Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3739/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3739/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 71343/3/2011
Dosar nr. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3739
Ședința publică de la 15.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 3 BUCUREȘTI prin DGFPMB, împotriva sentinței civile nr. 166/15.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. E. L., și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimatul-reclamant D. E. L., personal, legitimat cu CI, ., nr._, CNP_, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, după care,
Curtea, în raport de dispozițiile OG 74/2013 și ale art. 23 alin. 2 și 8 din HG 520/2013 dispune rectificarea citativului în sensul în care recurentă-pârâtă va fi ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Intimatul-reclamant, personal, depune înscrisuri.
La interpelarea cu privire la chitanța care face dovada achitării taxei de poluare, intimatul-reclamant, personal, solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată pentru a putea depune la dosarul cauzei o copie a chitanței.
Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns intimatul-reclamant D. E. L., personal, legitimat cu CI, ., nr._, CNP_, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Intimatul-reclamant, personal, depune o copie certificată după chitanța de achitare a taxei de poluare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul-reclamant, personal, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, iar instanța să aibă în vedere hotărârea T. contra României și toată practica CJUE în materie.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 166/15.01.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul D. E. L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 3 București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, a anulat decizia de calcul emisă de AFP S. 3 nr._/2011, a obligat AFP sector 3 la plata către reclamant a taxei de poluare în cuantum de 5016 lei și a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 48,50 lei.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat dintr-o țară membră U.E. un autoturism, achitând cu prilejul înmatriculării în România suma de 5016 lei cu titlu de taxă pe poluare, în temeiul OUG nr. 50/2008.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
În această ordine de idei instanța a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
S-a observat că prevederile OUG nr. 50/2008 impun taxa de primă înmatriculare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Stabilind așadar taxa de primă înmatriculare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile OUG nr. 50/2008 încalcă art. 110 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal, nr.c106/77.
În raport de aceste considerente, Tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma în cuantum de 5016 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFPS3 prin DGRFP București, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii principale.
În motivare arată că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cererea principală, câtă vreme, raportat la prevederile art. 1, art. 3 și art. 5 din OUG nr. 50/2008, rezultă că taxa de poluare achitată nu s-a făcut venit la bugetul de stat aflat în administrarea AFP S. 2, neexistând deci raportul juridic fiscal privind încasarea taxei, care să fie stabilit între reclamantă și pârâtă.
Pe fondul cauzei arată că, în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 TFUE. Principul „poluatorul plătește” pe care se bazează instituirea taxei, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Taxa nu a introdus un regim fiscal discriminatoriu, aplicându-se tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
Recurenta se referă și la neadresarea contestației administrative prealabile conform art. 205 și urm. C.pr.fiscală, respectiv la neurmarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În speță există un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât dacă este anulat actul de impunere. Nu este incident niciunul dintre cazurile de restituire prevăzute de art. 117 C.pr.fiscală.
Recurenta arată și că, în mod greșit, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu se află în culpă procesuală.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C.pr.civ.
Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente în cererea principală, chiar dacă nu a fost soluționată formal de către prima instanță, a fost în mod legal și temeinic înlăturată, prin ., având în vedere care sunt părțile raportului juridic în cauză. Prin cererea introductivă s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată de către reclamantă, invocându-se refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la restituire, în baza cererii adresate pe cale administrativă de către reclamantă.
Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ invocat în cauză are ca părți pe reclamantă și pe pârâta AFP S. 3, în calitate de organ fiscal care a emis decizia de calcul a taxei de poluare, care a încasat taxa și care a refuzat restituirea acesteia la cererea reclamantei.
Aspectul invocat de recurentă în susținerea excepției, privitor la virarea taxei încasate într-un cont deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu, nu este de natură să înlăture legitimarea sa procesuală pasivă în cererea reclamantei.
Cât privește invocata neîndeplinire a procedurii administrative prealabile, Curtea constată că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. În acest sens s-a pronunțat ÎCCJ, prin decizia nr. 24/14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii. Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (cauza Metallgesellshaft și Hoechst, cauzele reunite C-410/98 și C-397/98).
Cât privește fondul cererii principale, prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE).
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cât privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată aceasta este nefondată, în raport de admiterea pretențiilor reclamantei, prima instanță procedând la o corectă aplicare a dispoz. art. 274 alin. 1 C.proc.civ.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 166/15.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. E. L., și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. VEC/ tehnored. B./2 ex
Judecător fond S. V./ Tribunalul București- SCAF
| ← Pretentii. Sentința nr. 1154/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
