Anulare act administrativ. Sentința nr. 3095/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3095/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 2467/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Sentința civilă nr. 3095
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. N.- V. în contradictoriu cu pârâții M. A. NAȚIONALE și DIRECȚIA M., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 7 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat la data de 14 noiembrie 2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2014 pe rolul C.-SCAF, reclamantul C. N. V. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Naționale și Direcția M., solicitând:
- suspendarea efectelor Ordinului șefului Direcției Medicale nr. DMP 41/31.03.2014, până la soluționarea definitivă a fondului cauzei;
- anularea hotărârii Consiliului de judecată al UM_ înregistrată sub nr. A2341/19.02.2014 și a Hotărârii Consiliului de judecată al UM_ înregistrată sub nr. A2781/03.03.2014, pronunțată în recurs;
- anularea Ordinului șefului Direcției medicale nr. DMP 5/22.01.2014 ;
- anularea Ordinului șefului Direcției medicale nr. DMP 41/31.03.2014;
- repunerea părților în situația anterioară emiterii celor două ordine.
În motivarea cererii arată că în data de 13.01.2014, pe fondul unor neînțelegeri cu unul dintre subordonații săi, a fost acuzat că l-ar fi lovit, motiv pentru care la data de 24.01.2014, în baza Ordinului nr. DPM 5/22.01.2014, a fost detașat la Centrul de Cercetări Științifice medico-militare pentru o perioadă de un an.
În paralele cu detașarea, s-a declanșat procedura cercetării sale disciplinare pentru prezumtiva faptă de lovire a subordonatului, conform Ordinului M 64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare. Consiliul de judecată a dispus sancțiunea disciplinară a retrogradării sale din funcția de farmacist șef al Direcției Medicale a MApN, în baza art. 51 alin. 1 lit. c) din Regulamentul disciplinei militare. Hotărârea a fost menținută de Consiliu de judecată în recurs, iar prin Ordinul nr. DMP 41/31.03.2014 s-a dispus încetarea detașării și retrogradarea sa pe funcția de șef farmacie la Spitalul M. C..
Reclamantul invocă următoarele motive de nulitate a actelor administrative atacate:
A. Cât privește hotărârile Consiliilor de judecată, acestea nu au descris fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea, cu încălcarea art. 145 alin. 1 lit. d) din Ordinul M 64/2013. Nu s-au referit, în conformitate cu art. 26 și 63 din același act normativ, la elementele de individualizare a sancțiunii aplicate. Astfel, nu s-a ținut seama de condițiile săvârșirii faptei, atitudinea așa-zisei persoanei vătămate, comportamentul general anterior foarte bun al reclamantului, gradul redus de gravitate al faptei.
Consiliul de judecată care a analizat recursul nu a ținut cont nici de motivele invocate prin recurs, potrivit cărora reclamatul nu putea fi destituit de pe o funcție pe care a ocupat-o prin concurs, pe baza unor rezultate validate de M. Sănătății.
B. Cât privește Ordinul de detașare nr. DMP 5/22.01.2014, acesta a fost emis în scopul îndepărtării reclamantului din instituție. Detașarea nu a ținut seama de pregătirea reclamantului, nepermițându-i exercitarea atribuțiilor funcționale din domeniul managementului farmaceutic, conform fișei postului de farmacist șef al Direcției Medicale. Detașarea nu a avut loc pe un post precis definit în organigrama instituției la care s-a dispus detașarea, pentru ca experiența profesională a reclamantului să aducă beneficii reale.
C. Cât privește Ordinul de mutare nr. DMP 41/31.03.2014, acesta este lovit de nulitate pentru următoarele argumente:
Ocuparea de către reclamant a funcției de șef secție asigurare farmaceutică și logistică medicală în cadrul Direcției Medicale a MApN a avut loc în iunie 2006, în urma promovării unui examen conform Ordinului nr. 628/2001 emis de M. Sănătății și Familiei și care se referă la metodologia de angajare a medicilor și farmaciștilor.
Și actele normative ulterioare (Ordinul nr. 1406/2006 al Ministerului Sănătății Publice și Ordinul nr. 129/2009 al MApN) converg în ideea că funcția de șef de secție ca și aceea de farmacist șef în rețeaua sanitară a MApN pot fi ocupate exclusiv pe bază de concurs sau examen și cu avizul Ministerului Sănătății. Din acest motiv, Ordinul de destituire din funcția de farmacist șef și numire în funcția de șef farmacie este nelegal.
Cât privește Ordinul MApN nr. MS 23/2010, art. 24 alin. 3, pe care se fundamentează motivarea în drept a destituirii din funcție, arată că acesta se aplică numai militarilor care au specialități tehnice sau de comandă și care pot fi destituiți de către comandații militari direct, fără a fi evaluați, dacă există o hotărâre a Consiliului de judecată. Acest ordin reprezintă cadrul normativ general care nu poate fi aplicat militarilor cu specialitatea militară medicină, farmacie, biologie, a căror încadrare pe post este condiționată de aplicarea unor dispoziții din legi speciale, conform cărora ocuparea funcției poate avea loc numai prin examen sau concurs desfășurat după metodologia Ministerului Sănătății.
Reclamantul invocă și împrejurarea că prin destituirea din funcție i s-au aplicat practic două sancțiuni, fiind mutat pe un post într-o altă garnizoană, mutare care poate fi privită tot ca o sancțiune, contravenind prevederilor art. 61 alin. 1 din Ordinul M 64/2013.
În drept, sunt invocate prevederile Legii nr. 554/2004, ale Ordinului M 64/2013, ale Ordinelor 698/2001, 1406/2006, 129/2009.
Prin întâmpinare (filele 131 și urm.), pârâtul M. A. Naționale a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei Direcția M. –UM_ București, arătând că aceasta nu are personalitate juridică și că, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 346/2006, M. este cel care reprezintă în justiție structurile armatei care nu au personalitate juridică.
Raportat la cererea de suspendare a efectelor Ordinului nr. DMP 41/31.03.2014, a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 spre a se dispune suspendarea cerută.
Pe fondul cererii de anulare, arată că motivele care au condus la eliberarea reclamantului din funcția de farmacist șef a Direcției Medicale MApN sunt reprezentate de încălcarea dispozițiilor art. 47 lit. h) coroborat cu art. 25 alin. 1 lit.e) din Regulamentul disciplinei militare, respectiv lipsa de respect manifestată față de un inferior în grad, calificată de Consiliul de judecată ca abatere gravă de la prevederile regulamentelor militare. Prin Ordonanța prim-procurorului din data de 23.01.2014, în dosarul nr. 5/P/2014, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului pe motiv că fapta prezintă un grad de pericol social redus, reținându-se însă că acesta a recunoscut și regretă fapta săvârșită.
Cât privește solicitarea de anulare a Ordinului nr. DMP 5/22.01.2014, acesta a rămas fără obiect, întrucât efectele ordinului au încetat la data emiterii Ordinului nr. DMP 41/31.03.2014. Detașarea a fost dispusă în baza prevederilor art. 77 din Legea nr. 80/1995 și art. 9 lit. b) din Ordinul MS 23/2010, pentru ca ofițerul să desfășoare activități specifice specialității militare în care este confirmat, măsura putând fi luată chiar și în situația în care incidentul nu s-ar fi produs. De altfel motivarea privește necesitatea asigurării îndeplinirii activităților specifice în cadrul Centrului de cercetării științifice medico-militare, ca urmare a deficitului de cadre militare.
Cât privește hotărârile Consiliilor de judecată, toate principiile care guvernează activitatea acestor consilii au fost respectate.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 80/1995, ofițerilor li se poate aplica sancțiunea disciplinară a retrogradării în funcție, sancțiunea fiind aplicată de șeful Direcției Medicale în baza competențelor prevăzute de art. 155 alin. 1 lit. c) din Regulamentul disciplinei militare, după rămânerea definitivă a propunerii Consiliului de judecată.
Cât privește Ordinele nr. 698/2001, nr. 1406/2006 și nr. 129/2009, invocate de reclamant, acestea se referă la metodologii de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de medici, farmaciști, șefi secții, inclusiv farmacist șef și nu se aplică în situația specifică de numire pe o altă funcție ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a retrogradării în funcție prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr. 80/1995 și Regulamentul disciplinei militare aprobat prin Ordinul nr. M 64/2013.
Prin încheierea din data de 27.06.2014 (filele 308 și urm.), Curtea a respins excepția lipsei capacității procesule de exercițiu a pârâtei Direcția M. UM_ București și a admis excepția autorității de lucru judecat, cât privește cererea de suspendare a efectelor Ordinului șefului Direcția M. nr. DMP 41/31.03.2014, respingând cererea de suspendare, pentru existența autorității de lucru judecat, pentru considerentele care se regăsesc în cuprinsul încheierii.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâților.
Analizând cererea de anulare, care privește următoarele acte administrative: Ordinul șefului Direcției medicale nr. DMP 5/22.01.2014, hotărârea Consiliului de judecată al UM_ înregistrată sub nr. A2341/19.02.2014 și hotărârea Consiliului de judecată al UM_ înregistrată sub nr. A 2781/03.03.2014, pronunțată în recurs, precum și Ordinul șefului Direcției medicale nr. DMP 41/31.03.2014, Curtea reține următoarele:
1. Cât privește Ordinul șefului Direcției medicale nr. DMP 5/22.01.2014 (act administrativ clasificat secret de serviciu, depus la compartimentul de documente clasificate al C.-SCAF), potrivit înștiințării adresate reclamantului cu privire la emiterea acestui act (fila 19), prin acest Ordin s-a dispus detașarea reclamantului în cadrul Centrului de cercetării științifice medico-militare, „ca urmare a deficitului de cadre militare, care nu îi mai permite structurii îndeplinirea în condiții corespunzătoare a misiunii ce îi revine”, detașarea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 77 din Legea nr. 80/1995 și art. 9 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 23/05.02.2010.
Motivarea în fapt a detașării se reduce la o aserțiune nesusținută de o documentație care să fi stat la baza emiterii actului de detașare.
Potrivit art. 77 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 80/1995, Cadrele militare în activitate pot fi detașate la alte unități pentru îndeplinirea unor misiuni sau pentru a urma o formă de perfecționare a pregătirii. Din cuprinsul Ordinului și a celuilalt probatoriu administrat în cauză nu rezultă să fi existat o misiune a cărei îndeplinire urma să aibă loc prin detașarea reclamantului. Acesta a invocat în cererea introductivă că activitatea specifică a unității în care a fost detașat nu îi permitea exercitarea atribuțiilor funcționale din domeniul managementului farmaceutic, iar pârâții nu au răspuns în niciun fel acestor susțineri. Mai mult, efectele Ordinului au încetat potrivit Ordinului șefului Direcției Mediale nr. DMP 41/31.03.2014 prin care s-a pus în executare sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcție a reclamantului, fără să se motiveze asupra încetării motivelor care au justificat anterior detașarea.
Cât privește lipsa de obiect a cererii de anulare susținută de pârâți pe motivul încetării detașării prin Ordinul nr. DMP 41/31.03.2014, Curtea constată că susținerile sunt nefondate, câtă vreme ordinul de detașare a produs efecte între data de 24. 01.2014 și data încetării detașării – 31.03.2014. Scopul acțiunii în anulare este acela de a înlătura retroactiv efectele actului administrativ, începând chiar cu data emiterii lui. Prin urmare, cererea în anulare are obiect.
Întrucât ordinul de detașare nu corespunde cerințelor art. 77 din Legea nr. 80/1995, nefiind motivată și dovedită misiunea a cărei îndeplinire urma să aibă loc prin detașarea reclamantului, Curtea va anula Ordinul menționat.
2. Cât privește hotărârea Consiliului de judecată al UM_ înregistrată sub nr. A2341/19.02.2014 și hotărârea Consiliului de judecată al UM_ înregistrată sub nr. A 2781/03.03.2014, pronunțată în recurs, Curtea, constată următoarele:
Urmare a sesizării din 28. 01.2014 adresată de col. dr. M. Vergil, șefului Direcției Medicale (filele 197-198), în condițiile Regulamentului disciplinei militare aprobat prin Ordinului ministrului A. Naționale nr. M 64/2013, șeful Direcției Medicale a sesizat și a constituit Consiliul de judecată pentru cercetarea abaterii disciplinare săvârșită de reclamant în data de 13.01.2014, abatere încadrată ca fiind gravă, în baza art. 25 alin. 1 lit. e) și art. 47 lit. h) din Ordinul M 64/2013.
Prin hotărârea Consiliului de judecată al UM_ înregistrată sub nr. A2341/19.02.2014 (filele 20-21), s-a reținut abaterea disciplinară a lovirii de către reclamant a colonelului M. Vergil, faptă încadrată conform actului de sesizare și în raport de care s-a propus sancționarea reclamantului cu retrogradarea în funcție, în temeiul art. 33 și 35 din Legea nr. 80/1995 și art. 78 și a art. 144 alin. 10 din Ordinul M 64/2013.
Prin hotărârea Consiliului de judecată al UM_ înregistrată sub nr. A 2781/03.03.2014 (filele 22-27) a fost respins recursul declarat de reclamant împotriva primei hotărârii, păstrându-se încadrarea faptei ca abatere disciplinară gravă.
Chiar dacă descrierea faptei lipsește din prima hotărâre a Consiliului de judecată, ea este consemnată în hotărârea pronunțată în recurs, îndeplinindu-se, astfel cerințele prevăzute de art. 146 alin. 1 lit. d) din Ordinul M 64/2013.
În esență, s-a reținut, pe baza cercetării disciplinare, că în data de 13.01.2014 colonelul M. Vergil, subordonat al reclamantului în cadrul Direcției Medicale, a fost chemat la ordin de către reclamant în biroul acestuia, unde a avut loc o discuție aprinsă pe tema unei solicitări adresată de subordonat unui alt funcționar al Direcției Medicale de a-i comunica anumite date/informații, solicitare pe care reclamantul a socotit-o necorespunzătoare, încălcând dispozițiile proprii și producând disoluția autorității sale în fața subordonaților. Pe fondul discuțiilor aprinse și al încercării subordonatului de a părăsi birou înaintea lămuririi subiectului, cei doi ofițeri au ajuns să se îmbrâncească reciproc, iar reclamantul l-a lovit pe subordonatul său. Deși reclamantul a susținut că s-a produs numai o „îmbrânceală reciprocă, care a condus la bruscarea colonelului M.” și care s-a produs independent de voința sa, Consiliile de judecată s-au raportat la recunoașterea faptei comise de către reclamant în fața procurorului care a cercetat aceleași împrejurări anterior menționate și care, prin ordonanța din 23.01. 2014 (filele 230 și urm. ), a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, cu motivarea că fapta prezintă un grad de pericol social redus, aducând o minimă atingere valorilor sociale ocrotite și luând în considerare și circumstanțele de ordin obiectiv în care a fost săvârșită fapta: starea de surescitare, caracterul spontan, vătămarea minimă, ca și pe cele de ordin subiectiv: recunoașterea și regretarea faptei săvârșite, vasta experiență a reclamantului în domeniul de activitate, comportamentul corespunzător al acestuia în profesie și în societate.
Consiliile de judecată au avut în vedere și că leziunile traumatice au fost constatate printr-un certificat medico-legal care, coroborat cu declarațiile martorilor, au condus la concluzia că acțiunea de lovire a avut loc .
Curtea constată că este întemeiat motivul cererii introductive care privește neindividualizarea sancțiunii, la care consiliile de judecată trebuia să procedeze în raport de prevederile art. 63 din Ordinul M 64/2013.
Deși Consiliile de judecată au fost sesizate pentru judecarea unei abateri disciplinare grave, acestea ar fi trebuit să constate, pe baza cercetărilor întreprinse, analizate și de către Curte, pe baza probatoriului administrat, că abaterea în cauză prevăzută de art. 46 lit. h) din Ordinul M 64/2013 – lipsa de respect manifestată față de un inferior în grad - nu constituie totuși o abatere gravă, în sensul prevăzut de art.21 din același act normativ întrucât nu a produs, așa cum se susține prin cele două hotărâri, o lezare semnificativă a demnității și onoarei militare.
Consiliile de judecată ar fi trebuit să aibă în vedere toate circumstanțele săvârșirii faptei ca și criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 63 din Ordinul M 64/2013.
Astfel, din declarațiile martorilor oculari la debutul incidentului care a condus la ușoara agresare a celui care a formulat sesizarea de cercetare disciplinară, rezultă că nu numai reclamantul, ci și cel care a fost lovit a contribuit, prin atitudinea sa, la escaladarea conflictului. De asemenea, trebuia să se țină seama că cei doi ofițeri implicați în incident erau prieteni, fapt confirmat de ambii. În raport și de celelalte împrejurării ale săvârșirii faptei, respectiv nerespectarea autorității șefului ierarhic de către subordonat, starea de surescitare în care s-au găsit ambii, caracterul spontan al incidentului, regretul ulterior al reclamatului pentru întâmplarea care a avut loc, aspecte care toate converg spre susținerea unui grad redus de vinovăție în săvârșirea faptei, ținând seama și de comportamentul general anterior al reclamantului și de atitudinea profesională principială de care a dat dovadă în relațiile cu subordonații (aspecte care rezultă din caracterizarea favorabilă –fila 234 și evaluările profesionale anuale de asemenea, favorabile - filele 321 și urm. ), Curtea apreciază că sancțiunea retrogradării din funcție aplicată în temeiul art. 51 alin. 1 lit. c) din art. 57 din Ordinul M 64/2013 nu se justifică.
Având în vedere că Legea nr. 554/2004, prin art. 18 alin. 1, instituie un contencios administrativ de plină jurisdicție, Curtea apreciază că pe baza considerentelor anterior reproduse, poate dispune anularea în parte a celor două hotărârii, în sensul reformării lor sub aspectul sancțiunii aplicate, înlocuind retrogradarea în funcție cu mustrarea scrisă.
Cât privește celelalte motive de anulare susținute de reclamant, conform cărora nu ar fi putut fi destituit de pe o funcție pe care a ocupat-o prin concurs, Curtea constată că aceste susțineri sunt lipsite de fundament legal. Indiferent de modalitatea în care reclamantul a ajuns să ocupe funcția, militar fiind, se supune Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și Ordinului M 64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare.
A mai invocat reclamantul, în cadrul concluziilor pe fond, împrejurarea că abaterea nefiind una gravă nu ar fi putut fi cercetată de către consiliul de judecată, în raport de prevederile Ordinului M 64/2013. Aceste susțineri nu se impun a fi analizate întrucât nu fac parte din cauza juridică dedusă judecății prin cererea introductivă, ci sunt adăugate la concluziile pe fond, motiv pentru care Curtea nu se socotește învestită cu analizarea lor.
3. Cât privește Ordinul șefului Direcției medicale nr. DMP 41/31.03.2014, (clasificat secret de serviciu și depus la compartimentul de documente clasificate al C.-SCAF), în raport de înștiințarea (fila 18) reclamantului cu privire la emiterea acestui ordin, rezultă că prin acesta s-a dispus încetarea detașării anterioare și, în baza celor două hotărâri, respectiv a rămânerii definitive a sancțiunii disciplinare a retrogradării, s-a dispus mutarea reclamatului din funcția de șef secție asigurare farmaceutică și logistică medicală în cadrul Direcției Medicale a MApN în funcția de șef farmacie, la farmacia Spitalului M. de Urgență C., cu mențiunea că va beneficia de coeficientul de ierarhizare al soldei funcției din care provine, mutarea (socotită în interes de serviciu), presupunând schimbarea garnizoanei pentru prima dată în anul calendaristic.
Și în cazul acestui ordin, Curtea reține că sunt nefondate motivele invocate de reclamant și care privesc imposibilitatea legală de a fi mutat pe funcția de farmacist șef, pe motiv că, potrivit Ordinului MApN nr. 129/2009, un astfel de post de conducere aflat în structurile militare ale MApN se poate ocupa numai prin concurs. Situația de față se referă la aplicarea sancțiunii disciplinare a retrogradării în funcție, în raport de care șeful Direcției Medicale avea competența de a dispune în sensul efectivei executări în raport de dispozițiile art. 24 alin. 3 din Ordinul nr. MS 23/2010. Ocuparea prin concurs a funcțiilor vacante de tipul celei în care a fost retrogradat reclamantul nu împiedică ocuparea în speță a funcției ca urmare a retrogradării, câtă vreme specializarea reclamantului corespunde funcției în care a fost retrogradat (farmacist primar).
Însă, având în vedere considerentele reținute în privința anulării în parte a celor două hotărâri ale consiliilor de judecată, se impune anularea Ordinului, ca o consecință a înlocuirii sancțiunii retrogradării în funcție cu sancțiunea mustrării scrise.
Pe de altă parte, Curtea constată că, potrivit art. 57 alin. 1 din Ordinul nr. M 64/2013, retrogradarea din funcție înseamnă numirea într-o funcție cu coeficient de ierarhizare inferior celui avut anterior. În speță, rezultă că reclamantul a fost mutat într-o funcție cu același coeficient de ierarhizare al soldei funcției din care provenea. Din cuprinsul documentației administrative care a stat la baza emiterii ordinului (inclusiv documentele clasificate secret de serviciu) nu rezultă argumentele pentru care șeful Direcției Medicale a ales funcția de la Spitalul M. de Urgență C., pentru a pune în aplicare sancțiunea disciplinară, respectiv nu sunt date din care să rezulte dacă la nivelul Direcției Medicale se găsea sau nu o altă funcție vacantă prin care să se aplice sancțiunea în cauză. Schimbarea garnizoanei este justificată prin interesul de serviciu, fără să se explice care ar fi acesta.
În consecință, toate aceste argumente constituie motive de nelegalitate a Ordinului care, împreună cu cele arătate anterior, determină, în temeiul art. 1 coroborat cu art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, anularea Ordinului.
4. Cât privește solicitata repunere a părților în situația anterioară emiterii ordinelor de detașare și, respectiv, de mutare, reclamantul nu a arătat în concret care sunt celelalte efecte produse de cele două acte care să implice o repunere a părților în situația anterioară. Curtea a înlocuit sancțiunea retrogradării în funcție cu sancțiunea mustrării scrise, înlăturând astfel prima sancțiune, iar alte efecte produse de ordinul de mutare și care să fie susceptibile de acordarea unei reparații nu sunt arătate în cauză, motiv pentru care Curtea va respinge această ultimă cerere.
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de anulare formulată de reclamantul C. N.- V., cu domiciliul în sector 4, București, ., ., . ales la av.P. I., ., ., . în contradictoriu cu pârâții M. A. NAȚIONALE, cu sediul în sector 5, București, . și DIRECȚIA M., cu sediul în sector 1, București, ., nr. 3-5 .
Anulează Ordinul nr. DMP 5/22.01.2014 și Ordinul nr. DMP 41/31.03.2014.
Anulează în parte hotărârile Consiliilor de judecată înregistrate sub nr. A 2341/19.02.2014 și nr. A 2781/03.03.2014, în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare a retrogradării din funcție cu sancțiunea disciplinară a mustrării scrise.
Respinge, în rest, cererea.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință public, azi 14 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. E. C. B. A. I.
Red. VEC/Tehnored. B./ 6 ex/.>
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4217/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2007/2014. Curtea de... → |
|---|
