Pretentii. Decizia nr. 2057/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2057/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 1098/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2057
Ședința publică de la data de 17.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
JUDECĂTOR - V. H.
GREFIER – M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE V. împotriva sentinței civile nr. 738 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că intimatul-reclamant nu a depus înscrisurile solicitate, respectiv nu a depus chitanța de plată a taxei de poluare, decizia de calcul a taxei și certificatul de înmatriculare anterioară a autoturismului într-un alt stat membru UE, după care:
Curtea, față de modificările legislative intervenite cu privire la reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv OG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și Ordinul Președintelui ANAF nr. 2211/2013, ia act că denumirea recurentei-pârâte este Serviciul Fiscal Municipal Roșiori de V. din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.(1865), Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.728/23 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru C. Administrativ Fiscal a dispus: admite cererea formulată de reclamantul F. G., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și Administrația F. pentru Mediu; obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 5.976 lei, taxă de poluare, cu dobânda fiscală.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._ /14.02.2013, reclamantul F. G., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Roșiorii de V. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat restituirea sumei de 5. 976 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală. A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, reclamantul a aratat că înmatricularea în România a unui autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al UE, unde s-a plătit deja o taxă de poluare, nu poate fi supusă unei noi taxări de același gen, încălcându-se principiul dublei impuneri. Nefiind în ipoteza unei prime înmatriculări, ci a unei înmatriculări subsecvente în România, nu sunt aplicabile prevederile art. 5 din OUG nr. 50/2008, ci art. 90 din Tratatul UE. Potrivit acestui ultim articol, niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul general fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, jurisprudența Curții Europene fiind în același sens. În baza art. 148 din Constituția României, dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național. În raport de deciziile Curții Europene de Justiție, toate cererile de restituire a taxei de poluare formulate în interiorul termenului de 5 ani prevăzut de art. 135 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile, tocmai pentru faptul că această taxă este incompatibilă cu dreptul european. Regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, însă aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, în sensul că pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național. Din practica Curții Europene de Justiție rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Dreptul de rambursare nu poate fi condiționat de un protest al contribuabilului adresat împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 504//2004, art. 16 și art. 148 din Constituție, art. 25, art. 28 din Directiva 92/12, 90/CE.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 90 paragraful 2 Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela al realizării obiectivelor prevăzute la art. 23-25, adică realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Interdicția reglementată de art. 90 din Tratat vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În condițiile în care taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat, nu se poate pune problema că taxa în discuție discriminează în mod direct.
Numai că, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 – T. versus statul român, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, formă a discriminării care se poate aprecia prin lipsa de neutralitate a taxei de poluare.
Ori Curtea a constatat că sub acest aspect reglementarea făcută prin OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, această reglementare a taxei de poluare are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În considerarea motivelor care preced în baza art.117 alin.1) lit. d) și art.124 din Codul de procedură fiscală, art.18 din Legea nr.554/2004, prima instanța admite cererea reclamantului în sensul că obligă pârâții Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de V. și Administrația F. pentru Mediu să-i restituie suma de 5.976 lei cu dobânda legală.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 03.06.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 10.06.2013, pârâtul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Roșiorii de V., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat partea recurentă că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.pr.civ.).
A invocat recurenta disp. art. 21 alin.1 și 2 și art. 117 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatului reclamant.
A mai invocat recurenta disp. art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează sa efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate.
Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat in una din situațiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Regimul taxei pe emisiile poluante a intrat in vigoare la data de 13 ianuarie 2012, fiind reglementat de Legea nr. 9/2012, cadrul legal pentru instituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național, urmare abrogării O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
In consecința, atâta vreme cat legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezulta ca aceasta este in mod legal datorata.
Art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, lasand autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor prin care se asigura obținerea rezultatului.
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe pentru emisiile poluante in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatului reclamant F. G., ca neîntemeiată.
In drept, s-au invocat disp. art. 299-316 C.pr.civ.(1865); a fost solicitată judecarea în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citat, intimatul – reclamant nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
În mod greșit s-a dispus în cauza de față admiterea acțiunii pe fond și restituirea sumei de 5976 leu cu titlu de taxă pe poluare, plus dobânda aferentă.
Potrivit art. 117 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite”.
Mai reține Curtea și disp. art. 129 alin. 1 C.pr.civ. (1865), text potrivit căruia „Părțile (…) au obligația (…) să-și probeze pretențiile și apărările”. Pe cale de consecință, din interpretarea textului menționat rezultă că incumbă părții reclamante obligația de a-și proba pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată.
Or, în cauza de față, după cum se observă din analiza dosarului nr._ al Tribunalului Teleorman – SCMASCAF, partea reclamantă nu a administrat nicio dovadă în sensul efectuării plății taxei pe poluare solicitate în cuantum de 5976 lei, nefiind atașată la dosar nici chitanța invocată având nr. pretins TS3A2519823/12.12.2008, dar niciun alt înscris din care să rezulte actul plății sumei menționate.
Totodată, Curtea arată că în cauza C-263/10, N., hotărârea din 7 iulie 2011, CJUE arată următoarele: „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În cauza C-402/09, T., hotărârea din 7 aprilie 2011, CJUE arată următoarele: „(34)(…) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Aceasta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. (35) (…) primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare”.
Se mai impune a fi amintită Ordonanța Curții din 6 decembrie 2010, pronunțată în cauza C-337/10, A. B., potrivit căreia „(…) articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe”.
Totodată, disp. art. 28 TFUE (fostul articol 23 TCE) prevăd că „(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. (2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre”, iar potrivit art. 29 TFUE (fostul articol 24 TCE) „Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări terțe, pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și impuneri”.
Or, în cauza de față, apreciază Curtea că partea reclamantă nu a dovedit că bunul litigios – autovehiculul supus taxei pe poluare - intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE). Astfel, F. G. nu a administrat probe din al căror conținut să rezulte faptul că autoturismul invocat ar fi fost un produs originar al unui alt stat membru ori că, deși provenit dintr-o țară terță, se afla în liberă circulație în statele membre. Incumba părții reclamante, în cond. art. 129 alin. 1 C.pr.civ., obligația de a-și dovedi afirmațiile potrivit cărora autoturismul ar fi fost importat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, probă ce se putea administra prin atașarea la dosar a înscrisului reprezentat de certificatul de înmatriculare eliberat de autoritățile competente ale celuilalt stat membru și care atesta în mod indubitabil apartenența bunului la spațiul UE.
Pe cale de consecință, nerezultând incidența normei de drept al Uniunii Europene în raport de bunul mobil litigios - căci partea reclamantă nu a dovedit că autovehicul respectiv era un produs originar al unui alt stat membru ori că, deși provenit dintr-o țară terță, se afla în liberă circulație în statele membre -, nu devine activ principiul aplicării prioritare instituit de art. 148 din Constituția României revizuită, motiv pentru care dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu sunt înlăturate ca fiind contrare dreptului comunitar, ci produc efecte juridice în sensul celor dispuse prin decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 2392/12.03.2009. Astfel, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală - „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …” – nu produc niciun efect în cauza de față, nerezultând vreo aplicare eronată a disp. OUG nr. 50/2008 la perceperea taxei în discuție.
Față de cele arătate în precedent, Curtea va admite recursul, urmând a modifica sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SERVEICIUL FISCAL MUNICIPAL ROȘIORI DE V. (fosta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE V.) împotriva sentinței civile nr. 738 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – SCMASCAF - Completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2014.
Președinte Judecător Judecător
O. D. PogoranBogdan C. V. H.
Grefier
M. H.
Red./Tehnored. B.C. /2 ex./apr.2014
Tribunalul Teleorman – C./ Judecător fond M. M.
| ← Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Sentința nr.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1167/2014. Curtea de... → |
|---|
