Despăgubire. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 9392/2/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 26

Ședința publică din data de 06.01.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

JUDECĂTOR - M. M. P.

GREFIER - E. S.

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 596/30.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă H. M. P., având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 24.12.2013, recurenta pârâtă a depus prin serviciul registratură note de ședință și cerere de introducere în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, iar intimata reclamantă H. M. P. a depus note prin care invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 34 alin. 1 și art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, după care:

Curtea constată că, potrivit Legii nr. 165/2013 a intervenit o transmisiune legală cu privire la drepturile și obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acestea fiind preluate de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, urmând a se face cuvenitele rectificări în sistem ecris și citativ.

Totodată, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ., Curtea rămâne în pronunțare cu privire la calificarea excepției prematurității invocată de către recurenta pârâtă prin notele scrise ca fiind motiv de recurs de ordine publică și de asemenea, pe sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 34 alin. 1 și art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 invocate de către intimata reclamantă, pe cererea de suspendare conform dispozițiilor art. 244, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de către aceiași intimată reclamantă cât și pe fondul recursului.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 596/30.01.2012 a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta H. M. P. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, în sensul că a fost obligat pârâtul să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent în dosarul întocmit pe numele reclamantei sub nr._/CC și ulterior, în termen de 60 de zile de la definitivarea evaluării, să emită pe numele reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire sub sancțiunea plății unor daune cominatorii în cuantum de 200 lei/zi de întârziere începând cu a 60 - a zi de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, reclamanta H. M. P. este beneficiară a Dispoziției nr. 7691 din 11.04.2007 emisă de Primarul General al Municipiului București (filele 39 - 40), prin care s-a propus acordarea de „măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 5, situat la etajul 5, vândut în baza Legii nr. 112/1995, cota parte din anexe și dependințe comune, cu cota de teren aferentă de 1,10%, situate în imobilul sin București, .. 27, sectorul 1, imposibil de restituit persoanei îndreptățite H. M. P.” (art. 1), dispoziție modificată ulterior prin Dispoziția nr._ din 09.02.2009 (filele 37 – 38), în privința menționării notificării și rectificării unor date personale referitoare la reclamantă.

Dispoziția, împreună cu întreaga documentație doveditoare, a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost înregistrată sub nr. nr._/CC/2009, potrivit recunoașterilor pârâtei.

Potrivit susținerilor pârâtei, la data de 16.01.2012, cu adresa nr. nr._/CC/16.01.2012, a solicitat relații de la Primăria Municipiului București referitoare la suprafața construcției, anexelor și dependințelor comune precum și a terenului pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii.

În drept, Curtea a reținut că ulterior soluționării notificărilor sau cererilor de retrocedare formulate de persoanele îndreptățite și emiterii deciziilor/dispozițiilor/ ordinelor de către entitățile învestite cu soluționarea acestora, dosarele administrative sunt înaintate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea parcurgerii procedurii administrative reglementate de dispozițiile din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, TITLUL VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Dispozițiile cuprinse în Titlul VII al legii cuprind reglementări de ordin procedural, cu etape individualizate în mod distinct (etapa înregistrării dosarelor; etapa verificării legalității măsurii de nerestituire în natură; etapa evaluării și stabilirii cuantumului despăgubirilor; etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire; etapa înregistrării cererii de opțiune; etapa emiterii titlului de plată; etapa efectuării plății), precum și de ordin instituțional, stabilind sfere de competențe și atribuții distincte (partajate între C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților).

Astfel, „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală (art. 13), iar potrivit art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, procedura de evaluare și de stabilire a sumei totale ce urmează a fi acordată în temeiul dispozițiilor din acest titlu este coordonată de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii titlului de plată, potrivit dispozițiilor art. 18, în baza căruia se poate efectua plata.

Art. 16 prevede: „(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

(2^1) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

(2^2) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

(6^1) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanților societății de evaluare desemnate de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deținătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se află bunurile respective, pe perioada și numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare.

(6^2) Deținătorii bunurilor imobile prevăzute la alin. (6^1) vor fi înștiințați în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.

(6^3) În caz de refuz, . în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din codul de procedură civilă fiind aplicabile.

(6^4) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanților societății de evaluare, băncile, notarii publici, agențiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum și orice alți deținători de informații privind tranzacțiile cu proprietăți imobiliare sunt obligați să le comunice de îndată, în scris, datele și informațiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligația de a asigura secretul datelor și informațiilor astfel primite.

(6^5) În cazul în care evaluatorul consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să-i acorde concursul pentru obținerea datelor și informațiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum și pentru îndeplinirea oricărei alte activități în același scop.

(7) În baza raportului de evaluare C. Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

(8) Dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire.

(9) În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.”

Astfel, Procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.

Curtea a reținut, din economia dispozițiilor prezentate, că în prima etapă a procedurii administrative, dreptul de cenzură al Secretariatului Comisiei Centrale se limitează la verificarea „legalității respingerii cererii de restituire în natură” (alin. 4), astfel încât verificările acestei instituții nu pot viza aspecte referitoare la eventuale neconcordanțe între suprafețe sau neindicarea acestora, sub aspect cantitativ, iar refuzul verificării legalității măsurii de nerestituire în natură nu poate avea la bază pretinse nereguli referitoare la insuficiente elemente de identificare a imobilului, aspecte care ar fi de natură să creeze impedimente numai în etapa evaluării imobilului.

În condițiile în care dispozițiile alin. 21 prevăd necesitatea însoțirii dosarelor de despăgubire „de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”, apare cu evidență că etapa verificării legalității titlului prin care se stabilește dreptul la despăgubire sub alte aspecte decât cel al posibilității sau imposibilității restituirii imobilelor în natură este anterioară și sfera persoanelor care pot exercita acest control de legalitate limitativ prevăzută, astfel încât controlul exercitat de către pârâtă, care stă la baza nesoluționării dosarului de despăgubire al reclamanților, nu are la bază un temei legal.

Este de necontestat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, iar instanța are de cenzurat atitudinea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în îndeplinirea obligațiilor legale într-un termen rezonabil, în cadrul procedurii administrative, pentru a nu se ajunge la o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., având în vedere că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat, pentru care i s-a stabilit dreptul la acordarea de despăgubiri, în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Reclamanta a supus controlului instanței de contencios administrativ pretinsa neîndeplinire, de către pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligațiilor sale legale din cadrul procedurii administrative, reglementată în Titlul VII, de parcurgere a etapei verificării legalității măsurii de nerestituire în natură, de trimitere a dosarului de despăgubire pentru efectuarea evaluării și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată, ce formează obiectul dosarului de despăgubire înregistrat sub nr._/CC/2009.

Astfel, verificând actele dosarului, rezultă că dosarul de despăgubire nr._/CC/2009 a fost înregistrat pe rolul Secretariatului Comisiei Centrale în anul 2009, astfel încât până la data înregistrării acțiunii pe rolul acestei instanțe, 01.11.2011, se impunea ca etapele verificării legalității măsurii de nerestituire în natură a imobilului și desemnării evaluatorului, aprobării sumei rezultate din evaluare, așteptării poziției reclamanților față de această sumă, să fie parcurse, îndeosebi dată fiind situația imobilului ce formează obiectul Dispoziției nr._ din 09.02.2009, vândut în baza Legii nr. 112/1995, astfel încât acesta există și poate fi identificat în teren de către evaluatorul ce urmează a fi desemnat, argumentele pârâtei referitoare la neprecizarea suprafeței acestuia nefiind de natură să justifice pasivitatea sa pe parcursul celor doi ani de la înregistrarea dosarului.

Este de necontestat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, însă neanalizarea dosarului reclamantului de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu este justificată având în vedere trecerea unui termen de 2 ani de la înregistrarea sa pe rolul Secretariatului Comisiei, în condițiile în care dosarul reclamantei abia a fost repartizat în vederea analizării legalității măsurii de nerestituire în natură.

Curtea a apreciat că nu este necesară exprimarea expresă în scris a refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, trecerea unui termen de 2 ani în care pârâta trebuia să parcurgă etapele procedurii administrative și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantului, fiind prin ea însăși expresia refuzului de soluționare care se constituie într-un abuz de drept administrativ conform Legii nr. 554/2004 contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar atitudinea pârâtei se circumscrie unui exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea a apreciat că omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și, pe de altă parte, că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ nerespectarea de către autoritatea publică pârâtă a unui termen rezonabil de soluționare a dosarului administrativ, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care notificarea soluționată prin Dispoziția nr. 7691 din 11.04.2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, rectificată ulterior doar prin Dispoziția nr._ din 09.02.2009, a fost înregistrată încă din anul 2001.

Calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri i-a fost recunoscută reclamantei prin Dispoziția nr. 7691 din 11.04.2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, în temeiul art. 26 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în soluționarea notificării nr. 3630/2001.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluat abuziv, reglementată de actele normative indicate mai sus, conferă consistență concluziei încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil.

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a unui proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Astfel, constatând că neparcurgerea etapei evaluării imobilelor ce fac obiectul Dispoziției nr. 7691 din 11.04.2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, astfel cum a fost rectificată prin Dispoziția nr._ din 09.02.2009, îi este imputabilă exclusiv pârâtului, Curtea a apreciat că se impune admiterea acțiunii și obligarea pârâtei C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent în dosarul întocmit pe numele reclamantei sub nr._/CC și ulterior, în termen de 60 de zile de la definitivarea evaluării, să emită pe numele reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire sub sancțiunea plății unor daune cominatorii în cuantum de 200 lei/zi de întârziere începând cu a 60 - a zi de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs parata C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată, invocând în drept Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, O.U.G nr.4/2012, Legea nr.117/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin.9, art. 3041 din Codul de Procedura Civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal însă, în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 și pentru considerentele expuse în încheierea de ședință din data de 14.03.2013, a fost preschimbat din oficiu termenul de judecată din 13.05.2014, scoasă cauză de pe rol și trimis dosarul pe cale administrativă la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În consecință, cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ cu prim termen de judecată la 06.01.2014.

La data de 24.12.2013 recurenta a depus la dosar cerere de introducere în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.), ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

La aceeași dată, recurenta a depus la dosar note de ședință prin care a învederat următoarele:

I. Cererea introductivă de instanță formulată de către reclamantă este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

1. La data la care reclamanta a depus cererea de chemare în judecată, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Așadar, această perioadă de suspendare a fost cuprinsă între 15.03._13.

Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirii propriu-zise, cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.

Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii CE.DO. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.

În aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.

2. Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Totodată, a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.

Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.

3. Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr._/09.02.2009 emisă de Primăria Municipiului București și înregistrat sub nr._/CC s-au făcut următoarele precizări:

Ca urmare a analizării dosarului înregistrat la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor sub nr._/CC, ce conține Dispoziția nr._/09.02.2009, emisă de Primăria Municipiului București în favoarea doamnei M. P. H., având ca obiect imobilul - apartament nr. 5, situat la etajul 5, .. 27, sector 1, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/17.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, s-a adresat rugămintea de a se completa dosarul de despăgubire mai sus menționat.

Potrivit textului de lege mai sus invocat, Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

În speța de față, Secretariatul Comisiei Naționale apreciază că documentația transmisă nu este completă, fiind imperativă atașarea următoarelor înscrisuri:

- înscrisuri din care să reiasă dovada preluării apartamentului nr. 5, situat la etajul 5. .. 27, sector 1. din proprietatea notificatoarei M. P. H..

În acest context, în cuprinsul anexei la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, transmisă instituției recurente de către AFI Serviciul Fond imobiliar, prin adresa nr. MS/_/2012, nu figurează preluarea imobilului revendicat din proprietatea doamnei M. P. H..

Totodată, s-a solicitat să se comunice dacă s-a formulat cerere în temeiul Legii nr. 112/1995, iar în caz afirmativ este necesar să se precizeze dacă s-au primit despăgubiri și să se transmită o copie a hotărârii emise.

Având în vedere lipsa înscrisurilor solicitate, potrivit dispozițiilor art. 32 al Legii nr. 165/2013, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.

Pe cale de consecință, în situația în care nu vor fi depuse documentele solicitate înăuntrul termenului anterior amintit, Secretariatul Comisiei Naționale va proceda la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii doar în baza documentelor existente în dosar, existând posibilitatea invalidării în tot sau în parte a Dispoziției nr._/09.02.2009.

Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului de 90 de zile prevăzut de lege și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

Totodată, s-a învederat faptul că dosarul trebuie completat cu documente necesare evaluării construcției potrivit art. 21 alin. (6), ulterior publicării normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 165/2013.

În speță, soluționarea dosarului înregistrat sub nr._/CC se va face în concordanță cu dispozițiile noului act normativ, la care s-a făcut referire mai sus.

În aceste condiții, s-a atras atenția asupra faptului că pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate, nu își mai găsesc justificare legală în condițiile noului cadrul legislativ instituit prin Legea nr.165/2013, dosarul aferent Dispoziției nr._/09.02.2009 urmând a se soluționa cu respectarea procedurilor din noua lege.

II. În subsidiar, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea Sentinței civile 596/2012, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), pentru următoarele considerente:

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.

Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013: în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte.

Potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Numai în situația în care dosarul este validat de către CNCI, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin. (9) din lege).

Totodată, potrivit prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, "evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."

Așadar, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să pună în aplicare dispozițiile legale adoptate de legiuitor, respectiv prevederile art. 1, art. 17 și art. 21 - 26, care prevăd expres: compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către C. Națională și evaluarea imobilelor potrivit grilei notariale.

Cu privire la cuantumul ce va fi stabilit în cuprinsul deciziei de compensare, s-au făcut următoarele precizări:

Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat.

Pe site-ul www.anrp.gov.ro sunt publicate grilele notariale aferente anului 2013.

Având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr. 165/2013, solicitarea de emitere a titlului de despăgubire, nu își mai găsește aplicabilitatea, motiv pentru care s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind ne fondată.

III. Cu privire la obligarea Comisiei Centrale la plata de daune cominatorii de 200 RON pe zi de întârziere, s-au învederat următoarele aspecte:

În conformitate cu prevederile potrivit art.8 alin. 1 din Legea nr.554/2004 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.262/2007 (Legea contenciosului administrativ), persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.1 lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale... De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cererii, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea dreptului sau interesului legitim.

Totodată, potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face.

Solicitarea de plată a penalităților în cuantum de 200 lei/zi de întârziere este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține reaua credință sau culpa Comisiei.

Într-adevăr, prin art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004 se prevede că "soluțiile prevăzute la alin.1 și alin.4 lit. b și c pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere".

Dar, trebuie observat faptul că art.18 alin.1 din Legea nr. 554/2004 face trimitere la art.8 alin.1 din aceeași lege care face referire la nesoluționarea în termen și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, ceea ce nu se poate invoca în cauza de față.

De asemenea, din formularea art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004 se deduce faptul că, pentru acordarea de penalități trebuiesc îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Reclamanții solicită aceste despăgubiri fără a face dovezile cerute de lege (vinovăție, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu).

În același context, menținerea penalităților stabilite prin sentința recurată, se constituie într-o sarcină mult prea oneroasă, care grevează asupra bugetului ANRP, prin care este finanțată și activitatea Comisiei Naționale, buget care este parte integrantă a bugetului de stat, care asigură și resursele financiare funcționării instanțelor de judecată.

Astfel, pe spezele Comisiei Centrale, s-a creat un sistem de obținere a unor profituri financiare însemnate în beneficiul unor categorii restrânse de persoane, respectiv cesionari, avocați, executorii judecătorești, sistem la creația căruia au contribuit ș instanțele de judecată, care au stabilit în sarcina Comisiei Centrale cheltuieli de judecată, penalități, daune, amenzi, într-un mod superficial și de multe ori la limita legalității.

Instanțele de judecată trebuie să își asume rolul, pe care îl au în cadrul procesului de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și să exercite atribuțiile de control nu numai asupra instituțiilor executive ale statului, cu atribuții în acest proces, ci și asupra diferitelor categorii de particulari, implicați, în diferite moduri, așa cum am arătat mai sus.

Prin urmare, raportat la textele legale mai sus menționate, s-a învederat faptul că obligarea Comisiei Centrale la plata penalităților de 200 RON pe zi de întârziere până la emiterea deciziei este neîntemeiată.

Având în vedere aspectele expuse, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea Sentinței civile 596/2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, în sensul respingerii pretențiilor conținute de cerere de chemare în judecată formulată de reclamantă, în principal ca fiind prematur formulate, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiate.

În drept, au fost invocate Legea nr.10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, OUG nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 165/2013.

La aceeași dată, 24.12.2013, intimata reclamantă H. M. a depus la dosar excepție de neconstituționalitate, respectiv:

1. Excepția de neconstituționalitate a disp. art.4 din Legea 165/2013 în raport de art. 15 alin.2, 16, art. 21 alin.3, art.20 din Constituție cu trimitere la art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, art. 44 alin. 1 și 2 din Constituție, art. 16 alin. 1 din Constituție.

2. Excepția de neconstituționalitate a disp. art. 34 alin. 1 și art. 35 alin.2 din Legea 165/2013 sunt neconstituționale în măsura în care se aplica situațiilor juridice născute anterior intrării ei în vigoare și acțiunilor introduce înainte de același moment, în raport de art. 21 din Constituție, cat și de art. 6.1. din C.E.D.O. și jurisprudența acesteia în aceasta materie, care se aplica cu prioritate în raport de art. 20 din Constituție.

Intimata reclamantă a mai solicitat deopotrivă ca în conformitate cu disp. art. 244 alin.(1) Cod proc. civ., să se dispună suspendarea soluționării cauzei.

În drept, au fost invocate disp. art. 29 alin. 2 și 4 din Legea nr. 47/1992 republicata precum și disp. art. 244 alin. (1) Cod proc. civ.

Analizând actele dosarului, Curtea reține:

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, cererea de trimitere spre soluționare a excepției de neconstituționalitate a art. 4, art. 34 alin. 1 și art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține următoarele:

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru declanșarea contenciosului constituțional, instanța reține că dispozițiile art. 29 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, reglementează condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate și, totodată, a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, iar dispozițiile art. 29 alin. 4 și 5 din Legea nr. 47/1992 - de strictă interpretare și aplicare - prevăd soluțiile ce pot fi pronunțate de instanțele judecătorești sau arbitrale în procedura declanșării contenciosului constituțional, care pot fi admiterea - când instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate constată întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate, sau respingerea, ca inadmisibilă - când aceste condiții nu sunt întrunite cumulativ.

Din analiza actelor dosarului, Curtea apreciază că cererea intimatei reclamante de sesizare a Curții Constituționale întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate.

Astfel, dispozițiile art. 4, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, pretins neconstituționale, fac parte dintr-o lege în vigoare la momentul invocării excepției și au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât reglementează cadrul legislativ în baza căruia recurenta-pârâtă a invocat aplicabilitatea dispozițiilor acestui act normativ și prezentului litigiu.

Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările ulterioare, va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată de către intimata reclamantă M. P. H. cu privire la dispozițiile art. 4, art. 34 alin. 1 și art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.

Sub aspectul temeiniciei excepției invocate, referitor la prevederile Legii nr. 165/2013, Curtea apreciază că se impune respingerea acesteia, întrucât dispozițiile criticate au o rațiune bine determinată față de scopul declarat al actului normativ, de a institui o formă de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, față de împrejurările obiective legate de existența hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României, precum și a scăderii participației statului, ca urmare conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, iar ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la acest Fond.

Dispozițiile Legii fundamentale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților publice nu sunt eludate întrucât același tratament constând în etapele noii legi este aplicat tuturor dosarelor aflate pe rolul instanțelor, indiferent de titular, fără excepție.

În plus, acest articol nu contravine dreptului cetățeanului la liberul acces la justiție în condițiile în care acțiunile aflate pe rolul instanțelor de judecată sunt în continuare supuse controlului jurisdicțional. Este adevărat că prin această lege se instituie o nouă procedură de evaluare a imobilelor imposibil de restituit în natură, de stabilire a despăgubirilor și de plată a acestora, însă această împrejurare nu este de natură a exclude controlul exercitat de instanțele de judecată cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a dispozițiilor legale din partea autorităților care au atribuții în acest domeniu.

În sfârșit, nu poate fi invocat în acest context ruperea echilibrului dintre cetățeni și autoritățile publice și nici nu poate fi invocat eventualul abuz al acestora din urmă, reclamanta însăși invocând egalitatea în drepturi dintre cetățeni, iar nu dintre cetățeni și autoritățile publice mandatate cu implementarea Legii nr. 165/2013.

În continuare, Curtea reține că dispozițiile art. 15 alin. 2 și art. 78 din Constituția României nu sunt încălcate întrucât în art. 4 din Legea nr. 165/2013 se prevede expres că această lege este aplicabilă numai cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Așadar, în condițiile în care despăgubirile stabilite conform Legii nr. 10/2001 nu au fost valorificate potrivit procedurii reglementate de dispozițiile Legii nr. 247/2005, așa cum este și situația în cauza de față, nu se poate susține rezonabil că prevederile Legii nr. 165/2013 se aplică retroactiv.

Singura ipoteză în care prevederile Legii nr. 165/2013 ar fi putut aduce atingere principiului neretroactivității legii civile ar fi fost aceea în care ar fi dispus și cu privire la drepturile la despăgubiri ce ar fi fost deja stabilite și valorificate conform procedurii prevăzute de actul normativ anterior în materie, respectiv Legea nr. 247/2005, împrejurare ce nu este incidentă.

Restul argumentelor invocate de autorul excepției nu sunt critici de neconstituționalitate, ci țin de interpretarea și de aplicarea normelor legale unor situații născute sub imperiul unei legi anterioare, dar ale căror efecte continuă a subzista sub imperiul unei noi legi.

Art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu este neconstituțional nici din perspectiva dispozițiilor art. 6 din Convenția E.D.O., nefiind lezate nici dreptul părții de acces la justiție (conform argumentelor ce preced), nici principiul egalității de arme (și persoana fizică și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor având obligația respectării legii adoptate de Parlamentul României) și nici principiul securității juridice (neputându-se invoca imprevizibilitatea acestui act normativ față de Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea E.D.O. în Cauza M. A. și alții împotriva României).

Nu sunt întemeiate nici criticile în sensul că art. 4 ar deroga nepermis de la prevederile art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, pe de o parte întrucât reclamanta nu este privată în mod absolut și pe o perioadă nedeterminată de bunul său (dreptul la despăgubiri succesiv recunoscut de autoritățile statului), iar pe de altă parte întrucât dreptul în discuție are un caracter relativ, exercițiul lui fiind susceptibil de restrângeri justificate de cauze obiective, cum este cazul în speță, respectiv în esență insuficiența fondurilor pentru realizarea integrală și deodată a tuturor creanțelor existente împotriva statului și întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, art. 4, art. 34 și art. 35, unui proces în curs, Curtea apreciază că această critică ține de interpretarea și de aplicarea dreptului, iar nu de esența contenciosului constituțional, deși formal reclamanta menționează că astfel ar fi încălcate prevederi prin care se consacră dreptul la un proces echitabil, sintagmă care implică în mod necesar caracterul accesibil și previzibil al legii.

Critica referitoare la aplicarea retroactivă a dispozițiilor noii legi litigiilor în curs și la pretinsa încălcare prin aceasta a principiului egalității în fața legii și a dreptului la nediscriminare este de asemenea neîntemeiată, în fapt fiind vorba de aplicarea legii noi litigiilor aflate în curs, deci în esență de aplicarea principiului tempus regit actum, de vreme ce legea nouă este de imediată aplicare.

În sfârșit, prin normele legale criticate nu sunt încălcate nici prevederile art. 53 din Constituție, fiind vorba de fapt de o efectivă aplicare a acestui text constituțional.

Prin urmare, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată de intimații-reclamanți este neîntemeiată.

Asupra cererii de suspendare a judecării cauzei

Potrivit dispozițiilor art. 244 pct. 1 C.pr.civ.

„Instanța poate suspenda judecata: când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”.

Învestirea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu reprezintă existența unei judecăți în sensul textului de lege mai sus evocat, contenciosul constituțional nefiind asimilabil activității de judecată efectuată de instanțele judecătorești comune.

În plus, determinarea dacă o normă cuprinsă într-o lege sau într-o ordonanță este sau nu conformă constituției nu reprezintă o judecată care să aibă drept consecință determinarea existenței sau neexistenței unui drept.

Prin urmare, cererea de suspendare nu poate fi admisă pe acest temei de drept.

De altfel, suspendarea nu mai poate interveni nici în temeiul dispozițiilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în contextul modificării prevederilor art. 29 alin. 4 prin punctul 2. din Legea 177/2010 începând cu 07.10.2010.

Prin urmare, Curtea va respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate formulată de intimata-reclamantă ca neîntemeiată.

Asupra recursului

Asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată

Curtea apreciază cu prioritate că se impune calificarea acestui incident ca și motiv de recurs de ordine publică, pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 109 C.pr.civ. „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”.

Așadar, pentru sesizarea instanței, dar și pentru ca partea să beneficieze de protecție judiciară, este necesară formularea unei cereri dar și îndeplinirea anumitor condiții apreciate de literatura de specialitate ca și condiții generale de exercitare a acțiunii civile.

Aceste condiții, care sunt aspecte de verificat inclusiv din oficiu de instanță, iar eventuale neregularități ar putea fi invocate de orice parte interesată inclusiv de instanță, oricând, deci și direct în faza procesuală a recursului, apreciate datorită importanței deosebite a acestora ca și motive de ordine publică, sunt afirmarea unui drept (formularea unei pretenții), interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.

Cu privire la prima condiție amintită, instanța arată că dreptul pretins trebuie să îndeplinească anumite cerințe, respectiv să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe și interne, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.

Cu referire la această din urmă cerință, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual (existând un termen suspensiv încă neîmplinit ori o condiție suspensivă încă nerealizată), se impune invocarea și admiterea excepției de prematuritate a cererii, excepție de fond, absolută și peremptorie.

Chestiunea privind afirmarea unui drept actual (iar în raport de aceasta invocarea excepției prematurității), tocmai întrucât este vorba de o condiție generală pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, constituie un aspect de interes public.

Curtea apreciază așadar că norma juridică în discuție nu ocrotește un interes privat, astfel că problema de drept nu este de ordine privată, iar excepția prematurității poate fi invocată și direct în recurs, iar nu numai de pârât, dar și de instanță din oficiu.

De asemenea, că respectivul incident este motiv de recurs, rezultă din faptul că este invocat de către recurentă și nu vizează calea de atac promovată, ci cererea introductivă de instanță, intenția reală a autorului excepției fiind de admitere a recursului și, modificând sau casând sentința recurată, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematur formulată.

Curtea va califica pentru aceste motive excepția prematurității invocată de recurentă ca și motiv de recurs de ordine publică.

Asupra fondului cauzei,

Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamantei constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului unui evaluator și respectiv la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr._/CC, operațiuni conforme procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. A mai relevat reclamanta nerespectarea de către instituția pârâtă a dreptului său la soluționarea pretențiilor într-un termen rezonabil, aspect subsumat conceptului de refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Deși este adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.

Potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 165/2013:

„Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la transmiterea dosarului unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.

Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.

Potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013:

„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.

(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.

(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.

(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).

(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.

De asemenea, potrivit disp. art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ:

„În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.

Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamantei, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.

Totodată, edificator din perspectiva termenelor fixate de prima instanță în vederea executării obligațiilor trasate în sarcina pârâtei, Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.

În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantei cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamantă, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte procedând astfel instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.

În speță mai există însă un motiv pentru respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, respectiv acela că la momentul pronunțării instanței de recurs nu există un refuz nejustificat al instituției pârâte de soluționare a cererii reclamantei.

Astfel, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 01.11.2011, iar sentința recurată a fost pronunțată la data de 30.01.2012, până la acest moment a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Actul normativ menționat a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 15.03.2012, iar conform art. 12 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”.

Potrivit articolului unic din ordonanța invocată:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.

Așadar, deși la data sesizării instanței și respectiv la data pronunțării hotărârii pe fond se putea analiza și constata existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în contextul în care menționata hotărâre nu este și irevocabilă, neputând fi deci reținută o rea credință a pârâtei pentru nepunerea în executare, Curtea observă că până la acest moment a fost suspendată prin voința legiuitorului obligația Comisiei de emitere a titlului de despăgubire.

Nu mai poate fi obligată recurenta pârâtă la executarea unei astfel de obligații (prevăzută de Legea nr. 247/2005) în raport de rațiunile avute în vedere la emiterea actului de suspendare, respectiv:

„În contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României,

având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului,

având în vedere faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor și prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor,

întrucât Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în urma conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

întrucât, din cauza obligativității parcurgerii tuturor etapelor procesului de elaborare legislativă, momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor,

având în vedere faptul că, ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,

având în vedere dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, care prevăd faptul că "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare",

ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.

De altfel, în raport de aceste rațiuni au fost legal suspendate obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și adoptată Legea nr. 165/2013, care trebuie implementată.

Dar Curtea are în vedere, deopotrivă, dispozițiile OUG nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, respectiv:

„ARTICOL UNIC

(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste acte normative, Curtea apreciază că în prezent, la data soluționării în mod irevocabil a cauzei, refuzul pârâtei de soluționare a cererii reclamantei este unul justificat, nefiind întrunite așadar condițiile prev. de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Având în vedere aceste motive de fapt și de drept, respectiv procedura de urmat în continuare de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în vederea soluționării pe fond a dosarului reclamantei, nu vor mai fi analizate motivele invocate de recurentă și care pot fi subsumate problemelor de fond ce pot fi ridicate în speță, spre exemplu împrejurarea că dosarul reclamantei nu era complet, lipsind o . înscrisuri.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 34 alin. 1 și art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.

Respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate formulată de intimata-reclamantă ca neîntemeiată.

Califică excepția prematurității invocată de recurentă ca fiind motiv de recurs de ordine publică.

Admite recursul promovat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (fostă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 596/30.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă H. M. P. cu domiciliul ales la av. I. L. – București, .. 36, ., sector 1.

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. A. V. M. M. P.

GREFIER

E. S.

Red./Dact. MMP

2 ex. – 12.02.2014

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C.

Jud. fond D. M. B.

← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24...		Pretentii. Decizia nr. 2845/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Despăgubire. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI