantului privind faptul că nu îi aparțin scrisul și semnătura din declarația depusă la A.F.P. sector 5 nu putea constitui obiect al analizei Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, care nu se poate pronunța asupra legalității rezilierii contractului de închiriere, neavând reglementată prin lege o asemenea competență.
Acest contract produce efecte doar între părțile care l-au încheiat, în speță reclamantul și proprietarul apartamentului din . conformitate cu principiul relativității efectelor contratelor, iar aspectele care țin de valabilitatea contractului, de rezilierea acestuia pot fi analizate în cadrul unui litigiu civil care se desfășoară între părțile care au încheiat contractul respectiv.
Mai mult, în situația în care apreciază că scrisul și semnătura din declarația depusă la organul fiscal nu îi aparțin, reclamantul are la dispoziție mijloacele reglementate de legislația penală pentru stabilirea persoanei care a scris și semnat declarația.
Este neîntemeiată susținerea reclamantului că nu a fost produsă o pagubă, Curtea reținând că paguba pentru recuperarea căreia a fost angajată răspunderea materială a reclamantului este reprezentată de suma de bani pe care a încasat-o cu titlu de compensație lunară pentru chirie, pentru perioada 1.12._12, fără îndeplinirea condiției legale de a prezenta un contract de închiriere înregistrat la organul fiscal, aspectele privind rezilierea contractului, care au dus la radierea acestuia din evidențele organului fiscal nefăcând obiectul analizei instanței de contencios administrativ.
În raport de obiectul acțiunii, instanța are de examinat în prezenta cauză dacă suma anterior menționată a fost încasată necuvenit de către reclamant, având în vedere condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru acordarea acesteia.
Susține reclamantul că un contract de închiriere, chiar dacă a fost reziliat din evidențele circumscripției fiscale de proprietar, produce efectele juridice în baza cărora plata chirie s-a făcut în schimbul dreptului de folosință a bunului respectiv. În consecință, compensația lunară pentru chirie a fost folosită în scopul pentru care a fost destinată, neînregistrându-se foloase necuvenite în beneficiul locatarului chiriaș și neexistând o pagubă materială.
Susținerea nu poate constitui un argument în soluționarea favorabilă a cauzei, având în vedere că pentru acordarea compensației lunare pentru chirie nu este suficientă existența unui contract de închiriere, fiind necesar ca acesta să fie înregistrat la organul fiscal.
Din moment ce reclamantul nu a prezentat un contract de închiriere înregistrat la organul fiscal pentru perioada 1.12._12, se constată că suma pe care a încasat-o corespunzător acestei perioade este o sumă necuvenită, obținută cu încălcarea dispozițiilor H.G. 1867/2005, fiind incidente dispozițiile pct. 6 alin. 2 din Ordinul nr. M 5/1999 conform cărora în situația când s-au încasat sume ori s-au primit bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, persoanelor respective trebuie să li se dovedească acest fapt, fără a mai fi necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de mai sus.
Este vorba despre condițiile reglementate de pct. 6 alin. 1 din ordin, pentru angajarea răspunderii materiale a militarilor și salariaților civili din M. A. Naționale, și anume: paguba să fie reală și certă, corect atribuită, determinată cantitativ și valoric; fapta prin care s-a produs paguba să aibă caracter ilegal (ilicit); vinovăția, cu intenție sau din culpă, să fie stabilită cu certitudine în sarcina autorului pagubei; să existe o legătură de cauzalitate între fapta cu caracter ilegal (ilicit) și paguba produsă.
Întrucât în cauză s-a dovedit încasarea de către reclamant a unei sume necuvenite, sunt incidente dispozițiile pct. 6 alin. 2 din Ordinul nr. M 5/1999, nemaifiind necesară îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții sus menționate.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. M. L., cu domiciliul în satul Troianul, ., în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale, cu sediul în București, sector 5, ., ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.01.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. – M. C. R. O.
Red. C.M.C.
Tehnored. R.O/ 4 ex./13.02.2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 2575/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1492/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
