Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5550/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5550/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 34565/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5550
Ședința publică de la 27.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI prin reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al ADMINSITRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.5226/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/3/2012, în contradictoriu cu intimatul – reclamant E. O. – G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant – prin avocat E. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta – pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 23.06.2014, întâmpinare formulată de intimatul – reclamant, la recursul promovat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice.
Apărătorul intimatului – reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra celor 2 recursuri formulate.
În ceea ce privește recursul promovat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în nume propriu, apărătorul intimatului-reclamant apreciază că aceasta nu are calitate procesuală pasivă pentru simplul aspect că, din însăși acțiunea inițiată, a chemat în principiu în judecată Administrația Financiară Sector 6 și Ministerul Finanțelor Publice pe considerentul că plata taxei și restituirea acesteia se face prin intermediul Trezoreriei, a unităților de trezorerie ce ține de Ministerul Finanțelor Publice.
Deci, consideră că recursul promovat de această autoritate - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - poate fi admis în sensul calității procesuale a acesteia.
În ceea ce privește recursul promovat de aceeași autoritate, dar în calitate de reprezentant legal al Administrației Sectorului 6, solicită respingerea acestuia.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6, astfel cum a dezvoltat pe larg și în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar, consideră că aceasta are calitate procesuală pasivă, având în vedere că se solicită anularea actului, a deciziei de impunere și repararea pagubei și în concordanță cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta are calitate procesuală pasivă. Solicită deci respingerea acestui recurs și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul celor două recursuri ce fac obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5226/25.10.2013 Tribunalul București – Secția a IX-a C. a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul E. O.-G. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCURESTI reprezentată de DGRFPB și MFP-ANAF-D. G. A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/11.06.2012, emisă de către pârâtă pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 6.951 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei menționate și până la data restituirii efective. Totodată a obligat pârâta la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,3 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, ambele pârâte.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a solicitat în cadrul recursului său modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a sa și respingerea ca atare a acțiunii în contradictoriu cu ea.
A arătat că hotărârea este netemeinica si nelegala, fiind data cu încalcarea si aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, având in vedere următoarele considerente:
Astfel, prin calitate procesuala se înțelege titlul sau modul in care o persoana participa in raportul juridic, îndreptățind-o sa fie parte in proces. Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identității intre persoana paratului si cel obligat in cadrul aceluiași raport juridic.
Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București nu a încasat suma a cărei restituire se solicita, astfel ca aceasta nu poate fi parte in raportul juridic dedus judecații si de aceea nu exista motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătoreasca in contradictoriu cu D.G.R.F.P.B..
In același sens, din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezulta ca raportul juridic este născut intre persoana vatamata reclamant si autoritatea competenta in soluționarea cererii de restituire a taxei - AFP Sector 6.
Potrivit art.7 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorata de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare".
Conform prevederilor art.33 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. Or, in speța de fata reclamantul este contribuabil persoana fizica cu domiciliul in sectorul 6 si este administrat din punct de vedere fiscal de Administrația Finanțelor Publice Sector 6.
In drept, a invocat art.304 pct.9 Cod Procedura Civila.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, a solicitat în cadrul recursului său modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie privind hotărârea instanței de fond:
1. Instanța de fond in mod nelegal a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației sector 6 a Finanțelor Publice.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1 alin. 2, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația Fondului pentru Mediu: "(2) "Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu. în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului., organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.5 alin.1) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.3 din Legea nr.9/2012 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu". A învederat faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr.9/2012) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația Fondului Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisii poluante achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003: prin achitarea taxei de către aceasta, intre instituția pârâtă si intimatul-reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe pentru emisii poluante, motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
A mai arătat că în mod greșit instanța a respins cererea de chemare în garanție, fiind îndeplinite prev art. 60 C..
Pe fondul cererii, a arătat că in temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.F.P. sector 6 a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru suma de 4705 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către acesta.
Reclamantul nu contesta modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr.9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Insa prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ menționat: Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare:
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru mediu fiind gestionata de Administrația Fondului pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, arată ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art.4.
Mai mult, prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, a arătat că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de intimatul-reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideră ca suma nu poate fi restituita.
Referitor la plata dobânzii fiscale, reglementată de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, a precizat că nu sunt îndeplinite condițiile privind acordarea acesteia.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecata, solicită admiterea recursului si respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile art. 274 Cod de proc. civilă.
Astfel, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fim obligată la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, a invocat art. 304. pct. 9 Cod Procedura Civila.
Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește pretinsa omisiune a instanței de fond de a soluționa excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AS6FP, ca și cererea de chemare în garanție, Curtea reține că această pârâtă a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură, întâmpinarea și cererea de chemare în garanție, după reținerea cauzei în pronunțare, așadar după încheierea dezbaterilor.
Or, față de dispozițiile art. 61 alin. 1 C., pârâta era decăzută din dreptul de a mai formula cerere de chemare în garanție, întrucât deși a fost depusă odată cu întâmpinarea, totuși nu a respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 114 indice 1 alin. 2 C.. Oricum, după închiderea dezbaterilor nu mai poate fi luată în discuție o astfel de cerere, astfel că în mod corect tribunalul nu s-a pronunțat asupra ei, nefiind legal învestit cu această cerere incidentală. Pârâta poate să își valorifice pretențiile împotriva Administrației Fondului pentru Mediu pe calea unei cereri separate.
I. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambele pârâte, fiind vorba despre o excepție absolută, peremptorie, aceasta poate fi analizată direct în recurs, Curtea reținând următoarele:
In general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat să respecte dreptul (calitatea procesuală pasivă).
In cadrul acțiunii in contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitării atribuțiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creanțelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrării unor anumite categorii de creanțe fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta aparține organelor fiscale menționate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 și art. 10 din Legea nr. 9/2012, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 9/2012, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca și obligații fiscale se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice.
Ca atare, Curtea va respinge excepția invocată de pârâta Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice și va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGRFP București.
II. Analizând motivele de fond invocate de recurenta DGRFP București în reprezentarea AS6FP cu privire la pretinsa natură legală a taxei de poluare, Curtea reține următoarele:
Reclamantul E. O.-G. proprietar al autoturismului marca Ford, . WF0NXXGBBNVR38681, înmatriculat pentru prima oară în Germania la 25.09.1997 a solicitat înmatricularea acestuia în România, motiv pentru care a achitat taxa pentru emisii poluante în cuantum de 6951 lei, conform chitanței . nr._/11.06.2012.
Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România. Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 263/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Curtea reține că regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 coroborat cu OUG nr. 1/2012, a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Practic Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după adoptarea OUG nr. 1/2012, a menținut regimul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008, cu privire la care CJUE se pronunțase în cauzele T. și N..
Abia ulterior datei de 01.01.2013, când art. 4 alin. 2 din Lege a redevenit aplicabil, nu se mai poate vorbi de discriminare, derivată din taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
De asemenea, în ceea ce privește soluția dată cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este corectă, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului
suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât Curtea Europeană de Justiție în cauza C 565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia” (paragraful 28).
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În sfârșit, observă Curtea că sunt nefondate criticile recurentei AS6FP privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, prin admiterea acțiunii reclamantului, a căzut în pretenții în sensul disp. art. 274 alin. 1 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C., Curtea va respinge recursul formulat de Direcția G. A Finanțelor Publice București, în numele Administrației Sector 6 A Finanțelor Publice, ca nefondat.
Totodată, având în vedere că motivul de modificare (art. 304 pct. 9 C.) invocat prin cererea de recurs, astfel cum a fost argumentat de recurenta-pârâtă DGRFPB, este întemeiat, Curtea în baza art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, va admite recursul promovat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în nume propriu, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și va respinge cererea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în numele ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5226/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a d C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/3/2012, în contradictoriu cu intimatul – reclamant E. O. – G., ca nefondat.
Admite recursul formulat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva aceleiași hotărâri.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și respinge cererea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. P.S./2 ex.
JUD. FOND M. I. C. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Alte cereri. Sentința nr. 2486/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 17/2014. Curtea de... → |
|---|
