Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4490/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4490/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 35196/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4490
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.06.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr.2286/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant N. B. G., în contradictoriu cu intimații – pârâți U. „S. Haret” și M. Educației Naționale și intimatul – chemat în garanție M. Educației Naționale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar, cu data de 11.12.2013, de către intimata – pârâtă U. „S. Haret”, întâmpinare, în 3 exemplare, la care a anexat dovada cheltuielilor de judecată și practică judiciară.
De asemenea, se învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar, cu data de 01.04.2014, de către intimatul M. Educației Naționale, întâmpinare, în 3 exemplare.
Totodată, se învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar, cu data de 29.05.2014, de către recurentul – reclamant, adresă, la care a anexat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei – chitanța . nr._ (7), în cuantum de 4 lei.
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele dosarului, constată faptul că recurenții - reclamanți au solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2286/24.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea privind pe reclamantul N. B. G. în contradictoriu cu pârâții U. S. Haret, M. Educației Naționale și chematul în garanție M. Educației Naționale, ca neîntemeiată. De asemenea, a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca lipsită de obiect.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul N. B. G. a absolvit în iulie 2009 cursurile Facultății de Relații internaționale și studii europene din București din cadrul Universității “S. Haret”, specializarea Relații internaționale și studii europene forma de învățământ ID (învățământ la distanță) și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, conform adeverinței nr. 845/13.07.2009, fila 12 dosar.
Reclamantul a urmat forma de învățământ la distanță (ID).
Ulterior promovării examenului de licență, reclamantului i s-a emis de către Universitate adeverința anterior menționată. Acest înscris este însușit exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite, reproducându-se, totodată, în cuprinsul lui dispozițiile art.60 alin.1 și 3 din Legea nr.84/1995 republicată.
Expirând perioada de valabilitate a respectivei adeverințe, reclamantul s-a adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomei de licență.
Pârâta a răspuns cererii prin adresa nr._/16.08.2012 (f.18), afirmând, în esență, că nu i-a eliberat diploma de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MECTS decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale MECTS, până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.
Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate reiese faptul că, în temeiul art.7 din Ordinul 2284/2007, MECTS a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
Problema de drept pusă în prezenta cauză privește faptul dacă absolvenții cursurilor Facultății de Relații internaționale și studii europene din București, specializarea Relații internaționale și studii europene, din cadrul Universității S. Haret, forma de învățământ ID, sunt îndreptățiți la obținerea unei diplome de licență potrivit legii și, corelativ acestui drept, dacă există obligația Ministerului de a aproba tipărirea diplomelor și a le pune la dispoziția Universității în vederea completării.
Având în vedere că procedura prevăzută de Ordinul nr.2284/2007 se desfășoară doar între instituțiile de învățământ superior, MECTS și Romdidac S.A., instanța reține, din lecturarea Ordinului anterior menționat, că acesta stabilește drepturi și obligații între instituțiile de învățământ superior, MECTS și societatea desemnată să tipărească efectiv formularele tipizate, prin raportare la întreg necesarul de astfel de diplome, furnizat de instituția de învățământ.
Conform art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007: „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.” Formularele actelor de studii, astfel tipărite, se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ.
În analiza îndreptățirii reclamantului la emiterea diplomei sale de licență, tribunalul pleacă de la prevederile art.5 alin.1 din Ordinul nr.2284/2007 care dispune în sensul că „instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. „S. Haret” nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.
În acest sens, instanța a reținut că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, iar prin HG nr.693/2003 au fost autorizate specializări care să funcționeze provizoriu, printre acestea, Relații internaționale și studii europene, cu forma de organizare Zi, credite 240.
Pentru forma de învățământ ID, în specialitatea Relații internaționale și studii europene, la data înmatriculării reclamantului, această unitate nu avea o acreditare specială, unitatea invocând în favoarea sa prevederile art.60 din Legea nr.84/1995. În esență, USH apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile de administrație publică, în cadrul Facultății de D. și Administrație Publică din București, în forma ID, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma de învățământ la zi.
Instanța nu a fost de acord cu acest punct de vedere, el fiind în contradicție cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ, precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată legislația care reglementează asigurarea calității educației.
La data înscrierii reclamantului în anul I de studiu Facultatea de Relații internaționale și studii europene din București din cadrul Universității S. Haret din București era prevăzută de H.G. nr.693/2003 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
Forma de învățământ ID din cadrul Universității S. Haret din București cu facultăți la București în specializarea Relații internaționale și studii europene nu este prevăzută de nici o hotărâre de guvern ca fiind acreditată, niciodată de la înființarea USH până în prezent, astfel cum rezultă din actele puse la dispoziție chiar de către pârâta USH.
Astfel, prin raportare la legislația în vigoare la momentul la care reclamantul a început studiile la această unitate de învățământ, se remarcă faptul că potrivit art. 60 din Legea nr. 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa și la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.
Prin H.G. nr.1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art.3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr.88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată”.
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr.88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamantul a început studiile nu poate fi interpretată în sensul dorit de USH, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
În opinia instanței, articolul 60 alin.1 din Legea nr.84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art.3 din H.G. nr.1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de O.U.G. nr. 75/2005.
În argumentarea acestui punct de vedere, instanța a mai avut în vedere și dispozițiile art. 29 alin.1 din O.U.G. nr.75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și ale art.29 alin. 3 din același act potrivit cărora „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă”.
Coroborând dispozițiile art.3, art.17 din H.G. nr.1011/2001, prevederile art.60 alin.4 din Legea nr.84/1995 și dispozițiile art.3, art.4 din O.U.G. nr.75/2005, s-a constatat că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr.443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret” București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
Nici analiza dispozițiilor pertinente din H.G. nr.693/2003, H.G. nr.1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr.1175/2006, H.G. nr.676/2007, H.G. nr.635/2008 nu conduce la o altă concluzie.
Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor, cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată, arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECTS, în temeiul cererii și al dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, în lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu se poate recunoaște dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr.75/2005.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).
Este cert faptul că autorizarea specializării Relații internaționale și studii europene, forma de învățământ la zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (a se vedea art.29 din O.U.G. nr.75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din H.G. nr.1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzuta și forma de învățământ „zi".
Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanta (ID) cu specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumba obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv, că nu pot fi organizate cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și cursuri la zi la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obliga de a se supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr.1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii descrise mai sus, specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de Guvern.
În cazul Universității „S. Haret" din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate în cazul reclamantului fără a se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a OUG. nr.75/2005, în special faptul parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
În plus, s-a reținut că Guvernul României a stabilit pentru fiecare an universitar domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea.
U. „S. Haret” nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr.1011/2001, în specializarea Relații internaționale și studii europene, forma ID.
În consecință, reclamantul nu a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.
Prin urmare, acesta nu este îndreptățit a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U. „S. Haret”, potrivit art. 32 alin 2 din O.U.G. nr.75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte.
Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
Fără îndoială, aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale, ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamant a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.
Simplul fapt că U. a emis reclamantului adeverințe provizorii care atestă parcurgerea de către acesta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acestora, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art.2 din Ordinului nr. 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art.2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverințele care se află în posesia reclamantului nu sunt acte de studii, sunt acte eliberate prin voința unilaterală a Universității, ce nu au fost recunoscute de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Aceste adeverințe nu pot naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverințele au fost eliberate pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale, în cazul în care s-ar invoca o nulitate în baza acestor pretinse manopere dolosive, și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația de emitere a unui act de studii.
Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECTS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.
Nici necontestarea pe cale principală a unei asemenea adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamantul ar fi îndreptățit la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act le poate în mod obiectiv să le producă. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.
S-a mai susținut că lipsa de reacție a MECTS, în sensul efectuării de verificări din oficiu cu privire la activitatea desfășurată de U. „S. Haret”, ar reprezenta un fel de aprobare tacită a modalității în care această instituție a înțeles să aplice dispozițiile art. 60 de Legea învățământului. Din punctul de vedere al instanței, neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea MECTS, care ar fi dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ, nu este de natură a înlătura concluzia potrivit căreia reclamantul a urmat o formă neacreditată de învățământ.
Nu au fost administrate probe în prezenta cauză din care să reiasă faptul că omisiunea acestui Minister de a controla U. ar putea fi interpretată în sensul unei aprobări tacite a legalității actelor întreprinse de Universitate sau, mai mult, drept o complicitate la inducerea în eroare a studenților.
Existența unor precedente judiciare (ce ar putea fi considerate izolate, față de numărul mare al absolvenților Universității aflați într-o situație similară cu a reclamantului) nu poate determina instanța să adopte aceeași soluție, deoarece acestea nu au caracter obligatoriu și argumentele cuprinse în deciziile de speță sunt contrazise de considerentele expuse anterior. Totodată, în dreptul intern există un remediu pentru jurisprudența neunitară, reprezentat de recursul în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 329 și urm. C.pr.civ.
Analizând prezenta acțiune din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța reține că în temeiul art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție (la semnarea căruia România a formulat o rezervă cu privire la finanțarea învățământului privat), statele membre nu sunt obligate la organizarea unui anumit tip de învățământ, cu atât mai puțin la recunoașterea unor forme private de învățământ. Formularea negativă a articolului indicat anterior se interpretează în sensul că statele au mai degrabă o obligație negativă, și nu una pozitivă, aceea de a pune la dispoziția persoanelor un anumit tip de învățământ.
În esență, sub articolul anterior menționat, statele au obligația de a nu îngrădi accesul persoanelor la formele de învățământ deja existente, în condițiile deja prescrise de lege. Prin însăși natura sa, acest drept este supus unei reglementări naționale, în această materie, statelor recunoscându-li-se o mare marjă de apreciere (a se vedea cauzele Affaire «relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique» c. Belgiei și Adnan Karaismailoğlu c. Turciei).
Or, în speță, statul nu a recunoscut niciodată forma de învățământ aleasă de reclamant, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul să recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cât forma de învățământ parcursă nu este ea însăși recunoscută.
Nimic nu îl împiedică pe reclamant să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv ID, la o unitate care beneficia de acreditare.
Pentru toate considerente, în temeiul dispozițiilor art.1 Legea nr.554/2004 instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând că U. „S. Haret” nu era autorizată să organizeze pentru specializarea urmată de reclamant cursuri de învățământ la distanță, așa încât refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului-chemat în garanție MECTS la aprobarea tipăririi tipizatului, pentru aceleași motive, tribunalul a apreciat-o ca nefondată.
MECTS are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. „S. Haret” are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. „S. Haret” nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamant, forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu reclamantul aceasta nu îi putea elibera acestuia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de MECTS, această posibilitate legală nu există nici în prezent.
MECTS nu poate fi obligat la recunoașterea implicită a unei astfel de diplome emise de o facultate neacreditată/neautorizată ori la aprobarea tipăririi tipizatelor pentru diplome sau la desemnarea unității de specialitate în acest sens și înaintarea tipizatelor către pârâta U. „S. Haret”.
Reclamantul nu se poate prevala de o eroare comună, deoarece o condiție esențială ar fi să lipsească orice culpă din partea persoanei care o invocă. Or, reclamantul nu poate invoca necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem) și nu poate obliga M. să recunoască un proces de învățământ desfășurat cu nesocotirea legii, pentru simplul fapt că U. ar fi ascuns studenților realitatea juridică.
De altfel, obținerea de către facultate a unor tipizate pentru studenți nu poate legitima continuarea unei astfel de practici din momentul în care neregulile sunt constatate de către organele abilitate. Din adresele depuse la dosar rezultă că U. indica generic natura diplomelor de licență, fără a fi defalcat numărul total în funcție de facultăți, specializări și forme de învățământ.
Este responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza procesul de învățământ în limitele legii. Lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept.
Examinând incidența dispozițiilor prevăzute de O.G. nr.137/2000 în cauza dedusă judecății, instanța a reținut că, în plan național, în sensul dispozițiilor ordonanței menționate, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de anumite situații identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Instanța a constatat că O.G. nr.137/2000 reprezintă transpunerea în plan național a Directivei Consiliului nr.2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane și a Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și a constatat că prin Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor se recunoaște importanța combaterii discriminărilor sub toate formele sale.
Astfel, în preambulul directivelor menționate, Consiliul Uniunii Europene a arătat că locul de muncă și funcția constituie elemente esențiale care creează premisele garantării egalității șanselor și contribuie într-o mare măsură la deplina participare a cetățenilor la viața economică, culturală și socială, precum și la dezvoltarea socială.
Văzând și art.4 alin.1 din Directiva 2000/78/CE, s-a constatat că, fără a se aduce o atingere principiului egalității, care reprezintă absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazată pe criteriile prevăzute de lege, statele membre pot să prevadă un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul din motivele menționate la art.1 și fără a constitui o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională.
Or, în cauza de față nu suntem în prezența unei situații de discriminare a reclamantului în raport cu absolvenții aceleiași facultăți din cadrul Universității „S. Haret”, care au promovat examenul de licență sesiunea iulie 2009, în care să fie prezentate două situații comparabile și care au primit un tratament diferit, deoarece diferența specifică este dată de existența sau inexistența acreditării sau a autorizării provizorii pentru diverse specializări și forme de învățământ.
Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul de față.
Prin urmare, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a reclamantei, în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi reținută.
Statul român și-a asumat în cadrul Uniunii Europene anumite obligații în legătură cu asigurarea unui nivel calitativ al învățământului superior, în condițiile în care în spațiul european se aplică, spre exemplu, art.45 TFUE (fost art.39 TCE), Directiva nr.89/48 privind sistemul general de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior sau Directiva 2005/ 36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale.
Astfel, în dreptul intern a fost adoptată Metodologia de evaluare externă, standardele de referință și lista indicatorilor de performanță a Agenției Române de asigurare a Calității în Învățământul Superior, prin H.G. nr. 1418/2006, care prevede standardele de autorizare și acreditare a instituțiilor de învățământ superior și a programelor de studii universitare de licență.
Nu se poate reține o aprobare tacită din partea MECTS a activității Universității în condițiile în care evaluarea externă a calității academice potrivit H.G. nr.1418/2006 începe prin etapa elaborării raportului de autoevaluare a calității de către furnizor sau instituție (a se vedea Schema nr. 1 și Tabelul nr. 1 din Metodologie privind criteriile, standardele și indicatorii de performanță pentru asigurarea calității și acreditare). Or, din probele administrate nu rezultă că pârâta U. „S. Haret” ar fi parcurs toate aceste etape pentru forma de învățământ ID, care să determine o concluzie de recunoaștere „tacită” din partea MECTS, chiar și în lipsa unui act formal de autorizare/acreditare. În lipsa sesizării MECTS cu un raport de autoevaluare, nu se poate pretinde că autoritatea publică ar fi putut urma etapa subsecventă a analizei acestui raport, a vizitării instituției de către evaluatori și a adoptării unei concluzii materializate într-un act administrativ.
În aceste condiții, instanța a reținut că este inacceptabilă susținerea că trebuie eliberate diplome de licență tuturor absolvenților cursurilor organizate de Universitate, din moment ce aceștia au avut posibilitatea verificării condițiilor legale încă din momentul admiterii, iar un astfel de precedent ar produce efecte extrem de grave în cazul în care pentru toate formele de învățământ organizate de furnizori neacreditați ar fi obligatorie aprobarea de către MECTS a diplomelor de licență pentru pretinsa neobservare a încălcării dispozițiilor legale pe parcursul desfășurării cursurilor.
Pentru considerentele expuse, chematul în garanție MECTS nu poate fi obligat să recunoască studiile dacă acestea nu au fost organizate și absolvite conform prevederilor legale, iar pârâta U. „S. Haret" nu poate fi autorizată să emită în favoarea reclamantului diploma de licență dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmată nu au fost autorizate/acreditate, considerente care, conjugate, au condus, în temeiul art.1 și art.8 din Legea nr. 554/2004, la respingerea atât a cererii principale, cât și a cererii de chemare în garanție, aceasta ca rămasă fără obiect, urmare a soluției adoptate în privința acțiunii introductive.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal reclamantul N. B. G., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatei U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentului de diploma în termen de 30 de zile de la pronunțarea deciziei, obligarea M. Educației Naționale, fost MECTS la recunoașterea diplomelor de licența și a suplimentelor de diploma aprobând tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru recurentul-reclamant, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării deciziei; cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-au expus următoarele:
Motivul I de recurs: Nulitatea prevăzuta de art. 304, teza I Codul de procedura civila, și anume, netemeinicia hotărârii prin contradicția ei cu faptele stabilite de instanța în sensul ca potrivit cererii de chemare în judecata și a probatoriului administrat este îndreptățit la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă dat fiind faptul că recurentul - reclamant a absolvit cursurile Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, acreditată 3 ani, număr de credite (ECTS 180), promoția 2009 a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, dobândind titlul de licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene, a susținut și promovat examenul de licența în sesiunea iulie 2009 astfel cum rezultă din adeverința eliberată de intimata-pârâtă U. S. Haret. Termenul de valabilitate a adeverinței este potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației, Naționale (fost MECTS) nr. 2284/2007, de maxim 12 luni. Adeverința de studiu eliberată de U. S. Haret reprezintă un act premergător diplomei finale, este actul ce atestă licențierea subsemnatului ce a obținut în urma promovării examenului de licență Titlul de Licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene.
În baza acestei „recunoașteri" a adeverințelor de studiu eliberate, recurentul-reclamant s-a înscris la master, a depus eforturi financiare și în final fie nu poate susține un examen, fie nu poate susține lucrarea de disertație întrucât nu poate prezenta diploma de licența în original, deși recurentul așa cum a susținut și în acțiunea formulată pe fondul cauzei și-a îndeplinit obligațiile față de U. S. Haret prin achitarea taxelor de școlarizare, promovarea examenelor, inclusiv a examenului de licență.
Intimata U. S. Haret avea obligația de a efectua demersurile necesare ca în acest interval de 12 luni sa obțină avizele necesare și să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către recurent a studiilor, respectiv diplomei de licență și suplimentul de diplomă, având obligația legală de a completa și elibera actele de studii absolvenților.
Acest aspect este dovedit prin faptul că prin plângerile prealabile a solicitat eliberarea diplomei de licență și a suplimentului diplomei de licență motivat de faptul că potrivit art. 20 alin 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, la împlinirea termenului de 12 luni U. S. Haret trebuie să elibereze documentele de studii.
Ca răspuns la solicitarea reclamantului, U. S. Haret nu i-a răspuns, însă în cazuri similare susține că a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la M. Educației Naționale (fost MECTS), a aprobărilor legale, pentru tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009 prin "repetate" adrese.
În realitate, situația este diferită, în sensul că adresa nr. 986/26.10.2009 vizează, însă, suplimentarea necesarului de diplome pentru anul universitar 2008, așa încât nu are relevanta, întrucât recurenții au absolvit facultatea în anul 2009.
Adresele nr. 769/25.08.2009, nr. 960/08.10.2009 vizează, într-adevăr, actele de studii necesare pentru anul 2009. Pârâta U. S. Haret s-a conformat, însă, doar în parte cerințelor impuse de MEN prin adresa nr._/25.06.2009, în sensul ca a comunicat tipul diplomelor de licență cerute - conform Legii nr. 84/1995 și Legii nr. 288/2004, cantitatea acestora (nr. buc) și numărul estimativ de absolvenți, dar a ignorat cerințele specifice "Machetei 2- Absolvenți licență/studii universitare de licență" (specializare/program de studiu, forma de învățământ -ZI, ID, FR, Seral - ,etc.).
Respectivele cerințe ale Machetei 2 nu se regăsesc comunicate către minister nici prin adresa nr. 1224/14.12.2009.
În aplicarea dispozițiilor Legii 84/1995, M. Educației Naționale (fost MECTS) a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr.3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art.2, ca "Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licența, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate", iar la art.8, se prevede ca, „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate".
Specializarea urmata de recurent la forma de învățământ, a fost confirmată de MEN (fost MECTS) prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana în anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.
OUG 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acredita A.R.AC.I.S rapoarte anuale de evaluare internă.
Pârâtul MEN (fost MECTS), trebuia sa avertizeze pe furnizorul de educație, daca ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației Naționale, fost MECTS să elaboreze și sa promoveze după caz, hotărâre de Guvern sau lege, prin care să înceteze definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program.
Nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzuta de art.8 din Legea 443/2002, nici după emiterea HG nr. 676/2007 și HG nr. 635/2008, precum și nici după . OUG 75/2005 privind asigurarea calității educației, M. Educației Naționale (fost MECTS) nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul intimatei-parate.
Este relevanta și împrejurarea ca recurentului reclamant i-au fost eliberată adeverința care atesta faptul ca a obținut titlul de licențiat, adeverința ce a intrat în circuitul civil, nefiind revocata sau anulata de o instanța de judecata sau de o autoritate administrativă.
Pe de alta parte, este de reținut faptul ca și în ipoteza în care specializarea sa nu ar fi fost recunoscuta, reclamantul a fost de buna credința, necunoscând acest aspect, iar eroarea .-a aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept "error communis facit jus", în sensul validității adeverinței de licența care atesta promovarea studiilor și a examenului de licența.
În sensul reținerii aplicabilității principiului de drept „error communis facit jus" s-a pronunțat instanța de judecata și prin sentința civila nr. 1252/22.02.2012 în dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București, reținând „ca și în ipoteza în care specializările reclamanților și intervenienților nu ar fi fost recunoscute, aceștia au fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea .-au aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus", în sensul validității adeverinței de licența care atesta promovarea studiilor și a examenului de licența."
Față de aceste aspecte, în raport de cadrul normativ precizat, precum și de buna credința a recurentului reclamant, are dreptul de a solicita eliberarea diplomei de licența, drept recunoscut și de Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobata de Senatul Universității S. Haret la data de 13 mai 2009.
Motivul II de recurs: Nulitatea prevăzuta de art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ. și anume când „hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii".
Adeverința de licența a recurentului a fost eliberata la timp de pârâtă U. S. Haret, ea exista, este în ființa și constituie un act administrativ nerevocat sau anulat în vreun mod, de către instanțele de judecata, așa cum s-a susținut și mai sus.
Adeverința de studiu eliberata de U. S. Haret este un act premergător diplomei finale, este actul ce atesta licențierea reclamantului și obținerea Titlului de Licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene.
Atât M. Educației Naționale, cat și U. S. Haret, trebuia sa respecte principiile de drept, dreptul la instruire conform art. 2 Protocol 1 la CEDO, precum și dreptul la educație potrivit Constituției României.
Prin urmare, câtă vreme pârâta USH însăși recunoaște că recurentul-reclamant a urmat cursurile pe care ea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis reclamantului acte ce recunosc acest fapt și calitatea de licențiat în - Relații Internaționale și Studii Europene - acte ce premerg diplomei finale de studii -, respectiv câtă vreme paratul MEN (fost MECTS) nu a invocat nelegalități în organizarea de către intimata-pârâta a studiilor recurentului, având în vedere dispozițiile legale sus expuse, s-a solicitat să se constate că cererea este întemeiată sub aspectul obligării intimatelor - pârâte de a emite diploma de licență și suplimentul la diplomă.
În concluzie, U. nu și-a îndeplinit obligația de a trimite o adresa completa către MEN (fost MECTS) în vederea eliberării diplomelor de licența.
Dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 își găsesc aplicarea în executarea oricărei hotărâri de obligare a unei autorități la eliberarea unui înscris, termenul de 30 de zile fiind prevăzut de lege.
Date fiind aceste motivări este întemeiat recursul formulat, motiv pentru care recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatei la eliberarea diplomei de licența și a suplimentului de diploma, urmare a absolvirii cursurilor Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene din București și de asemenea obligarea M. Educației Naționale la recunoașterea diplomelor de licența și a suplimentelor de diploma aprobând tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru recurentul-reclamant.
Întrucât adeverința de studiu sus menționate avea un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art. 20, alin. 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, la împlinirea termenului respectiv recurentul - reclamant a solicitat decanului Facultății eliberarea diplomei de licența, fapt pe care U. S. Haret nu și l-a îndeplinit.
Instanța de judecata a considerat în mod greșit faptul ca MECTS, în continuare MEN, nu are în sfera de competente recunoașterea diplomelor de licența, având în vedere ca în cadrul acestei instituții este constituita Direcția Generala de Învățământ Superior care are în sfera de competenta formularea de răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii și a conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ, specializărilor și statutul facultăților și instituțiilor de învățământ superior (acreditate/autorizate sa funcționeze provizoriu), în conformitate cu hotărârile de guvern în vigoare.
Astfel, reclamantul a înțeles sa cheme în judecata și MECTS, actualmente MEN tocmai în considerarea faptului ca aceasta instituție, prin Direcția Generala de Învățământ Superior, este în măsura sa se pronunțe cu privire la legalitatea formei de învățământ și a specializării urmate de recurent, fără a fi necesara existenta vreunui contract încheiat între părți.
Ca urmare a celor declarate mai sus, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii de fond, obligarea paratei U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licența și a suplimentelor de diploma, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței; obligarea Ministerului Educației Naționale prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru recurentul - reclamant în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței.
Recurentul a solicitat de asemenea obligarea paraților potrivit dispozițiilor art. 274 C. Proc. Civ la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).
La data de 11.12.2013 intimata U. S. Haret a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în cazul în care va fi admis recursul promovat de reclamanți să fie admisă și cererea sa de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, întâmpinare a mai formulat în cauză și intimatul M. Educației Naționale la data de 01.04.2014, acesta solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Potrivit adeverinței eliberate de pârâta U. S. Haret, fila 12 dos. fond, reclamantul N. B. G. este absolvent al Facultății de Relații internaționale și studii europene din București, specializarea Relații internaționale și studii europene cadrul Universității S. Haret, promovând examenul de licență din sesiunea iunie 2009.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului pârât M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, în prezent M. Educației Naționale, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul pârât MEN a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentului reclamant de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Naționale considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
În soluționarea acestei divergențe de interpretare a legii, Curtea va avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme; o astfel de soluție, chiar neavând forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune din necesitatea unificării practicii judiciare.
Astfel, prin soluția de principiu de mai sus instanța supremă a arătat că a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Prin aceste decizii de speță, se reținuse că, în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României). Adeverința se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza fiscală din Legea nr. 54/2004. Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Cu privire la situația de fapt care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție. În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U.S.H. București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S., în calitate de autoritate administrativă competentă.
Ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite în parte cererea principală și în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta USH; va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă către reclamant; va obliga pârâtul-chemat în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant.
Curtea va menține în rest sentința civilă recurată cu privire la respingerea capetelor de cerere având ca obiect obligarea la executarea hotărârii sub sancțiunea plății de penalități de întârziere.
Cu privire la formularea acestei pretenții prin acțiunea principală, Curtea constată că aceste pretenții nu sunt motivate nici în fapt și nici în drept, dar și împrejurarea că nu se poate prezuma reaua credință a autorităților în sensul că acestea nu vor proceda la executarea hotărârii în termen de 30 zile.
Anticipând așadar buna credință a pârâților, precum și faptul că art. 18 din Legea nr. 554/2004 face vorbire despre posibilitatea acordării de penalități reclamantului, aspect coroborat cu inexistența oricăror dovezi în susținerea capătului de cerere, Curtea va respinge aceste pretenții ca neîntemeiate.
Tot astfel și în esență pentru aceleași considerente urmează a fi respinsă și cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la executarea hotărârii sub sancțiunii plății de penalități.
În plus, pentru ambele cereri, din modalitatea de redactare a capetelor de cerere de către reclamant și respectiv de pârâtă, Curtea apreciază că au fost avute în vedere dispozițiile art. 24, iar nu art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, întrucât procedura prev. de art. 24 și 25 din Legea contenciosului administrativ este una distinctă de cea a obținerii titlului executoriu, ținând de faza de executare a hotărârilor administrative, pretenția este în această etapă și inadmisibilă.
Referitor la cererea recurentului reclamant de obligare a intimatului chemat în garanție M. Educației Naționale la recunoașterea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, aceasta nu poate fi primită în raport de disp. art. 316 rap. la art. 294 C.pr.civ. în conformitate cu care „În apel (recurs) nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi …”.
Or, acest capăt de cerere este formulată pentru prima dată în recurs.
Dar nici pe fondul problemei de drept cererea nu este întemeiată întrucât în raport de prevederile legale prin care sunt statuate competențele Ministerului Educației Naționale, nu este prevăzută nici măcar implicit prerogativa și în consecință procedura de recunoaștere a valabilității unei diplome. Pe de altă parte, aceasta este oricum o etapă premergătoare îndeplinirii obligației de aprobare a tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant.
Ca urmare a modificării în parte a sentinței civile recurate, întrucât, în raport de hotărârea prezentei instanțe, pârâții au căzut în pretenții, revenindu-le culpa procesuală, astfel că demersul judiciar al reclamantului a fost apreciat ca fiind fondat, Curtea, în baza disp. art. 274 C.pr.civ., va admite și acest capăt de cerere și în consecință va obliga pârâții la plata către recurentul reclamant a sumei de 8,6 lei cheltuieli de judecată fond (taxă judiciară de timbru și timbru judiciar stabilite de instanță și achitate).
De asemenea, întrucât și cererea de chemare în garanție a fost admisă, consecință a admiterii cererii principale, Curtea va obliga pârâtul-chemat în garanție M. Educației Naționale la plata către intimatul-pârât USH a sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată fond (respectiv sumele la care pârâta USH a fost obligată către reclamant, potrivit cererii formulată în acest sens prin cererea de chemare în garanție, odată cu întâmpinarea).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în faza procesuală a recursului, acestea urmează a fi admise astfel cum au fost formulate, în ceea ce îl privește pe recurentul reclamant.
Astfel, ca urmare a admiterii recursului, soluție față de care este evident că revine intimatului pârât culpa procesuală, Curtea va obliga intimatul pârât MEN la plata către recurentul-reclamant a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (timbrajul aferent cererii de recurs stabilit de instanță și achitat conform dovezilor anexate la dosar).
Soluția referitoare la obligarea numai a MEN la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de reclamant se explică prin aceea că subzistă și în această fază procesuală a recursului solicitarea pârâtei USH de obligare a chematului în garanție MEN la plata sumelor la care USH ar fi obligată către reclamant pe cererea principală.
Cererea USH de obligare a MEN la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs nu poate fi însă primită de moment ce efectuarea de astfel de cheltuieli nu este dovedită.
Astfel, au fost depuse în probațiune factura nr. 97/05.12.2013 ce face dovada unui onorariu avocat perceput pentru mai multe contracte de asistență juridică și un ordin de plată ce atestă achitarea unui onorariu într-un cuantum diferit de cel menționat în factură.
Prin niciunul dintre aceste două acte (f. 14-15) nu se face vreo mențiune cu privire la prezentul dosar, în sensul că pentru acesta și nu pentru un alt dosar a fost perceput onorariul.
De asemenea, prin niciun act nu se face vreo mențiune despre cuantumul onorariului cuvenit pentru prezentul dosar, în contextul în care factura și ordinul de plată atestă onorarii pentru mai multe contracte de asistență și probabil implicit pentru mai multe dosare.
În sfârșit, se constată că nu este depus la dosar contractul de asistență juridică încheiat pentru acest dosar sau și pentru acest dosar.
Pentru aceste considerente, neputând fi individualizată creanța constând în onorariu avocat pretinsă de USH cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciind deopotrivă că actele depuse sunt insuficiente, Curtea va respinge cererea intimatului-pârât USH de obligare a intimatului-chemat în garanție MEN la plata de cheltuieli de judecată în recurs, ca nefondată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 2286/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant N. B. G. cu domiciliul procesual ales la C.A. „C.” - București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, .. 2, camera 08, sector 5 în contradictoriu cu intimații – pârâți U. „S. Haret” cu sediul în București, .. 13, sector 3 și M. Educației Naționale cu sediul în București, .. 28-30, sector 1 și intimatul – chemat în garanție M. Educației Naționale cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte cererea principală.
Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta USH.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă către reclamant.
Obligă pârâtul-chemat în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant.
Obligă pârâții la plata către recurentul-reclamant a sumei de 8,6 lei cheltuieli de judecată fond.
Obligă pârâtul-chemat în garanție M. Educației Naționale la plata către intimatul-pârât USH a sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Obligă intimatul-pârât MEN la plata către recurentul-reclamant a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge cererea intimatului-pârât USH de obligare a intimatului-chemat în garanție MEN la plata de cheltuieli de judecată în recurs, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. V. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.M.P./2 ex.
Data red.: 02.07.2014
Sentința civilă nr. 2286/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._
judecător fond: M. D.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2550/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8322/2014.... → |
|---|
