Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8004/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8004/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 37310/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8004
Ședința publică din data de 30 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5632/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureștisub nr._, reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea la restituirea sumei de_ lei reprezentînd taxa de poluare achitată, actualizată cu dobînda legală.
În fapt, reclamantul a aratat că a achiziționat din UE un autovehicul, pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata taxei speciale de poluare, în cuantum de_ lei. Reclamantul a considerat că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
În drept, reclamantul a invocat Tratatul CE, Legea nr. 554/2004, C.fisc., C.pr.fisc.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri privind autoturismul și taxa plătită pentru înmatricularea acestuia.
După încheierea ședinței de judecată au fost depuse întâmpinare și cerere de chemare în garanție care, fiind încheiate dezbaterile, nu au fost avute în vedere de instanță.
Prin sentința civilă recurată, instanța a admis acțiunea.
A obligat pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 să restituie suma de_ lei reprezentînd taxă pe poluare, actualizată cu dobînda de la data plății la data restituirii efective.
A obligat pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 la plata sumei de 1039,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2008 din UE un autovehicul, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă specială pentru autoturisme în cuantum de_ lei.
Reclamantul s-a adresat AFPS1 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pîrîta a refuzat restituirea taxei.
Tribunalul a considerat că refuzul de restituire a taxei este nejustificat.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania și cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu și pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in țara. Așadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii in Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - `poluatorul plateste` -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinata sa descurajeze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de_ lei reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu dobânda dobînda de la data plății la data restituirii efective.
În temeiul art.274 C. instanța a obligat pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 la plata sumei de 1039,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru, conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Hotărârea recurată este netemeinică și nelegală.
Instanța de fond a interpretat greșit textele normative, pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația Fondului pentru Mediu.
Din interpretarea textelor legale sus citate, art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația Fondului pentru Mediu și nu între acesta și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
Prin interpretarea făcută în motivarea sentinței recurate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge (respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1) este nelegală.
De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ in baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent în cuantum de 12.587 lei, arata si expune pe larg, in cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația Fondului Pentru Mediu respectiv:
"5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis ve numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației Fondului pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 1, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare asa cum greșit a reținut instanța de fond prin sentința recurată.
Cu privire la netemeinicia sentinței, privind obligarea AFP Sector 1. la restituirea către petent a sumei de 12.587 lei, achitata de către acesta cu titlu de taxa pe poluare, a arătat faptul ca plata efecntata a fost legal incasata de către Trezoreria statului sector 1 pentru Administrația Fondului pentru Mediu, la data plații fiind in vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
Susținerile reclamantului ca taxa de poluare, asa cum aceasta era reglementata in legislația interna a României la data plații, ar contraveni art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene, sunt neîntemeiate intrucat valorile sociale a căror ocrotire au fost avute in vedere de legiuitorul național atunci cand a edictat norma juridica in temeiul căreia a fost incasata taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute in vedere legiuitorul comunitar cand a edicat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Considera ca instanța de fond, trebuia sa circumstantieze corect si legal cadrul legislativ, atunci cand a dispus analizarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, precum si susținerile reclamantului care (asa cum rezulta din considerentele sentinței) susține ca perceperea taxei de poluare ar incaica dispozițiile din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, instanța de fond in mod greșit pronunțând o sentința farà a dispune o abordare cu particularizare stricta la speța, prin administrarea probatoriului propus de către parti si farà sa constate ca exista diferența de regim juridic intre taxa de poluare si fosta taxa de primă înmatriculare.
Potrivit legislației naționale in vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuia achitata cu ocazia primei inmatriculari in România, atat pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat, si pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat in circulație in tara de proveniența.
Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel incat nivelul taxei sa se reducă pe măsura ce se diminuează valoarea autovehicului, pastrandu-se totuși principiul „poluatorul plătește", ceea ce s-a si întâmplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214/1-214/3 si . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2008.
De asemenea instanța nu poate face o abordare globala a judecații prezentei cauze fara particularizarea stricta la speța dedusa judecații, si fara administrarea probatoriului despre care am făcut vorbire mai sus.
Prin urmare, pana nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic in temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare si nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare/ ar fi nedatorata si incasata ilegal, astfel ca instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurata. De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
Referitor la obligarea sa la plata dobânzilor, aceasta cerere ar fi trebuit respinsa ca neîntemeiata intrucat, data de la care se impune restituirea este data de la care petentul a primit un răspuns nefavorabil la contestația formulata, pentru ca numai in aceasta condiție se poate spune ca este vorba de un refuz nejustificat.
Soluția instanței de fond este nelegală, calculul dobânzii putând începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a taxei, conform 24 alin.l din Legea nr. 554/2004.
Astfel, obligația AFP Sector 1 de plată a dobânzii legale nu este născută, întrucât nu a expirat termenul legal în care aceasta poate restitui taxa de poluare reclamantului.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativcu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
In ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1039,30 lei, a învederat faptul ca, in conformitate cu dispozițiile art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca, partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa.
Obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1039,30 lei, reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar nu poate fi îndeplinita intrucat, potrivit art. 45 alin.(l) din O.U.G. nr. 80/2013, "sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, dupa caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: când contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas definitiva..",
In cazul in care instituția nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotărârii instanței de fond, contestatorul, dupa rămânerea irevocabila a sentinței civile nr. 5632/18.11.2013, ar beneficia, la cerere si de restituirea taxei de timbru, imbogatindu-se fara just temei.
Astfel, conform art. 45 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de restituire soluționata de către instanța de judecata va fi depusa in vederea restituirii la unitatea administrativ teritoriala la care a fost achitata taxa, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 1 - organ al administrației publice locale (Primăria Sectorului 1) - diferit de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, instituție fara personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
După obținerea sumei restituita de către DITL Sector 1, contestatoarea s-ar putea îndrepta si impotriva instituției pârâte prin punerea in executare silita a hotărârii instanței de fond si astfel ar obține inca o data aceeași suma, imbogatindu-se fara justa cauza.
In drept, a invocat dispozițiile art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr. l899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, invocat de către reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
Potrivit hotărârii Curții Europene de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C-402/09, I. T., (par. 34) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctual 37).
În cuprinsul aceleiași hotărâri (par. 35), Curtea a statuat că, în acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p. I-4981, punctual 66).
Pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art. 110 TFUE, reclamantul avea obligația de a face dovada că a achiziționat un bun provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Dovada certă a provenienței unui vehicul dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu se poate face decât prin depunerea certificatului de înmatriculare a vehiculului emis de către statul membru respectiv.
Înscrisul sub semnătură privată depus la dosarul de fond, intitulat “act de cumpărare pentru autovehicule și remorci folosite”, nu este de natură să probeze proveniența autovehiculului în cauză.
De altfel, în cuprinsul acestui înscris nu este menționat nici statul pe teritoriul căruia a avut loc transferul proprietății autovehiculului către intimatul-reclamant.
Nici din cuprinsul celorlalte înscrisuri depuse la dosar, în cursul judecății în fața instanței de fond (chitanță care atestă plata taxei, decizie de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, cerere de restituire a taxei) nu rezultă că autovehiculul în cauză a fost înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
În recurs, intimatului-reclamant i s-a solicitat să depună la dosar dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru al Uniunii Europene, însă acesta nu s-a conformat solicitării instanței.
Atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada înmatriculării anterioare a vehiculului într-un stat membru al Uniunii Europene, în mod greșit instanța de fond a constatat incidența în cauză dispozițiilor dreptului comunitar, art. 110 TFUE nefiind aplicabil decât în cazul produselor provenite din state membre ale Uniunii Europene.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5632/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G..
Modifica sentința atacata, in sensul ca:
Respinge acțiunea ca neîntemeiata.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publica, azi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: CRI
Tehnored:CRI /BPB/2 ex.
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: R. E. M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1289/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1558/2014. Curtea de... → |
|---|
