Pretentii. Decizia nr. 2575/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2575/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 1022/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2575
Ședința publică din data de 31.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă A.F.P. ROȘIORII DE VEDE împotriva sentinței civile nr. 2235/F din 23.08.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman – C., în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - restituire taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. L. și intimata – pârâtă A. F. PT MEDIU DIN C. MINISTERULUI MEDIULUI ȘI PĂDURILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată.
Fiind solicitată judecata în lipsă, Curtea, față de dispozițiile H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013, constată că, în prezenta cauză, a intervenit transmisiunea calității procesuale de la A.F.P. Roșiorii de Vede către S. F. Municipal Roșiori de Vede din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, după care,
Curtea reține cauza în pronunțare, în baza înscrisurilor de la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 439/19.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta AFP Roșiorii de Vede, a admis cererea formulată de reclamantul D. L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2517 lei reprezentând contravaloare taxă poluare plus dobânda calculată potrivit Codului de procedură fiscală.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul, a reținut, in esență, că taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa pe poluare nu este datorată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurspartea pârâtă Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sub nr._, solicitând admiterea recursului și anularea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, a arăta recurenta că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legai și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă)
Conform art. 21 alin (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezulta atât conținutul, cat si cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând in:
a)dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b)dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, in condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Art. 117 alin (1) din Codul de procedură fiscală prevede: " (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a)cele plătite fără existenta unui titlu de creanța;
b)cele plătite in plus fata de obligația fiscala;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f)cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g)cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire după caz, in temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executări silite."
Conform alin (9) al articolului suscitat, "Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finanțelor."
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004 .
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunități Europene instanța a admis acțiunea intimatului reclamant, având în vedere următoarele considerente:
Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, „obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unu autovehicul in România".
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, in speța nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene Astfel, potrivit disp. OUG nr. 50/2008, România, stat membru al Comunității Europene nu supune direct sau indirect produsele altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituita de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora ir România, înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeana ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare rezulta din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe si proiecte pentru protecția mediului care urmează sa fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar daca legiuitorul nu a găsit o formula foarte potrivita prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect ni este de natura sa o transforme . prima înmatriculare, cum era cea prevăzuta de disp. art. 214A1 din Codul fiscal si apreciata ca nelegala de către instanțe. Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeana, astfel încât nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
În Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă care de altfel a ș fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-316 Cod proc.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citat, intimatul – reclamant, nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
În mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Rosiorii de Vede obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Mai constată Curtea de apel că prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. S-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, s-a arătat că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Înalta Curte a reținut că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În opinia instanței supreme soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, s-a reținut că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, a apreciat ÎCCJ că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Curtea de apel reține că, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile recurentei, în raport de disp. art. 312 alin. (1) C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă S. F. MUNICIPAL ROȘIORI DE VEDE DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (F. A.F.P. ROȘIORII DE VEDE) împotriva sentinței civile nr. 2235/F din 23.08.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman – C., în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - restituire taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. L. și intimata – pârâtă A. F. PT MEDIU DIN C. MINISTERULUI MEDIULUI ȘI PĂDURILOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. O.D.P. /2 ex./27.05.2014
Tribunalul Teleorman – C. / Judecător fond: T. N.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7375/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 6/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
