Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6060/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6060/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 40550/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 6060
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFPB, împotriva sentinței civile nr. 468/24.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3CA/2012, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata-reclamantă . SRL, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 19.10.2012, sub nr._ CA/2012, reclamanta Q. A. TOTAL S.R.L., in contradictoriu cu parata A. FINANTELOR PUBLICE S. 1 BUCURESTI, a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna:
1) anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/20.09.2012 emisa de parata;
2) obligarea paratei la restituirea sumei de 4.660 lei incasata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, in baza deciziei anterior mentionate, plus dobanda legala de la momentul perceperii taxei si pana la momentul restituirii ei. obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr. 468/24.01.2014, Tribunalul București a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata ; a admis cererea ; a anulat Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/20.09.2012 emisa de parata ; a obligat parata sa restituie reclamantei suma de 4.660 lei incasata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobanda legala in materie fiscala, calculata cu incepere din ziua platii taxei (20.09.2012) si pana la data stingerii obligatiei de restituire ; a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 43,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata ; a respins cererea de chemare in garantie formulata de parata ca fiind neintemeiata.
Taxa in discutie, denumita anterior „taxa pe poluare” a fost introdusa prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificari prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 si O.U.G. nr. 118/2010.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogata prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data emiterii deciziei mentionate la pct. I.2 de mai sus.
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Împotriva sentinței civile nr. 468/24.01.2014 a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFPB, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 468/24.01.2014 în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației S. 1 a Finanțelor Publice și a cererii de chemare în garanție, cu consecința obligării AFM la plata sumei de 4660 lei către reclamantul . SRL, reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respingerea cererii privind acordarea dobânzii fiscale.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, instanța de recurs urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute la art. 304 C.pr.civ., deoarece recursul privește o hotărâre care potrivit legii nu poate fi atacata cu apel - art.304 ind.l C.pr.civ.
In motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive a administrației si a cererii de chemare in garanție, instanța de fond retine faptul ca raportul juridic de drept fiscal s-a născut intre recurenta-pârâtă si reclamant, urmare incasarii taxei.
Instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul
contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația Fonduluij pentru Mediu.
În conformitate cu dispozițiile art.l alin.2clin Legea nr.9/2012, privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si Norma metodologică de aplicare a Legii nr.9/2012, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu, organului fiscal, respectiv AFP sector 1 revenindu-i numai obligația calculării si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului conform art.5 din Legea nr.9/2012.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat in fapt ca petenta a achizitionat un autovehicul second hand marca Mercedes-Benz inmatriculat in 2003 si a platit o taxa de poluare de 4660 lei in 20.09.2012 pe care o solicita a-i fi restituita.
Curtea consideră că important este de reținut că taxa specială nu este percepută în același cuantum și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe în același cuantum. În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, potrivit art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. Prin aceste dispoziții legale Comunitatea Europeană statuează unul dintre principiile fundamentale de funcționare a acesteia, și anume libertatea de circulație a mărfurilor. Tocmai pentru respectarea acestui principiu prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, R..p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, R..p.I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C-290/05 și C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 399). Potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Mai mult decât atât, Curtea a statuat deja că art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi ., punctul 45). Potrivit hotărârii CJCE în cauza T. (C 402/09), cu referire la viziunea Curții asupra acestui gen de taxe, "rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008" (paragraf 47), "cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre" (paragraf 58). În cauza N. Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine precizat în par. 32 din hotărârea N. (hotărârea din 7 iulie 2011): “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .“. a. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst]. În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20]; b. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18]. Conform Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Conform Deciziei CJUE în cazul C-565/2011, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C 397/98 și C 410/98, R.., p. I 1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C 446/04, R.., p. I_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C 113/10, C 147/10 și C 234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată). În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere. În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). Trebuie să se constate că un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
În plus, CJUE a arătat în cauzele C-97/13 și C-241/13 C. și C. că „Uniunea (art. 110 TFUE) se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale (Legea nr. 9/2012 în forma inițială, OUG nr. 1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Văzând disp. art. 312-315 cpciv., Curtea va admite recursul, cu admiterea cererii de chemare în garantie si obligarea AFM la plata sumei de 4660 lei catre DGFP si mentinerea celorlalte dispozitii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFPB, împotriva sentinței civile nr. 468/24.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3CA/2012, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata-reclamantă . SRL.
Modifică în parte sentința recurată:
Obligă AFM să plătească taxa de poluare către DGFP, în sumă de 4660 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. M. C. S. O. Ș. A.
GREFIER
D. G.-D.
Jud.fond Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
A. C.
Red.I.M.C./Tehnodact. I.M.C./D.G.D./2 ex
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1776/2014. Curtea de... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
