Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2550/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2550/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 1829/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2550
Ședința publică din data de 31 martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenta . împotriva Deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 623/C6/468 din data de 04.03.2014 în contradictoriu cu intimații M. C. N. și A. . - SC KIATGROUP C. SRL prin leaderul asocierii ., având ca obiect litigiu achiziții publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petenta . prin avocat P. I. cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prin serviciul registratură, la datele de 24.03.2014 și de 25.03.2014 intimatul M. C. N. a depus întâmpinare; la datele de 25.03.2014 și de 27.03.2014 intimata A. . a depus întâmpinare prin care solicită comunicarea unui exemplar din acțiunea introductivă de instanță; la data de 25.03.2014 petenta . a depus răspuns la întâmpinare; la data de 25.03.2014 a fost înaintată documentația CNSC aferentă deciziei contestate, după care:
Având cuvântul, apărătorul petentei depune în ședință publică dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanței nr._/1/31.03.2014, taxă pe care instanța o anulează.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul pe excepția necompetentei teritoriale invocată de intimatul M. C. N. prin întâmpinare.
Având cuvântul, apărătorul petentei consideră că soluționarea cauzei este de competența Curții de Apel București.
De asemenea, la interpelarea instanței, apărătorul petentei apreciază că în prezenta cauză prevederile legale instituie o competență alternativă, aspect arătat și prin răspunsul la întâmpinare.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetentei teritoriale invocată de intimatul M. C. N. prin întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2014 sub nr._ petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimații M. C. N. și A. . – SC Kiat Group C. SRL admiterea plângerii împotriva Deciziei nr. 623/C6/468/04.03.2014 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care s-a dispus respingerea contestației pe excepția tardivității, anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, să se constate că oferta depusă de A. . – SC Kiat Group C. SRL este inacceptabilă și necomformă, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul M. C. N. a depus întâmpinareprin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București în raport de prevederile art. 283 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, precum și de împrejurarea că sediul autorității contractante este în C. N., excepția inadmisibilității plângerii, excepția lipsei calității procesuale active a petentei, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
A. . – SC Kiat Group C. SRL a depus întâmpinare la data de 25.03.2014 prin care a solicitat comunicarea unui exemplar al plângerii, precum și excepția tardivității plângerii.
Petenta a depus răspuns la întâmpinare la data de 25.03.2014, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimați, în ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București arătând că în cauză se contestă o decizie emisă de CNSC.
CNSC a transmis instanței de judecată întreaga documentație care a stat la baza emiterii Deciziei CNSC nr. 623/C6/468/04.03.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel București invocată de intimatul M. C. N., Curtea reține următoarele :
Prin Decizia nr. 623/C6/468/04.03.2014 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a fost admisă excepția tardivității contestației invocată de ., iar pe cale de consecință contestația formulată de petenta . a fost respinsă ca tardivă și a fost admisă cererea de intervenție accesorie în apărarea autorității contractante formulată de ..
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 teza I din OUG nr. 34/2006 „Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este curtea de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul autorității contractante.”
În raport de aceste prevederi legale, Curtea observă că pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva deciziilor pronunțate de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor este stabilită o competență teritoriale exclusivă, în favoarea curtea de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul autorității contractante, de la care nu se poate deroga, iar nu o competență teritorială alternativă, așa cum în mod eronat susține petenta.
Mai mult, Curtea observă că nu prezintă relevanță împrejurarea că decizia împotriva căreia se formulează plângere este pronunțată de Consiliul care își are sediul în București, competența teritorială de soluționare a plângerilor nefiind stabilită prin raportare la sediul instituției care soluționează contestațiile, ci în raport de sediul autorității contractante.
Curtea reține că, în cauza de față, autoritatea contractantă este intimatul M. C. N., care își are sediul în C. N., rezultând că are competență de soluționare a prezentei plângeri curtea de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul acesteia, respectiv Curtea de Apel C..
Prin urmare, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 132 C.pr.civ. raportat la art. 283 alin. 1teza I din OUG nr. 34/2006, va admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimatul M. C. N. și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel C. - Secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimatul M. C. N..
Declină competența de soluționare a cauzei formulate de petenta I. C. SRL, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva Deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 623/C6/468 din data de 04.03.2014 în contradictoriu cu intimații M. C. N., cu sediul în C. N., ., județ C., și A. . - SC KIATGROUP C. SRL prin leaderul asocierii . cu sediul în C. N., ., județ C., în favoarea Curții de Apel C. - Secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./thred. MD
5 ex/ 04.04.2014
← Pretentii. Decizia nr. 2163/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4490/2014.... → |
---|