Pretentii. Decizia nr. 6082/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6082/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 2835/122/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6082
Ședința publică de la 08.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. C.
JUDECĂTOR - D. D. M.
JUDECĂTOR - J. A.
GREFIER - A. P.
Pe rol se află recursul formulat recurentul-reclamant T. M.-D. împotriva sentinței civile nr. 21/24.01.2013 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constatând că deși recurentul-reclamant T. M.-D. a fost citat cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei cererea de restituire adresată organului fiscal, purtând numărul de înregistrare sau dovada depunerii la oficiul poștal, acesta nu s-a conformat obligației dispuse de instanță, motiv pentru care invocă din oficiu, motivul de ordine publică constând în faptul că înainte de a se adresa instanței de C. Administrativ recurentul-reclamant nu a adresat organului fiscal o cerere de restituire a taxei pe emisiile poluante.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ /07.11.2012, reclamantul T. M. D. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea acestora la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în valoare de 5.102 lei, plus dobânda fiscală de la data plății (31.08.2012) și până la data restituirii sumei.
Prin Sentința civilă nr. 21 din 24 ianuarie 2013, Tribunalul G. a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului și a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă.
Instanța de fond a constatat că la momentul sesizării instanței de către reclamant, art. 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 era suspendat prin OUG nr. 1/2012 începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene (actualul art. 110 din TFUE) conform cărora ,,niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.”
Astfel, s-a reținut că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, România, stat membru al Comunității Europene, nu mai supune direct sau indirect autovehiculele produse ale altor țări membre ale comunității unor impozite interne superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, taxa pentru emisii poluante fiind datorată și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme si autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, iar nu numai pentru înmatricularea unor autovehicule rulate importate.
Sub aspectul neutralității taxei, instanța de fond a constatat că determinarea acesteia se realizează conform legii 9/2012 și normei metodologice de aplicare pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform unor coeficienți. Din acest punct de vedere reglementarea este conformă că dreptul Uniunii, întrucât asigură ca valoarea taxei aplicate unui vehicul second hand importat să nu depășească valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor second hand similare deja înmatriculate pe teritoriul național și supuse aceleiași taxe cu ocazia înmatriculării.
De asemenea, s-a reținut că taxa pentru emisii poluante este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autovehicule, care prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului. Taxa nu e percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second hand importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau vechimea acestuia, așa încât nu se susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Faptul că legiuitorul a găsit o formulă de încasare a taxei de poluare prin legarea acesteia de înmatricularea autovehiculului, nu este de natură să o transforme în taxă de primă înmatriculare, apreciată nelegală de instanțe. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 și 4 taxa se aplică tuturor autovehiculelor, noi sau second hand, la prima înmatriculare/transcriere a dreptului în România, indiferent de proveniență, inclusiv celor deja înmatriculate în România și înstrăinate ulterior, astfel că nu se mai poate susține un efect discriminatoriu indirect al taxei, ca în cazul OUG nr. 50/2008 declarată necomunitară de Curtea de la Luxembourg. Interpretarea instanței europene privind compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 nu este aplicabilă în cauză, nici prin analogie.
Tribunalul a constatat că taxarea conform Legii nr. 9/2012 este perfect posibilă și nu favorizează piața națională a vehiculelor de ocazie in detrimentul punerii in circulație a vehiculelor de ocazie importate. Suspendarea aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 până la 1.01.2013 nu este de natură să atragă o concluzie contrară deoarece textul de suspendare se referă numai la suspendarea exercițiului statului de a pretinde taxa pe o perioadă limitată, nefiind înlăturată însăși existența dreptului în mod expres. Dreptul material la pretinderea taxei a persistat pe toată durata suspendării, cu atât mai mult cu cât suspendarea încetează la 1.01.2013.
Instanța de fond a concluzionat în sensul că actul normativ în discuție este compatibil cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 din TCE (actual art. 110 ), iar plata taxei pe emisii poluante este legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. M. D..
Recurentul a solicitat rtepunerea în termenul de recurs, arătând că, din actele depuse la dosarul cauzei rezulta clar ca nu a locuit niciodată la adresa la care a fost citat iar adresa nu este aceeași cu cea din cererea introductivă.
Motivul principal al cererii de repunere in termenul de recurs este acela in baza căruia hotărârea a fost comunicata la o adresa necunoscuta si nu la adresa indicata in cererea de chemare in judecata / nu la adresa la care locuia.
Din punctul său de vedere procedura de comunicare a actelor de procedura/sentința civila nu a fost respectata motiv pentru care solicită repunerea in termenul de recurs.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că taxa de poluare pentru autovehicule prevăzută de Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, este contrară art.90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene. în același sens s-a pronunțat recent și Curte de Justiție Europeană în cauze contra Ungariei( Nadasdi și N., hotărârea din 05.10.2006) și Poloniei (Brzezinski,hotărârea din 18.01.2007).
Astfel, în conformitate cu art.90 alin. I din Tratatul privind instituirea Comunității Europene:,, niciun stat membru nu aplica direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se poate constata că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile legii nr. 157/2005, astfel că taxa de poluare pentru autovehicule, a cărei plata este prevăzută ca obligatorie de către textele de lege anterior invocate contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene-art.90.
Astfel, potrivit art. 11 alin.l și 2 din Constituție: „ Statul Român se obligă sa îndeplinească întocmai și cu buna-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Având în vedere aspectele enunțate mai sus și recursul în interesul legii- Decizia nr.24/14.11.2011 și numeroasele hotărâri judecătorești emise de instanțele din România, care confirmă faptul că taxa pe poluare, chiar și în varianta prezentă este contrară art.90, recurentul a solicitat să i se admită cererea astfel cum a fost formulată.
Apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut ca nu sunt încălcate prevederile art. 90 și nu a avut în vedere întreaga legislație, constituția, precum si recursul in interesul legii promovat.
În drept, a invocat art. 299 si urm C., art.21 alin.4, art.117 alin.l lit.d C.pr.fiscală, art.90, art.25, art.28 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Lg 554/2004, decizia nr.24/14.11.2011 a I.C.C.J., art. 483 si urm NCPC, art. 488, alin. 1, pct.8, NCPC
Deși legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare.
La primul termen de judecată din data de 26.05.2014, Curtea a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a depune la dosar cererea de restituire a taxei adresată AFP G. purtând numărul de înregistrare sau dovada depunerii la oficiul poștal, recurentul neconformându-se acestei cerințe.
La termenul de judecată din data de 08.09.2014, Curtea a invocat și a pus în discuția părților împrejurarea constând în faptul că recurentul-reclamant s-a adresat direct instanței pentru restituirea taxei pe emisiile poluante, neformulând, în prealabil, cerere de restituire a acestei taxe la organul fiscal, împrejurare ce se circumscrie unui motiv de recurs de ordine publică.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Analizând, cu prioritate, motivul de recurs de ordine publică constând în faptul că, înainte de a se adresa instanței de judecată, recurentul-reclamant nu a formulat o cerere de restituire a taxei pe poluare adresate organului fiscal, Curtea reține că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Persoana vătămată . de lege sau . printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plangerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat . interes legitim al său prin nesoluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
În conformitate cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, ținând cont și de Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă persoanelor care au achitat taxa pe poluare (în speță, taxa pe emisii poluante) care contravine dreptului european, este, în limitele prescripției dreptului la acțiune, cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat, acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Curtea reține că, potrivit principiului autonomiei procedurale naționale, astfel cum este reflectat de practica Curții Europene de Justiție, este de competența ordinii juridice interne a fiecărui stat membru să desemneze instanțele competente și să reglementeze modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție destinate să asigure salvgardarea drepturilor pe care justițiabilii le întemeiază pe dreptul comunitar, cu condiția ca, pe de o parte, aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern, (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, ca acestea să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (principiul eficienței) – Cauza C-228 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato.
Așadar, urmează a se analiza dacă normele dreptului intern constând în prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, care fundamentează soluția instanței de fond, respectă exigențele impuse de principiul enunțat.
În ceea ce privește această modalitate procedurală de recuperare a taxei pe poluare, Curtea constată că respectă principiul echivalenței, întrucât nu este mai puțin favorabilă decât procedurile similare prin care se recuperează taxele și impozitele achitate de contribuabili ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în toate situațiile acțiunea în contencios administrativă fiind condiționată de cererea de restituire adresată, în prealabil organului, fiscal, instanța competentă cenzurând actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de restituire.
Referitor la principiul eficienței, Curtea constată că este respectat de procedura internă constând în formularea la organul fiscal a unei cereri de restituire, întrucât aceasta nu face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor, practica judiciară confirmând faptul că acțiunile întemeiate pe refuzul nejustificat al organului fiscal de a a restitui contribuabililor taxa pe emisiile poluante contrară dreptului european constituie un remediu efectiv și eficient, soluțiile pronunțate fiind de admitere a acțiunilor formulate.
Dealtfel, în considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 se face distincție dintre procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, pe care instanța supremă a considerat-o ineficientă, în sensul dreptului Uniunii Europene, și procedura prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003 (cererea de restituire adresată organului fiscal), reținându-se că nu este necesară plângerea prealabilă împotriva refuzului de restituire, însă premisa esențială pentru existența refuzului nejustificat care este supus cenzurii instanței constă în formularea unei cereri de restituire de către persoana interesată.
În concluzie, Curtea reține că, spre deosebire de procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 care este ineficientă, procedura administrativă care presupune formularea unei cereri de restituire, adresată organului fiscal, în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003, înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ competentă, răspunde pe deplin exigențelor principiului autonomiei procedurale naționale, sub cele două aspecte – echivalența și eficiența.
În aceste condiții, Curtea apreciază că, întrucât recurentul-reclamant s-a adresat direct instanței judecătorești, fără a fi solicitat, în prealabil, organului fiscal competent, conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, restituirea taxei pe emisiile poluante, acesta constituie un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ, soluția fiind aceea de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Se impune precizarea că, deși recurentul a fost citat cu mențiunea de a adepune la dosar această dovadă, nu s-a conformat dispoziției instanței de recurs.
Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea, constatând temeinicia motivului de recurs de ordine publică constând în faptul că sesizarea instanței de contencios administrativ s-a făcut în condițiile în care recurentul-reclamant nu a adresat, în prealabil, organului fiscal, o cerere de restituire a taxei pe poluare, va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Temeinicia motivului de recurs de ordine publică care impune reformarea sentinței recurate în sensul arătat face de prisos analizarea motivelor de recurs invocate de recurent, în condițiile în care acesta s-a adresat direct instanței judecătorești, fără a fi solicitat, în prealabil, organului fiscal competent, conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, restituirea taxei pe emisiile poluante, aceasta constituind un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat recurentul-reclamant T. M.-D. cu domiciliul în G., ./3D, ., . împotriva sentinței civile nr. 21/24.01.2013 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul în G., ., J. G. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca inadmisibilă acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.09.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. C. D. D. M. J. A.
GREFIER
A. P.
Red. PC
2 ex./………………
Jud. fond: F. R., Tribunalul G.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1013/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 631/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
