Anulare act administrativ. Sentința nr. 2349/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2349/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 2320/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2349
Ședința publică de la 11 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. W. D. TEH-MED S.R.L. 2010 în contradictoriu cu pârâtul C. CONCURENȚEI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta prin avocat L. C. cu împuternicire avocațială aflată la fila 3 din dosarul cauzei și pârâtul prin inspector de concurență C. Băltărescu care depune delegație de reprezentare la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificându-și competența conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., Curtea constată competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 21/1996.
Având în vedere faptul că pârâtul a fost citat cu mențiunea de a depune documentația administrativă, iar acesta nu s-a conformat, apărătorul reclamantei solicită obligarea C. Concurenței la depunerea raportului de investigație.
Reprezentantul pârâtului depune la dosarul cauzei, în cadrul ședinței publice, documentația administrativă în format electronic, pe format CD, un exemplar fiind comunicat apărătorului părții adverse.
Curtea pune în discuție, ca aspect preliminar, necesitatea plății unei cauțiunii în ceea ce privește capătul de cerere referitor la suspendarea executării acestei decizii conform dispozițiilor art. 49 alin. 2 din Legea nr. 21/1996 prin raportare la art. 215 alin. 2 din OUG nr. 92/2003.
Cu privire la cele puse în discuție de către instanță referitor la necesitatea consemnării unei cauțiuni, apărătorul reclamantei precizează că nu mai înțelege să susțină cererea de suspendare având în vedere faptul că amenda a fost plătită, acest capăt de cerere fiind rămas fără obiect.
Față de împrejurarea că potrivit împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei, avocatul desemnat al reclamantei nu are mandat și pentru a efectua acte de dispoziție în sensul renunțării la capete de cerere, Curtea constată că nu poate lua act de această manifestare de voință.
Așadar, Curtea stabilește necesitatea achitării unei cauțiune în cuantum de 1.941 lei reprezentând 10% din cuantumul amenzii stabilite în sarcina reclamantei.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei învederează că nu va achita această cauțiune ca urmare a faptului că reclamanta a plătit deja amenda.
În raport de precizarea apărătorului reclamantei, Curtea invocă din oficiu excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect suspendarea pentru neplata cauțiunii.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei solicită să se ia act de faptul că reclamanta nu înțelege să plătească această cauțiune, împrejurare față de care solicită admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect suspendarea.
Reprezentantul pârâtului arată că nu se opune în ceea ce privește cauțiunea, motiv pentru care solicită reclamantei o copie a adresei pentru a putea înceta formalitățile de urmărire la care sunt obligați conform protocolului încheiat cu ANAF.
Pe de altă parte, arată că reclamanta a primit raportul de investigație cu mențiunea de a-și manifesta obiecțiunile față de acest raport și urmat de invitația de a participa la audieri. Precizează faptul că poate aduce dovada remiterii acestui raport de investigație către reclamantă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul pe propunere de probe.
Având cuvântul, atât apărătorul reclamantei, cât și reprezentantul pârâtului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv cele depuse în format electronic.
Deliberând asupra probatoriului solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ., Curtea urmează a încuviința pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, inclusiv cele depuse în format electronic de către autoritatea pârâtă, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei depune dovada cheltuielilor de judecată și concluzii scrise, solicitând anularea Deciziei nr. 58/2013 emisă de C. Concurenței ca fiind netemeinică și nelegală cu consecința exonerării reclamantei de la plata amenzii contravenționale întrucât aceasta nu a încălcat dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea concurenței, astfel încât să se justifice sancțiunea amenzii contravenționale reprezentând 0,63% din cifra de afaceri realizată de societate pe anul 2012. De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite. În subsidiar, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante în sarcina societății reclamante, solicită diminuarea sancțiunii raportate la cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior investigației.
Învederează faptul că pentru a fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv existența a cel puțin două întreprinderii sau a unei asociații de întreprinderii, existența unei înțelegeri sau a unei practici concertate și această înțelegere sau practică concertată să aibă ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piață.
Consideră că în cauza de față doar una dintre condiții este îndeplinită, respectiv prima condiție.
Cu privire la cea de-a doua condiție, arată că însuși C. Concurenței, în raportul de investigație, la pagina 54, a reținut că reclamanta nu a comunicat cu ceilalți distribuitori. De asemenea, tot în acest raport de investigație, la fila 52, pârâtul a reținut faptul că s-a purtat corespondența între alți distribuitori, aspect ce rezultă și din pct. 97 al deciziei, respectiv faptul că reclamanta nu se află printre distribuitorii între care s-a purtat corespondență. Prin urmare, în lipsa unui dialog între societatea reclamantă și ceilalți distribuitorii, fapta nu poate fi considerată anticoncurențială.
Cu privire la cea de-a treia condiție, învederează faptul că reclamanta nu a respectat prețurile recomandate de către Vita Germania. De asemenea, arată că un alt aspect reținut de pârât îl reprezintă întâlnirea anticoncurențială din data de 23.06.2010 la București la care societatea reclamantă nu numai că nu a participat, dar nu a avut cunoștință nici de concluziile și înțelegerile care s-au luat în cadrul acelei întâlniri. În condițiile în care societatea nu a participat la nicio întâlnire, nu a avut loc un schimb de informații între ea și ceilalți distribuitori, participarea la încălcarea săvârșită fiind extrem de redusă, C. Concurenței reținând starea de fapt ca circumstanță atenuantă, totuși, în decizia atacată aceasta nu conduce la concluzia inexistenței vreunei culpe a societății reclamante.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, învederează că încălcarea art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 se sancționează cu amendă între 0,5% și 10%, astfel că inițial, pentru toți distribuitorii, cuantumul sancțiunii a fost stabilit la 0,6%. În condițiile în care reclamanta a avut nenumărate circumstanțe atenuante, singura circumstanță care nu a putut fi reținută în sarcina sa fiind nerecunoașterea faptei, în mod nejustificat, cuantumul amenzii a fost majorat la 0,63%, iar celorlalte societății, care au recunoscut participarea, li s-a diminuat cuantumul amenzii la 0,57%.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtului arată că existența faptei anticoncurențiale constatată prin decizia atacată a fost deja statuată de către instanță într-un alt dosar nr._, rămânând în discuție, în acest caz, doar participarea reclamantei la înțelegerea anticoncurențială. Învederează faptul că, într-adevăr, participarea reclamantei la înțelegere a fost mai redusă, nu a participat la întâlnire, nu a făcut un schimb de corespondență, dar conform dispozițiilor art. 5 Legea nr. 21/1996 participarea la fapta anticoncurențială poate să fie expresă sau tacită, considerând că în această cauză reclamanta a participat la fapta anticoncurențială în mod tacit. Arată că prin prețurile practicate, reclamantă s-a înscris întrutotul la prețurile stabilite de înțelegere, situație în care nu poate spune că nu a participat la înțelegerea anticoncurențială. Mai mult, menționează că pe site-ul furnizorului, inițiatorul înțelegerii, au fost aduse modificări la condițiile generale de livrare, modificări care se refereau la stabilirea de prețuri și care au fost comunicate și distribuitorilor. Or, reclamanta nu a făcut nicio obiecție, nu a adus nicio dovada din care să rezulte că s-a disociat și că nu aplicat aceste prețuri.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii arată că pârâtul a reținut drept circumstanță atenuantă faptul că participarea reclamantei în încălcarea săvârșită a fost extrem de redusă, fapta fiind încadrată ca faptă de gravitate mică, însă aceasta nu a recunoscut, deși dovezile scrise au arătat că a practicat această înțelegere. De asemenea, arată că recunoașterea a fost expresă din partea celorlalte contraveniente, astfel că în ceea ce le privește pe acestea procentul de diminuare a amenzii a fost mai mare. Solicită respingerea acțiunii reclamantei în totalitate. Fără cheltuieli de judecată.
Având cuvântul în replică, apărătorul reclamantei învederează că, în condițiile în care C. Concurenței nu reușește să dovedească vinovăția reclamatei, singurul motiv invocat pentru aplicarea sancțiunii a fost nerecunoașterea vinovăției. Consideră că nu își pot recunoaște vinovăția dacă nu au săvârșit-o.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 04.04.2014, reclamanta .-Med SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. Concurenței, anularea în parte a deciziei nr. 58/23.12.2013 în sensul constatării că nu a încălcat art. 5 alin. l lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 101 alin. l lit. a) Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prin stabilirea în mod indirect a prețurilor de vânzare sau a altor condiții de tranzacționare a produselor furnizorului Vita Germania, încălcare care să justifice impunerea de măsuri sau sancțiuni ale societății, cu consecința exonerării societății de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 19.413 lei reprezentând 0,63 % din cifra de afaceri realizata în anul 2012; precum și suspendarea executării deciziei nr. 58/23.12.2013 până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect acțiunea; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.
În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea sancțiunii aplicate de către C. Concurenței prin reținerea tuturor circumstanțelor atenuante în sarcina sa, cu consecința diminuării sancțiunii raportate la cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior investigației, 2012.
În motivare, reclamanta a arătat că pentru a fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența a cel puțin două întreprinderi sau a unei asociații de întreprinderi; existența unei înțelegeri, a unei decizii a unei asociații de întreprinderi sau a unei practici concertate; înțelegerea, decizia asociației de întreprinderi sau practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața în cauză, fiind tratate ca înțelegeri anticoncurențiale. Reclamanta a arătat că, în cauză, este îndeplinită doar prima condiție, aspect ce nu este suficient pentru a complini absența celorlalte condiții.
Reclamanta a menționat că, în ceea ce privește înțelegerea anticoncurențială de stabilire a prețului minim de revânzare, C. Concurenței la pct. 5.2. al deciziei a redat doar înțelegerea termenilor potrivit jurisprudenței europene, fără a motiva pe bază de probe și fără a arăta cum a ajuns la o astfel de concluzie.
Însă noțiunea de înțelegere, în sensul art. 101 (1) TUEF, se poate reține atunci când "părțile aderă la un plan comun care influențează sau este de natură a influența comportamentul comercial individual al fiecăreia dintre acestea, prin determinarea unei direcții a acțiunii lor reciproce sau abținerea de la acțiune în piață „ sau practici concertate reprezentate de acele „ forme de coordonare care, fără să ajungă la stadiul în care să poată fi numite înțelegeri, reprezintă tot o formă de cooperare între agenții economici".
Rezultă fără dubiu neîndeplinirea acestei condiții de . SRL în condițiile în care nu s-a dovedit o înțelegere cu ceilalți distribuitori, reclamanta nu și-a exprimat intenția de a se comporta pe piață într-un anumit mod care să fi limitat sau să tindă să limiteze activitățile comerciale ale altor furnizori și să conducă la un atare comportament anticoncurențial al părților.
Reclamanta a precizat că nu și-a exprimat sub nicio formă o intenție comună de a se comporta pe piață într-un anume fel pentru ca fapta să fie considerată anticoncurențială, pentru că nu a existat un dialog între aceasta și ceilalți distribuitori concurenți.
De asemenea, s-a arătat că nu există nicio probă din care să rezulte că reclamanta ar fi participat la vreun schimb de informații cu privire la comportamentul viitor de stabilire a unui plan comun de acțiune cu privire la strategii privind stabilirea unui nivel minim al prețurilor de (re)vânzare în scopul reducerii până la eliminare a concurenței dintre distribuitori; nu au existat contacte reciproce.
După cum s-a reținut chiar prin Raport, . SRL nu a participat și nu a avut cunoștință nici direct de la furnizor sau distribuitori și nici indirect de vreo înțelegere, nici chiar de cea investigată, astfel încât nu se poate reține o convergență de voințe.
Cu toate că se reține starea de fapt ca circumstanță atenuantă, fila 81 pct.2 din Raport, " Cu privire la distribuitorul W. D., în cadrul investigației a fost identificată ca fiind circumstanță atenuantă împrejurarea că participarea acestuia în încălcarea săvârșită este extrem de redusă și astfel demonstrează că, în cursul perioadei în care a fost parte la încălcare, în mod efectiv a evitat punerea acesteia în aplicare, adoptând un comportament concurențial corect pe piață.", în decizia atacată aceasta nu conduce la concluzia inexistenței vreunei culpe a societății.
O altă circumstanță, care deși a fost observată de către C. Concurenței, nu a fost reținută în favoarea reclamantei, constă în aceea că . SRL nu a fost invitată și nu a participat la întâlnirea anticoncurențială din 23.06.2010 ce a avut loc la București, în cadrul căreia au fost discutate și stabilite regulile ce guvernau înțelegerea anticoncurențială.
Mai mult, investigația nu a dus la descoperirea de dovezi privind participarea distribuitorului . SRL la schimbul de informații sensibile care a avut loc ulterior întâlnirii anticoncurențiale între distribuitori, precum și la monitorizarea concurenților săi.
În cazul investigat și sancționat, raportat la reclamantă, ne aflăm în prezența unei propuneri lansate de către furnizorul Vita Germania de stabilire a unui preț recomandat de (re)vânzare a produselor, dar care nu s-a concretizat printr-un acord; reclamanta nu s-a angajat la aplicarea unui nivel de preț de (re)vânzare minim, ba mai mult, nu a respectat aceste propuneri și a stabilit prețuri chiar mai mici decât cele recomandate de furnizor raportat la nevoile și indicatorii de piață de la acele momente.
Iar faptul că nu și-a asumat ofertele comerciale ale producătorului și nu le-a pus în aplicare constituie expresia voinței reclamantei de a nu participa la nicio înțelegere în scopul obținerii unor avantaje de piață, manifestând o conduită independentă pe piață.
Prezumțiile reținute nu pot fi considerate ca element al unui comportament anticoncurențial în lipsa unor dovezi de participare la o înțelegere expresă sau tacită a societății.
În cazul de față, în condițiile în care reclamanta nu a participat la nicio întâlnire, nu a primit informații referitoare la comportamentul concurenților și nici la conținutul discuțiilor, nu a transmis informații cu privire la propriul comportament - liste de prețuri, discounturi acordate, condiții de comercializare - este fără dubiu că există o distanțare publică, ce conduce la exonerarea de răspundere.
În plus, reclamanta a susținut că și retrogradarea sa de la dealer A la dealer B a furnizorului Vita Germania reprezintă tocmai expresia nevinovăției sale, această măsură fiind dispusă de către producător pentru că a practicat prețuri independente și raportate doar la nevoile pieței și la modul independent de desfășurare a afacerii.
De asemenea, reclamanta a menționat că pe parcursul desfășurării investigației a colaborat în mod efectiv și deplin cu pârâtul, punând la dispoziția inspectorilor toate actele solicitate, iar poziția susținută prin memoriul a adresat a fost consecventă pe parcursul investigației.
În ceea ce privește solicitarea suspendării executării sancțiunii amenzii, s-a arătat că stabilirea amenzii contravenționale la cuantumul menționat reprezintă pentru societate nu doar o sancțiune, ci o modalitate prin care societatea poate ajunge în situația blocării activității și a imposibilității respectării contractelor în derulare, urmând a afecta resursele societății în mod grav, relevante în acest sens fiind rezultatele financiare (profitul) în ultimii doi ani, apropiat de cuantumul amenzii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 47 alin. 4 și art. 55 pct. 5 din Legea nr 21/1996, art. 1, art. 8, art. 10 alin. 1, art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar decizia nr. 58/2013.
Pârâtul C. Concurenței a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat că fapta anticoncurențiala sancționată de C. Concurenței s-a săvârșit în cadrul amplu al raporturilor contractuale încheiate pe lanțul de distribuție, respectiv în cadrul operațiunilor de achiziție de produse de la furnizorul german și revânzarea de către distribuitorii români terților clienți, pana la cumpărătorii finali, utilizatorii produselor dentare Vita.
Actele și faptele de comerț analizate de C. Concurenței nu reprezintă o înțelegere pe orizontala între comercianții concurenți aflați pe o anumita piața, ci o înțelegere pe verticală.
Printre înțelegerile verticale considerate dăunătoare concurentei și ca atare interzise de lege, se număra cele având ca obiect stabilirea prețului de revânzare sau stabilirea discoutului comercial, respectiv stabilirea unui nivel fix sau minim, pe care următorul comerciant este obligat sa îl practice.
Manifestarea unor astfel de înțelegeri se poate face prin mai multe modalități de convenire sau conformare la prețul de revânzare sau de rabaturi către terți: prin condiționarea acordării de discounturi comerciale, bonusuri acordate distribuitorului, condiționarea cantităților sau sortimentelor de produse ce urmează a fi furnizate, amenințarea, penalizarea sau suspendarea livrărilor sau chiar rezilierea contractului în cazul nerespectării unui anumit nivel de preț practicat către terții clienți.
În ceea ce privește participarea reclamantei W. D. la săvârșirea faptei anticoncurențiale, pârâtul a arătat că furnizorul Vita Germania și reclamanta W. D. au semnat, la 22 noiembrie 2004, „General agreement on future cooperation" („Acord general de cooperare"), în care erau prezentați termenii generali de cooperare dintre cei doi parteneri.
În ceea ce privește condițiile generale de furnizare produse, prevăzute în „General terms of business" (publicat pe site-ul Vita Germania), furnizorul le-a considerat drept parte integrantă din acordul general de cooperare, situație acceptata de toți distribuitorii de produse Vita.
La data de 05.12.2007, furnizorul Vita Germania a transmis distribuitorului W. D. o scrisoare de informare cu privire la discounturi stabilite prin „Funcțional discounts", care a devenit de asemenea parte integranta a raportului contractual stabilit cu fiecare distribuitor.
Astfel, inspectorii de concurenta, în cadrul investigației, au cercetat site-ul Vita Germania, constatând postarea condițiilor de livrare produse în România prin publicarea integrala a „General terms of business", așa cum rezulta din anexele la Raportul de investigație, respectiv Adresa W. D. Tehmed SRL, înregistrată la CC cu nr. RG_/14.11.2011 (pct. 2). „General terms of business" cuprind o condiție aplicabila tuturor co-contractanților săi, respectiv la paragraful 1.1. se prevede ca "Următorii „ Termeni generali de afaceri" sunt parte integrantă a tuturor vânzărilor și a tuturor contractelor de furnizare încheiate cu Vita. Prin acceptarea lor fără rezerve sau de la primirea bunurilor sau serviciilor noastre, clientul este de acord cu aplicabilitatea acestor termeni și oricărei afaceri viitoare."
Prin „General terms of business", „General agreement on future cooperation" convenția „Funcțional discounts", Vita Germania a stabilit cu distribuitorii săi din România ca livrarea produselor sale sa se facă pe baza de lista de preturi și lista de discounturi, iar distribuitorii urmau sa fie clasificați în categorii de distribuitori, respectiv A și B.
Pentru eficientizarea distribuției produselor sale în România, furnizorul Vita Germania a propus organizarea unei întâlniri la București, care s-a desfășurat la data de 23 iunie 2010, fiind invitați să participe reprezentanții distribuitorilor Dentotal Protect, Tehnodent Poka și reclamanta Helios Medical & D..
La aceasta întâlnire s-a încheiat un acord pentru prețurile dealerilor din România, conform căruia „Vita va transmite noua versiune a Listei de Prețuri pentru Europa, prețurile recomandate minus discounturi" așa cum rezulta din anexele la Raportul de investigație, respectiv Memorandumul și corespondenta sa și intre distribuitori (E-mail din 25.06.2010, de la J. Weber (Vita) către P. S. și E. A. (Helios), D. C., B. D. și E. M. (Dentotal), L. Poka, C. Suma (Tehnodent), Cc: E. Seitz, N. A., I. Ugron și A. A. (Vita), Subiect: „Round table meeting Vita - Rumanian Dealers în Bucharest"; A se vedea e-mail din 25.06.2010, de la J. Weber către P. S. ș.a., subj. Round table meeting Vita-Rumanian dealers în Bucharest, attch. Folie 4 Topics „Details to the topic library" (pct. 3 - „Evaluate the topics") și Folie 5 „Dencency to each other" (pct. 1 - „How doy you want cooperate together"); A se vedea e-mail din 25.06.2010, de la J. Weber (Vita) către P. S. și E. A. (Helios), D. C., B. D. și E. M. (Dentotal), L. Poka, C. Suma (Tehnodent), Cc: E. Seitz, N. A., I. Ugron și A. A. (Vita), Subiect: „Round table meeting Vita - Romanian Dealers în Bucharest".
Întâlnirea menționata a generat o afectare a regulilor de concurenta prin condiționarea livrărilor, precum și prin condiționarea acordării discountului cuvenit distribuitorului, de respectarea prețului recomandat prevăzut în lista de preturi și a discounturilor acordate beneficiarilor, stabilite de furnizorul german
Astfel, la data de 30.06. 2010, Vita Germania a transmis tuturor distribuitorilor săi din România, indiferent de prezenta lor la întâlnirea din București, noua Listă de prețuri 2010, comunicând prin e-mailul din 30.06.2010, de la J. Weber (Vita) către următorii: A. S. (Medimex), officețajwestdental.ro, B. D. și D. C. (Dentotal), E. A. (Helios),_,_Subiect: „New P. List 2010" următoarele:
„ [...] Vă rugăm să rețineți: Noi am decis ca TOȚI!!! distribuitorii români să nu acorde clienților (medici dentiști sau laboratoare) discounturi mai mari de:
Pentru echipamente max. 10%; Pentru noile VMK Mașter max. 13%; Pentru toate produsele VM (7,9,13 sau 15) max. 15%. Sunteți liberi să oferiți discount mai mic pentru clienții obișnuiți și maxim pentru clienții foarte buni. Pentru expoziții vă vom informa asupra altor promoții. Această normă maximă este valabilă numai pentru afacerile dvs. obișnuite! Dacă Vita primește dovezi că unul dintre dealerii acordă discount mai mare, putem reduce discountul. Primul pas va fi o reducere de 10% din discountul dvs."
Deși reclamanta nu a participat la întâlnirea susmenționata, aderarea la raportul contractual în condițiile comunicate de Vita și continuarea afacerii de achiziție și revânzare a produselor Vita, dovedește clar ca W. D., în calitatea sa de parte contractuala, s-a integrat înțelegerii de preturi și discounturi prestabilite pe lanțul de distribuție a acestor produse.
Reclamanta W. D. nu poate pretinde ca s-a disociat de sistemul de distribuție implementat de Vita, cu acordul expres sau tacit al co-contractanților Vita, din moment ce nu exista vreo manifestare contrara a reclamantei. Astfel, W. D. a continuat sa plaseze comenzi în noile condiții stabilite și comunicate de Vita, respectiv potrivit clauzelor acordurilor generale ce guvernau relațiile de afaceri dintre furnizorul Vita și distribuitorii produselor sale.
Pârâtul a mai precizat că în situație de disociere se afla numai distribuitorul Medimex, căruia furnizorul Vita i-a comunicat că atitudinea sa semnifică neacceptarea prețurilor recomandate, rezultând din corespondenta comerciala cu Medimex ca numai acesta este singurul distribuitor care a protestat și a refuzat în mod explicit sa se integreze înțelegerii anticoncurențiale de stabilire a prețurilor de re-vânzare a produselor Vita, cu mențiunea ca, ulterior, Medimex a depus plângere la C. Concurenței.
În ceea ce privește argumentul reclamantei privind pretinsa nepunere în aplicare a înțelegerii anticoncurențiale, pârâtul a arătat că aceasta nu o exonerează de răspundere din moment ce a continuat afacerea în termenii și condițiile de distribuție stabilite de Vita, fara sa-și manifeste refuzul, situație în care desigur ca ar fi fost sancționată cu oprirea livrărilor. Astfel, este inacceptabila pretenția reclamantei de exonerare de răspundere, dar comportamentul sau a fost reținut drept o cauză de circumstanțiere atenuanta, aspect avut în vedere la determinarea nivelului de bază al amenzii contravenționale aplicate.
Față de acceptarea tacita a condițiilor comerciale prestabilite, pârâtul a reiterat ca art. 5 alin. (1) din Legea Concurenței interzice deopotrivă înțelegerile exprese sau tacite care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia.
Referitor la individualizarea sancțiunii, pârâtul a arătat că prin aplicarea de circumstanțe atenuante, dar și agravante, potrivit prevederilor Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996, puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 420/02.09.2010, publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638/10.09.2010, în sarcina reclamantei s-a decis aplicarea unei amenzi de 19.413 lei, reprezentând 0,63% din cifra de afaceri realizată în anul 2012.
C. Concurenței a reținut că punerea în practică a înțelegerii nu s-a făcut într-o măsură semnificativă, stabilind că impactul acesteia asupra concurenței a fost redus. Prin urmare, ținând cont de aceste elemente, înțelegerea verticală de stabilire a prețurilor de vânzare a produselor Vita Germania a fost încadrată ca fiind o faptă de gravitate mică.
De asemenea, referitor la reclamanta, C. Concurenței a reținut drept circumstanță atenuantă faptul că participarea W. D. Teh-Med în încălcarea săvârșită a fost extrem de redusă.
Pentru celelalte întreprinderi participante la înțelegerea pe verticala în discuție, întrucât acestea au recunoscut în fata Plenului C. Concurenței în mod explicit săvârșirea faptei anticoncurențiale, li s-a acordat o reducere de amenda conform Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenței nr. 21/ 1996.
Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 58/23.12.2013, pârâtul a menționat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de a art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2005.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei nr. 58/23.12.2013, Curtea va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității invocată din oficiu având în vedere că reclamanta nu a achitat cauțiunea în cuantum de 1.941 lei, iar apărătorul său a indicat în mod expres că această cauțiune nu va fi achitată față de împrejurarea că reclamanta a efectuat plata amenzii.
Curtea reține că potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la momentul sesizării instanței, „(2) Instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. În cazul amenzilor, suspendarea se va dispune doar cu condiția plății unei cauțiuni stabilite conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la creanțele bugetare.”, iar art. 215 din OG nr. 92/2003 prevede că „(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.”.
În cauza de față, la termenul din data de 11 septembrie 2014 instanța a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei cauțiuni în cuantum de 1.941 lei, reprezentând 10% din amenda de 19.413 lei aplicată prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat. Cu toate acestea, apărătorul reclamantei a precizat în mod expres că reclamanta nu înțelege să achite cauțiunea stabilită întrucât a executat sancțiunea amenzii aplicate, astfel încât se constată că nu a fost îndeplinită o condiție specială pentru promovarea cererii de suspendare a actului.
În aceste condiții, dat fiind faptul că cerința plății cauțiunii în cuantumul stabilit de către instanță nu a fost complinită, se apreciază că instanța nu se poate pronunța cu privire la fondul cererii de suspendare a actului administrativ, motiv pentru care va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu și va respinge cererea de suspendare ca atare.
Pe fondul cauzei, Curtea reține în fapt că prin ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 506/27.04.2011, ca urmare a plângerii formulate de ., înregistrată la C. Concurenței sub nr. RG 9722/23.12.2010, în temeiul art. 26 alin. 1 lit. a) și art. 34 lit. b) din Legea nr. 21/1996, s-a dispus declanșarea unei investigații pe piața produselor de tehnică dentară și pe piața aparatelor pentru procesarea produselor pentru tehnică dentară din România, având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 și a art. 101 alin. 1 din TFUE de către Vita Zahnfabrik H. Rauter GmbH&Co.KG Germania și distribuitorii săi din România.
În baza Raportului de investigație și în urma transmiterii observațiilor de către părțile implicate cu privire la concluziile echipei de investigație, a audierilor din data de 10.10.2013 și a deliberărilor din data de 18.12.2013, C. Concurenței a emis decizia nr. 58/23.12.2013, prin care s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 21/1996 și a art. 101 alin. (1) lit. a) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin stabilirea, în mod indirect, a prețurilor de vânzare sau a altor condiții de tranzacționare a produselor furnizorului Vita Germania de către Vita Zahnfabrik H. Rauter GmBH.&Co.KG Germania și distribuitorii săi ., . SRL, . și .-med SRL. Prin această decizie, ca urmare a încălcării constatate, C. Concurenței a aplicat reclamantei .-med SRL sancțiunea amenzii în cuantum de 19.413 lei, reprezentând 0,63% din cifra de afaceri realizată în anul 2012.
În drept, Curtea reține că potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 21/1996 „Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;”.
În baza acestui text legal, întreprinderile au obligația de a nu coopera, astfel încât condițiile pieței să nu fie influențate în detrimentul concurenței, fiind interzis ca acestea să-și fi exprimat intenția comună de a se comporta pe piață într-un anumit mod care limitează sau tinde să limiteze activitățile lor comerciale și să conducă la un atare comportament anticoncurențial al părților.
Reclamanta a criticat decizia Consiliului Concurenței, arătând faptul că nu s-a dovedit existența unei înțelegeri cu ceilalți distribuitori, reclamanta neexprimându-și intenția de a se comporta pe piață într-un anumit mod și neavând un dialog cu ceilalți distribuitori concurenți.
Cu privire la aceste apărări, Curtea reține că, deși reclamanta nu a participat la întâlnirea ce a avut loc la București în data de 23.06.2010, la data de 30.06.2010 a primit un email de la furnizorul Vita Germania prin care a transmis tuturor distribuitorilor din România noua listă de prețuri 2010, atrăgând atenția asupra faptului că „Noi am decis ca toți distribuitorii români să nu acorde clienților (medici dentiști sau laboratoare) discounturi mai mari de: 1. Pentru echipamente max. 10% 2. Pentru noile VMK M. max. 13% 3. Pentru toate produsele VM (7,9,13 sau 15) max. 15%. Sunteți liberi să oferiți discount mai mic pentru clienții obișnuiți și maxim pentru clienții foarte buni. (…) Această normă maximă este valabilă numai pentru afacerile dvs. obișnuite! Dacă Vita primește dovezi că unul dintre dealeri acordă discount mai mare, putem reduce discountul. Primul pas va fi o reducere de 10% din discountul dvs.”
Așadar, Curtea constată că reclamanta a fost pe deplin informată cu privire la elementele stabilite în cadrul întâlnirii din data de 23.06.2010 referitoare la prețurile pe care trebuie să le practice distribuitorii de pe piața din România a produselor Vita Germania.
În acest context, Curtea reține că înțelegerea ce poate interveni între întreprinderi, interzisă de textul legal menționat, poate fi explicită sau tacită, putând fi dedusă din comportamentul părților, în condițiile în care o anumită conduită poate demonstra existența înțelegerii, precum și faptul că nu este necesar ca înțelegea survenită să se concretizeze printr-un plan comun detaliat.
În plus, trebuie observat că, așa cum s-a stabilit în mod constant în jurisprudența CJUE, practicile concertate vizează o formă de coordonare între întreprinderi care, fără să fi mers până la realizarea unei convenții propriu-zise, substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între acestea.
În consecință, se realizează o încălcare a normelor de concurență chiar în și ipoteza în care o întreprindere nu s-a implicat în mod activ în stabilirea unei anumite conduite comune pe piață, însă ia cunoștință de conținutul acesteia, iar ulterior adoptă o atitudine de pasivitate și aplică aceleași condiții. Or, aceasta este chiar situația în care s-a aflat reclamanta, întreprindere care, fără a fi participat la întrunirea din data de 23.06.2010 când au fost stabilite regulile pentru prețurile pieței în România a produselor Vita Germania, a luat cunoștință de aceste reguli ca urmare a email-ului transmis de Vita Germania, iar pentru o anumită perioadă de timp a practicat prețuri conform acestor reguli.
De asemenea, Curtea observă că reclamanta a invocat că nu este îndeplinită nici cea de-a treia condiție pentru a se reține existența unei încălcări a normelor de concurență, respectiv ca înțelegerea, decizia asociației întreprinderi sau practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața în cauză.
Cu privire la această condiție, Curtea observă că obiectul și efectul anticoncurențial nu sunt condiții cumulative, ci alternative pentru a aprecia dacă o practică intră sub incidența interdicției prevăzute la art. 101 TFUE și art. 5 din Legea nr. 21/1996, aspect ce a fost stabilit în jurisprudența constantă a CJUE începând cu hotărârea pronunțată în cauza C-56/65. De asemenea, distincția dintre încălcarea prin obiect și încălcarea prin efect rezultă din împrejurarea că anumite forme de înțelegeri între întreprinderi pot fi considerate, prin însăși natura lor, ca fiind dăunătoare pentru buna funcționare a concurenței, cum sunt cele car urmăresc stabilirea prețurilor.
În condițiile în care înțelegerea verticală la care reclamanta a participat a vizat stabilirea prețurilor și discounturilor practicate de distribuitorii din România a produselor furnizorului Vita Germania, rezultă că încălcarea reținută de pârât este prin obiect, nefiind așadar necesar a se stabili care a fost impactul concret al acestei înțelegeri asupra pieței.
Cu alte cuvinte, pentru ca dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 21/1996 să fie aplicabile, nu se impune determinarea unor efecte concrete pe piață, întrucât restricțiile prin obiect sunt restricții grave ale concurenței, fiind susceptibile prin chiar natura lor să producă efecte negative pe piață.
Pe de altă parte, Curtea reține că singura cauză de exonerare de răspundere pentru participarea la o înțelegere sau practică concertată este distanțarea publică și neechivocă față de obiectul anticoncurențial, în caz contrar întreprinderea dând impresia celorlalți participanți că a subscris la aspectele discutate sau stabilite în cadrul întâlnirilor și că va acționa în conformitate cu acestea. Conform practicii CJUE, o întreprindere care aprobă în mod tacit o inițiativă ilegală, fără să se distanțeze public de conținutul acelei inițiative sau nu o raportează autorităților competente, sprijină în mod efectiv încălcarea respectivă și periclitează descoperirea acesteia. O astfel de complicitate reprezintă un mod pasiv de participare la încălcare ce este apt să atragă răspunderea acelei întreprinderi în contextul încălcării sancționate. Sarcina probei distanțării de acordul anticoncurențial aparține întreprinderii care o invocă cu scopul exonerării de răspunderea legală.
În cauza de față, reclamanta a susținut că s-a distanțat public de înțelegerea verticală intervenită între furnizorul Vita Germania și distribuitorii săi în România cu privire la prețurile și discounturile practicate la produsele Vita, invocând în dovedirea acestei afirmații împrejurarea că nu a participat la nicio întâlnire, nu a primit informații referitoare la comportamentul concurenților și a discuțiilor purtate de aceștia și nici nu a transmis informații cu privire la propriul comportament.
Curtea observă că noțiunea de „distanțare publică” presupune efectuarea de acte și/sau fapte materiale din care să transpară intenția clară și inechivocă a unei întreprinderi de a nu participa la o înțelegere sau practică concertată, așadar implică acțiune, în vreme ce reclamanta s-a mulțumit să dovedească distanțarea prin invocarea propriei pasivități, a lipsei de acțiune, care nu poate echivala cu o dezicere de practica anticoncurențială, ci, dimpotrivă, este de natură a conduce la concluzia unei practici concertate acceptată tacit.
Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, la data de 30.06.2010, reclamanta a fost informată de către Vita Germania cu privire la prețurile și discounturile pe care distribuitorii săi în România, inclusiv reclamanta, le vor practica începând cu anul 2010. În situația în care reclamanta avea intenția de a se distanța public de această încălcare a normelor de concurență, trebuia să adopte o poziție fermă, ce putea consta, de exemplu, într-un răspuns adresat furnizorului din care să rezulte că nu achiesează la o astfel de practică anticoncurențială.
Este adevărat că participarea reclamantei la încălcarea săvârșită a fost redusă, însă acest aspect nu echivalează cu o distanțare publică, ci a fost reținut ca reprezentând o circumstanță atenuantă.
Prin urmare, Curtea apreciază că autoritatea de concurență a prezentat dovezi suficient de clare și consistente privind încălcarea de către societatea reclamantă a normelor de concurență, dovezi care trebuie evaluate în ansamblu, cu privire la întregul material probator, iar nu la fiecare probă în parte, în jurisprudența comunitară vorbindu-se de un „corp comun de dovezi incriminatorii solide” (spre exemplu, hotărârea Tribunalului de Primă Instanță pronunțată la 8 iulie 2004 în cauzele reunite T-67/00, T-68/00, T-71/00 și T-78/00 JFE Engineering Corp v. Comisie).
Dovezile reținute în cuprinsul deciziei contestate reprezintă un complex de probe indirecte, care demonstrează existența unei situații de fapt ce nu poate fi explicată altfel decât prin adoptarea unui comportament anticoncurențial, neexistând alte justificări rezonabile.
În ceea ce privește susținerea reclamantei conform căreia nu s-a dat eficiență tuturor circumstanțelor atenuante, Curtea observă că, deși nu a menționat în mod expres care sunt circumstanțele atenuante ce nu au fost reținute de pârât, aceasta s-a referit în mod indirect la reținerea în favoarea celorlalți participanți la încălcare a circumstanței recunoașterii încălcării, spre deosebire de propria situație.
În acest sens, Curtea observă că pârâtul a dat eficiență tuturor circumstanțelor atenuate ce puteau fi reținute în favoare reclamantei, respectiv faptul că nu a participat la întâlnirea anticoncurențială și gardul redus de punere în practică a înțelegerii anticoncurențiale, neputând însă reține și în favoarea acesteia circumstanța atenuantă a recunoașterii înțelegerii pentru bunul motiv că partea nu a înțeles să adopte o atitudine de recunoaștere.
Pe cale de consecință, Curtea constată că determinarea cuantumului amenzii aplicate a fost făcută potrivit art. 52 din Legea nr. 21/1996 și Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunii pentru contravențiile prevăzute de art. 51 din Legea nr. 21/1996, prin fixarea unui nivel de bază, care se poate majora în cazul existenței circumstanțelor agravante sau se poate reduce în cazul existenței circumstanțelor atenuante. Nivelul de bază se determină în funcție de gravitatea și durata faptei, a celorlalte elemente în funcție de care se face individualizarea sancțiunilor și gradarea pe tranșe a acestora.
Prin urmare, raportându-se la toate împrejurările de fapt constatate în urma investigației și la dispozițiile legale incidente, instanța apreciază că autoritatea de concurență a realizat o corectă individualizare a sancțiunii.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
Pe de altă parte, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, reținând culpa procesuală a reclamantei care este partea care va pierde procesul, Curtea va respinge cererea acesteia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea invocată din oficiu.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea ca inadmisibil.
Respinge capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 58/2013 formulat de reclamanta S.C. W. D. TEH MED S.R.L. 2010, cu sediul în A., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. CONCURENȚEI, cu sediul în București, Piața Presei Libere nr. 1, sector 1, ca neîntemeiat.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce privește suspendarea și în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește anularea, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
M. D. E. S.
Red./thred. MD
4 ex/13.10.2014
| ← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... | Despăgubire. Decizia nr. 107/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
