Anulare act administrativ. Sentința nr. 2719/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2719/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 3045/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2719
Ședința publică din 14.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul D. C., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile au lipsit.
Procedura de citate este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, constată că are competența de soluționare a prezentei cauze, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți și respinge ca neîntemeiată cererea de încuviințare a probei cu interogatoriu și proba audio a înregistrării audio din 12.09.2013, având în vedere că la dosar se află transcriptul înregistrării audienței din 12.09.2013, transcript care nu este contestat de nicio parte. De asemenea, constată că proba cu interogatoriu nu este pertinentă, concludentă și utilă, având în vedere înscrisurile depuse la dosar.
Curtea, apreciind pricina în stare de judecată, o reține spre soluționare.
După reținerea cauzei în pronunțare s-a prezentat pentru reclamant avocat B. A. C., cu împuternicire avocațială aflată la fila 20 din dosar, căruia Curtea îi aduce la cunoștință măsurile dispuse.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii, așa cum a fost formulată, în sensul anulării Hotărârii nr. 189/26.03.2014 pronunțată în dosarul nr._/27.11.2013 pe rolul CNCD. Solicită, pe fondul cauzei, admiterea plângerii formulată de către petentul D. C. prin petiția inițială și sancționarea reclamantului Asztalos C. F. pentru comiterea unor serii de discriminări realizate în exercitarea funcției sale. Așa cum a precizat și în cererea inițială, reclamantul a realizat o . discriminări în exercitarea funcției publice de președinte pe care o deține și nu acel singur punct pe care l-a reținut C. Director în analizarea și pronunțarea hotărârii a cărei anulare o solicită. În primul rând, referitor la punctul reținut în motivare de către CNCD solicită a se observa că în cadrul audienței a cărei înregistrare s-a solicitat, petentul D. C. a formulat o întrebare către reclamant în sensul de a i se răspunde de ce gen este discriminarea la care dânsul consideră că este supus și a cărui obiect făcea dosarul înregistrat la vremea respectivă pe rolul Consiliului. Reclamantul în această cauză i-a răspuns scurt și concis „sunteți bărbat divorțat”. Este o afirmație, este o propoziție foarte scurtă fără tăgadă, nu există, dacă se observă, în cadrul transcriptului, persoana care a realizat transcriptul ca semn de punctuație a pus punct, nu semnul întrebării. Din punctul de vedere al reclamantului lucrurile erau foarte clare, ce altceva doriți mai mult ca și comportament din partea societății sunteți bărbat divorțat, adică pentru dânsul lucrurile erau foarte clare și acela era comportamentul la care trebuia să se aștepte și pe care să-l considere normal și ca un lucru firesc pentru ceea ce i se întâmpla. Inițial, întâmpinarea formulată de reclamant în acest dosar s-a bazat pe acest punct de vedere al dânsului și anume că i-a răspuns printr-o întrebare, l-a întrebat dacă este bărbat divorțat între ghilimele, în ideea de a afla starea civilă a petentului. Petentul se afla deja la a doua audiență personală în fața domnului președinte al CNCD, discutau pe un dosar în care reclamantul era chemat să-și exprime un punct de vedere și să pronunțe o hotărâre, deci teoretic ar fi trebuit să îl cunoască foarte bine, deși nu își avea rostul o asemenea întrebare cu privire la un aspect esențial al plângerii respective. Mai mult, în concluziile scrise depuse după rămânerea în pronunțare a dosarului a cărei hotărâre o solicită a fi anulată nu a mai revenit cu privire la această motivație, nu mai face nicio referire la faptul că a fost o întrebare pur și simplu, ci argumentația este diferită față de cea depusă prin întâmpinare. Față de acest aspect, solicită a se observa că reclamantul și-a exprimat prin acea afirmație un punct de vedere clar și fără echivoc. Pe de altă parte, solicită a se observa că prin plângerea inițială s-a solicitat sancționarea și constatarea unei serii de discriminări, nu strict referitoare la acea afirmație. Această . discriminări a fost detaliată în audierea petentului la termenul stabilit pentru audiere și s-a referit la întreg comportamentul pe care l-a avut reclamantul în dosarul anterior care a stat la baza la această discriminare, la acest comportament al domnului președinte și anume faptul că prin calitatea și funcția pe care o deține în cadrul CNCD atitudinea și comportamentului dânsului are o pondere esențială în desfășurarea și stabilirea deciziilor pe care C. le ia. Cele două audiențe au avut ca rol solicitarea de a se desfășura într-un cadru corect și într-un cadru procedural respectat al tuturor formelor și actelor care se efectuau în dosarul care se afla pe rol în acea perioadă la Consiliu, lucru pentru care petentul a simțit nevoia să formuleze acea cerere de audiere, întrucât lucrurile se desfășurau în afara normelor de procedură. Prin întregul comportament și prin atitudinea pe care a avut-o și mai departe prin desfășurarea dosarului respectiv domnul președinte a dat dovadă a respectării acelei preconcepții pe care și-a exprimat-o și în cadrul audierii și anume faptul că statutul și starea civilă de bărbat divorțat în România necesită un tratament discriminatoriu și drepturile acestuia pot fi trecute cu vederea cu foarte mare ușurință. Pentru aceste aspecte și cele formulate pe larg în cererea introductivă, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, anularea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea plângerii inițiale și sancționarea reclamantului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2014, reclamantul D. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII anularea Hotărârii nr. 189/26.03.2014, admiterea plângerii formulate prin petiția inițială și sancționarea reclamantului Asztalos C. F. pentru comiterea unei serii de discriminări realizate în exercitarea funcției sale.
În fapt, arată că în data de 27.11.2013 a depus la CNCD o petiție prin care sesiza „o . discriminări realizate de însuși Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, domnul Asztalos C. F., în exercitarea funcției domniei sale".
Discriminările pentru care a sesizat CNCD sunt înfăptuite pe criteriu de categorie socială (discriminare între părinți divorțați si părinți nedivortati) si pe criteriu de gen (discriminare intre mama divorțata și tata divorțat) si sunt realizate si sub doua aspecte distincte: discriminare verbala si discriminare comportamentala. A subliniat existenta mai multor discriminări atât prin însăși petiția introductiva, unde a sesizat "o . discriminări", cât și prin susținerile personale din cadrul audierii din data de 25.02.2014, unde a detaliat pe larg plângerea, și prin concluziile scrise depuse.
Sintagma folosita "o . discriminări" are înțelesul de "mai multe discriminări", iar aceste mai multe discriminări, așa cum a detaliat în audierea ce a avut loc în data de 25.02.2014 se refera atât la discriminări verbale cat si la discriminări comportamentale.
Discriminarea verbala si directa se refera la afirmația reclamatului făcuta in cadrul audientei acordate în data de 12.09.2013, în care afirma, în explicarea și motivarea celor spuse de scoală, "Noi vorbim cu mama! N-avem ce discuta cu dumneata și ca răspuns la întrebarea pusă de mine referitor la aceasta afirmație a scolii" Ce fel de discriminare este daca nu este de gen?" ca, citez: "Sunteți bărbat divorțat."
Aceasta audienta era a doua, după cea din data de 10.09.2013, cu doar 2 zile înainte, așa ca susținerea reclamatului ca ceea ce afirma domnia sa este de fapt o întrebare este de fapt o încercare de inducere în eroare a Consiliului. Chiar și din transcript reiese clar că este o afirmație și nu o întrebare: spusele reclamatului se termină cu punct si nu cu semn de întrebare. Este evident că după doua audiente și după trei luni de la înregistrarea dosarului este imposibil sa nu cunoști starea civila si sexul petentului, mai ales ca acesta era si obiectul discriminării supuse atenției. Este clar si evident ca replica reclamatului nu este o întrebare ci este o afirmație, este motivația domniei sale pentru comportamentul si faptele petrecute in raport cu scoală si inspectoratul școlar si este o dovada a acceptării acestui comportament si a faptului ca domnia sa considera ca este normal ce se întâmpla.
În calitatea domniei sale de Președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării si de membru semnatar al hotărârilor privind petițiile supuse analizei consiliului este cu atât mai gravă și mai importanta afirmația făcuta. Aceasta afirmație denotă un mod de a privi lucrurile, o acceptare a unor fapte si comportamente discriminatorii în vădita contradicție cu poziția, funcția și menirea sa ca președinte și membru al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Motivele principale ale discriminării suferite arată că sunt atitudinile preconcepute ale domnului președinte al CNCD fata de bărbații divorțați, pe care-i considera inferiori in comparație cu femeia divorțata (de pildă în a considera că o persoana de sex feminin are prin natura calități parentale mai bune decât una de sex masculin și deci mamei trebuie sa-i vorbești despre minori in cazul unui divorț), a acceptării preferințelor materne si a stereotipurilor de gen.
Colegiul Director al CNCD care a analizat petiția reclamantului nu a ținut cont niciun moment de toate susținerile referitoare la discriminarea pe mai multe criterii si de mai multe tipuri (verbala si comportamentala) si a analizat si a soluționat plângerea strict analizând, si aceasta in mod subiectiv o singura afirmație a reclamatului din cadrul audientei din data de 12.09.2013.
Petiția trebuia soluționata, conform legii, in 90 de zile de la depunere. A fost citat abia în data de 06.02.2014, la doua zile după soluționarea unei instanțe de judecata a dosarului anterior de care consideră ca se leagă comportamentul discriminatoriu al reclamatului, deși plângerea fusese depusă încă din data de 27.11.2013. Hotărârea atacat prin prezenta acțiune a fost adoptata în data de 26.03.2014, deși articolul 20 din OUG nr. 137/2000 prevede un termen de 90 de zile de la data sesizării.
Hotărârea nu indica modul de atacare a acesteia, instanța competenta si termenul de atac.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000, practică CEDO.
Pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII a formulat întâmpinare la data de 25.06.2014, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul arată că prin petiția cu nr._/27.11.2013, actualul reclamant sesiza Consiliului un aparent caz de discriminare constând într-o discriminare verbală și directă (făcându-se referire la afirmațiile președintelui CNCD din cadrul audienței acordate petentului-reclamant la data de 12.09.2013) precum și o discriminare comportamentală, referindu-se la un comportament aparent neutru, acceptând tratamentul la care a fost supus petentul de către „directoarea școlii".
Analizând înscrisurile și lucrările dosarului în raport cu motivele invocate de către părți și dispozițiile legale aplicabile, Colegiul Director al CNCD, prin Hotărârea nr. 189/26.03.2014, a decis că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum este prevăzută de O.G. nr. 137/2000R.
Reclamantul a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 189/26.03.2014 și sancționarea pârâtului Asztalos C. F., președintele CNCD, pentru „comiterea unei serii de discriminări".
Sub o primă teză prealabilă urmărește să fixeze inadmisibilitatea petitului subsidiar, cel privind sancționarea (de către instanță) a pârâtului Asztalos C. F., președintele CNCD, pentru „comiterea unei serii de discriminări".
Cum obiectul prezentei cauze nu-l face, în mod evident, angajarea răspunderii civile delictuale, a cărei funcție se conturează prin pretinderea obligării subiectului activ al discriminării la desdăunarea materială sau morală în raport cu prejudiciului cauzat (iar ca măsuri accesorii - restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare), adecvat dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 137/2000, înțelege că „sancțiunea" pe care ar pretinde-o reclamantul s-ar circumscrie răspunderii juridice contravenționale (legislația internă și comunitară în materia nediscriminării neinstituind alte sancțiuni coercitiv-punitive).
Or, apreciază că este indubitabilă absența aptitudinii materiale a instanței de judecată de a angaja direct răspunderea contravențională în baza art. 26, raportat la art. 2 - 15 din O.G. nr. 137/2000 (sau orice altă formă de „sancțiune" coercitiv-punitivă, în afara celei de natura răspunderii civile delictuale, care se angajează în urma unui demers cu un obiect distinct și expres în acest sens, întemeiat pe dispozițiile legale incidente: art. 27 din O.G. nr. 137/2000, respectiv, după caz (în speță), art. 1 și 8, alin. 1 din Legea nr. 554/2004).
Raportat la obiectul cauzei - controlul judiciar aplicat Hotărârii CNCD nr. 189/26.03.2014, potrivit art. 20, alin. 9 și 10 din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 1, 6, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată este competentă să analizeze temeinicia și legalitatea actului administrativ-jurisdicțional în cauză și, intra petita, fie să respingă cererea, fie, admițând cererea, să anuleze actul administrativ-jurisdicțional supus analizei, sub consecința constatării faptei de discriminare reclamate.1
În exercitarea prerogativelor legale de jurisdicție administrativă specială, Colegiul Director adoptă o hotărâre în termen de 90 de zile de la data sesizării, așa cum rezultă din art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000.
Sub acest aspect, învederează că termenul în cauză este un termen „de recomandare", ci nu unul de ordin imperativ.
Caracterul termenului în cauză rezultă din chiar modul în care este construit sintactic și morfologic textul alin. 8 (ca și în cazul alin. 7), sintagma folosită în construcția frazei: „se comunică părților în termen de 30 de zile", înlăturând natura imperativă a normei (dacă legiuitorul ar fi dorit să dea caracter imperativ textului de lege, ar fi folosit enunțul „se va comunica..."). Termenele instituite prin art. 20, alin. 7 și 8 din O.G. nr. 137/2000 au ca rațiune juridică asigurarea unui interval optim și previzibil de soluționare a petițiilor, respectiv comunicare a hotărârilor în condițiile actului normativ special în materie, ținând de organizarea administrativ-jurisdicțională a activității de soluționare a petițiilor, iar nu stabilirea unor termene de decădere sau prescriere în caz de încălcare. Niciunul dintre textele O.G. nr. 137/2000 nu conduce la concluzia unor sancțiuni de tipul decăderilor sau prescripției în cazul încălcării acestor termene.
De altfel, o astfel de interpretare gramaticală dată de către noi textului de lege în cauză a fost deja primită de către instanțele de judecată, printre care și Curtea de Apel București, respectiv înalta Curte de Casație și Justiție, prin nenumărate hotărâri judecătorești.
Această interpretare dată normei legale în cauză este susținută și de faptul că legiuitorul nu a instituit nicio formă de sancțiune (cu atât mai puțin nulitate) în condițiile adoptării unei hotărâri CNCD peste termenul indicat. Precizează că, pentru ca nerespectarea acestui termen să atragă decăderi ori nulitate, legiuitorul trebuia să instituie în mod expres astfel de sancțiuni.
Or, în condițiile în care legiuitorul nu a instituit în mod expres sancțiuni pentru depășirea termenului în cauză, nu putem reține ca validă, în speță, vreo sancțiune de tipul decăderii sau nulității, în afara uneia relative sau virtuale implicite, de asemenea condiționată de dovedirea unei vătămări ce nu s-ar putea înlătura decât prin anularea actului (condiție neîndeplinită de către reclamant, acesta neinvocând și nedovedind o vătămare prin faptul că hotărârea în cauză a fost adoptată peste termenul recomandat, dimpotrivă - toate drepturile, inclusiv cele de natură procesuală, rămânându-i neafectate).
Totodată, precizează că motivele nesoluționării în termenul indicat/recomandat de 90 de zile a petiției sunt unele de natură obiectivă, care nicidecum nu demonstrează reaua credință a CNCD. Aceste motive se datorează lucrărilor de specialitate necesare pentru a se putea lua o decizie, precum: citarea părților pentru audieri, solicitarea unor puncte de vedere de la părțile implicate, depunerea documentelor-probe la dosar în rânduri repetate, așa cum rezultă și din materialul probatoriu depus la dosarul cauzei (invocăm aici și volumul mare de cazuri aflate pe rolul CNCD, raportat la numărul mic de membrii ai Colegiului Director, ca unic for deliberativ și decizional, sub aspectul atribuțiilor jurisdicționale, în cadrul CNCD).
Cu privire la „remarca" cum că hotărârea atacată nu ar indica „modul de atacare a acesteia, instanța competentă și termenul de atac", învederează următoarele:
Hotărârea CNCD nr. 189/2014 se conformează substanțial normativelor art. 20, alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, cuprinzând expressis verbis modalitatea de contestare (a se vedea nota din finalul actului - "Notă: prezenta Hotărâre emisă potrivit prevederilor legii și care nu este atacată în termenul legal, potrivit OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare și Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, constituie de drept titlu executoriu.").
Dispozițiile art. 20 alin. 9 și 10 din O.G. nr. 137/2000R, coroborat cu art. 1, art. 6 și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004 arată în mod expres procedeul de contestare a hotărârii CNCD.
Așadar, este evident că, prin hotărârea atacată, organul administrativ-jurisdicțional indică calea de atac și termenul, instanța de contencios administrativ în termen de 15 zile.
De asemenea, fie și dacă ar accepta teza potrivit căreia calea de atac nu este indicată textual sau integral, nespecificarea expresă sau insuficientă a acesteia nu atribuie de plano destinatarului actului respectiv dreptul de a se prevala de necunoașterea acestei căi consacrate expres prin lege, întrucât nemo censetur ignorare legem.
Pe de altă parte, se impune a se reține că, întrucât norma specială nu reglementează și sancțiunea nulității în caz de omisiune de indicare sau menționare incompletă, sancțiunea incidență ar putea fi doar aceea a „nulității virtuale sau implicite", condiționată de dovedirea unei vătămări ce nu s-ar putea înlătura decât prin anularea actului.
Or, în cauză, reclamantul nu poate invoca sub nicio formă vreo vătămare procesuală de tipul împiedicării dreptului la apărare/contestare a hotărârii, întrucât acesta a urmat întru totul procedura legală de contestare (ceea ce dovedește inechivoc faptul că modalitatea prin care pârâtul a redat "calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita" nu l-a împiedicat defel să-și exercite dreptul la contestare, pe cale de consecință nu i-a produs nicio vătămare).
Așa cum rezultă din acțiunea reclamantului, acesta sesizează o „. discriminări" constând într-o presupusă „discriminare verbală" și alta, la fel de prezumtivă, „discriminare comportamentală", săvârșite de către președintele CNCD, dl. Asztalos C. F..
De facto, ceea ce se bănuiește a reprezenta o „. discriminări" se circumscrie unui eveniment factual singular, anume afirmația președintelui CNCD din cadrul audienței acordate petentului-reclamant la data de 12.09.2013, constând în sintagma: „Sunteți bărbat divorțat".
Acuzația reclamantului este vădit nefondată, astfel pentru a ne situa în domeniul de aplicare al art. 2, alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile exemplificate de către art. 2, alin. 1, și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.
Art. 2 alin.1 din O.G.137/2000R nu conține o listă exhaustivă a criteriilor de discriminare, deoarece criteriile expressis verbis enumerate de lege sunt completate cu sintagma „sau orice alt criteriu" ceea ce, practic, oferă posibilitatea reținerii și a altor criterii nespecificate de lege, în săvârșirea unei fapte de discriminare.
Criteriul circumstanțiat la situația particulară a persoanei care se consideră discriminată trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit.
Condiția criteriului ca mobil determinant trebuie interpretată în sensul existenței ca element care este concretizat, materializat, care constituie cauza actului sau faptei de discriminare, și care în situația inexistenței sau, după caz, a îndeplinirii condiției criteriului, nu ar determina săvârșirea discriminării.
Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată hotărâtor de existența unui criteriu, ceea ce presupune o relație de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul invocat în situația persoanei care se considera discriminată.
În planul următor, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În cele din urmă, tratamentul reclamat a fi o discriminare indirectă trebuie să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (excepția justificării tratamentului diferențiat ar privi, literalmente, discriminarea indirectă, stipulată prin art. 2, alin. 3, nu și pe cea directă, reglementată prin art. 2, alin. 1 din O.G.137/2000R).
Or, analizând ceea ce sesizează reclamantul că ar însemna discriminare în speță, anume afirmația președintelui CNCD din cadrul audienței acordate petentului-reclamant la data de 12.09.2013, constând în sintagma: „Sunteți bărbat divorțat", rezultă indubitabil că nu se întrunesc elementele constituție ale discriminării, așa cum este aceasta definită juridic prin art. 2 din O.G.137/2000R, în sensul în care nu se poate stabili că prin afirmația în cauză s-a urmărit sau s-a generat o excludere sau o diferențiere între situații analoage, pe baza unui criteriu de discriminare, în speță pe baza "statutului social" sau al "genului", în scopul sau sub efectul îngrădirii exercitării unui drept legal al petentului.
Reclamantul depune un efort serios în a convinge cu privire la faptul că ceea ce a declarat președintele CNCD nu ar fi o întrebare ci o afirmație, plecând de la premisa falsă că odată demonstrat acest fapt, discriminarea s-ar evidenția de plano.
În primul rând, se impune a se preciza că truda reclamantului în sensul stabilirii caracterului de afirmație al sintagmei împricinate este prisoselnică, de vreme ce însăși hotărârea contestată reține acest fapt (a se vedea, bunăoară, pct. 5.2.14. ).
Sub acest aspect, precizează că hotărârea CNCD în cauză este ocolită de respectiva critică, având în vedere faptul că aceasta nu contrazice susținerea reclamantului.
Apoi, se cere a se reține că împrejurarea atribuirii formei enunțiativ-afirmative propoziției în cauză nu deține, eo ipso, semnificația argumentului pro constatare a discriminării.
Afirmația - „Sunteți bărbat divorțat" impune o analiză contextualizată.
Astfel, învederează faptul că respectiva afirmație era produsă în contextul discuției purtate cu actualul reclamant în cadrul audientei acordate acestuia la data de 12.09.2013, la sediul CNCD.
Așa cum rezultă din probatoriul dosarului, confirmat explicit chiar de către reclamant prin expunerea etapizată a conversației respective, petentul-reclamant prezentând frânturi din dialogul purtat de către acesta cu directorul școlii care făcea obiectul cercetării în dosarul cu privire la care ceruse audiența, de genul: „Noi vorbim cu mama! N-avem ce discuta cu dumneata", formulează întrebarea: „Ce fel de discriminare este dacă nu este de gen?".
Întrebarea formulată de către petentul-reclamant venea pe fondul precizării din partea președintelui CNCD a condiției speciale a unor criterii multiple pentru reținerea unei discriminări multiple, așa cum sugera petentul. În această împrejurare, petentul, susținând faptul că în cazul său ar fi vorba despre o deosebire între părinții divorțați și părinții nedivorțati, fiind introdus și criteriul de gen, a ridicat întrebarea despre natura criteriului: „Deci de ce e, dacă nu e de gen?".
În acest context, președintele CNCD a răspuns ..Sunteți bărbat divorțat".
Din considerarea și interpretarea teleologică a acestei afirmații, contextualizat etapizării coerente a propozițiilor (unde interogativele preced enunțiativele) ce determină cadrul de discuție, se desprinde limpede înțelesul că autorul acesteia urmărea stricto sensu să clarifice criteriul care s-ar fi prezumat din expunerea factuală a petentului, anume acela care ar fi părut a fi legat de starea civilă a petentului -„Sunteți bărbat divorțat".
Acest motiv se prezuma a fi stat la baza afirmației directorului școlii acuzat de discriminare în dosarul aflat pe rolul CNCD: „Noi vorbim cu mama! N-avem ce discuta cu dumneata" (urmând ca în cazul respectiv să se verifice confirmarea criteriului, respectiv justificarea invocării sale în excluderea petentului de la discuțiile invocate).
Este indubitabil faptul că, așa cum rezultă din economia și logica discuțiilor purtate în audiența din data de 12.09.2013, președintele CNCD, prin producerea afirmației împricinate, nu își asuma personal criteriul în cauză. în sensul în care nu urmărea să pledeze în favoarea vreunei diferențieri pe baza respectivului criteriu, în scopul îngrădirii vreunui drept al petentului.
De altminteri, faptul că președintele CNCD nu-și asuma un asemenea criteriu, astfel încât să se ajungă la concluzia (absurdă) că acesta confirmă si legitimează o atare discriminare în raport cu statutul social („bărbat divorțat"), rezidă indubitabil din argumentația Colegiului director al CNCD (inclusiv a președintelui CNCD, sub semnătură) în adoptarea Hotărârii CNCD nr. 678/21.11.2013, prin care a fost soluționată petiția actualului reclamant prin care sesiza respectiva faptă de discriminare. Prin această hotărâre, deși cu privire la un anumit petit se constată excederea ariei de incidență a O.G. nr. 137/2000, iar pe fond nu se confirmă reclamația de discriminare, Colegiul director al CNCD, din formula căruia a făcut parte și dl. Asztalos C. F. (așa cum rezultă din finalul actului), retine faptul că „autoritatea părintească comună" (la a cărei exercitare participa si actualul reclamant) are la bază prezumția că este în interesul superior al copilului ca această instituție juridică să se exercite în comun, întrucât ambii părinți fiind custodieni trebuie să decidă cu privire la creșterea si educarea copilului. în situația în care părinții nu locuiesc împreună, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copilului (cu titlu de exp.: alegerea școlii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrașcolare etc.).
Pe de altă parte, trebuie reținut că, de principiu, afirmarea unui anumit criteriu ce poate sta la baza unei diferențieri (cu atât mai mult în cazul în care ar fi vorba despre o diferențiere legitimă) nu semnifică de plano și un tratament de discriminare, în măsura în care, prin acest fapt, nu se urmărește sau nu se generează îngrădirea exercitării unui drept legal.
În fine, privitor la faptul că pârâtul - președintele CNCD, prin afirmația respectivă, și-ar fi exprimat poziția cu privire la persoana reclamantului, învederăm, pe de o parte, că afirmația în cauză, așa cum am arătat, nu avea rolul și scopul asumării criteriului și cu atât mai puțin al expunerii vreunei poziții cu privire la fondul problemei deduse soluționării la data respectivă (fond al speței pe care în mod constant și vehement președintele a refuzat să-l discute în audiența din data de 12.09.2013), iar pe de altă parte faptul că fiecare dintre membrii Colegiului director are dreptul procedural-legal să-și exprime votul în deliberări în funcție de propriile convingeri cu privire la obiectul dosarului.
În concluzie, sub examenul aplicat tuturor aspectelor de fapt și de drept ale cauzei, raportat la elementele probatorii din dosar, învederează faptul că ceea ce face obiectul acțiunii, anume afirmația „Sunteți bărbat divorțat", al cărei înțeles se circumscrie contextului și subiectelor de discuție purtate în cadrul audienței din data de 12.09.2013, nu este de natură a evidenția întrunirea elementelor constitutive ale discriminării, în sensul în care nu se poate stabili că afirmația în cauză se subordonează unei convingeri subiective a pârâtului, a cărei materializare ar fi urmărit sau generat o excludere sau o diferențiere între situații analoage, pe baza "statutului social" al petentului-reclamant, în scopul sau sub efectul îngrădirii exercitării unui drept legal al acestuia.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 189/26.03.2014, CNCD a dispus clasarea dosarului întocmit la sesizarea petentului D. C., constatând că faptele prezentate nu reprezintă fapte de discriminare potrivit OG nr. 137/2000.
Colegiul director a reținut că susținerile petentului privesc o discriminare verbală și directă (afirmațiile reclamatului Asztalos C. F. din cadrul audienței acordate la data de 12.09.2013) precum și o discriminare comportamentală, referindu-se la un comportament aparent neutru, acceptând tratamentul la care a fost supus petentul de către directoarea școlii, respectiv susținerile reclamatului potrivit cărora nu a existat niciun fel de atitudine discriminatorie față de petent, în dialogul supus analizei neexistând niciun fel de stereotip negativ ori incitare și nici crearea unei atmosfere ostile degradante sau umilitoare.
CNCD a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din O.G.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, constituie discriminare "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare . sau apartenență la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
O faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplinește cumulativ mai multe condiții:
-Existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile)
-Existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 republicată. Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu.
-Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege;
-Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Colegiul director, analizând înscrisurile aflate la dosar, a apreciat că se invocă un tratament diferențiat în ceea ce privește diferența de tratament între părinți nedivorțati și părinți divorțați pe de o parte iar pe de altă parte între mama divorțată și tatăl divorțat în cazul părinților divorțați.
Deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de către art. 2 alin. 1, dar trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege. Colegiul director a analizat în ce măsură există un criteriu invocat de petent ce poate fi reținut conform art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată și care a stat la baza tratamentului invocat. Colegiul director a reținut că petentul apreciază că tratamentul diferențiat invocat ar avea la bază statutul civil pe de o parte, iar pe de altă parte criteriul de gen.
CNCD a reținut, din probatoriul depus, că prin afirmația făcută, reclamatul nu a făcut niciun fel de apreciere cu privire la vreo persoană pe baza criteriului de gen ori pe baza statutului civil al acestuia. Practic partea reclamată a răspuns unei întrebări adresate direct de către petent referitoare la un potențial criteriu de discriminare fără a se face niciun fel de aprecieri de valoare ori vreo comparație ori de a-și exprima preferința bazată pe vreun criteriu.
Pe de altă parte nu se poate reține nicio legătură de cauzalitate între criteriul invocat și presupusul tratament discriminatoriu.
O altă cerință este aceea că tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. Petentul nu a făcut dovada faptului că tratamentul apreciat ca discriminatoriu ar fi avut ca scop îngrădirea vreunui drept al petentului. Pe de altă parte nu poate fi reținută nici condiția cauză - efect, simpla afirmație a părții reclamate neavând niciun fel de efect și neconducând la încălcarea vreunui drept recunoscut de lege.
Diferențierea nu reprezintă discriminare dacă pentru această diferențiere există o justificare obiectivă (O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. 3: [...] „în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare"
Cu privire la acuzele aduse de către petent potrivit cărora ar fi fost discriminat, făcând referire la sintagma „sunteți bărbat divorțat", au fost analizate în contextul întregului probatoriu administrat, respectiv transcriptul, probatoriu necombătut de niciuna dintre părțile din prezentul dosar.
S-a reținut că petentului i s-a atras atenția că nu se pot discuta în cadrul audienței solicitate de către acesta chestiuni de fond. De fapt, solicitarea acestei audiențe a avut la bază faptul că petentul dorea pe de o parte soluționarea cu celeritate a dosarului său iar pe de altă parte motivat de faptul că petentul a dorit soluționarea unor noi capete de cerere.
Audiența a fost acordată strict pentru clarificarea acestui aspect procedural și nu pentru discutarea fondului petiției. Astfel, i s-a comunicat petentului faptul că introducerea unor noi capete de cerere va duce invariabil la o prelungire a soluționării dosarului său, orice aspecte nou apărute urmând a fi comunicate tuturor părților implicate ceea ce s-a și întâmplat, în cauza respectivă fiind acordat un nou termen de audieri.
Petentul a insistat însă pe aspecte de fond ale cazului său, chiar dacă în repetate rânduri i s-a atras atenția că nu pot fi discutate astfel de subiecte, fondul dosarului urmând a fi analizat în ședința Colegiului director. Petentul a arătat faptul că experții din Spania au afirmat faptul că în cazul său ar fi vorba de o discriminare multiplă. Legat de acest aspect i-a fost prezentat petentului un exemplu de discriminare multiplă, fiind enumerate generic trei criterii de discriminare. Petentul a arătat faptul că în cazul său ar fi deosebirea între părinți divorțați și părinți nedivorțati, fiind introdus și criteriul de gen. Întrebat despre natura criteriului „Deci de ce e, dacă nu e de gen?" partea reclamată a răspuns „Sunteți bărbat divorțat".
Această afirmație este privită de către petent ca fiind o faptă de discriminare. Afirmația părții reclamate se referea strict la starea civilă a petentului.
Prin concluziile scrise, înregistrate la CNCD sub nr. 1869/17.03.2014, petentul arată faptul că „este clar și evident faptul că replica reclamatului nu este o întrebare ci este o afirmație, este motivația domniei sale pentru comportamentul și faptele petrecute în raport cu școala și inspectoratul școlar, și a faptului că domnia sa consideră că este normal ceea ce se întâmplă.
Practic petentul justifică modul în care colegiul s-a pronunțat în dosarul nr. 483/2013 tocmai pe afirmații presupus discriminatorii. În situația în care petentul ar fi fost nemulțumit de hotărârea nr. 678/20.11.2013 pronunțată în dosarul nr. 483/2013, aceasta putea fi atacată la instanța competentă, lucru pe care petentul nu l-a făcut.
Petentul arată că în dosarul respectiv i-au fost ascunse o . probe. Acest aspect nu face obiectul prezentului dosar si nici nu ar trebui să îl facă singura în măsură să analizeze o hotărâre a C.N.C.D fiind instanța de judecată, aceasta fiind singura competentă să analizeze modul în care au fost luate în considerare probatoriile administrate.
În contextul în care acuzele apar pe fondul invocării săvârșirii unor fapte de discriminare care ar fi condus în opinia petentului în ascunderea unor probe, colegiul reține faptul că petentul a avut și are oricând acces la dosarul format la CNCD, acesta putând fi oricând consultat de către petent ori apărătorul acestuia/persoana mandatată să îl reprezinte. În plus, paginile sunt numerotate, întreaga procedură desfășurată în fața CNCD fiind una transparentă, dosarul fiindu-i prezentat de oricâte ori a solicitat acest lucru.
Cu privire la modul în care ar fi fost influențată hotărârea pronunțată având la bază o presupusă faptă de discriminare, nici acest aspect nu poate fi reținut, fiecare dintre membrii colegiului director votând în funcție de propriile convingeri. Faptul că reclamatul este cel care apare ca având prima semnătură ține exclusiv de numele purtat de fiecare membru, ordinea fiind alfabetică.
Colegiul director a apreciat că plângerea nu este de natură a evidenția niciun element de fapt care ar permite, sub aspectul scopului sau efectului creat, reținerea unui comportament factual de restricție, preferință, excludere sau deosebire aplicat petentului, în raport cu persoane aflate în situații analoage, din cauza unui criteriu determinat și care a avut drept consecință juridică afectarea unui drept prevăzut de lege în beneficiul său.
Curtea constată că acțiunea în anularea Hotărârii CNCD nr. 189/26.03.2014 nu este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește afirmația persoanei reclamate de petentul C. D., C. F. Asztalos, făcută cu ocazia audienței din 12.09.2014,
Astfel cum reiese din transcriptul audienței, C. F. Asztalos, președintele CNCD, a arătat că în cadrul audienței nu pot fi stabilite aspectele puse în discuție de către petent: „Ce formă de discriminare e, că e multiplă, că e continuă, că e directă, că e de competența noastră, va decide Colegiul. Noi în audiere nu discutăm acest lucru”.
În continuare, discuțiile se poartă pe marginea definirii discriminării multiple, petentul arătând că este discriminat pe criteriile părinte divorțat- părinte nedivorțat; C. F. Asztalos (C.F.A.) a arătat că este un singur criteriu, petentul C. D. (C.D.) a contestat acest fapt.
Discuțiile au continuat, iar C.F.A. a dat un exemplu de discriminare multiplă: „dau un anunț la locul de muncă și spun: angajez jurist, excepție femeie, până în 30 de ani, și nu țigan. Acestea-s trei criterii: gen, vârstă și rasă. Asta e discriminare multiplă. Ce spuneți dumneavoastră sunt mai multe posibile fapte de discriminare”.
C.D. răspunde: „Aia era între părinți divorțați și părinți nedivorțați. Iar de gen, că și la mine e de gen, școala mi-a spus, textual: „Noi vorbim cu mama! N-avem ce discuta cu dumneata”. Deci de ce e, dacă nu e de gen?”.
C.F.A. răspunde: „Sunteți bărbat divorțat”.
Petentul C.D întreabă care e problema, iar C.F.A. răspunde că nu se discută plângerea sa, „aceasta nu este soluționată aici”.
Curtea constată că afirmația „Sunteți bărbat divorțat” este făcută în contextul discuțiilor legate de definirea noțiunii de „discriminare multiplă” și nu denotă aprecieri de valoare, diferențieri, preferințe, pe vreun criteriu de discriminare.
Faptul că replica persoanei reclamate este o afirmație și nu o întrebare rezultă din transcript și a fost reținut prin Hotărârea CNCD contestată în cauză.
Nu se poate concluziona, în aprecierea instanței, că afirmația a fost făcută pentru a exprima convingerile președintelui CNCD cu privire la acceptarea unui tratament diferențiat pe criteriul părinte divorțat- nedivorțat, respectiv mamă- tată.
Din discuțiile consemnate în transcript rezultă că afirmația a fost făcută în contextul discuțiilor privind definirea noțiunii de „discriminarea multiplă” și a diferenței dintre aceasta și pluralitatea unor fapte de discriminare.
Curtea constată că în mod corect s-a constatat că faptele prezentate de petent referitoare la modul de soluționare a dosarului nr. 483/2013 nu pot fi considerate fapte de discriminare.
Faptul semnării într-o anumită ordine a hotărârii organului colegial nu poate fi avut în vedere ca un element relevant în analiza discriminării comportamentale sesizate de reclamant.
Susținerile referitoare la modul de administrare și evaluare a probatoriului în dosarul 483/2013, îndeplinirea regulilor de procedură, nu fundamentează concluzia existenței unei discriminări realizate de unul dintre membrii Colegiului Director, în condițiile în care nu există nici un element concret din care să se poată deducă existența unor „atitudini preconcepute ale domnului președinte al CNCD față de bărbații divorțați, pe care îi consideră inferiori în comparație cu femeia divorțată”, astfel cum susține prin acțiune reclamantul.
Depășirea termenului de 90 de zile reglementat de art. 20 alin. 7 din OUG nr. 137/2000 nu este sancționată, potrivit legii, cu nulitatea Hotărârii Colegiului director.
Prin Hotărârea nr. 189/2014, se arată că actul poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, potrivit O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare, republicată și Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Faptul că nu se menționează termenul în care se poate exercita calea de atac nu poate sta la baza anulării actului administrativ, având în vedere că nu s-a produs în concret nicio vătămare, acțiunea în anularea Hotărârii fiind introdusă în termenul legal.
Având în vedere soluția pe capătul principal de cerere, privind anularea Hotărârii CNCD nr. 189/2014, Curtea constată că nu este util a mai fi analizată admisibilitatea cererii de sancționare a reclamatului Asztalos C. F., invocată de pârât prin întâmpinare.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. C., cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocatură A. C. B., în București, ., nr. 9, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața V. M., nr. 1-3, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.Ș./A.N
4 ex.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2091/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3165/2014. Curtea de... → |
|---|
