Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5595/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5595/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 70873/3/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5595
Ședința publică din data de 30 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 5 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4955/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant S. A. A. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect contestație act administrativ - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că la data de 11.06.2014 intimatul reclamant a depus întâmpinare în 2 exemplare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4955/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bucuresti Sectia a IX – a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. A. A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sectorul 5 prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația F. pentru Mediu, în sensul că a fost anulată în parte decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/19.10.2011, reținând o obligație de plată de 1850 lei.
A fost obligată în consecință pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București la restituirea către reclamant a sumei de 4867 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală, calculată de la data de 21.10.2011 până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În data de 07.10.2011, reclamantul a dobândit, de la numitul M. L. Nicușor, dreptul de proprietate asupra unui autoturism second-hand marca Volkswagen, tip 3C-Passat, cu nr.de identificare WVWZZZ3CZ9P003284, autoturismul fiind înmatriculat pentru prima data în Germania în data de 12.08.2008, sub nr.HD – ZX96.
La înmatricularea mașinii în Romania, reclamantul a fost obligat sa achite taxa prevăzuta de OUG nr.50/2008 în cuantum de 6.717 lei, conform deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/19.10.2011 emisa de parata.
Împotriva deciziei de mai sus, reclamantul a formulat contestație, aceasta fiind însa respinsa de parata prin decizia nr. 572/13.12.2011 (f.28).
Taxa pe poluare prevăzuta de art.3 din OUG nr.50/2008 a vizat toate autoturismele și autovehiculele, indiferent daca acestea era noi sau rulate și indiferent daca erau produse în Romania sau în alta tara a Uniunii Europene.
Instanța a constatat, pe de o parte ca autovehiculul importat de reclamant înmatriculat pentru prima data în Germania în anul 2008, iar pe de alta parte faptul ca la aceasta data în Romania era deja instituita taxa pe poluare, astfel încât autoturismele second-hand de același tip și de aceeași vechime cu cel al reclamantului, aflate deja în Romania la data stabilirii taxei, au fost suspuse și ele acestei taxe.
Conform paragrafului 47 din cauza T. (C 402/09) „în această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare între un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).”
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Conform unei jurisprudențe consacrate, există o încălcare a articolului 90 primul paragraf CE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea hotărârea Weigel, punctul 67).
Astfel, în temeiul respectivei dispoziții, taxele asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr un alt stat membru decât Romania, trebuie comparate efectele taxelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale taxelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare.
Daca vehiculul reclamantului ar fi fost înmatriculat ca nou în România la data înmatriculării în străinătate atunci taxa de poluare ce trebuia achitată ar fi fost de 1850 lei (fila 18).
În versiunile succesive ale OUG 50/2008 dar și în Legea nr.9/2012 (art.7 alin.2 în ambele acte normative) “Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național”.
În cauza de față valoarea reziduală calculată conform legislației interne este de 6717 lei-a suma achitată de reclamant cu prilejul înmatriculării în România.
Cu toate aceste este de observat că noțiunea de „ valoare reziduală” are un înțeles diferit în legislația internă față de interpretarea din jurisprudența CJUE. În acest context, conform celor arătate anterior (T.) taxa inițială este încorporată în valoarea vehiculului neputând fi concepută o valoare reziduală a taxei mai mare decât valoarea inițială – conform jurisprudenței indicate („valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul”).
Astfel, prin instituirea taxei achitate de către reclamant întru-un cuantum mai mare decât cel al taxei care s-ar fi aplicat dacă vehiculul ar fi fost înmatriculat de nou în România s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/19.10.2011 în sensul că a reținut o obligație de plată de 1850 lei, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București la restituirea sumei de 4867 lei, reprezentând diferența calculată suplimentar.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C 565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 4867 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 21.10.2011 până la data restituirii efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației S. 5 a Finanțelor Publice.
Hotărârea a fost recurată în ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de instituție, asupra capătului de cerere privind chemarea în judecată a Administrației F. pentru Mediu, asupra fondului cauzei, învederându-se că actul normativ intern nu contravine dreptului comunitar, susținându-se deopotrivă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de restituire.
De asemenea, hotărârea a fost criticată în ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizata cu rata dobânzii legale, precum și soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecata.
În drept, au fost invocate disp. art. 304, alin.9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.G. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, H.G. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul reclamant S. A. A. a formulat întâmpinare la data de 11.06.2014 prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a susținerilor părților, a probelor administrate, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale relevante, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs, respectiv nesoluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că prin Sentința civilă nr. 3646/03.10.2012, pronunțată în primul ciclu procesual, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Deși hotărârea a fost casată prin Decizia nr. 1631/15.04.2013 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C., trimisă cauza spre rejudecare la tribunal, soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale nu a fost criticată, intrând în puterea lucrului judecat.
Analizând însă motivul de recurs pe fond, pentru considerentul că excepția lipsei calității procesuale pasive constituie o excepție de ordine publică, întrucât este în legătură cu condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, și a fost reiterată de recurentă, Curtea consideră că aceasta este neîntemeiată.
De moment ce Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 (în prezent Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice) a emis Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule prin care s-a calculat în sarcina reclamantului taxa pe poluare de achitat în vederea înmatriculării autovehiculului, iar pe calea prezentului demers judiciar reclamantul a contestat însăși această taxă și necesitatea plății ei solicitând restituirea, este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în materia contenciosului administrativ și fiscal are calitate procesuală pasivă emitentul actului contestat și/sau beneficiarul acestuia.
În ceea ce privește argumentele referitoare la destinatarul sumelor achitate cu titlu de taxă pe poluare, Administrația F. pentru Mediu, acestea nu justifică pronunțarea unei alte soluții, rațiunile invocate justificând formularea unei eventuale cereri de chemare în garanție.
Referitor la nesoluționarea capătului de cerere privind chemarea în judecată a Administrației F. pentru Mediu, omisiunea de a soluționa cererea de chemare în garanție formulată sau greșita respingere a unor astfel de pretenții, Curtea constată netemeinicia acestor critici.
Cu privire la nesoluționarea capătului de cerere privind chemarea în judecată a Administrației F. pentru Mediu, critica putea fi în mod pertinent invocată de către reclamant iar nu de către unul dintre pârâți, acesta neavând un interes legitim, personal și direct în soluționarea integrală a pretențiilor reclamantului.
Referitor la nesoluționarea unei cereri de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru Mediu sau la greșita respingere a cererii de chemare în garanție formulată împotriva acesteia, Curtea constată că o astfel de cerere de chemare în garanție nu a fost formulată în fața instanței de fond, în condițiile legii de procedură civilă.
Pe de altă parte, în cazul în care o astfel de cerere ar fi fost formulată, omisiunea instanței de a o soluționa putea fi valorificată pe calea completării hotărârii, iar nu pe calea recursului, în raport de prevederile art. 2812 C.pr.civ. și art. 304 C.pr.civ., în forma în vigoare la data sesizării instanței.
Cu privire la criticile formulate de recurenta pârâtă și care privesc fondul cauzei, Curtea, în contextul în care nu se analizează și un recurs al reclamantului împotriva aceleiași hotărâri, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în mod corect dispunând instanța de fond restituirea (în parte) a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare, respectiv diferența dintre taxa pe poluare achitată și valoarea reziduală a taxei.
Într-adevăr, argumentele recurentei pârâte nu pot fi primite, prezenta instanță constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, dar și că soluția pronunțată pe fondul cauzei este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 21.10.2011, în baza unei decizii de calcul al taxei pe poluare emisă la data de 19.10.2011, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
În raport de considerentele anterior prezentate, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată și critica referitoare la greșita restituire a sumei reprezentând taxă pe poluare către reclamant.
Aceasta, întrucât suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Analizând în continuare celelalte motive invocate de recurentă, Curtea apreciază ca fiind nefondată și critica referitoare la nelegala obligare a pârâtei la plata dobânzii.
Nu poate fi reținut argumentul recurentei pârâte în sensul neîndeplinirii cerințelor prevăzute de lege, art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, respectiv inexistența unei solicitări din partea contribuabilului, în condițiile în care intimatul reclamant a și formulat contestație la organul fiscal anterior sesizării instanței de judecată, respinsă însă prin Decizia nr. 572/13.12.2011.
Tribunalul a admis acțiunea, obligând pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data de 21.10.2011 și până la data restituirii efective.
Este așadar nefondată critica recurentei în sensul că în mod nelegal ar fi fost obligată la plata dobânzii prev. de OG nr. 13/2011.
În sfârșit, cu privire la soluția de pronunțat asupra cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, recursul este nefondat de asemenea, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică, corespunzând disp. art. 274 C.pr.civ., de vreme ce pârâtei îi revine culpa procesuală, demersul judiciar al reclamantului dovedindu-se necesar și întemeiat.
Cu privire la nelegalitatea sentinței pentru considerentul că în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 146/1997 instanța de fond ar fi trebuit, admițând acțiunea, să dispună restituirea taxei de timbru către reclamant iar nu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând și taxa de timbru, această susținere nu poate fi reținută. Timbrajul aferent cererii de chemare în judecată se recuperează de către reclamant de la pârâtul care a căzut în pretenții, în condițiile art. 274 și urm. C.pr.civ., dispozițiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, evocate de recurenta pârâtă, fiind indiferente față de aceste norme legale.
Este evident că nu ar putea fi obligat un terț la plata respectivului timbraj către reclamant, pe de o parte acesta din urmă neavând nicio culpă procesuală în raport de litigiul dedus judecății în concret, iar pe de altă parte deoarece respectivele sume au fost corect încasate de unitatea administrativ teritorială (în care își are domiciliul sau reședința ori după caz sediul fiscal debitorul taxei).
Cu privire la recuperarea taxei de către reclamant de la instituția care a încasat-o, și acest argument este nefondat, în raport, dar fără a anticipa, de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 146/1997. Pe de altă parte, eventuala cerere de restituire ce ar fi formulată de reclamant nu înlătură la acest moment dreptul acestei părți de a pretinde, în cadrul cheltuielilor de judecată, taxa de timbru și timbrul judiciar de la partea care a căzut în pretenții.
Nici acest motiv de recurs nu este deci reținut de instanța de control judiciar.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 și art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 5 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 13, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 4955/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant S. A. A. cu domiciliul în București, . nr. 12, .. 1, sector 5 și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP
2 ex. – 16.07.2014
Tribunalul București - Secția C.
Jud. fond P. G.
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Pretentii. Decizia nr. 6618/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
