Pretentii. Decizia nr. 2654/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2654/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 554/116/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ CU NR. 2654

Ședința publică din data de 3 aprilie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - C.-M. C.

JUDECĂTOR - G. G.

JUDECĂTOR - O. D. P.

GREFIER - R. O.

Pe rol pronunțarea recurentului civil declarat de recurentul reclamant B. S. C., împotriva sentinței civile cu nr. 822/2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, cererea de chemare în judecată având drept obiect anulare act administrativ –taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de noul Cod de procedură civilă, precum și faptul că recurentul reclamant înaintează la dosar dovada achitării taxei de timbru.

Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și invocă din oficiu excepția nulității recursului, în temeiul art. 486 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că recurentul reclamant nu s-a conformat obligației de a înainta la dosar cererea de recurs însușită de un avocat și împuternicirea avocațială și nici nu a făcut dovada faptului că este licențiat în drept și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

CU R T E A,

Asupra prezentei cauze constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17.06.2013, recurentul – reclamant B. S. C. a declarat recurs împotriva sentinței civile cu nr. 822/2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași.

În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea (art. 488 alin.1 pct. 5 Cod proc.civ.) și că această hotărâre nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin.1 pct. 7 și 9 Cod proc.civ.). În esență, recurentul a arătat că în mod greșit s-a apreciat de instanța de fond că cererea sa este neîntemeiată și că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu contravin dispozițiilor comunitare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin adresa emisă de instanță la 01.07.2013 și comunicată recurentului la 05.07.2013 Curtea i-a pus în vedere acestuia faptul că are obligația ca în 10 zile de la primirea respectivei adrese, sub sancțiunea anulării cererii, să depună cererea de recurs însușită de un avocat, să indice numele, prenumele și domiciliul ales al avocatului, împuternicirea avocațială a acestuia, sau să facă dovada că este licențiat în drept, conform dispozițiilor art. 13 alin.2 NCPC .

La termenul din data de 03.04.2014 Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității cererii de recurs pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de dispozițiile art. 486 NCPC.

Asupra excepției nulității cererii de recurs, Curtea constată că este întemeiată și urmează să o admită, cu consecința anulării cererii de recurs.

Curtea reține următoarele că art. 486 alin.1 NCPC prevede că:

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate;

(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic.

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Astfel, constatând că recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii de recurs astfel cum i s-a pus în vedere, Curtea urmează a dispune anularea cererii în temeiul art. 486 Noul Cod proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul reclamant B. S. C., împotriva sentinței civile cu nr. 822/2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași față de dispozițiile art. 486 alin. 2 și alin. 3 din noul Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 83 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C.-M. C. G. G. O. D. P.

GREFIER,

R. O.

Red.jud. Gh. G.

Tehnored. C.O./4 ex.

Judecător de fond: C. I., Tribunalul Călărași

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2654/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI