Pretentii. Decizia nr. 3455/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3455/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 4658/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3455
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.05.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2011/12.04.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. G. D. S.R.L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, având ca obiect „pretenții-taxă de poluare.”
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă, prin avocat C. I., cu împuternicire avocațială la fila 16 din dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct. 2 C.p.c., iar la data de 30.04.2014, prin serviciul registratură, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, în 4 exemplare, prin care a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
La interpelarea Curții, avocatul intimatei-reclamante arată că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Avocatul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului, respingerea excepției invocate de recurenta-pârâtă, ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei, menținerea soluției instanței de fond pentru motivele reținute în întâmpinare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenta-pârâtă, solicită respingerea ei, având în vedere că aceasta este emitenta deciziei de plată prin care pune în sarcina intimatei obligația de a achita taxa de poluare în cuantum de 9185 lei.
Pe fondul cauzei, apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond, care aprecia caracterul nelegal al acestei taxe de poluare pe care reclamanta a achitat-o cu chitanța depusă la dosar. Ordonanța nr. 50/2008 instituie obligația de plată a unei taxe de poluare discriminatorii și încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor în mod nelegal, autoritățile condiționând înmatricularea autovehiculului în litigiu de achitarea acestei taxe. În ceea ce privește capătul doi de cerere referitor la obligația de a plăti dobânda în sarcina recurentei, o apreciază ca fiind întemeiată, conform art. 124 Cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2012, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația F. pentru Mediu obligarea la restituirea sumei de 9185 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, achitată cu chitanța . nr._/10.03.2010, emisă de Trezoreria Sectorului 6 București, precum și la plata dobânzii aferente sumei de restituit, conform art.124 coroborat cu art.70 alin(1) Cod pr. fiscală, plus dobânda legală până la data plății efective, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a achiziționat autovehiculul DAF fabricat în 2004, iar pentru înmatricularea sa în România, a fost obligată să achite suma de 9185 lei cu titlul de taxă pe poluare și ulterior a solicitat pârâtei restituirea acestei sume, care însă nu a emis un răspuns cererii.
Pe fondul cererii, apreciază în esență reclamanta că normele interne ce reglementează această taxă sunt contrare art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
Pârâta a depus întâmpinare la data de 13.02.2013 (f.20-26), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât taxa pe poluare a cărei restituire se pretinde a fost legal percepută, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008, în măsura în care se calculează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second-hand, în funcție de mai mulți parametri.
Totodată, potrivit art.148 alin.(2) din Constituție, este instituit principiul supremației tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, cu respectarea prevederilor tratatului de aderare, iar art. 90 alin.(1) din TCE se referă la interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent, or taxa pe poluare nu intră în această categorie, deoarece regimul fiscal se aplică tuturor persoanelor ce înmatriculează autovehicule în România. S-a mai invocat și faptul că prin modificările aduse Codului Fiscal prin Legea nr.343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, iar opinia Comisiei Europene a fost că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare, iar la acest moment, legislația română privind taxa de înmatriculare este conformă art. 110 din TFUE.
Referitor la cererea de restituire a taxei achitate, arată pârâta că restituirea se poate realiza doar în condițiile art.117 Cod pr. fiscală, or restituirea solicitată de reclamantă nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite în textul legal. Pe de altă parte, potrivit OUG nr.50/2008, taxa pe poluare nu se poate restitui decât în condițiile prevăzute de art.8 din ordonanță, reclamanta negăsindu-se în nici una din prevederile menționate și nu există nici o diferență de restituit în acest sens.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu referitor la dobânzi, se arată că potrvit OG nr.13/2011, dobânda legală se aplică în procedurile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde dobânzile sunt supuse art.124 Cod pr. fiscală, astfel nefiind îndeplinite condițiile legale de acordare.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta, prin mandatar, a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând în drept art. 60-61 Cod pr. civilă, art.1 alin.(1), art.5 alin.(1) și (4) din OUG nr.50/2008.
Totodată, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București a formulat întâmpinare și în nume propriu, în calitate de pârâtă, la data de 10.04.2013 (f.48-53), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu, iar reclamanta a formulat concluzii scrise (f.55-57).
Prin sentința civilă nr. 2011/12.04.2013, tribunalul admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și respinge acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București.
Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost completată și obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București la restituirea către reclamantă a sumei de 9185 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, achitată cu chitanța . nr._/10.03.2010, emisă de Trezoreria Sectorului 6 București, precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de restituit, de la data de 14.02.2012 până la data restituirii efective.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu.
Respinge cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul constată că excepția lipsei calității procesuale pasive este motivată de AFP Sector 6 București în sensul că organului fiscal îi revine doar obligația calculării taxei pe poluare, în temeiul art. 3 alin.(1) din OUG nr.50/2008, iar taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu, conform art.1 alin.(1) din același act normativ, astfel că pârâta nu gestionează această taxă și deci nu are calitate procesuală în cauză.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă reprezintă o reflectare în plan procesual a aptitudinii organului administrativ de a fi subiect în raporturile reclamate de realizarea competenței sale. În cererea având ca obiect refuzul, pretins nejustificat, de soluționare a cererii privind restituirea taxei pe poluare, încadrat în prevederile art.8 alin.(1) teza a II-a și art.18 din Legea nr.554/2004, se legitimează pasiv autoritatea publică căreia reclamantul i s-a adresat și care și-a exprimat refuzul de soluționare a cererii, or autoritatea publică fiscală – în sensul art.2 alin.(1) lit.b din Legea nr.554/2004 – care a emis decizia de calcul al taxei și a colectat taxa, în calitate de organ fiscal, este pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București în stabilirea calității procesuale neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumelor.
Pe de altă parte, Fondul pentru Mediu reprezintă un fond public, iar veniturile sale constituie venituri publice, incluse în bugetul general consolidat și constituite prin lege specială ce stabilește și destinația acestor venituri. Dispozițiile art.1 alin.(1) din OUG nr.50/2008 determină destinația taxei pe poluare, dar natura acesteia este de creanță bugetară aparținând statului, reprezentat de pârâtă.
În consecință, întrucât este probată existența raportului juridic între reclamantă și pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, Tribunalul va respinge excepția invocată de aceasta, reținând că pârâta se legitimează procesual în cauză, întrucât competențele privind restituirile de sume îi aparțin, potrivit art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și la Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, sens în care pârâta este cea care emite nota de restituire.
Totodată, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta s-a adresat în prealabil și Administrației F. pentru Mediu pentru restituirea taxei pe poluare achitate (f. 14, 54), astfel încât, în raport cu refuzul, pretins nejustificat, de soluționare a cererii privind restituirea taxei pe poluare, și această pârâtă se legitimează procesual în cauză.
În ce privește însă legitimarea procesuală a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, se constată că reclamanta nu s-a adresat acestei autorități publice, astfel că nu se poate reține existența unui raport juridic administrativ care să-i confere calitate procesuală pasivă. Ca atare, Tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, ca situație de fapt, Tribunalul reține că reclamanta a dobândit în anul 2010 autovehiculul în cauză, înmatriculat prima dată la data de 21.01.2005 în Republica Federală Germania (f.33-39), iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să achite taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, stabilită prin decizia de calcul emisă de pârâtă (f.9), în sumă de 9185 lei, prin chitanța emisă de Trezoreria Sectorului 6 (f.10).
Ulterior, reclamanta a formulat în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004, cerere de restituire la pârâta AFP Sector 6 București (f. 7), precum și la pârâta AFM (f. 54), iar prin adresa nr.762/SJ/06.02.2012, pârâta AFM i-a comunicat că prin interpretarea art.207 alin.(1) cu art.209 alin.(2) Cod pr. fiscală, contestația se soluționează de către organele fiscale emitente, iar soluționarea cererii de restituire a taxei pe poluare este în competența autorității emitente a actului fiscal (f. 14).
În demersul restituirii taxei pe poluare, reclamanta a invocat incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 alin. (1) TFUE. Prin urmare, fiind de competența judecătorului național să verifice dacă legislația națională incidentă în cauză este sau nu în concordanță cu normele comunitare care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în interiorul spațiului comunitar, tribunalul va analiza compatibilitatea normei interne cu cea comunitară.
În conformitate cu art. 110 TFUE, (fostul articol 90 TCE), „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Rolul art. 90 alin. (1) TCE (actualmente art.110 TFUE) în sistemul prevăzut de Tratat este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. CJUE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Obiectivul art. 110 TFUE nu este să impună statelor membre vreun sistem anume de impozitare internă, acestea păstrând un grad considerabil de libertate și autonomie în ceea ce privește uniformizarea taxelor și a impozitelor și cotele aplicate. Ceea ce face art. 110 TFUE este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
Astfel, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C–41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Ca atare, se constată că, în lumina acestei dispoziții nu rezultă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, regimul fiscal ales să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa pe poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, pe de o parte, iar pe de altă parte, neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, care să probeze neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca C‑47/88, Hotărârea Weigel, C‑387/01).
Din analiza teleologică a OUG nr.50/2008, pentru a identifica intenția legiuitorului, rezultă că aplicarea acesteia are ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, situație ce permite astfel Statului Român să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, prin instituirea acestui impozit intern al cărui regim este astfel stabilit, încât să aibă efectul de descurajare a importurilor de autovehicule în România.
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Din analiza acelorași dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
În plus, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că obiectivul primordial urmărit este cel al protecției mediului, „prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene”, din analiza actului normativ rezultă că efectul concret al reglementării este că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, principiul „poluatorul plătește” nu se aplică în mod uniform, impunându-se în realitate un regim discriminatoriu, ce leagă plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării și nu de consecințele ce decurg din utilizarea respectivelor vehicule, în condițiile în care toți participanții la trafic sunt răspunzători, chiar dacă în proporții diferite, de poluarea mediului înconjurător.
Potrivit jurisprudenței CJUE, un produs devine național din momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente. Prin urmare, dispozițiile articolului 110 TFUE se aplică taxei de înmatriculare, denumită taxă pe poluare, la importul autoturismelor de ocazie. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea Regionalna Mitnicheska Direktsia – Plovdiv Petar Dimitrov Kalinchev (C-2/09).
Așadar, prin adoptarea sistemului fiscal reglementat de OUG nr. 50/2008, se produce un efect de discriminare în favoarea vânzării de autovehicule înmatriculate în România față de cele provenind din alte state membre, conducând astfel la limitarea importului de autovehicule de ocazie în România și favorizarea vânzării de autovehicule de ocazie cumpărate pe piața din România.
OUG nr.50/2008 este prin urmare contrară art. 110 TFUE, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Totodată, se impune a menționa faptul că, prin Hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09 T. vs. România, CJUE a stabilit că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, având ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre”, concluzie reluată și în Hotărârea din 7 iulie 2011, în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de consecință, constatând că speța de față trebuie asimilată situației impunerii unei plăți de obligații fiscale fără a avea baza legală necesară, Tribunalul reține că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.(1) și 8 alin.(1) din Legea nr.554/2004, raportat la art.117 alin.(1) lit.d Cod pr. fiscală – conform căruia se restituie, la cerere, debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale – pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului la restituirea taxei și reparării pagubei, astfel că, văzând și prevederile art. 18 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București la restituirea către reclamantă a sumei reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de restituit, de la data de 14.02.2012 până la data restituirii efective.
În referire la capătul de cerere privind plata dobânzii aferente taxei pe poluare achitate de reclamantă, tribunalul reține că potrivit art. 124 alin.(1) Cod pr. fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.(2), adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei sau, după caz, la art. 70. Totodată s-a prevăzut în mod expres că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În speță, reclamanta a solicitat autorității fiscale pârâte achitarea sumelor reprezentând dobânda fiscală aferentă taxei achitate, invocând dispozițiile art.124 și 70 alin.(1) Cod pr. fiscală, astfel că tribunalul a admis cererea, de la data împlinirii termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii, până la data restituirii efective, reținând că aceasta este aplicabilă exclusiv raporturilor de drept fiscal determinate de natura juridică a creanței încasate de organul fiscal și a cărei restituire s-a solicitat. În același context, se impune respingerea cererii privind dobânda legală până la data plății efective, întrucât dobânda legală în materia raporturilor de drept fiscal este doar dobânda prevăzută de dispozițiile legale invocate chiar de reclamantă, aceasta neputându-se cumula cu nicio altă dobândă de natură civilă.
În ce privește refuzul de soluționare exprimat de pârâta Administrația F. pentru Mediu, Tribunalul reține caracterul justificat, pârâta neavând competențe legale de a soluționa cererea de restituire a taxei pe poluare și nici pe cea de a restitui efectiv suma încasată de organul fiscal, astfel încât a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă.
Cu referire la cererea de chemare în garanție a AFM, Tribunalul reține că nu sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 60 alin.(1) Cod pr. civ., pârâta nedovedind existența față de aceasta a unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina AFM, fundamentată pe transmiterea cu titlu oneros a unui drept subiectiv, în condițiile în care instituția chemării în garanție este incidentă doar în cazul transmisiunii de bunuri cu titlul oneros.
Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine AFM, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice.
O astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice, al căror specific impune reglementarea strictă a raporturilor juridice, dar permite adoptarea – la inițiativa legislativă a autorității centrale ANAF sau Ministerul Finanțelor Publice – a unui act normativ apt să reglementeze situația juridică creată de necesitatea rambursării de către organul fiscal a sumelor reprezentând taxa pe poluare din fondul gestionat de AFM.
Cu certitudine, este mult mai facil pentru pârâta organ fiscal să eludeze o astfel de procedură legislativă ce ar necesita demersuri suplimentare pentru toți actorii implicați în activitatea legislativă la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, alegând așadar să formuleze o simplă cerere de chemare în garanție în cadrul judecății pendinte, însă această atitudine nu poate fi girată de instanța de judecată, care are obligația de a nu ignora încălcarea normelor imperative ale dreptului procesual civil prin acreditarea interpretării extensive a sferei de aplicare a instituției chemării în garanție, dincolo de scopul prevăzut expressis verbis de către legiuitor.
De altfel, în prezent, prin Ordinul comun al Ministerului Mediului și Pădurilor și Ministerului Finanțelor Publice nr.85/62/19.01.2012, pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, s-a reglementat deja prin art.5.4 din Anexa la Ordin, cu referire la procedura de restituire a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, că “sumele de restituit stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.” (subl. n.)
Totodată, potrivit art. 5.1 din același Ordin, „Contribuabilul care, în baza unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței judecătorești competente, are dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme și autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, va depune, în vederea restituirii, la organul fiscal competent, o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 la ordin.” (subl. n.), circumstanțe în care argumentele invocate de pârâtă în cererea de chemare în garanție (f.22), nu mai au niciun suport legal, de vreme ce în condițiile normelor de mai-sus, organul fiscal nu are doar atribuția de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și nici nu s-ar putea accepta susținerea că ”în eventualitatea în care s-ar constata de către instanță nelegalitatea plății acestei taxe pe poluare, reclamantul putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume – Administrația F. pentru Mediu”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, arătând ca in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu.
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Se mei critică greșita respinegere a cererii de chemare în garanție în raport de prevederile sus invocate și de dispozițiile art. 60 și urm. C.pr.civ.
În ceea ce privește fondul cauzei, se arată ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, se arată că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.214/1- 214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii că intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Se mai solicită respingerea dobânzilor acordate și cheltuielilor de judecată, întrucât nu există culpă procesuală.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, câtă vreme pârâta recurentă este autoritatea emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare în temeiul căreia a fost efectuată plata, ceea ce atrage răspunderea sa juridică pentru prejudiciul creat prin actul administrativ vătămător; este mai puțin important cui i-au fost virate finalmente sumele încasate, în condițiile în care raportul de drept administrativ fiscal este legat între reclamant și pârâtă, în conformitate cu art. 7 din OG 92/2003.
Pe de altă parte, corect a fost respinsă cererea de chemare în garanție, câtă vreme nu există un raport de garanție sau care să atragă obligații de despăgubiri între pârâtă și chemata în garanție, acestea urmând a se desocoti în cadrul raporturilor fiscale.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește acordarea dobânzii, în cauza M. I. împotriva României, dosar c - 565/2011, CJUE a statuat următoarele:
26. In ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc in special calculul dobânzilor eventual datorate sa nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții, citata anterior, punctul 29).
27. In speta, trebuie sa se constate ca un regim precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a taxei percepute fara temei, nu indeplineste aceasta cerinta.
28. Astfel, aceasta pierdere depinde in special de durata indisponibilizarii sumei platite fara temei cu incalcarea dreptului Uniunii si survine astfel, in principiu, in perioada cuprinsa intre data platii fara temei a taxei in cauza si data restituirii acesteia.
29. Avand in vedere cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la intrebarea adresata ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
(…)
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:
Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
În fine, potrivit art. 274 C.pr.civ., partea care pierde procesul datorează cheltuielile de judecată avansate de partea adversă, motiv pentru care acestea au fost corect acordate de instanța fondului.
În aceste condiții, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice Prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2011/12.04.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. G. D. S.R.L. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.
Red. și dact. jud. L.E.F./gref. E.S.M./2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2934/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1254/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
