Pretentii. Decizia nr. 2845/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2845/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 4877/98/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2845
Ședința publică din data de 07 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurentul-reclamant N. F. împotriva sentinței civile nr. 1203/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IALOMIȚA, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 31 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 07 aprilie 2014, când în aceeași compunere a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1203/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulata de reclamantul N. F. împotriva pârâtei C. de Asigurări de Sănătate Ialomița.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul este o persoană fizică care obține venituri din activități independente, iar potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 în forma inițială, rezultă că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, pe baza Fondului unic de asigurări de sănătate, la constituirea căruia contribuie asigurații persoane fizice și persoane juridice.
Potrivit art. 215 din aceeași lege, rezultă că persoanele autorizate ce desfășoară activități independente sunt obligate să contribuie la constituirea Fondului pentru sănătate, situație în raport de care sunt obligate să depună lunar, la casele de asigurări alese în mod liber de asigurat, declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuției.
Pentru persoanele care desfășoară activități independente, contribuția se calculează în conformitate cu prevederile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006, iar cele care realizează venituri atât din salarii, cât și venituri din activități independente, potrivit art. 257 alin. 3 din aceeași lege, contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.
În aplicarea acestor dispoziții legale potrivit art. 8 din Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007, rezultă că contribuția la Fond, pentru cei care realizează venituri din activități independente se calculează la venitul estimat, iar pentru cei care înregistrează pierderi se calculează la salariul mediu pe economie.
În condițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006, rezultă că cel care nu a achitat în termen contribuțiile la Fond, datorează majorările și penalități reglementate și calculate de art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003.
Susținerea reclamantului că, având calitatea de salariat și achitând în această calitate contribuția de asigurări sociale de sănătate, ar fi exonerat de obligația de a plătii aceste contribuții și pentru veniturile obținute din activități independente nu poate fi primită, întrucât această susținere este contrară dispozițiilor art. 257 alin. 3 din Legea 95/2006.
Apoi, susținerea reclamantului că, în lipsa unui contract de asigurare între acesta și pârâtă, nu ar datora contribuția la asigurări sociale de stat și în consecință nici accesoriile, nu poate fi primită, întrucât obligația celui ce realizează venituri din activități independente de a plătii această contribuție, potrivit art. 208 și 215 din Legea nr. 95/2006, derivă din lege și ea funcționează independent de existența sau nu a unui contract de asigurări de sănătate.
În sfârșit nici susținerea perceperii nelegale a majorărilor și penalităților de întârziere, pe motivul nerespectării dispozițiilor art. 85 și 86 Cod procedură fiscală, nu poate fi primită.
Că reclamantul s-a aflat în întârziere cu privire la executarea obligațiilor sale față de Fond, rezultă din situația probelor cauzei și din necontestarea acestei situații de către acesta, precum și a reglementărilor art. 257 din Legea 95/2006 care arată că persoana asigurată este obligată să plătească o contribuție bănească lunară, contribuție care se stabilește în cotă procentuală din veniturile impozabile realizate de persoana care desfășoară activități independente, obligație pe care reclamantul nu a respectat-o.
Mai mult, potrivit art. 8 alin. 1 din Ordinul C.N.A.S. nr. 221/2005, contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat până la data de 15 ale ultimei luni din fiecare trimestru, prevedere căreia de asemenea reclamantul nu i s-a conformat.
Așadar, în lipsa vreunei dovezi din partea reclamantului că și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 215 din Legea nr. 95/2006, respectiv depunerea lunară a declarațiilor nominale privind obligațiile ce-i revin față de Fond, pârâta a emis deciziile de impunere atacate în raport de mențiunile cuprinse în Protocolul încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pe măsură ce aceste venituri au fost transmise de A.N.A.F., calculându-se totodată și penalitățile și majorările de întârziere potrivit O.G. nr. 92/2003.
Lipsa declarațiilor fiscale din partea contribuabilului obligă organul fiscal, potrivit art. 83 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003, să stabilească din oficiu obligațiile fiscale după o prealabilă înștiințare de plată a celui în cauză.
Deși textul de lege face referire la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 86 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003, care prevăd că decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată.
Mai mult, lipsa înștiințării prealabile, fără o prevedere legală expresă, nu poate duce la nulitatea absolută a deciziei de impunere din oficiu emisă în lipsa unei astfel de înștiințări, ceea ce înseamnă că sancțiunea care poate interveni este nulitatea relativă, în condițiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., respectiv dacă se face dovada de către contribuabil că a suferit prin lipsa înștiințării o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei de impunere, dovezi inexistente în cauză.
Prin urmare, nici lipsa dreptului la informare invocat de reclamant nu poate fi primită în sprijinul anulării deciziilor de impunere atacate, cât privește majorările și penalitățile de întârziere reținute în sarcina sa, obligația de plată a C.A.S.S. –ului derivând din lege, iar faptul că nu a fost încunoștințat de obligațiile restante înainte cu 15 zile de emiterea deciziilor de impunere, poate fi invocat eventual în etapa de executare silită ca o lezare a dreptului de a executa de bună voie obligațiile, dar nu ca un argument de nelegalitate a deciziei titlu de creanță.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul N. F. prin care a solicitat să se constate că hotărârea atacată este netemeinica și nelegală întrucât instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În motivare, s-a arătat că Legea nr. 95/2006 stabilește în mod expres și imperativ principiul liberei alegeri a casei de asigurări de sănătate. Recurentul a menționat că intimata nu a făcut dovada ca ar fi încheiat cu aceasta un contract de asigurare, prin care să-și fi exercitat dreptul de libera alegerea a casei de asigurări de sănătate.
De asemenea, s-a arătat că intimata nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006, menționându-se în acest sens că, din adresele de răspuns înaintate Tribunalului Ialomița, rezultă că intimata ar fi putut obține informații despre veniturile sale încă de când a început activitatea, respectiv anul 2007, însă au obținut informații despre aceste venituri din activități independente tocmai în anul 2009, manifestând o pasivitate vădit imputabila din punct de vedere a textului legal mai sus menționat, nu a calculat și nu a comunicat anual recurentului, prin decizie de impunere, suma reprezentând contribuția pe care o datorează la fondul de asigurări de sănătate pentru veniturile din activitățile independente obținute invocându-și practic propria culpa, prima informare a fost făcut în anul 2012.
Nu în ultimul rând, s-a arătat că din 2007 și până în prezent, recurentul figurează la CNAS ca persoană neasigurată. Așadar, dacă plătește conform deciziilor CNAS, înseamnă ca în toți acești ani recurentul a fost asigurat, dar în același timp neasigurat pentru ca nu a putut beneficia de serviciile gratuite cuvenite. Din acest motiv, recurentul nu are și nu a avut medic de familie, nu i s-a decontat nimic de către CNAS, iar ori de câte ori a avut probleme de sănătate a plătit la sistemul privat pentru rezolvarea lor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9, art. 208 și art. 222 din Legea nr. 95/2006, art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Intimata-pârâtă C. de Asigurări de Sănătate Ialomița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, s-a arătat că, în anii 2007, 2008, 2009, 2010, recurentul-reclamant a obținut venituri din activități independente conform art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr.95/2006 pentru care nu a plătit contribuția la nivelul venitului realizat până la termenul scadent, respectiv începând cu data de 03.12.2008, majorările și penalitățile fiind calculate pentru perioada 03.12._12.
Din datele transmise de D.G.F.P Ialomița, în baza Protocolului dintre C. Națională de Asigurări de Sănătate și ANAF cu nr. P/5282/26.10.2007, respectiv nr._/30.10.2007, și Actul adițional nr. P/1797/13.04.2009, respectiv nr._/09.04.2009, ANAF a început să transmită date despre persoane care au realizat venituri pentru care au obligația să plătească contribuția la fondul de sănătate, din data de 22.12.2009, prin care se certifică veniturile realizate de către contestator.
Potrivit art. 208 și 211 din Legea 95/2006, asigurările de sănătate în România sunt obligatorii, funcționează pe baza principiului solidarității și a participării obligatorii la plata contribuției de asigurări de sănătate, astfel că toți cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați și au obligația de a plăti contribuția calculată asupra venitului realizat sau ,după caz, la nivelul unui salariu minim brut pe țară.
În cazul persoanelor care desfășoară activități independente sau care exercită profesii libere, contribuția se calculează în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea 95/2006, art. 7 și art. 8 din Ordinul CNAS nr. 617/2007.
Aceste persoane au obligația să depună la casele de asigurări de sănătate, declarația privind obligațiile de constituire și plată la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate datorate de alte persoane decât cele care desfășoară activitate în baza unui contract individual de muncă și să facă dovada plății contribuției.
C. de Asigurări de Sănătate nu a avut cunoștință de veniturile din activități independente înregistrate de contestator deoarece aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală și nu le-a declarat, CAS Ialomița aflând de aceste venituri abia după încheierea Protocolului dintre C. Națională de Asigurări de Sănătate și ANAF cu nr. P/5282/26.10.2007, respectiv nr._/30.10.2007 și Actul adițional nr. P/1797/13.04.2009, respectiv nr._/09.04.2009.
În situația în care contribuabilul nu depune declarația de asigurare, casa de asigurări de sănătate, neavând cunoștință că acesta realizează venituri impozabile, nu poate emite acte administrativ fiscale pe numele său decât după obținerea informațiilor necesare de la terți. În cazul de față datele au fost obținute la 22 decembrie 2009 de la DGFP Ialomița.
Tot referitor la informarea persoanelor care realizează venituri impozabile pentru care trebuie să plătească contribuție la fondul de sănătate, C. de Asigurări de Sănătate Ialomița a afișat în fiecare an, începând cu anul 2008, la sediul instituției și a publicat pe site-ul propriu și în presă, anunțuri privind obligațiile persoanelor fizice de depunere a declarațiilor de constituire și plată a contribuțiilor la FNUASS, prin acestea CAS Ialomița îndeplinindu-și obligația prevăzuta de art. 83 alin.4 din Codul de procedura fiscala.
Referitor la prevederile art. 222 din Legea nr. 95/2006 intimata a precizat că sunt lipsite de relevanta în cauza intrucat textul citat reglementează dreptul de informare al contribuabilului, fără a institui în sarcina casei de asigurări obligația de a reaminti acestuia ca trebuie sa depună anual la casa de asigurări declarația rectificativă pentru stabilirea veniturilor efective, această obligație având caracter legal, iar contribuabilul fiind obligat să cunoască și să respecte legea.
Pe de altă parte, s-a arătat că, dacă nu a încheiat contract cu CAS Ialomița și nu a beneficiat de servicii medicale, nu înseamnă că recurentul-reclamant nu poate fi obligat la plata contribuției la asigurările de sănătate întrucât plata contribuției la asigurările sociale de sănătate este obligatorie, iar dacă am accepta că o persoană nu are această obligație în situația în care nu încheie contract de asigurare sau nu are nevoie de servicii medicale ar însemna că această obligație are caracter facultativ, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor legale în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ., solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9, astfel cum a fost argumentat de recurentul-reclamant, întrucât instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt.
Astfel, în ceea ce privește invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul, fiind cetățean român cu domiciliul în țară și realizând venituri din activități independente, are calitatea de asigurat prin efectul legii, neavând relevanță din această perspectivă dacă a încheiat sau nu un contract de asigurare cu CAS.
Coroborând dispozițiile art. 213 alin. 4, art. 208 alin. 3 lit. e, art. 211 și 261 din Legea nr. 95/2006, art. 2, 5, 6, 7 din Normele metodologice, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui CNAS, rezultă că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și că cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați prin efectul legii, cu toate obligațiile ce le implică această calitate, inclusiv cea a plății contribuției la fondul național al asigurărilor de sănătate.
Ca atare, calitatea de asigurat nu se dobândește prin încheierea contractului prevăzut de art. 211 din Legea nr. 95/2006, astfel cum în mod eronat susținute recurentul, ci prin efectul legii. De altfel, în prezența obligativității contribuției privind asigurările sociale de sănătate, nu poate fi primită apărarea recurentului, în sensul că nu a încheiat un contract de asigurare, întrucât aceasta invocă practic propria culpă, ceea ce nu este permis în sistemul nostru de drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Mai mult, nu se poate accepta teza recurentului, întrucât prin prevederea de la art. 211 alin. 1 nu s-a creat posibilitatea pentru persoanele fizice cu domiciliul în România să opteze între plata asigurărilor de sănătate sau suportarea riscului achitării serviciilor medicale, ci s-a instituit în mod clar obligația plății contribuției la fondul național al asigurărilor de sănătate.
În această ordine de idei, sancțiunea neplății contribuției nu o reprezintă plata serviciilor medicale, iar dispozițiile art. 220 din Legea nr. 95/2006 au fost interpretate greșit de către recurent, întrucât acestea reglementează ipoteza în care pacientului care nu poate dovedi achitarea la zi a contribuției i se asigură servicii medicale numai în anumite situații de urgență expres prevăzute de legiuitor. Din această reglementare specială în niciun caz nu s-ar putea deduce că există posibilitatea de a nu achita contribuția de asigurare de sănătate, cu consecința suportării costurilor serviciilor medicale.
În consecință, Curtea subliniază că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, participarea la plata contribuției de asigurări de sănătate este obligatorie pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară care realizează venituri impozabile, iar drepturilor de care beneficiază asigurații le corespund obligații corelative, printre care se numără și cea privind achitarea contribuției datorate fondului național al asigurărilor de sănătate.
O a doua critică dezvoltată de recurent privește presupusa încălcare de către intimată a dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 95/2006, care impun obligativitatea informării, cel puțin o dată pe an, asupra nivelului de contribuție personală și asupra modalității de plată. În acest sens, recurentul a susținut că în primul trimestru al fiecărui an trebuia să i se comunice decizia de impunere, cu indicarea sumei datorate și a termenelor de plată.
Nici această critică nu poate fi primită, întrucât intimata nu a putut să-și îndeplinească această obligație legală tocmai din culpa recurentului, care nu a depus la casa de sănătate, pentru fiecare an fiscal, declarațiile privind obligațiile de constituire și plată la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu toate că avea obligația de a completa declarația fiscală anual, înscriind complet, corect și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzător situației sale fiscale. Mai mult, recurentul avea obligația de a depune la casa de sănătate, în termen de 60 de zile de la comunicare, decizia de impunere anuală pentru calcularea diferențelor rămase de achitat.
Or, recurentul nu și-a îndeplinit aceste obligații legale, iar intimata a emis decizia de impunere în baza informațiilor comunicate de ANAF, pe baza protocolului încheiat.
În acest context, nu poate fi admisă apărarea recurentului privind lipsa informării anuale, întrucât ar însemna ca aceasta să obțină protecția judiciară a unui drept prin invocarea propriei culpe, ceea ce nu este permis (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
De altfel, recurentul redă dispoziții ale Legii nr. 95/2006 fără a ține seama de circumstanțele sale personale, care conduc tocmai la inaplicabilitatea respectivelor prevederi legale. Este evident că, din moment ce recurentul nu a depus anual declarațiile fiscale, nici intimata nu a putut să îl informeze asupra nivelului de contribuție personală și asupra modalității de plată.
În ceea ce privește critica recurentului privind nelegala stabilire a accesoriilor prin decizia de impunere privind contribuția de asigurări de sănătate, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât termenele de plată a contribuției sunt stabilite de lege (termene legale), astfel încât depășirea acestora atrage calcularea majorărilor/penalităților de întârziere.
Dispozițiile art. 259 din Legea nr. 95/2006 privind emiterea notificării și, ulterior, a deciziei de calcul al accesoriilor, nu au putut fi aplicate de intimată tocmai din culpa recurentului, care nu a depus anual declarațiile fiscale, astfel încât informațiile privind veniturile au fost comunicate de ANAF, în baza protocolului existent, iar intimata a stabilit debitul principal retroactiv, în limitele termenului de prescripție de 5 ani, calculând și accesoriile aferente, întrucât este evident că termenele legale de scadență au fost depășite. În acest context, nu poate fi primită susținerea recurentului, în sensul că practica intimatei este abuzivă.
Nu în ultimul rând, împrejurarea că recurentul-reclamant a figurat la CNAS, în perioada 2007-prezent, ca persoană neasigurată nu este de natură să atragă nelegalitatea actului administrativ contestat, această mențiune fiind consecința directă a atitudinii culpabile a părții, care, așa cum s-a arătat și anterior, nu a înțeles să-și execute propriile obligații decurgând din Legea nr. 95/2006 și care ar fi determinat stabilirea calității de asigurat și plata contribuției la FNUASS încă de la momentul scadenței acestor obligații.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurentul-reclamant N. F. cu domiciliul în localitatea I. R., județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1203/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, .. 175, jud. Ialomița, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./thred. MD - 2 ex./15.07.2014
Tribunalul Ialomița
Jud. Fond – B. A.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5218/2014.... → |
|---|
