Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8178/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8178/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 22536/3/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8178
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 3503/13.05.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. D., cu domiciliul ales în București, ., ., ., intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită ;
-în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă conform prevederilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ..
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3503/13.05.2014, Tribunalul București- Secția a II-a C. administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București), și a respins cererea formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S. 2, a respins excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 2 prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a anulat decizia de stabilire a taxei pentru emisiile poluante nr._/05.04.2012 și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice S. 2 să restituie reclamantului suma de 2670 lei, a respins cererea de acordare a ratei dobânzii legale, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulată de pârâta AFPS2.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P.M.B. (actualmente D.G.R.F.P.B.), se reține că reclamantul solicită instanței, conform cererii precizatoare formulate în primul ciclu procesual, anularea Deciziei nr._/05.04.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice S. 2, depusă în copie la fila 8 din dosarul nr._, decizie care privește stabilirea unei taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule de 2670 lei, sumă a cărei restituire o pretinde reclamantul.
Așa fiind, nu există un raport juridic fiscal născut între reclamant și pârâta de rang secundar în legătură cu perceperea taxei pentru emisiile poluante și în baza căruia aceasta să fie ținută la restituirea sumei. Taxa a fost calculată de A.F.P. S. 2, autoritatea fiscală care administrează contribuabilul titular al obligației fiscale, neexistând nicio operațiune administrativă efectuată sau act emis de D.G.F.P.M.B. în vederea impunerii și colectării acestei sume.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S. 2, tribunalul reține că titularul obligației în raportul juridic dedus judecății este această pârâtă, ca autoritate fiscală competentă care a calculat și a perceput de la reclamant taxa pentru emisiile poluante în cuantum de 2670 lei, așa cum s-a arătat în precedent. Excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal nu poate fi primită pe considerentul că suma se face venit la bugetul F. pentru Mediu, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumei de bani în stabilirea legitimării procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantul - contribuabil și pârâta AFP S. 2. În consecință, excepția a fost respinsă.
În ceea ce privește excepțiile de inadmisibilitate:
Asupra excepției inadmisibilității cererii de restituire, invocată de pârâta AFP S. 2, tribunalul reține că în speță s-a solicitat și anularea actului administrativ-fiscal emis pentru stabilirea taxei pentru emisiile poluante, reclamantul neapelând la procedura „restituirii de sume”, așa cum a înțeles pârâta, ci la atacarea deciziei organului fiscal, urmărind să primească pe această cale suma impusă la plată. De asemenea, nu poate fi primit argumentul pârâtei în sensul că reclamantul, în măsura în care considera taxa nu este legal datorată, avea posibilitatea să solicite autorităților în drept să efectueze înmatricularea autovehiculului fără plata acesteia, deoarece condițiile de admisibilitate ale prezentei acțiuni nu pot fi raportate la demersuri pe care reclamantul le-ar fi putut iniția față de terțe autorități. Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția analizată.
Cât privește excepția inadmisibilității capătului de cerere privind plata dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire, examinarea acesteia nu se mai impune în speță, de vreme ce a fost ridicată de o parte fără legitimare procesuală pasivă pe capătul de cerere privind debitul principal - pârâta D.G.R.F.P.B. (D.G.F.P.M.B.).
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, pe baza materialului probatoriu administrat (filele 7-13, 30-33 din dosarul nr._ CA/2012), că reclamantul a achiziționat un autovehicul marca FORD Focus, provenit dintr-un stat membru al UE (Republica Federală Germania), având . WF0WXXGCDW7J57478 și data primei înmatriculări în țara de proveniență 25.10.2007, pentru înmatricularea căruia în România a plătit o taxă pentru emisiile poluante în cuantum de 2670 lei cu chitanța . nr._ din data de 09.04.2012 (f.11), conform deciziei nr._/05.04.2012 (f.8) emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 în baza Legii nr.9/2012.
Astfel, tribunalul a reținut că la data la care taxa a fost stabilită în sarcina reclamantului și plătită de acesta (05.04.2012/09.04.2012) erau în vigoare dispozițiile Legii nr.9/2012, fiind abrogată OUG nr.50/2008, act normativ la care în mod eronat s-au raportat părțile în actele procedurale. Totuși, această confuzie făcută relativ la reglementarea incidentă speței nu este de natură să conducă, de plano, la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată, de vreme ce fundamentul pretențiilor avansate este prelevarea taxei de la reclamant cu încălcarea dreptului comunitar, în lumina principiilor supremației și preeminenței acestuia. Prin urmare, în analiza speței, instanța are a se pronunța asupra caracterului de legalitate sau nelegalitate al perceperii acestei taxe de către Statul român, respectiv chestiunea litigioasă constă în a se lămuri dacă reclamantul a suportat o obligație care este conformă art.110 din TFUE (ex-art.90 TCE) ori i-a fost impusă cu încălcarea acestuia.
Astfel, s-a reținut că în temeiul art.4 alin.1 lit.a) din Legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirii unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Este adevărat că în alin.2 al aceluiași articol s-a prevăzut că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Numai că alin.2 a fost suspendat prin art.1 din OUG nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie („second-hand”). Deoarece dispozițiile alin.2 din art.4 din Legea nr.9/2012 au fost suspendate, rezultă că la momentul la care reclamantului i-a fost calculată taxa pentru emisiile poluante și acesta a efectuat plata (05.04.2012/09.04.2012), această taxă era datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înscriere în România, nu si pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . Legii nr.9/2012, astfel cum s-a creat și prin OUG nr.50/2008.
Analizând dispozițiile Legii nr.9/2012, rezultă că, pe parcursul anului 2012, începând cu data de 31 ianuarie, pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la transcrierea dreptului de proprietate asupra unui vehicul rulat taxa pentru emisiile poluante, dacă a fost anterior înmatriculat în România. Dar se percepe această taxă pe poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE cu ocazia înmatriculării în circulație în România (la înscrierea dobândirii dreptului de proprietate de către primul proprietar din România).
Reglementată în acest mod, taxa în discuție este contrară art.110 din T.F.U.E., întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
Conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În cauză, astfel cum s-a menționat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim fiscal între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină de ocazie („second hand”) din România, pentru care nu va plăti taxa pentru emisiile poluante, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Uniunii Europene pentru care ar trebui să plătească această taxă, dezavantajarea acestora din urmă prin intervenția art.1 din OUG nr.1/2012 fiind evidentă, aspect ce atrage incompatibilitatea Legii nr.9/2012, în forma în vigoare la momentul efectuării plății de către reclamant, cu art.110 din Tratat, în sensul celor statuate prin hotărârea menționată a CJUE.
În aceste condiții, se reține că normele interne aplicabile situației reclamantului au dispus cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. discriminarea a fost creată de legiuitor prin faptul că acesta a legat plata taxei de faptul înmatriculării pe teritoriul național.
Pe cale de consecință, tribunalul a anulat decizia de stabilire a taxei pentru emisiile poluante nr._/05.04.2012 și a obligat pârâta emitentă la restituirea sumei percepute prin aplicarea unor norme contrare dreptului comunitar.
Cât privește cererea de actualizare a sumei cu „rata dobânzii legale”, așa cum reclamantul și-a precizat acțiunea (fila 28 din dosarul nr._ CA/2012), tribunalul reține că această pretenție este neîntemeiată. Potrivit art.124 C.pr.fisc., pentru sumele supuse restituirii se datorează dobânda fiscală. Noțiunea de rată a dobânzii se regăsește în prevederile OG nr.13/2011, act normativ aplicabil obligațiilor civile și comerciale și a cărui sferă de reglementare nu poate fi extinsă în raporturile juridice fiscale.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu a fost respinsă, față de inexistența unei obligații de garanție sau despăgubire rezultată din transmiterea unui drept subiectiv, pârâta AFP S. 2 fiind autoritatea publică ce a efectuat operațiunile pentru colectarea taxei și singurul titular al obligației de restituire către contribuabil. Faptul că suma percepută de la reclamant are ca destinație finală Fondul pentru mediu nu înseamnă că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea în proces a unei terțe autorități, cea care administrează acest fond, de vreme ce aceleași mecanisme bugetare care au fost aplicate la colectarea sumei permit și restituirea acesteia între instituțiile statului, între care nu se stabilesc obligații de despăgubire sau de garanție în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art.60 și urm. C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii îndreptate împotriva sa, în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. De asemenea, solicită, în situația menținerii soluției asupra cererii principale, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o în contradictoriu cu AFM.
În motivare arată că potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012 taxa de poluare încasată s-a făcut venit la bugetul F. pentru mediu. Prin urmare, nu există un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe, care să fie stabilit între reclamant și pârâta-recurentă.
Pentru aceleași argumente și în situația în care soluția primei instanțe asupra cererii principale s-ar menține, arată că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa de chemare în garanție a AFM, câtă vreme erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 60 și art. 61 C.pr.civ. (1865).
Pe fondul cererii principale, arată că prin Legea nr. 9/2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare în legătură cu plata taxei pentru autovehicule și că, potrivit legislației naționale, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa plătită în temeiul OUG nr. 50/2008 și taxa reglementată de Legea nr. 9/2012.
În drept. sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. (1865).
Intimații nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente în cererea principală a fost în mod legal și temeinic respinsă de către prima instanță, având în vedere care sunt părțile raportului juridic în cauză. Prin cererea introductivă s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată de către reclamant, invocându-se refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la restituire, în baza cererii adresate pe cale administrativă de către reclamant.
Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ invocat în cauză are ca părți pe reclamantă și pe pârâta A S. 2 FP, în calitate de organ fiscal care a emis decizia de calcul a taxei de poluare, care a încasat taxa și care a refuzat restituirea acesteia la cererea reclamantului.
Aspectul invocat de recurentă în susținerea excepției, privitor la virarea taxei încasate într-un cont deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu, nu este de natură să înlăture legitimarea sa procesuală pasivă în cererea principală.
Prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din Legea nr. 9/2012 care au instituit taxa pentru emisiile poluante cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE).
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei în cauză, reprezentată de Legea nr. 9/2012, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, taxa nu s-a perceput, deși a fost reglementată prin același act normativ, întrucât dispozițiile legale care prevedeau plata taxei și pentru autovehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național ( art. 2 lit. i) coroborat cu art. 4 alin 2) au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, perpetuându-se astfel situația de discriminare generată de vechea reglementare - OUG nr. 50/2008 și constatată de CJUE în cauzele T. și N.. Astfel, potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013, iarpotrivit art. 2 din același act normativ, (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Reglementată în acest mod, taxa a fost destinată, în continuare, să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, Legea nr. 9/2012 coroborată cu prevederile OUG nr. 1/2012 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pentru înmatricularea autovehiculului este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Autoritățile statului, ca și instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Prin Ordonanțele din 3 februarie 2014 în cauzele conexate C‑97/13, C. și C‑214/13, C., CJUE, analizând regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, a reiterat soluția consacrată în hotărârile C-402/09, T. și C-263/10, N. referitoare la incompatibilitatea cu articolul 110 TFUE a unui regim de impozitare prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24), în speță Legea nr. 9/2012, care a perpetuat aceeași situație discriminatorie constatată în raport cu reglementarea națională anterioară.
Cât privește cererea de chemare în garanție a AFM, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 9/2012, (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.
(2) Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, există o obligație de despăgubire a pârâtei de către chemata în garanție, câtă vreme destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, pârâta având competența de a calcula cuantumul taxei, dar plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a AFM și, în consecință, obligării chematei în garanție AFM să achite Administrației sector 2 a Finanțelor Publice suma la plata căreia a fost obligată pârâta către reclamant, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 3503/13.05.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. D., cu domiciliul ales în București, ., ., ., intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal pretenții”.
Modifică în parte sentința recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, astfel: Obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să achite pârâtei ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE suma la plata căreia a fost obligată pârâta către reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. V.E.C./Tehnored. B.A.I./2ex.
Jud. fond B. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8322/2014.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 811/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
