Pretentii. Sentința nr. 3080/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3080/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 15441/299/2014
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Sentința nr. 3080
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind acțiunea formulată de reclamantul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE în contradictoriu cu pârâtul Ș. M. C., având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspund reclamantul, reprezentat prin consilier juridic M. L. M., care depune delegație la dosar, și pârâtul, reprezentat prin avocați R. M. și V. Alberto, cu împuternicire avocațială la fila 255 din dosarul Judecătoriei sectorului 1 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii pârâtului depun la dosar o cerere prin care invocă excepția lipsei de interes a acțiunii, față de prevederile art. 2 alin. 5 din Legea nr. 124/2014.
Curtea invocă și pune în discuția părților excepția necompetenței materiale, cu consecința declinării competenței în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Reprezentantul reclamantului arată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și 1357 din Codul civil, privind angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru prejudiciul creat Ministerului, însă Judecătoria sectorului 1 București a apreciat că este vorba despre un litigiu de contencios administrativ. Solicită respingerea excepției necompetenței materiale, întrucât prezenta acțiune are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului ca urmare a emiterii ordinului nr. 189/27.02.2010, în legătură cu care Curtea de Conturi a constatat că este nelegal.
Apărătorii pârâtului solicită respingerea excepției necompetenței materiale, întrucât litigiul are ca obiect angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a pârâtului, pentru emiterea unui ordin nelegal în calitate de ministru, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care prevăd posibilitatea autorității publice de a chema în judecată funcționarul responsabil de producerea pagubei.
CURTEA
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 28.03.2014, reclamantul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE a solicitat obligarea pârâtului Ș. M. C. la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 135.254 lei, reprezentând prejudiciul suferit de instituție ca urmare a plății fără temei legal a unor drepturi salariale.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349 și 1357 din Codul civil.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, cu consecința declinării competenței în favoarea Curții de Apel București-Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, susținând că acțiunea dedusă judecății este o cerere în despăgubire întemeiată pe Legea nr. 554/2004, întrucât se urmărește obligarea unui fost ministru la plata prejudiciului cauzat de emiterea unui act administrativ nelegal (ordinul 189/27.02.2010), devenind incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința nr._/08.09.2014, Judecătoria sectorului 1 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București-Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a invocat nelegalitatea ordinului nr. 189/2010, ce determină răspunderea civilă a pârâtului, în calitate de ministru și ordonator principal de credite, pentru prejudiciul creat prin plățile fără bază legală din credite bugetare la cheltuieli de personal, conform art. 5 din Legea nr. 115/1999.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secții la data de 13.10.2014.
La termenul de judecată din data de 13.11.2014, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, asupra căreia se va pronunța cu prioritate.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 135.254 lei, reprezentând prejudiciul suferit de instituție ca urmare a plății fără temei legal a unor drepturi salariale, în condițiile în care Curtea de Conturi a constatat că ordinul nr. 189/27.02.2010 a fost emis în mod nelegal de către pârât, în perioada în care acesta era ministru. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și 1357 din Codul civil.
Pornind de la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că prezentul litigiu nu este de competența instanței de contencios administrativ, ci a celei de drept comun (instanța civilă), pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, art. 6 lit. e) prevăzând explicit că acest act normativ nu se aplică persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică, categorie în care intră și funcția de ministru, pe care a exercitat-o pârâtul.
În al doilea rând, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Astfel, prevederile art. 1, 8 și 18 din această lege instituie un contencios de plină jurisdicție, însă orice cerere de despăgubiri este condiționată de admiterea acțiunii formulate împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, întrucât repararea pagubei este o latură intrinsecă litigiului adminitrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun, pentru angajarea răspunderii delictuale, în condițiile prevăzute de Codul civil (cum, de altfel, corect a procedat reclamantul). Or, ordinul 189/27.02.2010, emis de pârât în perioada în care era ministru, nu a fost anulat de către o instanță de contencios administrativ, ci în legătură cu acesta s-a apreciat de către auditorii Curții de Conturi că ar fi fost emis nelegal. În aceeași ordine de idei, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind acțiunea în despăgubiri formulată pe cale separată, întrucât legiuitorul a condiționat, și în această situație, admisibilitatea acțiunii de anularea actului administrativ.
Referitor la susținerile pârâtului, potrivit cărora în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că acestea reglementează o cu totul altă situație decât cea din speță, și anume posibilitatea persoanei care se consideră vătămată de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a chema în judecată și funcționarul public responsabil de producerea pagubei, întotdeauna solidar cu autoritatea publică. Or, prin prezenta acțiune, autoritatea publică prejudiciată de conducătorul ei îl cheamă pe acesta în judecată pentru repararea prejudiciului cauzat, fiind evident că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16.
În al treilea rând, Curtea constată că nici art. 5 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială nu instituie vreo competență specială în favoarea instanței de contencios administrativ, textul de lege prevăzând că, pe lângă răspunderea politică, membrii Guvernului pot răspunde și civil, contravențional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun din aceste materii.
Este adevărat că obiectul acțiunii îl reprezintă angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a unui fost ministru, pentru prejudiciul cauzat instituției publice pe care a condus-o, însă, în lipsa unor dispoziții speciale care să prevadă competența materială a instanței de contencios administrativ, se aplică regula de drept comun, potrivit căreia competența aparține instanței civile, respectiv judecătoria sau, după caz, tribunalul, în funcție de criteriul valoric, astfel cum acesta este aplicabil în urma interpretării coroborate a dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j) cu cele ale art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Răspunderea administrativ-patrimonială este, de altfel, o specie a răspunderii civile delictuale, ce a fost invocată de reclamant drept cauză a cererii de chemare în judecată, atât prin motivarea în fapt a acțiunii, cât și prin indicarea drept temei de drept a dispozițiilor art. 1349 și 1357 din Codul civil.
În atare condiții, Curtea va admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 1.
Pe cale de consecință, constând ivit conflictul negativ de competență prevăzut la art. 133 pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea, în baza art. 134 și art. 135 alin. 1, va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a acțiunii în despăgubiri formulate de reclamantul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE în contradictoriu cu pârâtul Ș. M. C., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Constată ivit conflictul negativ de competență și sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ, în vederea soluționării acestuia.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 noimebrie 2014.
Judecător Grefier
D. D. M. G. M.
fiind în concediu de odihnă,
semnează grefierul-șef
Red/thred. DDM/ 2 ex/ 14.11.2014.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3402/2014.... | Despăgubire. Decizia nr. 4660/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
