Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6902/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6902/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 13645/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6902
Ședința publică din data de 29 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: V. H.
JUDECĂTOR: V. B.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă DIRECTIA GENERALA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 4 împotriva sentinței civile nr. 4334/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . P. IMPEX SRL, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 25.09.2014 intimatul-reclamant a depus întâmpinare și că prin motivele de recurs recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4334/23.09.2013, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis cererea privind pe contestator . P. Impex SRL în contradictoriu cu intimatul Direcția Generală De Impozite Și Taxe Locale Sector 4, a anulat în parte Decizia nr. II D_/11.04.2012 emisa de parata, în ceea ce privește soluția de respingere parțiala a contestației reclamantei și a anulat Decizia de impunere nr. II D_/28.02.2012 emisa de parata, așa cum a fost modificata ca urmare a admiterii parțiale a contestației reclamantei prin Decizia nr. II D_/11.04.2012.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, că alaturi de regula de maxima generalitate afirmata în alin. 1 al art. 256 C.fisc. (intitulat „Reguli generale”), redat la pct. II de mai sus, potrivit careia proprietarul datoreaza impozitul pe teren, la alin. 3 al aceluiasi articol, legiuitorul instituie o alta regula generala, potrivit careia, în ipoteza în care calitatea de proprietar apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, iar folosinta (utilizarea, exploatarea, administrarea) terenului, ca prerogativa a unui drept real corespunzator proprietatii publice sau private a statului ori unitatilor administrativ-teritoriale sau ca simplu drept de creanta, a fost transmisa altor persoane în baza unor contracte sau a unor acte administrative (unilaterale ori bilaterale), sarcina fiscala (denumita „taxa pe teren”) incumba „concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, dupa caz”.
A mai reținut că interpretarea logica a prevederilor art. 256 alin. 3 C.fisc., prin folosirea argumentului potrivit caruia unei formulari generale a textului legal trebuie sa ii corespunda o aplicare tot generala, fără introducerea unor restrictii și diferentieri pe care legea nu le instituie expres (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), conduce la concluzia ca sintagma „concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, dupa caz” vizeaza nu numai persoanele care au calitatea de prim dobanditor al folosintei (utilizarii, exploatarii, administrarii) terenului proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, ca efect al contractului/ actului administrativ unilateral incheiat cu/emis de autoritatea administratiei publice de stat sau locala competenta, ci și subdobanditorii aceleiasi prerogative, ca efect al conventiilor incheiate cu dobanditorii initiali.
De asemenea a reținut că, altfel spus, elementul determinant în stabilirea sferei contribuabililor taxei pe teren este dat de calitatea de titular al prerogativei în discutie, indiferent dacă aceasta calitate a fost dobandita . sau derivat. Spre acelasi sfarsit, potrivit dispozitiilor art. 256 alin. 3 C.fisc., taxa pe teren incumba contribuabililor „în condiții similare impozitului pe teren”.
Totodată a reținut că din prevederile art. 259 alin. 1 C.fisc., redate la pct. II de mai sus, rezulta ca faptul generator al obligatiei fiscale de plata a impozitului pe teren il constituie dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului; simetric, așa cum rezulta din prevederile art. 259 alin. 2 C.fisc., instrainarea dreptului de proprietate asupra terenului constituie o cauza de stingere a obligatiei fiscale de plata a impozitului.
Mutatis mutandis, nasterea obligatiei fiscale de plata a taxei pe teren este subordonata dobandirii folosintei (utilizarii, exploatarii, administrarii) terenului, ca prerogativa a unui drept real corespunzator proprietatii publice sau private a statului ori unitatilor administrativ-teritoriale sau ca simplu drept de creanta, iar transferul acestei prerogative determina incetarea existentei obligatiei în discutie în ceea ce-l priveste pe transmitator și nasterea aceleiasi obligatii în sarcina dobanditorului.
A mai reținut pe de alta parte, faptul ca, inca de la edictarea regulii instituite prin prevederile art. 256 alin. 3 C.fisc., legiuitorul a avut în vedere și ipoteza transmiterii folosintei (utilizarii, exploatarii, administrarii) terenului de catre dobanditorii initiali ai acestei prerogative, în sensul includerii în sfera de cuprindere a sintagmei „concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, dupa caz” și a persoanelor carora dobanditorii initiali le-au transmis, pe baze contractuale, prerogativa în discutie, rezulta și din completarea adusa pct. 73 alin. 2^3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, începând cu 31.01.2012, prin pct. 12 din H.G. nr. 50/2012.
A reținut totodată că, act administrativ cu forta juridica secundum legem, care organizeaza executarea Legii nr. 571/2003, H.G. nr. 50/2012 nu poate modifica și nici completa prevederile legii careia-i organizeaza aplicarea. Din aceasta perspectiva, introducerea celei de-a doua teze a pct. 73 alin. 2^3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, redata la pct. II de mai sus, nu poate fi interpretata în sensul ca, incepand cu data de 31.01.2012, s-ar fi extins sfera subiectilor impozabili vizati de prevederile art. 256 alin. 3 C.fisc., prin reglementarea unei noi categorii de contribuabili ai taxei pe teren, distincta de categoria contribuabililor configurata de legiuitor prin folosirea sintagmei „concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, dupa caz”, și anume categoria utilizatorilor finali, cum tinde a acredita, în mod eronat, parata din prezenta cauza.
A mai reținut că în lipsa vreunei modificari sau completari a prevederilor art. 256 alin. 3 C.fisc., singura interpretare compatibila cu textul legal anterior mentionat a celei de-a doua teze a pct. 73 alin. 2^3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 este aceea ca norma supusa interpretarii are caracter interpretativ. Prin norma analizata, Guvernul, ca autoritate delegata, nu face decat sa expliciteze regula instituita de legiuitor prin prevederile art. 256 alin. 3 C.fisc., enuntand modalitatea concreta de aplicare a regulii în discutie în ipoteza în care dobanditorul initial (concesionar, locatar, titular dreptului de administrare ori de folosință) încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru același teren cu alte persoane (utilizatori finali).
De asemena a reținut că, norma analizata nu face decat sa confirme ca, în situatia transmiterii folosintei (utilizarii, exploatarii, administrarii) terenului proprietate publica sau privata a statului ori unitatilor administrativ-teritoriale de catre dobanditorul initial, situatie subinteleasa de legiuitor inca din momentul formularii regulii inscrise în art. 256 alin. 3 C.fisc., interpretarea și aplicarea corecta a textului legal anterior mentionat, sub aspectul determinarii subiectului impozabil, este în sensul ca sarcina fiscala incumba utilizatorului final.
A mai reținut că din analiza datelor spetei, prin prisma considerentelor anterior prezentate, releva ca, obligatia fiscala de plata a taxei pe terenul de sport în suprafata de 18.000 m.p., situat în Bucuresti, .. 11, sector 4, obligatie ce incumba reclamantei, ca urmare a dobandirii dreptului de folosinta asupra acestui teren, prin contractul de comodat prezentat la pct. I.1 de mai sus, și-a incetat existenta, la data de 03.03.2003, ca urmare a transmiterii aceluiasi drept, ca efect al contractului de asociere în participatiune prezentat la pct. I.2 de mai sus, respectiv ca, în perioada 01.01._11, avuta în vedere la emiterea deciziei de impunere prezentata la pct. I.3 de mai sus, așa cum a fost modificata ca urmare a admiterii partiale a contestatiei reclamantei, prin decizia prezentata la pct. I.5-6 de mai sus, calitatea de titular al dreptului de folosinta asupra terenului în discutie, deci de debitor al taxei pe teren (utilizator final, în termenii utilizati în cuprinsul pct. 73 alin. 2^3 teza a doua din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003) a apartinut a Clubului Sportiv C. Steaua Sudului, nu reclamantei din prezenta cauza.
Totodată a mai reținut că atat decizia de impunere prezentata la pct. I.3 de mai sus, astfel cum a fost modificata ca urmare a admiterii partiale a contestatiei reclamantei, cat și decizia prezentata la pct. I.5-6 de mai sus, în ceea ce priveste solutia de respingere partiala a contestatiei reclamantei, sunt nelegale și, totodata, vatamatoare pentru reclamanta, acesta fiind obligata la plata unor sume de bani, cu titlu de taxa pe cladiri și majorari de intarziere, pe care nu le datora, potrivit legii. Analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de catre reclamanta devine, astfel, inutila.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea pârâtă Direcția Generala De Impozite Și Taxe Locale Sector 4, înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 15.04.2014, sub nr._ .
A criticat soluția pronunțată de către instanța de fond arătând că deși reia textele de lege invocate de D.G.I.T.L. Sector 4 prin întâmpinare, instanța le-a interpretat în mod greșit atunci când a soluționat cererea de chemare în judecată.
A mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu prevederile pct. 73 alin. 2A3 din H.G. nr. 44 / 2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren ".
Conform H.G. nr. 50/25.01.2012 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, începând cu data 31.01.2012, la pct. 73 alin (2A3) se modifică și va avea următorul cuprins: "în cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice ori persoanelor juridice, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. Dacă o persoană juridică - concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare ori de folosință - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru același teren cu alte persoane, taxa pe teren va fi datorată de utilizatorul final."
Conform prevederilor art. 259 alin. 6 din Legea nr. 571 / 2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, "Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției".
Conform prevederilor art. 83 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat "Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. [...]".
Conform prevederilor pct. 80 din H.G. nr. 44 / 2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, " La încadrarea terenurilor pe categorii de folosință, în funcție de subcategoria de folosință, se are în vedere tabloul următor: terenuri cu construcții - [...] terenuri de sport [...], terenuri neproductive: nisipuri zburătoare, bolovănișuri, stâncării, pietrișuri, râpe, ravene, torenți, săraturi cu crustă, mocirle și smârcuri, halde, gropi împrumut, deponii ".
Conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 69/2000 privind Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare,
" Art. 21 în sensul prezentei legi, sunt considerate structuri sportive:
a)asociațiile sportive;
b)cluburile sportive, inclusiv cele organizate ca societăți comerciale, unitățile de învățământ cu program sau profil sportiv, palatele și cluburile copiilor și elevilor;
c)asociațiile județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport;
d)ligile profesioniste;
e)federațiile sportive naționale;
f)Automobil Clubul Român, pentru activitatea de automobilism sportiv și karting sportiv;
g)alte organizații sportive naționale. "
Având în vedere și prevederile art. 67 alin. 5 din Legea nr. 69/2000 privind Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare, " Structurile sportive fără scop lucrativ sunt scutite de impozite și taxe locale ".
Cu privire la acordarea scutirilor în materie fiscală, a precizat că indiferent de actul normativ în care acestea sunt stipulate, nu se pot aplica dacă nu sunt preluate de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, acest lucru fiind prevăzut imperativ de dispozițiile art. 1 alin. 3:
„ ART. 1
Scopul și sfera de cuprindere a Codului fiscal
(3) în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal."
A mai arăta că, potrivit prevederilor legale, . P. IMPEX SRL, nu se încadrează în nici una din situațiile mai sus prezentate.
Totodată a arătat că scutirea la care se referă debitorul se poate aplica eventual terenului de sport proprietate publică și privata a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, dar în nici un caz comodantului, întrucât textele de lege amintite mai sus nu se referă la acordarea de înlesniri fiscale pentru această categorie, ba mai mult este precizat expres faptul că aceștia datorează taxă pe teren.
A arătat de asemenea că prin adresa nr._/19.12.2011, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale ne-a transmis punctul său de vedere în sensul că în situația în care terenul aflat în proprietatea statului se subînchiriază, concesionează sau se dă în folosință prin oricare din modalitățile legale (contract de închiriere, contract de comodat, contract de asociere, contract de concesionare, etc), sarcina fiscală este a persoanei juridice care utilizează efectiv terenul, proporțional cu numărul de luni dintr-un an fiscal, începând cu data de întâi a lunii următoare exprimării acordului de voință al părților exprimat prin contract și se stabilește conform art. pct.77 din Hotărârea nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.
A mai arătat că având în vedere prevederile actelor normative enunțate mai sus, precum și răspunsul primit de la Ministerul Administrației și Internelor, Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale nr._/19.12.2011, instituție căreia ne-am adresat, rezultă fără echivoc faptul că aprecierile instanței de judecată potrivit cărora prin emiterea deciziei de impunere pe numele . PRODCOMIMPEX SRL, D.G.I.T.L. Sector 4 ar fi provocat acesteia o vătămare, întrucât a fost obligată la plata unor sume de bani sunt netemeinice și nelegale.
Totodată a arătat că instanța de judecată a reținut faptul că reclamanta a fost obligată la plata unor sume de bani cu titlu de taxa pe clădiri și majorări, însă în realitate prin decizia contestată, aceasta a fost obligată la plata unor sume reprezentând taxă pe teren, cele două noțiuni neputând fi în nici un caz confundate.
Față de cele precizate și având în vedere și dispozițiile legale invocate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței civile nr. 4334/23.09.2013 pronunțate de Tribunalul București, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, formulată de . P. IMPEX SRL ca fiind netemeinică și nelegală.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, art. 256 alin. 3, art. 259 alin. 6 din Legea nr. 571 / 2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pct. 73 alin. 2^3, pct. 80 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal cu modificările și completările ulterioare, art. 83 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, art. 21 alin. 1, art. 67 alin. 5 din Legea nr. 69/2000 privind Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare. Totodată a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă . P. IMPEX SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurată ca temeinică și legală.
A arătat că, făcând o apreciere corectă a probelor administrate și aplicând corect legea, instanța de fond a admis cererea noastră și a dispus anularea în parte a deciziei nr. II D_/11.04.2012 emisă de recurentă, în ceea ce privește soluția de respingere parțială a contestației noastre și anularea Deciziei de impunere nr. II D323046/22.02.2012 emisă de recurentă.
A mai arătat că pentru a lua această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.256 alin.3, art.259 alin.l și 2 Cod fiscal și art.73 alin 2 din normele de aplicare a Legii nr.571/2003, texte de lege pe care le-a interpretat în mod corect.
Totodată a arătat că instanța a reținut că H.G. nr.50/2012 nu poate modifica și completa prevederile legii căreia îi organizează aplicarea, ci nu face decât să expliciteze regula instituită de legiuitor prin prevederile art. 256 alin.3 Cod fiscal enunțând modalitatea concretă de aplicare a acesteia.
A arătat de asemenea că, întrucât dispozițiile art. 256 alin.3 Cod fiscal și respectiv pct.73 din H.G. nr.44/2004 nu au avut o interpretare și o aplicare unitară, H.G. nr.50/2012 nu face decât să confirme că în situația transmiterii folosinței terenului proprietate publică sau privată a statului, ori a unităților administrativ-teritoriale de către dobânditorul inițial, subiectul impozabil este utilizatorul final.
A mai arătat că interpretând în mod corect dispozițiile legale subapreciate, instanța de fond a apreciat ca obligația fiscală de plată a taxei pe terenul de sport în cauză, a aparținut utilizatorului final al terenului, respectiv CLUBUL SPORTIV C. STEAUA SUDULUI, ca efect al transmiterii dreptului de folosință prin Contractul de Asociere în Participațiune nr.22/03.09.2003.
Pentru motivele arătate, apreciind că recursul este nefondat, a solicitat respingerea lui și menținerea Sentinței civile nr.4334/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ ca temeinică și legală.
Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Critica recurentei vizând aplicarea în mod greșit de către prima instanță a prevederilor art. 21. alin. 1 din Legea nr. 69/2000 și art. 67 alin. 5 din Legea nr. 69/2000 privind scutirea de la plata impozitelor a anumitor structuri sportive nu poate fi reținută.
Astfel Curtea constată că nu acesta este motivul pentru care prima instanță a reținut că intimata – reclamantă nu datorează taxa de teren stabilită in sarcina sa.
Prima instanță a reținut că recurenta reclamantă . P. IMPEX SRL nu datorează taxa de teren stabilită în sarcina sa întrucât nu este utilizatorul final al terenului, iar această taxă este datorată de utilizatorul final conform prevederilor art. 256 alin. 3 Cod fiscal și prevederilor art. 73 alin. 2^3 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Curte reține că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, aceasta statuând în mod corect că prevederile art. 73 2^3 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal reprezintă o normă de interpretare, care nu face altceva decât să explice regula instituită de legiuitor la art. 256 alin. 3 Cod fiscal, stabilind că sarcina fiscală în discuție aparține utilizatorului final al terenului.
Cum in cauză, din analiza prevederilor contractului de asociere în participațiune nr. 22/03.09.2003, a rezultat că în perioada 01.01._11 dreptul de folosință asupra terenului în discuție a aparținut Clubului Sportiv C. Steaua Sudului, în mod just prima instanță a că utilizatorul final al terenului este Clubul Sportiv C. Steaua Sudului, acestuia revenindu-i obligția de a achita taxa pe teren, iar nu reclamantei . P. IMPEX SRL.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECTIA GENERALA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 4 împotriva sentinței civile nr. 4334/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . P. IMPEX SRL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. V. H.V. B.
GREFIER
P. B. B.
Red/Tehnored: ODP/PBB
2 ex. / 21.10.2014
Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: A. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6900/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 9533/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
