Anulare act administrativ. Sentința nr. 1013/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1013/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 7350/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1013
Ședința publică de la 26.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: M. C. I.
Pe rol se află soluționarea acțiunii de contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. B1 T.V. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, având ca obiect –„anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, s-a prezentat reclamanta, prin avocat P. F., cu delegație de substituire a avocatului P. R., depusă la dosarul cauzei la fila 58 dosar și pârâtul, prin consilier juridic F. D., cu delegație de reprezentare depusă la fila 59 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la data de 21.03.2014, pârâtul a depus înscrisul solicitat de instanță la termenul precedent, în 2 exemplare, după care:
Curtea comunică reclamantei, prin avocat, înscrisul de pus de pârât prin serviciul registratură.
Reclamanta, prin avocat, arată că nu dorește să ia cunoștință de acest înscris având în vedere că pârâtul i-a comunicat înscrisul și direct.
Pârâtul, prin consilier juridic, depune dovada confirmării transmiterii înscrisului către reclamantă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamanta, prin avocat, precizează expres că renunță să mai susțină motivele de nelegalitate privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, referitoare la cvorum și la motivarea fiecărui vot exprimat.
Solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost precizată, în sensul anulării Deciziei nr. 544/17.10.2013 emisă de C.N.A. și exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei. În susținere, depune concluzii scrise. Solicită cheltuieli de judecat și depune în acest sens Factura nr. 245/04.03.2014, reprezentând onorariu avocat .
Curtea ia act de precizarea reclamantei referitoare la renunțarea acesteia la susținerea motivelor de nelegalitate vizând cvorumul și motivarea fiecărui vot exprimat.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii și menținerea deciziei contestate ca fiind temeinică și legală, având în vedere motivele expuse pe larg în întâmpinare. Depune practică judiciară.
Curtea, în temeiul art. 394 din Noul Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ (filele 4-14), reclamanta S.C. B1 T.V. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, a solicitat următoarele:
1.Anularea Deciziei nr. 544/17.10.2013 emisă de C. Național al Audiovizualului;
2.Exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei;
În subsidiar, a solicitat înlocuirea/reducerea sancțiunii dispuse de C. Național al Audiovizualului raportat la criteriile prevăzute de Legea nr. 504/2002 - modificată și completată și Codul audiovizualului (Decizia nr. 220/2011) - modificată și completată. Cu cheltuieli de judecată
În motivare a susținut că, la data de 17.10.2013, C. Național al Audiovizualului a emis Decizia nr. 544/17.10.2013, având următorul dispozitiv:
„Art. 1: Radiodifuzorul S.C. ..R.L., titularul licenței audiovizuale nr. S-TV 26.3/15.06.2000, al deciziei de autorizare nr. 468.0/30.05.2002 și reautorizarea nr. 468.0-3/30.05.2002, pentru postul de televiziune . cu amendă de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolelor 34 alin. (1) și 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 3. Potrivit dispozițiilor art. 931 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, radiodifuzorul are obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 18.00 -22.00, din care o dată în principala emisiune de știri, următorul text:
„C. Național al Audiovizualului a sancționat postul . de 10.000 lei, întrucât în cadrul emisiunii „Butonul de panică" difuzată în 6 august 2013, moderatorul a folosit un limbaj injurios la adresa ministrului Sănătății, fapt de natură să-i afecteze imaginea și reputația profesională. Potrivit dispozițiilor din Codul audiovizualului, orice persoană are dreptul la propria imagine, iar moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios."
Apreciază că măsurile dispuse de C. Național al Audiovizualului sunt vădit netemeinice și nelegale, în totală contradicție cu situația de fapt și de drept aplicabilă.
În opinia reclamantei, pentru a fi valabil, acest act unilateral, a cărui natură ar trebui să fie apropiată mai mult de regimul contravențional, în loc de cel administrativ, în raport și de enunțul „constituie contravenții", trebuia să fi fost încheiat cu respectarea tuturor normelor edictate, în caz contrar sancțiunea ce intervine este nulitatea actului.
Pentru ca nulitatea actului administrativ (în raport de teoria nulității actelor administrative în doctrină s-a relevat o . asemănări cu nulitatea din dreptul civil) să opereze este necesar că condițiile sale de validitate la încheierea să nu fi fost respectate, inclusiv procedura să prealabilă de adoptare.
A susținut reclamanta că, pentru organul emitent, actul administrativ creează obligații din momentul emiterii (adoptării lui), în sensul că odată luată decizia (însă în condiții legale), fiecare act a reprezintă, de fapt o decizie administrativă cu cele două elemente de structură - înțelegere și voință, autoritatea emitentă trebuie să ia măsuri de publicare sau comunicare, după caz să-l aducă la cunoștința celor interesați. Ca timp absolut între cele două momente ale adoptării și al publicării există diferențe, iar pentru emitentul actului, obligația luării unor măsuri, efectuării unor acte preparatorii (operațiuni administrative) se naște din momentul adoptării sale valabile.
Apreciază că Decizia nr. 544/17.10.2013 emisă de C. Național al Audiovizualului a fost emisă cu nerespectarea unor norme legale imperative, respectiv:
ÎNCĂLCAREA ART. 15 A.. 1 $1 4 DIN LEGEA NR. 504/2002, MOD. $1 COMPL., CU PRIVIRE LA MOTIVAREA VOTULUI FIECĂRUI MEMBRU AL C.N.A. „Exprimarea fiecărui vot deschis este însoțită de motivarea acestuia"""
În acest sens, a arătat că potrivit art. 15 alin. 4 din aceeași lege, legiuitorul a dispus că exprimarea fiecărui vot deschis este însoțită DE MOTIVAREA ACESTUIA", aspect ce nu compare în cadrul Deciziei nr. 544/17.10.2013, ceea ce conduce la încălcarea prevederilor imperative sus-menționate.
A susținut că, în cadrul acelei emisiuni - care i-a avut ca invitați pe domnii: S. Iliesiu - Senator PNL, M. E. - Deputat UNPR, G. B. - Jurnalist "România liberă" și V. Gherasin - Sociolog - s-a abordat și subiectul LIPSEI DE TRANSPARENTĂ A MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII în legătura cu noile taxe ce urmează să fie aplicate de Guvernul României, inclusiv în domeniul sănătății publice .
A arătat că realizatorul emisiunii, domnul C. P., a introdus subiectul propus în dezbatere accentuând, încă de la început, faptul că a depus toate demersurile jurnalistice, la care îl obliga legea și deontologia profesională, pentru a lua legătura cu ministrul sănătății și cu domnul Secretar de Stat Raed Arafat, în scopul clarificării aspectelor privind probabilitatea introducerii unor noi taxe în domeniul sănătății, problematica de vădit și important interes public, PENTRU ASIGURAREA DREPTULUI CETĂȚENILOR LA INFORMARE.
Reclamanta a precizat că, în ziua în care a avut loc emisiunea - marți, 6 august 2013, agențiile de presă au făcut referire la Scrisoarea de intenție cu F.M.I., discutata de Guvernul României, în data de 29 iulie a.c. Este vorba despre „Memorandumul de politici economice și financiare (agreat de Guvernul României în data de 29 iulie 2013), Memorandum în care, în legătura cu relațiile cu Fondul Monetar Internațional, Guvernul României se angajează, printre altele, să implementeze o . măsuri vizând „politica fiscală", precum și „sectorul sanitar".
A arătat că, în continuarea dezbaterii, realizatorul C. P. a insistat asupra faptului că, în contextul viitorului Memorandum cu F.M.I., Ministerul Sănătății dovedește o totală lipsă de transparentă, fapt ce este subliniat și de jurnalistul G. B..
Reclamanta a arătat că, în sensul lipsei de transparentă manifestate, în legătura cu acest subiect, de conducerea Ministerului Sănătății, precum și a obligațiilor constituționale și legale ce revin autorităților publice de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra "treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, domnul Deputat M. E. a subliniat: Nu cred că este vorba de dreptul opiniei publice și a populației la informare, mai ales într-un domeniu atât de important pentru fiecare dintre noi. Ori, lipsa aceasta de comunicare reprezintă o încălcare... "
Față de opinia domnului Deputat M. E., jurnalistul C. P. a formulat, la rândul lui, o opinie, exprimând, așa cum declară, rezultatul impresie pe care i-a lăsat-o refuzul demnitarilor aflați în conducerea Ministerului Sănătății de a clarifica aspectele supuse dezbaterii în cadrul emisiunii și de a informa, cetățenii, corect și cu responsabilitatea ce le revine, asupra intenției Guvernului de a introduce un nou sistem de impozitare inclusiv în domeniul sistemului public de sănătate, astfel: „Iertați-mă, știți care e impresia mea? Că au fugit ca șobolanii. Iertați-mă! Impresia mea este că au fugit ca șobolanii, deși înțeleg că șobolanii fug de pe ambarcațiune când se scufundai unii înțeleg că s-au dus peste ocean, cu avionul probabil. Dar asta e impresia, dai de nimeni. Dacă e vacanță de vară, cum, nu se mai guvernează țara asta? Nu se mai iau taxe și impozite? Că eu văd că chiar cresc vara, se dilată ".
Reclamanta a menționat că, pe fondul acestei dezbateri, centrate, în mod evident, în jurul idei refuzului sau lipsei de angajare a conducerii Ministerului Sănătății în a informa opinia publică în legătura cu posibile noi impozite și taxe la care Guvernul s-a angajat prin memorandumul cu Fondul Monetar Internațional, realizatorul C. P. a folosit o formă retorica și metaforica cu referire la o strategie de tip șobolan, în sensul în care autoritățile publice responsabile nu își asuma sarcinile ce le revin de a informa cetățenii asupra unui subiect de indiscutabil interes public și anume acela al iminentei introducerii a unor noi taxe și impozite și, în context, a unor noi taxe în domeniul sistemului de sănătate.
A susținut că, în încercarea de a obține, totuși, în interesul informării publice, o poziție oficială din partea ministrului sănătății, aproape de finalul emisiunii, jurnalistul C. P. declara: „:
Dar nu vorbește, dar o să-i spun domnului N. poate se enervează și măcar intră să ne înjure: ,,ministrul șobolan"! Nu îi mai spunem pe nume! „Ministrul șobolan"! De la Sănătate ca să se prindă toată lumea. Repet, poate se enervează, poate îi sare muștarul și ne sună, să ne spună ceva! Dar domnul ,,ministru șobolan" de la Sănătate. B.. Până ne sună ,,ministrul șobolan"...
Reclamanta a susținut că demersurile jurnalistice din cadrul dezbaterii la care se referă decizia CNA de sancționare sunt, în egală măsura, legitime și legale, având în vedere dispozițiile articolului 30 alin. (1) și articolului 31 alin. (2) din Constituția României.
În acest sens, trebuie să se țină cont nu numai de prevederile constituționale pe care le-am invocat - ca și de cele ale articolului 10 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - precum și de dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparenta în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, cu privire la aplicarea articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea nr. 26 din noiembrie 1991 (Cauza Observer și Guardian contra Marea Britanie - Dosar nr._/1988), Curtea de la Strasbourg reține faptul că "Libertatea de exprimare constituie fundamentul esențial al unei societăți democratice și condiția esențiala de progres a acesteia. Sub rezerva clauzei justificative din paragraful 2, Curtea considera că ea acoperă nu numai informațiile și ideile favorabile cuiva sau considerate inofensive ori indiferente, ci și acelea care lezează, șochează sau irita statul ori o parte a populației (...) Aceste principii prezintă o importanță specială pentru presă. Curtea admite ca presa nu trebuie să depășească anumite limite, însa acesteia îi revine sarcina de a comunica informa fii și idei cu privire la chestiunile de interes public, ceea ce corespunde dreptului publicului de a primi astfel de informații. Altfel, presa nu-și poate exercita rolul său indispensabil de «câine de pază» al democrației”.
În Dosarul nr._/1985 (cauza Castells contra Spania) CEDO reține, în Hotărârea din 23 aprilie 1992, următoarele: Limitele criticii admisibile la adresa unei persoane sunt mai largi fata de guvernau fi, decât în cazul unui simplu particular sau chiar a unui om politic. Într-un sistem democratic, acțiunile guvernanților trebuie să se afle plasate, în permanență, sub controlul atent nu doar a puteri legislative sau judiciare, ci și al presei și al opiniei publice".
Reclamanta a menționat că, încă de la începutul emisiunii, realizatorul a subliniat că nici ministrul sănătății, nici domnul Secretar de Stat Raed Arafat - deși contactați, personal - nu au dorit să își exprime punctul de vedere în cadrul emisiunii, din motive diferite, pasând responsabilitatea unul pe celălalt, iar întreaga dezbatere a avut ca subiect nu persoanele celor doi ci lipsă totală de transparentă și ignorarea obligațiilor legale ce revin tuturor autorităților publice, inclusiv conducerii Ministerului Sănătății de a informa și explică opiniei publice despre noile măsuri privind introducerea unor impozite și taxe în domeniul sănătății.
A susținut că Decizia CNA se întemeiază pe dispozițiile articolului 34 alin. (1) și 40 alineatul (3), adică pe o legislație secundară, mult inferioară Convenției Europene a Drepturilor Omului, Constituției României și Legii audiovizualului.
Reclamanta a arătat că Jurnalistul C. P. nu a afirmat, nici o clipă, în cadrul emisiunii ca domnul E. N. este un șobolan, și nici măcar faptul că este un ministru șobolan, în sensul imaginii sale ca om și nici în sensul competentelor sale ca ministru, ci doar în contextul în care nu își asuma responsabilitatea de a informa publicul, ca membru al Cabinetului, despre intențiile Executivului, în relația cu FMI, privind introducerea unor noi taxe în domeniul sănătății.
În opinia reclamantei, autoritatea publica în domeniul comunicării audiovizuale, CNA, nu a înțeles demersul jurnalistic justificat al realizatorului și participanților la emisiune. Acest fapt, este, cu atât mai criticabil cu cât mulți dintre membrii CNA sunt jurnaliști care au lucrat în presa scrisă sau audiovizuala. Astfel, decizia sancționatorie stabilită de CNA nu este altceva de cât o măsura abuziva, de natură să dea satisfacție unei reclamații adresate de către domnul Secretar de Stat Raed Arafat, în detrimentul libertății de exprimare și necesitații de a informa publicul asupra unei problematici de mare interes la nivel societal. În același timp, prin prisma dispozițiilor Constituției României și Convenției Europene a Drepturilor Omului, ca și al deciziilor Curții de la Strasbourg cu privire la libertatea de exprimare - decizii care au caracter obligatoriu pentru instanțele naționale ale țărilor membre ale Consiliului Europei - prin sancționare, CNA a exercitat, practic, o îngrădire a discursului public, știrea nefăcând altceva decât să pună sub semnul întrebării operațiuni din cadrul unei autorități publice, precum și fapte ale unor persoane publice de natură să creeze suspiciuni în legătura cu respectarea prevederilor legale privind achiziționarea de bunuri și servicii de către autoritățile sau instituțiile publice.
În acest sens, apreciază că sancțiunea C.N.A. este o măsura disproporționata, care nu corespunde nici unei nevoi sociale imperioase, întrucât trebuie să primeze, interesul general de a avea, la nivelul societății, informații și abordări critice în legătura cu activitatea autorităților și persoanelor publice.
În opinia reclamantei, este evident faptul că, într-o societate democratică, dreptul la libera exprimare trebuie să se bucure de protecție, iar exercitarea acestuia nu poate fi limitată, prin excepție, decât în baza legii și doar pentru protejarea unor altor valori fundamentale, cum sunt cele la care face referire art. 10, alin.(2) din Convenția Europeană pentru apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale.
Astfel, între prevalența normelor fundamentale pe care se bazează și care susțin o societate democratică și un stat de drept, și anume libertatea de exprimare, dreptul la opinie, acela de a primi și comunica informații, precum și obligația autorităților publice de a informa cetățenii în toate problemele de natura generală sau personala și felul în care CNA, ignorând aceste fundamente democratice, a sancționat-o pe baza unor considerente, care nu au nici o legătura cu demersul jurnalistic și cu dezbaterile desfășurate în cadrul emisiunii.
Reclamanta a arătat că își rezervă dreptul să completeze/modifice cererea de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile legale în materie, ținând cont și de toate actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 544/17.10.2013.
Pârâtul C. Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare (filele 25-31), solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
Referitor la afirmația reclamantei, conform căreia Decizia contestată a fost emisă cu nerespectarea art. 15 alin. (1) și (4) din Legea audiovizualului, pârâtul a arătat că legea prevede obligația respectării prevederilor art. 15 la adoptarea deciziei, fără să oblige însă și la indicarea în cuprinsul deciziei a numărului de voturi sau a membrilor ori a motivării fiecărui vot exprimat. Tot astfel a statuat, în jurisprudența sa și Înalta Curte de Casație și Justiție (Dec. 5247/2010).
Astfel, nicio dispoziție din Legea audiovizualului nu prevede ca, în cadrul deciziilor emise, să fie reiterată motivarea votului fiecărui membru, iar din însăși formularea folosită de legiuitor, „exprimarea fiecărui vot deschis", rezultă că votul este unul verbal și, în consecință, motivarea acestuia este tot una verbală.
De altfel, adoptarea deciziei cu respectarea dispozițiilor art. 15 rezultă chiar din primul paragraf al actului contestat, unde se arată în mod clar și fără echivoc: „întrunit în ședință publică în ziua de 17 octombrie 2013, C. Național al Audiovizualului a analizat raportul (...)".
Pârâtul a arătat că în primul paragraf al paginii 4 din Decizia nr. 544/2013 se arată că „Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului a fost adoptată cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare."
În consecință, decizia de sancționare cuprinde referiri suficiente în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor imperative prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului, astfel încât apreciem că au fost respectate prevederile legale în materia audiovizualului.
Pârâtul a menționat că, potrivit extrasului din procesul verbal al ședinței de joi, 17 octombrie 2013, ora 10.00, postat pe site-ul instituției, ședința s-a desfășurat în prezența următorilor membri ai Consiliului: L. G., V. V. B., M. G., N. I., C. T., Lorand Turos, F. G., R. C. C., Christian M..
În ce privește sancțiunea contestată, potrivit aceluiași extras, „B1 TV - emisiunea Butonul de panică difuzată pe data de 06.08.2013 - reclamația nr.8654/07.08.2013, cu post (adresa nr.8654/14.08.2013). C. a hotărât cu 7 voturi pentru și 2 voturi împotrivă (d-na N. I., dl. F. G.), sancționarea postului cu amendă în cuantum de 10.000 de lei.
Referitor la natura subiectului discutat în emisiunea ce a făcut obiectul controlului de legalitate, pârâtul a arătat că nu a fost pus în discuție caracterul "de interes public" al temei aduse în discuție ori că demersul jurnalistic constând în abordarea acestuia nu ar fi fost legitim și legal, ceea ce s-a reținut în sarcina reclamantei fiind încălcarea dispozițiilor privind dreptul persoanei la propria imagine prin utilizarea de către moderatorul emisiunii însăși a unui limbaj jignitor.
Apreciază că apărările reclamantei conform cărora apelativul "ministru șobolan" reprezintă "o formă retorică și metaforică", "o provocare retorică finală" în "încercarea de a obține informații de interes public" nu o exonerează de răspundere pe reclamantă și nu demonstrează că fapta reținută în sarcina să nu există, respectiv utilizarea unui limbaj injurios de natură să prejudicieze imaginea persoanei.
Or, cu atât mai mult cu cât moderatorul anunțase în mod repetat în cadrul emisiunii că nici ministrul și nici domnul secretar de stat Raed Arafat nu doresc să exprime un punct de vedere cu privire la subiectul adus în discuție, C. a avut în vedere că dispozițiile legale în domeniu permit ca excepție, prezentarea acestuia într-o ediție ulterioară a emisiunii, însă lipsa unui punct de vedere al instituției, ori interesul public, nu pot justifica limbajul depreciativ și jignitor utilizat de moderator, în mod repetat, doar pentru că dorea să obțină o reacție a autorității.
Mai mult, utilizarea unui astfel de limbaj nu a asigurat o mai bună sau mai completă informare a publicului, rămânând doar dovada unei atitudini nepotrivite a moderatorului unui program audiovizual.
Dacă demersul radiodifuzorului a fost unul de bună-credință, în scopul informării publicului, mijloacele folosite de acesta pentru atingerea scopului său trebuie să fie legale și corecte, neputând fi susținute de utilizarea unor presiuni constând în utilizarea de către moderatorul emisiunii a unui limbaj jignitor, ce contravine dispozițiilor legale din domeniul audiovizualului.
Astfel, obținerea unei reacții, a unui punct de vedere prin „enervarea" sau pentru că „îi sare muștarul" unei persoane nu constituie un mijloc rezonabil, legal de natură să asigure informarea publicului.
În ce privește alegația reclamantei potrivit căreia Decizia contestată se întemeiază pe legislația secundară, mult inferioară Convenției Europene a Drepturilor Omului, Constituției României și Legii audiovizualului, sancțiunea constituind o îngrădire a demersului public, pârâtul a arătat că niciunul dintre actele invocate de reclamantă nu stabilesc o absolutizare a dreptului la informare în detrimentul altora, sau vreo ierarhizare a acestora.
Principiul libertății de exprimare este consfințit de Legea fundamentală, care prevede la art. 30 alin. (6) că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
De asemenea, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că exercitarea libertății de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.
În concordanță cu aceste reglementări, legiuitorul a instituit în cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, la art. 3, principii cu caracter general, care prevăd că prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului.
În scopul protejării dreptului persoanei la imagine și a dreptului publicului la o informare corectă, Codul audiovizualului a delimitat cadrul în care poate să acționeze libertatea de exprimare a ideilor și libertatea de comunicare a informațiilor, pentru ca acestea să nu dobândească caracter vătămător pentru interesele legale ale cetățenilor.
Dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, așa cum afirmă reclamanta, întrucât chiar art. 10 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului statuează că "exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."
În susținerea acțiunii sale, reclamanta afirmă că C.E.D.O a stabilit că limitele criticii acceptabile sunt mai largi în ceea ce privește politicianul, care acționează în capacitatea sa publică, în relația cu individul privat, dar pe de altă parte, jurisprudența CEDO face distincție între dreptul de a comunica informații și idei și dreptul la protejarea reputației altei persoane, dându-se preponderență acesteia din urmă, pentru respectarea principiului proporționalității.
Cât privește afirmația potrivit căreia Curtea a stabilit, de asemenea, că articolul 10 din Convenție nu protejează numai substanța ideilor exprimate, dar și forma în care acestea sunt exprimate, învederăm onoratei instanțe că tot CEDO a stabilit regula potrivit căreia "dacă libertatea de opinie nu poate fi limitată, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie și pentru respectarea drepturilor aparținând altor subiecte de drept".
Curtea Europeană a stabilit că este permis unei persoane să formuleze critici pentru a declanșa o discuție publică asupra unor probleme de interes general, însă fără a vătăma dreptul la demnitate al unor persoane. Or, în situația în speță este greu să catalogăm ca fiind o critică pe probleme de interes general care nu vatămă demnitatea persoanei apelarea repetată a unei persoane cu sintagma „ministru șobolan".
De asemenea, chiar dacă solicitarea de a „răspunde" de „a intra în direct" pentru a da relații publicului cu privire la un subiect de interes general, poate fi considerat un demers rezonabil din perspectiva informării publicului, limbajul jignitor, depreciativ, utilizat de moderator nu poate fi justificat pe considerentul că reclamanta îl consideră „provocarea retorică finală" de natură să ajute la „aflarea adevărului".
Dreptul la liberă exprimare, ca de altfel orice drept fundamental, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.
În ce privește capătul subsidiar, prin care reclamanta solicită înlocuirea/reducerea sancțiunii, pârâtul a arătat, pe de o parte, că o astfel de cerere constituie o recunoaștere a faptei contravenționale și, pe de altă parte, că reclamanta nu indică temeiul legal ori motivele prin care își susține solicitarea.
La stabilirea sancțiunii C. a avut în vedere dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, iar anterior aplicării sancțiunii contestate, reclamanta mai fusese sancționată pentru încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizualului, numai în anul 2013, cu opt somații și șase amenzi în cuantum total de 115.000 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea audiovizualului, încălcarea dispozițiilor deciziilor de reglementare emise de CNA se sancționează cu amendă de la 5.000 la 100.000 lei, iar o amendă în cuantum de 10.000 lei, dublul minimului amenzii, de zece ori mai mică față de limita maximă, nu poate fi considerată disproporționată.
De asemenea, raportat la numărul de sancțiuni aplicate anterior radiodifuzorului, nu se poate aprecia că acesta a avut o conduită de respectare a dispozițiilor legale din domeniul audiovizualului.
La primul termen de judecată, reclamanta a depus cerere modificatoare și completatoare (filele 60-63), prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat față de Sentința definitivă nr. 6899/04.12.2012 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr._, arătând faptul că pârâtul nu a respectat această hotărâre judecătorească ce are forța probantă a unui înscris autentic, autoritatea de lucru judecat vizând nu numai dispozitivul, dar și considerentele hotărârii prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Astfel, reclamanta a susținut, în esență, că prin această sentință pronunțată într-o cauză având ca obiect anularea Deciziei nr. 111/06.03.2012, i s-a admis acțiunea și a fost anulată decizia de sancționare, reținându-se că sancțiunea trebuie să răspundă inclusiv exigențelor prevăzute de principiile care guvernează răspunderea contravențională, încălcarea trebuind să fie dovedită.
Reclamanta a arătat că, prin aceleași considerente, s-a statuat că drepturile la care se referă art. 34 alin. (1) și art. 30 din Legea audiovizualului sunt drepturi subiective nepatrimoniale iar autoritatea pârâtă nu poate constata din oficiu încălcarea acestora, deoarece nu se poate substitui persoanelor vizate de emisiune, câtă vreme aceste persoane nu se consideră ele însele lezate. S-a reținut prin sentința pronunțată în dosarul nr._ că o astfel de sesizare din oficiu constituie, în cazul dat, o exercitare a dreptului de apreciere cu încălcarea dreptului reclamantei la stabilirea propriei politici editoriale garantat de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, fiind în același timp o ingerință în conținutul programului, interzisă de alin. (3) din același articol.
La termenul de judecată din data de 26.02.2014, Curtea a pus în discuția părților și a recalificat excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă prin cererea completatoare, în prezumția de lucru judecat (Încheierea de ședință de la filele 82-83), care constituie o chestiune de fond constând într-un argument suplimentar în susținerea nelegalității actului contestat, părțile fiind de acord cu această recalificare.
În cauză s-a încuviințat și s-a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul de dezbatere a fondului reclamanta prin avocat, a precizat expres că renunță să mai susțină motivele de nelegalitate privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, referitoare la cvorum și la motivarea fiecărui vot exprimat, susținerea acestei fiind consemnată în practicaua prezentei hotărâri.
Reclamanta a formulat concluzii scrise (filele 107-117).
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin Decizia nr. 544 din 17.10.2013 emisă de autoritatea pârâtă, reclamanta S.C. B1 TV C. S.R.L a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât, în urma analizării raportului de monitorizare referitor la emisiunea „Butonul de panică" difuzată de către reclamantă la data de 6 august 2013, C. Național al Audiovizualului a constatat încălcarea de către radiodifuzor a prevederilor art. 34 alin. (1) și 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit acestor dispoziții reținute de pârât ca fiind încălcate:
- art. 34 alin. (1): „Orice persoană are dreptul la propria imagine.”
- art. 40 alin. (3): „Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.”
Pârâtul a constatat că radiodifuzorul B1 TV C. S.R.L nu a respectat dreptul la imagine al persoanei, în speță a ministrului sănătății, E. N., la adresa căruia a fost folosit un limbaj injurios de natură a-i prejudicia imaginea și reputația profesională.
S-a apreciat de către pârât că dispozițiile articolelor 34 alin. (1) și 40 alin. (3) din Codul audiovizualului au fost încălcate, întrucât în cadrul respectivei ediții, în care a fost dezbătut un subiect de interes public, a fost folosit un limbaj injurios la adresa ministrului Sănătății, fapt de natură a-i prejudicia dreptul la imagine, drept ocrotit de prevederile invocate.
La aplicarea sancțiunii, pârâtul C. Național al Audiovizualului a avut în vedere conținutul emisiunii difuzate de reclamantă, cu precădere precum cel exemplificat în continuare:
„C. P.: Dar nu vorbește, dar o să-i spun domnului N. poate se enervează și măcar intră să ne înjure: „ministrul șobolan"! Nu îi mai spunem pe nume! „Ministrul șobolan"! De la Sănătate ca să se prindă toată lumea. Repet, poate se enervează, poate îi sare muștarul și ne sună, să ne spună ceva! Dar domnul „ministru șobolan" de la Sănătate. B.. Până ne sună „ministrul șobolan…".
S. I.: Poate că ar fi bine să fim totuși mai temperați. (...)
S. I.: Vă rog să aveți răbdare și eu am să încerc să lămuresc...
C. P.: Nu, nu am răbdare! Domnule I. am răbdare de un an și jumătate! Repet, aia cu deschisul de spitale, nu s-a deschis un pat în plus darmite un spital! Păi ce vorbim? Deci domnule „ministru șobolan" de la Sănătate să ne sune, dacă nu ne sună înseamnă că rămâne șobolan!"
S-a reținut de către pârât că moderatorul emisiunii a folosit un limbaj injurios la adresa d-lui E. N., nerespectând astfel obligația instituită de normele invocate.
Față de aceste aspecte, pârâtul a decis sancționarea reclamantei S.C. B1 TV C. S.R.L cu amendă de 10.000 lei.
Împotriva sancțiunii aplicate, reclamanta a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat anularea ca nelegală și netemeinică a Deciziei CNA nr.
Referitor la criticile de nelegalitate vizând pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, în ceea ce privește cvorumul și motivarea fiecărui vot exprimat, întrucât în ședința publică din data de 26.03.2014 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că renunță să mai susțină aceste critici, Curtea va da eficiență principiului disponibilității și pe cale de consecință, pronunțându-se numai în limitele în care a fost sesizată de reclamantă cu acțiunea precizată, nu va mai analiza aceste critici.
În ceea ce privește prezumția de lucru judecat invocată de reclamantă ca efect al Sentinței civile nr. 6899/04.12.2012 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect anularea Deciziei nr. 111/06.03.2012, Curtea reține, în primul rând faptul că aceasta nu este o hotărâre definitivă, contrar susținerii reclamantei.
Sentința civilă nr. 6899/04.12.2012 a Curții de Apel București este o hotărâre pronunțată în primă instanță, cu precizarea că în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță nu sunt definitive iar din verificările făcute în programul informativ ECRIS, rezultă că aceasta a fost atacată cu recurs, cauza aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen la 15.10.2014.
Or, manifestarea de prezumție a puterii de lucru judecat, ca efect pozitiv care demonstrează modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit printr-o altă hotărâre, presupune, în mod necesar, să fie vorba despre o hotărâre irevocabilă, dacă ne raportăm la vechiul Cod de procedură civilă (așa cum este cazul sentinței invocate de reclamantă) sau despre o hotărâre definitivă, dacă ne raportăm la noul Cod de procedură civilă.
În concluzie, de principiu, nu se poate reține existența unei prezumții de lucru judecat în cazul unei hotărâri pronunțate în primă instanță, susceptibilă de a fi reformată, ca urmare a exercitării unei căi de atac.
În al doilea rând, reclamanta confundă prezumția de lucru judecat care constă în forța obligatorie a unei hotărâri definitive sau, după caz, irevocabile (după distincțiile făcute mai sus), în ceea ce privește modalitatea în care s-a statuat asupra unor aspecte litigioase, prin aplicarea normelor legale la anumite situații de fapt date, cu dezlegarea pe care o instanță o dă unei probleme de drept.
Astfel, dacă în primul caz, modalitatea în care o instanță, a soluționat irevocabil, anumite chestiuni litigioase, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre prin care să se statueze diferit asupra acelorași chestiuni, rolul prezumției fiind acela de a asigura stabilitatea juridică și pronunțarea unor hotărâri contradictorii cu privire la aceeași chestiune litigioasă, în cel de-al doilea caz, este vorba despre modalitatea în care a fost dezlegată o problemă de drept, dar prin raportare la situații de fapt diferite, ceea ce nu poate genera contradictorialitate de hotărâri.
În ceea ce privește Sentința civilă nr. 6899/04.12.2012 a Curții de Apel București invocată de reclamantă, chiar dacă s-ar admite că este irevocabilă, efectul puterii de lucru judecat care s-ar impune, eventual, cu forță obligatorie în alt litigiu, cum este cel de față, ar exista numai în ceea ce privește modul în care s-a statuat asupra legalității Deciziei CNA nr. 111/06.03.2012, raportat la situația de fapt și la probatoriul administrat.
Or, cauza de față privește o altă decizie de sancționare, aplicată într-o altă situație de fapt, modul în care a fost dezlegată prin Sentința civilă nr. 6899/04.12.2012, chestiunea referitoare la drepturile la care se referă art. 34 alin. (1) și art. 30, în sensul că este vorba despre drepturi subiective nepatrimoniale iar autoritatea pârâtă nu poate constata din oficiu încălcarea acestora, deoarece nu se poate substitui persoanelor vizate de emisiune, reprezentând modul în care o instanță de judecată a interpretat și a aplicat dispozițiile legale într-o situație diferită de cea analizată în prezenta cauză, neexistând o prezumție de lucru judecat.
A accepta interpretarea reclamantei, în sensul că, odată dezlegată o problemă de drept de către o instanță de judecată, această dezlegare se impune, cu forță obligatorie în toate cauzele ulterioare similare, echivalează cu a accepta că faptul că este imposibilă practica neunitară a instanțelor judecătorești. Or, legiuitorul însuși recunoaște posibilitatea existenței unei practici neunitare la nivelul instanțelor judecătorești, reglementând mecanisme procedurale de unificare a jurisprudenței iar dezlegările date de Înalta Curte de Casația și Justiție asupra problemelor de drept sunt obligatorii numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Prin urmare, în judecarea litigiului de față, instanța nu este ținută de modul în care a fost dezlegată, prin Sentința civilă nr. 6899/04.12.2012 a Curții de Apel București, problema de drept prezentată de reclamantă.
Din aceleași considerente, nici autoritatea pârâtă nu era ținută, la momentul analizării situației de fapt sesizate și a aplicării sancțiunii contestate, de modalitatea în care a fost soluționată cauza care a format obiectul dosarului nr._, având ca obiect anularea Deciziei nr. 111/06.03.2012, acest motiv de nelegalitate neputând fi reținut.
În ceea ce privește abaterea reținută în sarcina reclamantei, Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual,„Orice persoană are dreptul la propria imagine.” iar în conformitate cu art. 40 alin. (3) „Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.”
Referitor la limbajul folosit în cadrul emisiunii „Butonul de panică”, difuzată la data de 6 august 2013, din analiza raportului de monitorizare, al cărui conținut nu a fost contestat de reclamantă, Curtea reține că realizatorul a utilizat expresii ca:
- „Ministrul șobolan"! De la Sănătate ca să se prindă toată lumea. Repet, poate se enervează, poate îi sare muștarul și ne sună, să ne spună ceva! Dar domnul „ministru șobolan" de la Sănătate. B.. Până ne sună „ministrul șobolan…";
- Nu, nu am răbdare! Domnule I. am răbdare de un an și jumătate! Repet, aia cu deschisul de spitale, nu s-a deschis un pat în plus darmite un spital! Păi ce vorbim? Deci domnule „ministru șobolan" de la Sănătate să ne sune, dacă nu ne sună înseamnă că rămâne șobolan!"
Examinarea integrală a raportului de monitorizare evidențiază faptul că, în cadrul emisiunii, s-a utilizat în mod repetat un limbaj cu caracter injurios, ofensator, la adresa ministrului Sănătății încălcându-se astfel prevederile art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual care nu permit moderatorilor unor emisiuni să folosească sau permită invitaților să folosească un asemenea limbaj.
Nu poate fi primită apărarea reclamantei, potrivit căreia apelativul "ministru șobolan" reprezintă o provocare retorică finală în încercarea de a obține informații de interes public, întrucât, fără a nega faptul că aspectele discutate erau de interes public, această împrejurare nu este de natură să o exonereze pe reclamantă de obligația de a nu utiliza un limbaj injurios de natură să prejudicieze imaginea persoanei la care se referă, interesul public, neputând justifica limbajul jignitor utilizat de moderator, în mod repetat.
Pornind de la premisa că demersul reclamantei a fost făcut în scopul informării publicului, Curtea reține că nu poate fi acceptat faptul că, în realizarea acestui scop, se poate permite utilizarea de către moderatorul emisiunii a unui limbaj jignitor, cu încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizualului.
Curtea nu poate reține nici susținerea reclamantei, în sensul că decizia atacată încalcă dreptul la exprimare, din mai multe considerente.
În primul rând, dreptul la exprimare nu este un drept absolut, întrucât, potrivit prevederilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."
În al doilea rând, la fel ca orice drept fundamental, dreptul la liberă exprimare, pentru a se bucura de ocrotire, trebuie exercitat cu bună credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.
În cazul de față, Curtea constată că intervenția autorității pârâte, în calitate de garant al interesului public în domeniul audiovizual, astfel cum se prevede la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o limitare firească a libertății de exprimare, justificată de interesul public constând în protecția drepturilor altor persoane.
În scopul protejării dreptului persoanei la imagine și a dreptului publicului la o informare corectă, prin Codul audiovizualului s-au stabilit limitele în care poate fi exercitată libertatea de exprimare a ideilor și libertatea de comunicare a informațiilor, astfel încât să nu fie vătămate drepturile și interesele legitime ale cetățenilor.
Se mai reține că jurisprudența CEDO face distincție între dreptul de a comunica informații și idei și dreptul la protejarea reputației altei persoane, neputând fi primită apărarea reclamantei, potrivit căreia articolul 10 din Convenție nu protejează numai substanța ideilor exprimate, dar și forma în care acestea sunt exprimate, pe considerentul că tot în jurisprudența CEDO s-a stabilit regula potrivit căreia, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie și pentru respectarea drepturilor aparținând altor subiecte de drept.
Or, folosirea repetată a apelativului „ministru șobolan" la adresa ministrului Sănătății vatămă dreptul la imagine al acestuia și nu este justificată nici măcar în scopul de a declanșa o discuție publică asupra unor probleme de interes general, întrucât punerea în discuție a aspectelor dezbătute în cadrul emisiunii era posibilă și fără a folosi un limbaj jignitor, depreciativ, batjocoritor care încalcă normele legale în materie audiovizuală.
Prin urmare, din analiza materialului probator – raportul de monitorizare în integralitatea sa - Curtea reține că pârâtul a făcut dovada existenței abaterii reținute în sarcina reclamantei, întemeindu-și actul pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt, așa cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, precum și pe necesitatea respectării dreptului la imagine.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina reclamantei, Curtea constată că aceasta este în conformitate cu prevederile legale, fapta constituind contravenție, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului, raportate la dispozițiile art. 144 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011.
Referitor la argumentul reclamantei potrivit căruia autoritatea pârâtă nu poate constata din oficiu încălcarea dreptului la imagine, dat fiind faptul că nu se poate substitui persoanelor vizate de emisiune, câtă vreme acestea nu se consideră lezate, Curtea constată că nu poate fi primit în situația dată, în primul rând, întrucât a existat o sesizare primită din partea secretarului de stat care la data difuzării emisiunii exercita atribuțiile de ministru al Sănătății, în lipsa titularului (filele 40-41).
Faptul că sesizarea nu a fost formulată personal de domnul E. N., ci de domnul Raed Arafat nu are relevanță în condițiile în care limbajul injurios prin care s-a adus atingere dreptului la imagine nu îl viza de domnul N. numai în calitate de persoană privată, ci, în egală măsură, în calitate de ministru al Sănătății, fiind așadar o chestiune care depășește sfera interesului privat.
În al doilea rând, obligația moderatorului emisiunii de a nu folosi un limbaj injurios există independent de faptul că s-a formulat sau vreo sesizare în acest sens de către persoanele care se consideră lezate, autoritatea pârâtă având dreptul de se sesiza și din oficiu cu privire la faptele care încalcă prevederile art. 34 alin. (1) din Codul audiovizual.
În ceea ce privește petitul subsidiar, prin care reclamanta solicită înlocuirea sau reducerea sancțiunii aplicate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, potrivit cărora „Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.”, aceleași criterii de individualizare fiind prevăzute și de art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/_.
Se impune precizarea că, în opinia Curții, reducerea sau înlocuirea unei sancțiuni aplicate de o autoritate publică în exercitarea prerogativelor cu care a fost învestită prin lege, se poate dispune numai în condițiile în care, raportat la situația de fapt reținută și la criteriile de individualizare, s-ar constata o disproporție vădită între gravitatea abaterii și sancțiunea aplicată. În condițiile în care nu există o disproporție vădită care să atragă nelegalitatea sancțiunii din perspectiva încălcării criteriilor legale de individualizare, aplicarea unei sancțiuni între limitele prevăzute de lege este o chestiune care intră în marja de apreciere a autorității competente și care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ.
În cazul de față, Curtea reține că, anterior aplicării sancțiunii contestate, reclamanta mai fusese sancționată pentru încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizualului, în anul 2013, cu opt somații și șase amenzi în cuantum total de 115.000 lei (filele 47-50).
De asemenea, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea audiovizualului, încălcarea dispozițiilor deciziilor de reglementare emise de CNA se sancționează cu amendă de la 5.000 la 100.000 lei.
În aceste condiții, Curtea constată că pârâtul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, întrucât, având în vedere cele 14 sancțiuni primite anterior de reclamantă în cursul anului 2013 (opt somații și șase amenzi) și faptul că a aplicat reclamantei o amendă în cuantum de 10.000 lei, apropiată de cuantumul minim și de zece ori mai mică față de limita maximă, raportat și la gravitatea abaterii, nu se poate reține o disproporție care să justifice reducerea sau înlocuirea sancțiunii, cuantumul de 10.000 lei intrând în marja de apreciere a autorității pârâte.
În concluzie, constatând, în raport de probele administrate, că Decizia CNA nr. 544 din data de 17.10.2013 este legală și temeinică, Curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. B1 T.V. C. S.R.L., cu sediul în Sector 1, București, .. 2-4, . 7, prin reprezentant legal domnul S. O. - Director General, prin împuternicit Cabinet Individual Avocat “P. R.”, cu sediul în București, .. 6 (108), .. 3, . cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, cu sediul în Sector 5, București, ., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. M. C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.M.C.I./4ex.
.>
| ← Cetăţenie. Decizia nr. 5696/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 6082/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
