Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4491/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4491/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 37946/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4491
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02 iunie 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 359 din data de 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant P. A. G., în contradictoriu cu intimata – pârâtă Administrația S. 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, la prima strigare a cauzei, la ordine, recurentul – reclamant P. A. G., prin avocat D. L. B., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 11, lipsă fiind intimata – pârâtă Administrația S. 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa relațiilor solicitate de la recurentul – reclamant, respectiv dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 12 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Recurentul – reclamant P. A. G., prin avocat, arată că avea cunoștință că a achitat taxă judiciară de timbru, însă dacă nu este achitată, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate recurentului – reclamant să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 12 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei pentru cererea de repunere pe rol.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, la a doua strigare a cauzei, recurentul – reclamant P. A. G., prin avocat D. L. B., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 11, lipsă fiind intimata – pârâtă Administrația S. 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Recurentul – reclamant P. A. G., prin avocat, depune la dosarul cauzei timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 12 lei – chitanță nr._/02.06.2014.
Curtea, după deliberare, constată că sunt îndeplinite condițiile pentru repunerea cauzei pe rol, fiind pronunțată și hotărârea în cauza C., conexată cu cauza C. contra României și achitată și taxă judiciară de timbru, motiv pentru care, dispune repunerea cauzei pe rol, fiind îndeplinite condițiile art. 245 din Codul de procedură civilă
Recurentul – reclamant P. A. G., prin avocat, arată că nu are cereri prealabile, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului pe recurs.
Recurentul – reclamant P. A. G., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul anulării sentinței civile nr. 359 din data de 23.01.2013. În mod greșit instanța de fond a apreciat că atingerea adusă dreptului de proprietate, în sensul că nivelul exagerat de mare al taxei ar împiedica revânzarea vehiculului și în mod corect a reținut aspectul că plata taxei ar fi un eventual efect discriminatoriu pe care l-ar produce față de aplicarea Legii nr.9/2012. Interpelat fiind, arată că prin acțiune a solicitat dobândă fiscală.
Curtea, cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de calcul, pune în discuție, din oficiu, excepția tardivității acestuia și acordă cuvântul recurentului pe această excepție.
Recurentul – reclamant P. A. G., prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la această excepție, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 359/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Administrația Finanțelor Publice S. 2, ca neîntemeiata, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. A. G. fata de parata Administrația Finanțelor Publice S. 2 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București ca neîntemeiata, iar cererea paratei Administratia Finanțelor Publice S. 2 de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu a fost respinsă ca lipsita de obiect.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut reclamantul a achiziționat un autovehicul second hand, marca Opel Astra, cu nr. de identificare . W0L0AHL_, înmatriculat pentru prima data în Germania în data de 14.03.2007.
La înmatricularea mașinii în Romania, reclamantul a fost obligat sa achite taxa prevăzuta de Legea nr.9/2012 în cuantum de 5.258 lei, conform deciziei de calcul a taxei pe emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/05.05.2012 emisa de parata.
Instanța de fond a reținut că taxa a fost perceputa în baza art. 4 alin.1 lit. a) din Legea nr. 9/2012 si nu în baza art. 4 alin. 2 astfel încât referirile reclamantului la acest din urma text sunt străine cauzei. De asemenea, a observat ca decizia de stabilire a taxei este emisa în data de 05.05.2012, la acea data art.2, lit.a si art.4, alin.2 din lege fiind deja suspendate prin OUG nr.1/2012.
Pe de altă parte, instanța a constatat ca în cazul autovehiculului reclamantului Legea nr.9/2012 si modul ei de aplicare nu au intrat în conflict cu normele comunitare.
Taxa prevăzuta de Legea nr. 9/2012 a vizat toate autoturismele și autovehiculele, indiferent daca acestea era noi sau rulate si indiferent daca erau produse în Romania sau în alta tara a Uniunii Europene.
Prin art.3 din lege s-au instituit anumite excepții de la plata taxei, acestea vizând anumite categorii de autovehicule cu destinații speciale, ca de exemplu cele destinate misiunilor consulare, serviciilor de ambulanta, persoanelor cu handicap etc.
Reclamantul a criticat restrângerea nejustificata a excepțiilor numai la aceste autovehicule.
Instanța a constatat ca nimic nu se opune la instituirea unei excepții de la plata taxei, fiind la latitudinea suverana a autoritatii naționale de a stabili categoria de autovehicule exceptata, cu condiția însa ca acele criterii sa nu vizeze exclusiv autovehiculele aflate pe piața interna, ci si pe cele aflate pe piața interna a Uniunii.
Or, excluderea tractoarelor de la plata taxei invocata de reclamant vizează atât tractoarele din Romania, cat si pe cele provenite din alte state UE.
Reclamantul nu poate critica faptul ca legiuitorul a stabilit criterii restrictive si ca excepția trebuia extinsa si la alte tipuri de autovehicule, ci poate pune în discuție numai aplicarea nediscriminatorie a criteriilor deja alese la legiuitor.
În ceea ce privește atingerea adusa dreptului de proprietate, instanța a retinut ca susținerea reclamantului în sensul ca nivelul exagerat de mare al taxei ar împiedica revânzarea vehiculului nu este dovedita, ci dimpotrivă este contrazisa de realitatea economica, piața interna înregistrând un număr foarte mare de vânzări de autovehicule înmatriculate pentru prima data în Romania în perioada 01.01.2007-zi, si care au fost supuse diferitelor forme de taxa de prima înmatriculare/poluare reglementate intre timp.
În ceea ce privește dreptul României de a impune o taxa la înmatricularea mașinilor provenite din alte state, instanța a retinut ca taxa se prezintă sub forma unui impozit lato-senso.
Or, după cum rezulta din concluziile C.J.U.E. din cauza Nadasdi, statele sunt libere sa stabilească nivelul impozitelor, scopul art.90 din TCE (actualul art.110 TFUE) nefiind acela de a împiedica statele sa introducă noi impozite.
Singurul aspect care poate fi invocat de reclamant pentru a beneficia de scutirea de plata taxei ar fi un eventual efect discriminatoriu pe care l-ar produce fata de el aplicarea Legii nr.9/_.
Instanța a constatat ca referirile reclamantului la reglementarea defectuoasa a unor articole din Legea nr.9/2012, respectiv art.2, lit.d,h si j, art.11, art.12, alin.2 si 3 nu duc la soluționarea cauzei, aspectele invocate fiind nerelevante pentru pricina de fata, vizând împrejurări de fapt si de drept străine cauzei.
Conform unei jurisprudențe consacrate, există o încălcare a articolului 90 primul paragraf TCE (actualul art.110 TFUE) atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea hotărârea Weigel, punctul 67).
Pentru a analiza daca taxa a reprezentat în realitate o taxa fiscala cu efect echivalent unei taxe vamale de import, trebuie analizat daca aceasta a fost aplicata discriminatoriu de autoritățile romane si daca ea a avut drept efect instituirea unui regim fiscal mai aspru autovehiculelor produse în Uniunea Europeana în comparație cu cele produse sau aflate în circulație în Romania la data înmatriculării.
Pentru a realiza o comparație corecta se impune ca cei doi termeni ai comparației sa fie similari, în sensul ca cele doua autovehicule sa cantina aceleași elemente, care sa determine încadrarea lor în aceeași categorie fiscala: aceeași marca, vechime, uzura, capacitate cilindrica, norma de poluare.
Cu alte cuvinte trebuie analizat daca reclamantul putea sa cumpere în data de 05.05.2012 de pe piața interna din Romania, un autovehicul Opel Astra, cu aceleași caracteristici tehnice si cu aceeași vechime (în sensul ca fusese înmatriculat deja în Romania în același moment în care a fost înmatriculata în Germania mașina reclamantului, respectiv 14.03.2007) la un preț mai mic decât cel pe care l-a plătit pentru mașina cumpărata din Germania si daca aceasta diferența de preț a fost cauzata de taxa pe poluare.
Or, se constata ca fiind înmatriculat pentru prima data în Romania, în data de 14.03.2007, autovehiculul aflat în circulație pe piața interna, cu care se face comparația, a fost si el supus la acea data taxei speciale de prima înmatriculare prevăzute de C. fiscal, astfel incat prețul cu care s-ar vinde ar include si aceasta taxa.
În consecinta, costul final al achiziționării vehiculului similar de piața interna (preț real de circulație + taxa speciala de prima înmatriculare prevăzute de C. fiscal) ar fi comparabil cu costul final suportat de reclamant pentru achizitionarea vehiculului din Germania (preț real de circulație + taxa pe emisiile poluante prevăzuta de Legea nr.9/2012).
Rezulta deci ca discriminarea ar fi determinata numai de o eventuala diferența intre taxa stabilita pe Legea nr.9/2012 si taxa speciala de prima înmatriculare stabilita de C. fiscal, astfel incat ceea ce s-ar putea eventual restitui reclamantului ar fi numai diferența de taxa aportata în plus.
Reclamantul nu a invocat însa un astfel de motiv de nulitate a deciziei si nici nu a prezentat vreo nota de calcul relevanta în acest sens, astfel incat instanța nu a analizat aspectele de mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. A. G., solicitând anularea sentinței recurate, anularea decizie de calcul a taxei de primă înmatriculare și restituirea sumei de 5.258 lei.
În motivare, recurentul a arătat în esență că textul legale care reglementează taxa pentru emisii poluante, Legea nr. 9/2012, contravine principiului liberei circulații a mărfurilor reglementat de art. 28 TCE. De asemenea, acest act normativ contravine prevederilor art. 110 din Tratatul Comunității Europene întrucât introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România și statele UE în scopul reînmatriculării lor în țară, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
Recurentul-reclamant a mai invocat și un alt tip de discriminare, existent între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor înainte de aplicarea taxei de înmatriculare și cele care solicită înmatricularea ulterior apariției legii, doar acestea din urmă plătind taxa.
Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a invocat faptul că prin OUG nr. 1/2012 s-a prevăzut că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 până la data de 01.01.2013.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul invocată din oficiu, Curtea reține că, în ipoteza în care recurentul-reclamant a înțeles să solicite, alături de restituirea taxei pentru emisii poluante achitate, și anularea deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/05.05.2012, trebuie verificat dacă acesta a parcurs procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 205-218 C.pr. fiscală raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care cele două proceduri au obiect și finalitate diferite, aspect reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 24/2011 pronunțată înt-un recurs în interesul legii.
Astfel, Curtea reține că recurentul-reclamant a luat cunoștință de conținutul deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile polunate provenite de la autovehicule nr._/05.05.2012 cel mai târziu la data de 09.05.2012, moment la care a achitat taxa stabilită prin această decizie, conform dovezii depuse la dosarul de fond, fila 14. Așadar, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 C.pr. fiscală, în care putea fi formulată contestația administrativă, a început să curgă cel mai târziu la data de 09.05.2012 și s-a împlinit la data de 09.06.2012, în vreme ce recurentul-reclamant a formulat plângerea prealabilă la data de 16.07.2012, fiind înregistrată la organul fiscal la data de 27.07.2012, rezultând că procedura prealabilă a fost inițiată cu depășirea termenului legal de 30 de zile, sancțiunea care intervine fiind aceea a tardivității.
Prin urmare, Curtea apreciază că este întemeiată excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul, iar pe cale de consecință va respinge capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul nr._/05.05.2012 ca tardiv formulat.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei referitor la cererea de restituire a sumei de 5.258 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, reținând în esență problema compatibilității prevederilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de respingere a cererii reclamantului este una nelegală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de prevederile Legii nr. 9/2012 după . OUG nr. 1/2012, prin care s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, formă care menține tratamentul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008 între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09, T. împotriva României, prin s-a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
De asemenea, în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13, C. și C. împotriva României, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat ordonanța din data de 03.02.2014 prin care a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de aceste împrejurări, Curtea apreciază că se impune restituirea taxei pe poluare astfel încasată, cererea recurentului-reclamant sub acest aspect fiind întemeiată, motiv pentru care va obliga pârâta să restituie recurentului-reclamant suma de 5.258 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
De asemenea, referitor la cererea recurentului-reclamant de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Pe cale de consecință, Curtea constată că recurentul-reclamant este îndreptățit să primească dobânda fiscală încă de la data achitării taxei și până la data restituirii acesteia.
Având în vedere soluția preconizată cu privire la cererea de restituire a taxei pentru emisii poluante, Curtea apreciază ca fiind întemeiată și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond, în cuantum de 43,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pe de altă parte, față de soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la cererea principală și de împrejurarea că în fața instanței de fond a fost formulată de către pârâtă cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, Curtea apreciază că se impune admiterea acestei cereri incidentale.
Astfel, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe; b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal. (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Prin urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă Administrația S. 2 a Finanțelor Publice având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Administrația S. 2 a Finanțelor Publice, iar Administrația F. pentru Mediu obligată la plata către aceasta a sumei de 5.258 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante cuvenită reclamantului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul, va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.258 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, precum și la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume calculate de la data încasării taxei și până la data restituirii acesteia, va admite cererea de chemare în garanție, va obliga chemata în garanție la plata către a sumei de 5.258 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 43,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, va respinge capătul de cerere privind anularea Deciziei de calcul nr._/ 05.05.2012 emisă de pârâtă ca tardiv formulat și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, respectiv cele privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 2 ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 359 din data de 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant P. A. G., cu domiciliul procesual ales la C.A. D. L. B., cu sediul în P., ., județul O., în contradictoriu cu intimata – pârâtă Administrația S. 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în sector 2, București, .. 13 și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, . A, nr. 294.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că
Admite excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.258 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, precum și la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume calculate de la data încasării taxei și până la data restituirii acesteia.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către a sumei de 5.258 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 43,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.
Respinge capătul de cerere privind anularea Deciziei de calcul nr._/ 05.05.2012 emisă de pârâtă ca tardiv formulat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 iunie 2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. V. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.D. - 2 ex./02.07.2014
Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
judecător fond: A. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6021/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 7696/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
