Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 8406/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8406/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 38012/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8406 R
Ședința publică din data de 13.11. 2014
Completul constituit din:
Președinte - O. D. P.
Judecător - C.-M. C.
Judecător - G. G.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă R. T.-J. și de recurentul-pârât C. L. SECTOR 1 împotriva sentinței civile cu nr. 5884/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți D.G.P.M.B. - B. DE POLIȚIE RUTIERĂ, POLIȚIA C. SECTOR 1 și ., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă R. J., personal, legitimată prin CI ., nr._ și recurentul-pârât prin consilier juridic Glăman N. Tudore cu delegație pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 13.11.2014 recurenta-reclamantă a depus întâmpinare.
Nemaifiind cererii prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul părților asupra cererilor de recurs.
Recurenta-reclamantă, personal, solicită admiterea propriului recurs și respingerea recursului declarat de C. L. Sector 1.
Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Recurenta-reclamantă, arată, că HCL nr.416 nu a mai fost controlat sau verificat sub aspectul legalității, dar această afirmație este falsă, întrucât la dosar este depusă sentința din dosarul nr._/3/2011 în care instanța de fond, într-un caz similar, a dat dreptate, iar Curtea de Apel a cenzurat instanța de fond, în sensul respingerii acestei hotărârii. Cu privire la lipsa de publicitate a acelui act, contractul efectuat între Poliție și societatea care efectua ridicarea mașinilor, încheiat la data de 24.04.2009, iar de la acea dată și până la 20.11.2010, nu s-a aflat, efectiv de existența Anexei 3, din punct de vedere tehnic, dar a aflat de existența sa în sensul în care există o instituție pe raza sectorului 1 care ridică mașini. C. L. și-a făcut treaba, iar dacă instanța ar da dreptate reclamantei ar lipsi de eficacitate întreg conținutul HCL 416.
Curtea, declară dezbaterile închise și reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr. 5884/27.11.2013 Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a întregii HCLS1 nr. 416/2008 formulată de reclamanta R. T.-J., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B. de Poliție Rutieră, C. L. Sector 1, Poliția C. Sector 1, și ., ca neîntemeiată, a admis excepția de nelegalitate a art. 7 din HCLS1 nr. 416/2008 și a constatat ca fiind nelegal art. 7 din HCLS1 nr. 416/2008.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că în ceea ce privește excepția de nelegalitate a întregii Hotărâri de Consiliu L. Sector 1 nr.416/2008, cu excepția art.7, care, având în vedere modul în care reclamanta a formulat excepția de nelegalitate, face obiectul unei analize separate, ulterioare, sunt neîntemeiate motivele de anulare a HCL Sector 1 nr.416/2008, prevederile actului administrativ indicat (cu excepția art.7) nefiind în contradicție cu art.2, art.5 alin.4, art.31 alin.1, art.32 alin.3 din OG nr.2/2001 și art.44 alin 9 din Constituție.
S-a reținut că ridicarea vehiculului nu reprezintă o sancțiune complementară, ci doar o simplă măsură tehnico-administrativă, ce are un caracter pur preventiv și instantaneu, având ca scop fluidizarea circulației rutiere, prin îndepărtarea provizorie de pe drumul / spațiul public a unui vehicul ce constituie un obstacol pentru ceilalți conducători auto ori pentru pietoni sau un pericol pentru mediul înconjurător.
Având în vedere caracterul urgent al măsurii, este evident că poate fi luată anterior identificării persoanei vinovate și încheierii procesului-verbal de contravenție.
În ceea ce privește aspectul „externalizării” de către autoritățile publice locale a serviciului de ridicare, transport și depozitare către operatori privați, în opinia prezentei instanțe nu este o încălcare a legii, acești operatori sunt doar executanții unei obligații asumate contractual, aceea de a ridica, transporta și depozita autoturismele individualizate prin nota de constatare de către poliția rutieră sau, după modificarea adusă prin Lg. nr.355/2010, și de către poliția locală, plata tarifelor aferente operațiunilor de blocare, ridicare, transport si depozitare a autovehiculelor sau vehiculelor se efectuează la reprezentantul operatorului autorizat care a efectuat operațiunile de blocare, ridicare, transport si depozitare care are obligația sa elibereze chitanța fiscală.
În esență, acești operatori privați acționează doar ca mandatari ai autorităților, prestând serviciul pentru care au contractat.
S-a reținut că din modul de redactare a art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002 rezultă că reglementarea în detaliu a procedurii de ridicare, transport și depozitare, poate fi realizată prin „regulament”. Același enunț este reluat în art. 97 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002: procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.
Textele nu fac trimitere la „Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002” pentru a fi incident art. 134 alin. 2 din aceeași ordonanță, potrivit căruia aprobarea acestui act normativ ar trebui realizată prin hotărâre a Guvernului.
S-a avut în vedere că potrivit art. 84 din Legea nr. 24/2000, Parlamentul, Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în prezenta lege, regulamente proprii cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în cadrul sferei lor de competență.
S-a reținut că autoritățile publice locale sunt îndreptățite să emită regulamente, iar legalitatea acestora este subsumată unor condiții generale de emitere a actelor administrative cu caracter normativ, cum ar fi respectarea ierarhiei normelor juridice (art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative) sau necesitatea respectării unor proceduri pentru emitere (procedura de vot etc.).
Din lectura prevederilor art. 36 alin. 2 și art. 49 din Legea nr. 215/2001, art. 64 alin. 1, art. 97 și art. 128 din O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier rezultă, fără echivoc, că autoritățile publice au o abilitare generală de a emite acte administrative, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, desigur doar în ceea privește organizarea executării sau a executării în concret a prevederilor legale care le stabilesc atribuții în domeniul reglementat.
În mod logic, în baza acestei competențe generale de a emite acte administrative în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, autoritățile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliată a modului de îndeplinire a atribuțiilor lor, chiar dacă o autoritate superioară ierarhic a emis (în baza unei abilitări speciale) un act administrativ de reglementare generală a aceluiași domeniu, existând, însă, obligația de respectare a principiului forței juridice superioare a actului emis de autoritatea superioară ierarhic. A fortiori, autoritățile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliată a modului de îndeplinire a atribuțiilor lor prevăzute de lege, chiar dacă o autoritate superioară ierarhic nu a emis un act administrativ de reglementare generală a domeniului, deși avea o abilitare specială în acest sens.
Prin urmare, „regulamentul” în cazul specific al ridicării vehiculelor staționate neregulamentar poate fi adoptat și prin alte acte normative decât hotărârea de Guvern, iar în cazul de față este vorba despre un act al autorităților publice locale, aflat în vigoare și care produce depline efecte juridice potrivit principiului prezumției de legalitate a actelor administrative cu caracter normativ.
Având în vedere aptitudinea generală a autorităților publice locale de a adopta acte administrative cu caracter normativ în domeniile în care au competență - între care se regăsesc și cele privind întreținerea, administrarea drumurilor și a străzilor, protecția mediului înconjurător -, nu era necesară abilitarea specială din partea autorităților ierarhic superioare pentru a reglementa procedurile de ridicare a vehiculelor.
Dispozițiile Capitolului IX din O.U.G. nr. 195/2002 cuprind atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice, care nu sunt prezentate exhaustiv și nu acordă unei alte autorități competența exclusivă a adoptării unui regulament privind ridicarea vehiculelor. Dimpotrivă, se poate aprecia că în măsura în care autoritățile administrației publice locale au atribuții în ce privește ridicarea și depozitarea, în spații special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public, cu atât mai mult pot adopta regulamente în ceea ce privește vehiculele în stare de funcționare, în măsura în care astfel de acțiuni se impun în vederea asigurării fluenței și siguranței traficului (art. 128 lit. c din O.U.G. nr. 195/2008) sau reglementează regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule (art. 128 lit. d din O.U.G. nr. 195/2008).
În conformitate cu art. 23 alin 1 lit. c din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor cadru de aplicare a O.G. nr. 71/2002 privind organizarea si funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, autoritățile publice locale vor asigura administrarea drumurilor orășenești, iar potrivit art. 23 alin 2 lit. a, b, c din același act normativ realizarea obligațiilor administrației publice în domeniul administrării si întreținerii drumurilor și străzilor pentru a satisface interesul general de transport va asigura: creșterea capacității de preluare a traficului, îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru vehicule si creșterea gradului de siguranța a participanților la traficul pe drumurile publice.
S-a avut în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 23 alin 4 din aceeași Anexă nr. 1 la H.G. nr. 955/2004, autoritățile administrației publice locale împreună cu Politia Rutieră vor reglementa circulația, parcarea, staționarea și oprirea pe străzi a autovehiculelor. Rezultă că nu există o normă juridică superioară care să determine competența exclusivă a unei autorități de a emite un „regulament” de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar.
S-a reținut că în ceea ce privește pretinsa restrângere a dreptului de proprietate asupra autovehiculului și asupra sumelor de bani achitate cu titlu de taxă, prin raportare la prevederile art. 53 din Constituție, în cauza Edgars Džeriņš c. Letoniei (nr._/99, decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că „măsura administrativă criticată de reclamant avea ca scop facilitarea circulației rutiere normale, prin îndepărtarea provizorie de pe drumurile publice a unui vehicul care constituia un obstacol pentru ceilalți conducători. Îmbrăcând un caracter pur preventiv și instantaneu, această măsura nu afecta substanța însăși a drepturilor patrimoniale ale reclamantului, acesta rămânând liber să recapete posesia asupra vehiculului oricând ar fi dorit. Chiar dacă ridicarea și indisponibilizarea l-au împiedicat un anumit timp pe reclamant să exercite pe deplin dreptul de proprietate, nu s-a ajuns la o confiscare, expropriere sau la o altă modificare a statutului real al bunului litigios.
s-a apreciat că, întrucât vehiculul reclamantei R. T. J. nu a fost declarat fără stăpân sau abandonat, nu se impune o analiză prin raportare la prevederile Legii nr. 421/2002, aceste argumente de nelegalitate neavând legătură cu cauza dedusă judecății.
S-a constatat că, toate argumentele privind nelegalitatea HCL Sector 1 București, cu excepția art.7 din acest act administrativ, ce va face obiectul analizei în continuare, astfel cum a fost menționat, sunt nefondate.
S-a reținut că în ceea ce privește art.7 din HCL sector 1 nr.416/2008, acesta are următorul conținut: „Se aprobă Regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea sau valorificarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 1 al Municipiului București și care constituie un obstacol pentru circulația rutieră, conform Anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”
S-a apreciat că aceste dispoziții sunt nelegale, având în vedere că prin dispozițiile art. 20 din H.C.L. Sector 1 nr. 416/2008, s-a prevăzut că:
(1). Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data afișării la sediul Consiliului L. al Sectorului 1, ..9-13, Sector 1, București, cu excepția Anexelor nr. 1 – 3 menționate la CAP. I, CAP. II și CAP. III din hotărâre, care vor intra în vigoare la data semnării contractului rezultat în urma procedurii de selectare a operatorului economic, până la acea dată urmând să își producă efectele Hotărârea Consiliului L. al Sectorului 1 nr. 4/2008 și Hotărârea Consiliului L. al Sectorului 1 nr. 5/2008.
(2). Începând cu data semnării contractului menționat la art. 20 alin. (1) cele două hotărâri se abrogă.
Potrivit dispozițiilor art. 81 din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, actele normative adoptate de autoritățile administrației publice locale se aduc la cunoștință publică, în condițiile Legii nr. 215/2001, prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj.
Instanța a avut în vedere că actele administrative cu caracter normativ sunt supuse unei proceduri speciale, acestea nefiind publicate în Monitorul Oficial al României, ci sunt aduse la cunoștință publică în condițiile Legii nr. 215/2001, prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj.
S-a constatat că H.C.L. Sector 1 nr. 416/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al Municipiului București și afișată în locurile autorizate, conform proceselor-verbale depuse la dosarul cauzei și care fac dovada constatărilor funcționarului public care le-a întocmit până la înscrierea în fals. Prin urmare, și că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru publicarea actului normativ, însă forma în care a fost adoptat nu le-a permis celor cărora li se adresează să prevadă momentul intrării în vigoare.
Data intrării în vigoare a fost stabilit în funcție de momentul semnării unui contract în urma procedurii de selectare a unui operator economic care să realizeze activitățile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar.
S-a reținut că în privința acestui eveniment nu s-au asigurat aceleași condiții de publicitate ca în cazul aducerii la cunoștință publică a textului H.C.L. Sector 1 nr. 416/2008, ceea ce înseamnă că o astfel de procedură nu respectă cerințele de accesibilitate și previzibilitate, pentru ca orice particular să poată cunoaște momentul intrării în vigoare a actului normativ (parțial).
Deși H.C.L. Sector 1 nr. 416/2008 a fost modificată succesiv prin mai multe hotărâri ale Consiliului L. al Sectorului 1 București, fiind și republicată, art. 20 și-a păstrat același conținut, inclusiv după semnarea contractului de concesiune servicii nr. 3/24.04.2009 dintre Direcția Generală de Poliție C. Sector 1 și S.C. C. T. S.A., societatea comercială ce a efectuat procedura de ridicare, transport și depozitare și în cazul reclamantei R. T. J..
S-a constatat că din actele puse la dispoziție de pârâtul C. L. al Sectorului 1 București, privind Anexa 3 din HCL Sector 1 București, nu a rezultat că s-ar fi adus la cunoștință publică acest contract, în condițiile Legii nr. 215/2001, prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj.
În niciuna dintre hotărârile Consiliului L. al Sectorului 1 București de modificare a H.C.L. Sector 1 nr. 416/2008 adoptate până la data de 28.12.2009 (H.C.L. Sector 1 nr. 238/27.05.2009, H.C.L. Sector 1 nr. 375/24.09.2009, H.C.L. Sector 1 nr. 431/29.10.2009, H.C.L. Sector 1 nr. 432/29.10.2009, H.C.L. Sector 1 nr. 453/29.10.2009 și H.C.L. Sector 1 nr. 470/26.11.2009) nu se face referire la contractul în cauză, iar adoptarea lor nu poate avea ca efect . actului normativ modificat, deoarece tehnica legislativă (art. 56-57 din Legea nr. 24/2000) permite modificarea unui act normativ înainte de ., urmând ca la împlinirea termenului stabilit acesta să intre în vigoare în forma modificată sau chiar republicată.
S-a apreciat că autoritatea publică emitentă nu a asigurat aducerea la cunoștință publică a evenimentului de producerea căruia a legat . unor anexe ale actului administrativ cu caracter normativ, ceea ce atrage nelegalitatea art.7 din HCL sector 1 București.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtul C. L. Sector 1 și reclamanta R. T.-J..
Pârâtul C. L. Sector 1 solicită prin cererea de recurs admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată.
În motivarea cererii de recurs se invocă că în primul rând faptul că în mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate prin raportare la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reiterând argumentele invocate pe acest aspect în fața instanței de fond.
In ceea ce privește fondul cauzei, se reiau în esență apărările susținute în fața instanței de fond. Învederează că HCLS 1 nr. 416/2008 a fost adoptată în baza atribuțiilor conferite autorităților locale de la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale prin Legea nr. 215/2001 și adusă la II cunoștința publicului în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Se arată că în mod nejustificat s-a reținut de către tribunal faptul că nu s-a permis celor cărora li se adresează actul în sine să prevadă momentul intrării în vigoare a acestui act administrativ arătând că este elocvent faptul că toate aceste mijloace de comunicare sunt mai mult decât suficiente pentru informarea populației.
Arată că nu se pot reține motivele judecătorului fondului nici sub aspectul acțiunii în timp a normelor juridice.
In drept, și-a întemeiat recursul pe art. 299 și urm. din Codul de procedură civilă, și ale Legii nr. 215/2001.
Reclamanta a formulat de asemenea recurs, solicită modificarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii excepției de nelegalitate formulata împotriva întregii Hotărârii a Consiliului L. al Sectorului 1 București nr.416/31.10.2008, în principal, si a art.2 din Hotărârea Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/31.10.2008, în subsidiar.
Arată că, contrar celor retinute de către instanta, Hotărârea in realitate, stabilește o sancțiune contravențională complementară sau se poate institui ca o astfel de sancțiune, fiind accesorie, ca aplicare, a unei amenzi contravenționale pentru staționarea în locuri nepermise, cum rezultă și din preambulul hotărârii, făcându-se trimitere expresă la dispozițiile Codului rutier și anume la art.64, art.95, art.96 și art.128 din OUG 195/2002.
Mai arată că prezumția este de nevinovăție și în cazul contravențiilor, or această hotărâre permite sancționarea cu deposedarea bunului înainte ca vreo instanță să se pronunțe, asupra faptei și înainte de a-i permite contravenientului să ceară instanței să se pronunțe asupra faptei contravenționale constatate.
Se invocă faptul că dacănu există caracterul sancționator complementar săvârșirii unei contravenții, atunci există caracterul sancționator instituit printr-o procedură administrativă ce trebuie să urmeze calea legilor administrative în materie și se dispune de bunul unei persoane fară știrea acesteia și se condiționează eliberarea acelui bun de plata unui tarif, fară a se permite persoanei de a contesta în prealabil măsurile instituite.
Recurenta reclamantă arată că alineatul1 din art.95 din OUG 195/2002, face trimitere la art.96 alin.2 în ce privește aplicarea sancțiunilor contravenționale complementare, iar lit f al art.96 alin.2 este abrogat. Aceste texte de lege sunt temei juridic de luare a HCL Sector 1 nr. 416/31.10.2008.
Art.128 alin.1 lit.g din OUG 195/2002, se referă strict la autovehicule devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite.
De aici caracterul de sancțiune contravențională a HCL cât și faptul că, acum are la baza acte normative neaplicabile sau abrogate. Sub acest aspect, hotărârea este nelegală.
4.HCL Sector 1 nr. 416/31.10.2008 încalcă dispozițiile art.3 alin.l lit.f din OG 71/2002.
Prin ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor, chiar dacă sunt parcate neregulamentar, nu se realizează „organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale". Scopul legiuitorului nu era de a permite abuzul de drept de a deposeda pe cineva de bunul său pe motiv că încurcă circulația. Textul legii se referă la găsirea acelor soluții detaliate în art.23 alin.2 din HG 955/2004, în administrare și gestionarea domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale în așa fel încât să se atingă scopul propus, fără a se permite atingerea bunurilor proprietate privată.
Serviciul de administrare a domeniului public și privat ce vizează organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale se referă strict la optimizarea căilor de acces rutiere și pietonale.
Serviciul nu poate fi delegat în scopul ridicării, transportării,depozitării și eliberării condiționate de plata unui tarif, pentru că finalitatea serviciului nu este de a optimiza circulația rutieră ci de a aduce beneficii comerciale operatorului de ridicare, care capătă detenția unui bun și nu-1 eliberează până nu i se plătește tariful.
Beneficiul comercial este unul sigur, fiind una din cele mai sigure afaceri din Romania, atâta timp cât i se permite unei Societăți Comerciale să deposedeze o persoană de autovehiculul său fară știrea ei și să nu i-1 elibereze până nu i se plătește tariful.
Ideea de serviciu public nu mai există, atâta timp cât prin deservirea lui se face practic un deserviciu prin deposedarea unui bun, chiar dacă persoana deposedată săvârșește o contravenție, pentru care nu mai beneficiază de prezumția de nevinovăție și nici nu poate contesta, cu efect suspensiv, săvârșirea faptei.
Persoana căreia i se ridică autovehiculul este obligată de raporturi juridice încheiate între o unitate administrativ teritorială și o societate comercială, încheiat în virtutea unui act de administrare a domeniului public sau privat.
Prin aceste raporturi juridice se deleagă Societății Comerciale drept de dispoziție în sensul deposedării, transportării, depozitării și a eliberării condiționate de plata unor tarife, asupra tuturor autovehiculelor proprietatea unor terțe persoane, ce sunt parcate neregulamentar.
Tarifele percepute nu se regăsesc în modalități de organizare și optimizare a circulației rutiere și pietonale ci se regăsesc în veniturile Societății Comerciale.
Mai mult. Societatea Comercială profită de starea de neglijență a unei persoane, și în virtutea acestei HCL, realizează un profit, garantat chiar cu autovehiculul persoanei.
Chiar dacă persoana dovedește că sancțiunea administrativă este abuzivă și procesul verbal de constatarea a contravenției pentru parcarea neregulamentară este anulat, față de Societatea Comercială ea este obligată să plătească, pentru că altfel, nu i se eliberează autoturismul.
Obligația de plată se naște anterior întocmirii procesului verbal de contravenție și nu are vreo legătură cu modul de soluționare al contestației formulate la aceasta. în cel mai bun caz, persoana deposedată, obține o hotărâre judecătoreasca prin care se obligă Societatea Comercială să i se restituie tariful plătit, însă, până la obținerea unei astfel de hotărâri, Societatea Comercială rulează sumele de bani primite.
Iată că scopul de a avea un „serviciu public delegat" în sensul OG 71/2002 în sensul deservirii interesului public prin administrarea bunurilor publice și private ale unității administrativ teritoriale nu este atins, el devenind un serviciu public în interesul unei Societăți Comerciale.
Există situații când, pentru realizarea serviciului public delegat. Societatea Comercială blochează și mai mult traficul rutier pentru a ridica, fară știrea proprietarului autovehiculele staționate neregulamentar, scopul fiind evident, încasarea tarifului și nu fluidizarea traficului.
Cele expuse mai sus țin, pe lângă încălcarea normei de drept indicate și de încălcarea unor principii de drept general consacrate, dar și de principii morale și etice ale societății.
F. de toate chestiunile mai sus-mentionate, va soiicitam sa admiteti recursul si sa modificați in parte sentinta recurata in sensul admiterii excepției de nelegalitate a intregii Hotarari a Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/31.10.2008 in principal si a art. 2 din Hotararea Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/31.10.2008 in subsidiar.
In drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 ind.1 C..
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Deliberând asupra celor două recursuri, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată următoarele:
Astfel criticile vizând încălcarea competenței prevăzută de lege pentru adoptarea regulamentului privind aplicarea măsurilor tehnico-administrative, precum și încălcarea dispozițiilor legale cu forță juridică superioară actului administrativ atacat șl sub aceste aspecte nu pot fi reținute având în vedere că în mod corect prima instanță a stabilit că dispozițiile art. 128 alin. 1 lit. c și d din OUG nr. 195/2002, republicată, autoritățile publice locale întocmesc și actualizează planurile de organizare a circulației pentru localitățile urbane și iau măsuri pentru realizarea lucrărilor ce se impun în vederea asigurării fluenței și siguranței traficului, precum și a reducerii nivelurilor de emisii poluante, cu avizul poliției rutiere, stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliției rutiere.
Pe de altă parte disp. art. 134 alin. 2 din același act normativ invocate inclusiv prin motivele de recurs formulate de către reclamantă nu pot fi reținută în constatarea necompetenței recurentului-pârât de a adopta regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea sau valorificarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din sectorul 1 al Mun. București și care constituie un obstacol pentru circulația rutieră, conform anexei nr. 3 la HCL nr. 416/2008, obiect al excepției de nelegalitate, având în vedere că acest act administrativ a fost adoptat în considerarea atribuțiilor menționate anterior în competența recurentului-pârât, respectiv art. 128 lit. c și d din OUG nr. 195/2002, precum și art. 64 alin. 1 din același act normativ, nefiind relevantă sub aspectul legalității art. 7 din HCL nr. 416/2008, menționarea în preambulul acestuia a disp. art. 128 lit. g din OUG nr. 195/2002, având în vedere că la art. 1 a fost aprobat prin același act administrativ cu caracter normativ regulamentul privind ridicarea, transportul depozitarea și eliberare sau valorificare a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al Mun. București, respectiv aflate în administrarea CL Sector 1, conform anexei nr. 1 din acest act administrativ, anexă care însă nu face obiectul prezentei excepții de nelegalitate.
În plus Curtea constată că dispozițiile art. 134 alin. 2 OUG nr. 195/2002 fac referire la regulamentul de aplicare a normelor legale în privința regulilor circulația privind drumurile publice. Iar dispozițiile art. 7 din HCL nr. 416/2008 aprobă anexa 7 care reglementează procedura de ridicare, nefiind stabilite și sancționate prin aceasta noi fapte contravenționale.
Pe de altă parte. Curtea constată că în cadrul OUG nr. 195/2002 nu este prevăzută competența specială a Guvernului de a aproba astfel de proceduri administrative date în aplicarea sau organizarea aplicării legii, sub aspectul procedurii de ridicare a vehiculelor care constituie un obstacol pentru circulația rutieră.
Din această perspectivă se constată că în mod corect prima instanță a reținut aplicabilitatea disp. art. 23 alin. 1 lit. c și alin. 4 din anexa nr. 1 a HG nr. 955/2004, confirmând competența autorității administrației publice locale de a reglementa procedura administrativă a ridicării, depozitării și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe drumurile publice.
În plus faptul că potrivit art. 97 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002, doar polițistul poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării unui autoturism staționat neregulamentar nu are relevanță asupra pretinsei nelegalități a anexei nr. 3 aprobată prin art. 7 al actului administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate, având în vedere că potrivit art. 4 din această anexă, operațiunile de ridicare a vehiculelor se pot realiza numai pe baza dispoziției scrise de ridicare întocmită de către agentul constatator din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră București.
Mai mult cu privire la nelegalitatea derivând din art. 2 alin. 5 din OG nr. 2/2001, Curtea constată că prin dispozițiile anexei nr. 3 aprobată prin art. 7 a HCL nr. 416/2008 nu au fost instituite noi fapte contravenționale față de acelea reglementate prin OUG nr. 195/2002, coroborat cu HG nr. 1391/2006, ci a menționat la art. 1 din această anexă situațiile în care această procedură administrativă de ridicare, transport și depozitare este aplicabilă, nefiind dovedită de către recurenta-reclamantă depășirea limitelor de competență în materie normativ-contravențională de emitentul actului administrativ în cauză, respectiv existența unui exces de putere în adoptarea art. 7 de aprobare a anexei nr. 3.
Astfel Curtea constată că nu poate fi reținută o încălcare a disp. art. 36 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, respectiv art. 4 din Legea nr. 24/2000, anexa 3 aprobată prin art. 7 al HCL nr. 416/2008 respectând conform art. 1 alin. 5 din Constituția României, forța juridică a actelor normative în aplicarea cărora a fost adoptată, considerente care coroborate conduc la respingerea în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. a recursului reclamantei ca nefondat.
Cu privire la recursul formulat de către C. L. al Sectorului 1 București, Curtea constată că este fondat în limitele și pentru următoarele considerente:
Astfel cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate întemeiată pe caracterul normativ al actului administrativ atacat și disp. art. 4 din legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că nu poate fi reținută susținerea recurentului-pârât, față de împrejurarea că aceste dispoziții legale urmează a fi interpretate în sensul aplicării acestora,iar nu în sensul excluderii competenței instanțelor de contencios administrativ de a cenzura pe o astfel de cale procedurală legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, aceasta fiind și practica judiciară unanim adoptată inclusiv prin jurisprudența constantă în această materie a înaltei Curți de Casație și Justiție expusă în cadrul lucrărilor publicate în acest sens.
Cu privire la fondul recursului, Curtea constată că este fondat, urmând a reține următoarele:
Astfel reține că într-adevăr prima instanță a aplicat în mod necorespunzător disp. art. 81 din Legea nr. 24/2000 cu referire la pretinsa imprevizibilitate a momentului de intrare în vigoare a anexei nr. 3 aprobată prin art. 7 a HCL Sectorul 1 nr. 416/2008, respectiv faptul că recurentul-pârât nu ar fi adus la cunoștință publică conținutul contractului cadru încheiat cu operatorul privat desemnat pentru ridicarea unor astfel de autovehicule staționate neregulamentar pe drumurile publice.
Prin urmare deși prima instanță reține că actul administrativ cu caracter normativ a fost publicat integral în Monitorul Oficial al Mun. București și afișată în locurile autorizate, constată că nu s-a putut cunoaște momentul intrării în vigoare a acestei hotărâri întrucât nu s-ar fi adus la cunoștință conținutul acestui contract având ca obiect activitățile reglementate prin actul atacat cu excepția de nelegalitate.
Pe de altă parte Curtea reține că disp. art. 20 din acest act administrativ normativ, în sensul că această hotărâre urma a intra în vigoare la data afișării, cu excepția anexelor care vor intra în vigoare la data semnării contractului în cauză, nu pot primi interpretarea reținută în cadrul considerentelor sentinței recurate, având în vedere că un astfel de incident, respectiv momentul intrării în vigoare a unui act administrativ, chiar și cu caracter normativ, nu vizează nelegalitatea acestuia, ci eventual a actelor emise/adoptate în temeiul acestuia.
De asemenea Curtea constată că excepția de nelegalitate constituie un mijloc de apărare al unei părți în cadrul unui litigiu care susține nelegalitatea actului administrativ care a stat la baza unui alt atacat care constituie obiectul litigiului de fond, fiind vorba prin urmare de cauze anterioare sau cel mult concomitente cu . actului administrativ, iar nu de evenimente ulterioare acestei date, astfel încât momentul intrării sau nu în vigoare a unui act administrativ privește exclusiv efectele juridice produse în temeiul acestuia, iar nu aspecte de nelegalitate, acestea din urmă fiind circumscrise exclusiv conformității actului administrativ cu actele normative care au fost avute în vedere la adoptarea/emiterea acestuia, prin urmare necesitatea verificării respectării ierarhiei actelor normative, considerente care conduc la înlăturarea soluției primei instanțe, iar în temeiul art. 312 alin. 1-3, respectiv art. 304 pot. 9 C.proc.civ. va fi admis recursul, modificată în parte sentința recurată în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate a art. 7 a HCL sectorul 1 București nr. 416/2008, republicată, invocată sub aspectul încălcării disp. art. 81 din legea nr. 24/2000, în forma în vigoare la data adoptării actului administrativ atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul reclamantei R. T.-J..
Admite recursul pârâtului C. L. Sector 1 împotriva sentinței civile cu nr. 5884/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți D.G.P.M.B. - B. DE POLIȚIE RUTIERĂ, POLIȚIA C. SECTOR 1 și ., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a art. 7 din HCL Sector 1 nr. 416/2008.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.11.2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. D. P. C.-M. C. G. G.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red.jud.G.G./tehnored.C.O./ 2 ex.
Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal
Judecător de fond: D. M.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 10-10-2014, Curtea de... | Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... → |
|---|
