Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8821/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8821/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 49076/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8821
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-reclamantă I. M. L. L. împotriva sentinței civile nr. 3205 /29.04.2014 pronunțată de Tribunalul București –Secția a II-a (fostă Secția a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 1 București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, obligare emitere act administrativ, obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, dar și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de astăzi, 26.11.2014, când în aceeași compunere a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, astfel cum a fost precizată prin înscrisul de la fila 62, reclamanta I. M. L. L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a contestat deciziile de impunere emise în anul 2009 și titlul executoriu emis în baza acestora pentru impozitul pe venituri din cedarea folosinței bunurilor și accesorii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că nu a mai obținut venituri din chirie începînd cu decembrie 2008, chiriașul neîndeplinindu-și obligațiile contractuale, motiv pentru care a fost reziliat contractul și la 12.08.2009 s-a comunicat organului fiscal acest aspect. Reclamanta a considerat că nu datorează impozitul pentru perioada dintre rezilierea contractului și înștiințarea pîrîtei.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, pentru că singurul act fiscal care se poate contesta la instanța de contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La dosarul cauzei au fost depuse actele contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.
Prin sentința civilă nr. 3205 /29.04.2014 pronunțată de Tribunalul București –Secția a II-a (fostă Secția a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, avînd în vedere că deciziile de impunere pot fi contestate la instanța de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, în temeiul art.1 din legea nr.554/2004, nefiind obligatorie parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționale, ci doar a procedurii prealabile prev. de art.7, respectată în prezenta cauză, după cum rezultă din cererile adresate pîrîtei de către reclamantă, depuse în copie la dosar.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamanta a încheiat cu ., pentru o perioadă de 10 ani, contractul de închiriere nr._/8.10.2007 – filele 73-77, contract înregistrat la organele fiscale, cu data de începere a realizării venitului 1.12.2007. Reclamanta a notificat chiriașul la data de 3.11.2008 – fila 9, cu privire la rezilierea contractului începînd cu data de 4.11.2008, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale și a considerat că nu datorează impozitul pe venit întrucît din luna decembrie 2008 nu a mai încasat chirie.
Pentru anul 2009, s-au stabilit de pîrîtă în sarcina reclamantei plăți anticipate cu titlu de impozit pe venit de 12.168 lei, prin decizia nr._/29.01.2009 – fila 44, respectiv 9540 lei, prin decizia nr._/5.10.2009 – fila 54, iar împotriva reclamantei s-a emis titlul executoriu nr._/5.07.2012 – fila 33, pentru suma de 3343 lei reprezentînd accesorii.
Conform deciziei din 5.10.2009 – fila 54, organele fiscale au considerat că reclamanta a realizat venitul impozabil în perioada 1.12.2007 – 4.08.2009, avînd în vedere că în luna august 2009 reclamanta a adus la cunoștința pîrîtei rezilierea contractului, prin cererea aflată în copie la fila 72, aspect ce rezultă și din printurile evidențelor pîrîtei – fila 56. De altfel, însăși reclamanta a indicat în acțiune, în răspunsul la întîmpinare și în concluziile scrise că la data de 12.08.2009 a comunicat organelor fiscale faptul că nu mai obține venituri din contractul înregistrat.
Potrivit art.81 alin.2 C.fisc., varianta în vigoare la data realizării venitului impozabil, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal au obligația să depună o declarație privind venitul estimat, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părți. Declarația privind venitul estimat se depune odată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părți. Totodată, potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi și cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior depun, odată cu declarația privind venitul realizat, și declarația estimativă de venit.
Pct.166 din normele de aplicare a art.81 C.fisc., aprobate prin HG nr.44/2004, varianta în vigoare la data realizării venitului, în sensul art.81 alin.3 C.fisc., prin motive obiective care conduc la depunerea unei noi declarații de venit estimat în vederea recalculării nivelului plăților anticipate se înțelege: întreruperi temporare de activitate în cursul anului din cauza unor motive medicale, justificate cu documente, situații de forță majoră, alte cauze care generează modificarea veniturilor – în cauza de față, rezilierea contractului de închiriere.
Așadar, în lipsa unei declarații estimative de venit, organul fiscal stabilește plățile anticipate pe baza venitului net din declarația privind venitul realizat pentru anul fiscal precedent. Din decizia de impunere din 29.01.2009 – fila 44, rezultă că reclamanta a depus la data de 29.01.2009 declarația privind venitul, însă nu s-a administrat nici o probă în sensul că ar fi adus la cunoștința organului fiscal intervenirea rezilierii contractului mai devreme de 12 august 2009. Singurul înscris care susține, în opinia reclamantei, rezilierea contractului este notificarea din 3.11.2008 – fila 9, dar nu s-au administrat alte probe în sensul încetării contractului la acea dată, rezilierea nefiind asumată de cealaltă parte sau constatată de vreo instanță anterior admiterii acțiunii în evacuare – 2.12.2010 – fila 121.
Faptul că au existat litigii între reclamantă și chiriaș, care nu și-a onorat obligațiile, inclusiv cea de plată a chiriei, excede raportului juridic fiscal. Nerealizarea de venituri din luna decembrie 2008 trebuia notificată de către reclamantă organelor fiscale, care procedau la recalcularea impozitului de la data la care li s-a comunicat această împrejurare. De altfel, chiar reclamanta a arătat că a depus abia în august 2009 vreo cerere în acest sens.
Obligația de plată a impozitului ce se plătește anticipat nu poate depinde de încasarea venitului, iar pentru neplata sumelor datorate de chiriaș reclamanta are posibilitatea de a-și valora pretențiile pe calea unei acțiuni civile. Mai mult, din notificarea datată 3.08.2009 – fila 8, rezultă că reclamanta a considerat că i se cuvine chiria inclusiv pe perioada decembrie 2008-iulie 2009, deci nu a intervenit o încetare a efectelor contractului în acest interval, în care chiriașul a folosit efectiv imobilul, pînă la evacuarea dispusă prin sentință judecătorească.
Neexistînd deci temei pentru a considera că veniturile nu se puteau obține în perioada decembrie 2008-iulie 2009 – nu există dovada rezilierii contractului din decembrie 2008 și nu a fost înștiințat organul fiscal despre modificarea veniturilor înainte de luna august 2009, în mod corect organele fiscale au procedat la calculul impozitului pe venit aferent și al accesoriilor, conform art.119 și urm. C.pr.fisc., pentru care modul de calcul este detaliat în înscrisurile de la filele 35 și urm. din dosar.
Prin urmare, nu a fost dovedită nelegalitatea ori netemeinicia deciziilor de impunere contestate ori a titlului executoriu subsecvent, iar cererea dedusă judecății este considerată de către tribunal neîntemeiată, urmînd a fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta I. M. L. L., prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost motivat, iar pe fond admiterea contestației astfel cum a fost formulată anularea deciziilor de impunere nr._ din 29.01.2009, respectiv nr._ din 5.10.2009 si titlul executoriu nr._ din 5.07.2012 emis in baza celor două decizii pentru impozitul pe venituri din cedarea folosinței bunului și plăți accesorii.
În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:
Prin acțiunea promovată in contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice sector 1 prin Direcția Generală Regională a Finațelor Publice București, recurenta a contestat deciziile de impunere nr._ din 29.01.2009 respectiv nr._ din 5.10.2009 si titlul executoriu nr._ din 5.07.2012 emis in baza celor două decizii pentru impozitul pe venituri din cedarea folosinței bunului și plăți accesorii. Cu toate că a depus la dosar înscrisuri care fac dovada celor susținute in acțiunea promovată, instanța de fond apreciază că nu a fost dovedită nelegalitatea sau netemeinici deciziilor de impunere contestate și-a titlului executoriu, motiv pentru care a respins acțiunea ca neintemeiată.
Instanța de fond a interpretat in mod eronat probele administrate in dosar, stabilind o cu totul altă stare de fapt decât cea reală, dovedită de recurentă. Astfel, in ceea ce privește afirmația instanței de fond că „in opinia reclamantei, rezilierea contractului este notificarea din 3.11.2008, dar nu s-au administrat alte probe in sensul incetării contractului la acea dată, rezilierea nefiind asumată de cealaltă parte sau constatată de vreo instanță anterior admiterii acțiunii in evacuare", este vădit nefondată.
Potrivit legii, închirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, consemnat prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale. Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face și-n condițiile in care chiriașul nu a respectat clauzele contractuale și nu a plătit chiria cel puțin 2 luni consecutiv. Conform decizei înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3540 din din 9 .11.2011, se arată, prin analogie că in cuprinsul contractului de închiriere trebuie să existe o clauză cu valoare de pact comisoriu care-i permite proprietarului să impună rezilierea de drept a contractului in cazul neindeplinirii unei obligații de către cealaltă parte. Potrivit teoriei și practicii in materie contractuală părțile contractante sunt cele care prevăd pur și simplu la încheierea unui contract modalitățile de încetare a acestuia iar dacă una din ele nu iși execută obligația, contractul se consideră desființat de drept. Nimic nu împiedică părțile contractante să decidă ele insele rezoluțiunea sau rezilierea contractului contractului, fără intervenția instanței dacă una din ele nu iși execută obligația prin inserarea în contract a unei astfel de clauze.
In ceea ce privește rezilierea contractului de închiriere pentru neplata chiriei prin notificare din data de 3.11.2008 și reconfirmată ulterior prin notificarea din 3.08.2009 ambele trimise chiriașului, a arătat instanței de fond că, in cuprinsul contractului de închiriere, la capitolul Litigii se stipulează foarte clar ,,Rezilierea contractului va avea loc automat in caz de neplată a chiriei pe o durată de 60 de zile, dată la care imobilul va fi evacuat voluntar.” Cu toate acestea, instanța de fond reține, in mod cu totul eronat că „nu există dovada rezilierii contractului de inchiriere”. Prin urmare, aceasta a fost voința celor două părți contractante și nu era nevoie de intervenția unei instanțe de judecată pentru care să constate intervenirea rezilierii contractului și nici nu era necesar ca cealalată parte, respectiv chiriașul, să-și asume această reziliere. Oricum chiriașul, prin semnarea contractului de inchiriere și-a asumat toate clauzele stipulate in acesta prin urmare și pactul comisoriu de la capitolul " Litigii" privind rezilierea contractului de inchiriere pentru neplata chiriei care, din punct de vedere legal, a operat de plin drept de !a data primei notificări, respectiv data de 3.11.2008.
Mai arată instanța de fond, fără a arăta pe ce-și bazează o asemenea afirmație, că prin notificarea din data de 3.08.2009 recurenta a considerat că i se cuvine chiria pe perioada decembrie 2008- iulie 2009 și-n acest caz n-ar fi intervenit o reziliere a contractului de închiriere. Consideră această motivație greșita și vădit neîntemeiată, deoarece din lecturarea notificării din data de 3.08.2009 se poate observa că a adus la cunoștință din nou Chiriașului că la data de 4.11.2008 a intervenit rezilierea antomată a contractului de închiriere, arătând care sunt obligațiile contractuale incălcate și i-a solicitat să părăsească imobilul. Nicăieri in cuprinsul acestei notificări nu se arată că recurenta solicită plata chiriei așa cum eronat reține instanța de fond. Faptul că firma . de chiriaș nu a evacuat voluntar imobilul proprietatea sa astfel cum era stipulat in contract, cum i ceruse ulterior prin notificare și l-a folosit in continuare până la evacuarea dispusă de instanță prin sentința civilă nr._ din 2.12.2010, nu inseamnă că nu s-a considerat reziliat de drept contractul de inchiriere incepând cu data de 4.11.2008, dată de la care și-a produs efectele rezilierea și a incetat contractul. Acest contract de inchiriere a fost inlocuit practic cu un abuz in legătură cu faptul că reprezentanții firmei . să se folosească in mod abuziv de imobilul proprietatea sa până la evacuarea efectivă a acetora.
Deși nu mai exista contract de inchiriere, acesta fiind reziliat, prevalându-se de clauza plecării "voluntare" din imobil, chiriașul a amânat in mod repetat eliberarea spațiului până in luna iunie 2012, când a fost evacuat silit in baza unei hotărâri definitive și irevocabile. Astfel, după pronunțarea hotărârii de evacuare in fond, chiriașul . calea de atac a recursului, recurs ce i-a fost anulat prin decizia civilă nr. 114 din 18.01.2012 a Tribunalului București. Ulterior, după redactarea deciziei din recurs și întoarcerea dosarului la Judecătoria sector 1, a reușit să obțină titlul executoriu și s-a adresat unui executor judecătoresc, care, după îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru obținerea încuviințării executării și trimiterea unei somații, a procedat in fapt la evacuarea chiriașului in luna iunie 2012.
Acestea sunt motivele pentru care s-a întârziat cu evacuarea din imobilul proprietatea sa, nicidecum nu a refuzat să-l evacueze pe motiv că ar mai fi primit de la chiriaș vreo sumă de bani cu titlu de chirie. In aceeași motivare a sentinței mai arată instanța de fond că "reclamanta are posibilitatea de a-si valorifica pretențiile pe calea unei acțiuni civile", motivație care, din punctul său de vedere este vădit nefondată, deoarece recurenta a depus dovezi ca firma . avut nici o activitate financiara, nici un patrimoniu - practic nu a existat si ca a intentat o acțiune pe care a retras-o exact din acest motiv astfel cum rezultă si din înscrisurile aflate la dosar.
Faptul că nu și-a valorificat pretențiile pe cale civilă nu reprezintă o motivație pentru a i se respinge această contestație, mai ales că recurenta nu era obligată să procedeze in acest fel, o astfel de acțiune rămânând la libera sa alegere. Chiar dacă ar fi obținut o astfel de sentință nu ar fi avut cum să-și recupereze creanța deoarece, așa cum a arătat firma . cum să o execute neavând bunuri in patrimoniu și nici vreo activitate financiară din care să rezulte profitul acesteia. In mod eronat instanța de fond mai reține că "nu există temei pentru a se considera ca veniturile nu se puteau realiza in perioada decembrie 2008 -iulie 2009" și nu a făcut dovada faptului că nu a incasat nici un ban cu titlu declarațiilor rectificative cu venituri zero, intimata trebuia să emită o nouă decizie de impunere in care să fie rectificate sumele de plată.
Este adevărat că executarea si maniera de executare a contractului intre părțile contractante cu privire la plata chiriei nu privește organul fiscal in calitate de terț, acesta fiind obligat să stabilească plățile anticipate in baza mențiunilor din contractul de inchiriere, dar are și obligația ca, in momentul intervenirii unei situații noi, de natură a schimba modalitatea de impunere, să țină seama de aceste modificări ale contractului in sensul rezilierii acestuia și să procedeze in consecință prin emiterea unei noi decizii de impunere care să reflecte situația de fapt reală in baza declarațiilor rectificative depuse de recurentă, unde a arătat că venitul realizat nu este cel din declarația estimativă ci in realitate este este 0 (zero).Prin urmare, chiar in codul fiscal se precizează că este vorba de veniturile obținute de proprietar din cedarea folosinței bunului, dar, dacă recurenta n-a mai obținut nici un venit din inchirierea bunului din luna decembrie 2008, nu putea fi obligată să plătească impozit la un venit nerealizat.
In drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 8 și 9 cod procedură civilă.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
In fapt, recurenta lonescu M. L. L., solicită instanței, admiterea recursului și anularea deciziilor de impunere nr._ /29.01.2009, respectiv nr._ /05.10.2009 și a titlului executoriu nr._ /05.07.2012, acte emise de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.
In ceea ce privește anulareadeciziilor de impunere nr._ /29.01.2009, respectiv nr._ /05.10.2009, emise de Administrația sector 1 a Finanțelor Publice, în baza declarațiilor fiscale depuse de recurenta lonescu M. L. L., se invocă excepția inadmisibilității.
Reclamanta a solicitat instanței de contencios administrativ anularea decizilor de impunere menționate anterior, în condițiile in care singurul act administrativ susceptibil de a fi contestat la instanța de contencios administrativ este decizia prin care se soluționează contestația.
Deciziile de impunere nr._ /29.01.2009, respectiv nr._ /05.10.2009, emise de Administrația sector 1 a Finanțelor Publice, pentru contribuabila I. M. L. L., au fost comunicate la data de de 19.02.2009, respectiv, 15.10.2009, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de AS1FP la dosarul cauzei, nu au fost contestate de către contribuabilă, astfel cum prevede Codul de procedură fiscală.
Conform prevederilor, art 205 din Codul procedura fiscală ,,1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii". ,,Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii” (art.207 alin. 1 Cod procedureă fiscală).
Având in vedere cele prezentate coroborate cu prevederile art.7 din Legea 544/2004 ,,înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există", rezultă că nu s-a indeplinit procedura prelabilă prevăzută de dispozițiile art.207 Cod de procedura fiscală.
Consideră că în situația in care s-ar admite o soluție contrară celor arătate mai sus, s-ar lipsi de aplicabilitate dispozițiile speciale, imperative, ale O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
După epuizarea procedurii administrative prealabile, prin emiterea deciziei date in soluționarea contestației, reclamanta se putea adresa instanței de contencios administrativ si fiscal.
În ceea ce privește contestarea titlului executoriu nr._ /05.07.2012, se solicită respingerea recursului, recurenta având posibilitatea contestării actelor de executare la instanța competentă, respectiv Judecătoria Sectorului 1- București.
Arată că împotriva actelor de executare silita fiscala se poate formula contestație la executare silita in temeiul art. 172 din OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala.
Aceste norme fiscale sunt completate de către dispozițiile legale prevăzute in Codul de procedura civila, cu privire la contestația la executare, dispoziții care in cadrul art. 711 alin. 1 teza I prevăd "împotriva executării silite insesi, precum si im potriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare".
Se poate observa, ca in conformitate cu prevederilor art. 713 alin. 1 din C.p.civ. "contestația se introduce la instanța de executare" in prezenta speța, instanța competenta sa judece este Judecătoria Sectorului 1- București.
Prin decizia nr.XIV din 5 februarie 2007, pronunțata in interesul legii de înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite - s-a stabilit ca „Judecătoria in circumscripția căreia se face executarea este competenta sa judece contestația, atat impotriva executării silite insesi, a unui act sau masuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscala de a indeplini un act de executare in condițiile legii, cat si impotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanța judecătoreasca sau de un alt organ jurisdictional, daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevăzuta de lege."
Având in vedere că măsurile de executare au fost dispuse pe teritoriul sectorului 1, consideră ca instanța competenta să judece prezenta contestație este Judecătoria Sector 1.
Pe fondul cauzei, se arată că, la data de 05.07.2012, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a emis somația nr._ si titlul executoriu nr._ împotriva debitoarei lonescu M. L. L. pentru recuperarea sumei de 3.343 lei. Debitul reprezintă penalități datorate pentru neachitarea a debitelor principale -impozit pe venituri din cedarea bunurilor, rezultat in urma depunerii declarațiilor de către contestatoarea în calitatea sa de contribuabilă., conform prevederilor art.81.și urm. din OG nr.92/2003 Codul de Procedura Fiscala.
În fapt, recurenta I. M. L. a încheiat cu . de închiriere nr._/08.10.2007 pe o perioadă de 10 ani, contract înregistrat la AS1FP.
În baza veniturilor obținute în urma încheierii contractului, au fost emise deciziile de impunere nr._ /29.01.2009 respectiv, nr._ /05.10.2009 pentru perioada 01.12._09.
în luna august 2009 recurenta a comunicat AS1FP faptul că a fost reziliat contractul de închiriere. În afară de notificare, recurenta nu a depus nici un alt încris care să dovedească încetarea contractului la aceea dată, înscris de la instanță privind rezilierea contractului sau document semnat de ambele părți privind încetarea contractului de închiriere.
Potrivit art 81 alin.2 C.pr. fiscală ,,contribuabili care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimonial personal au obligați, să depună o declarație privind venitul estimativ, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părți cum se reține și de instanța de fond în motivarea sentinței sentinței civile nr.3205/29.04.2014.
În lipsa depunerii unei declarații estimative de venit, au fost stabilite plăți anticipate pe baza venitului net din declarația privind venitul realizat pentru anul fiscal precedent .
Motivările recurentei cu privire la neînțelegerile avute cu chiriașul . nu și-a onorat obligațiile, privind plata chiriei, exced raportului juridic fiscal, cum în mod corect reține si instanța de fond.
În concluzie, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, atat de recurentă cat si de AS1FP, nu rezultă că în perioada decembrie 2008-iulie 2009, contribuabila lonescu M. L. L., nu ar fi obținut venituri în urma încheierii contractului de închiriere nr._/08.10.2007. Față de cele prezentate, nu se dovedește nelegalitatea ori netemeinicia deciziilor de impunere contestate, aspecte reținută și de instanța de fond.
Cu privire, la accesoriile din titlul executoriu nr._ /05.07.2012, se arată că acestea au fost stabilite prevederilor art.119 și urm. din OG 92/2003 - Cod pr.fiscala. Având în vedere că sumele cuprinse in titlurile executorii nu au fost achitate, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a emis acte de executare silită pentru recuperarea debitului, conform obligațiilor legale care-i revin in aceasta împrejurare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art 115 si urm. Cod Procedura Civila, O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, precum si H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
S-a solicitat și judecarea si in lipsa, conform art. 242 alin. 2 Cod procedura civila.
La termenul din 8.10.2014, recurenta I. M. L. L. a depus la dosar note de ședință, prin care a arătat că intimata a acceptat dovezile privind încetarea contractului prin Notificarea din 3.11.2008, confirmată prin hotărârea judecătorească și a admis introducerea unor declarații rectificative de tip 220 pentru anii 2009 și 2009, iar ca urmare debitul pe perioada 1.12.2008-3.08.2009 a fost compensat. Din declarația rectificativă pe anul 2008 ar reieși că recurenta ar avea o datorie de 3488 lei; nu a primit din partea intimatei nici înștiințare de plată până în luna august 2012, când această sumă era inclusă în totalul de 12 168 lei. Deoarece al data prezentei figurează cu un debit de 6057 lei, care ar reprezenta debitul de 3488 lei și 2569 lei dobânzi și penalități de întârziere, arată că nu datorează această ultimă sumă.
La același termen, Curtea a dispus citarea intimatei cu mențiunea de a preciza dacă s-au reemis decizii de impunere pe anii 2008, respectiv 2009 și de a le depune la dosar, inclusiv orice alte înscrisuri cu explicații, în raport de notele de ședință comunicate.
Intimata a depus la dosar precizări, însoțite de înscrisuri (filele 23-34).
Prin concluziile scrise, recurenta a arătat că va achita suma de 3488 lei (diferența dintre impozitul plătit în 2008 pentru veniturile realizate până la 1 noiembrie și suma calculată de ANAF după admiterea declarațiilor rectificative, dar ca nu este de acord cu plata dobânzilor și a penalităților. Se arată că figura ca debit cu suma de 3678 lei, reprezentând suma de 3488 lei de mai sus și 187 lei dobânda, precum și cu suma de 3406 lei din care face parte suma de 1109 lei (impozit pe venit la un contract curent) și diferența de 2296 lei, pe care o consideră nejustificată. De asemenea, solicită repunerea cauzei pe rol, pentru a se emite o nouă adresă către pârâtă.
Cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentă prin concluziile scrise, Curtea constată, pe de o parte că o asemenea cerere nu este la latitudinea părții, cât timp prev. art. 151 Cod de Procedură Civilă prevăd doar pentru instanță posibilitatea de a aprecia asupra necesității repunerii cauzei pe rol pentru a se solicita lămuriri suplimentare; pe de altă parte, orice cerere formulată după închiderea dezbaterilor nu mai poate învesti instanța; pentru aceste considerente, Curtea va respinge cererea de repunere pe rol a cauzei.
Analizând cauza de față prin prisma recursului formulat, a apărărilor intimatei și a ansamblului înscrisurilor depuse la dosar, Curtea constată următoarele:
Curtea constată că în recurs, intimata a depus înscrisuri noi la dosar, din care reiese faptul că au fost luate în considerare dovezile reclamantei privind rezilierea contractului de închiriere cu data de 3.11.2009, astfel cum aceasta a solicitat prin acțiune.
Astfel, la fila 19 din dosarul de recurs se află decizia de impunere anuală pe 2008, reemisă în data de 11.06.2014 (ulterior pronunțării sentinței) ca urmare a Declarației nr._ din 11.06.2014 depuse de recurentă, din care reiese că aceasta mai avea de achitat suma de 3488 lei.
De asemenea, la fila 33 a fost depusă Decizia de impunere aferentă anului 2009, reemisă în data de 11.06.2014 (ulterior pronunțării sentinței) ca urmare a Declarației nr._ din 11.06.2014 depuse de recurentă, prin care au fost stabilite sume în minus în cuantum de 9540 lei.
Cum recurenta a arătat că datorează suma de 3488 lei, criticile referitoare la neluarea în considerare a datei corecte de reziliere a contractului de închiriere sunt nefondate.
Recurenta a arătat că este nemulțumită de stabilirea accesoriilor în cuantum de 2296 lei, deoarece nu a fost înștiințată de existența debitului inițial. Cu toate acestea, cu privire la modul de calcul, recurenta nu a adus în concret nicio critică de nelegalitate care să poată fi analizată de instanță. Împrejurarea că recurenta nu ar fi fost încunoștiințată despre existența debitului inițial nu reprezintă în sine un motiv de nelegalitate, cât timp stabilirea acestor debite se face pe baza declarațiilor recurentei. Astfel, cum abia în 2014 recurenta a redepus declarația de venituri, stabilirea corectă a debitului abia la data de 11.06.2014 este legată de depunerea declarației abia la această dată.
În lipsa unor critici concrete de nelegalitate, cum actul administrativ fiscal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară, probă contrară ce nu a fost făcută de recurenta-reclamantă, Curtea urmează să constate că accesoriile au fost calculate conform prev. art. 119 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Curtea nu se va pronunța asupra apărărilor formulate de intimată în legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii și excepția necompetenței materiale a instanței, având în vedere următoarele: excepția inadmisibilității acțiunii a fost soluționată și de prima instanță, iar intimata-pârâtă nu a înțeles să formuleze recurs împotriva soluției de respingere ca neîntemeiată a acestei excepții, astfel că această soluție a dobândit putere de lucru judecat, neputând fi reiterată în recurs; excepția necompetenței materiale a primei instanțe nu poate fi invocată direct în recurs, față de prev. art. 159 indice 1 Cod de Procedură Civilă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol a cauzei.
Respinge recursul promovat de recurenta-reclamantă I. M. L. L., cu domiciliul în București, .. 30, .. H, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 3205 /29.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – – Secția a II-a (fostă Secția a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 1 București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, ., sector 2, ca nefondat.
Respinge cererea recurentei reclamante de obligare a intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. M.
GREFIER
A. M. C.
sentința civilă nr. 3205 /29.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – – Secția a II-a (fostă Secția a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._
judecător fond: C. I.; 2 ex/ red. jud. AM/ data red. 05.01.2015
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1126/2014. Curtea de... → |
|---|
