Pretentii. Încheierea nr. 10/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 16210/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 10 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3568/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C B. S. IFN S.A., cu sediul în București, .. 1-7, .. 12, sector 1, având ca obiect „pretenții-taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la al doilea termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-prin încheierea de ședință de la termenul de judecată precedent, Curtea a dispus emiterea unei adrese recurentei-pârâte pentru ca aceasta să comunice la dosarul cauzei valoarea reziduală a taxei de poluare la data emiterii deciziei de calcul, respectiv 01.11.2010, încorporată în valoarea unui autoturism similar celui din prezenta cauză, dacă ar fi fost înmatriculat ca autovehicul nou pe teritoriul național, la data primei înmatriculări a autoturismului importat, respectiv 31.08.2009, obligație îndeplinită la data de 25.03.2014 (e-mail)/04.04.2014 (poștă) prin C. Registratură (filele 30-32 dosar);
-în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea la data de 17 aprilie 2014.
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 17 aprilie 2014.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive, va amâna pronunțarea la data de 24 aprilie 2014.
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 24 aprilie 2014.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive, va amâna pronunțarea la data de 30 aprilie 2014.
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 30 aprilie 2014.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3409
Ședința publică din data de 30 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3568/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C B. S. IFN S.A., cu sediul în București, .. 1-7, .. 12, sector 1, având ca obiect „pretenții-taxa de poluare”.
Prin încheierea de ședință din data de 10.04.2014, parte integrantă din prezenta Decizie, Curtea a rămas în pronunțare asupra recursului și având nevoie de timp pentru a delibera a amânat succesiv pronunțarea la data de 17.04.2014, 24.04.2014, respectiv 30.04.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin sentinta civila nr.3568/19.06.2013 ,Tribunalul Bucuresti a admis actiunea privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, dispunand obligarea paratei A.N.A.F.-D.G.A.M.C. la restituirea către reclamantă a sumei de 9796 lei, indexată cu dobânda fiscală de la data de 02.11.2010 până la restituirea efectivă,precum si la plata sumei de 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceasta solutie ,tribunalul a retinut ca reclamanta . SA a achiziționat din Germania autoturismul marca BMW tip X5, categoria auto M1, având nr. de omologare ACBM1J3V11C60E4/2009 și nr. de identificare WBAFF41070L143019, an fabricație 2009.
Autovehiculul fusese anterior înmatriculat în Germania, în 2008 și a fost cumpărat întrebuințat – fila 17 dosar.
Automobilul a făcut obiectul contractului de leasing financiar SGL nr._/21.10.2010, fiind transmis de reclamanta . SA spre întrebuințare către numitul B. D..
În vederea înmatriculării în România a acestui automobil, reclamanta . SA a fost obligată, prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, nr._/01.11.2010, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2008, la plata unei taxe de poluare în sumă de 9.796 lei.
A fost achitată această taxă de poluare, în numele reclamantei . SA, prin OP nr._ din 02.11.2010 – fila 12 dosar.
Instanța reține că, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe primă înmatriculare în România, astfel cum este prevăzută de OUG nr.50/2008, privind taxa de poluare, nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de primă înmatriculare.
Potrivit art.117 din O.G. nr.92/2008, se restituie, la cerere, debitorului, următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr.92/2008, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de primă înmatriculare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr.24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Lg. nr.554/2004 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Pe fondul cererii, instanța apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează să se dispună restituirea acestei taxe reclamantei, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Instanța reține că dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 încalcă art.110 (fost 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218 /2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata ANAF-DGAMC ,solicitand instantei de recurs modificarea sentintei recurate, potrivit art.304 pct.9 Cod proc.civila si sa respinga actiunea ca neintemeiata,pentru urmatoarele motive:
1. In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii de reprezentant a reclamantei . SA, de a reprezenta pe numitul B. D., se critica sentinta de fond si pentru faptul ca instanta nu a avut in vedere prevederile art. 68 C.p.c., la solutionarea acesteia.
Recurenta arata ca ar fi fost de acord cu mandatul depus de intimata-reclamanta, numai in cazul in care, acesta indeplinea conditiile prevazute de art. 68 Cod procedura civila.
In acest sens, potrivit art. 68 alin. 1 din Codul de procedura civila, "Procura pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata sau de reprezentare in judecata trebuie facuta prin inscris sub semnatura legalizata; in cazul cand procura este data unui avocat, semnatura va fi certificata potrivit legii avocatilor."
Potrivit prevederilor mentionate, imputernicirea trebuie sa indeplinesca conditiile de forma cerute imperativ de catre lege.
Chiar daca persoana care a formulat cererea de chemare in judecata este parte in contractul de leasing, in calitate de utilizator, iar . SA, in calitate de finantator, este cealalta parte din contractul de leasing invocat prin cererea de chemare in judecata, apreciaza ca aceasta calitate nu este suficienta pentru a avea si calitatea de reprezentant.
In cauza, nu se poate retine nici incidenta unei reprezentari legale in sensul art. 70 din Codul de procedura civila, care stipuleaza: "Cand dreptul de reprezentare izvoraste din lege sau dintr-o dispozitie judecatoreasca, asistarea reprezentantului de catre un avocat nu este obtigatorie. "
Actul normativ care reglementeaza activitatea de leasing, respectiv O.G. nr, 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, confera potrivit art.12 utilizatorului doar urmatoarele drepturi:
"a) de actiune directa asupra furnizorului, in cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garantie si postgarantie, locatorul/finantatorul fiind exonerat de orice raspundere;
b) de a exercita actiunile posesorii fata de terti.
Prin urmare, in cazul unui utilizator al unui bun ce face obiectul contractului de leasing, nu se poate retine incidenta unei reprezentari legale a finantatorului de catre utilizator, in scopul atacarii unui act administrativ ori pentru restituirea taxei de poluare.
Actul administrativ atacat, respectiv decizia de calcul a taxei, a fost emis pentru contribuabilul . asigurare SRL, astfel ca persoana juridica care a formulat actiunea nu este o persoana vatamata in sensul prevazut de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004.
Ulterior achitarii taxei pe poluare de catre contribuabilul B. D., finantatorul a facturat suma catre reclamanta . SA.
Acest aspect insa nu este opozabil organelor fiscale, facturarea efectuandu-se in temeiul contractului de leasing, contract care conform regulilor generale in materie, art. 973 din Codul civil, este opozabil numai partilor care l-au incheiat: "Conventiile n-au efect decat intre partile contractante.»
2. In ceea ce priveste solutia instantei de fond, se arata ca taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrarii ei in vigoare abrogandu-se art.214/1- 214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
In conditiile desfiintarii frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reasezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odata cu reasezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatriculare a autoturismelor potrivit carora pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in Romania autoturismele a caror vechime depasea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situatie a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui numar exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzatoare in acest sens, ar fi avut drept consecinta transformarea in deseuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in Romania, tara noastra urmand sa suporte costurile aferente reciclarilor, in locul tarilor de unde au fost achizitionate autovehiculele respective.
Potrivit art. 1 - 33 din Legea nr._ pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie obtinut, lasand in acelasi timp autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste alegerea formei si a mijloacelor".
Totodata, art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei instituie suprematia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozitiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privinta rezultatului, insa autoritatile nationale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozitiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Incidenta in cauza a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmeaza a fi platita, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania si la repunere a in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodata, in speta de fata, reclamanta nu se incadreaza nici in situatiile de exceptie prevazute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligatia de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozitiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art. 110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitari ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decat pentru produsele interne.
Potrivit jurisprudentei Comunitatii Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor nationale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul mentionat mai sus, cat si alte acte adoptate de institutii si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a sasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discutii cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In sustinerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a sasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunitatilor Europene privind armonizare a legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementeaza: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".
Principiul " poluatorul plateste", pe care se bazeaza si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
3.Recurenta critica sentinta si cu privire la solutia de acordare a dobanzilor fiscale,pe care il apreciaza ca inadmisibila ,avand in vedere prevederile actului normativ care stabileste nivelul dobânzii legale pentru obligatii banesti, respectiv O.G. nr. 13/2011.
Acesta ordonanta stabileste in mod imperativ, la art. 9, faptul ca:
"Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."
De asemenea, potrivit art.124 alin. l) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republica ta, cu completarile si modificarile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor".
Astfel, nici una dintre conditii nu este indeplinita in cauza, respectiv cererea de acordare dobanzi nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instantei de judecata, iar instanta nu s-a pronuntat pe capatul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanta.
4. Referitor la capatul de cerere privind plata sumei de 39,3 lei reprezentand cheltuielile de judecata, solicita instantei respingerea lui, ca neintemeiat, avand in vedere ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art.274 alin. 1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derularii procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta conditie care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul, ori in situatia de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credinta, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina noastra pentru ca sa fim obligati la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste conditii, actele atacate de catre reclamanta, fiind temeinic si legal intocmite, motiv pentru care solicitam respingerea si acestui capat de cerere.
Analizand recursul prin prisma motivcelor formulate ,Curtea constata ca este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:
1.O prima critica a vizat gresita solutionare de catre instanta de fond a exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant a . SA pentru numitul B. D.,insa aspectele invocate de catre recurenta in sustinerea exceptiei sunt lipsite de orice suport probator.
Concret ,recurenta a sustinut ca decizia de calcul a taxei a carei restituire se solicita a fost emisă pentru contribuabilul . Asigurare SRL ,iar ulterior achitarii taxei pe poluare de catre contribuabilul B. D., finantatorul a facturat suma catre reclamanta . SA.
Din probatoriul administrat in cauza ,Curtea constata insa ca decizia de calcul a taxei pe poluare a fost emisa pentru contribuabilul . SA(fila 10),iar taxa a fost achitata de aceeasi societate(fila 12 dosar),iar nu de contribuabilul B. D.,cum in mod eronat a sustinut recurenta .
De altfel ,astfel cum rezulta din cererea de chemare in judecata, calitatea de reclamanta o are . SA,cererea fiind formulata in nume propriu ,iar nu in numele vreunei alte persoane.
Prin urmare ,in mod judicios a respins tribunalul exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant .
2. Trecând la analiza de fond a neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța consideră că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind ,Curtea constata ca ,in mod judicios ,instanta de fond a dispus restituirea catre reclamant a taxei de poluare achitată de catre acesta.
Cat privește solutia instanței de fond in sensul acordării dobanzii legale ,Curtea constata ca apărările recurentei privitor la inaplicabilitatea dispozitiilor OG 13/2011 referitor la dobanda legala, sunt straine cauzei deduse judecatii .
Solutia de acordare a dobanzii fiscale ,conform OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, este in acord cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe. În aceste condiții, este nerelevant că dobânda nu a fost solicitată prin cererea administrativă adresată pentru restituirea taxei, dacă aceasta este solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Critica recurentei în ceea ce priveste dispozitia instantei de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecata,este apreciata de catre Curtea ca nefondata.
Curtea retine că de vreme ce parata a cazut în pretentii -fiind obligata la restituirea taxei pe poluare- culpa sa procesuala este evidenta ,fapt ce indreptateste reclamantul ,în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ ,la a pretinde si primi cheltuielile de judecata efectuate in cadrul litigiului dedus judecatii.
Faptul ca taxa pe poluare are o consacrare in legislatia romaneasca nu indreptateste concluzia recurentei in sensul ca nu se poate identifica vreo culpa a sa in declansarea procedurii judiciare ,cata vreme ,astfel cum s-a aratat anterior ,aplicarea cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții
Pentru aceste motivce ,retinand legalitatea si temeinicia sentintei recurate ,Curtea ,in temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ. ,va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3568/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C B. S. IFN S.A., cu sediul în București, .. 1-7, .. 12, sector 1, având ca obiect „pretenții-taxa de poluare”, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 aprilie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. B.L.P./2ex.
Jud. fond M. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2437/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6021/2014.... → |
|---|
