Despăgubire. Decizia nr. 4660/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4660/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 1823/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 4660
Ședința publică de la 05.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: A. L. D.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant R. C. împotriva sentinței civile nr. 1749/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 02.08.2013 sub nr._, reclamantul R. C. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de calcul nr. 216/25.04.2013 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5523 lei achitată potrivit chitanței ., nr._ cum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1749/05.12.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul R. C., invocând dispozițiile art.488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut in mod greșit că OUG 9/2013 nu instituie un impozit intern aplicabil diferențiat unor produse de import si nu conturează un regim fiscal discriminatoriu întrucât taxa amintita se aplica atât produselor ce intră pe teritoriul național cât și celor deja existente.
Susține recurentul că dimpotrivă, tranzacțiile cu autovehicule interne sunt favorizate față de importuri. Prin urmare, situația este asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG 50/2008 republicata și ale Legii 9/2012, specificul situației din speța fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară a cărei analiza este recunoscută de jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxembourg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a actului clarificat, instanța constată ca norma comunitara nu permite adoptarea respectivei norme.
Astfel, argumentele instanței europene nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea timbrului de mediu, pe care le declară corespunzătoare si conforme dreptului comunitar (paragraf 47 Cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei si de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută de art. 110 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale. Acest lucru rezulta din interpretarea art. 4 lit. a din OUG 9/2013.
OUG 9/2013 încalcă principiul poluatorul plătește și nu se poate aplica în forma promulgată care este discriminatorie, abuzivă și confuză. Reglementarea actuală cuprinsa in art. 4 lit.a) din OUG nr.9/2013 privind timbru de mediu nu se afla in consonanță cu dispozițiile art.110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din alte state membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație in România, întrucât normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second hand naționale, corelativ, descurajând importul de vehicule second-hand similare.
De asemenea arată recurentul că data primei înmatriculări este 16.04.2009, data la care în România era percepută taxa pe poluare pentru autovehicule reglementata de OUG 50/2008, similară cu timbrul de mediu, reglementat de OUG 9/2013. Prin urmare, această taxă nu a fost încasată exclusiv din culpa paratei, deși autovehiculul nu se afla în una dintre categoriile exceptate de la plata taxei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 483, 485, 488 alin.1 pct. 8 Noul Cod procedură civilă, art. 110 Tratatul CE, art. 148 alin.2 Constituția României.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între legea internă care impune plata timbrului de mediu, și anume OUG nr. 9/2013 și cea a Uniunii Europene - art.110 TFUE, a cărei aplicare prioritară este în competența instanței interne în conformitate cu dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României.
Taxa pe poluare a fost reglementată în România prin OUG nr. 50/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si OUG nr. 117/2009 și reprezenta suma de bani calculată după criteriile indicate în actul normativ pentru o anumită categorie de autovehicule care se înmatriculează în România, nefăcând distincție între autovehiculele noi și cele vechi.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza I. T. c. Statul R. prin Ministerul Economiei si Finantelor, Directia Generala a Finantelor Publice Sibiu, Administratia Finantelor Publice Sibiu, Administratia Fondului pentru Mediu si Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE al taxei pe poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008. Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-402/09 T. contra Romaniei, a decis că “articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 TFUE din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 si O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
In opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectiva este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția natională.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Prin Legea nr. 9/2012 ce a reglementat taxa pentru emisii poluante a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturat efectul protecționist constatat, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012 că: (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.; (2) obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin ordonanța din 3 februarie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în perioada de suspendare a dispozițiilor art. 4 alin. (2), și anume până la data de 01.01.2013, este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
Instanța europeană a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Prin urmare, concluzia Curții în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă pe perioada de suspendare a art. 4 alin. (2) este incompatibilă cu art. 110 TFUE este fundamentată tocmai pe împrejurarea că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013.
La data de 15.03.2013 au intrat în vigoare dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (în temeiul căreia a fost stabilită și taxa plătită de recurentul-reclamant din prezenta cauză), act normativ ce cuprinde o soluție legislativă esențial diferită de cea din OUG 50/2008 și de cea din Legea 9/2012 din perioada de suspendare a aplicării art. 4 alin (2).
Astfel, se constată că noul act normativ impune obligația de plată a timbrului de mediu, o singură dată, atât pentru autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre decât România, cât și pentru vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Ca urmare, la acest moment, timbrul de mediu se datorează pentru orice autoturism rulat, indiferent că este achiziționat din străinătate sau deja înmatriculat în România, sigur, cu excepția celor pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O astfel de reglementare înlătură efectul protecționist subliniat de CJUE în cauza C-402/09, T., C-263/10, N. sau în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), întrucât, atâta timp cât pentru autoturisme cu aceleași caracteristici se datorează aceeași taxă, indiferent dacă la momentul achiziționării au fost deja înmatriculate în România ori sunt achiziționate dintr-un stat membru UE, nu mai este încurajată punerea în circulație a celor achiziționate de pe piața internă, în detrimentul celor achiziționate de pe piața Uniunii Europene, ci ambele categorii de autovehicule se află în aceeași situație juridică.
Pentru cele expuse, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.496 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant R. C., cu domiciliul în municipiul Călărași, ., ., . și domiciliul procesual ales la CA C. M. V. în București, .. 266-268, clădirea 60, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1749/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, cu sediul în municipiul Călărași, .. 6-8, județul Călărași, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. D. P. C. M. C. A. L. D.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.D.A.M./4ex./11.06.2014
Jud.fond: Ș. G.
| ← Pretentii. Sentința nr. 3080/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Hotărâre din 27-06-2014, Curtea de Apel... → |
|---|
