Pretentii. Decizia nr. 2563/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2563/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 6480/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2563
Ședința publică din data de 31.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă A.F.P. TR. MAGURELE PRIN DGFPJ TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 331 din 01.03.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman – C., în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - restituire taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. V. și intimata – pârâtă A. F. PT MEDIU DIN C. MINISTERULUI MEDIULUI ȘI PADURILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată, prin rezoluție, s-a dispus în sarcina părții recurente, obligația de a mai depune 1 exemplar al motivelor de recurs pentru comunicare.
Fiind solicitată judecata în lipsă, Curtea, față de dispozițiile H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013, constată că, în prezenta cauză, a intervenit transmisiunea calității procesuale de la A.F.P. Tr. M. din cadrul DGFPJ Teleorman către S. F. Municipal T. M. din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, după care,
Curtea reține cauza în pronunțare, în baza înscrisurilor de la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.331/01.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea reclamantului G. V. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 782 lei plătită cu titlu de taxă de poluare și la plata dobânzii calculată conform art. 124 Cod proc.fiscală. A obligat pârâta să plătească reclamantului 39,30 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut, în esență că taxa achitată în cauză a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autotursimele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa nu este datorată.
În temeiul art. 124 Cod proc.fiscală, tribunalul a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurspartea pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Teleorman în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice T. M., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la data de 29.05.2013, sub nr._, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, recurenta a arătat că dispozițiile OUG nr. 50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeană, iar din jurdisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru.
Din jurisprudența constată a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe întrucât prin caracterul ei taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
In concluzie, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organul fiscal a respectat prevederile OUG nr. 50/2008, cu modificările si completările ulterioare, si ale H.G. nr. 686/2008, cu modificările si completările ulterioare, stabilind corect suma de plata.
A mai arătat că la fond a solicitat primei instanțe să introducă în calitate de chemat în garanție AFM, întrucât suma percepută a fost virată în contul acestei instituții.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat că nu poate fi obligată la suportarea acestora, întrucât nu este în culpă pentru declanșarea litigiului, obligația suportării acestor cheltuieli revenind AFM.
Cât privește dobânda calculată la suma încasată, soluția primei instanțe este nelegală, nefiind aplicabile prevederile art. 1082 și art. 1083 Cod civil.
In drept, s-au invocat dispozițiile Codului de Procedura civila, solicitându-se inclusiv judecata în lipsă potrivit art. 242 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, taxa fiind nelegal percepută.
Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
În mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. T. M. obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Critica recurentei în sensul că a solicitat în primă instanță introducerea în cauză calitate de chemat în garanție a AFM, nu poate fi reținută întrucât din analiza dosarului tribunalului rezultă că o astfel de cerere nu a fost formulată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea reține că recurentei îi revine culpa procesuală, întrucât a fost admisă acțiunea reclamantului formulată împotriva sa, astfel încât în temeiul art. 274 Cod proc.civilă îi revine sarcina suportării acestor cheltuieli.
Cât privește critica privind dobânda calculată la suma încasată, Curtea constată că prima instanță a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 Cod proc. fiscală, și nu in temeiul art. 1082 și art. 1083 Cod civil, astfel cum în mod eronat a susținut recurenta că s-ar fi procedat.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile recurentei, în raport de disp. art. 312 alin. (1) C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă S. F. MUNICIPAL T. M. DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta A.F.P. Tr. M. din cadrul DGFPJ Teleorman) împotriva sentinței civile nr. 331 din 01.03.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman – C., în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - restituire taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. V. și intimata – pârâtă A. F. PT MEDIU DIN C. MINISTERULUI MEDIULUI ȘI PADURILOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. O.D.P. /2 ex./27.05.2014
Tribunalul Teleorman – C. / Judecător fond: Z. L.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1558/2014. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2776/2014.... → |
|---|
