Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din 27-06-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 27747/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Î N C H E I E R E

Ședința publică de la 26.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - G. D.

JUDECĂTOR - A. Ș.

JUDECĂTOR - L. E. F.

GREFIER - C. A.

Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenta reclamantă Asociația Salvați Bucureștiul și de recurenții pârâți C. G. al M. București, P. M. București și M. București prin P. G., împotriva încheierii de ședință din 20.11.2013 și a sentinței civile nr.57/07.01.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă prin reprezentanți președinte Nicușor-D. D. asistat de avocat A. V., cu împuternicire avocațială – fila 212, recurenții pârâți M. București și P. M. București, prin avocat Iasciujinschi D., cu împuternicire avocațială – fila 118 și recurentul pârât C. G. al M. București prin consilier juridic I. I., cu delegație la dosar – fila 233.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, recurenții pârâți M. București și P. M. București, prin avocat, depun un set de înscrisuri.

Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită a se constata tardivitatea depunerii înscrisurilor de către recurenții pârâți M. București și P. M. București.

Recurenții pârâți M. București și P. M. București, prin avocat, solicită respingerea excepției de tardivitate invocată de reclamata reclamantă, având în vedere că acest termen este prima zi de înfățișare după soluționarea cererilor de recuzare și de abținere formulate în dosar. Precizează că înscrisurile depuse reprezintă dovada că unele clădiri au fost desființate, care nu aveau calitatea de monumente istorice.

Recurentul pârât C.G.M.B., prin consilier juridic, solicită a se verifica dacă proba cu înscrisuri a fost solicitată în cadrul cererii de recurs.

Curtea, în urma deliberării, constată, în temeiul prevederilor art.254 alin.2 pct.4 C.pr.civ. ca fiind neîntemeiată cererea recurentei reclamante de constatare a tardivității depunerii de înscrisuri de către recurenții pârâți, urmând a fi avute în vedere la soluționarea recursurilor.

Recurenta reclamantă, prin avocat, precizează că înțelege să susțină numai excepția inadmisibilității recursului formulat de pârâtul C. G. al M. București, în raport de dispozițiile art.488 C.pr.civ., care nu au fost îndeplinite.

Recurentul pârât C. G. al M. București, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției de inadmisibilitate invocată de recurenta reclamantă, urmând a se avea în vedere răspunsul la întâmpinare formulat pe acest aspect.

Recurenții pârâți M. București și P. M. București, prin avocat, solicită respingerea excepției de inadmisibilitate invocă de recurenta reclamantă, solicitând admiterea excepției de inadmisibilitate recursului formulat de recurenta reclamantă, susținând și excepția lipsei de interes a recurentei reclamante, care nu a dovedit interesul în prezenta cauză.

Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită respingerea excepției inadmisibilității, având în vedere că solicitat doar înlăturarea motivării în ceea ce privește faptul că prevederile art.14 alin.5 din Legea nr.554/2004 nu ar fi incidente în cauză. În ce privește excepția lipsei de interes apreciază că are un motiv bazat pe un folos practic, solicitând a se aplica în mod corect dispozițiile art.46 și 48 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991.

Curtea acordă cuvântul și pe fondul cererilor de recurs.

Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, urmând a se aplica în mod corect prevederile art.46 și 48 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, în cauză fiind incidente dispozițiile art.14 alin.5 din Legea nr.554/2004. Consideră nelegală încheierea de ședință prin care s-a înlăturat solicitarea depunerii unor planșe desenate.

Recurenții pârâți P. M. București și M. București, prin avocat, pun concluzii de respingere a recursului promovat de recurenta reclamantă, apreciind că în cauză nu sunt incidente prevederile art.14 alin.5 din Legea nr.554/2004. Consideră că s-a făcut dovada rămânerii fără obiect a capetelor de cerere privind suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr,274/2012, având în vedere că deja au fost desființate construcțiile, lucrările fiind deja finalizate, astfel că nu se mai poate suspenda autorizația de construire. Susține că legea nr.554/2004 este o lege specială, în raport de care nu s-a făcut dovada pagubei iminente. De asemenea nu s-a făcut dovada îndeplinirii prevederilor art.12 din Legea nr.50/1990. Pe recursul său solicită admiterea astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond cu trimitere spre rejudecare, apreciind că a făcut dovada legalității actelor depuse, invocând prevederile art.7 din legea nr.50/1990. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Recurentul C. G. al M. București, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă, ca nefondat, urmând a fi respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din legea nr.554/2004, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar. Solicită admiterea recursului formulat de pârâți P. M. București și M. București, casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare. În ce privește recursul său solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond cu trimitere spre rejudecare, apreciind că au fost respectate prevederile art.4 din Legea nr.422/2001.

Recurenta reclamantă, prin președinte, arată că excepția lipsei de obiect nu a fost invocată în fața instanței de fond, apreciind că procesul verbal de recepție a lucrărilor a fost emis nelegal. Arată că nu mai poate face referire la autorizațiile de construire, întrucât au fost suspendate anterior, iar încheierea lucrărilor și recepția acestora s-a făcut fără prezența reprezentanților legali, specializați în construcții. Consideră că nu se încadrează în prevederile art.8 din Legea nr.488/2001. În ce privește cererea de suspendare, apreciază că nu este necesară indicarea datei până la care solicită suspendarea, având în vedere că și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.14 alin.1 și 5 din legea nr.554/2004. Mai arată că în mod corect instanța de fond a apreciat asupra lipsei calității procesuale pasive a M. București. Solicită a se constata că solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare nu se încadrează în prevederile art.498 C.pr.civ. De asemenea solicită respingerea recursului formulat de pârâtul C. G. al M. București, ca nefondat.

Curtea, în temeiul art.394 alin.1 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare, atât pe excepții cât și pe fondul cererilor de recurs.

CURTEA

Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie pentru a delibera, în temeiul art.394 alin.2 C.pr.civ. coroborat cu art.396 alin.1 C.pr.civ.,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 27.06.2014.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. D. A. Ș. L. E. F.

GREFIER

C. A.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.5582

Ședința publică de la 27.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - G. D.

JUDECĂTOR - A. Ș.

JUDECĂTOR - L. E. F.

GREFIER - C. A.

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenta reclamantă Asociația Salvați Bucureștiul și de recurenții pârâți C. G. al M. București, P. M. București și M. București prin P. G., împotriva încheierii de ședință din 20.11.2013 și a sentinței civile nr.57/07.01.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 26.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 27.06.2014.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 57/07.01.2014 pronunțată de Tribunalul București, SCAF a fost respinsă exceptia inadmisibilitatii actiunii ca neintemeiata.

A fost respinsă cererea formulata in contradictoriu cu paratul M. Bucuresti ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

A fost admisă cererea formulata de reclamanta Asociația „Salvați Bucureștiul” in contradictoriu cu paratii P. M. Bucuresti si C. G. al M. Bucuresti, fiind suspendată executarea autorizațiilor nr. 282/2011 si nr. 274/2012 emise de P. Mun. Bucuresti precum si a Hotărârilor nr. 132/27.04.2013, nr. 133/27.04.2013 si nr.134/27.04.2013 emise de C. G. al Mun. Bucuresti, pana la pronuntarea instantei de fond.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei secții la data de 09.08.2013 reclamanta Asociatia Salvati Bucurestiul a solicitat în contradictoriu cu paratii P. M. București, C. G. al M. Bucuresti si M. Bucuresti, suspendarea executării autorizatiilor de construire nr.282/2011 si nr.274/01.08.2012 emise de P. Muncipiului Bucuresti si a Hotararilor Consiliului G. al Muncipiului Bucuresti nr.132/27.04.2013, nr.133/27.04.2013 si nr.134/ 27.04.2013.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul C. G. al M. București în baza art. 488 alin.l pct. 6 și 8 din Noul Cod de procedură civilă, motivând următoarele:

1) Hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Sentința civilă nr. 57/07.01.2014 cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, care prevede că în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept".

Astfel, inițial instanța de judecată a considerat că " Verificând identitatea dintre cele cinci acte administrative contestate și autorizația de construire nr. 633/2010, suspendată în baza sentinței civile nr. 2691/05.07.2011 a Tribunalului București, respectiv HCGMB nr. 151/2006, suspendată prin sentința civilă nr. 2135/26.04.2011 a Tribunalului Cluj, Tribunalul nu regăsește identitatea menționata. ", "... având în vedere că în cauză nu există o suprapunere între conținutul actelor administrative contestate și cele două acte administrative menționate sancțiunea suspendării de drept nu poate opera".

Ulterior instanța de judecată a considerat că "...Tribunalul reține că lucrările pe care le prevăd aceste autorizații /planuri urbanistice se intersectează într-o măsura considerabilă, astfel cum rezultă din planșa aferentă HCGMB nr. 151/2006 și planșele aferente Planurilor Urbanistice Zonale aprobate prin cele trei hotărâri ".

2) Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Consideră că în mod greșit instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Argumentele reținute de către instanța de fond în ceea ce privește cazul bine justificat, respectiv "... inexistența unei motivări convingătoare referitoare la strămutarea Halei M. și la existența unui caz extrem, ca și existența unor diferențe de suprafață între cele trei hotărâri și avizele în baza cărora au fost emise nu constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate.

În cauză au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. 10 din Legea nr. 422/2001, care prevăd că " In condițiile legii, în vederea protejării monumentelor istorice se poate proceda, în cazuri extreme, la strămutarea acestora ". Eliberarea terenului pentru construirea unei șosele nu implică strămutarea tuturor clădirilor decât în situația în care acestea sunt monumente istorice sau cu o valoare deosebită. Prin urmare, măsura strămutării este luată tocmai în vederea protejării monumentului istoric. Reevaluarea tehnică a soluției a evidențiat faptul că modificarea locală a traseului prin crearea unei șicane concomitent cu îngustarea benzilor de circulație în dreptul halei M., menținerea acesteia la limita carosabilului, sunt de natură a pune în pericol siguranța circulației în zona respectivă. Soluția ce face obiectul hotărârilor atacate asigură condiții de siguranță traficului dar și coerența și amploarea corespunzătoare spațiului public adiacent Halei M.. Modul de realizare al operațiunii de strămutare depinde de tehnologia disponibilă și urmează a se desfășura pe baza unui proiect de specialitate și a unei autorizații de execuție a lucrărilor cu avizele prevăzute de lege. C. legislativ actual nu prevede obligativitatea obținerii de avize și acorduri ale unor ONG-uri sau unanimitate de opinie în mediul social și profesional pentru astfel de operațiuni. În scopul protejării Halei M. autoritatea publică nu a ales soluția declasării monumentului istoric și demolarea fără nicio obligație, ci a ales soluția strămutării prin demontare și reconstruirea pe un alt amplasament adiacent conform Avizului nr. 12/M/30.03.2011/ 30.01.2013 privind conceptul de intervenție - strămutare „HALA M. MACELARU" emis de Ministerul Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural, prin care se avizează varianta 3 din expertiza tehnică (demontarea).

Referitor la existența unor diferențe de suprafață între cele trei hotărâri și avizele în baza cărora au fost emise, menționează ca ajustarea suprafețelor cuprinse în reglementare în cursul avizării proiectului de alte instituții interesate cum sunt Ministerul Culturii și ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului nu introduce noi factori de impact asupra mediului și nu modifică în niciun fel nici soluția de circulație, nici pe cea de rețele edilitare, lucru evident, scopul urmărit (cerut în mod expres de MC și MDRT) fiind integrarea imobilelor respective în zona pentru care este prevăzută elaborarea unor proiecte integrate de regenerare urbană.

De asemenea, în ceea ce privește motivul reținut de către instanță conform căruia " ... lucrările pe care le prevăd aceste autorizații /planuri urbanistice se intersectează într-o măsura considerabilă, astfel cum rezultă din planșa aferentă HCGMB nr. 151/2006 și planșele aferente Planurilor Urbanistice Zonale aprobate prin cele trei hotărâri " precizează că nici din punct de vedere tehnic nici din punct de vedere procedural soluția prevăzută în documentațiile de urbanism atacate nu sunt similare cu cele conținute în HCGMB nr. 151/ 2006 astfel, conform acestor documentații.

•Hala M. nu se demolează, ci se demontează în vederea reconstituirii pe un amplasament aflat în imediata vecinătate;

•se stabilește obligația elaborării unui proiect integrat de regenerare urbană realizat în urma unui concurs public de arhitectură și urbanism pentru perimetrul ce cuprinde zona actualei piețe M. și cea din jurul Halei M.

•se stabilește obligația elaborării unor proiecte de regenerare urbană axate prioritar pe acțiuni de restaurare și asanare urbană pentru zona protejată și zonele de țesut urban omogen învecinate.

Între actul administrativ suspendat prin Sentința civilă nr. 2135/2011 și actele administrative atacate în prezenta cauză nu există niciun fel de identitate, nici de formă, nici de fond. Hotărârile atacate nu conțin nicio referire la HCGMB nr. 151/ 2006. Raportul de specialitate al Arhitectului șef conține o expunere descriptivă și nu are caracter operațional, prin HCGMB nu se aprobă raportul de specialitate ci Planul Urbanistic Zonal conform Avizului Arhitectului Șef, Planul de reglementări vizat spre neschimbare și Regulamentul Local de Urbanism aferent, anexe care fac parte din hotărâre.

Nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită, argumentele reținute de către instanța de fond neputând fi circumscrise acestei condiții, definită ca fiind prejudiciul material viitor dar previzibil cu evidență, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În speță, documentațiile de urbanism aprobate prin hotărârile C.G.M.B. contestate, nu dau dreptul la construire și nu sunt susceptibile de executare

imediată, având în vedere dispozițiilor art. 31/1 și art. 47 din Legea nr. 350/2001.

Demontarea (nu demolare așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond), strămutarea și reconstruirea Halei M. pe un alt amplasament nu pot fi executate în baza planurilor urbanistice zonale sau a autorizațiilor de construire atacate, aceste operațiuni urmând a fi executate în baza altor autorizații de construire emise în conformitate cu prevederile legale.

Condiția pagubei iminente, instituită prin dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, trebuie să fie probată în raport de efectele directe ale aplicării actului administrativ contestat și nu în raport de alte acte administrative, cu o existență de sine stătătoare și cenzurabile separat, oricât de iminentă ar fi emiterea acestor acte.

Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana care solicită suspendarea executării actului administrativ, aceasta având obligația de a propune și de a administra dovezi concludente privind îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din L. 554/2004.

Actele administrative se emit pe baza și în executarea legii, în favoarea lor funcționând prezumția de legalitate până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile contrare.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și reclamanta Asociația Salvați Bucurestiul, in temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 C. coroborat cu art. 461 alin. 2 C., arătând că recursul este îndreptat împotriva considerentelor Sentinței civile nr. 57/07.01.2014 pronunțate de Tribunalul București in cauza_ si împotriva încheierii din data 20.11.2013, pronunțate in prezenta cauza, prin care s-a respins solicitarea acesteia de depunere a planselor ce fac parte din documentația care a stat la baza emiterii Autorizațiilor de construire nr. 282/2011, nr. 274/2012 si nr. 633/2010, solicitând admiterea recursului formulat si înlăturarea considerentelor nelegale pronunțate de Tribunalul București si constatarea incidenței in speța a dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 privind suspendarea de drept a autorizațiilor de construire si a dispozițiilor art. 46 si 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind necesitatea depunerii la dosarul cauzei a planșelor fotografice care au stat la baza emiterii autorizațiile de construire nr. 282/2011, nr. 274/2012 si nr. 633/2010, pentru următoarele motive:

In primul rand, in mod corect instanța fondului a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiata si a admis cererea, dispunând suspendarea Autorizațiilor nr. 282/2011 si 274/2012 emise de P. M. București precum si a Hotărârilor nr. 132/27.04.2013, 133/27.04.2013 si 134/2704.2013.

Sentința civila nr. 57/07.01.2014 a fost pronunțata cu aplicare greșita a normelor de drept material prevăzute la art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004

In ceea ce privește considerente prin care instanța fondului a arătat ca dispozițiile art 14 alin. 5 din Legea 554/2004 nu sunt incidente in speța, având in vedere conținutul autorizației 633/2010 si in celor doua autorizații in cauza, acestea sunt nelegale.

Or, art 14 alin. 5 din Legea 554/2004 nu se refera la o suprapunere de conținut - adică la utilizarea acelorași cuvinte - ci doar la existenta aceluiași conținut intre actele administrative in cauza

Conform art 14 alin. 5 din Legea 554/2004 în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Precum se poate observa, textul legal nu impune existenta unei identități a cuvintelor folosite intre actele administrative puse in discuție sau suprapunerea de conținut intre actele in cauza, ci doar existenta aceluiași conținut.

Încheierea din data de 20.11.2013 a fost pronunțata cu aplicare greșita a normelor de drept material prevăzute la art. 46 si art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991,

Recurenta-reclamantă a solicitat Tribunalului București ca paratul P. M. București sa depună piesele desenate, ca parti componente ale documentației care a stat la baza emiterii autorizațiilor de construire, pentru autorizațiile de construire nr. 282/2011, nr. 274/2012 si nr. 633/2010.

Din analiza Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, astfel precum acestea au fost aprobate prin Ordinul nr. 839 din 12 octombrie 2009, reiese ca planșele desenate sunt parti componente ale documentației ce sta la baza emiterii unei autorizații de construire.

Or, recurenta-reclamantă a invocat ca autorizațiile de construire nr. 282/2011 si 274/2012 au același conținut cu autorizația de construire 633/2010, iar planșele desenate aferente autorizațiilor pot constitui o dovada clara a acestui fapt.

Structurile de specialitate organizate în cadrul consiliilor județene, Primăriei M. București și primăriilor municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și, după caz, ale comunelor, precum și persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții din cadrul primăriilor comunale sau, după caz, structurile de specialitate ale autorităților administrației publice centrale competente, conform Legii, să emită autorizații de construire, au obligația de a verifica dacă documentația este completă, constatând dacă: este aplicată pe piesele scrise și desenate parafa emisă de Ordinul Arhitecților din România, care confirmă dreptul arhitectului/conductorului arhitect, după caz, de a proiecta și semna documentațiile, în condițiile prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) și art. 24 alin. (1) lit. c) din Lege.

Totodată, potrivit art. 48 din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, având denumirea marginala Redactarea autorizației de construire/desființare, alin. 5-Documentația tehnică - D.T. (D.T.A.C., D.T.A.D., D.T.O.E., după caz), constituie documentul martor al autorizării, scop în care i se aplică ștampila "VIZAT SPRE NESCHIMBARE", prevăzută în "Anexa nr. 5 - Model Ștampilă VIZAT SPRE NESCHIMBARE", pe toate piesele scrise și desenate componente. Un exemplar se restituie solicitantului odată cu autorizația, iar al doilea exemplar rămâne în arhiva emitentului autorizației.

Pentru motivele de mai sus, a solicitat admiterea recursului formulat si înlăturarea considerentelor nelegale pronunțate de Tribunalul București cu constatarea incidenței in speța a dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 privind suspendarea de drept a autorizațiilor de construire si dispozițiilor art. 46 si 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind necesitatea depunerii la dosarul cauzei a planșelor fotografice care au stat la baza emiterii autorizațiile de construire nr. 282/2011, nr. 274/2012 si nr. 633/2010.

Totodată pârâții M. București și P. M. București au formulat recurs împotriva încheierii din data de 20.11.2013 și a sentinței civile nr.57/07.01.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, rejudecând cauza, respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a M. București în ceea ce privește Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, respingerea ca fiind rămase fără obiect capetele de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, precum și respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare formulată de către Asociația "Salvați Bucureștiul" atât în integralitatea ei cât și în particular cu privire la Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, iar în ipoteza în care sunt respinse excepțiile invocate, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, obligând Asociația "Salvați Bucureștiul" la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele motive:

Prin întâmpinarea formulată în cauză M. București a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare:

-mai întâi motivat pentru întreaga acțiune întrucât Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat a se dispune o suspendare sine die a autorizațiilor de construire și a hotărârilor CGMB

-iar apoi exclusiv în ceea ce privește cererea de suspendare a executării autorizațiilor de construire motivat de faptul că în privința acestora reclamanta nu a promovat odată cu cererea de suspendare și o acțiune pe fond.

La termenul de judecată din data de 06.11.2013 M. București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa cu privire la capetele de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării celor 3 hotărâri ale Consiliului G. al M. București.

Prin sentința civilă nr.57/07.01.2014 instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, a respins întreaga cerere de chemare în judecată față de M. București ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de Asociația "Salvați Bucureștiul" în contradictoriu cu P. M. București și C. G. al M. București, a suspendat executarea Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 emise de P. M. București precum și a Hotărârilor Consiliului G. al M. București nr.132/27.04.2013, nr.133/27.04.2013 și nr. 134/27.04.2013 până la pronunțarea instanței de fond.

Prezenta cerere de recurs se îndreaptă împotriva hotărârii astfel pronunțate.

Excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere privitoare la suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012

Pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ, acesta trebuie să fie apt de a fi executat.

Nu este însă și cazul dedus judecății în condițiile în care lucrările prevăzute de Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 au fost finalizate.

D. consecință, solicită respingerea ca fiind rămase fără obiect a capetelor de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

Cu privire la motivul de casare reglementat de dispozițiile art.488 alin.l pct.5 din Noul Cod de Procedură Civilă

Potrivit dispozițiilor art.488 alin.l pct.5 din Noul Cod de Procedură Civilă, "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când, prin hotărârea dată, Instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Aceste dispoziții procedurale sunt incidente în cauză din două perspective întrucât prima instanță a admis în cauză o excepție ce nu a fost invocată și nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților si a omis să se pronunțe asupra unei excepții invocate în cauză.

- Cu privire la faptul că prima instanță a admis în cauză o excepție ce nu a fost invocată și nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților

Prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din 06.11.2013 M. București a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește 3 din cele 5 capete ale cererii de chemare în judecată, mai exact în privința capetelor de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Hotărârilor Consiliului G. al M. București nr.132/27.04.2013, nr.133/27.04.2013 și nr.134/27.04.2013.

Acest aspect rezultă indubitabil din obiectul notelor de ședință.

Nu a făcut niciun moment referire în cuprinsul respectivelor note și nici cu altă ocazie la o excepție a lipsei calității procesuale pasive a M. București în privința celorlalte două capete de cerere, și anume a celor prin care Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, neinvocând excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului în soluționarea lor.

De asemenea, în cadrul concluziilor orale puse pe excepție la termenul de judecată din data de 06.11.2013 au făcut exclusiv referire la faptul că M. București nu este emitentul Hotărârilor nr.132/27.04.2013, nr.133/27.04.2013 și nr. 134/27.04.2013, ceea ce face să nu aibă calitate procesuală pasivă în privința solicitării de suspendare a executării acestora.

Se menționează astfel în cuprinsul încheierii de ședință din data de 06.11.2013 următoarele: "Apărătorul pârâtului M. București menționează că nu este emitentul actului contestat, ci C. G. al M. București și solicită admiterea excepției." Nu au făcut referire așadar niciun moment la emitentul Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, care este altul decât C. G. al M. București și aceasta tocmai pentru că nu au invocat nicio excepție de lipsă calitate procesuală pasivă în privința respectivelor autorizații.

Cu toate acestea, instanța de fond, fără a fi investită și fără a pune în contradictoriu în discuția părților o asemenea excepție:

-a respins întreaga cerere de chemare în judecată față de M. București pentru lipsa calității procesuale pasive, mai exact și în ceea ce privește capetele de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 și a admis cererea de chemare în judecată doar în contradictoriu cu P. M. București și cu C. G. al M. București.

Procedând în acest mod, prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, pronunțându-se asupra unei excepții ce nu a fost invocată (excepția lipsei calității procesuale pasive a M. București cu privire la capetele de cerere privitoare la suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012) și nepunând în dezbatere contradictorie o asemenea excepție, încălcând astfel dispozițiile coroborate ale art.14 și art.15 din Noul Cod de Procedură Civilă, dispoziții care reglementează principiul contradictorialității și pe cel al oralității procesului civil.

Face în acest sens trimitere și la practica judiciară care a statuat următoarele: "Lipsa calității procesuale active sau pasive a părților constituie excepții de fond absolute care obligă instanța, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fíe posibilă discutarea fondului pe de o parte, iar omisiunea de a pune o excepție în dezbaterea contradictorie a părților și apoi de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului părților la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susține și, respectiv de a o combate, pe de altă parte. "(Decizia civilă nr.53/19.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești).

Se impune așadar ca pentru a se respecta regulile de procedură, în primul rând, cauza să fie trimisă spre rejudecare primei instanțe, respectându-i-se în acest mod dreptul la apărare câtă vreme în fața primei instanțe nu s-a pus în discuția părților cu procedură completă invocarea vreunei excepții de lipsă calitate procesuală pasivă a M. București cu privire la Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că nu s-ar impune casarea cu trimitere admiterea motivului de recurs, casând cu reținere spre rejudecare.

Cu privire la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei excepții invocate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată în cauză M. București a invocat 3 excepții de inadmisibilitate cu privire la cererea de chemare în judecată și anume:

- excepția inadmisibilității întregii acțiuni pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile reglementate de dispozițiile art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004

-excepția inadmisibilității întregii acțiuni în raport de faptul că prin cererea de chemare în judecată Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat ca instanța să dispună o suspendare sine die, iar nu una grănițuită în timp

-excepția inadmisibilității doar a capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 pentru nepromovarea odată cu acțiunea de suspendare și a acțiunii prin care să se solicite anularea respectivelor autorizații astfel cum se reglementează în cuprinsul dispozițiilor art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

În cadrul concluziilor orale, dar și a concluziilor scrise formulate în cauză, față de împrejurarea că reclamanta a făcut dovada faptului că anterior promovării acțiunii a formulat plângere prealabilă în temeiul dispozițiilor art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 atât împotriva autorizațiilor de construire cât și împotriva hotărârilor de consiliu, nu a mai susținut excepția inadmisibilității pentru lipsa parcurgerii unei asemenea proceduri. Și-au menținut însă celelalte apărări, solicitând instanței să respingă cererea de chemare în judecată:

-în integralitatea ei întrucât nu respectă dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, reclamanta solicitând a se dispune suspendarea fără a limita și în timp această măsură

-și doar cu privire la capetele de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 întrucât reclamanta nu a făcut dovada promovării unei acțiuni de anulare a acestora astfel cum indubitabil reglementează dispozițiile speciale ale art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Prima instanță a respins însă două excepții de inadmisibilitate și a omis să se pronunțe asupra celei de a treia. Astfel:

-a fost respinsă excepția inadmisibilității întemeiată pe lipsa procedurii prealabile reglementată de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 - excepție cu privire la soluționarea căreia nici nu am mai insistat

-a fost respinsă excepția inadmisibilității întemeiată pe încălcarea dispozițiilor art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 prin aceea că prin obiectul formulat al cererii de chemare în judecată se tinde la o suspendare sine die.

Nu s-a dispus nimic cu privire la excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, excepție întemeiată pe încălcarea dispozițiilor art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Apreciază astfel că și în acest caz se impune ca pentru a se respecta regulile de procedură, în primul rând, cauza să fie trimisă spre rejudecare primei instanțe, cu respectarea dreptului la apărare, sens în care să li se dea posibilitatea ca în ipoteza în care excepția inadmisibilității întemeiată pe dispozițiile art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții ar fi respinsă, să poată exercita în mod legal și procedural calea de atac specific împotriva unei asemenea hotărâri.

În subsidiar, urmează a fi casată sentința cu reținere spre rejudecare.

Cu privire la motivul de casare reglementat de dispozițiile art.488 alin.l pct.6 din Noul Cod de Procedură Civilă:

Potrivit dispozițiilor art.488 alin.l pct.6 din Noul Cod de Procedură Civilă, "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În ipoteza în care se aprecia că nu s-ar verifica în cauză incidența motivului de recurs reglementat de dispozițiile art.488 alin.l pct.5 din Noul Cod de Procedură Civilă în ceea ce privește nepronunțarea instanței asupra excepției inadmisibilității capetelor de cerere prin care Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, excepție întemeiată pe încălcarea dispozițiilor art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, înțelege să invoce nemotivarea hotărârii recurate sub acest aspect.

Astfel, se precizează în cuprinsul sentinței civile nr.57/07.01.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ faptul că excepția inadmisibilității ar fi neîntemeiată întrucât:

-în ceea ce privește primul motiv de inadmisibilitate reclamanta a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile reglementate de dispozițiile art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, motiv pe care instanța nici nu mai avea de ce să îl analizeze atâta timp cât nu am mai insistat în soluționarea lui în condițiile în care reclamanta a făcut dovada inițierii acestei proceduri în privința "celor cinci acte administrative a căror suspendare se solicită "(pagina nr.3 din hotărârea recurată)

-iar în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de inadmisibilitate nu partea, ci instanța ar trebui să determine în timp momentul până la care s-ar dispune suspendarea.

Nu este analizat și deci nici înlăturat cel de-al treilea motiv de inadmisibilitate, cel care viza exclusiv capetele de cerere prin care Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat să se dispună suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

A arătat astfel că în raport de dispozițiile art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, odată cu cererea de suspendare a unei autorizații de construire reclamantul are obligația de a promova și acțiunea pe fond de anulare a respectivei autorizații, dispozițiile legale sus-amintite fiind speciale și derogatorii de la cele generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Prima instanță a omis însă să analizeze acest al treilea motiv de inadmisibilitate, hotărârea astfel pronunțată fiind lipsită de motivare sub acest aspect. Instanța de fond a ales inclusiv să numeroteze motivele de inadmisibilitate invocate, rezumându-se însă doar la două dintre acestea, dintre care unul, astfel cum a arătat, nici nu a mai fost susținut în final de către M. București.

În aceste condiții se constată că hotărârea recutară este nemotivată cu privire la excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat să se dispună suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

Cu privire la motivul de casare reglementat de dispozițiile art.488 alin.l pct.8 din Noul Cod de Procedură Civilă:

Potrivit dispozițiilor art.488 alin.l pct.6 din Noul Cod de Procedură Civilă, "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate; (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Acest motiv de recurs se verifică în cauză atât în privința excepției inadmisibilității, cât și cu privire la fondul cauzei.

Astfel în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M. București în privința capetelor de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012

Cu privire la capetele de cerere prin care Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, își calitatea procesuală pasivă prin aceea că P. M. București este reprezentantul municipiului, calitate în care a emis respectivele autorizații, iar lucrările a căror executare este autorizată prin intermediul lor sunt în beneficiul M. București.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității:

i) Inadmisibilitatea întregii cereri de chemare în judecată

Dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 stabilesc următoarele: "în cazuri bine justificate șl pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității Ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Prin cererea de chemare în judecată Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat a fi dispusă suspendarea executării unor acte administrative fără a se determina perioada pentru care suspendarea ar urma să își producă efectele, solicitându-se așadar ca suspendarea să fie dispusă sine die. Cererea astfel formulată este inadmisibilă în ansamblul ei.

Prima instanță a apreciat însă că cererea nu ar fi inadmisibilă întrucât momentul final până la care s-ar putea dispune suspendarea "nu este determinat de partea ce solicită suspendarea ci de însăși dispozițiile art.14 alin. 1 teza I din Legea nr.554/2004 prin sintagma până la pronunțarea instanței de fond.""(pagina nr.3 din hotărâre)

D. consecință, admițând cererea de chemare în judecată, instanța de fond a dispus după cum urmează: "Suspendă executarea autorizațiilor nr.282/2011 și nr.274/2012 emise de P. Mun. București precum și a Hotărârilor nr.132/27.04.2013, nr.133/27.04.2013 și nr.134/27.04.2013 emise de C. G. al Mun. București, până la pronunțarea Instanței de fond."

Așadar, prima instanță nu doar că nu a respins ca inadmisibilă cererea, sancționând astfel demersul procesual al reclamantei care a tins spre a obține o suspendare perpetuă, dar s-a pronunțat și pe ceea ce nu s-a cerut, adăugând la obiectul cererii de chemare în judecată și dispunând suspendarea "până la pronunțarea Instanței de fond".

În acest mod prima instanță a încălcat dispozițiile art.22 alin.6 din Noul Cod de Procedură Civilă, dispoziții potrivit cărora, dispoziții care leagă judecătorul de obiectul cererii de chemare în judecată, fără a putea depăși limitele învestirii.

Cât privește argumentația reținută de către instanță în sensul că nu reclamantul ar fi cel care ar trebui să identifice momentul până la care solicită a fi dispusă suspendarea, ci chiar legea însăși ar face-o în locul său, urmează a fi înlăturată ca neîntemeiată.

Astfel, dispozițiile art.194 lit.c) din Noul Cod de Procedură Civilă obligă reclamantul să își determine obiectul cererii cu a cărei soluționare învestește instanța de judecată, obligația sa fiind de asemenea aceea de a-și stabili un obiect în concordanță cu dispozițiile legale incidente, instanța fiind chemată să analizeze obiectul cererii de chemare în judecată prin prisma respectivelor dispoziții.

Așadar, nu dispozițiile legale identifică obiectul acțiunii reclamantului, ci acesta trebuie să îți formuleze un obiect care să nu le încalce. Nu este și cazul dedus judecății, Asociația "Salvați Bucureștiul" încercând să obțină o suspendare sine die prin aceea că a solicitat ca instanța să dispună suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 și a Hotărârilor CGMB nr.132/27.04.2013, nr.133/27.04.2013 și nr.134/27.04.2013 fără să determine în timp și momentul până la care această măsură ar fi urmat să fie dispusă astfel cum o obligau dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

În acest sens s-a exprimat și practica judiciară care a stabilit următoarele: "(...) prin "lucru cerut" se înțelege numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecății, care se reflectă în dispozitiv." (Decizia civilă nr.6578/11.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală)

Solicită ca înlăturând concluziile și argumentația primei instanțe, să fie admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea dispozițiilor art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, prin acțiune reclamanta neidentificând momentul până la care solicită a fi dispusă măsura suspendării.

ii)Inadmisibilitatea capetelor de cerere prin care se solicită suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012

Prin cererea de chemare în judecată Asociația "Salvați Bucureștiul" a solicitat inclusiv suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/02.08.2011 și nr.274/01.08.2012, autorizații care privesc:"modernizarea sistemului rutier și a trotuarelor: . - .,5-pe tronsul IV" (Autorizația de construire nr.282/02.08.2011) și "modernizarea sistemului rutier șl a trotuarelor, . - ., 5 - pe tronsonul III. "(Autorizația de construire nr.274/01.08.2012).

Cererea astfel formulată este inadmisibilă pentru că este formulată cu încălcarea dispozițiilor art.12 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, dispoziții care stabilesc următoarele:

"1) Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii. Anularea autorizațiilor de construire sau de desființare poate fi cerută, în condițiile legii, și de către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții. 2) Odată cu introducerea acțiunii se pot solicita Instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei."

Aceste dispoziții legale reprezintă legea specială în materie de autorizații de construire sau de desființare, Legea contenciosului nr.554/2004 reprezentând doar legea generală de la care legea specială derogă și față de care are prioritate.

În acest sens s-a exprimat și doctrina care a reținut următoarele: "Cazul prevăzut de art.12 alin. (2) din Legea nr.50/1991 prin care se consacră posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a autorizației de construire și de oprire a executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei, odată cu introducerea acțiunii în anulare, nu are nicio legătură cu art.14 din Legea nr.554/2004.

Din conținutul dispozițiilor art.12 alin.(2) din Legea nr.50/1991, raportat la dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă faptul că, introducerea cererii de suspendare a autorizației de construire odată cu introducerea acțiunii în anulare presupune, pe lângă întrunirea condiției formulării plângerii prealabile, a dovedirii cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube Iminente șl dovada introducerii acțiunii în anulare." (Suspendarea executării autorizației de construire și desființarea construcțiilor - Revista "Pandectele române" nr.9/2011).

În egală măsură și practica judiciară a stabilit faptul că atunci când analizează admisibilitatea unei cereri prin care se solicită suspendarea executării unei autorizații de construire instanța trebuie să aibă "în vedere dispozițiile art.137 C.pr.civ., art.12 din Legea nr.50/1991 și art.14 din Legea nr.554/2004."(Decizia civilă nr.631/05.03.2009 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal publicată în Revista "Pandectele române" nr.9/2009)

Cu referire la incidența dispozițiilor art.12 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții atunci când obiectul unei acțiuni îl formează soluționarea unei cereri de suspendare a executării unei autorizații de construire, face trimitere, cu titlu de exemplu, și la următoarea practică judiciară:

-"Pentru soluționarea acestei cereri, incidente sunt, în primul rând dispozițiile art.12 a lin. 2 din Legea nr.50/1991 republicată, potrivit cărora "odată cu Introducerea acțiunii în anulare, se pot solicita Instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor până la soluționarea pe fond a cauzei".

Trebuie precizat că reclamanții au introdus la aceeași Instanță și o acțiune principal vizând anularea aceleiași autorizații de construire pe motive de nelegalitate a acesteia, acțiune care face obiectul dosarului nr. (...). "(Decizia civilă nr. 1047/05.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția de C. Administrativ și Fiscal)

-"în cauza de față, instanța nu putea face aplicarea alături de dispozițiile speciale prevăzute de art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 și a prevederilor art.3 alin.1-3 din Legea nr.554/2004, mai ales în condițiile în care aceste dispoziții prevăd că odată cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei, instanța de fond trebuind să verifice îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute de dispozițiile art.12 alin.2, prin raportare la condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004." (Decizia civilă nr.31/07.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal)

-"(...) potrivit art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991, odată cu cererea de anulare a unei autorizații de construire, se poate cere suspendarea executării acesteia, până la soluționarea pe fond a cauzei. "(Decizia civilă nr.248/CA/2008 - R pronunțată de Curtea de Apel Oradea)

-"Potrivit art.12 din L.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii. Odată cu introducerea acțiunii se poate solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare șl oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei." (Decizia nr.870/CA/26.08.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. Administrativ și Fiscal)

În speța dedusă însă judecății, instanța de fond nici măcar nu a analizat cauza prin raportare la dispozițiile legii speciale (Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții), raportându-se exclusiv la cele cuprinse în legea generală (Legea contenciosului administrativ nr.554/2004), situație în care a concluzionat greșit că simpla promovare a plângerii prealabile este suficientă. Prima instanță nu a avut astfel în vedere faptul că legea specială condiționează admiterea unei cereri de suspendare a executării unei autorizații de construire de promovarea acțiunii în anularea respectivei autorizații.

Contrar primei instanțe, urmează a se reține că în privința Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 Asociația "Salvați Bucureștiul" putea solicita suspendarea executării lor doar "odată cu introducerea acțiunii" pe fond. O astfel de acțiune nu a fost formulată, situație în care solicită cenzurarea demersului judiciar al reclamantei, respingând ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării celor două autorizații promovată în aceste condiții.

În ceea ce privește fondul cauzei, arată următoarele:

Instanța de fond a apreciat că cererea de suspendare ar fi întemeiată în raport de dispozițiile art.14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, susținând că în cauză ar fi îndeplinite cumulativ condiția existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Contrar celor reținute de către prima instanță, solicită a se reține că în cauză nu se verifică nici incidența cazului bine justificat și nici a pagubei iminente, nefiind aplicabile dispozițiile art.14 alin. l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, dispoziții potrivit cărora, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea Instanței de fond."

i) Inexistența cazului bine justificat

- Cu privire la pretinsa interferență între lucrările prevăzute de Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 și de Hotărârile CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013, pe de o parte, și de cele prevăzute de Hotărârea CGMB nr.151/2006, pe de altă parte

A apreciat prima instanță că, deși nu există o identitate între Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, pe de o parte, și Autorizația de construire nr.633/2010, pe de altă parte, ca de altfel nici între Hotărârile CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013, pe de o parte, și Hotărârea CGMB nr.151/2006, pe de altă parte, totuși "lucrările pe care le prevăd aceste autorizații/planuri urbanistice se intersectează într-o măsură considerabilă, astfel cum rezultă din planșa aferentă HCGMB nr.151/2006 și planșele aferente Planurilor Urbanistice Zonale aprobate prin cele trei hotărâri, "(pagina nr.5 din hotărârea recurată)

Acest aspect nu este însă de natură să înfrângă prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare a executării a fost solicitată și s-a dispus în prezenta cauză.

Astfel, executarea actelor anterioare și anume a Autorizației de construire nr.633/2010 și a Hotărârii CGMB nr.151/2006 a fost suspendată pe cale judiciară pentru documentația apreciată ca incompletă de către instanțele investite cu soluționarea cererilor formulate în acest sens.

Or, documentațiile care au stat la baza emiterii Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, respectiv la baza emiterii Hotărârilor CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013 diferă de cele în baza cărora au fost emise Autorizația de construire nr.633/2010 și Hotărârea CGMB nr. 151/2006.

Așadar, nu lucrările propriu-zise au determinat instanțele anterioare să dispună cu privire la suspendare, ci pretinsa lipsă a unor acte necesare documentației care a stat la baza emiterii respectivelor acte administrative.

D. consecință, faptul că parte din lucrări au făcut atât obiectul Autorizației de construire nr.633/2010 și a Hotărârii CGMB nr.151/2006 cât și al Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, respectiv al Hotărârilor CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013 nu are nicio relevanță în cauză, instanța fiind chemată să verifice documentațiile care au stat la baza emiterii, prin prisma acestora analizându-se legalitatea actelor administrative finale.

-Cu privire la faptul că Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 s-ar baza pe Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea CGMB nr.151/2006:

Este greșită și aprecierea instanței de fond potrivit căreia, Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 s-ar baza pe Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea CGMB nr.151/2006.

Astfel cum reiese indubitabil din conținutul ambelor autorizații, ele au fost emise "în temeiul reglementărilor documentației de urbanism, faza P.U.G. aprobată prin Hotărârea Consiliului G. al M. București nr.269/2000".

-Cu privire la faptul că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art.7 al.16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

Mai apreciază instanța de fond că "lucrările de construire autorizate prin actele contestate nu sunt de natura celor la care se face referire în art.7 al. 16 din Legea nr.50/1991 care să le autorizeze în regim de urgență iar faptul că o parte Importantă a acestor lucrări fusese prevăzută și în HCGMB nr.151/27.06.2006, respectiv cu 5 și 6 ani în urmă față de momentul eliberării autorizațiilor, ridică semne serioase de îndoială asupra caracterului urgent al lucrărilor, cu atât mai mult cu cât fundamentarea lor este, în mare măsură identică."(pagina nr.6 din hotărârea recurată)

Concluzia primei instanțe este una greșită și solicită cenzurarea acesteia.

Nu are absolut nicio relevanță faptul că parte din lucrările autorizate prin Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 ar fi făcut și obiectul Hotărârii Consiliului G. al M. București nr.151/27.06.2006.

Urgența care a impus emiterea respectivelor autorizații a fost dată de situația de fapt concretă existentă la momentul solicitării emiterii lor. Se precizează astfel în Memoriul nr.6365/12.07.2012, document aflat la dosarul cauzei, dar pe care prima instanță l-a ignorant, că traseul vizat "are o îmbrăcăminte din mixturi asfaltice, cu un carosabil denivelat, cu gropi, fisuri, tasări, care în urma ploilor duc la formare de băltiri (gropi ascunse) ce pot provoca pierderi materiale (avarii ale automobilelor) și de vieți omenești. Circulația autovehiculelor este îngreunată, Iar accesul pietonilor la imobilele șl zonele comerciale din zonă se face anevoios. (...) au apărut degradări avansate la toate rețelele edilitare și au rămas insuficient protejate coloanele de distribuție ale acestora ceea ce constituie pericole iminente. Astfel, fisurarea conductelor de apă poate conduce la Infiltrații, neprotejarea rețelei de canalizare poate provoca băltiri și surpări lângă și sub zonele pavate, Iar pierderea etanșeității îmbinărilor conductelor de gaze naturale constituie, prin acumulare, un pericol de explozie.

Carosabilul a devenit impracticabil.

Totodată, s-au creat surse de poluare a mediului, atât cu praf, cât și prin scurgeri de gaze naturale, ceea ce contravine grav Ordonanței de Urgență nr.195/2005 - privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr.265/2006 (cu completările și modificările ulterioare)."

Așadar, pericolele legate de starea carosabilului care putea genera pierderi materiale, dar și de vieți omenești ca și pericolul de explozie în condițiile în care conductele de gaze naturale își pierduseră etanșeitatea îmbinărilor, ca și celelalte disfuncții menționate în memoriul din care a citat anterior, toate existente la data la care a fost solicitată eliberarea celor două autorizații de construire supuse analizei, au constituit împrejurări mai mult decât esențiale care au reclamat emiterea respectivelor autorizații.

De asemenea, cât privește strămutarea Halei M. M., aceasta a avut loc în considerarea salvării sale materiale, salvare care a necesitat în mod imperios deplasarea sa.

În cuprinsul Expertizei Tehnice cu concept de intervenție Hala M. Măcelarul Piața H. B. nr.10 întocmită de M.C. Design Construct SRL se menționează că monumentul a suferit în timp o . modificări care au condus la distrugeri parțiale, că rezistența i-a fost afectată de numeroasele cutremure prin care a trecut și că în ultima perioadă de timp a și fost vandalizat.

De asemenea, în cuprinsul avizului MDRT nr.62/2012 care a stat la baza emiterii avizului atacat în prezenta cauză se precizează faptul că "inacțiunea în continuarea demersurilor va conduce la degradarea sistematică a zonei protejate și a zonei centrale".

Așadar, relocarea Halei M. Măcejaru se impunea în considerarea stopării degradării sale. De asemenea, relocarea a fost determinată și de necesitatea realizării lucrărilor sus-menționate.

Contrar a ceea ce a concluzionat prima instanță, tocmai astfel de împrejurări se înscriu în aria de cuprindere a dispozițiilor art.7 alin. 16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, text care vorbește despre obligativitatea emiterii autorizației de construire în regim de urgență "în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamități ori alte evenimente cu caracter excepțional."

- Cu privire la pretinsa documentație deficitară care a stat la baza emiterii Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012

De asemenea, se mai arată în cuprinsul hotărârii pronunțate în primă instanță că Autorizația de construire nr.282/2011 ar fi lipsită de avize prealabile, iar Autorizația de construire nr.274/2012 ar fi lipsită de un certificat de urbanism propriu, (pagina nr.6 din hotărârea recurată)

Nici această concluzie a instanței de fond nu este întemeiată și urmând a fi înlăturată.

Astfel, în ceea ce privește pretinsa lipsă a avizelor, urmează a se avea în vedere că ambele autorizații de construire sus-menționate au fost, așa cum deja a precizat și argumentat de ce emise în regim de urgență în raport de dispozițiile art.7 alin. 16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Potrivit acestor dispoziții legale, autorizația de construire "se emite imediat de către autoritatea administrației publice competente potrivit prezentei legi, urmând ca documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare - expertiză tehnică, studiu de fezabilitate/documentație de avizare, documentație tehnică D. T., proiect tehnic - P. T., detalii de execuție D.E. să fíe elaborate și aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor (...)".

Așadar, dat fiind temeiul emiterii Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, documentația de avizare poate fi elaborată și aprobată fie pe parcursul, fie chiar la încheierea executării lucrărilor, aflându-se într-o situație derogatorie de la procedura obișnuită, aspect pe care prima instanță l-a ignorant.

Cât privește certificatele de urbanism care au stat la baza emiterii celor două autorizații de construire, acestea sunt două, niciuna din cele două autorizații nefiind lipsită de un asemenea document. Astfel:

-la baza emiterii Autorizației de construire nr.282/2011 a stat Certificatul de urbanism nr.301R/6385/20.07.2011

-iar la baza emiterii Autorizației de construire nr.274/2012 a stat Certificatul de urbanism nr.300R/6385/20.07.2011.

D. consecință, nu se poate reține nici concluzia privitoare la vicierea în vreun mod a documentației care a stat la baza emiterii Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

- Cu privire la o pretinsă inexistență a unei motivări convingătoare referitoare la strămutarea Halei M.:

Prima instanță susține că cererea de suspendare ar mai fi întemeiată și în considerarea faptului că nu ar exista o motivare convingătoare referitoare la strămutarea Halei M. și la existența unui caz extrem, (pagina nr.6 din hotărârea recurată)

Nu se argumentează însă în niciun mod de ce motivația care a stat la baza strămutării Halei M. nu ar fi convingătoare și de ce cazul analizat nu ar fi unul extrem, prima instanță limitându-se doar la a face o afirmație abstractă.

Contrar instanței de fond, urmează a se avea în vedere la pronunțarea hotărârii următoarele:

Toate cele 3 hotărâri CGMB au la bază avizele eliberate de către Ministerul Culturii și se referă astfel la Avizul nr.ll/M/30.03.2011/30.01.2013, Avizul nr.l4/M/30.03.2011/ 30.01.2013 și la Avizul nr.l3/M/30.03.2011/30.01.2013.

Aceste avize au fost eliberate în urma verificărilor tuturor condițiilor de legalitate privitoare la reconstruirea monumentelor istorice astfel încât hotărârile CGMB nr. 132/2013, nr. 133/2013 și nr. 134/2013 au fost emise în deplină legalitate, cu respectarea astfel a dispozițiilor Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, sens în care solicită a fi avută în vedere inclusiv împrejurarea că relocarea Halei M. nu a avut ca premisă doar protejarea sa, ci și supralărgirea unei șosele, relocarea sa fiind obligatorie.

Urmează a se avea în vedere inclusiv Avizul Ministerului Culturii nr.l2/M/30.03.2011/30.01.2013 privind conceptul de intervenție - strămutare "HALA M. M.", Piața H. B. nr.lOA, sector 1, București, act aflat și el la dosarul cauzei și prin care a fost avizată soluția minimală propusă în proiect, soluție care presupune "strămutarea structurii metalice și refacerea integrală a structurii din zidărie - realizarea unui nou subsol, pe noua poziție, cu structura de tip zidărie cu inimă armată și elemente din b.a. pentru contactul cu terenul; demontarea structurii metalice - elementul cel mai valoros al halei, ca structură, estetică și material, subansambluri șl montarea pe noua structură a subsolului; refacerea zidăriei de contur pentru închiderea halei și a zidăriei anexelor, conform releveelor. Varianta minimală presupune cele mai mici costuri și timp minimal de executare lucrări."

Avizarea strămutării Halei M. M. a avut loc în considerarea a două împrejurări de natură să o justifice, pe de o parte salvarea materială a monumentului necesitând în mod imperios deplasarea sa, iar pe de altă parte lucrările edilitare de anvergura "dublării diametralei nord-sud" cu modificarea majoră a circulației impunând de asemenea relocarea.

Cât privește protejarea monumentului, astfel cum a precizat și anterior, în cuprinsul Expertizei Tehnice cu concept de intervenție Hala M. Măcelarul Piața H. B. nr.10 întocmită de M.C. Design Construct SRL se menționează că monumentul a suferit în timp o . modificări care au condus la distrugeri parțiale, că rezistența i-a fost afectată de numeroasele cutremure prin care a trecut și că în ultima perioadă de timp a și fost vandalizat.

De asemenea, în cuprinsul avizului MDRT nr.62/2012 care a stat la baza emiterii avizului Avizului Ministerului Culturii nr.l2/M/30.03.2011/30.01.2013 se precizează faptul că "Inacțiunea în continuarea demersurilor va conduce la degradarea sistematică a zonei protejate și a zonei centrale".

Așadar, relocarea Halei M. M. se impunea în considerarea stopării degradării sale.

De altfel, se menționează expres în cuprinsul Autorizației de construire nr.274/01.08.2012 următoarele: "Nu se va realiza niciun fel de săpătură la mai puțin de 3,00 m de fațada actual a Halei M.. Modalitatea de intervenție în această fâșie (zonă) va fi stabilită odată cu alegerea condițiilor de prezervare a monumentului istoric Hala M.."

S-a urmărit așadar inclusiv ca lucrările realizate să nu afecteze în vreun mod Hala M.. Cu referire la cazul extreme, se are în vedere faptul că relocarea Halei M. a fost determinată și de împrejurarea că pe segmentul de drum . - . intenționat modernizarea sistemului rutier și a trotuarelor, supralărgirea șoselei determinând așadar necesitatea strămutării monumentului pe un alt amplasament.

Această situație se încadrează așadar în aria de cuprindere a cazului extrem reglementat de dispozițiile art.4 alin.10 din Legea nr.422/2001, dispoziții care stabilesc că "în condițiile legii, în vederea protejării monumentelor Istorice se poate proceda, în cazuri extreme, la strămutarea acestora."

Cât privește măsura strămutării, se observă că prin Expertiza Tehnică cu concept de intervenție Hala M. Măcelarul Piața Haralambîe B. nr.10 întocmită de M.C. Design Construct SRL s-au propus 3 metode, toate 3 de strămutare, din cele 3 Ministerul Culturii avizând-o pe cea mai rapidă și cu costurile cele mai reduse, fără ca prin aceasta să o transforme în demolare.

Demolarea presupune desființarea unei construcții fără refacerea ei.

În cazul dedus judecății însă s-a optat pentru următoarea operațiune: "strămutarea structurii metalice și refacerea integrală a structurii din zidărie - realizarea unul nou subsol, pe noua poziție, cu structura de tip zidărie cu inimă armată și elemente din b.a. pentru contactul cu terenul; demontarea structurii metalice - elementul cel mal valoros al halei, ca structură, estetică și material, subansambluri și montarea pe noua structură a subsolului; refacerea zidăriei de contur pentru închiderea halei și a zidăriei anexelor, conform releveelor. Varianta minimală presupune cele mai mici costuri și timp minimal de executare lucrări."

Este vorba despre o repoziționare a Halei M. M. pe un alt amplasament prin metoda descrisă mai sus, monumentul urmând a fi refăcut, metodă care nu se poate nicicum confunda cu cea de demolare care echivalează cu "moartea" construcției.

Astfel cum a precizat anterior, avizul a validat o metodă care satisface pe deplin protejarea monumentului, urmărind de altfel tocmai această protejare, Hala M. M. urmând a fi refăcută în totalitate potrivit descrierii.

De altfel, la avizarea metodei au fost avute și prevederile art.5 din Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei ratificată prin Legea nr. 157/1997, dispoziții care stabilesc după cum urmează: "Fiecare parte se angajează să interzică deplasarea Integrală sau a unei părți a unui monument protejat, în afara cazului în care salvarea materială a acestuia ar necesita în mod imperativ deplasarea Iul. în acest caz, autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a garanta demontarea, mutarea și remontarea lui într-un loc corespunzător." sens în care urmează a fi avute în vedere argumentele de ordin tehnic pe care le-a expus anterior, argumente reținute în cuprinsul Expertizei Tehnice cu concept de intervenție Hala M. Măcelarul Piața H. B. nr.10 întocmită de M.C. Design Construct SRL.

Mai mult, tocmai dispozițiile sus-amintite reglementează expres procedura demontării, mutării și a remontării lui într-un loc corespunzător, în prezenta cauză fiind avizată tocmai această procedură, situație în care de aflăm într-o deplină consonanță cu textul de lege amintit.

Afirmația primei instanțe este așadar neîntemeiată și urmează a fi înlăturată în consecință.

- Cu privire la faptul că ar exista diferențe de suprafață între cele 3 hotărâri ale Consiliului G. al M. București și avizele în baza cărora au fost emise:

În cuprinsul hotărârii se mai precizează că un alt motiv care ar fi convins instanța să admită cererea de chemare în judecată este legat de faptul că ar exista diferențe de suprafață între cele 3 hotărâri ale Consiliului G. al M. București și avizele în baza cărora au fost emise, (pagina nr.6 din hotărârea recurată)

Nici această concluzie a instanței nu este întemeiată, sens în care precizează faptul că nu are relevanță faptul că între avizele Arhitectului Șef și Hotărârile Consiliului G. al M. București există diferențe de suprafață. Avizul Arhitectului Șef este un document premergător care identifică doar suprafețele de cercetare, iar în urma analizei acestor suprafețe se stabilește în final suprafața exactă necesară, suprafață care se și comunică în vederea obținerii celorlalte avize, acesta fiind și motivul pentru care deciziile Agenției Regionale pentru Protecția Mediului București și avizele Ministerului Culturii prevăd aceleași suprafețe ca și hotărârile Consiliului G. al M. București.

Cât privește celelalte pretinse motive de nelegalitate invocate de către Asociația "Salvați Bucureștiul" prin cererea de chemare în judecată, acestea nu au fost reținute ca pertinente de către prima instanță, urmând ca netemeinicia lor să intre în puterea lucrului judecat. Chiar și în aceste condiții menționează următoarele:

Cu privire la deciziile de mediu

Hotărârile CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013 au fost emise cu respectarea deciziilor de mediu pe care se bazează. Nemulțumirile Asociației "Salvați Bucureștiul" privitoare la deciziile de mediu nu pot fi invocate în prezenta cauză atâta timp cât respectivele decizii nu au fost invalidate în nicio procedură, iar validitatea lor nu poate fi cercetată nici în prezenta cauză, instanța nefiind investită cu soluționarea unui astfel de capăt de cerere.

Chiar și așa fiind, menționează faptul că decizia etapei de încadrare prin care s-a stabilit adoptarea fără aviz de mediu este actul administrativ prin care ARPM-MB a îndeplinit cerința legală prevăzută de Hotărârea Guvernului nr.445/2009. Astfel, nu evaluarea de mediu este obligatorie, ci stabilirea necesității efectuării evaluării impactului asupra mediului, ceea ce face obiectul etapei de încadrare și se concretizează prin emiterea deciziei de încadrare.

Cât privește reprezentarea spațiilor verzi pe planuri, urmează a se avea în vedere faptul că pentru identificarea lor culoarea verde se utilizează doar în privința spațiilor verzi publice, nu și a grădinilor private, modul lor de marcare nescăzând însă suprafața spațiilor verzi sub procentul de 20% stabilit prin deciziile de mediu.

Cu privire la Certificatul de urbanism nr.260/R/2397/15.05.2008

Hotărârile CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013 nu se bazează pe un certificat de urbanism expirat, Certificatul de urbanism nr.260/R/2397/15.05.2008 producând efecte depline la data la care a fost inițiată procedura care s-a finalizat cu emiterea celor 3 hotărâri amintite anterior. De altfel, certificatul de urbanism se eliberează în baza documentațiilor de urbanism aprobate, fiind subsecvent acestora și nu invers. Aprobarea documentației de urbanism nu se face în baza certificatului de urbanism, în acest caz acesta având doar rolul de informa beneficiarul asupra necesității elaborării PUZ în raport de cererea sa.

Asociația "Salvați Bucureștiul" continuă o comparație eronată și între Certificatul de urbanism nr.260/R/2397/15.05.2008 și avizele Arhitectului Șef atâta timp cât, așa cum a precizat, suprafețele menționate în avizele Arhitectului Șef nu trebuie să fie identice nici cu cele din certificatul de urbanism și nici cu cele menționate în hotărârile CGMB, rolul lor fiind doar acela de a stabili suprafețele de cercetare.

Alegațiile privitoare la Certificatul de urbanism nr.260/R/2397/15.05.2008 nu doar că sunt neîntemeiate, dar nici nu pot face obiectul cercetării judecătorești atâta timp cât instanța nu este investită cu un astfel de capăt de cerere.

Cu privire la faptul că hotărârile CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013 ar fi "subsecvente unor acte cu puternică aparență de nelegalitate":

Documentația care a stat la baza emiterii lor este diferită de cea invocată de către Asociația "Salvați Bucureștiul".

Dispozițiile art.56 indice 1 din Legea nr.350/2001stabilesc expres următoarele: "Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop . unor construcții edifícate fără autorizație de construire sau nu respect autorizațiile de construire. "împrejurarea că autorizațiile de desființare se emit în aceleași condiții ca și autorizațiile de construire nu schimbă cu nimic textul de lege sus-amintit, el referindu-se expres și limitativ doar la autorizația de construire, dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.50/1991 reglementând doar condițiile de emitere ale autorizației de desființare a construcțiilor.

De asemenea, planul urbanistic zonal este un studiu de specialitate care se bazează pe analiza situației existente.

Certificatul de urbanism, conform dispozițiilor art.2 alin.21 din Legea nr.50/1991, se emite "în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire. "Acestui scop i se adaugă cel reglementat de dispozițiile art.32 alin.l din Legea nr.350/2001, dispoziții care stabilesc următoarele: "în cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condițiile specific ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiții o impune autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism (a) să respingă în mod justificat cererea de modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate șl (b) să condiționeze autorizarea investiției de elaborarea șl aprobarea de către autoritatea publică locală competent a unul plan urbanistic zonal."

Împrejurările invocate de Asociația "Salvați Bucureștiul" privind modificarea în timp a regimului juridic și al folosinței terenurilor nu are nicio relevanță pentru că este în competența documentației de urbanism analiza situației existente de facto și reglementarea folosinței terenurilor în mod corespunzător.

Certificatul de urbanism nu conține condiționări specifice pentru elaborarea documentațiilor de urbanism.

Conform prevederilor art.32 alin.2, 3 și 4 din Legea nr.350/2001, condiționările aplicabile documentațiilor de urbanism fac obiectul Avizului de oportunitate.

De asemenea, Hotărârile CGMB nu au fost emise în temeiul unor autorizații de construire "cu puternică aparență de nelegalitate", PUZ-ul fiind întotdeauna un act anterior și nicidecum subsecvent unei autorizații de construire, el nefiind nici măcar emis în temeiul unor asemenea acte.

Mai mult, cu privire la autorizațiile de demolare, acestea nici nu au fost cenzurate pe cale judecătorească.

Cu privire la procedura informării publicului:

De asemenea, Hotărârile CGMB nr. 132/2013, nr. 133/2013 și nr. 134/2013 au fost emise în urma parcurgerii tuturor etapelor legale, menționându-se în cuprinsul lor inclusiv faptul că unul dintre documentele care au stat la baza emiterii lor l-a constituit "Raportul Informării și consultării publicului".

Astfel, dispozițiile art.3 din Ordinul nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism prevăd că "Pentru documentațiile aflate în curs de elaborare sau avizare, autoritățile administrației publice locale competente vor asigura informarea și consultarea publicului afectat de propunerile planurilor înainte de supunerea spre dezbaterea consiliului județean/local/Consiliului G. al M. București, în funcție de etapa în care se află, fără a relua integral întreaga procedură."

De asemenea, dispozițiile art.2 din același act normativ stabilesc următoarele: "în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin, autoritățile administrației publice locale elaborează și aprobă prin hotărâre a consiliului județean/local/Consiliului G. al M. București Regulamentul local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului (...)", termen ce reprezintă totodată o minimă perioadă necesară pregătirii instituțiilor publice implicate.

Așadar, dat fiind că la data publicării Ordinului nr.2701/2010, respectiv la 19.01.2011, documentația era deja elaborată și avizată preliminar la data de 04.02.2011, procedura de informare și consultare a publicului a fost declanșată de îndată ce a fost asigurată logistica necesară și a fost adaptat site-ul Primăriei M. București cu interfața și funcționalitatea necesară, prin publicare pe site-ul PMB la secțiunea "consultare pe parcursul avizării" proiect nr.2), Termen (25 zile): 30.06.2011. Pentru etapa de inițiere și etapa elaborării propunerilor nu s-au organizat și desfășurat activități specific, acestea fiind depășite. Avizul arhitectului șef a fost emis la 28.02.2013, prin urmare, timp de 1 an și jumătate documentația s-a aflat în consultare publică.

ii) Inexistența pagubei iminente

Cu privire la această condiție reglementată de dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, prima instanță a apreciat-o ca fiind incidență în cauză întrucât "lucrările autorizate tind să schimbe fundamental situația existent în perimetrul vizat, ceea ce presupune printre altele demolarea/strămutarea unor clădiri, unele dintre acestea aflându-se pe lista monumentelor Istorice.

Or, odată demolate/strămutate și scoase din arealul lor inițial, este evident că acestea nu vor mai putea fi readuse la valoarea Inițială, vătămare care, prin natura sa, nu ar putea fi înlăturată în eventualitatea anulării actelor contestate." (pagina nr.6 din hotărârea recurată)

Prima instanță a reținut incorect faptul că în cauză s-ar verifica incidența unei pagube iminente.

Astfel, în primul rând nu există nicio pagubă întrucât nu există niciun pericol de distrugere a clădirilor cu valoare arhitecturală și de patrimoniu, sens în care indică avizele Ministerului Culturii care au stat la baza emiterii hotărârilor Consiliului G. al M. București, avize care se regăsesc și ele la dosarul cauzei și se referă astfel la Avizele Ministerului Culturii nr.ll/M/30.03.2011/30.01.2013, nr.l3/M/30.03.2011/30.01.2013 și nr.l4/M/30.03.2011/ 30.01.2013.

Cât privește Hala M., aceasta a fost deja demontată în vederea relocării (a se vedea Adresa Direcției Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației nr.3292/25.03.2013 și Adresa Euro Construct Trading"98 - acte care fac dovada faptului că Hala M. a fost dezmembrată în vederea reconstruirii pe un amplasament adiacent și că lucrările de dezmembrare au avut deja loc) astfel încât nu se pune problema prevenirii strămutării sale. De asemenea, metoda relocării halei a fost și ea avizată de către Ministerul Culturii, sens în care face trimitere de această dată la Avizul Ministerului Culturii nr.l2/M/30.03.2011/30.01.2013.

De asemenea, lucrările care au făcut obiectul Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 au fost finalizate în ansamblul lor, astfel încât nu se mai poate pune problema vreunei iminențe.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului și casarea hotărârilor recurate, 1. în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, rejudecând cauza: respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a M. București în ceea ce privește Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare formulată de către Asociația "Salvați Bucureștiul" atât în integralitatea ei cât și în particular cu privire la Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, precum și ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, obligând Asociația "Salvați Bucureștiul" la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedire au fost atașate în fotocopie înscrisuri:Certificatul de urbanism nr.301R/6385/20.07.2011, Certificatul de urbanism nr.300R/6385/20.07.2011, Expertiza Tehnică cu concept de intervenție Hala M. Măcelarul Piața H. B. nr.10 întocmită de M.C. Design Construct SRL.

În drept: dispozițiile coroborate ale art.14 alin.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 și cele ale art.483 și urm. din Noul Cod de Procedură Civilă.

Recurenții pârâți M. București și P. M. București au formulat întâmpinare, solicitând în principal, respingerea ca inadmisibil a recursului împotriva încheierii de ședință din data de 20.11.2013, iar în subsidiar ca lipsit de interes, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată în ansamblul ei a cererii de recurs formulată de Asociația "Salvați Bucureștiul"obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele motive:

Inadmisibilitatea:

Dispozițiile art.461 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă stabilesc următoarele: "Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente șl le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

Prin încheierea de ședință din data de 20.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de obligare a Primarului M. București la a depune la dosarul cauzei planșe fotografice.

D. consecință, Asociația "Salvați Bucureștiul" nu poate solicita pe calea dispozițiilor art.461 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă înlăturarea motivelor pentru care instanța i-a respins această cerere pentru că pe de o parte se tinde la modificarea soluției pronunțate sub acest aspect în sensul pronunțării unei hotărâri de admitere a respectivei cereri, ceea ce dispozițiile procedurale nu permit, iar pe de altă parte obținerea de probe nu poate face obiectul unei cereri întemeiate în acest mod, neconstituind și neputând fi subsumată niciunuia din cazurile pe care textul de lege le reglementează.

Pentru aceste motive solicităm respingerea ca inadmisibilă a cererii de recurs împotriva încheierii din data de 20.11.2013.

4.Lipsa de interes

Urmează a se constata ca fiind lipsită de interes cererea de recurs îndreptată de către Asociația "Salvați Bucureștiul" împotriva încheierii de ședință din data de 20.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2013, încheiere prin care a fost respinsă cererea de obligare a Primarului M. București la a depune la dosarul cauzei planșe fotografice întrucât recurenta nu justifică folosul practic pe care l-ar obține în eventualitatea admiterii cererii sale.

Lipsa de interes rezidă și în aceea că Asociația "Salvați Bucureștiul" a obținut pe cale judecătorească suspendarea executării autorizațiilor cu privire la care solicită a se depune planșe fotografice, astfel încât acțiunea sa și-a găsit finalitatea urmărită.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea ca lipsită de interes a cererii de recurs îndreptată de către Asociația "Salvați Bucureștiul" împotriva încheierii de ședință din data de 20.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal.

5. Netemeinicia cererii de recurs formulată de Asociația "Salvați Bucureștiul"

5.1. Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia sentința civilă nr.57/07.01.2014 ar fi fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute la art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004

Recurenta susține că atunci când instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrative nr.554/2004, ar fi avut în vedere lipsa "unei identități a cuvintelor folosite între actele administrativ puse în discuție" și a unei suprapuneri "de conținut între actele în cauză" când textul de lege cere să se verifice "doar existența aceluiași conținut", (pagina nr.2 din cererea de recurs)

Contrar celor susținute de către Asociația "Salvați Bucureștiul", prima instanță a aplicat corect în cauză dispozițiile art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, concluzionând că acestea nu își găsesc incidența în cauză.

Astfel, instanța de fond nu a analizat măsura în care dispozițiile amintite își găsesc sau nu aplicarea din perspectiva identității cuvintelor utilizate în actele administrative comparate, astfel cum greșit și fără suport susține recurenta, nicio afirmație din cuprinsul hotărârii nefiind în acest sens.

Apoi, recurenta devine confuză în exprimare, arătând că instanța nu ar fi trebuit să verifice suprapunerea "de conținut între actele în cauză", ci "doar existența aceluiași conținut". Depășind acest aspect, urmează a fi înlăturate apărările recurentei ținând seama de următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, "în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă."

Prin cererea de chemare în judecată Asociația "Salvați Bucureștiul" a invocat o pretinsă identitate de conținut între:

-autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, pe de o parte, și Autorizația de construire nr.633/2010, pe de altă parte

-Hotărârile CGMB nr. 132/2013, nr. 133/2013 și nr. 134/2013, pe de o parte, și Hotărârea CGMB nr.151/2006.

Prin cererea de recurs recurenta solicită însă să se dispună "înlăturarea considerentelor nelegale pronunțate de Tribunalul București șl să constatați incidența în speță a dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea 554/2004 privind suspendarea de drept a autorizațiilor de construire" (paginile nr.l și 2 din cererea de recurs).

Așadar, față de împrejurarea că în recurs Asociația "Salvați Bucureștiul" nu mai susține că ar exista o identitate de conținut în privința hotărârilor CGMB sus-menționate, solicită a se constata că în ceea ce privește aceste acte administrative considerentele instanței de fond legate de neincidența în cauză a dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 au intrat în puterea lucrului judecat.

Apoi, cu referire la Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, pe de o parte, și la Autorizația de construire nr.633/2010, pe de altă parte, instanța de fond a apreciat corect că primele nu au același conținut cu cel al celei din urmă, nefiind astfel atrasă incidența dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Contrar celor susținute de către Asociația "Salvați Bucureștiul", solicită a se constata că nu se poate pune semnul egalității între Autorizațiile de construire nr.282/2011, nr.274/2012, pe de o parte, și Autorizația de construire nr.633/2010, pe de altă parte, în condițiile în care, în primul rând, Autorizațiile de construire nr.282/2011, nr.274/2012 au fost emise în temeiul unei documentații diferite față de cea care a stat la baza emiterii Autorizației de construire nr.633/2010.

Această concluzie se desprinde cu ușurință în urma comparării documentațiilor care au stat la baza emiterii lor. Astfel:

i) La baza emiterii Autorizației de construire nr.633/29.12.2010 au stat următoarele acte: Autorizația de construire nr.363/27.08.2009, Certificatul de Urbanism nr.260/R/2397 din 15.05.2008, Adresa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor - Direcția Generală Dezvoltare Teritorială nr.49.180/DGDT/30.10.2007, Avizul CTE - . SA nr.684/14.12.2007, Avizul Comisiei de Coordonare a Proiectării, Avizul Primarului Sectorului 1 București, Adresa Direcției Evidență Imobiliară și Cadastrală nr._/_/19.09.2007, Adresa Direcției Utilități Publice nr.3324/22.08.2007, Adresa Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" al M. București nr._/03.08.2007, Hotărârea Consiliului G. al M. București nr.262/02.11.2006, Hotărârea Consiliului G. al M. București nr.151/02.11.2006, Adresa .._/06.08.2007, Adresa Direcției Generale Management Logistic și Administrativ nr.539.937/20.08.2007, Adresa U.M. 0362 București nr.83.474/09.08.2007, Adresa Ministerului Apărării - Statul major G. nr.D/6291/31.08.2007, Adresa Biroului Evaluare facturi de mediu, avizare, autorizare - igiena mediului + igiena alimentației nr.A/IV/8432/13.08.2007, Avizul RADET, Avizul Electrica, Avizul Distrigaz Sud, Avizul Romtelecom, Avizul RATB, Avizul Luxten, Adresa Primăriei Sectorului 5 - Administrația Domeniului Public nr._/27.08.2007, Adeverința Primăriei Sectorului 5 - Administrația Domeniului Public nr._/27.08.2007, Adeverințe ale Primăriei Sectorului 1 - Administrația Domeniului Public din data de 03.08.2007, acordul de Mediu nr.1/18.06.2008, Decizia finală pentru emiterea acordului de mediu, Aviz de traseu eliberat de Administrația străzilor, Adresa Direcției Protecția Mediului și Educație Eco-Civică - Administrația Lacuri -Parcuri și Agrement București nr.3358/21.09.2007, Avizul Centrului de Planificare Urbană și Metropolitană București nr.705/CPUMB/10.08.2007 și Avizul de urbanism nr.16/3 din 14.06.2006.

La baza emiterii Autorizațiilor de construire nr.282/02.08.2011 și nr. 274/01.08.2012 au stat alte acte decât cele menționate la punctul i) cum ar fi:Reglementările documentației de Urbanism, faza PUG aprobată prin Hotărârea CGMB nr.269/2000, Certificatul de Urbanism nr.300/20.07.2011, Certificatul de Urbanism nr.301/20.07.2011, Memoriul Direcției Generale Infrastructură și Servicii Publice - Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației nr.6365/12.07.2012, Avizul Comisiei de Coordonare a Proiectării nr.253/29.06.2011 din cadrul Direcției Generale Infrastructură și Servicii Publice - Direcția Utilități Publice.

Emiterea actelor a căror suspendare s-a solicitat în regim de urgență s-a justificat în raport de dispozițiile art.7 alin. 16 din Legea nr.50/1991 elaborarea și aprobarea documentației fie pe parcursul, fie chiar la încheierea executării lucrărilor. Astfel, dispozițiile legale amintite stabilesc că în astfel de cazuri autorizația de construire "se emite imediat de către autoritatea administrației publice competente potrivit prezentei legi, urmând ca documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare - expertiză tehnică, studiu de fezabilitate/documentație de avizare, documentație tehnică D. T., proiect tehnic - P. T., detalii de execuție D.E. să fie elaborate și aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor (...)".

Mai mult, temeiul juridic al Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 îl constituie dispozițiile art.24 din Legea nr.255/14.12.2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local în timp ce Autorizația de construire nr.633/29.12.2010 a fost eliberată în temeiul prevederilor art.17 alin.l din Ordinul nr.839/12.10.2009, aspect care reiese indubitabil din conținutul acestor acte.

Nu se poate susține așadar nici din această perspectivă că o instanță judecătorească s-a pronunțat într-un proces anterior asupra aparenței de nelegalitate a Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 atâta timp cât instanța care a dispus suspendarea executării Autorizației de construire nr.633/29.12.2010 nu a analizat cauza din perspectiva dispozițiilor art.24 din Legea nr.255/14.12.2010.

Apoi, cele două autorizații a căror executare se solicită a fi suspendată în prezenta cauză au în vedere . nu a făcut obiectul Autorizației de construire nr.633/29.12.2010.

Diferențe există, de asemenea, și în ceea ce privește lucrările ce ar urma să fie executate în temeiul respectivelor autorizații.

Nu se poate așadar echivala conținutul Autorizațiilor de construire nr.282/02.08.2011 și nr. 274/01.08.2012 cu cel al Autorizației de construire nr.633/29.12.2010 pentru a fi atrasă în cauză incidența dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, prima instanță apreciind corect sub acest aspect.

5.2. Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia încheierea de ședință din data de 20.11.2013 ar fi fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute la art.46 și art.48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991

Nici acest motiv de recurs nu se dovedește a fi întemeiat, sens în care urmează a se avea în vedere următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 20.11.2013 instanța de judecată a respins ca nefiind utilă pentru soluționarea cauzei cererea formulată de Asociația "Salvați Bucureștiul" de obligare a Primarului M. București de a depune planșele foto privind autorizațiile de construire.

Susține recurenta că respingându-i-se cererea formulată în acest sens s-ar fi făcut o aplicare greșită a normelor de drept material prevăzute de dispozițiile art.46 și art.48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991.

Dispozițiile legale invocate de către recurentă fac referire la "piese scrise și desenate" și nu la "planșe foto"astfel cum susține recurenta.

Apoi, textele de lege invocate de către recurentă se referă la documentația tehnică, documentație care, așa cum a precizat, poate fi în raport de dispozițiile art.7 alin. 16 din Legea nr.50/1991 elaborată șl aprobată "(...) pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor (...)".

Prima instanță a respins în mod corect cererea formulată de Asociația "Salvați Bucureștiul" de obligare a Primarului M. București de a depune "planșele foto" ale autorizațiilor de construire dat fiind faptul că pentru a putea verifica pretinsa identitate de conținut în privința Autorizațiilor de construire nr.282/02.08.2011, nr. 274/01.08.2012 și nr.633/29.12.2010, actele aflate la dosarul cauzei erau și sunt suficiente, conținutul acestora rezultând fără dubiu din redactare și din actele care au stat la baza emiterii lor, acte care au fost depuse la dosarul cauzei. Face în acest sens trimitere la apărările pe care le-a dezvoltat din această perspectivă în cuprinsul capitolului 5.1. din prezenta întâmpinare.

Utilitatea unei probe se apreciază de către instanță, ea nefiind obligată să o admită în urma formulării unei cereri de încuviințare a ei, iar în speța dedusă judecății prima instanță a apreciat corect asupra neutilității probei invocate de către recurentă.

Pentru toate aceste motive solicită în principal, respingerea ca inadmisibil a recursului împotriva încheierii de ședință din data de 20.11.2013, iar în subsidiar ca lipsit de interes, iar pe fond, ca neîntemeiată în ansamblul ei cererea de recurs formulată de Asociația "Salvați Bucureștiul", obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept: dispozițiile art.205 și urm. din Noul Cod de Procedură Civilă.

Recurentul-pârât C. G. al M. București a formulat întâmpinare la recursul formulat de către recurentul - reclamant Asociația Salvați Bucureștiul, pe care solicitând respingerea ca nefondat având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește solicitarea recurentei - reclamante de înlăturare a considerentelor nelegale și constatarea incidenței în speță a dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea de drept.

Prin cele trei documentații de urbanism se reglementează zona cu respectarea prevederilor legale în materie, fiind eliminate viciile de procedură ce au condus la anularea HCGMB nr. 151/2006.

Atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere procedural soluția prevăzută în documentațiile de urbanism atacate nu sunt similare cu cele conținute în HCGMB nr. 151/ 2006 astfel, conform acestor documentații

•Hala M. nu se demolează, ci se demontează în vederea reconstituirii pe un amplasament aflat în imediata vecinătate;

Între actul administrativ suspendat prin Sentința civilă nr. 2135/2011 și actele administrative atacate în prezenta cauză nu există niciun fel de identitate, nici de formă, nici de fond.

Hotărârile atacate nu conțin nicio referire la HCGMB nr. 151/ 2006. Raportul de specialitate al Arhitectului șef conține o expunere descriptivă și nu are caracter operațional, prin HCGMB nu se aprobă raportul de specialitate ci Planul Urbanistic Zonal conform Avizului Arhitectului Șef, Planul de reglementări vizat spre neschimbare și Regulamentul Local de Urbanism aferent, anexe care fac parte din hotărâre.

Documentațiile de urbanism au caracter distinct, împrejurarea ca o documentație PUZ anterioară, prin care sunt reglementate integral sau parțial zone ce sunt cuprinse în studii noi, a fost anulată nu are nicio semnificație. De regulă PUZ-urile noi le abrogă sau le actualizează pe cele anterioare. Totodată, anularea se aplică hotărârii de aprobare a documentației, fapt ce are ca efect inoperabilitatea PUZ-ului respectiv, nu și conținutului tehnic și științific al acestuia ce poate fi folosit în vederea actualizării, modificării sau ca suport al unei documentații noi.

In ceea ce privește solicitarea recurentei - reclamante ca instanța de recurs să constate incidența în speță a dispozițiilor art. 46 și 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind necesitatea depunerii Ia dosarul cauzei a planșelor fotografice ce au stat la baza emiterii autorizațiilor de construire nr. 282/2011, nr. 274/2012 și nr. 633/2010.

Consideră că în mod corect instanța de fond a respins solicitarea recurentei - reclamante, având în vedere obiectul cauzei și faptul că planșele ce au stat la baza autorizațiilor de construire atacate au fost depuse la dosarul cauzei.

In ceea ce privește dispozițiile art. 46 și art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, nu sunt incidente în speța de față, întrucât acestea se referă la procedura administrativă de verificare a conținutului documentațiilor depuse în vederea obținerii autorizației de construire/desființare.

Recurenta-reclamantă Asociația Salvați Bucurestiul, a formulat întâmpinare la recursul depus de C. G. al M. București, solicitând respingerea recursului formulat pentru următoarele motive:

Pe fond apreciază ca in mod corect instanța fondului a admis cererea formulata, dispunând suspendarea Autorizațiilor nr. 282/2011 si 274/2012 emise de P. M. București precum si a Hotărârilor nr. 132/27.04.2013, 133/27.04.2013 si 134/27.04.2013.

Dupa cum va arata in cele de mai jos, recursul formulat de recurenta-parata este neîntemeiat.

A. Sentința civila nr. 57/07.01.2014 pronunțata de Tribunalul București in cauza_ nu cuprinde motive contradictorii

Prin sentința pronunțata, instanța arata că fata de actele administrative ce fac obiectul prezentului dosar si actele administrative:autorizația de construire nr. 633/2010, suspendata in baza sentinței civile 2691/05.07.2011 a Tribunalului București si HCGMB 151/2006, suspendata prin sentința civila nr. 2135/26.04.2011 a Tribunalului Cluj, Tribunalul nu regăsește identitatea menționata.

Desi instanța considera ca actele administrative analizate nu sunt identice, apreciază totuși ca ele sunt foarte asemănătoare.

Este, așadar, evidenta lipsa vreunei contradicții intre nu se regăsește identitate si se intersectează ..

Prin urmare, solicită respingerea ca neîntemeiat a motivului de recurs formulat in baza dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 C..

B. Sentința a fost data cu respectarea normelor de drept material prevăzute la art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004.

Precum a arătat si in recursul formulat, consideră ca art. 14 alin. 5 din Legea 554/205 nu impune existenta unei identități a cuvintelor folosite intre actele administrative puse in discuție sau suprapunerea de conținut intre actele in cauza, ci doar existenta aceluiași conținut. Prin urmare, atunci cand se analizează incidența art 14 alin. 5 nu trebuie verificata identitatea actelor administrative, ci doar daca acestea au același conținut.

Recursul intemeiat pe art 488 alin. 1 pct. 8 C. este inadmisibil

Prin recursul formulat, CGMB nu invoca incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material de către instanța fondului, ci netemeinicia hotărârii raportat la existenta in speța a cazului bine justificat si a necesitații prevenirii pagubei iminente.

Pentru a analiza cererea de chemare in judecata formulata a verifica daca se impune suspendarea actelor administrative, instanța s-a raportat in mod corect la dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004. Acest lucru nu este contrazis nici de către CGMB prin recursul formulat.

Or, recurenta-parata nu face decât sa pună in discuție temeinicia hotărârii date de instanța, iar acest lucru nu este posibil prin intermediul recursului. CGMB nu invoca interpretarea eronata a unor norme de drept, ci doar netemeinicia măsurii dispuse de instanța raportat la situația de fapt.

Voința legiuitorului, prin noua reglementare a C. este clara in a considera ca este admisibil doar recursul care privește nelegalitatea unei hotărâri, iar nu netemeinicia acesteia. Art. 488 alin. 1 C. prevede in mod clar:

Art. 488 (1) Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

Învederează că noul C. nu reia dispozițiile art. 304 indice 1 din vechiul C., nemaifiind posibila - atunci când se este disponibilă doar calea de atac a recursului, si nu si cea a apelului - ca in faza procesuala a recursului instanța sa poată examina cauza sub toate aspectele.

Așadar, solicită instanței de recurs respingerea ca inadmisibil a motivului de recurs intemeiat pe dispozițiile art 488 alin. 1 pct. 8 C..

Recursul intemeiat pe art 488 alin. 1 pct. 8 C. este neintemeiat

Recurentul nu contesta motive asupra cazului bine justificat reținute de instanța de fond asupra autorizațiilor de construire, prin urmare acestea trebuie sa ramana asa cum au fost stabilite de către aceasta

Instanța de fond a reținut ca motiv de aparenta nelegalitate a autorizațiilor faptul ca au o suprafața considerabila in care conțin aceleași reglementari ca si autorizația 633/2010, a cărei executare a fost suspendata irevocabil.

Instanța de fond a reținut de asemenea ca motiv de aparenta nelegalitate a autorizațiilor faptul ca se bazează pe Hotărârea 51/2006, suspendata si anulata irevocabil.

Instanța de fond a reținut de asemenea ca motiv de aparenta nelegalitate a autorizațiilor de construire faptul ca ele au fost emise in regim de urgenta cu depășirea cadrului legal.

Instanța de fond a reținut de asemenea ca motiv de aparenta nelegalitate a autorizațiilor de construire lipsa avizelor la care se face referire in cadrul autorizației de construire nr. 282/2011, lipsa unui certificat de urbanism propriu care sa stea la baza autorizației de construire nr. 274/2012, precum si inexistenta [...].

Aceste motive nu au fost recurate, prin urmare ele nu sunt supuse judecații instanței de recurs si trebuie sa ramana asa cum au fost stabilite de către instanța de fond.

Aceste motive de aparenta nelegalitate constituie motive suficiente pentru îndeplinirea condiției cazului bine justificat al autorizațiilor de construire.

Strămutarea Halei M.. Recurentul nu contesta argumentul instanței privind încadrarea . a măsurii. Recurentul nu dovedește ca măsura a avut ca scop protejarea monumentului.

Asupra strămutării Halei M. prevăzuta de Planul Urbanistic Zonal in cauza, instanța de fond a reținutca nu se incadreaza ., ca nu se motivează ca măsura a fost luata pentru protejarea monumentului. Recurentul nu contesta prima reținere a instanței de fond.

Totodată, in mod neadevărat recurentul susține ca măsura strămutării a fost realizata in vederea protejării monumentului istoric Hala M., atâta timp cat din cuprinsul actelor administrative in cauza reiese ca realizarea demolării, iar nu a strămutării Halei M. s-a efectuat in scopul de a se construi o sosea.

Diferența de suprafața intre Planurile Urbanistice Zonale si avizele in baza cărora au fost emise:

Instanța de fond a reținut susținerile reclamantei în sensul ca o întreaga suprafața de 0,56 + 0,92 + 0,75 = 2,23 hectare reglementata de cele trei Planuri Urbanistice Zonale nu are avizele corespunzătoare.

Recurentul nu contesta acest argument de aparenta nelegalitate (minimizând doar importanta respectării legii).

Suprapunerea parțiala intre Planurile Urbanistice Zonale in cauza si Planul Urbanistic Zonal anulat si suspendat:

Instanța de fond retine ca Planurile Urbanistice Zonale au o suprafața considerabila in care conțin aceleași reglementari ca si Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea 151/2006, intre timp anulat si suspendat irevocabil.

Recurenta-reclamantă a dovedit acest argument prin rapoartele arhitectului-sef pentru fiecare dintre Planurile Urbanistice Zonale, care arata că traseul, prospectul si noile aliniamente ale arterei Buzesti - Berzei - V. P. au fost stabilite prin documentația de urbanism [...] aprobat prin HCGMB nr. 151 din 27.06.2006.

Recurentul contesta ca avizul arhitectului-sef poate dovedi aceasta suprapunere parțiala.

Afirmația nu se susține, din moment ce Legea 350/2001, art. 37 alin. 1A3 prevedea la momentul emiterii Planurilor Urbanistice Zonale că avizul arhitectului-sef este un aviz tehnic care înglobează si corelează punctele de vedere ale instituțiilor avizatoare competente si nu se supune deliberării consiliului județean/consiliului local/Consiliului G. al M. București.

Recurentul exemplifica cu diferențe de prevederi intre noile Planuri Urbanistice Zonale si vechiul Plan Urbanistic Zonal. Acestea sunt irelevante, intrucat nu se refera la suprafața . pagubei iminente.

Recurentul nu contesta prejudiciul, cu faptul ca acesta va fi produs printr-un act administrativ subsecvent

In ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, in mod corect instanța a considerat ca si acesta condiție este indeplinita in speța.

Recurentul nu contesta prejudiciul asupra patrimoniului construit pe care actul il produce. Afirma doar ca prejudiciul se produce prin intermediul unui act act administrativ.

Afirmația nu se susține.

In primul rand, reglementarea stabilita de Planul Urbanistic Zonal este obligatorie pentru autorizația de desființare ulterioara.

In al doilea rand, practica judiciara se pronunța asupra necesitații suspendării executării Hotărârilor prin care se aproba planurilor urbanistice zonale - chiar daca ele nu ar fi in mod direct actele administrative in baza cărora se produce prejudiciul.

Hotărârea prin care se aproba planul urbanistic zonal este un act administrativ normativ, cu caracter obligatoriu, care obliga la emiterea autorizației de constituire/desființare sau a altor acte administrative, produc astfel efecte juridice pe care reclamantul are interesul sa le suspende.

B2.5.1. Decizia civila nr. 323/26.01.2012, Curtea de Apel București, dosar nr._/3/2011 (anexa 1)

Prin Decizia pronunțata, Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat fata de sentința prin care s-a dispus suspendarea executării HCGMB nr. 151/2006 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Buzesti-Berzei-Uranus

Astfel se constata ca instanța de fond in mod greșit a apreciat ca paguba la care face referire reclamanta nu constituie efectul direct si necondiționat al executării HCGMB 151/2006, ci consecința executării actelor administrative subsecvente acestei hotărâri, respectiv autorizările de desființare emise in condițiile legii 50/1991, ordinele de declasare emise in [...] având in vedere considerentele expuse anterior in privința obligativității respectării de către toate aceste acte administrative, atacabile in mod separat, a regimului impus de HCGMB nr. 151/2006 de aprobare a PUZ, acesta din urma fiind menționat ca act care sta la baza emiterii tuturor actelor administrative ulterioare [...]

In consecința, Curtea apreciază ca prin continuarea aplicării acestui act administrativ se va produce in patrimoniul M. București o paguba materiala iminenta [...].

B2.5.2. Decizia Civila nr. 2627/11.12.2009, Curtea de Apel București, dosar nr._/3/2009 (anexa 2)

Prin Decizia pronunțata. Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat fata de sentința prin care s-a dispus suspendarea executării HCGMB nr. 67/27.02.2009 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru ansamblul rezidențial din București, Drumul Murgului nr. 40A, sector 3

Din acest punct de vedere, susținerile recurenților persoane fizice privind necesitatea ca aceasta paguba sa nu poată fi reparata altfel decât prin suspendarea actului, conține o nepermisa adăugire la lese, prin instituirea unei condiții suplimentare.

B2.5.3. Sentința Civila nr.2135/26.04.2011, Tribunalul București, dosar nr._ (anexa 3, inclusiv extras portal.just.ro Curtea de Apel București)

Prin Sentința pronunțata, rămasa irevocabila prin respingerea recursului declarat, Tribunalul București a suspendat executarea HCGMB nr. 151/2006 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal diametrala N-S

Totodată instanța mai are in vedere si faptul ca realizarea scopului acestor acte administrative vizează si demolarea unor imobile, monumente istorice, fata de care au si fost emise autorizații de demolare.

B2.5.4. Decizia civila nr. 1512/07.06.2010, Curtea de Apel București, dosar nr._/3/2009 (anexa 4)

Prin Decizia pronunțata, Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat fata de sentința prin care s-a dispus suspendarea executării HCGMB nr. 67/27.02.2009 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Drumul Murgului nr. 40A, sector 3

In ce privește paguba iminenta, Curtea apreciază ca prin punerea in practica a PUZ aprobat se va distruge spațiul verde aflat in zona vizata [...].

Solicită respingerea ca neintemeiat a motivului de recurs formulat in baza dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C..

Având in vedere motivele de mai sus, solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat si menținerea ca legala si temeinica a Sentinței 57/07.01.2014 pronunțata in cauza_ in ceea ce privește suspendarea autorizațiilor 282/2011 si 274/2012, precum si a HCGMB 132/2013. HCGMB 133/2013 si HCGMB 132/2013.

Recurenta-reclamantă Asociația Salvați Bucurestiul a formulat și RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINAREA depusa de M. București si P. M. București, solicitând respingerea excepției inadmisibilității cererii de recurs in privința încheierii pronunțate la data de 20.11.2013, respingerea excepției lipsei de interes și admiterea cererii de recurs pentru următoarele motive:

Recursul formulata este admisibil in ceea ce privește încheierea pronunțata la data de 20.11.2013 de Tribunalul București in cauza_ .

Prin recursul formulat a solicitat instanței sa constate aplicabilitatea in speța a dispozițiilor art. 14 alin. 5 din legea 554/2004 si art. 46 si art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

Cererea de suspendare formulata a fost admisa de instanța de judecata, reținându-se incidența in speța a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din legea554/2004, instanța dispunând suspendarea actelor administrative in cauza.

Astfel, nu are interes sa atace dispozitivul sentinței pronunțate; insa, pentru ca consideră ca in mod eronat nu s-a constatat incidența in speța a dispozițiile art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004, având interes sa formuleze recurs in ceea ce privește constatarea instanței privința inaplicabilității in speța a dispozițiilor privind suspendarea de drept.

Consideră ca verificarea incidenței in speța a dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 se poate realiza doar cu aplicarea corecta a dispozițiilor art. 45 si art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

Or, dispozițiile art. 45 si art. 48 coroborat cu art. 13 alin. 2 din legea 554/2004 impun depunerea la dosarul cauzei inclusiv a pieselor desenate ale actelor administrative, ca parte componenta a documentației care a stat la baza emiterii actelor administrative in cauza.

Astfel, in situația in care instanța de fond nu a solicitat si depunerea pieselor desenate, ca parte componenta a documentației autorizațiilor de construire, consideră ca s-a oferit o interpretare eronata a dispozițiilor art. art. 45 si art. 48 din Normele metodologice de aplicare ,a Legii nr. 50/1991.

Or, o interpretare corecta a normelor legale ar fi determină necesitatea depunerii de către parat inclusiv a pieselor desenate, pentru a se putea verifica existenta aceluiași conținut in cazul Autorizației de construire 633/29.12.2010 si Autorizațiilor de construire 282/02.08.2011 si nr. 274/01.08.2012 .

Prin urmare, având in vedere ca prin solicitarea făcuta atacă considerentele hotărârii si încheierea prin care consideră ca s-a dat o dezlegare greșita unor probleme de drept, recursul formulat este admisibil atat in ceea ce privește considerentele sentinței atacate, cat si in ceea ce privește încheierea pronunțata la data de 20.11.2013.

Recurenta-reclamantă are interes sa formuleze recurs in prezenta cauza.

Folosul practic pe care il obține in eventualitatea admiterii cererii de recurs formulate este dat de constatarea incidenței in speța a dispozițiilor art 14. alin. 5 din Legea 554/2004.

Astfel, are interes ca, in eventualitatea in care instanța de recurs nu ar considera ca sunt îndeplinite in mod cumulativ condițiile impuse de art. 14 alin. 1, sa constate totuși ca suspendarea se impune prin prisma dispozițiilor art. 14 alin. 5.

Recursul formulat este intemeiat învederând ca susținerile intimatei - parate sunt greșite in ceea ce privește analizarea existentei sau inexistentei aceluiași conținut al actelor administrative Autorizația de construire 633/29.12.2010 si Autorizațiilor de construire 282/02.08.2011 si nr. 274/01.08.2012 prin prisma comparării documentaților care au stat la baza emiterii lor.

Analizarea existentei sau inexistentei aceluiași conținut al unor acte administrative, prin prisma documentației care a stata la baza emiterii lor, este o adăugare la lege, o cerința neimpusa de dispozițiile art 14 alin. 5 din Legea 554/2004.

Autorizațiile 282/02.08.2011 si nr. 274/01.08.2012 au același conținut cu Autorizația de construire 633/29.12.2010 .

De asemenea, toate cele trei autorizații au fost emise in baza art. 7 alin 16 din Legea 50/1991.

Astfel, susținerile intimatei - parate sunt greșite in ceea ce privește analizarea existentei sau inexistentei aceluiași conținut al actelor administrative Autorizația de construire 633/29.12.2010 si Autorizațiilor de construire 282/02.08.2011 si nr. 274/01.08.2012 prin prisma textelor de lege care au stat la baza emiterii actelor.

Articolele de lege citate de intimata-parata prin întâmpinarea depusa fac trimitere expresa la dispozițiile art. 7 alin. 16 din Legea 50/1991, fiind emise, astfel, cu necesitatea de a respecta aceleași condiții impuse de lege.

Conform art. 24 alin. 4 in Legea 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local

(4) Autorizația de construire pentru lucrări, in toate cazurile, se emite imediat, potrivit art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 17 alin. 1 din Normele Metodologice din 12 octombrie 2009 de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

(1) In conformitate cu prevederile art. 7 alin. (16) din Lege, autorizația de construire/desființare pentru executarea lucrărilor de intervenție în primă urgență, obligatorii în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamități naturale - cutremure, inundații, alunecări/prăbușiri de teren sau altele asemenea - ori alte evenimente cu caracter excepțional, se emite imediat de către autoritatea administrației publice competente potrivit Legii.

Documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare urmează să fie elaborate și aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor, acordurilor și punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului, precum și după caz a actului administrativ al acesteia, solicitate prin certificând de urbanism emis, în condițiile Legii, împreună cu autorizația de construire/desființare. In cazul construcțiilor/instalațiilor care prezintă pericol public, autorizația de construire se emite pentru executarea lucrărilor de intervenție în primă urgență, pentru prevenirea/atenuarea sau reducerea globală a riscului de producere a efectelor riscurilor naturale - cutremure, inundații, alunecări de teren, tasări și/sau prăbușiri de teren etc. - ori antropice (explozii, incendii, avarii, alte accidente tehnice etc. - consolidarea/repararea elementelor structurale/nestructurale ale construcției - inclusiv prin introducerea unor elemente structurale suplimentare - în scopul evitării pierderilor de vieți omenești sau rănirii grave a persoanelor, precum și distrugerii unor bunuri materiale, culturale și artistice de valoare.

Autorizațiile 282/02.08.2011 si nr. 274/01.08.2012 au același conținut cu autorizația a cărei executare a fost suspendata - 633/29.12.2010:

In doctrina de specialitate se arata ca sintagma act administrativ cu același conținut nu impune ca actele administrative in cauza sa fie identice, adică o copie la indigo a actului suspendat de catre actul nou. Este suficient ca efectele juridice ale autorizațiilor 282/02.08.2011 si nr. 274/01.08.2012 sa fie aceleași cu cele ale autorizației 633/29.12.2010, indiferent de modul de formulare a dispozițiilor din aceste acte.

Instanța are obligația de a verifica în ce măsură conținutul și efectele noului act administrativ coincid cu cele ale primului (Legea contenciosului administrativ -comentariu și jurisprudență, prof. dr. A. I., L. V., A. S. C., D. I. P., Universul Juridic 2008).

Or, având in vedere ca diferența intre actele administrative este doar de formulare, iar nu de substanța, consideră ca este întemeiata susținerea subscrisei privind existenta aceluiași conținut "al acte administrative in cauza.

Autorizația de construire nr. 633/2010 (pag. 62 din dosarul de fond) menționează ca este emisa pentru supralărgirea străzilor Buzesti si Berzei pe tronsonul cuprins intre străzile Occidentului si D. G., Supralărgirea . pe tronsoanele Piața Victoriei - Occidentului si - . Plevnei, sector I, 5, pe tronsonul str. Occidentului - .>

Cererea nr. 8685/18.07.2011 (pag. 752 din dosarul de fond) pentru emiterea autorizației de construire nr. 282/2011 (pag. 748 din dosarul de fond) prevede ca este formulata în vederea executării lucrărilor de supralargire . cuprinsa intre Pta. Victoriei - . cuprins intre . Voda.

Acest segment al străzii Berzei este inclus in cel autorizat prin autorizația 633/2010, asa cum arata harta depusa la doasrul de fond pentru pronunțarea din 25.11.2013.

Conținutul autorizației de construire nr. 282/2011 este identic cu al autorizației de construire nr. 633/2010: mutarea caii duble de rulare a tramvaiului existent in raport cu noul ax si consta in înglobarea in suprafața carosabila cu beton si asfalt, linii prevăzute cu amortizoare de zgomote si vibrații [...] se vor face marcajele si semnalizarea rutiera cu avizul Comisiei de Circulație.(prevederi care ocupa in totalitate o pagina).

Memoriul 6365/12.07.2012 (pag. 743 din dosarul de fond) pentru emiterea autorizației deconstruire nr. 274/2012 (pag. 739 din dosarul de fond) prevede:

Prin autorizația de construire nr. 633/2010 s-au creat condiții de modernizare a carosabilului pe arterele Buzesti si Berzei.

Dupa executarea parțiala a lucrărilor, autorizația a fost suspendata si s-a sistat execuția oricărui tip de lucrări. In aceste condiții au apărut degradări avansate la toate retelele edilitare si au ramas insuficient protejate coloanele de distribuție ale acestora ceea ce constituie pericole iminente.

Prin urmare autorizația reautorizează lucrări prevăzute de autorizația nr. 633/2010.

Documentația aferenta autorizației de construire nr. 274/2012 conține Avizul Direcției Utilități Publice a Primăriei M. București nr. 253/29.06.2011 (pag. 774 din dosarul de fond). Acesta prevede ca este emis in baza Certificatului de urbanism nr. 260/&/2397/15.05.2008 (pag. 144 din dosarul de fond), același certificat de urbanism in baza căruia a fost emisa autorizația nr. 633/2010.

Autorizația de construire nr. 274/2012 (pag. 739 din dosarul de fond) prevede realizarea infrastructurii sistemului rutier, inclusiv a sistemului pluvial, pe ampriza eliberata, pentru redarea accesului autovehiculelor in zona respectiva, retelele edilitare se vor executa înaintea modernizării drumului pe baza avizelor de specialitate avizate de regii.

Chiar daca nu sunt folosite aceleași expresii ca in autorizația nr. 633/2010 (pag. 62 din dosarul de fond), este vorba de aceleași lucrări, întrucât aceasta prevede mutarea caii de rulare a tramvaiului, modernizarea sistemului rutier si a trotuarelor de pe . și pozarea pe amplasamente nói a rețelelor edilitare.

Fîecare dintre autorizațiile nr. 282/2011 (pag. 748 din dosarul de fond) si 274/2012 (pag. 739 din dosarul de fond) prevăd lucrări in valoare de_,76 (valoarea totala a lucrărilor) Autorizația nr. 633/2010 (pag. 62 din dosarul de fond) prevede:Prezenta autorizație menține prevederile autorizației de construire nr. 363/27.08.2009.

Autorizatia de construire nr. 363/2009 (pag. 1119 din dosarul de fond) prevede lucrări in valoare de_,76 lei.

Prin urmare autorizațiile in cauza prevăd realizarea lucrărilor incepute prin autorizația 363/2009 si continuate prin autorizația 633/2010.

Adresa Primăriei M. București nr. 6646/04.06.2013 (pag. 77 din dosarul de fond) si adresa Inspectoratului de Stat in Construcții nr._/29.05.2013 (pag. 80 din dosarul de fond) arata ca autorizațiile 282/2011 si 274/2012 preiau prevederile autorizației 633/2010.

Hotărârea de a nu admite proba cu planșele foto / piese desenate este data cu aplicarea greșita a legii pentru ca din cuprinsul normelor care reglementează in ce consta documentația tehnica reiese ca planșele foto / piesele desenate sunt parte integrata a documentației si - pentru a analiza daca actele administrative au același conținut - este necesar sa fie analizate si piesele desenate aferente actelor administrative in cauza.

Pentru motivele de mai sus si cele invocate prin cererea de recurs, urmează a fi respinse excepțiile inadmisibilitatii si a lipsei de interes a recursului, admiterea recursului formulat si inlaturarea considerentelor nelegale pronunțate de Tribunalul București si constatându-se incidența in speța a:dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 privind supendarea de drept a autorizațiilor de construire si a dispozițiilor art. 46 si 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind necesitatea depunerii la dosarul cauzei a pieselor desenate aferente autorizațiilor de construire nr. 282/2011, nr. 274/2012 si nr. 633/2010.

Recurentul-pârât C. G. al M. București a formulat RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINARE față de întâmpinarea formulată de Asociația Salvați Bucureștiul la recursul Consiliului G. al M. București, arătând următoarele:

În ceea ce privește afirmația recurentei - reclamante potrivit căreia Sentința civilă nr. 57/2014 nu cuprinde motive contradictorii, o consideră nefondată, motivul de nelegalitate invocat prin cererea de recurs fiind temeinic.

În ceea - ce privește afirmația recurentei - reclamante potrivit căreia recursul întemeiat pe art. 488 alin. 1 pct. 8 C. este inadmisibil, este nefondată din următoarele motive:

Prin cererea de recurs s-a invocat faptul că în mod greșit instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Ori, neîndeplinirea în mod cumulativ a celor două condiții obligatorii instituite de lege conduce în mod direct la nelegalitatea hotărârii judecătorești contestate și încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește afirmația recurentei - reclamante potrivit căreia recursul este neîntemeiat, o consideră nefondată din următoarele motive:

Referitor la faptul că prin cererea de recurs nu invocă motive asupra cazului bine justificat reținute de către instanța de fond asupra autorizațiilor de construire și prin urmare acestea trebuie să rămână așa cum au fost stabilite de aceasta, nici nu avea cum să se refere la acest aspect întrucât nu justifica un interes.

În ceea ce privește soluția instanței în ceea ce privește suspendarea autorizațiilor de construire și motivele ce au stat la baza acesteia, au fost contestate și amplu motivate de către pârâții P. G. al M. București și M. București prin propria cerere de recurs.

În ceea ce privește argumentul instanței de fond cu privire la ""inexistența unei motivări convingătoare referitoare la strămutarea Halei M. și la existența unui caz extrem " a fost contestat prin cererea de recurs așa cum rezultă din analiza acesteia.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate reținut de către instanța de fond privind existența unor diferențe de suprafață între cele trei hotărâri și avizele în baza cărora au fost emise, a fost contestat prin cererea de recurs.

Astfel, a susținut că argumentele reținute de către instanța de fond în ceea ce privește cazul bine justificat, respectiv existența unor diferențe de suprafață între cele trei hotărâri și avizele în baza cărora au fost emise, nu constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate.

Pe de altă parte a explicat faptul că diferențele de suprafață la care se face referire nu constituie motiv de nelegalitate întrucât ajustarea suprafețelor cuprinse în reglementare în cursul avizării proiectului de alte instituții interesate cum sunt Ministerul Culturii și ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului nu introduce noi factori de impact asupra mediului și nu modifică în niciun fel nici soluția de circulație, nici pe cea de rețele edilitare, lucru evident, scopul urmărit (cerut în mod expres de MC și MDRT) fiind integrarea imobilelor respective în zona pentru care este prevăzută elaborarea unor proiecte integrate de regenerare urbană.

În ceea ce privește argumentele reținute de către instanța de fond cu privire la suprapunerea parțială a lucrărilor prevăzute de autorizații/planuri urbanistice contestate și planul urbanistic zonal anulat și suspendat, învederează faptul că își menține în integralitate motivele de recurs cu privire la aceste aspecte.

Învederează faptul că prin cererea de chemare în judecată recurenta -reclamantă a invocat incidența art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, susținând că o dovadă în acest sens o reprezintă "rapoartele de specialitate ale Arhitectului Sef pentru cele trei Planuri Urbanistice Zonale", aceasta nefăcând referire la avizul arhitectului șef, care nu preia mențiunile din raportul de specialitate la care face referire recurenta - reclamantă.

În ceea ce privește motivele de reținute de către instanța de fond cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente arată că afirmațiile recurentei - reclamante cu privire la prejudiciul asupra patrimoniului construit, reținute de către instanța de fond, au fost combătute prin cererea de recurs.

Astfel, printre alte motive, a susținut faptul că cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana care solicită suspendarea executării actului administrativ, aceasta având obligația de a propune și de a administra dovezi concludente privind îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din L. 554/2004.

Prin urmare, a contestat îndeplinirea acestei condiții a pagubei iminente reținute de către instanța de fond prin argumentul că executarea actelor administrative contestate ar putea produce prejudicii asupra patrimoniului construit, considerând că producerea acestui prejudiciu nu a fost dovedit cu probe în acest sens.

Invocarea practicii judiciare este nerelevantă în speța de față, întrucât îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării unui act administrativ trebuie apreciată de către judecător de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.

Ori, în speța de față, demontarea (nu demolare așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond), strămutarea și reconstruirea Halei M. pe un alt amplasament nu pot fi executate în baza planurilor urbanistice zonale sau a autorizațiilor de construire atacate, aceste operațiuni urmând a fi executate în baza altor autorizații de construire emise în conformitate cu prevederile legale.

Recurenta-reclamantă Asociația Salvați Bucurestiul a formulat totodată și RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINAREA depusa de C. G. al M. București prin care solicită respingerea susținerilor Consiliului G. al M. București (in continuare CGMB) si admiterea cererii de recurs formulate de reclamantă pentru următoarele motive:

Recursul formulat de reclamantă este întemeiat in ceea ce privește solicitarea de a se înlătura considerentele nelegale al Sentinței recurate si de a se constata incidența in speța a dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004

Prin cererea de recurs formulata reclamanta a solicitat sa se constate nelegalitatea considerentelor prin care instanța fondului a arătat ca dispozițiile art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 nu sunt incidente în speța, având in vedere existenta aceluiași conținut al autorizației 633/29.12.2010 si al autorizațiilor 282/02.08.2011 si nr. 274/01.08.2012.

Astfel, nu a solicitat prin cererea de recurs constatarea incidenței art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 in ceea ce privește Hotărârile privind aprobarea planurilor urbanistice in cauza (HCGMB 132/27.04.2013, HCGMB 133/27.04.2013, HCGMB 134/27.04.2013) si HCGMB 151/2006.

Prin urmare, susținerile CGMB cu privire la netemeinicia recursului reclamantei prin care a constatat incidența in speța a dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 pentru hotărârile CGMB exced obiectului recursului formulat de reclamantă.

Recursul formulata de reclamantă este întemeiat in ceea ce privește solicitarea de a se constata incidența in speța a dispozițiilor art. 46 si 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind necesitatea depunerii la dosarul cauzei a pieselor desenate aferente autorizațiilor de construire nr. 282/2011, nr. 274/2012 si nr. 633/2010

Astfel, reclamanta consideră că verificarea incidenței în speță a dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 se poate realiza doar cu aplicarea corecta a dispozițiilor art. 45 si art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

Astfel, in situația in care instanța de fond nu a solicitat si depunerea pieselor desenate, ca parte componenta a documentației autorizațiilor de construire, consideră ca s-a oferit o interpretare eronata a dispozițiilor art. 45 si art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

Or, o interpretare corecta a normelor legale ar fi determinat necesitatea depunerii de către parat inclusiv a pieselor desenate, pentru a se putea verifica existenta aceluiași conținut in cazul Autorizației de construire 633/29.12.2010 si Autorizațiilor de construire 282/02.08.2011 si nr. 274/01.08.2012 .

Este greșita afirmația CGMB potrivit căreia dispozițiile art. 46 si 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 nu sunt incidente in speța intrucat se refera la procedura administrativa de verificare a conținutului documentațiilor depuse in vederea obținerii autorizației de construire/desființare.

Potrivit art. 46 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991- Secțiunea 2 Autorizația de construire/desființare, având denumirea marginala Verificarea conținutului documentației depuse, alin. 1 lit i) Structurile de specialitate organizate în cadrul consiliilor județene, Primăriei M. București și primăriilor municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și, după caz, ale comunelor, precum și persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții din cadrul primăriilor comunale sau, după caz, structurile de specialitate ale autorităților administrației publice centrale competente, conform Legii, să emită autorizații de construire, au obligația de a verifica dacă documentația este completă, constatând dacă: i)este aplicată pe piesele scrise și desenate parafa emisă de Ordinul Arhitecților din România, care confirmă dreptul arhitectului/conductorului arhitect, după caz, de a proiecta și semna documentațiile, în condițiile prevederilor art. 9 alin. (1) Ut. a) și art. 24 alin. (1) lit. c) din Lege.

Totodată, potrivit art. 48 din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, având denumirea marginala Redactarea autorizației de construire/desființare, alin. 5 Documentația tehnică - D.T. (D.T.A.C., D.T.A.D., D.T.O.E., după caz), constituie documentul martor al autorizării, scop în care i se aplică ștampila "VIZAT SPRE NESCHIMBARE", prevăzută în "Anexa nr. 5 - Model Ștampilă VIZAT SPRE NESCHIMBARE", pe toate piesele scrise și desenate componente. Un exemplar se restituie solicitantului odată cu autorizația, iar al doilea exemplar rămâne în arhiva emitentului autorizației.

Afirmația CGMB este greșita, având in vedere ca textele citate arata in ce consta documentația care sta la baza emiterii autorizațiilor de construire/desființare. Din analiza art. 46 si art. 48 din Normele metodologice reies in mod clar doua chestiuni:

i)in ce consta documentația care sta la baza unei autorizații de construire/desființare si

ii)piesele desenate fac parte din documentația autorizației de construire/desființare.

Este lesne de inteles ca procedura de verificare a conținutului documentației se realizează asupra documentației in baza căreia se va emite autorizației de construire/desființare.

Enumerarea in normele metodologice a documentației asupra căreia se realizează verificarea implica, in mod evident, reglementarea normativa a documentației care este obligatorie in vederea emiterii autorizației de construire/desființare. De altfel, ar fi inutila verificarea unor elemente ale documentației de urbanism si aplicarea ștampilei VIZAT SPRE NESCHIMBARE asupra unor acte ce nu fac parte din documentația necesara in vederea emiterii autorizației de construire/desființare.

Planșele ce au stat la baza autorizațiilor de construire atacate nu au fost depuse la dosarul cauzei, contrar susținerilor CGMB din întâmpinarea depusa, prin care se menționează ca acestea ar fi fost depuse la dosarul cauzei.

Pentru motivele de mai sus si cele invocate prin cererea de recurs, urmează a fi admis recursul formulat si înlăturate considerentelor nelegale pronunțate de Tribunalul București si sa constatarea incidenței in speța a: i) dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 554/2004 privind suspendarea de drept a autorizațiilor de construire si ii) dispozițiilor art. 46 si 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind necesitatea depunerii la dosarul cauzei a pieselor desenate aferente autorizațiilor de construire nr. 282/2011, nr. 274/2012 si nr. 633/2010.

De asemenea recurenții-pârâți M. București și P. M. București au formulat întâmpinare la recursul formulat de recurentul-CGMB, solicitând admiterea cererii de recurs formulată de C. G. al M. București pentru următoarele motive:

Cu privire la primul motiv de recurs potrivit căruia "Hotărârea cuprinde motive contradictorii"

În cuprinsul sentinței civile nr.57/07.01.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a Il-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ se menționează atât faptul că nu ar exista identitate "între cele cinci acte administrative contestate și autorizația de construire nr.633/2010, suspendată în baza sentinței civile nr.2691/05.07.2011 a Tribunalului București, respectiv HCGMB nr.151/2006, suspendată prin sentința civilă nr.2135/26.04.2011 a Tribunalului Cluj" (pagina nr.4 din hotărâre), ceea ce ar justifica respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare, dar "lucrările pe care le prevăd aceste autorizații/planuri urbanistice se intersectează într-o măsură considerabilă""(pagina nr.5 din hotărâre), ceea ce ar justifica admiterea aceleiași cereri de suspendare.

Urmează a fi cenzurată motivarea contradictorie a primei instanțe, reținând că nu are relevanță faptul că parte din lucrări sunt aceleași, o astfel de ipoteză care să atragă suspendarea actului administrativ nefiind prevăzută legal. Singura situație care poate determina suspendarea actului administrativ este cea în care un act administrativ are exact același conținut cu un alt act administrativ suspendat (art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004), ipoteză neverificată în speța dedusă judecății, astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond în prima parte a motivării hotărârii.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs potrivit căruia "Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiva dispozițiilor art.14 alin. l din Legea nr.554/2004":

Astfel, cum se susține și în cererea de recurs formulată de C. G. al M. București, solicită a se constata că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art.14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, în speța dedusă judecății neverificându-se îndeplinirea cumulativă a condițiilor reglementate de acest text de lege.

i) Cu privire la inexistența cazului bine justificat

Prima instanță nu a ținut cont de faptul că în Memoriul nr.6365/12.07.2012, document aflat la dosarul cauzei, se precizează că traseul vizat "are o îmbrăcăminte din mixturi asfaltice, cu un carosabil denivelat, cu gropi, fisuri, tasări, care în urma ploilor duc la formare de băltiri (gropi ascunse) ce pot provoca pierderi materiale (avarii ale automobilelor) șl de vieți omenești. Circulația autovehiculelor este îngreunată, iar accesul pietonilor la imobilele șl zonele comerciale din zonă se face anevoios.

(...) au apărut degradări avansate la toate rețelele edilitare și au rămas insuficient protejate coloanele de distribuție ale acestora ceea ce constituie pericole Iminente. Astfel, fisurarea conductelor de apă poate conduce la infiltrații, neprotejarea rețelei de canalizare poate provoca băltiri și surpări lângă șl sub zonele pavate, iar pierderea etanșeității îmbinărilor conductelor de gaze naturale constituie, prin acumulare, un pericol de explozie.

Carosabilul a devenit impracticabil.

Totodată, s-au creat surse de poluare a mediului, atât cu praf, cât și prin scurgeri de gaze naturale, ceea ce contravine grav Ordonanței de Urgență nr.195/2005-privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr.265/2006 (cu completările și modificările ulterioare).

Așadar, pericolele legate de starea carosabilului care putea genera pierderi materiale, dar și de vieți omenești ca și pericolul de explozie în condițiile în care conductele de gaze naturale își pierduseră etanșeitatea îmbinărilor, ca și celelalte disfuncții menționate în memoriul din care am citat anterior, toate existente la data la care a fost solicitată eliberarea celor două autorizații de construire supuse analizei, au constituit împrejurări mai mult decât esențiale care au reclamat emiterea respectivelor autorizații.

Cât privește strămutarea Halei M. M., aceasta a avut loc în considerarea salvării sale materiale, salvare care a necesitat în mod imperios deplasarea sa.

Așadar, relocarea Halei M. M. se impunea în considerarea stopării degradării sale. De asemenea, relocarea a fost determinată și de necesitatea realizării lucrărilor sus-menționate.

În aceste condiții să se constate, contrar a ceea ce a concluzionat prima instanță, că tocmai astfel de împrejurări se înscriu în aria de cuprindere a dispozițiilor art.7 alin. 16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, text care vorbește despre obligativitatea emiterii autorizației de construire în regim de urgență "în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamități ori alte evenimente cu caracter excepțional."

C. G. al M. București susține așadar în mod corect faptul că în speța dedusă judecății au fost respectate dispozițiile art.4 alin. 10 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, dispoziții potrivit cărora, "în condițiile legii, în vederea protejării monumentelor Istorice se poate proceda, în cazuri extreme, la strămutarea acestora."

Măsura strămutării Halei M. a fost luată cum precizează tocmai în vederea protejării acesteia, modificarea locală a traseului prin crearea unei șicane concomitent cu îngustarea benzilor de circulație în dreptul Halei M. și menținerea acesteia la limita carosabilului fiind de natură a pune în pericol siguranța circulației în zona respectivă. Hotărârile Consiliului G. al M. București atacate în prezenta cauză prevăd însă o soluție care asigură condiții de siguranță traficului precum și coerență și amploare corespunzătoare spațiului adiacent Halei M., strămutarea realizându-se în acord cu Avizul Ministerului Culturii -Direcția Patrimoniul Cultural nr.l2/M/30.03.2011/30.01.2013 privind conceptul de intervenție-strămutare "HALA M. M.", aviz care a validat o metodă ce satisface pe deplin protejarea monumentului, urmărind de altfel tocmai această protejare, Hala M. M. urmând a fi refăcută în totalitate potrivit descrierii.

Face în acest context trimitere inclusiv la avizul MDRT nr.62/2012 care a stat la baza emiterii avizului Avizului Ministerului Culturii nr.l2/M/30.03.2011/30.01.2013 și în care se precizează faptul că "inacțiunea în continuarea demersurilor va conduce la degradarea sistematică a zonei protejate și a zonei centrale".

De asemenea, toate cele 3 hotărâri CGMB au la bază avizele eliberate de către Ministerul Culturii și se referă astfel la Avizul nr.ll/M/30.03.2011/30.01.2013, Avizul nr.l4/M/30.03.2011/ 30.01.2013 și la Avizul nr.l3/M/30.03.2011/30.01.2013, avize eliberate în urma verificărilor tuturor condițiilor de legalitate privitoare la reconstruirea monumentelor istorice.

Avizarea strămutării Halei M. M. a avut loc în considerarea a două împrejurări de natură să o justifice, pe de o parte salvarea materială a monumentului necesitând în mod imperios deplasarea sa, iar pe de altă parte lucrările edilitare de anvergura "dublării diametralei nord-sud"cu modificarea majoră a circulației impunând de asemenea relocarea.

Așadar, relocarea Halei M. M. se impunea în considerarea stopării degradării și protejării sale.

"(...) existența unor diferențe de suprafață între cele trei hotărâri și avizele în baza cărora au fost emise (...)"

Astfel cum susține și C. G. al M. București, vă solicită să se constate că respectivele diferențe nu au nicio relevanță în cauză, nepunând sub semnul întrebării validitatea actelor a căror suspendare a executării a fost dispusă.

Ministerul Culturii și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în cadrul procedurii de avizare a proiectului, au abilitatea de a ajusta suprafețele prezentate, fără ca prin aceasta să se introducă noi factori de impact asupra mediului și fără a modifica nici soluția de circulație și nici soluția de rețele edilitare, scopul urmărit de către cele două ministere fiind acela de integrare a imobilelor respective în zona pentru care este prevăzută elaborarea unor proiecte integrate de regenerare urbană.

Avizul Arhitectului Șef este un document premergător care identifică doar suprafețele de cercetare, iar în urma analizei acestor suprafețe se stabilește în final suprafața exactă necesară, suprafață care se și comunică în vederea obținerii celorlalte avize, acesta fiind și motivul pentru care deciziile Agenției Regionale pentru Protecția Mediului București și avizele Ministerului Culturii prevăd aceleași suprafețe ca și hotărârile Consiliului G. al M. București.

- lucrările pe care le prevăd aceste autorizații/planuri urbanistice se intersectează într-o măsură considerabilă (...)"

Susținerile Consiliului G. al M. București sunt întemeiate și sub acest aspect, soluția prevăzută în documentațiile de urbanism atacate în prezenta cauză nefiind similare cu cele prevăzute de Hotărârea CGMB nr.151/2006.

Distingând, urmează a se avea în vedere în primul rând faptul că Hala M. nu a fost supusă demolării, ci strămutării, respectiv a demontării în vederea reconstruirii pe un alt amplasament aflat în imediata vecinătate.

De asemenea, în legătură cu lucrările executate s-a stabilit obligația elaborării unui proiect integrat de regenerare urbană realizat în urma unui concurs public de arhitectură și urbanism pentru perimetrul ce cuprinde zona actualei Piețe M. și cea din jurul obiectivului. În aceeași măsură există și obligația elaborării unor proiecte de regenerare urbană axate prioritar pe acțiuni de restaurare și asanare urbană pentru zona protejată și zonele de țesut urban omogen învecinate.

Cu referire la Raportul de specialitate al Arhitectului Șef, solicită să se constate că expunerea conținută de acesta are caracter descriptiv și nu operațional, C. G. al M. București neaprobând respectivul raport de specialitate, ci Planul Urbanistic Zonal conform Avizului Arhitectului Șef precum și Planul de reglementări vizat spre neschimbare și Regulamentul Local de Urbanism aferent care se constituie în anexe ale hotărârii.

De asemenea, se are în vedere că executarea actelor anterioare și anume a Autorizației de construire nr.633/2010 și a Hotărârii CGMB nr.151/2006 a fost suspendată pe cale judiciară pentru documentația apreciată ca incompletă de către instanțele investite cu soluționarea cererilor formulate în acest sens.

Or, documentațiile care au stat la baza emiterii Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, respectiv la baza emiterii Hotărârilor CGMB nr. 132/2013, nr. 133/2013 și nr. 134/2013 diferă de cele în baza cărora au fost emise Autorizația de construire nr.633/2010 și Hotărârea CGMB nr. 151/2006.

D. consecință, faptul că parte din lucrări au făcut atât obiectul Autorizației de construire nr.633/2010 și a Hotărârii CGMB nr. 151/2006 cât și al Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, respectiv al Hotărârilor CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013 nu are nicio relevanță în cauză, instanța fiind chemată să verifice documentațiile care au stat la baza emiterii, prin prisma acestora analizându-se legalitatea actelor administrative finale.

ii) Cu privire la inexistența pagubei iminente

Și motivele de recurs dezvoltate de C. G. al M. București prin raportare la această condiție sunt întemeiate și solicităm să fie apreciate în consecință.

Astfel, în mod greșit a reținut instanța de fond că s-ar impune măsura suspendării executării celor 3 hotărâri de consiliu în condițiile în care documentațiile de urbanism pe care acestea le aprobă nu dau dreptul la construire, nefiind așadar susceptibile de a fi puse în executare.

Face în acest sens trimitere la dispozițiile art.31/1 și art.47 din Legea nr.350/2001, dispoziții care reglementează ce reprezintă Planul Urbanistic Zonal, respectiv faptul că executarea lucrărilor se realizează în temeiul unei autorizații de construire.

Niciuna din operațiunile de demontare, strămutare și reconstruire a Halei M. pe un alt amplasament nu s-a putut și nu se poate realiza în temeiul niciunuia din actele a căror suspendare a fost dispusă în prezenta cauză, ci în temeiul unor autorizații de construire a căror analiză nu face obiectul litigiului dedus judecății.

Asociația "Salvați Bucureștiul" nu a făcut așadar în cauză nici dovada cazului bine justificat și nici a iminenței producerii vreunei pagube, ceea ce se prezumă într-un asemenea de litigiu nefiind îndeplinirea acestor condiții, ci legalitatea actului administrativ.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului formulat de C. G. al M. București.

În drept: dispozițiile art.205 și urm. din Noul Cod de Procedură Civilă.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către recurenții-pârâți M. București și P. M. București, arătând următoarele:

Excepția lipsei de obiect este neîntemeiată, având în vedere că nu a fost depus un proces-verbal de finalizare a lucrărilor autorizate prin actele a căror suspendare s-a solicitat.

Totodată instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a solicitat prin acțiunea introductivă:

M. București a solicitat instanței de fond admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive doar fata de cererea de suspendare a celor trei PUZ-uri, nu si fata de cererea de suspendare a celor doua autorizații. Instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei excepții si a admis-o.

M. București a participat la toate ședințele ulterioare, inclusiv la dezbaterea finala din 18.12.2013, si a pus concluzii.

F. de aceasta desfășurare a dezbaterilor, apreciază ca dispoziția instanței de fond asupra admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive fata de cererile de suspendare pentru toate cele cinci acte administrative constituie o eroare materiala.

Recurentul-parat considera ca instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive fata de cererile de suspendare pentru toate cele cinci acte administrative,. M. București pretinde acest lucru in recurs, desi a participat la dezbaterile din fond si nu si-a exprimat intenția si nu a făcut nicio diligenta pentru a corecta aceasta stare de fapt in fata instanței de fond.

In subsidiar, in situația casării sentinței, instanța competenta sa rejudece recursul este Curtea de Apel București

F. de dispozițiile articolului 498 alin. (2) NCPC, nu se află in situația casării cu trimitere, intrucat instanța de fond a judecat fondul litigiului, iar toate părțile au fost legal citate sau au avut termen in cunoștința, asa cum a arătat in corpul secțiunii B.

Instanța de fond a respins in mod legal excepția inadmisibilității cererii de suspendare a celor doua autorizații de construire, chiar daca nu a motivat asupra tuturor argumentelor M. București

Paratul M. București a invocat excepția inadmisibilitatii cererii de suspendare a executării autorizațiilor de construire pentru doua motive:cererea de suspendare a executării formulata de reclamanta nu este limitata in timp cererea de suspendare a executării a fost formulata cu incalcarea dispozițiilor articolului 12 al Legii 50/1991.

Instanța de fond a respins excepția inadmisibilitatii.

In motivarea respingerii, a argumentat . primului motiv citat. Acest fapt nu inseamna ca nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilitatii in ansamblul ei, cu atat mai mult cu cat cele doua motive sunt parte a aceluiași cadru juridic, intervalul formulării cererii de suspendare in raport cu momentul formulării plângerii prealabile.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a M. București fata de cererea de suspendare a executării celor doua autorizații de construire

A arătat in secțiunea B ca apreciază ca instanța de fond a dispus admiterea excepției doar fata de cererea de suspendare a celor trei PUZ-uri.

In subsidiar, in situația in care instanța de recurs apreciază ca instanța de fond a dispus admiterea excepției si fata de cererea de suspendare a celor doua autorizații, apreciază ca aceasta din urma excepție este neîntemeiata, intrucat M. București este beneficiarul autorizațiilor.

Excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecata fata de „lipsa de solicitare a unui termen pana la care operează suspendarea" este neîntemeiată.

Asa cum a arătat si in răspunsul la intampinare formulat in fata instanței de fond, intrucat cererea de suspendare se formulează tot ulterior introducerii plângeri prealabile, este implicit ca solicită suspendarea pana la pronunțarea instanței de fond in dosarele prin care a solicitat anularea actelor in cauza, in baza acelorași plângeri prealabile .

Prin prevederea din articolul 14 alin. (1), legiuitorul previne suspendarea sine die în căzui in care persoana vătămata nu introduce acțiunea in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea inceteaza de drept si fara nicio formalitate.

Excepția inadmisibilitatii fata de neformularea cererii de suspendare a executării autorizațiilor in același timp cu cererea de anulare este neîntemeiată, intrucat art. 12 alin. 2 din Legea 554/2004 este o norma dispozitiva, iar nu o norma ce limitează cadrul procesual.

Articolul 12 alin. (2) al Legii 50/1991 prevede(2) Odată cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare si oprirea executării lucrărilor, pana la soluționarea pe fond a cauzei.

Din interpretarea gramaticala a dispozițiilor acestui alineat, mai precis a verbului se pot [a putea], reiese ca acest text prevede o opțiune pentru reclamant, deci reprezintă o norma dispozitiva, iar nu imperativa.

Astfel, reclamantul are posibilitatea, in virtutea art. 12 alin. (2), sa solicite, in cazul in care dorește acest lucru, si suspendarea autorizației sau oprirea executării lucrărilor. A.. (2) al art. 12 nu are deci rolul de a indica in mod exhaustiv capetele de cerere ce pot fi alăturate cererii de anulare a autorizației de construire/desființare.

O interpretare contrara ar fi absurda si din perspectiva imperativului soluționării de urgenta a cererii de suspendare: in situația in care emitentul nu răspunde la plângerea prealabila, reclamantul ar trebui sa aștepte 30 de zile înainte de a formula cererea de suspendare.

Condiția cazului bine justificat, primul argument.

Suprapunere intre suprafețele reglementate de autorizațiile si PUZ-urile in cauza cu suprafețe reglementate de autorizații si PUZ-uri suspendare / anulate

Instanța de fond a reținut si recurenții nu contesta ca exista suprapunere de suprafața si de reglementare intre suprafața reglementata de cele doua autorizații si suprafața reglementata de autorizația 633/2010, a cărei executare era suspendata la momentul emiterii autorizațiilor si este si in prezent, respectiv suprafața reglementata de cele trei PUZ-uri si PUZ-ul emis prin Hotărârea 151/2006, suspendata la momentul emiterii celor trei PUZ-uri, intre timp anulata irevocabil.

Instanța de fond concluzionează ca efectele suspendării autorizațiilor / PUZ-urilor anterioare se transfera, doar pe suprafața . aparenta nelegalitate a noilor autorizații / PUZ-uri.

Recurenta contesta, afirmând ca motivele pe care s-a bazat precedenta suspendare nu subzista.

A arătat in detaliu in concluziile scrise depuse in fata instanței de fond ca motivele subzistă.

Indiferent de acest fapt, principiul instituit de art. 14 alin. (5) se aplica doar la suprafața .-urilor, intrucat reglementările sunt comune.

Condiția cazului bine justificat, al doilea argument.

Autorizațiile se bazează pe un PUZ anulat irevocabil.

Recurenții nu contesta legalitatea acestei rețineri, ci doar temeinicia ei, contrar dispozițiilor exprese ale art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

In subsidiar, reținerile instanței de fond sunt temeinice.

Instanța de fond a reținut ca autorizațiile in cauza se bazează pe PUZ-ul aprobat prin Hotărârea 151/2006, intre timp anulat irevocabil.

Deduce de aici aparenta nelegalitate a autorizațiilor.

Recurenta contesta doar situația de fapt, faptul ca autorizațiile se bazează pe PUZ.

Necontestând incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, critica recurentei nu se incadreaza . intemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

In subsidiar, autorizațiile se bazează pe PUZ, pentru motivele indicate pe larg in concluziile scrise.

Condiția cazului bine justificat, al treilea argument.

Lucrările nu pot fi autorizate printr-o autorizație in regim de urgenta. Recurenții nu contesta legalitatea acestei rețineri, ci doar temeinicia ei, contrar dispozițiilor exprese ale art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC. In subsidiar, reținerile instanței de fond sunt temeinice.

Analizând intreg probatoriul, instanța de fond a considerat ca ipotezele emiterii autorizațiilor nu se incadreaza intre cele prevăzute pentru emiterea unor autorizații in regim de urgenta.

Recurenta contesta, afirmând ca condițiile de fapt reprezentau un pericol public, pe care autorizațiile il preintampina.

Din nou, acest argument se refera la situația de fapt, nu la greșita aplicare a normelor de drept, deci nu se incadreaza . intemeiat pe art. 488 alin. (l)pct. 8NCPC.

In subsidiar, argumentul utilizat de Primărie pentru emiterea autorizațiilor de construire este ilogic: nu se pot produce accidente auto . accesului publicului, cum era situația in cauza.

Condiția cazului bine justificat, al patrulea argument.

Lipsa avizelor pentru autorizația 282/2011:

Instanța de fond a reținut ca autorizația 282/2011 nu a avut la baza avizele obligatorii prevăzute in certificatul de urbanism.

Recurenții afirma ca aceste avize nu erau obligatorii, conform articolului 7 alin. (16) din Legea 50/1991. Recurenții confunda documentația tehnico-economica aferenta autorizației la care se refera articolul 7 alin. (16) cu avizele obligatorii prevăzute de certificatul de urbanism.

In subsidiar, reiterează argumentele asupra necesitații acordului de mediu si a avizului Ministerului Culturii.

Condiția cazului bine justificat, al patrulea argument.

Lipsa certificatului de urbanism pentru autorizația 274/2012

La solicitarea instanței de fond, emitentul P. M. București a depus la dosarul cauzei intreaga documentație care a stat la baza emiterii autorizației, fara un certificat de urbanism. M. București, beneficiarul autorizației, s-a aparat ca si cum acest certificat nu ar exista.

In recurs. P. M. București si M. București revin si depun un certificat de urbanism despre care afirma ca a stat la baza autorizației, certificatul de urbanism 300R/6384/20.07.2011.

In ipoteza in care instanța de recurs considera admisibila depunerea acestui act in fata instanței de recurs, autorizația de construire a fost emisa in 01.08.2011, dupa momentul expirării perioadei de valabilitate a acestui certificat, 20.07.2012; deci argumentul ramane valid, autorizația a fost emisa fara un certificat de urbanism autorizația nu deține toate avizele la care certificatul de urbanism obliga, deci si autorizației 274/2012 ii sunt aplicabile argumentele anterior invocate.

Cazul bine justificat, al cincilea argument.

Inexistenta unei motivări convingătoare relativa la strămutarea Halei M..

Recurenții nu contesta legalitatea acestei rețineri, ci doar temeinicia ei, contrar dispozițiilor exprese ale art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

In subsidiar, reținerile instanței de fond sunt temeinice.

Instanța de fond a reținut ca nu exista o justificare a cazului extrem care sa impună strămutarea Halei M..

Recurenta contesta acest fapt, argumentând asupra cazului extrem in care s-ar fi aflat autoritatea fata de monument la momentul emiterii autorizației.

Din nou, acest argument se refera la situația de fapt, nu la greșita aplicare a normelor de drept, deci nu se incadreaza . intemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

In subsidiar, recurenta nu aduce contraargumente niciunuia dintre argumentele pentru care autoritatea nu se găsea . fata de monument șoseaua se putea realiza cu păstrarea monumentului pe locația inițiala, monumentul se putea strămuta in ansamblul sau, nu demola pentru a fi reconstrui, măsura strămutării nu s-a luat pentru protejarea monumentului.

Cazul bine justificat, al șaselea element.

Diferența de suprafața intre PUZ-uri si avizele in baza cărora au fost emise.

Recurenții nu contesta legalitatea acestei rețineri, ci doar temeinicia ei, contrar dispozițiilor exprese ale art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

In subsidiar, reținerile instanței de fond sunt temeinice

Instanța de fond a reținut ca exista diferențe de suprafața intre cele trei PUZ-uri si avizele de mediu, cultura, circulație si rețele in baza cărora au fost emise.

Recurenții contesta aceasta situație de fapt doar pentru avizele Ministerului Culturii, nu si pentru celelalte avize. Motivul de aparenta nelegalitate in privința celorlalte avize nefiind contestat, nu este supus judecații instanței de recurs si trebuie sa ramana asa cum a fost stabilit de fond.

Chiar pentru avizul Ministerului Culturii, acest argument se refera la situația de fapt, nu la greșita aplicare a normelor de drept, deci nu se încadrează într-un motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

Pentru a dovedi ca exista o diferența de suprafața intre PUZ-uri si avize, a indicat suprafața din avizul arhitectului-sef pentru PUZ-uri și regulamentul de urbanism aferent PUZ-ului.

Recurenții afirma, netemeinic, ca PUZ-ul poate avea o suprafața diferita de cea prevăzuta de avizul arhiotectului-sef. Nu se refera la diferența de suprafața intre regulamentul de urbanism aferent PUZ-urilor si avize.

Condiția prejudiciului iminent.

Recurenții nu contesta legalitatea reținerilor instanței de fond, ci doar temeinicia ei, contrar dispozițiilor exprese ale art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC. In subsidiar, reținerile instanței de fond sunt temeinice.

Instanța de fond a reținut ca executarea actelor in cauza ar aduce atingere patrimoniului construit al Bucurestiului prin schimbarea caracterului zonei: demolarea unor clădiri.

Recurenții contesta atingerea adusa patrimoniului construit reținuta de instanța de fond.

Din nou, acest argument se refera la situația de fapt, nu la greșita aplicare a normelor de drept, deci nu se încadrează . întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

In subsidiar, recurenții nu se refera la prejudicii aduse patrimoniului construit la care instanța de fond se refera implicit schimbarea caracterului zonei (inclusiv reducerea suprafeței unor zone construite protejate), demolarea unor alte clădiri pentru a face loc strămutării monumentelor. Pentru toate motivele indicate solicită respingerea recursului.

Recurenții-pârâți M. București și P. M. București au formulat RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINAREA formulată de către Asociația "Salvați Bucureștiul" față de cererea de recurs a M. București și a Primarului M. București, solicitând înlăturarea apărărilor cuprinse în respectiva întâmpinare pentru următoarele motive:

Cu privire la excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere privitoare la suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012:

Împrejurarea că această excepție nu a fost ridicată în fața instanței de fond nu echivalează cu faptul că lucrările prevăzute de Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 nu ar fi fost finalizate înainte de pronunțarea hotărârii în primă instanță, astfel cum susține Asociația "Salvați Bucureștiul".

Face astfel trimitere la Procesul Verbal de predare-primire în vederea punerii în funcțiune încheiat la data de 10.01.2014 pe care îl atașează și care constată îndeplinirea condițiilor de punere în funcțiune și dare în exploatare a obiectivului "S. Buzești-Berzei-Uranus", lucrările fiind așadar finalizate.

În cauză se impune a fi admisă excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere privitoare la suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

Cu privire la faptul că instanța de fond nu ar fi dispus mai mult decât s-a cerut, ci ar fi admis excepția lipsei calității procesuale active a M. București doar față de cererea de suspendare a celor trei PUZ-uri, dispozițiile contrare constituind erori materiale:

Susține Asociația "Salvați Bucureștiul" că în realitate, instanța de fond ar fi admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M. București doar în privința cererii de suspendare a Hotărârilor Consiliului G. al M. București nr.132/27.04.2013, nr.133/27.04.2013 și nr. 134/27.04.2013, nu și în ceea ce privește cererea de suspendare a Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

Această susținere nu are însă niciun fundament în condițiile în care dispozitivul sentinței civile nr.57/07.01.2014 este clar în sensul că prima instanță a hotărât: "Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. București ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.Admite cererea formulată de reclamanta Asociația "Salvați Bucureștiul" înregistrată în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor sub nr.l030/A/2008 în contradictoriu cu pârâții P. M. București și C. G. al M. București." (pagina nr.7 din hotărâre)

Nu există așadar niciun dubiu și nu poate fi interpretat în niciun mod că ar fi vorba despre o eroare materială atâta vreme cât prima instanță a făcut distincție clară față de cine admite în întregime acțiunea și față de cine o respinge tot în întregime. Și aceasta, fără a fi investită și fără a pune în contradictoriu în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a M. București și față de Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

Cu privire la soluția incidență în situația admiterii acestui motiv de recurs, urmează a se avea în vedere faptul că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare și nu cu reținere, astfel cum indică Asociația "Salvați Bucureștiul".

Astfel, admițând o excepție ce nu a fost invocată și nici nu a fost pusă în discuția părților, prima instanță a nesocotit principiile dispozițiile coroborate ale art.14 și art.15 din Noul Cod de Procedură Civilă, dispoziții care reglementează principiul contradictorialității și pe cel al oralității procesului civil, încălcându-le totodată dreptul la apărare.

Practica judiciară a stabilit pentru o asemenea ipoteză următoarele: "Lipsa calității procesuale active sau pasive a părților constituie excepții de fond absolute care obligă Instanța, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte, iar omisiunea de a pune o excepție în dezbaterea contradictorie a părților și apoi de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către Instanță a dreptului părților la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susține șl, respectiv de a-o combate, pe de alta. "(Decizia civilă nr.53/19.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești).

Se impune așadar ca pentru a se respecta regulile de procedură, în primul rând, cauza să fie trimisă spre rejudecare primei instanțe, respectându-li-se în acest mod dreptul la apărare câtă vreme în fața primei instanțe nu s-a pus în discuția părților cu procedură completă invocarea vreunei excepții de lipsă calitate procesuală pasivă a M. București cu privire la Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012.

Cu privire la faptul că prima instanță s-ar fi pronunțat asupra excepției inadmisibilității:

Asociația "Salvați Bucureștiul" recunoaște că instanța de fond nu a analizat excepția inadmisibilității din perspectiva dispozițiilor art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, dar apreciază că nu ar fi trebuit să o facă, instanța pronunțându-se asupra excepției inadmisibilității în ansamblul ei.

Contrar acestei susțineri, solicită să se constate că instanța de fond avea obligația să analizeze și să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității întemeiată pe dispozițiile menționate anterior, fiind o excepție de inadmisibilitate distinctă față de cea întemeiată pe dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Solicită înlăturarea apărării din întâmpinare formulată în sensul că ar fi vorba despre două argument care ar putea fi subsumate aceleiași excepții.

Astfel, prin excepția inadmisibilității întemeiată pe dispozițiile art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții am invocat faptul că reclamanta nu a promovat cererea de suspendare a executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 odată cu cererea de anulare a respectivelor autorizații, în timp ce prin excepția inadmisibilității întemeiată pe dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 a invocat faptul că reclamanta a solicitat instanței să dispună o suspendare sine die, iar nu una grănițuită în timp.

Așadar, este vorba despre două excepții diferite:una vizând întreaga acțiune (cea întemeiată pe dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004), iar una care privește doar cererea de suspendare a executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 (cea întemeiată pe dispozițiile art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții), una referindu-se la o ipoteză juridică reglementată de legea specială în materie (obligativitatea promovării deodată atât a cererii în anularea unei autorizații de construire și a celei de suspendare a executării aceleiași autorizații), iar cealaltă referindu-se la o altă ipoteză juridică reglementată de această dată de legea general în materie (imposibilitatea solicitării de a se dispune suspendarea executării unui act administrative pe termen nelimitat).

În aceste condiții, prima instanța era chemată să se pronunțe asupra fiecăreia dintre excepțiile invocate, aspectele pe care le avea de analizat fiind diferite și neavând cum să se subsumeze unul altuia.

Prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității capetelor de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, excepție întemeiată pe încălcarea dispozițiilor art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

De asemenea, apreciază astfel și în acest caz se impune ca pentru a se respecta regulile de procedură, în primul rând, cauza să fie trimisă spre rejudecare primei instanțe, cu respectarea dreptului la apărare, sens în care să li se dea posibilitatea ca în ipoteza în care excepția inadmisibilității întemeiată pe dispozițiile art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții ar fi respinsă, să-și poată exercita în mod legal și procedural calea de atac specific împotriva unei asemenea hotărâri.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată față de "lipsa de formulare a unui termen până la care operează suspendarea", Asociația "Salvați Bucureștiul" precizează în cuprinsul întâmpinării formulate faptul că prin cererea de chemare în judecată ar fi solicitat implicit ca suspendarea să fie dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța de judecată este investită cu soluționarea unei acțiuni în limitele stabilite prin obiectul acesteia, limite pe care nu le poate depăși și nici presupune, dispozițiile art.22 alin.6 din Noul Cod de Procedură Civilă fiind clare în a stabili că judecătorul este legat de obiectul cererii de chemare în judecată, fără a putea depăși limitele învestirii. în caz contrar s-ar încălca principiul disponibilității în procesul civil.

Dispozițiile art.194 lit.c) din Noul Cod de Procedură Civilă obligă reclamantul să își determine obiectul cererii cu a cărei soluționare învestește instanța de judecată, obligația sa fiind de asemenea aceea de a-și stabili un obiect în concordanță cu dispozițiile legale incidente, instanța fiind chemată să analizeze obiectul cererii de chemare în judecată prin prisma respectivelor dispoziții.

Dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 stabilesc însă următoarele: "în cazuri bine justifícate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Intimata-recurentă a formulat așadar acțiunea cu încălcarea dispozițiilor art.14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, iar prima instanță nu putea adăuga la obiectul cererii de chemare în judecată și să dispună ca suspendarea să opereze "până la pronunțarea Instanței de fond".

Cu privire la excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012:

Arată Asociația "Salvați Bucureștiul" în cuprinsul întâmpinării formulate că dispozițiile art.lZ alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții ar reglementa o opțiune pentru reclamant de a solicita "în cazul în care dorește acest lucru, șl suspendarea autorizației sau oprirea executării lucrărilor." (pagina nr.3 din întâmpinare), context în care susține caracterul de normă supletiva și imperativă a respectivului text de lege.

Interpretarea intimatei-reclamante este eronată.

Astfel, dispozițiile speciale ale art.12 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții stabilesc după cum urmează:

"1) Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii. Anularea autorizațiilor de construire sau de desființare poate fi cerută, în condițiile legii, și de către prefect, Inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții. 2) Odată cu Introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei."

Aceste dispoziții, în mod firesc, dau dreptul și nu creează o obligație în sarcina reclamantului de a solicita instanței investită cu verificarea legalității unei autorizații de construire/desființare și suspendarea respectivei autorizații/desființare și oprirea executării lucrărilor până la soluționarea pe fond a cauzei.

Această prevedere este preluată și de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 în privința suspendării în general a actelor administrative, fiind legea generală în materie.

Diferența dintre cele două prevederi o face însă momentul în care poate fi solicitată suspendarea executării actului, Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, legea specială în materia autorizațiilor de construire/desființare, marcând acest moment ca fiind cel al introducerii acțiunii propriu-zise pe fondul cauzei.

Spre deosebire de legea specială, legea generală dă dreptul reclamantului să formuleze cererea de suspendare a actului administrative anterior promovării acțiunii în anularea sa.

Asociația "Salvați Bucureștiul" avea însă în raport de principiul de drept specialia generalibus derogant obligația să respecte dispozițiile legii speciale și nu pe cele ale legii generale.

Această interpretare este cea corectă și nicidecum absurdă astfel cum susține intimata, dispozițiile art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții fiind astfel edictate dat fiind specificul actului administrativ expus suspendării/anulării, situația juridică a unei autorizații de construire/desființare fiind necesar a fi lămurită de urgență, situație în care, reglementându-se obligația promovării acțiunii în anulare odată cu cea a acțiunii în suspendarea actului, s-a urmărit a se preîntâmpina posibile abuzuri. Nu s-a acordat astfel reclamantului dreptul de a promova acțiunea în anularea autorizației la limita celor 6 luni de la obținerea suspendării ei, timp în care lucrări începute să fie stopate și supuse degradării și distrugerii.

Cât privește doctrina și practica pe care a invocat-o în susținerea motivului de recurs, contrar susținerilor intimatei, arată că aceasta este pe deplin incidență în cauză în condițiile în care stabilește că:

-în materia autorizațiilor de construire/desființare reclamantul, atunci când solicită suspendarea unui asemenea act, are în raport de dispozițiile art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, obligația de a face dovada introducerii acțiunii în anulare pe lângă obligația de a dovedi îndeplinirea condiției formulării plângerii prealabile, a cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente, condiții reglementate de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004. (Suspendarea executării autorizației de construire și desființarea construcțiilor - Revista "Pandectele române" nr.9/2011)

-atunci când analizează admisibilitatea unei cereri prin care se solicită suspendarea executării unei autorizații de construire instanța trebuie să aibă în vedere inclusiv dispozițiile speciale ale art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții prin prisma obligației de a face dovada promovării odată cu cererea de suspendare și a celei de anulare a autorizației (Decizia civilă nr.631/05.03.2009 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal publicată în Revista "Pandectele române" nr.9/2009, Decizia civilă nr. 1047/05.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția de C. Administrativ și Fiscal, Decizia civilă nr.31/07.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, Decizia civilă nr.248/CA/2008 - R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Decizia nr.870/CA/26.08.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. Administrativ și Fiscal)

De altfel, Asociația "Salvați Bucureștiul" invocă o pretinsă "rea-credință" a recurenților-pârâți în invocarea doctrinei și practicii judecătorești sus-amintite, fără ca această afirmație să aibă vreun suport, fără să se poată constitui într-un contraargument și fără a fi susținută de eventuală doctrină și practică judecătorească contrară.

Cu privire la fondul cauzei

Inexistența cazului bine justificat

Pretinsa "suprapunere între suprafețele reglementate de autorizațiile și PUZ-urile în cauză cu suprafețe reglementate de autorizații și PUZ-uri suspendate/anulate ":

Contrar celor susținute de către intimată prima instanță a reținut faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.14 alin.5 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, dispoziții care stabilesc că "în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către Instanță, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă."

Se menționează astfel la paginile 4 și 5 din hotărârea recurată următoarele: "Verificând identitatea dintre cele cinci acte administrative contestate și autorizația de construire nr.633/2010, suspendată în baza sentinței civile nr.2691/05.07.2011 a Tribunalului București, respective HCGMB nr.151/2006, suspendată prin sentința civilă nr.2135/26.04.2011 a Tribunalului Cluj, Tribunalul nu regăsește identitatea menționată. (...) Prin urmare, având în vedere că în cauză nu există o suprapunere între conținutul actelor administrative contestate și cele două acte administrative menționate sancțiunea suspendării de drept nu poate opera."

Așadar, prima instanță a înlăturat motivul de pretinsă nelegalitate invocat de către Asociația "Salvați Bucureștiul" care a susținut că Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 ar avea același conținut cu Autorizația de construire nr.633/2010, iar Hotărârile CGMB nr. 132/2013, nr. 133/2013 și nr. 134/2013 ar avea același conținut cu Hotărârea CGMB nr.151/2006.

Tocmai de aceea, nemulțumită fiind de concluziile primei instanțe sub acest aspect, Asociația "Salvați Bucureștiul" a formulat la rândul ei recurs împotriva hotărârii de fond.

Prima instanță a reținut că ar exista doar o pretinsă interferență și nicidecum o suprapunere, astfel cum susține intimata, între Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 și Hotărârile CGMB nr. 132/2013, nr. 133/2013 și nr. 134/2013, pe de o parte, și Autorizația de construire nr.633/2010 și Hotărârea CGMB nr.151/2006, pe de altă parte.

Se exprimă astfel prima instanță în sensul că "lucrările pe care le prevăd aceste autorizații/planuri urbanistice se intersectează într-o măsură considerabilă, astfel cum rezultă din planșa aferentă HCGMB nr.151/2006 șl planșele aferente Planurilor Urbanistice Zonale aprobate prin cele trei hotărâri." (pagina nr.5 din hotărârea recurată)

În ceea ce îi privește, susțin că o asemenea ipoteză nu este însă de natură să înfrângă prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare a executării s-a dispus în prezenta cauză.

Or, documentațiile care au stat la baza emiterii Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, respectiv la baza emiterii Hotărârilor CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr. 134/2013 diferă de cele în baza cărora au fost emise Autorizația de construire nr.633/2010 și Hotărârea CGMB nr.151/2006.

D. consecință, faptul că parte din lucrări au făcut atât obiectul Autorizației de construire nr.633/2010 și a Hotărârii CGMB nr.151/2006 cât și al Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012, respectiv al Hotărârilor CGMB nr.132/2013, nr.133/2013 și nr.134/2013 nu are nicio relevanță în cauză, instanța fiind chemată să verifice documentațiile care au stat la baza emiterii, prin prisma acestora analizându-si legalitatea actelor administrative finale.

Cu privire la faptul că Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 s-ar baza pe Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea CGMB nr.151/2006:

Asociația "Salvați Bucureștiul" susține că nu ar contesta aplicarea greșită a normelor de drept material atunci când a invocat faptul că Autorizațiile de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 nu se bazează pe Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea CGMB nr.151/2006.

Contrar celor susținute de către intimată, prin cererea de recurs a invocat faptul că prima instanță a încălcat normele de interpretare a actelor juridice, apreciind că anularea Hotărârii CGMB nr.151/2006 ar avea repercusiuni în cauza dedusă judecății atâta vreme cât nu a dat eficiență actului analizat în condițiile în care din conținutul ambelor autorizații rezultă fără echivoc faptul că ele au fost emise "în temeiul reglementărilor documentației de urbanism, faza P.U.G. aprobată prin Hotărârea Consiliului G. al M. București nr.269/2000" și nicidecum al Hotărârii CGMB nr.151/2006.

Cu privire la faptul că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art.7 al.16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții:

Susține Asociația "Salvați Bucureștiul" faptul că în ceea ce îi privește ar contesta doar temeinicia concluziei instanței în sensul că lucrările executate nu ar fi putut fi autorizate în regim de urgență, nu și legalitatea concluziei.

Afirmația intimatei este una eronată și solicită a fi înlăturată în condițiile în care prin cererea de recurs a arătat că prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art.7 al. 16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, sens în care a și argumentat.

De asemenea, acest motiv de recurs vizează greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 în ceea ce privește incidența cazului bine justificat.

Împrejurarea că a identificat în concret care au fost împrejurările care au determinat autorizarea în regim de urgență se constituie în circumstanțierea motivului de recurs invocat, acela al încălcării dispozițiilor legale amintite.

Urmează astfel a se avea în vedere faptul că urgența care a impus emiterea autorizațiilor într-un astfel de regim a fost dată de situația de fapt concretă existentă la momentul solicitării emiterii lor.

Se precizează astfel în Memoriul nr.6365/12.07.2012, document aflat la dosarul cauzei, dar pe care prima instanță l-a ignorant, că traseul vizat "are o îmbrăcăminte din mixturi asfaltice, cu un carosabil denivelat, cu gropi, fisuri, tasări, care în urma ploilor duc la formare de băltiri (gropi ascunse) ce pot provoca pierderi materiale (avarii ale automobilelor) și de vieți omenești. Circulația autovehiculelor este îngreunată, iar accesul pietonilor la imobilele și zonele comerciale din zonă se face anevoios.

(...) au apărut degradări avansate la toate rețelele edilitare și au rămas insuficlent protejate coloanele de distribuție ale acestora ceea ce constituie pericole Iminente. Astfel, fisurarea conductelor de apă poate conduce la Infiltrații, neprotejarea rețelei de canalizare poate provoca băltiri și surpări lângă și sub zonele pavate, iar pierderea etanșeității îmbinărilor conductelor de gaze naturale constituie, prin acumulare, un pericol de explozie.

Carosabilul a devenit impracticabil.

Totodată, s-au creat surse de poluare a mediului, atât cu praf, cât și prin scurgeri de gaze naturale, ceea ce contra vene grav Ordonanței de Urgență nr.195/2005 - privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr.265/2006 (cu completările și modificările ulterioare)."

De asemenea, cât privește strămutarea Halei M. M., aceasta a avut loc în considerarea salvării sale materiale, salvare care a necesitat în mod imperios deplasarea sa.

Așadar, relocarea Halei M. M. se impunea în considerarea stopării degradării sale. De asemenea, relocarea a fost determinată și de necesitatea realizării lucrărilor sus-menționate.

În aceste condiții, contrar a ceea ce a concluzionat prima instanță, se reține că tocmai astfel de împrejurări se înscriu în aria de cuprindere a dispozițiilor art.7 alin. 16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, text care vorbește despre obligativitatea emiterii autorizației de construire în regim de urgență "în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamități ori alte evenimente cu caracter excepțional."

Cu privire la pretinsa lipsă a avizelor pentru Autorizația nr.282/2011:

Contrar susținerilor recurentei, dispozițiile art.7 alin.16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, dispoziții în temeiul cărora au fost emise ambele autorizații a căror suspendare a fost dispusă în prezenta cauză, stabilesc faptul că "se emite imediat de către autoritatea administrației publice competente potrivit prezentei legi, urmând ca documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare - expertiză tehnică, studiu de fezabilitate/documentație de avizare, documentație tehnică D. T., proiect tehnic - P. T., detalii de execuție D.E. să fie elaborate și aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor (...)".

Așadar, nu se află în prezența niciunei confuzii, dispozițiile legale citate anterior, făcând referire nu doar la documentația tehnico-economică, ci și la documentația de avizare.

Cu privire la pretinsa lipsă a certificatului de urbanism în privința Autorizației de construire nr.274/2012:

Contrar susținerilor intimatei, nu s apărat niciun moment ca și când Certificatul de urbanism nr.300R/6385/20.07.2011 nu ar fi existat, precizând de fiecare dată că autorizațiile de construire, inclusiv Autorizația de construire nr.274/2012 au fost emise în condiții de legalitate, având la bază toate actele cerute de regimul special în care au fost eliberate.

Cu referire la Autorizația de construire nr.274/2012 și la Certificatul de urbanism nr.300R/6385/20.07.2011 care a stat la baza emiterii ei urmează a fi înlăturate apărările Asociației "Salvați Bucureștiul" pentru următoarele motive:

Autorizația de construire nr.274/2012 nu se bazează pe un certificat de urbanism expirat, Certificatul de urbanism nr.300R/6385/20.07.2011 producând efecte depline la data la care s-a solicitat emiterea autorizației.

De asemenea, Certificatul de urbanism nr.300R/6384 din 20.07.2011 a fost emis, astfel cum se precizează în cuprinsul lui, în baza Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, certificatul privind un ansamblu mai larg de lucrări.

Potrivit dispozițiilor art.26 din lege, "Certifícatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele sau autorizațiile sunt valabile până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la eliberarea procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor."

Așadar, susținerea intimatei în sensul că la data emiterii autorizației de construire, certificatul de urbanism care a stat la baza emiterii ei ar fi fost expirat este eronată, acesta continuând să producă efecte până la data finalizării lucrărilor.

Cat privește faptul că Autorizația de construire nr.274/2012 nu ar conține toate avizele prevăzute de Certificatul de urbanism nr.300R/6385/20.07.2011 face din nou referire la dispozițiile art.7 alin.16 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, dispoziții în temeiul cărora a fost emisă și această autorizație și care permit ca inclusiv documentația de avizare să fie elaborată și aprobată pe parcursul sau la încheierea lucrărilor.

Cu privire la pretinsa inexistență a unei motivări convingătoare referitoare la strămutarea Halei M.:

Sub acest aspect, în condițiile în care prima instanță a reținut ca motiv ce a determinat-o să admită acțiunea faptul că nu ar exista o motivare convingătoare referitoare la strămutarea Halei M., în mod firesc, prin cererea de recurs a arătat la rândul nostru de ce o astfel de motivare convingătoare există.

Apoi, motivul de recurs vizează aplicarea greșită în cauză a normelor de drept material, încadrându-se astfel în aria de cuprindere a dispozițiilor art.488 alin.l pct.8 din Noul Cod de Procedură Civilă, în ceea ce îi privește invocând faptul că instanța de fond a aplicat greșit în speță dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 în ceea ce privește pretinsa incidență a cazului bine justificat - condiție de admitere a cererii de suspendare reglementată de acest text de lege.

Contrar susținerilor intimatei, se constată că a existat o justificare temeinică pentru strămutarea Halei M..

Face în acest context trimitere la faptul că toate cele 3 hotărâri CGMB au la bază avizele eliberate de către Ministerul Culturii și se referă astfel la Avizul nr.ll/M/30.03.2011/30.01.2013, Avizul nr.l4/M/30.03.2011/ 30.01.2013 și la Avizul nr.l3/M/30.03.2011/30.01.2013.

Aceste avize au fost eliberate în urma verificărilor tuturor condițiilor de legalitate privitoare la reconstruirea monumentelor istorice astfel încât hotărârile CGMB nr. 132/2013, nr. 133/2013 și nr.134/2013 au fost emise în deplină legalitate, cu respectarea astfel a dispozițiilor Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, sens în care solicită a se avea în vedere inclusiv împrejurarea că relocarea Halei M. nu a avut ca premisă doar protejarea sa, ci și supralărgirea unei șosele, relocarea sa fiind obligatorie.

De asemenea, invocă Avizul Ministerului Culturii nr.l2/M/30.03.2011/30.01.2013 privind conceptul de intervenție - strămutare "HALA M. MĂCELARII", Piața H. B. nr.lOA, sector 1, București, act aflat și el la dosarul cauzei și prin care a fost avizată soluția minimală propusă în proiect, soluție care presupune "strămutarea structurii metalice și refacerea integrală a structurii din zidărie - realizarea unui nou subsol, pe noua poziție, cu structura de tip zidărie cu inimă armată și elemente din b.a. pentru contactul cu terenul; demontarea structurii metalice - elementul cel mai valoros al halei, ca structură, estetică șl material, subansambluri și montarea pe noua structură a subsolului; refacerea zidăriei de contur pentru închiderea halei și a zidăriei anexelor, conform releveelor. Varianta minimală presupune cele mal mici costuri șl timp minimal de executare lucrări."

Cât privește protejarea monumentului, astfel cum a precizat și anterior, în cuprinsul Expertizei Tehnice cu concept de intervenție Hala M. Măcelarul Piața H. B. nr.10 întocmită de M.C. Design Construct SRL se menționează că monumentul a suferit în timp o . modificări care au condus la distrugeri parțiale, că rezistența i-a fost afectată de numeroasele cutremure prin care a trecut și că în ultima perioadă de timp a și fost vandalizat.

De asemenea, în cuprinsul avizului MDRT nr.62/2012 care a stat la baza emiterii avizului Ministerului Culturii nr.l2/M/30.03.2011/30.01.2013 se precizează faptul că "inacțiunea în continuarea demersurilor va conduce la degradarea sistematică a zonei protejate și a zonei centrale".

Așadar, relocarea Halei M. M. se impunea în considerarea stopării degradării sale. De altfel, se menționează expres în cuprinsul Autorizației de construire nr.274/01.08.2012 următoarele: "Nu se va realiza niciun fel de săpătură la mai puțin de 3,00 m de fațada actual a Halei M.. Modalitatea de Intervenție în această fâșie (zonă) va fi stabilită odată cu alegerea condițiilor de prezervare a monumentului istoric Hala M.."

S-a urmărit așadar inclusiv ca lucrările realizate să nu afecteze în vreun mod Hala M..

Cu referire la cazul extrem, se are în vedere faptul că relocarea Halei M. a fost determinată și de împrejurarea că pe segmentul de drum . - . intenționat modernizarea sistemului rutier și a trotuarelor, supralărgirea șoselei determinând așadar necesitatea strămutării monumentului pe un alt amplasament.

Această situație se încadrează așadar în aria de cuprindere a cazului extrem reglementat de dispozițiile art.4 alin. 10 din Legea nr.422/2001, dispoziții care stabilesc că "în condițiile legii, în vederea protejării monumentelor istorice se poate proceda, în cazuri extreme, la strămutarea acestora."

Cât privește măsura strămutării, prin Expertiza Tehnică cu concept de intervenție Hala M. Măcelarul Piața H. B. nr.10 întocmită de M.C. Design Construct SRL s-au propus 3 metode, toate 3 de strămutare, din cele 3 Ministerul Culturii avizând-o pe cea mai rapidă și cu costurile cele mai reduse, fără ca prin aceasta să o transforme în demolare.

Demolarea presupune desființarea unei construcții fără refacerea ei.

De altfel, la avizarea metodei au fost avute și prevederile art.5 din Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei ratificată prin Legea nr. 157/1997, dispoziții care stabilesc după cum urmează: "Fiecare parte se angajează să interzică deplasarea integrală sau a unei părți a unui monument protejat, în afara cazului în care salvarea materială a acestuia ar necesita în mod Imperativ deplasarea Iul. În acest caz, autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a garanta demontarea, mutarea și remontarea Iul într-un loc corespunzător." sens în care urmează a fi avute în vedere argumentele de ordin tehnic pe care le-a expus anterior, argumente reținute în cuprinsul Expertizei Tehnice cu concept de intervenție Hala M. Măcelarul Piața H. B. nr.10 întocmită de M.C. Design Construct SRL.

Mai mult, tocmai dispozițiile sus-amintite reglementează expres procedura demontării, mutării și a remontării lui într-un loc corespunzător, în prezenta cauză fiind avizată tocmai această procedură, situație în care se află într-o deplină consonanță cu textul de lege amintit.

Cu privire la faptul că ar exista diferențe de suprafață între cele 3 hotărâri ale Consiliului G. al M. București și avizele în baza cărora au fost emise:

Și motivul de recurs circumscris acestei împrejurări se încadrează în sfera de cuprindere a dispozițiilor art.488 alin.l pct.8 din Noul Cod de Procedură Civilă, invocând aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art.14 alin.l din Legea contenciosului administrativ sub aspectul pretinsei incidențe a cazului bine justificat.

Susține Asociația "Salvați Bucureștiul" că în cuprinsul cererii de recurs s-ar fi raportat doar la Avizele Ministerului Culturii, nu și la celelalte avize din a căror comparare cu PUZ-urile ar rezulta diferențe de suprafețe.

Afirmația este una falsă și solicităm cenzurarea acesteia.

A arătat astfel în cuprinsul cererii de recurs după cum urmează: "Nici această concluzie a Instanței nu este întemeiată, sens în care vă rugăm să aveți în vedere faptul că nu are relevanță faptul că între avizele Arhitectului Șef și Hotărârile Consiliului G. al M. București există diferențe de suprafață. Avizul Arhitectului Șef este un document premergător care identifică doar suprafețele de cercetare, iar în urma analizei acestor suprafețe se stabilește în final suprafața exactă necesară, suprafață care se și comunică în vederea obținerii celorlalte avize, acesta fiind șl motivul pentru care deciziile Agenției Regionale pentru Protecția Mediului București și avizele Ministerului Culturii prevăd aceleași suprafețe ca și hotărârile Consiliului G. al M. București, "(pagina nr.25 din cererea de recurs).

S-a referit așadar la toate avizele și nu doar la cele emise de Ministerul Culturii.

Inexistența pagubei iminente

Motivul de recurs dezvoltat din această perspectivă a fost și el corect întemeiat pe dispozițiile art.488 alin.l pct.8 din Noul Cod de Procedură Civilă, în ceea ce îi privește reclamând faptul că prima instanță a aplicat greșit în cauză dispozițiile art.14 alin.l din Legea contenciosului administrative nr.554/2004 și sub aspectul verificării îndeplinirii condiției pagubei iminente.

De asemenea, urmează a fi înlăturată și apărarea intimate în sensul că nu ar fi contestat prin cererea de recurs prejudiciile "aduse patrimoniului construit la care Instanța de fond se referă implicit", (pagina nr.7 din întâmpinare)

Astfel, o cerere de recurs ca și o cerere de apel, ca de altfel orice cerere formulată într-o cale de atac, se îndreaptă împotriva hotărârii atacate prin prisma argumentelor exprese reținute de către instanță. Ea nu poate aborda alte subiecte decât cele reținute prin hotărâre.

D. consecință, nici cererea de recurs nu putea aduce critici unor motive pe care prima instanță nu le-a reținut, motive intitulate de către intimată "implicite", ea putându-se raporta doar la ceea ce instanța de fond a reținut în mod concret.

Nu există nicio pagubă întrucât nu există niciun pericol de distrugere a clădirilor cu valoare arhitecturală și de patrimoniu, sens în care există avizele Ministerului Culturii care au stat la baza emiterii hotărârilor Consiliului G. al M. București, avize care se regăsesc și ele la dosarul cauzei și se referă astfel la Avizele Ministerului Culturii nr.12/M/30.03.2011/30.01.2013, nr.l3/M/30.03.2011/30.01.2013 și nr.l4/M/30.03.2011/ 30.01.2013.

De asemenea, lucrările care au făcut obiectul Autorizațiilor de construire nr.282/2011 și nr.274/2012 au fost finalizate în ansamblul lor, astfel încât nu se mai poate pune problema vreunei iminențe.

Pentru toate aceste motive solicită înlăturarea apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată în cauză de către Asociația "Salvați Bucureștiul".

În drept: art.201 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă.

În dovedire a fost atașat în fotocopie procesul Verbal de predare-primire în vederea punerii în funcțiune încheiat la data de 10.01.2014.

Deliberând asupra excepțiilor inadmisibilității recursului formulat de către recurentul pârât CGMB, a admisibilității recursului formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de ședință din 20.11.2013, a lipsei de interes a formulării recursului declarat de către recurenta-reclamantă, precum și asupra fondului celor trei recursuri, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și sentinței civile recurate, Curtea constată următoarele:

Excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul-pârât CGMB și întemeiat pe motivul reglementat de disp. art. 488 pct. 8 C.proc.civ. cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a modului în care prima instanță a apreciat asupra întrunirii cerințelor impuse pentru a se dispune suspendarea executării hotărârilor emise de către acest recurent-pârât, este nefondată urmând a fi respinsă având în vedere că din analiza argumentelor invocate în sprijinul acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a criticat modul în care prima instanță a aplicat dispozițiile de drept material invocate de către reclamanta-recurentă în acțiunea introductivă, în special disp. art. 14 din legea nr. 554/2004 cu referire la situația de fapt reținută din probele administrate în contextul limitelor cadrului procesual determinat de analizarea condițiilor cerute pentru a se dispune o astfel de măsură, astfel încât recurentul-pârât a apreciat că prima instanță a considerat cu încălcarea disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 că împrejurările de fapt și de drept invocate de către recurenta-reclamantă constituie cazuri bine justificate, respectiv sunt de natură să producă o pagubă iminentă în sensul acelorași dispoziții legale, urmând a fi respinsă această excepție ca atare.

Asupra excepției lipsei de interes a recursului formulat de către recurenta-reclamantă prin prisma finalizării executării lucrărilor care ar fi făcut obiectul actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat prin acțiunea introductivă, Curtea constată că susținerile recurenților-pârâți nu sunt întemeiate având în vedere din analiza procesului-verbal atașat în sprijinul argumentelor invocate cu privire la această excepție nu rezultă cu certitudine finalizarea tuturor lucrărilor care au făcut obiectul acestor acte administrative, astfel cum au fost emise de către recurenții-pârâți, conținutul acestui proces-verbal fiind general și nefăcând referire la aceste lucrări, astfel încât în absența unor alte probe concludente în sensul celor invocate nu poate fi reținută împrejurarea că demersul procesual generat de către recurenta-reclamantă prin formularea recursului ar fi lipsit de interes.

Totodată, Curtea constată că în lipsa revocării de către autoritățile publice emitente a acestor acte administrative nu se poate ajunge la concluzia solicitată de către recurenții-pârâți în sensul unei lipse de interes a recursului, recurenta-reclamantă păstrând în continuare interesul procesual din perspectiva disp. art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, astfel încât va fi analizat fondul recursului declarat de către recurenta-reclamantă cu privire la sentința recurată, în limitele ce urmează:

Astfel, cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât CGMB Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare.

În concret, se reține că motivul întemeiat pe disp. art. 488 pct. 6 C.proc.civ. este nefondat având în vedere că deși prin considerentele sentinței recurate s-a reținut împrejurarea că verificându-se identitatea între actele administrative a căror suspendare s-a solicitat în prezenta cauză și HCGMB nr. 151/2006 și respectiv AC nr. 633/2010, ambele suspendate la data emiterii actelor criticate în prezenta cauză, din perspectiva aplicării art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că o astfel de identitate nu se regăsește, iar ulterior cererea având ca obiect suspendarea a fost admisă constatându-se în schimb împrejurarea că o parte din lucrările care au făcut obiectul tuturor acestor acte administrative se intersectează într-o măsură considerabilă, astfel cum rezultă din planșa aferentă HCGMB nr. 151/2006 și planșele aferente PUZ-uri aprobate prin HCGMB a căror suspendare s-a solicitat de către recurenta-reclamantă, totuși nu poate fi reținută o motivare contradictorie din perspectiva împrejurărilor de fapt și de drept invocate de către recurenta-reclamantă în sprijinul cererii de suspendare a executării actelor administrative emise în cauză.

Astfel, pe de o parte, recurenta-reclamantă a invocat pe de o parte disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 care a stat la baza emiterii soluției de suspendare a executării acestor acte administrative, iar pe de altă parte disp. art. 14 alin. 5 din același act normativ, ipoteză în care nu era necesară analizarea condițiilor prevăzute de lege, respectiv a cazului bine justificat și a pagubei iminente din perspectiva aplicării art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În urma unui astfel demers, Curtea constată că prima instanță a apreciat că susținerile recurentei-reclamante întemeiate pe cazul de suspendare de drept prevăzut de disp. art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi reținute având caracter neîntemeiat, totuși din analizarea împrejurărilor de fapt și de drept invocate în sprijinul cererii de suspendare întemeiată pe disp. art. 14 alin. 1 din același act normativ, a constatat că cererea este întemeiată prin raportare la împrejurările invocate de către recurenta-reclamantă constând în greșita aplicare a disp. art. 7 alin. 16 din Legea nr. 554/2004, a lipsei avizelor menționate în AC nr. 282/2011, a certificatului de urbanism care să stea la baza acestei AC, inexistența unei motivări corespunzătoare referitoare la strămutarea Halei M. și la existența unui caz extrem, ca de altfel și existența unor diferențe între cele trei hotărâri al CGMB și avizele în baza cărora au fost emise.

Totodată, rezultă că prima instanță a reținut în mod judicios faptul că în contextul în care o parte din lucrările autorizate de către actele administrative suspendate anterior și actele administrative emise ulterior de către recurenții-pârâți se intersectează existând o zonă comună acestora, iar HCGMB nr. 151/2006 care a stat la baza emiterii primelor a autorizat aceste lucrări în parte comune, nu se poate reține caracterul urgent al autorizării executării lucrărilor autorizate prin actele administrative care au făcut obiectul prezentei cauze, din perspectiva aplicării art. 7 alin. 16 din Legea nr. 540/1991, republicată, astfel încât a fost dovedită condiția cazului bine justificat, definită drept acele împrejurări de fapt și de drept care pot conduce la o îndoială serioasă cu privire la legalitatea emiterii noilor acte administrative, astfel încât nu poate fi reținut acest motiv de recurs invocat de către recurentul-pârât CGMB, soluția pronunțată prin sentința recurată fiind în concordanță logică cu argumentele de fapt și de drept rezultate din reținerea situației de fapt rezultată din probatoriul administrat și aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei dedusă judecății.

Față de criticile invocate de către recurenții-pârâți cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe de o parte pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la principiul disponibilității procesului civil și obligațiile instanței prevăzute de disp. art. 22 alin. 6 din C.proc.civ., iar pe de altă parte cu referire la neanalizarea acestei excepții din perspectiva aplicării disp. art. 12 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, republicată, Curtea constată că sunt nefondate.

Astfel, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe lipsa precizării în cadrul acțiunii introductive a momentului până la care recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării actelor administrative emise în cauză, Curtea constată că în mod corect prima instanță a stabilit că recurenta-reclamantă avea posibilitatea de a solicita suspendarea executării acestor acte administrative, fără a preciza momentul final al acestei suspendări, având în vedere că dispozițiile legale din art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevăd acest moment, respectiv până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată, Curtea constată că potrivit acelorași disp. ale art. 14 alin. 1 teza a II-a din legea nr. 554/2004 „În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”, astfel încât și într-o asemenea ipoteză nu se poate ajunge la concluzia încălcării limitelor principiului disponibilității, prima instanță pronunțând sentința recurată cu respectarea acestor limite procesuale determinate de recurenta-reclamantă prin acțiunea introductivă, nefiind obligatorie precizarea momentului până la care se solicită suspendarea, acest moment intervenind în funcție de ipotezele anterior expuse, recurenții-pârâți având posibilitatea de a solicita instanței constatarea încetării efectelor unei astfel de suspendări în măsura în care dovedesc întrunirea condițiilor legale enunțate, neexistând riscul de prejudiciere a intereselor acestora din această perspectivă.

Cu privire la excepția inadmisibilității întemeiată pe aplicarea disp. art. 12 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora „ (2) O dată cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei.”, Curtea constată că susținerile recurenților-pârâți nu pot fi reținute.

Astfel, rezultă din redactarea acestui text faptul că nu este exclusă posibilitatea persoanelor care se pretind vătămate prin emiterea unor astfel de acte administrative-autorizații de construire să se adreseze direct instanțelor de contencios administrativ anterior formulării unor acțiuni având ca obiect anularea acestora, având în vedere că în cazul contrar s-ar ajunge, în anumite situații la nerespectarea disp. art. 6 din CEDO respectiv art. 21 din Constituția României prin lipsirea acestor persoane de posibilitatea de a solicita și obține anterior introducerii acțiunii în anulare suspendarea executării acestora.

Din aceeași perspectivă, Curtea constată că pentru formularea acțiunii având ca obiect anularea autorizațiilor de construire revine reclamantului obligația prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 de a formula plângerea prealabilă în fața autorității publice emitente, iar aceasta din urmă are obligația de a răspunde reclamantului eventual în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii prealabile, interval în care, de aproximativ 60 de zile, actele administrative în cauză pot produce efecte iremediabile a căror executare nu poate fi suspendată în absența posibilității de a formula anterior și în mod separat o astfel de cerere, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, Curtea constată că modul de formulare a disp. art. 12 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 nu poate conduce la o altă concluzie, neavând natura unor dispoziții procedurale speciale, derogatorii de la dreptul comun -Legea nr. 554/2004, ci exclusiv a unor dispoziții care subliniază posibilitatea-în absența unei interdicții exprese - persoanelor interesate de a solicita suspendarea executării AC fie separat, fie odată cu introducerea acțiunii având ca obiect anularea AC.

Va fi înlăturată și critica formulată de către recurenții-pârâți în sensul omisiunii primei instanțe de a analiza această excepție de inadmisibilitate cu consecința casării sentinței recurate și casării cauzei spre rejudecare primei instanțe având în vedere împrejurarea că prin sentința recurată a fost respinsă excepția inadmisibilității, întemeiată de către recurenții-pârâți pe mai multe argumente de fapt și de drept, fiind omisă exclusiv indicarea considerentelor care au condus la respingerea acesteia, astfel încât în prezenta cale de atac o astfel de omisiune poate fi suplinită prin considerentele expuse anterior, neavând natura unui motiv de casare cu trimitere spre rejudecare care presupune neanalizarea fondului cauzei, iar nu a unei excepții procesuale, nefiind incident motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 pct. 6 C.proc.civ și art. 488 pct. 8 C.proc.civ. privitoare la această excepție.

Sunt fondate în parte criticile recurenților-pârâți M. București și P. M. București cu privire la modul în care prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora cu referire la capătul de cerere având ca obiect anularea celor 3 CGMB, având în vedere disp. art. 488 pct. 5 C.proc.civ. în sensul că în mod greșit a fost admisă în integralitate acțiunea formulată în contradictoriu cu recurentul-pârât M. București, inclusiv cu privire la suspendarea executării hotărârilor emise de către recurentul-pârât CGMB, deși cu privire la aceste acte administrative nu există o identitate între persoana recurentului-pârât și persoana care a emis aceste acte administrative, fiind vorba despre autorități publice distincte, astfel încât va fi admis recursul întemeiat pe acest motiv, fiind pronunțată o sentință cu încălcarea normelor de procedură prin neobservarea calității procesuale pasive în privința acestui capăt de cerere, recurentul-pârât în cauză neavând calitate procesuală pasivă, iar neobservarea acestor norme de procedură în contextul în care excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată în fața primei instanțe exclusiv cu privire la suspendarea AC, conduce la sancțiunea nulității acestei dispoziții cuprinsă atât prin încheierea din data de 20.11.2013-prin care prima instanță a admis această excepție inclusiv cu privire la HCGMB, nefiind efectuată o mențiune în acest sens și ulterior reluată prin sentința recurată prin care a fost respinsă acțiunea introdusă împotriva M. București pentru lipsa calității procesuale pasive, fiind însă admisă acțiunea în integralitate exclusiv în contradictoriu cu recurenții-pârâți CGMB și P. M. București, împrejurări de natură a vătăma interesele recurentului M. București, vătămare care nu poate fi altfel înlăturată decât prin admiterea recursului, în temeiul art. 496 C.proc.civ. casării în parte atât a încheierii din 20.11.2013, cât și sentinței recurate, în sensul respingerii cererii având ca obiect suspendarea executării Hotărârilor HCGM introdus în contradictoriu cu M. București pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, consecință a admiterii în recurs a acestei excepții procesuale.

Totodată, se apreciază că o astfel de modalitate de soluționare a acțiunii prin sentința recurată nu poate conduce la casarea cu trimitere spre rejudecare, fiind respectate principiul contradictorialității și oralității, excepția fiind pusă în discuția părților, fiind însă omisă observarea împrejurării că această excepție a fost invocată exclusiv cu privire la suspendarea executării hotărârilor HCGMB, omisiune analizată și înlăturată în prezentul recurs, fiind casată în parte sentința sub acest aspect.

În mod corespunzător se constată că sunt fondate și criticile invocate de către recurentul-pârât M. București întemeiate pe motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 pct. 8 C.proc.civ. vizând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive în privința acestui recurent inclusiv cu privire la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării autorizațiilor de construire, având în vedere aceleiași considerente menționate anterior, existând o identitate între persoana chemat în judecată ca pârât și persoana în patrimoniul căruia se produc efectele juridice ale autorizațiilor de construire a căror suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, reținându-se în plus că prin înlăturarea omisiunii menționată anterior, respectiv admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât exclusiv cu privire la suspendarea executării hotărârilor CGMB, sancțiunea nulității poate fi înlăturată prin casarea în parte a încheierii menționată anterior și a hotărârii recurată cu consecința reținerii calității procesuale pasive a M. București cu privire la suspendarea executării autorizațiilor de construire.

Va fi respins ca inadmisibil recursul formulat de către recurenta-reclamantă împotriva încheierii de ședință din 20.11.2013 având în vedere criticile invocate în susținerea acestui recurs întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 C.proc.civ. constând în respingerea cererii recurentei-reclamante de a impune emitentului autorizațiilor de construire să depună planșele foto aferente acestor autorizații, având în vedere că susținerile recurentei-pârâte nu pot fi analizate din perspectiva acestui motiv de recurs, nefiind subsumate disp. art. 488 pct. 8 C.proc.civ. în contextul în care se tinde la reaprecierea probatoriului și reanalizarea situației de fapt, demers procesual care, potrivit noilor dispoziții procesuale civile care reglementează cazuri de casare strict delimitate sub aspectul legalității, iar nu a temeiniciei sentinței recurate, nu poate fi realizat în calea de atac a recursului, nefiind permisă reanalizarea probatoriului administrat cu consecința schimbării situației de fapt reținută de prima instanță ci exclusiv verificarea aplicării dispozițiilor de drept material invocate în susținerea acțiunii introductive situației de fapt reținută prin sentința recurată.

Va fi respins în temeiul art. 496 C.proc.civ., ca nefondat, recursul formulat de către recurenta-reclamantă împotriva considerentelor sentinței recurate în temeiul art. 461 alin. 2 C.proc.civ. având în vedere că nu sunt întrunite cerințele acestui motiv de recurs.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit prima instanță a constatat că nu sunt întemeiate susținerile privind constatarea suspendării de drept a executării actelor administrative în temeiul art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, reținându-se prin sentința recurată faptul că nu există o identitate între aceste acte și actele administrative în temeiul cărora a formulat o astfel de cerere, având în vedere conținutul tuturor acestor acte administrative, nefiind vorba despre același conținut în sensul dispozițiilor legale anterior expuse.

Din această perspectivă, Curtea constată asemenea primei instanțe că prin autorizațiile de construire nr.274/01.08.2012 si nr.282/02.08.2011 emise de P. M. Bucuresti s-a autorizat, in regim de urgenta, executia lucrarilor de construire, in conformitate cu prevederile art.24 din Legea nr.255/14.12.2010 Modernizarea sistemului rutier si a trotuarelor: . – ., 5 – pe tronsonul III si IV.

De asemenea, prin HCGMB nr.132/2013, nr.133/2013 si nr.134/2014 prin care s-au aprobat planurile urbanistice zonale . – ., sect.1, . Vulcanescu – ..Cameliei, sect.1 si respectiv . Vulcanescu – ..1, iar prin autorizatia de construire nr.633/29.12.2010 are ca obiect autorizarea executiei lucrarilor de construire in vederea finalizării, in regim de urgenta (…) Supralargire ., pe tronsoanele Piata Victoriei – str.Occidentului si . Plevnei, sector 1,5 – pe tronsonul str.Occidentului –.>respectiv prin HCGMB nr.151/27.06.2006 vizează delimitarea spatiului public aferent diametralei N-s, etapa 1, pe tronsonul Buzesti – Berzei – V. P., in cadrul PUZ Dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzesti – Berzei – V. P. – B.P. Hasdeu – Uranus – Calea Rahovei.

În acest context, recurenta-reclamantă a învederat faptul că în privința acestor acte administrative ar exista o identitate de conținut însă nu a dovedit o astfel de împrejurare de fapt și de drept pentru a fi incidente dispozițiile art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, iar împrejurarea că ar exista o identitate a planșelor scrise/desenate care au stat la baza emiterii acestor acte administrative(parte integrantă din documentația administrativă conform normelor metodologice de aplicare a legii nr. 50/1991, invocate prin motivele de recurs) nu conduce la concluzia că în fapt au fost autorizate aceleași lucrări de construire, respectiv aceleași planuri urbanistice zonale, esențiale fiind efectele juridice ale acestor acte administrative, nefiind dovedită identitatea din această perspectivă a actelor administrative a căror suspendare se solicită și actele administrative suspendate anterior, urmând a fi înlăturate aceste critici ca nefondate, neimpunându-se modificarea considerentelor de fapt și de drept menționate în cuprinsul sentinței recurate, acestea fiind corespunzătoare disp. art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 și situației de fapt rezultată din probele administrate în fața primei instanțe.
Cu privire la criticile formulate în recursul declarat de recurenții-pârâții CGMB, M. București și P. M. București întemeiate motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 pct. 8 C.proc.civ. vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 din legea nr. 554/2004 sub aspectul neîntrunirii cerințelor cazului bine justificat și a pagubei iminente, Curtea constată că în mod judicios prima instanță a reținut că împrejurările de fapt și de drept invocate de către recurenta-reclamantă au fost de natură a conduce la concluzia că există o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat prin cererea introductivă.
Astfel grupând criticile invocate în sprijinul acestui motiv de nelegalitate prin ambele recursuri declarate de către recurenții-pârâți, Curtea apreciază că desi nu exista o identitate de continut intre autorizatiile de construire nr.282/2011 si nr.274/01.08.2012 emise de P. Muncipiului Bucuresti si autorizatiei de construire nr.633/2010, in prezent suspendata in baza sentintei civile nr.2691/05.07.2011 a Tribunalului Bucuresti, respectiv intre Planurile Urbanistice Zonale aprobate prin HCGMB nr.132/27.04.2013, nr.133/27.04.2013 si nr.134/27.04.2013 si HCGMB nr.151/2006, in prezent suspendata prin sentinta civila nr.2135/26.04.2011 a Tribunalului Cluj, rezultă ca lucrarile menționate în aceste autorizatii/planuri urbanistice se intersecteaza ., astfel cum rezulta din plansa aferenta HCGMB nr.151/2006 si planșele aferente Planurilor Urbanistice Zonale aprobate prin cele trei hotărâri.
Din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că autorizațiile în cauză se bazează pe Planul Urbanistic Zonal aprobat prin HCGMB nr.151/2006( împrejurare necombătută de recurenții-pârâți prin probele administrate, însă acordându-i-se o altă semnificație juridică), aspect care rezulta, intre altele si din rapoartele de specialitate ale Arhitectului Sef al celor trei Planuri Urbanistice Zonale care menționează ca traseul, prospectul si noile aliniamente ale arterei Buzesti – Berzei – V. P. au fost stabilite prin documentația de urbanism aprobata prin HCGMB nr.151 din 27.06.2006.
Pe de alta parte, Curtea apreciază că deși recurenții-pârâți au arătat că lucrarile de construire autorizate prin actele contestate sunt de natura celor la care se face referire in art.7 al.16 din Legea nr.50/1991 care sa le autorizeze in regim de urgenta, totuși se constată că o parte importanta a acestor lucrari fusese prevazuta si in HCGMB nr.151/27.06.2006, respectiv cu 5-6 ani anterior fata de momentul eliberarii autorizatiilor, împrejurarea fiind de natură a determina o indoială serioasă a legalității susținerilor privind caracterul urgent al lucrarilor, cu atat mai mult cu cat fundamentarea lor este, in mare măsura, identica.
În plus, Curtea reține că recurenta-reclamantă a mai invocat și lipsa avizelor la care se face referire in cadrul autorizației de construire nr.282/2011, lipsa unui certificat de urbanism propriu care sa stea la baza autorizației de construire nr.274/2012( în contextul în care certificatele de urbanism atașate în fotocopie atât în dosarul de fond, cât și în recurs au fost emise în anul 2011 prin urmare în considerarea AC nr. 282/2011, nerezultând cel puțin în aparență că acestea privesc și acest din urmă act administrativ), precum si inexistenta unei motivări convingătoare referitoare la strămutarea Halei M. si la existenta unui caz extrem, ca si existenta unor diferențe de suprafața intre cele trei hotărâri si avizele in baza cărora au fost emise, acestea fiind elemente suficiente care pun sub semnul îndoielii legalitatea actelor administrative contestate si sunt circumscrise condiției cazului bine justificat care determina suspendarea executării actelor administrative.
Cu referire la criticile aduse acestor considerente, Curtea reține că analizarea pe fond a acestor împrejurări de fapt și de drept ar fi contrară limitelor cadrului procesual determinat de analizarea aplicării disp. art. 14 din legea nr. 554/2004, un astfel de demers urmând a fi realizat în cadrul acțiunii având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că autoritățile publice pârâte, în aparență, nu au motivat într-o manieră convingătoare urgența autorizării acestor lucrări și a elaborării acestor planuri urbanistice, precum și existența unui caz extrem în privința relocării unui monument istoric, expertiza evidențiată prin motivele de recurs având în acest sens un caracter general fără a fi aptă de a conduce la concluzia că se impunea efectuarea urgentă a unor astfel de lucrări.
Totodată, lipsa avizelor menționate în cuprinsul AC nr. 282/2011 și a certificatului de urbanism propriu care sa stea la baza autorizației de construire nr.274/2012, în contextul în are emitentul acestora a pretins că vizează lucrări cu caracter urgent, descrise în textul disp. art. 7 alin. 16 din Legea nr. 50/1991, respectiv existența unor împrejurări care ar prezenta pericol public imediat precum „avarii, accidente tehnice, calamități ori alte evenimente cu caracter excepțional”, fără însă a rezulta în mod evident din aceste rapoarte de expertiză, respectiv din documentația administrativă care a stat la baza emiterii acestor acte administrative că există în fapt astfel de împrejurări cu caracter urgent, constituie în egală măsură împrejurări de fapt și de drept de natură să determine o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestora.
În același context se înscriu și criticile privind cazul bine justificat întemeiat pe existenta unor diferențe de suprafața intre cele trei hotărâri si avizele in baza cărora au fost emise, aspect care rezultă cu evidență din înscrisurile care au stat la baza emiterii acestor hotărâri CGMB și conținutul acestora din urmă, astfel încât argumentele contrare invocate de către recurenții-pârâți în sensul că ulterior analizării propunerilor de elaborare a acestor planuri de urbanism zonale s-a ajuns la concluzia că numai anumite suprafețe urmează a fi afectate de aceste acte administrative din perspectiva lucrărilor de construire preconizate nu pot conduce, în absența unor probe concrete și evidente, la o altă concluzie, astfel încât în prezentul demers procesual nu pot fi analizate pe fond aceste susțineri, esențiale fiind împrejurările care rezultă în mod direct și evident din actele atacate și documentația care a stat la baza acesteia, existând astfel de neconcordanțe, a căror justificare în concret urmează a fi analizată exclusiv în cadrul acțiunii privind anularea actelor în cauză.
De asemenea, cu privire la criticile de nelegalitate privind conditia prevenirii unei pagube iminente in cauza, Curtea constată că potrivit art.2 al.1 lit.s) din Legea nr.554/2004, paguba iminenta este definita ca fiind prejudiciul material viitor dar previzibil cu evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila, grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public.
Verificând incidenta acestor dispoziții prin raportare la datele spetei Curtea constată, asemenea primei instanțe ca, in mod inevitabil, prin punerea in executare a acestor acte administrative impactul asupra zonei unde urmeaza sa se efectueze lucrarile este unul major, in conditiile in care lucrarile autorizate tind sa schimbe fundamental situatia existenta in perimetrul vizat, ceea ce presupune printre altele demolarea/stramutarea unor cladiri, unele dintre acestea aflându-se pe lista monumentelor istorice, astfel încât odata demolate/stramutate si scoase din arealul lor initial, este evident ca acestea nu vor mai putea fi readuse la valoarea initiala, vatamare care, prin natura sa, nu ar putea fi inlaturata in eventualitatea anularii actelor contestate, prezentul demers judiciar având ca scop prezervarea temporară a situației invocate, respectiv păstrarea valorii acestei clădiri clasificată ca monument istoric și stabilirea realității justificărilor aduse unei astfel de operațiuni de strămutare, nefiind dovedită finalizării lucrărilor autorizate astfel, conform considerentelor menționate în privința soluționării excepției lipsei de interes a recursului formulat de către recurenta-reclamantă, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 496 C.proc.civ. la respingerea ca nefondat a recursului declarat de către recurentul-pârât CGMB și înlăturarea ca atare și a criticilor invocate de către recurenții-pârâți M. București și P. M. București sub aceleași aspecte, urmând a fi menținută dispoziția privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și de suspendare a executării actelor administrative emise în cauză, în limita considerentelor expuse anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului formulat de recurentul pârât C. G. M. București și excepția lipsei de interes a recursului formulat de recurenta reclamantă, invocată de recurenții pârâți M. București și P. M. București, ca neîntemeiate.
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă Asociația Salvați Bucureștiul cu sediul ales în București, ..12, ., sect.5, împotriva considerentelor sentinței civile nr.57/07.01.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva încheierii de ședință din 20.11.2013, ca inadmisibil.
Admite recursul formulat de recurenții pârâți M. București și P. M. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293-, sect.6.
Casează încheierea de ședință din 20.11.2013 și sentința civilă nr.57/07.01.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în parte.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București, doar cu privire la cererile având ca obiect suspendarea executării HCGMB care au făcut obiectul acțiunii.
Respinge recursul formulat de recurentul pârât C. G. M. București, ca nefondat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. GD/AC
2 ex
Jud. fond:G.G. P.

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1449/2014. Curtea de...		Pretentii. Decizia nr. 319/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din 27-06-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din 27-06-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI