Despăgubire. Decizia nr. 767/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 767/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 6275/2/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 767
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03 februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 4375/27.06.2012 pronunțată de Cutea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. N. și intimata-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării părților.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, iar prin serviciul registratură, în data de 31.01.2014, a depus cerere privind introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și note de ședință în 2 exemplare.
Ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, Curtea constată că a intervenit transmisiunea calității procesuale pasive de la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, act ce se aplică și cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare în momentul intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență, sens în care se încuviințează cererea depusă la dosar pentru acest termen de judecată.
Curtea, constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare asupra excepției prematurității, calificării acesteia ca fiind motiv de recurs de ordine publică, precum și asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4375/27.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul I. Virel N. în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pârâta fiind obligată să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziției nr. 9613/27.02.2008 a Primăriei mun. București, în termen de maxim 60 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, dar nu mai devreme de expirarea termenului de suspendare operat în baza OUG nr. 4/2012, sub sancțiunea unei penalități de 500 de lei pe zi de întârziere, să achite reclamantului suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale și suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar acțiunea față de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că deși legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea dosarului reclamantului, aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantului la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.
În situația de față, nimeni nu contestă numărul covârșitor de astfel de cereri, nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit soluționarea dosarelor sau cel puțin efectuarea acelor prime demersuri care să complinească eventualele lipsuri ale dosarului, precum, în speță, actele din care să reiasă descrierea imobilului demolat.
În privința lipsurilor dosarului, invocate de pârâta CCSD, care au paralizat derularea în continuare a procedurii administrative, instanța a subliniat că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă legătura dintre contractul de vânzare cumpărare nr._/1997 cu solicitarea reclamantei pentru a se aprecia asupra relevanței solicitării CCSD.
De asemenea, s-a reținut, în privința situației privind acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, că se impune sublinierea unei erori a pârâtei CCSD, anume că toate aceste documente au fost solicitate, potrivit propriilor susțineri, în dosarul aferent Dispoziției nr. 267/2003 emisă de . B., nicidecum în prezentul dosar, care are la bază dispoziția nr. 9613/2008 a Primarului mun. București, deci privește un cu totul alt imobil.
De altfel, din actele dosarului reiese că reclamantul are mai multe dosare administrative, vizând diferite imobile, pe rolul CCSD.
Prin urmare, curtea a reținut că nu există nici un motiv întemeiat care să justifice refuzul pârâtei CCSD de a continua procedura administrativă, cu etapa evaluării, respectiv a emiterii titlului de despăgubire.
Curtea s apreciat că refuzul pârâtei de soluționare a dosarului reclamantului este unul nejustificat, în accepțiunea vizată de art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 554/2004.
Întrucât refuzul pârâtei CCSD nu este justificat de niciunul din actele dosarului, analiza de legalitate a pârâtei fiind una superficială, aceasta se află în culpă în ce privește nefinalizarea procedurii administrative, astfel că instanța – în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 – a obligat pârâta CCSD să achite reclamantului suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.
În ceea ce o privește pe pârâta ANRP, instanța a reținut – în raport de capetele de cerere cu care a rămas investită – lipsa legitimării procesuale pasive a acesteia. Astfel, atât transmiterea dosarului către evaluatorul desemnat, cât și emiterea titlului de despăgubire sunt atribuții stabilite de legiuitor în sarcina pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în art. 16 alin. 5 și 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit nesocotirea termenului rezonabil reglementat de art. 6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, s-a arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, dosarul fiind analizat și în privința legalități respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat că din documentația atașată dispoziției nu reiese anul edificării mansardei imobilului și nici dacă mansarda a fost edificată ulterior naționalizării imobilului având în vedere faptul că potrivit contractului de vânzare-cumpărare atașat la dosar domnii B. Ș. și A. au cumpărat imobilul din . fost nr. 29, fost nr. 13 septembrie nr. 25 compus din teren în suprafață de circa 185 mp și construcția existentă -pivnița parter și două etaje, motiv pentru care prin adresa nr._/CC/07.12.2011 a solicitat Primăriei Municipiului București comunicarea acestor informații și completarea dosarului cu copia fișei tehnice a imobilului având în vedere că cea existentă la dosar nu cuprinde partea finală unde este menționată suprafața mansardei, precum și procesul verbal cu privire la imobilul din . întocmit de contr. Th.
Referitor la etapa evaluării și cea a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, s-a arătat că sunt condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, s-a menționat că etapele evaluării și emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire sunt suspendate în condițiile O.U.G.nr.4/13.03.2012 modificată și completată prin Legea nr. 117/04.07.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Așadar este incertă situația reglementării cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr.4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor, după cum am arătat mai sus.
Sub aspectul obligării la plata de daune morale în cuantum de_ de lei, recurenta a arătat că reclamantul trebuie să dovedească existența și întinderea prejudiciului suferit, legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat și fapta pârâtului, precum și vinovăția pârâtului. Or, în cazul de față, reclamantul nu a făcut dovada existenței si întinderii prejudiciului suferit, cum de altfel nu a dovedit nici vinovăția Comisiei.
De asemenea, recurenta a criticat soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, precizând că a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului și pretențiile acestuia, iar în subsidiar a solicitat reducerea cuantumului acestor cheltuieli.
În drept, au fost invocate Legea nr.10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U.G. nr.4/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 3041 C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă, iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin încheierea nr. 2323/27.02.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, a fost scoasă cauza de pe rol, iar dosarul a fost trimis, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, instanța devenită competentă să soluționeze recursul.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal la data de 19.04.2013 sub nr._ .
La data de 31.01.2014 recurenta-pârâtă a depus o cerere de introducere în cauză a Comisie Naționale pentru Compensarea Imobilelor, precum și note de ședință prin care a invocat excepția prematurității și a solicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Analizând recursul formulat, prin prisma disp. art. 304 și art. 3041 C.pr.civ. și a motivelor invocate, Curtea reține:
Asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază cu prioritate că se impune calificarea acestui incident ca și motiv de recurs de ordine publică, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 109 C.pr.civ. „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”.
Așadar, pentru sesizarea instanței, dar și pentru ca partea să beneficieze de protecție judiciară, este necesară formularea unei cereri, dar și îndeplinirea anumitor condiții apreciate de literatura de specialitate ca și condiții generale de exercitare a acțiunii civile.
Aceste condiții, care sunt aspecte de verificat inclusiv din oficiu de instanță, iar eventuale neregularități ar putea fi invocate de orice parte interesată inclusiv de instanță, oricând, deci și direct în faza procesuală a recursului, apreciate datorită importanței deosebite a acestora ca și motive de ordine publică, sunt afirmarea unui drept (formularea unei pretenții), interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.
Cu privire la prima condiție amintită, instanța arată că dreptul pretins trebuie să îndeplinească anumite cerințe, respectiv să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe și interne, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.
Cu referire la această din urmă cerință, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual (existând un termen suspensiv încă neîmplinit ori o condiție suspensivă încă nerealizată), se impune invocarea și admiterea excepției de prematuritate a cererii, excepție de fond, absolută și peremptorie.
Chestiunea privind afirmarea unui drept actual (iar în raport de aceasta invocarea excepției prematurității), tocmai întrucât este vorba de o condiție generală pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, constituie un aspect de interes public.
Curtea apreciază așadar că norma juridică în discuție nu ocrotește un interes privat, astfel că problema de drept nu este de ordine privată, motiv pentru care excepția prematurității poate fi invocată și direct în recurs, iar nu numai de pârât, dar și de instanță din oficiu.
De asemenea, că respectivul incident este motiv de recurs rezultă din faptul că este invocat de către recurentă și nu vizează calea de atac promovată, ci cererea introductivă de instanță, intenția reală a autorului excepției fiind de admitere a recursului și, modificând sau casând sentința recurată, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematur formulată.
Prin urmare, Curtea va califica pentru aceste motive excepția prematurității invocată de recurentă ca și motiv de recurs de ordine publică.
În continuare, analizând acest motiv de recurs de ordine publică, Curtea urmează să îl respingă ca nefondat întrucât dreptul subiectiv pretins de intimatul-reclamant la data sesizării instanței, 07.07.2011, este un drept actual, acesta sesizând instanța prin demersul judiciar cu o cerere având ca temei incidența dispozițiilor Legii nr. 247/2005, astfel că dreptul pretins nu este afectat de vreun termen suspensiv sau de vreo condiție suspensivă.
Analizând motivele invocate în susținerea excepției, respectiv incidența dispozițiilor OUG nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 165/2013, Curtea constată în primul rând că este de la sine înțeles că cererea de chemare în judecată nu poate fi prematură în raport de intervenția unor evenimente legislative ulterioare.
Totodată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că dreptul pretins este actual, întrucât trebuie să analizeze și să stabilească dacă este vorba sau nu de un refuz nejustificat al unei instituții publice de soluționare a pretențiilor reclamantului. Așadar, eventuala aplicare a menționatelor acte normative și efectele în concret ale acestora, respectiv de suspendare a executării obligației corelative dreptului reclamantului, trebuie avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Prin urmare, împrejurările invocate în susținerea excepției prematurității urmează a fi avute în vedere de instanța de control judiciar la soluționarea pe fond a cauzei.
Analizând în continuare motivele de recurs invocate, Curtea constată că reclamantul a invocat nerespectarea de către instituția pârâtă a dreptului la soluționarea pretențiilor într-un termen rezonabil, aspect subsumat conceptului de refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Deși este foarte adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la desemnarea unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. (3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor deduse judecății, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Totodată, Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în tot a acțiunii față de CNCI ca neîntemeiată.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantului cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte procedând astfel instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
Față de aceste acte normative, Curtea apreciază că în prezent, la data soluționării în mod irevocabil a cauzei, refuzul pârâtei de soluționare a cererii reclamantului este unul justificat, nefiind întrunite așadar condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată în sensul că va respinge în tot acțiunea față de CNCI ca neîntemeiată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate, respectiv cele referitoare la soluția pronunțată cu privire la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Având în vedere aceste motive de fapt și de drept, respectiv procedura de urmat în continuare de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în vederea soluționării pe fond a dosarului reclamantei, nu vor mai fi analizate motivele invocate de recurentă și care pot fi subsumate problemelor de fond ce pot fi ridicate în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Califică excepția prematurității invocată de recurentă ca fiind motiv de recurs de ordine publică.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor cu sediul în București, .. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4375/27.06.2012 pronunțată de Cutea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. N. cu domiciliul în B., .. 20B, județul B., și intimata-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, .. 202, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge în tot acțiunea față de CNCI ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red./ Tehnored. MD - 2 ex./03.03.2014
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C.
Jud. fond M. N.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5368/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5093/2014.... → |
|---|
