Conflict de competenţă. Sentința nr. 2250/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2250/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 23200/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2250

Ședința din camera de consiliu din data de 2 septembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - C.-M. C.

GREFIER - R. O.

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria sector 4 București și Tribunalul București – Secția a II- a C. Administrativ și Fiscal cu referire la soluționarea cererii privind pe reclamanta T. M. C., formulată în contradictoriu cu pârâții Administrația F. Imobiliar și C. G. al Municipiului București.

Fără citare părți.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea reține în pronunțare conflictul de competență.

CURTEA,

Prin cererea sa, T. M. C. a chemat în judecată ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR, solicitând obligarea acesteia la încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul din ..18, .> Cererea a fost formulata ca reconvenționala in dosarul_/4/2012 si a fost disjunsa, astfel ca face obiectul prezentului dosar (fila 54 din prezentul dosar).

In motivare (fila 63 dosar), reclamanta a susținut că locuința a fost închiriata mamei ei T. M. care a decedat când reclamanta era minora. A solicitat pârâtei să se încheie contractul pe numele ei, dar pârâta nu a răspuns.

Prin sentința civilă nr. 5242/21.05.2013, Judecătoria sector 4 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal reținând că pârâtele A.F.I. și C. Local sector 4 sunt autorități administrative locale, iar obiectul cererii este obligarea la emiterea unui act administrativ.

Prin sentința civilă nr. 4698/24.06.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București și a constatat ivit conflict negativ de competență, înaintând dosarul Curții de Apel București pentru soluționare acestui conflict de competență.

În acest sens a reținut că cererea de față se referă la stabilirea unor raporturi locative în baza Legii nr.114/1996 și are natura unei acțiuni civile.

Imobilul din București, sector 4, ..18, etaj II, nu se încadrează în categoriile de bunuri ce alcătuiesc domeniul public conform art.136 din Constituție sau conform anexei care face parte integrantă din Legea nr.213/1998 și nu este, prin natura sa, de uz sau de interes public.

Dimpotrivă, din materialul probatoriu administrat în dosarul Judecătoriei Sectorului 4, respectiv contractul de închiriere încheiat de AFI cu autoarea reclamantei, T. M. (fila 64), reiese că acesta face parte din domeniul privat, respectiv din fondul supus prevederilor Legii locuinței nr.114/1996 și OG nr.40/1999. Conform relațiilor comunicate de pârâtă în prezentul dosar (fila 20), imobilul este și în prezent în administrarea AFI – Oficiul de Administrare nr.4.

Prin urmare, în speță nu este vorba nici de un contract administrativ în sensul art.2 lit. c) teza II din Legea nr.554/2004, deoarece nu se pune problema valorificării unui bun proprietate publică, în modalitățile permise de art.15 din Legea nr.213/1998.

Chiar dacă reclamanta arată că s-a adresat AFI cu o cerere în vederea încheierii unui contract de închiriere pentru locuința anterior deținută de mama sa pe același temei contractual, cerere care nu i-a fost soluționată, această împrejurare nu atrage automat incidența dispozițiilor Legii nr.554/2004, deoarece nu orice cerere adresată unei autorități publice justifică cenzurarea răspunsului acesteia de către instanța de contencios administrativ, fiind necesar a distinge după fondul pretenției afirmate, după obiectul și cauza demersului judiciar. Închirierea bunurilor din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este un act civil, autoritățile publice acționând ca orice alt proprietar ce efectuează acte de administrare a bunurilor sale.

Nașterea, prelungirea și stingerea raporturilor de locațiune sunt aspecte de competența judecătoriei, ca instanță de drept comun conform art.1 C.pr.civ., nefiind incident vreun act normativ cu caracter special care să prevadă în competența instanței de contencios administrativ în soluționarea unor astfel de litigii, în care nu sunt deduse judecății raporturi de drept public.

Nu se poate discuta, pe terenul contenciosului administrativ, de încălcarea unui drept la încheierea unui act juridic civil. O astfel de pretenție ține de sfera dreptului civil, iar nu a dreptului administrativ.

Curtea constată că aparține Judecătoriei sector 4 București competența de soluționare a cauzei, față de următoarele considerente:

Cererea reconvențională are ca obiect obligarea pârâtei A.F.I. la încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul din București, sector 4, .. 18, . domeniului privat și nu domeniului public, făcând parte din fondul supus dispozițiilor Legii 114/1996 și O.G. 40/1999.

Conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004: „ (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;”

În mod corect a reținut Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal că nu sunt aplicabile aceste prevederi legale contractului de închiriere a cărui încheiere se solicită în cauză, în sensul că nu este un contract administrativ, întrucât nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziții publice.

Contractul în discuție este un act juridic civil, care vizează stabilirea unor raporturi locative în baza Legii 114/1996, iar faptul că una dintre părțile contractante este o autoritate publică nu conferă în mod automat contractului natura juridică de act administrativ, câtă vreme nu are obiectul la care se referă art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004.

În consecință, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta T. M. C., cu domiciliul în București, sector 4, .. 18, . pe pârâții Administrația F. Imobiliar, cu sediul în București, sector 3, .. 16 și C. G. al Municipiului București, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 291-293, în favoarea Judecătoriei sector 4 București .

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2.09.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. – M. C. R. O.

Red. C.M.C.

Tehnored. R.O/5 ex/5.09.2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

Palatul de Justiție

SECȚIA A VIII-A

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Splaiul Independenței nr. 5, sectorul 4

E-mail:_

Web: http://www.cab1864.eu;

http://noulportal.just.ro/

Tel: (+4-_;

Fax: (+4-_

Operator de date cu caracter personal nr. 2933

Dosar nr. _

Către,

Judecătoria sector 4 București

Având în vedere faptul că prin sentința civilă cu nr. 2250/2.09.2014 a fost stabilită competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta T. M. C., în contradictoriu cu pârâții Administrația F. Imobiliar și C. G. al Municipiului București în favoarea instanței dvs., vă înaintăm spre competentă soluționare această cerere.

Atașat dosarului acestei instanțe se află dosarul dvs. cu nr._ și dosarul Tribunalului București – Secția a II-a C. cu nr._

Dosarul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. cu nr._ conține….file.

Vă mulțumim pentru colaborare.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. M. C. R. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 2250/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI