Despăgubire. Decizia nr. 80/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 5828/2/2012*
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 80
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
Președinte A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanții T. M. și T. M. împotriva sentinței civile nr. 5646/09.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata – pârâtă a depus la data de 30.12.2013, prin serviciul „registratură”, întâmpinare.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenții – reclamanți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5646/09.10.2012 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția prematurității cererii de chemare în judecată și, pe fond, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții T. M. și T. M. în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect obligarea pârâtei la trimiterea dosarului de despăgubire la evaluator și la emiterea ulterior a deciziei conținând titlul de despăgubire, în termen de 3 luni de la expirarea termenului impus prin OUG nr. 4/2012. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la emiterea deciziei de despăgubire.
Pronunțând această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții sunt beneficiari ai Dispoziției nr. 50/03.04.2012 emisă de A. prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat în temeiul Legii nr. 10/2001, imposibil de restituit în natură. Dosarul aferent Dispoziției nr. 50/2012 a fost înregistrat la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr._/CC.
A constatat instanța de fond că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității de restituire în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestuia în condițiile prevăzute de capitolul V1, secțiunea I, intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
Având în vedere dispozițiile OUG nr. 4/2012, prin care s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum și prelungirea ulterioară a acestui termen de suspendare până la data de 15.05.2013, în baza Legii nr. 117/2012, a reținut instanța de fond că, prin raportare la prevederile art. 8 alin 1 teza a doua din Legea nr. 554/2004, nu se poate reține în sarcina pârâtei nesoluționarea în termen a cererii reclamanților sau refuzul nejustificat de soluționare a acesteia.
Arată instanța fondului că în contextul în care dosarul reclamanților a fost înregistrat la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 4/2012, pârâta a fost într-o imposibilitate obiectivă, legală, de a parcurge etapa evaluării imobilului și de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire. Prin urmare, atitudinea pârâtei nu poate fi echivalată unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamanților și nici ca o tergiversare, astfel că, în absența unui act administrativ asimilat vătămător, acțiunea apare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția de prematuritate, aceasta a fost respinsă deoarece dreptul reclamanților la acordarea de despăgubiri s-a născut la momentul emiterii dispoziției entității notificate prin care li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001, suspendarea procedurilor administrative de acordare a despăgubirilor afectând doar exercițiul acestui drept, nu și existența sa.
Împotriva sentinței civile nr. 5646/09.10.2012 a Curții de Apel București au formulat recurs reclamanții T. M. și T. M., solicitând instanței modificarea în tot a acesteia și, pe fond, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului recurenții arată că nu au solicitat ca instanța sa se pronunțe împotriva legii, adică nu au solicitat instanței sa oblige CCSD la soluționarea dosarului după pronunțarea hotărârii, ci într-un termen de 3 luni de la expirarea termenului impus de OUG nr. 4/2012 (modificat ulterior prin Legea nr. 117/2012). În atare situație, instanța de fond ar fi trebuit să oblige pârâta la soluționarea dosarului într-un termen rezonabil după expirarea termenului de suspendare (respectiv într-un termen rezonabil după luna mai 2013).
Arată recurenții că acțiunea a fost formulată în acest sens tocmai datorită faptului că instanța nu se poate pronunța peste lege, dar instanța, fără nici un temei legal, a respins acțiunea pe motiv că lipsa actului administrativ solicitat nu poate fi asimilat unei vătămări.
Intimata-pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Arată intimata- pârâtă prin întâmpinare că, în primul rând, se impune a fi analizată prematuritatea cererii de chemare în judecată, în contextul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Precizează intimata că la data la care reclamanții au depus cererea de chemare în judecată, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, era suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Așadar, această perioadă de suspendare a fost cuprinsă între 15.03._13. În aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.
De asemenea, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, iar în privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire a fost stabilit un termen de 60 de luni. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Arată intimata că în acest mod legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
Curtea, ca efect al intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 și în raport de prevederile art. 4 din acest act normativ, a dispus, din oficiu, introducerea în cauză în calitatea de intimată – pârâtă a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care s-a substituit în drepturi și obligații fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, operând în acest mod o transmisiune legală a calității procesuale.
De asemenea, a calificat excepția invocată de intimată prin întâmpinare, privitoare la prematuritatea cererii prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, ca fiind un motiv de ordine publică, însușit și de către instanța de recurs, și nu o veritabilă excepție, urmând a fi analizat ca atare.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, constatând că în fapt recurenții au invocat prin cererea lor incidența art. 304 cpt. 9 și a art. 304/1 C., Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește prematuritatea cererii de chemare în judecată, invocată prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, Curtea va reține că, fiind vorba despre o acțiune în contencios administrativ, având ca obiect obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la finalizarea unei proceduri administrative, ea implică în mod evident prin raportare la dispozițiile art.1 alin 1 și art. 2 alin 2 din legea nr. 554/2004 existența, în prealabil, a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate de persoana vătămată.
Pe cale de consecință, în aprecierea actualității dreptului material la acțiune se va avea în vedere măsura în care refuzul nejustificat de soluționare este anterior introducerii cererii, relevant fiind momentul înregistrării dosarului pe rolul secretariatului și al formulării cererii de finalizare a acestuia și nu momente ulterioare, cum ar fi cel al intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013.
În aceste condiții, nu se poate susține că la introducerea cererii în justiție, dreptul reclamanților de a sesiza instanța cu existența unui refuz nejustificat de soluționare nu era actual, motiv pentru care excepția prematurității apare ca nefondată.
În ceea ce privește critica adusă modalității de soluționare a excepției prematurității invocată prin raportare la dispozițiile OUG nr. 4/2012, Curtea nu o va analiza, având în vedere că acesta a fost invocată în fața instanței de fond, iar intimata – pârâtă nu a înțeles să formuleze recurs asupra soluției pronunțate.
2/ În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C., respectiv greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material de către instanța de fond cu ocazia soluționării fondului cauzei, Curtea constată următoarele:
Reclamanții sunt beneficiarii Deciziei nr. 50/03.04.2012 a A. prin care s-a propus acordarea către reclamanți de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 408 mp situat în București, fosta ., sector 6.
În urma înaintării dosarului către intimata - pârâtă, acesta l-a înregistrat sub nr._/CC, dar la data de 4.07.2012 au intrat în vigoare dispozițiile OUG nr. 4/2012, motiv pentru care intimata a suspendat etapele evaluării și a emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire.
Curtea va constata că, așa cum a recunoscut intimata- pârâtă, dosarul a parcurs etapa înregistrării și a verificării legalității cererii de restituire în natură, astfel că prin raportare la momentul emiterii Deciziei A. prin care s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii, nu se poate susține că dosarul a rămas în nelucrare ori că intimata nu a dispus nicio măsură în legătură cu acesta.
În ceea ce privește obiectul cauzei, respectiv recunoașterea și sancționarea unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de către intimata- pârâtă, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a concluzionat că nu se poate reține incidența unui astfel de refuz, respectiv incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme intimata a fost în mod obiectiv să procedeze la evaluarea despăgubirilor și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, prin incidența prevederilor OUG nr. 4/2012.
În ceea ce privește faptul că acțiunea formulată de reclamanți ar fi avut un scop preventiv, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 110 C., Curtea urmează a constata că în raport de dispozițiile textului menționat (în speță fiind incident alin 3 al textului de lege) reclamanții nu au făcut dovada pagubei iminente pe care ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului și pe care ar preîntâmpina-o în acest mod.
În concluzie, nici criticile cu privire la aceea că instanța de fond nu a avut în vedere obiectul real al cererii, respectiv solicitarea de a îndeplini obligațiile în termen de 3 luni de la expirarea perioadei de suspendare, nu pot fi primite, în lipsa dovezii existenței unei pagube iminente care nu s-ar putea înlătura altfel.
În final, Curtea urmează a avea în vedere și noile modificări legislative, respectiv prevederile Legii nr. 165/2013, care devin aplicabile și speței de față în temeiul art.4 din acest act normativ și care nu mai recunosc posibilitatea înaintării dosarului la evaluator și a emiterii titlului de despăgubire, procedura de acordare a măsurilor reparatorii fiind modificată.
Deși unele etape ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură, aceasta conține și dispoziții cu caracter de noutate care trebuie respectate, interzicând recurentei - pârâte să procedeze direct la desemnarea unui evaluator și să emită decizia de despăgubire.
Prin urmare, Curtea constată că solicitările recurenților reclamanți cu privire la obligarea intimatei la trimiterea dosarului la evaluator și emiterea titlului de despăgubire nu mai sunt recunoscute de lege, iar o eventuală modificare a obiectului cererii în raport de noile prevederi legale nu poate avea loc în recurs, conform dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C..
Pe cale de consecință, în raport de cele precizate anterior, Curtea în raport de dispozițiile art. 8 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art.304 pct. 9, art.304/1 și art. 312 C., urmează a respinge recursul ca nefondat, menținând sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții T. M. și T. M. împotriva sentinței civile nr. 5646/09.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C. A. J.
GREFIER,
C. M.
Red. Jud. A.P. /2 ex./ 28.02.2014
Jud. Fond. M. B./Curtea de Apel București - SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 3258/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2934/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
