Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Sentința nr. 810/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 810/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 6446/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 810
Ședința publică din 11.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantaS. M. C. în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, prin reprezentant convențional, consilier juridic B. C., cu delegație de reprezentare la dosar (fila 203), lipsind reclamanta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 21.02.2014, prin compartimentul Registratură, pârâta a depus note scrise și și-a îndeplinit obligația învederată prin încheierea de ședință de la termenul anterior, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra cu 20 lei taxa de timbru judiciar cererea de suspendare a actului a cărui anulare se solicită, după care,
Curtea pune în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarei întâmpinării, invocată de către reclamantă.
Pârâta, prin reprezentant convențional, solicită instanței să respingă această excepție. Arată că întâmpinarea a fost semnată de către doamna M. D., respectiv directorul adjunct al Direcției Juridice. Învederează instanței că prin Decizia nr. 553/1.08.2013, doamna M. N. G., directorul Direcției Juridice, a fost împuternicită de către președintele ASF să semneze în numele instituției actele juridice care emană de la Direcția Juridică. Prin art. 2 din Decizia anterior menționată este prevăzută posibilitatea ca directorul Direcției Juridice să delege acest drept și directorului adjunct, în acest sens prin Decizia nr. 5/15.10.2013 aceste atribuții fiind delegate persoanei care de altfel a semnat întâmpinarea, respectiv directorul adjunct al Direcției Juridice D. M.. Solicită instanței să aibă în vedere că întâmpinarea nu este un act de dispoziție, este o apărare făcută de o parte în proces, lipsa semnăturii neconducând la anularea unui astfel de act procedural, astfel că excepția invocată de către reclamantă ar trebui respinsă ca neîntemeiată.
Curtea, deliberând, respinge ca nefondată excepția invocată de către reclamantă,. având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâtă, respectiv Decizia nr. 553/01.08.2013, prin care președintele Autorității de S. Financiară a împuternicit pe doamna M. N. G. cu atribuții legate de activitatea Direcției Juridice, iar potrivit art. 2 din aceeași Decizie acest director are competența de a emite decizii privind delegarea atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea activității structurilor organizatorice din subordine. Astfel, în baza dispozițiilor acestui art. 2 a fost emisă Decizia nr. 5/15.10.2013 prin care directorul Direcției Juridice a împuternicit pe semnatarul întâmpinării din prezenta cauză, director adjunct al Direcției Juridice D. M. să semneze întâmpinările întocmite de consilierii juridici din cadrul Serviciului C..
Curtea, având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispoziției de a timbra cererea de suspendare, invocă din oficiu excepția nulității de suspendare pentru netimbrare. De asemenea,solicita paratei sa-și expuna un punct de vedere cu privire la legalitatea actului,avand in vedere ca prin decizia contestată s-a constatat existența a 3 contravenții ,pentru care nu s-a stabilit câte o sancțiune individuală si ulterior să se fi facut aplicarea prevederilor art. 275 alin. 3 din Legea nr. 297/2004,ci s-a aplicat direct o singura sanctiune.
Pârâta, prin reprezentant convențional, consideră că s-a procedat în mod legal în acest caz. Având cuvântul pe excepția invocată din oficiu de instanță, acesta pune concluzii de admitere. Pe fondul cauzei, pârâta, prin reprezentant convențional, solicită respingerea acțiunii formulate de reclamantă, actul administrativ atacat conține descrierea faptelor constatate de ASF, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, și a fost emis în baza dispozițiilor OG nr. 93/2012, precum și în baza dispozițiilor speciale în domeniul instrumentelor financiare, respectiv Legea pieței de capital nr. 297/2004. Arată că reclamanta a fost sancționată pentru nerespectarea atribuțiilor de serviciu care îi reveneau, aceasta fiind sancționată în calitate de reprezentant al departamentului de control intern al SSIF ACTIVE INTERNATIONAL S.A., în considerarea atribuțiilor și responsabilităților specifice prevăzute în art. 68 alin. 1 și art. 76 din Regulamentul nr. 1/2006. Printre atribuțiile de serviciu ale reclamantei enumeră faptul că trebuia să prevină și să propună măsuri de remediere a oricărei situații de încălcare a legilor și reglementărilor în vigoare, incidente pieței de capital, sau a procedurilor interne ale societății și să raporteze consiliului de administrație, conducătorilor și auditorilor interni situațiile de încălcare a legislației și a reglementărilor în vigoare. Având în vedere toate acestea solicită instanței respingerea acțiunii. Face precizarea că în alte 3 dosare care s-au aflat pe rolul Curții de Apel București, în care reclamanții au contestat deciziile emise de ASF, instanța de judecată a respins ca nefondate cererile reclamanților, iar în preambulul deciziilor de sancționare sunt reținute aceleași fapte reținute și în preambulul deciziei de sancționare ce face obiectul prezentei cauze dedusă judecății. Depune în acest sens un extras de pe portalul instanțelor cu privire la o soluție pronunțată într-o speță asemănătoare. Cu privire la modalitatea de sancționare, arată că s-au respectat întocmai dispozițiile legale prevăzute în Legea pieței de capital și a celorlalte prevederi legale incidente. Solicită respingerea ca nefondată a acțiunii pentru toate aceste motive. Reiterează faptul că nu au fost încălcate prevederile art. 275 alin. 3 din Legea nr. 297/2004, decizia de sancționare fiind temeinică și legală.
Curtea, în conformitate cu prevederile art. 394 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 26.09.2013 ,reclamanta M. C. S., in contradictoriu cu A. DE S. FINANCIARA ,a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispună:
1.Anularea in totalitate a deciziei nr. a/80 din data de 06.06.2013 si, pe cale de consecinta, a tuturor actelor subsecvente acesteia;
2.Suspendarea executarii deciziei nr. a/80 din data de 06.06.2013 pana la solutionarea definitiva a cauzei,
In motivare ,reclamanta a aratat ca Decizia nr. a/80 din data de 06.06.2013 este lovita de nulitate, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, intrucat nu se mentioneaza data savarsirii faptei si identitatea clientului la care se refera contraventiile
Tot astfel ,emitentul actului nu a descris in concret faptele savarsite de reclamanta ,modul de stabilire de care A.S.F. a vinovatiei si a legaturii de cauzalitate in legatura cu acele fapte.
In continuare ,reclamanta a prezentat pe larg argumentele sale referitor la netemeinicia deciziei atacate .
Parata A. de S. Financiară (A.S.F.) a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata,aratand in esenta faptul ca a exercitat atribuțiile legale care îi revin potrivit dispozițiilor aplicabile în domeniul pieței de capital,iar actul atacat este legal si temeinic.
Analizand actele si lucrarile dosarului ,Curtea retine urmatoarele:
Prin decizia nr. A/80 din data de 06.06.2013 emisă de pârâta ASF, reclamanta a fost sancționată, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern al SSIF ACTIVE INTERNATIONAL S.A., cu amendă în cuantum de 5.000 lei, reținându-se următoarele:
-Suma datorată de un client SSIF Active International S.A., reprezentând contravaloarea unui număr de 1.000.000 acțiuni RRC cumpărate, nu a fost înregistrată în contabilitate pe contul clientului ca un debit față de societate.Fapta constituie incalcarea prevederilor art.91 alin.1 lit.b si a art.152 alin.1 lit.a si c din Regulamentul CNVM nr.32/2006.
-În raportul reprezentantului Compartimentului de control intern aferent anului 2011 înregistrat la CNVM cu nr. 4072/22.02.2012 nu a fost menționată situația clientului precizat anterior și măsurile pentru remedierea situației. Fapta constituie incalcarea prevederilor art.79 din Regulamentul CNVM nr.32/2006.
-Suma datorată de către client SSIF Active International S.A. a fost înregistrată în contabilitatea societății în contul 473 - Decontări din operații în curs de clarificare și nu a fost clarificată de societate într-un termen de cel mult trei luni de la data constatării. Fapta constituie incalcarea prevederilor art.181 din Regulamentul CNVM nr.4/2011;
-Conducatorii si reprezentantii compartimentului de control intern au încălcat prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completări le ulterioare, conform căruia intermediarii și agenții pentru servicii de investiții financiare sunt obligați să respecte regulile de conduită emise de C.N.V.M.
-Reprezentantii Compartimentului de control intern nu au respectat procedurile interne al SSIF ACTIVE INTERNATIONAL SA referitoare la evidenta neregulilor constatate in activitatea societatii.
Una din criticile reclamantei aduse deciziei atacate se refera la imprejurarea ca aceasta nu a fost motivata ,neindicandu-se in concret faptele si data savarsirii acestora,inclusiv numele clientului in legatura cu care s-au savarsit faptele.
Curtea ,contrar celor sustinute de catre reclamanta ,apreciaza ca in cauza nu poate opera sanctiunea nulitatii pentru motivele enuntate anterior ,cat timp ,din analiza actului dedus judecatii se poate constata cu usurinta atat motivarea in fapt ,cat si cea in drept .Este adevarat ca motivarea in fapt a fost destul de succinta,insa aceasta imprejurare nu este de natura a o vatama pe reclamanta ,avand in vedere ca ,astfel cum rezulta din preambulul deciziei, in cauza a avut loc o investigatie derulata cu privire la contul unui client al SSIF Active International S.A., ocazie cu care reclamanta a fost audiată si a luat act de faptele retinute in sarcina sa.
De altfel ,atat in plangerea administrativa prealabila adresata paratei ,cat si in cererea dedusa judecatii ,reclamanta a fost in masura a-si prezenta pe larg apararile, aceasta indicand atat numele clientului care a facut sesizarea la ASAF ,cat si circumstantele concrete ale savarsirii faptelor in legatura cu contul clientului amintit .
Prin urmare ,aceste critici de nelegalitate ale deciziei vor fi respinse de instanta ca neintemeiate.
Pe de alta parte ,Curtea constata ca procedura de aplicare a sanctiunilor contraventionale a avut loc cu incalcarea normelor incidente in materie.
Astfel, in conformitate cu dispozitiile art.275 din Legea 297/2004, (1) La individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului.
(3) În cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz.
Din interpretarea dispozitiilor art.275 din Legea 297/2004,reiese ca ,pentru ipoteza in care se constata savarsirea de catre o persoana a mai multor contraventii, se stabileste pentru fiecare fapta cate o sanctiune,in functie de circumstantele personale si reale ale savarsirii faptei si de conduita faptuitorului,iar in final se aplica sanctiunea ce mai mare ,majorata cu pana la 50% ,dupa caz.
În speta ,se constata ca ,desi au fost retinute în sarcina reclamantei 3 fapte contraventionale ,ASF a inteles a aplica o singura sanctiune.
Modalitatea concreta in care parata a inteles sa stabileasca sanctiunea face imposibil un control al instantei privitor la legalitatea aplicarii si individualizarii fiecarei sanctiuni in parte in raport de criteriile legale enuntate.
Tot astfel ,in lipsa individualizarii sanctiunii pentru fiecare contraventie ,nu se poate aprecia in ce masura s-a dat eficienta dispozitiilor art.275 alin.3 din Legea 297/2004.
Retinand ca motivul de nelegalitate anterior analizat este apt prin el insusi a conduce la anularea actului atacat ,Curtea nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata ,un atare demers aparand ca lipsit de finalitate practica
Pentru aceste motive ,Curtea va admite cererea reclamantei si va dispune anularea deciziei nr.A/80/06.06.2013 emisa de parata ASF.
Cat priveste capatul de cerere avand ca obiect suspendarea deciziei ,Curtea a invocat din oficiu exceptia de netimbrare .
Avand a se pronunta cu prioritate asupra exceptiei invocate ,se retine că la termenul din data de 14.01.2014, instanta a pus in vedere reprezentantului conventional al reclamantei sa achite taxa de timbru judiciar in cuantum de 20 de lei pana la urmatorul termenul acordat ,respectiv 11.03.2014.
Cum reclamanta nu s-a conformat acestei dispozitii ,Curtea,in temeiul art.197 C.proc.civ. ,va dispune anularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea de suspendare a executării actului, ca netimbrată.
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantaS. M. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat B. B., București, ., ., Sector 3 în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, cu sediul în București, ., Sector 3
Anulează decizia nr. A/80/06.06.2013 emisă de pârâta ASF .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. Patraș I. C. B.
Red.PBL
. data de
← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... | Pretentii. Decizia nr. 2057/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|