Obligaţia de a face. Decizia nr. 6140/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6140/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 2507/98/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6140
Ședința publică din data de 10 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 127/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă T. M. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă prin avocat B. D. cu împuternicire avocațială aflată la fila 13 din dosar, lipsind recurentul chemat în garanție și intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 22.08.2014, prin serviciul registratură, recurentul chemat în garanție a depus dovada achitării taxei judiciare timbru astfel cum i s-a pus în vedere prin rezoluție, precum și un set de înscrisuri reprezentând practică judiciară, după care:
Apărătorul intimatei reclamante arată că înțelege să nu mai susțină excepția tardivității recursului, iar în ceea ce privește excepția netimbrării, arată că lasă la aprecierea instanței.
Deliberând, observând faptul că până la termenul de judecată s-a complinit obligația achitării taxei judiciare de timbru, Curtea apreciază că excepția nulității pentru netimbrare invocată de către intimata reclamată este nefondată, urmând a o respinge ca atare.
De asemenea, ia act de faptul că intimata reclamantă renunță la susținerea excepția tardivității formulării recursului.
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat considerând că în această fază procesuală, motivul de recurs care vizează pretinsa nerespectare a art. 22 C.pr.civ. nu poate fi primit întrucât instanța de fond și-a exercitat rolul activ în limita respectării principiului disponibilității pronunțându-se asupra cererilor cu care a fost investită.
În ceea de privește pretinsa ignorare a HG nr. 1011/2001 arată că instanța nu a fost investită cu o cerere privind verificarea legalității acreditării ori valabilității autorizării universității și nici cu o cerere privind anularea certificatului de studii eliberat reclamantei.
De asemenea, consideră că nu poate fi primit nici motivul de recurs privind neparcurgerea procedurii de evaluare academică întrucât la data eliberării diplomei de studii către reclamantă era în vigoare HG nr. 916/2005, unde la Anexa 1 lit. B pct. 6 figurează U. S. Haret cu specializarea Facultatea de Sociologie – Psihologie.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează cheltuielile de judecată, consideră că nici acesta nu poate fi primit deoarece instanța de fond a respectat dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ.
Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune factura și chitanța reprezentând onorariu avocat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 127/21.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul Ialomița - Secția civilă a dispus următoarele:
- a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, excepție invocată de MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI BUCUREȘTI;
- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta T. GH. M. în contradictoriu cu pârâta U. „S. HARET” BUCUREȘTI în sensul că a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la aceasta obținută în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2010;
- a admis cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI BUCUREȘTI, formulată de pârâta U. „S. HARET” BUCUREȘTI în sensul că a obligat chematul în garanție M.E.C.T.S București să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă și suplimente la aceasta pentru reclamantă;
- a respins, ca nefondată, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere în executarea obligațiilor ce îi incumbau;
- a obligat pe chematul în garanție MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI BUCUREȘTI către pârâta U. „S. HARET” BUCUREȘTI la plata sumei de 335 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru, iar pe pârâta către reclamantă la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin întâmpinarea formulată de către M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE fost MECTS la cererea de chemare a sa în garanție a invocat excepția inadmisibilității cererii, excepție pe care instanța a respins-o întrucât între Minister și pârâta U. „S. Haret” există raporturi juridice.
Din adeverința emisă de pârâta U. „S. Haret” rezultă că reclamanta a fost admisă să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2010, examen pe care l-a promovat, astfel că în mod justificat acesteia i-a fost eliberată adeverința din care rezultă că este licențiată în sociologie - psihologie.
Pârâta U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, iar prin HG. nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență fiind drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, matematică, informatică și altele.
Potrivit dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”, astfel că U. „S. Haret”, conform HG nr. 940/2004, a organizat formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995.
În cauza de față acțiunea reclamantei vizează obligarea pârâtei U. „S. Haret” la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului acesteia ca urmare a promovării examenului de licență, deci vizează obligarea pârâtei de a-și îndeplini obligațiile legale ce cad în sfera sa de competență.
Astfel, Tribunalul a constatat că pârâta U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea facultății, susținerii și promovării examenului de licență din luna iulie 2010, precum și dobândirii titlului de licențiat, să elibereze și diploma de licență.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a M. Educației Naționale, Ordinul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, precum și Ordinul nr. 4022/2008 conțin reglementări care atribuie acestuia competențe cu privire la „conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor de studii” în baza consultării cu instituțiile de învățământ superior și cu alte instituții prevăzute de legislația în vigoare, dar și competențe cu privire la desemnarea unității de specialitate pentru tipărirea și difuzarea formularelor actelor de studii astfel concepute.
În cauză este de observat că pârâta U. „S. Haret” nu-și poate îndeplini obligația constând în eliberarea diplomei de licență, deși a emis reclamantei adeverința din care rezultă că este licențiată, și prin urmare poate pretinde eliberarea diplomei de licență, întrucât M. Educației Naționale refuză tipărirea formularelor tipizate necesare pe considerentul că aceste formulare nu se pot elibera în mod nelimitat, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
În speță, s-a constatat că actul prin care reclamantei i s-a recunoscut calitatea de licențiat este în ființă, nefiind revocat sau anulat, M. Educației Naționale nu a solicitat instanței analizarea criteriilor de obținere a formularelor tipizate de către U. „S. Haret” sau examinarea valabilității autorizării, acreditării programelor de studii organizate, așa încât susținerile M. Educației Naționale în sensul că și-ar fi îndeplinit obligațiile ce-i reveneau vor fi înlăturate.
Față de această situație, instanța a privit întemeiată cererea reclamantei, admițând-o și obligând pârâta U. S. Haret să elibereze acesteia diploma de licență și suplimentul.
Totodată a constatat că obligarea pârâtei U. „S. Haret” de a elibera reclamantei diploma de licență depinde de modul de îndeplinire a obligației de către M. Educației Naționale, întrucât pentru tipizarea diplomelor de licență instituția de învățământ superior are nevoie de avizul acesteia.
Pe de altă parte, având în vedere și faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației Naționale, iar referitor la specializările urmate de reclamantă, față de prevederile Legii nr. 94/1995, nu se poate reține că instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, instanța a înlăturat susținerile Ministerului Educației Naționale potrivit cărora universitatea nu ar avea dreptul să elibereze acte de studii reclamantei care ar fi absolvit o formă de învățământ neacreditată.
În consecință, a admis cererea de chemare în garanție a M. Educației Naționale și a obligat MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentelor acesteia, în vederea eliberării acestora către reclamantă, condiție de a cărei îndeplinire depinde îndeplinirea obligației universității de a elibera acesteia actele de studii, câtă vreme aprobarea tipăririi formularelor tipizate este de competența exclusivă a ministerului conform Ordinului nr. 2284/2007 și atât timp cât nu s-a dovedit că a eliberat avizele solicitate și a soluționat integral cererile pârâtei U. „S. Haret”.
Referitor la solicitarea reclamantei de a se face aplicarea în privința pârâtei a dispozițiilor art. 24 alin.2 din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru considerentele sus menționate, respectarea obligației chematului în garanție pentru aprobarea tipăririi formularelor tipizate depinzând și de activitatea desfășurată de .>
Totodată, cererea privind aplicarea directă a dispozițiile art. 24 alin.2 din Legea nr. 554/2004 nu a putut fi primită de tribunal deoarece aceste dispoziții devin aplicabile în cazul refuzului de executare, ceea ce nu s-a demonstrat în cauză.
Căzând în pretenții, a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
A obligat de asemenea chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE către pârâta U. „S. HARET” BUCUREȘTI la plata sumei de 335 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal M. Educației Naționale învederând următoarele:
Soluția instanței de fond este nelegală și neîntemeiată fiind dată cu încălcarea obligațiilor prevăzute la art.22 Cod proc.civ., deoarece nu a soluționat litigiul conform regulilor de drept aplicabile, nu a analizat cauza și nu a prezentat motivele pentru care argumentele recurentului au fost înlăturate. Prima instanță nu s-a raportat la niciun temei de drept pentru a obliga M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor tipizatelor actelor de studii.
Prima instanță a ignorat H.G nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distantă si a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, act normativ adoptat de Guvernul României tocmai în vederea punerii în executare a prevederilor art.60, alin.(l) din Legea învățământului nr.84/1995, cu privire la organizarea și funcționarea învățământului particular superior.
A fi obligat la aprobarea eliberării tipizatelor în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență ar înfrânge principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Nu mai puțin de atât, o astfel de soluție conduce la crearea unui precedent foarte grav și anume acela ca orice universitate să organizeze, când vrea, cum vrea și unde vrea, fără să respecte legislația specifică în materie, orice fel de studii, la orice fel de forme de învățământ, iar M. Educației Naționale să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de studii.
Cu privire la regimul juridic al adeverințelor emise de U. "S. Haret" în anul 2009, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că valabilitatea acestora a fost de maxim 12 luni, dată după care nu se mai poate reține că acestea se mai pot bucura de prezumția de legalitate. Faptul ca U. "S. Haret" a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, este un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități. Prin efectul legii în temeiul căreia aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovada de studii care, după minim 6 luni, maxim 12 luni își pierdea valabilitatea.
În cauza supusă judecății, legislația este cât se poate de clară, fiind ușor de observat că, cel puțin în acest domeniu, un fapt ilicit și anume organizarea unor cursuri fără a respecta prevederile legale nu poate produce efecte licite (adică recunoașterea unor adeverințe de studii ca fiind valabile și legale deși, organizarea cursurilor în baza cărora s-au eliberat respectivele adeverințe, s-au făcut cu eludarea dispozițiilor legale imperative privind parcurgerea procedurii de evaluare în vederea acreditării). Altfel spus, în baza principiului legalității, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistând nici aparenta în drept atât timp cât exista norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia sa aibă știința de acest lucru printr-o minimă diligenta la care era obligat (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Cât privește motivarea admiterii cererii de chemare în garanție, s-au învederat următoarele:
- cererea de chemare în garanție nu poate fi primită deoarece, chematul în garanție ar trebui să se subroge în obligațiile celui ce l-a chemat în garanție, în acest caz de a completa si elibera diploma reclamantului. Or, M. Educației Naționale nu are și nu poate avea atribuții privind completarea și eliberarea diplomelor care să ateste parcurgerea unor cursuri care nu numai că nu au fost organizate de noi ci, mai mult au fost organizate ilegal.
- M. Educației Naționale nu datorează nicio garanție în favoarea pârâtului a-instituția de învățământ superior care a organizat procesul de învățământ, întrucât M. Educației Naționale nu are atribuții privind completarea și eliberarea diplomelor de licență. M. Educației Naționale nu se poate substitui pârâtului pentru a-i garanta propriile obligații. Ducerea la îndeplinire a obiectului cererii de chemare în judecată este de competența exclusivă a furnizorului de educație.
- M. Educației Naționale este terț, raportat la obiectul dedus judecății. M. Educației Naționale nu poate garanta obligațiile contractuale ale pârâtei, care nu a respectat prevederile legale atunci când a organizat procesul de învățământ în alt mod decât cel reglementat de prevederile legale în vigoare. Mai mult, instituția de învățământ superior - pârâtă cunoștea faptul că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ de stat și particulare.
Pentru a se da o corectă soluționare atât cererii de chemare în judecată cât și cererii de chemare în garanție se impune a se soluționa în mod legal următoarea problematică: Care este dreptul subiectiv civil ce se cere a fi protejat?
Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege. Prin urmare trebuie mai întâi să existe.
Simpla solicitare a reclamantei coroborată cu achiesarea pârâtei vinovate de crearea situației litigioase nu constituie argumente suficiente pentru admiterea cererii de chemare în judecată. Solicitarea dedusă judecății pe lângă aspectele de fapt prezentate trebuie să aibă și suport legal.
Formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare, o instituție care înmatriculează „studenți” la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să desfășoare procesul de învățământ, să elibereze diplome.
La o analiză riguroasă a textelor de lege care reglementează cu privire la admiterea, înmatricularea, finalizarea procesului educațional se observă următoarele:
- art. 17 din H.G nr. 1011/2001 potrivit căruia „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Leșii nr. 88/1993, republicată,
- OUG nr. 75/2005 statuează la art.29 următoarele: "(1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii.
(2) In învățământul preuniversitar evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare nivel de învățământ, fiecare tip de program de studii și de calificare profesională, după caz.
(3) In învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.
Programele specifice ciclurilor de studii de masterat și doctorat se supun evaluării externe, în vederea acreditării.
(4 Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat”.
Norma prevăzută la art.60 alin. (1) din Legea învățământului nr.84/1995, de care se prevalează pârâta - furnizor de educație - pentru a justifica organizarea procesului educațional fără a avea vreo acreditare sau autorizare de funcționare provizorie pentru forma de învățământ, specializarea pentru care a organizat admitere, nu poate fi interpretată în sensul dorit de aceasta, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID sau FR.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
Articolul 60 alin. (1) din Legea nr.84/1995 nu face decât să stabilească o condiție prealabilă de fond pentru organizarea cursurilor în formele de învățământ ID, FR, aceea a existenței formei de învățământ zi. Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art.3 din H.G. nr.1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr.88/1993 și de OUG nr.75/2005. Subliniem că H.G. nr.1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanțași a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior a fost emis în baza prevederilor art.60 din Legea nr.84/1995, reprezentând normele de punere în executare a acestor dispoziții.
Față de cele de mai sus, în lipsa unui drept subiectiv al reclamantei care nu a parcurs o formă de învățământ la o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii, cererea acestora nefiind întemeiată, se impune respingerea cererii de chemare în garanție.
Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este instituția de învățământ superior, în speță USH. U. „S. Haret" are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri" fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți". Este inadmisibil ca, în urma unei activități desfășurate în afara cadrului legal, cu bună știință, de către USH, să se dea vina pe MEN și să se impună acum în sarcina MEN plata exclusivă a cheltuielilor de judecată.
Față de cele de mai sus, în mod neîntemeiat M. Educației Naționale este obligat la plata sumei de 335 lei cheltuieli de judecată.
In concluzie, față de cele ce preced, recurentul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, în urma rejudecării cauzei, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii si a cererii de chemare in garanție ca neîntemeiate.
În drept, au fost invocate Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr.940/2004, H.G nr.1609/ 2004, Legea învățământului nr.84/1995, Legea nr.88/1993, H.G. nr. 1011/2001.
La data de 14.05.2014 intimata reclamantă T. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile nulității și tardivității recursului iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În drept, au fost invocate prev. art. 205 C.pr.civ. rap. la art. 490 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, întâmpinare a formulat în cauză și intimata pârâtă U. S. Haret la data de 16.05.2014 solicitând deopotrivă respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată acordat în cauză, 10.09.2014, Curtea a luat act că nu se mai susține excepția tardivității recursului și a respins excepția nulității recursului pentru netimbrare, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Potrivit adeverinței eliberate de pârâta U. S. Haret, fila 6 dos. fond, reclamanta T. M. este absolventă a Facultății de Sociologie - Psihologie din București, specializarea Sociologie - Psihologie, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2010.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului chemat în garanție M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, în prezent M. Educației Naționale, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul chemat în garanție MEN a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentei reclamante de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două instituții, ca și al actelor de procedură formulate în cauză (întâmpinări, cerere de chemare în garanție, cerere de recurs), Curtea reține că între recurentă și intimata pârâtă, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Naționale considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
În soluționarea acestei divergențe de interpretare a legii, Curtea va avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme; o astfel de soluție, chiar neavând forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune din necesitatea unificării practicii judiciare.
Astfel, prin soluția de principiu de mai sus instanța supremă a arătat că a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Prin aceste decizii de speță, se reținuse că, în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României). Adeverința se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza fiscală din Legea nr. 54/2004. Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Cu privire la situația de fapt care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție. În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U.S.H. București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S., în calitate de autoritate administrativă competentă.
Ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică sentința civilă recurată și, pe cale de consecință, neîntemeiat motivul de recurs privind fondul problemei de drept ridicată în speță.
Nu pot fi primite deci susținerile recurentului referitoare la cadrul legal în raport de care nu ar putea fi validat demersul judiciar al reclamantei de obligare la eliberare diplomă și supliment la diplomă (cu privire la cererea principală) și respectiv de obligare a ministerului la tipărire tipizate în vederea eliberării diplomei și suplimentului la diplomă (cu privire la cererea de chemare în garanție), pentru considerentul neautorizării universității pentru forma de învățământ efectiv parcursă.
Referitor la jurisprudența favorabilă depusă de recurentul chemat în garanție la data de 22.08.2014 la dosar, aceasta nu conduce la pronunțarea unei alte soluții.
Referitor la hotărârile pronunțate în dosarul nr._ de către Tribunalul M. și respectiv în dosarul nr._/3/2012 de către Curtea de Apel București, de respingere a acțiunii în mod irevocabil, Curtea constată că acestea sunt anterioare datei la care s-a pronunțat asupra acestei probleme de drept instanța supremă, respectiv data de 7 noiembrie 2013, conform celor mai sus expuse.
Cu privire la hotărârea pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel București, soluția diferită este justificată de situația de fapt diferită, respectiv în cadrul acelui dosar era vorba de un absolvent al Facultății de Psihologie din cadrul universității pârâte, în timp ce în prezenta cauză este vorba de un absolvent al Facultății de Sociologie – Psihologie, iar conform considerentelor respectivei decizii, prin hotărâri de guvern succesive acreditarea pentru funcționare a fost dată USH Facultatea Sociologie – Psihologie.
În sfârșit, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, aceasta excede problemelor de drept ridicate în speță și necesar a fi dezlegate.
Neîntemeiat este deopotrivă și motivul de recurs referitor la nelegalitatea sentinței civile de admitere a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret, în contextul inexistenței vreunui raport juridic care ar putea determina admiterea unei astfel de cereri.
În raport de criticile recurentului chemat în garanție, de disp. art. 72 C.pr.civ., dar și în raport de dispozițiile legale speciale care reglementează competențele Ministerului Educației Naționale, Curtea constată că U. S. Haret nu poate să-și îndeplinească obligațiile stabilite în sarcina sa de către instanța de fond, respectiv nu poate elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la aceasta.
Executarea obligației ce incumbă pârâtei presupune în mod necesar executarea propriei obligații de către M. Educației Naționale, și anume, în prealabil, acesta trebuie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanta T. M..
Acest element în sine este suficient în opinia prezentei instanțe pentru a valida soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în garanție, în raport desigur de soluția de principiu pronunțată de instanța supremă.
Un argument în plus pentru o astfel de soluție este necesitatea evitării unui litigiu distinct între pârâta U. S. Haret și minister.
Referitor la susținerea potrivit căreia cererea de chemare în garanție nu ar putea fi primită întrucât această soluție ar presupune subrogarea chematului în garanție în obligațiile pârâtei, de a completa și elibera diploma reclamantei, aceasta este vădit nefondată față de obiectul cererii principale pe de o parte și obiectul cererii de chemare în garanție pe de altă parte, dar și față de considerentele care au condus la admiterea ambelor cereri astfel cum au fost formulate.
Referirile la condițiile legale pentru autorizarea universităților în vederea eliberării de diplome valabile studenților absolvenți, reiterate de recurentul chemat în garanție inclusiv în acest context, nu vor fi avute în vedere în soluționarea favorabilă a recursului, în raport de soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.11.2013, potrivit argumentelor ce preced.
Consecință a admiterii cererii principale și respectiv a cererii de chemare în garanție, astfel că M. Educației Naționale a căzut în pretenții, în cadrul cererii incidentale, în mod legal a fost obligat acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
Este prin urmare neîntemeiată critica adusă soluției de obligare a recurentului chemat în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C.pr.civ., în temeiul disp. art. 496 C.pr.civ., Curtea constată că recursul promovat este nefondat, astfel că acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Reținând soluția pe fondul recursului, iar din aceasta împrejurarea că recurentului îi revine culpa procesuală, promovând un recurs nefondat și căzând prin urmare în pretențiile formulate, în baza disp. art. 453 C.pr.civ., Curtea va obliga pe acesta la plata către intimata reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar către intimata pârâtă U. S. Haret a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în ambele situații onorarii de avocat, conform dovezilor atașate în recurs (factură, ordin de plată și contract de asistență juridică, respectiv factură și chitanțe).
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE cu sediul în București, .-30, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 127/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă T. M. cu domiciliul în Slobozia, ., județ Ialomița și intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 13, sector 3, ca nefondat.
Obligă recurentul M. Educației Naționale la plata către intimata-reclamantă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar către intimata-pârâtă U. S. Haret a sumei de 620 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. M. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP
5 ex. – 08.10.2014
Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
Jud. fond D. I.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3247/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 918/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
