Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 538/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 538/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 69705/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 538
Ședința publică de la 27 ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: N. V.
JUDECĂTOR: I. M. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții pârâți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 PRIN DGFPMB și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1252/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimatul reclamant C. L. A. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant prin avocat Marynesku M., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul reclamant, prin avocat, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise. Solicită obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și depune la dosarul cauzei dovada acestor cheltuieli.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 31.10.2011 reclamantul C. L. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 PRIN D.G.F.P.M.B, anularea deciziei de calcul nr._/19.08.2011, obligarea acesteia la restituirea sumei de 3.507 lei, achitata cu titlu de taxa pe poluare si a dobânzii legale, precum si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr. 1252/12.03.2013 tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei AFP Sector 4 ca neîntemeiata, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei AFM, a respins acțiunea formulata in contradictoriu cu aceasta parata ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, a admis in parte cererea precizata formulată de reclamantul C. L. A. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 PRIN D.G.F.P.M.B. și DIRECȚIA G. DE FINANȚE PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a anulat Decizia nr.421/12.10.2012 de soluționare a contestației emisa de DGFPMB, a anulat decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/19.08.2011 emisa de parata AFP Sector 4, a obligat parata AFP Sector 4 prin DGFPMB sa plătească reclamantului suma de 3.507 lei, taxa pe poluare si dobânda legala fiscala calculata in condițiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscală, a admis cererea de chemare in garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU formulata de parata AFP Sector 4, a obligat chemata in garanție AFM la plata către parata AFP Sector 4 a sumei de 3.507 lei, taxa pe poluare si dobânda legala fiscala calculata in condițiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala, a obligat parata AFP Sector 4 prin DGFPMB sa plateasca reclamantului suma de 851 lei, cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.F.P sector 4 este neîntemeiata, fata de împrejurarea ca exista raporturi juridice intre reclamant si aceasta parata generate de faptul încasării taxei de către aceasta.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei AFM invocată de instanță din oficiu a fost admisa întrucât aceasta parata nu este emitenta actului administrativ contestat, motiv pentru care actiunea formulata in contradictoriu cu aceasta parata a fost respinsa ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, reclamantul a achiziționat cu factura de la fila 11 un autoturism second hand marca Renault Megane cu numar de identificare WFBMSF_, an de fabricație 2008, înmatriculat pentru prima data la 02.07.2008, iar pentru înmatricularea in Romania, a fost nevoit sa plătească o taxa de poluare in cuantum de 3.507 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/19.08.2011 si din chitanta . nr._/19.08.2011.
Acesta a formulat plângere prealabila prin care a solicitat anularea deciziei de calcul si restituirea taxei de poluare pentru autovehicule achitate, înregistrată la pârâta AFP Sector 4 sub nr._/07.09.2011, soluționata de parata negativ prin decizia nr.421/12.10.2011.
Ca urmare, instanța de fond a apreciat ca acesta s-a adresat corect autorității emitente a deciziei de calcul a taxei, care este si instituția care a încasat contravaloarea taxei pe poluare si ca prin măsura impunerii acestei taxe in legislația interna i s-a produs reclamantului o vătămare, in condițiile in care aceste norme încalcă legislația comunitara, astfel ca avea interes sa uzeze de prevederile Legii 554/2005.
Totodată, instanța de fond a constatat ca reclamantul a formulat in termenul legal, prev.de art.11 din acelasi act normativ, actiune in instanta, atat fata de decizia de solutionare din partea autoritatii administrative care a emis decizia de calcul a taxei, cat si pentru restituirea sumei platite.
In privința cererii de restituire a sumei achitate, tribunalul a retinut ca plângerea prealabila nu era necesara conform art.7 al. 5 din Legea nr.554/2005 raportat la art.2 al.2 din Legea nr.554/2005 si fata de Decizia nr.24/2011 a ICCJ pronuntata in aceasta materie.
Nesolutionarea cererii de catre pârâta AFP Sector 4 de restituire către reclamant a sumei solicitate, reprezentand contravaloarea taxei de poluare auto incasata este nejustificata. Potrivit art.3 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2005. Autorismul achizitionat de reclamantul nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art.3 alin.2 si art 9 alin.1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse in România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație, înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art.90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Potrivit considerentelor CEJ, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art.10 din Tratat.
Este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că refuzul de soluționare a cererii reclamantului de catre pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2005, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2005 republicată, Tribunalul a admis in parte cererea precizata, a anulat decizia de solutionare a contestatiei nr.421/12.10.2012 emisa de DGFPMB si decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/19.08.2011 emisa de parata AFP Sector 4 si va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 3.507 lei, reprezentând taxa pe poluare si a dobanzii legale calculate in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala.
F. de dispozitiile art.60 C.p.civ., Tribunalul a admis si cererea de chemare in garantie a Administratiei F. de Mediu formulata de parata si a obligat chemata in garantie la plata catre parata AFP sector 4 a sumei de 3.507 lei, taxă de poluare și a dobânzii legale calculate in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala, intrucat suma achitata paratei cu titlul de taxa pe poluare a fost virata de parata in contul AFM, suma constituindu-se venit la bugetul F. pentru Mediu si fiind gestionata de chemata in garantie, potrivit art.1 al.1 si art.5 al.4 din OUG nr.50/2008.
In temeiul art.274 C.p.civ, instanța de fond a obligat parata AFP Sector 4 prin DGFPMB si la plata sumei de 851 lei(taxa timbru si onorariu avocat), cheltuieli de judecata către reclamant, pârâta fiind partea care a căzut in pretentii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 PRIN DGFPMB și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
În motivarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, s-a arătat că hotărârea este, in parte, netemeinica si nelegala, fiind data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod Procedura Civilă.
A arătat recurenta-pârâtă că instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea formulata de către intimatul-reclamant si a dispus anularea Deciziei nr. 421/12.10.2012 emisa de către D.G.F.P. - M.B..
Astfel, prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/19.08.2011, Administrația Finanțelor Publice sector 4 a stabilit o taxa pe poluare pentru autovehicule in suma totala de 3.507 lei, in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Se retine ca regimul taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare de la data de 1 iulie 2008, conform art. 14 din OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, care stabilește ca începând cu data de 1 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării Programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si Completările ulterioare.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezulta ca aceasta este in mod legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare reținute de către instanța de fond, se retine ca art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar in conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 "Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Rezulta ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului.
A menționat recurenta-pârâtă dispozițiile art. 90 primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) Europene si potrivit art. 111-170 - secțiunea VI -"Dispoziții fiscale" din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Din jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, prin HG nr. 686/2008 nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Afirmațiile instanței de fond, precum ca, taxa pe poluarea reglementata prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului este ilegala, si discriminatorie nu pot fi reținute întrucât OUG nr. 50/2008 a fost emisa in temeiul art. 115 alin 4 din Constituția României si a fost adoptata: "în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea in valorile limită prevăzute de legislația comunitară in acest domeniu, a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, a avut in vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate in regim de urgentă, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale si a considerat că aceste elemente vizează interesul public si constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.
De asemenea, cu privire la legalitatea instituirii taxei pe poluare prin OUG nr. 50/2008 si la respectarea de către aceasta a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Constituție, recurenta a menționat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 802/2009 din_ (definitiva si general obligatorie) publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din_ referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, și, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, la care face referire instanța in motivarea hotărârii, nu sunt incidente in cauza, întrucât taxa pe poluare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări in România.
Astfel, legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe pe poluare cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
A mai precizat recurenta-pârâtă, de asemenea, ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existenta unei taxe pe poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare.
F. de cele menționate mai sus, a învederat recurenta-pârâtă faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești.
Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei pe poluare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene.
Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege." Astfel arătam ca nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.
Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa pe poluare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Totodată, instituirea taxei pe poluare prin O.U.G. nr.50/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata conform cărora "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului, in scopul realizării cerințelor legii", in condițiile in care potrivit dispozițiilor constituționale in vigoare, numai Parlamentul si Guvernul pe baza delegării legislative sunt abilitate sa adopte masuri legislative pentru modificarea si completarea actelor normative interne pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedura Civila; O.U.G. nr.50/2008.
În motivarea cererii de recurs formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 prin DGFPMB, s-a arătat că, hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod Procedura Civila.
A arătat recurenta-pârâtă că, in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 arătându-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare.
(6) Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția noastră si intimata -reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care va solicitam admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat recurenta-pârâtă că instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea.
Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază recurenta că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.214^1- 214^3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, a precizat recurenta-pârâtă că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond a precizat recurenta-pârâtă că, incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
In susținerea acestui punct de vedere a invocat recurenta-pârâtă si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire.
A menționat recurenta-pârâtă ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, a precizat recurenta-pârâtă că principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
A precizat recurenta-pârâtă, de asemenea, ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, a învederat recurenta-pârâtă că, în literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, intru cat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, a învederat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Din prevederile art.8 din OUG nr.50/2008, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii ca intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a solicitat recurenta să se considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
F. de argumentele prezentate, a solicitat recurenta-pârâtă instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neîntemeiate.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedura Civila.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinări.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de ambele recurente, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat, la data de 20.06.2011, un autovehicul second hand pentru care a achitat la data de 19.08.2011, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 PRIN DGFPMB, aceasta nu este întemeiată.
Astfel, din actele dosarului, rezultă că AFP Sector 4 a emis decizia de calcul al taxei de poluare, suma fiind ulterior încasată prin Trezoreria sectorului 4, astfel că ea este parte în raportul juridic dedus judecății, decurgând din plata nedatorată, justificând, în calitate de emitentă a actului contestat, calitatea sa procesuală pasivă.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurentele pârâte nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea, se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
În reglementarea dată de OUG nr.50/2008 și, respectiv de Legea nr.9/2012, după suspendarea art.4, se urmărește sau cel puțin se realizează un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat Curtea în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-a că primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, CJUE a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de CJUE într-o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
Prin urmare, cât privește fondul pretenției principale, din Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza T. c. României rezultă că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N. c. României, prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, cum este și situația reclamantului creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Având în vedere considerentele și dispozitivul hotărârilor CJUE mai sus menționate, obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive (inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, Curtea conchide că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare menționate, nefiind întemeiat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, negăsind întemeiat niciunul dintre motivele de recurs invocate, Curtea - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 – va respinge recursurile ca nefondate.
În speță fiind îndeplinite condițiile art.274 C.pr.civ., în sensul că recurentele pârâte au pierdut procesul, iar intimatul reclamant a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, făcând și dovada acestora, Curtea va obliga recurentele la plata către intimatul-reclamant a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții pârâți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 PRIN DGFPMB și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1252/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimatul reclamant C. L. A. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondate.
Obligă recurentele la 600 lei ch. jud. către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. N. I. M.
V. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./2 ex
Jud. fond D. C.
T. București
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2169/2014.... | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... → |
|---|
