Pretentii. Decizia nr. 631/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 3338/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 631
Ședința publică de la 30.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
JUDECĂTOR - J. A.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 134/24.01.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, recurenta-pârâtă AJFP Călărași a depus la dosar, prin serviciul registratură, relațiile solicitate la termenul precedent, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor, după care,
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 10.12.2012 și înregistrată sub nr. 3338/ 116/2012 reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Călărași și DGFP Călărași, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr._/26.10.2012 emisă de AFP Călărași și să fie obligată la restituirea sumei de 6645 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . nr._/28.10.2012 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 28.10.2012 până la data restituirii sumei cum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat din Anglia un autoturism marca OPEL STATION WAGON iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 6645 lei. Apreciază reclamantul că taxa percepută este în contradicție cu reglementările UE acceptate și de România. Astfel, se arată de reclamant că potrivit dispozițiilor art.148 al.2 din Constituția României și în raport de dispozițiile art.30, art. 34 și art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prevederile OUG 50/2008 sunt inaplicabile. Mai arată reclamantul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Ca urmare a efectului direct al art.30, art.34 și art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, reclamantul solicită să se constate că prevederile OUG nr. 50/2008 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot prima în continuare ca aplicabile. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia, că taxa specială achitată a fost încasată în contul bugetului de stat, cu încălcarea art. 110(1) din Tratat.
În drept a invocat dispozițiile legale prezentate în cuprinsul cererii.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 (2) Cod pr.civilă.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
Pârâta AFP Călărași a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă pe cale de excepție și neîntemeiată pe fond, motivat de faptul că taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme, care prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la poluarea mediului.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod pr.civilă.
Relativ la excepția de inadmisibilitate, admiterea unor acțiuni privind restituirea taxei de prima înmatriculare se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceasta taxa a fost stabilită, a apreciat instanța de fond.
A reținut că aceasta soluție se impune si prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie sa asigure un recurs efectiv, prin care o persoana sa se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare,cu consecința previzibila a respingerii contestației, fie ca tardiv formulata, fie ca nefondata, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpa. De altfel, aceasta problema a fost tranșata de Înalta Curte de Casație prin decizia nr.24/2011 prin care s-a stabilit ca procedura de contestare prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.50/ 2008, aprobata prin Legea nr.140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.d din același cod.
Tribunalul a analizat cu prioritate, conform art. 137 Cod pr.civilă și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP Călărași invocată de aceasta, pe care a admis-o cu argumentația expusă în practicaua hotărârii.
Prin sentința civilă recurată, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul M. C. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași.
A anulat decizia nr._/26.10.2012 emisă de AFP Călărași.
A obligat pârâta către reclamant la restituirea sumei de 6645 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . nr._/28.10.2012 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 28.10.2012 până la data restituirii sumei.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 539 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Anglia un autoturism marca OPEL STATION WAGON iar pentru a înmatricularea acestuia în România a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 6645 lei. Reclamantul consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art.110 alin.1 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Tribunalul a reținut că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr.343/2000 și art.2142–2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate au fost abrogate prin OUG nr. 50/ 21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art.4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art.3 și 9 din ordonanță. Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Ulterior, prin Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei de poluare a fost redefinită conform art. 2 -5 din acest ultim act normativ.
Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.Prin dispozițiile interne ale OUG nr.50/2008 și ale Legii nr. 9/ 2012, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Conform art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul,Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2. De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern. Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 (1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia sunt bunăoară autoritățile fiscale. Potrivit OUG nr.50/2008 și ale Legii nr. 9/2012, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) iar Legea 9/2012 are aplicabilitate pentru taxele de poluare plătite începând cu anul 2012 rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1). Scopul general al art.90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare și ale Legii nr. 9/2012 rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. OUG nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012 sunt contrare art. 90 din Tratat întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu,favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România.
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul actelor normative menționate rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic,potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât, această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E., precum și dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis cererea formulată reclamantul M. C. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași.
A anulat decizia nr._/26.10.2012 emisă de AFP Călărași și a obligat pârâta către reclamant la restituirea sumei de 6645 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . nr._/ 28.10.2012 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 28.10.2012 până la data restituirii sumei.
Cum pârâta se află în culpă procesuală, tribunalul în baza art. 274 C.pr.civilă a obligat-o către reclamant la plata sumei de 539 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași.
A solicitat admiterea recursului formulat, modificarea in tot a sentinței recurate si, pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare in judecata.
În motivarea recursului, a arătat că, prin soluția pronunțata de instanța de fond, in mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilitatii si admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.
Astfel, cu ocazia soluționării in fond a cauzei, a arătat ca in data de 26.10.2012, contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca OPEL ASTRA, fabricat in anul 2010, norma de poluare E4, înmatriculat pentru prima data in 23.02.2010.
Cererea mai sus menționata a fost depusa de reclamant odată cu următoarele documente: declarație pe propria răspundere; copie de pe cartea de identitate a solicitantului; copia talonului; copia cărții de identitate a vehiculului; copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit;
Urmare depunerii acestei cereri recurenta a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/26.10.2012, insotita de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului in aceeași zi.
Reclamantul a formulat o cerere, înregistrata la instituția pârâtă, solicitând restituirea taxei pe poluare in suma de 6645 lei, actualizata cu dobânda legala.
Prin cererea formulată M. C. nu a contestat modul de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ci faptul că, aceasta este ilegală și discriminatorie.
In drept, sunt incidente prevederile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care precizează:
"ART. 1
(1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.
(2) Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
ART. 2
In înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: [...]
b) RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 21 J/2003, cu modificările și completările ulterioare; [...]
h)înmatriculare - operațiunea administrativă ce constă în înscrierea în
evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de
proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum și a numărului de
înmatriculare;
i)prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat;
I) taxa - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M(l), M(2), M(3) si N(l), N(2), N(3).
ART. 3
(1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(l), M(2), M(3) și N(l), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, [...] ART. 4
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a
dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul
proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a
numărului de înmatriculare; [...]
ART 5
(1) Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate. Lista documentelor este prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3)Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la
unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu,
iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau
transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4.
ART. 6
(1) Suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor stabilite de lege (cele prevăzute la anexele nr. 1-5), după cum urmează:
[...]
b)pentru autovehiculele din categoria M(l), cărora le corespund normele de
poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 și pentru care nu este specificată
valoarea combinată a emisiilor de C0(2), după formula:
CxDx (100 - E)
Suma de plată =-------------------------------,
100 unde:
C = cilindree (capacitatea cilindrică);
D = taxa pentru emisiile poluante pe cilindree, prevăzută în coloana nr. 3 din anexa nr. 2;
E = cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 4; "
Potrivit Legii nr. 9/2012 privind fixa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ( Monitorul Oficial nr.: 7 din 10 ianuarie 2012), în vigoare de la data de 13 ianuarie 2012, se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare", această taxă este legal datorată, contestatorul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul al taxei corespunzătoare vehiculului în cauză, prevăzute de legislația în vigoare. In ceea ce privește prevederile comunitare invocate în susținerea contestației, se reține că art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne „ cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate art. 1-33 alin.l din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr.157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor. "
Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului. Astfel, potrivit art.110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și conform art.III-170 - Secțiunea 6 „Dispoziții fiscale" din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. "
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat nu interzice perceperea unei taxe, precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art. 110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în această cauză este inexistentă. Astfel, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr.9/2012, aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective precum emisiile de C02, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, rară a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale si fără a avea efect discriminatoriu.
De asemenea, din cuprinsul art.3 alin.(l) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei - excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor si nu proveniența.
Mai mult, în speță, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 6645 lei a fost stabilită ca urmare a cererii contestatorului depusă la organul fiscal, înregistrată sub nr._/26.10.2012 prin care a solicitat calculul acesteia, pentru autovehiculul marca OPEL ASTRA an fabricație 2010, data primei înmatriculări 23.02.2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare ".
Față de cele expuse mai sus, s-a reținut că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului român, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
În concluzie, a apreciat recurenta ca în mod legal organele fiscale au stabilit taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Referitor la solicitarea de plata a dobânzii legale in materie fiscala, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, care dispune: „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.""
In drept, a invocat dispozițiile art. 3041 din Codul de procedura civila.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte privind soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției inadmisibilității cererii, Curtea constată că, prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei pronunțate în cadrul soluționării recursului în interesul legii că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
A constatat Înalta Curte că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare.
A mai reținut că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
A statuat instanța supremă că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, în mod legal a respins instanța de fond excepția inadmisibilității.
Taxa în cauză a fost plătită, de către intimatul-reclamant, după . Legii nr. 9/2012.
În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte privind compatibilitatea taxei pentru emisiile poluante instituite prin Legea 9/2012 cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E., Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
În cauza C‑402/09, I. T. contra României, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că, “potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p. I-7585, punctul 28).
Prin hotărârea din 19 decembrie 2013, în cauza C-437/12, Curtea a reținut, de asemenea, că potrivit unei jurisprudențe constante, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă se dovedește că este organizat astfel încât să excludă, în orice situație, posibilitatea ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea din 19 martie 2009, Comisia/Finlanda, C‑10/08, punctul 24).
Astfel, Curtea a statuat deja că, în materie de impozitare a autovehiculelor, această dispoziție a tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele importate (Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
În aceeași hotărâre, Curtea a reamintit că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este ulterior vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare și va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, C-290/05 și C-333/05, R.., p. I-_, punctul 54).
Prin urmare, a constatat Curtea, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea acestei taxe aplicate unui vehicul de ocazie importat dintr‑un alt stat membru depășește valoarea reziduală a taxei respective încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 20 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23).
Astfel, dacă cuantumul taxei de înmatriculare aplicate vehiculelor de ocazie importate depășește valoarea reziduală a acesteia încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe piața națională, aceasta ar putea avea ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
Asemenea efecte discriminatorii nu pot fi evitate decât dacă este posibil să se opteze pentru valoarea reziduală a taxei de înmatriculare cea mai mică încă încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național, a mai reținut Curtea.
Jurisprudența sus-menționată este relevantă în analiza compatibilității taxei pentru emisii poluante, instituite prin Legea nr. 9/2012, cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E.
Astfel, taxa achitată este discriminatorie și se impune a fi restituită, în măsura în care depășește valoarea reziduală a taxei de înmatriculare încorporată în valoarea unui vehicul de ocazie similar, deja înmatriculat în România.
Potrivit adresei nr._/17.01.2014, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, la solicitarea instanței, valoarea reziduală a taxei de înmatriculare pentru un autovehicul similar, deja înmatriculat în România, este de 3423 lei.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant, în ceea ce privește suma ce depășește valoarea reziduală menționată anterior, reprezintă o taxă contrară art. 110 din T.F.U.E., de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
În consecință, în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta la restituirea integrală a taxei, suma la care are dreptul intimatul-reclamant fiind reprezentată de diferența dintre taxa achitată și valoarea reziduală menționată anterior.
Referitor la critica recurentei-pârâte privind obligarea sa la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiție, „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04,, punctul 205, Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, punctul 65, Hotărârea din 18 aprilie 2013, I., C-565/11, punctul 21).”
În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte privind aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, se observă că, prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, I., C-565/11, punctul 29, Curtea Europeană de Justiție a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul că va obliga pârâta la restituirea sumei de 3222 lei, reprezentând taxă de poluare încasată necuvenit, la care se adaugă dobânda fiscală calculată de la 28.10.2012 până la restituirea efectivă, urmând să mențină în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 134/24.01.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. C..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta la restituirea sumei de 3222 lei, reprezentând taxă de poluare încasată necuvenit, la care se adaugă dobânda fiscală calculată de la 28.10.2012 până la restituirea efectivă.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. A. C. R. I. J. A.
GREFIER,
S. I.
Red. CRI/ 2 ex.
Jud. fond – Ș. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6082/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Decizia nr. 3755/2014.... → |
|---|
