Despăgubire. Decizia nr. 8567/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8567/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 4578/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8567
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind revizuirea formulată de revizuentul C. F. împotriva deciziei civile nr. 5365/29.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatele A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. NAȚIONALĂ P. COMPENSAREA IMOBILELOR și DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR, având ca obiect despăgubire - DEC. despăgubire - DEC. 5365/29.11.2013 DOS._ *.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns revizuentul prin avocat C. A. cu delegație de reprezentare la dosar – fila 2, lipsind intimații.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă cuvântul asupra susținerii făcute de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în sensul că Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar nu mai există în prezent, împrejurare ce ar putea fi valorificată din perspectiva excepției lipsei capacității de folosință.
Apărătorul revizuentului menționează că, în condițiile în care Curtea Constituțională a arătat că art. 4 este neconstituțional și Legea nr. 165/2013 nu se poate aplica, atunci și dispoziția care a desființat Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar devine caducă, pentru că dacă nu se pot aplica dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu se poate aplica nicio parte din dispozițiile acestei legi, adică art. 18 care prevede că CNCI - ul a preluat CCSD - ul și DADN – ul nu mai există, astfel că prin declararea ca neconstituțională a unui text de lege care obligă instanța să nu mai aplice Legea nr. 165/2013 proceselor aflate în curs de judecată, implicit efectele ei se răsfrâng și asupra dispoziției textului de lege care prevede că DADN - ul se desființează. Este adevărat că legiuitorul nu a făcut nicio modificare până în prezent, dat fiind că era obligat prin dispozițiile Curții Constituționale, să remedieze această situație în termen de 6 luni, astfel încât nefiind remediată, DADN - ul a fost revitalizat prin devenirea ca și caduc a textului de lege care desființa această instituție.
La solicitarea instanței, cu privire la faptul că la termenul anterior s-a prezentat un apărător în substituire căruia i s-a pus în vedere să indice decizia Curții Constituționale și decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de care s-a formulat cererea de revizuire, apărătorul revizuentului menționează că la fila 2 a cererii de revizuire sunt indicate atât Decizia nr. 88 a Curții Constituționale, cât și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului de care revizuenții înțeleg să se folosească. Suplimentar, înțelege să invoce decizia nr. 301/2014 care vizează aceleași aspecte de neconstituționalitate, dar și decizia nr. 233/2011 a Curții Constituționale vizavi de dispozițiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 322 pct. 9 C.pr.civ. în sensul că acestea sunt neconstituționale în măsura în care nu se permite accesul la o revizuire în condițiile în care nu s-a evocat fondul cauzei. Menționează că a înțeles să arate și această decizie a Curții Constituționale față de apărările formulate în întâmpinare și anume că prezenta cerere de revizuire ar fi inadmisibilă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu în raport de dispozițiile art. 322 pct. 9 și 10 C.pr.civ., inclusiv prin prisma apărărilor formulate prin întâmpinările care au fost comunicate la termenul anterior.
Apărătorul revizuentului invocă dispozițiile art. 322 pct. 9 C.pr.civ. astfel cum a înțeles să le invoce prin cererea de revizuire și dispozițiile Curții Europene de Justiție și decizia nr. 233/2011 a Curții Constituționale prin care s-a arătat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 322 pct. 9 C.pr.civ. în condițiile în care nu se permite revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care nu s-a evocat fondul. Menționează că instanța când a judecat recursul a considerat că aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 sunt de ordine publică, neevocându-se fondul, neverificându-se aspecte de fapt sau de drept care au fost criticate atât de revizuenți, cât și de părțile adverse în recurs. Consideră că Legea nr. 165/2013 astfel cum a fost avută în vedere de către instanță prin modalitatea de aplicare, într-adevăr a fost un motiv de ordine publică, neevocându-se fondul, ci aplicându-se conform art. 4 la momentul respectiv în vigoare și încă nedeclarat neconstituțional prin OG nr. 88 aplicându-se această Lege nr. 165/2013. Consideră că evocarea fondului nu a avut loc, astfel încât revizuentul pot să-și întemeieze prezenta cerere de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C.pr.civ. și anume că revizuenții nu au avut dreptul la un proces echitabil.
La solicitarea instanței, dacă a invocat o excepție de neconstituționalitate în cadrul respectivului dosar, fond și/sau recurs, apărătorul revizuenților arată că nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
De asemenea, la solicitarea instanței, dacă în acest context este admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe acest temei legal, apărătorul revizuentului menționează că dispozițiile deciziei nr. 301/2014 a Curții Constituționale, paragraful 20, rețin că dispozițiile deciziei nr. 88/2014 pot fi folosite ca temei al revizuirii în condițiile în care instanța s-a pronunțat asupra recursului înainte de intervenirea pronunțării deciziei nr. 88/2014 a Curții Constituționale. Consideră că cererea de revizuire este admisibilă, prin această motivare, Curtea stabilind o excepție de la pct. 10 deoarece anterior Curtea Constituțională s-a pronunțat pe o excepție de neconstituționalitate a pct. 10 în care s-a reținut că nu se poate admite o cerere de revizuire pe o excepție de neconstituționalitate care nu a fost invocată în dosar pentru că astfel s-ar permite crearea unei tertia lege. Decizia este pronunțată în anul 2010, Curtea Constituțională stabilind că pct. 10 este constituțional și că numai cei care au invocat excepții de neconstituționalitate ar putea să ceară revizuirea, însă față de punctul de vedere al Curții Constituționale dată în decizia nr. 301/2014, consideră că este admisibilă și în raport de dispozițiile punctului 10.
La interpelarea instanței, în sensul de a prezenta concluzii privind cererea de revizuire în raport de hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, apărătorul revizuentului arată că revizuirea este admisibilă în raport de hotărârile invocate în pagina 2 a cererii de revizuire. Menționează că este foarte clar punctul de vedere al CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil. Solicită ca instanța să aibă în vedere concluziile orale formulate în faza recursului în care a menționat fără putință de tăgadă faptul că Legea nr. 165/2013 retroactivează și este neconstituțională și nu a înțeles să invoce o excepție de neconvenționalitate arătând, la momentul la care recursul s-a judecat, faptul că revizuentul nu consideră a fi necesar a se invoca o excepție de neconstituționalitate, în condițiile în care mai presus de Constituția României există Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar magistratul fondului ca prim magistrat al Convenției ar trebui să aplice cu precădere Convenția în condițiile în care constată că există o neconcordanță între dispozițiile legale interne și convenție. La momentul respectiv, a invocat excepția de neconvenționalitate oral în ședință publică.
În continuare, Curtea acordă cuvântul asupra fondului cererii de revizuire.
Apărătorul revizuentului solicită admiterea cererii de revizuire, iar pe fond în condițiile în care instanța o va considera admisibilă, solicită desființarea hotărârii pronunțate în recurs cu consecința admiterii recursului formulat de revizuent și respingerii recursului formulat de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților. Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6958/05.12.2012 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul C. F. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în sensul că a fost obligată pârâta CCSD să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent hotărârii nr. 3/21.01.2008 a Comisiei județene Bistrița Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei acțiuni.
Prin aceeași sentință s-a mai dispus deopotrivă obligarea pârâtei ANRP la emiterea în favoarea reclamantului a deciziei reprezentând titlu de plată pentru suma de 174.587 lei, în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, dar nu mai devreme de expirarea termenului prevăzut de OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 117/2012.
A fost obligată pârâta CCSD să achite reclamantului suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
În sfârșit, a fost respins restul pretențiilor reclamantului ca prematur formulate.
Prin Decizia civilă nr. 5365/29.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ * a fost respinsă excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată.
Au fost admise recursurile declarate de recurentele pârâte A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, modificată sentința recurată, în sensul că a fost respinsă în tot acțiunea formulată, ca neîntemeiată.
Prin aceeași decizie a fost respins recursul formulat de reclamantul C. F., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii recurentul reclamant C. F. a formulat revizuire învederând următoarele:
Deși curtea reține faptul că recursul reclamantului este întemeiat și că ar fi trebuit admis dat fiind reținerile privitoare la legea 165/2013 urmează să îl respingă și să admită recursul ANRP care în varianta inițială nu cuprindea ca și motiv de recurs acesta lege pentru că nu exista. Tot curtea reținând faptul că reclamantul ar fi putut cere în temeiul art. 34 din legea 165/2013 emiterea actelor administrative conform art. 34 însă aceeași instanță reține că chiar dacă ar fi făcut acest lucru nu ar fi putut să îl admită întrucât nu era motiv de recurs.
Deși a arătat faptul că o astfel de lege este total contrară Constituției aspect ce s-a și confirmat ulterior prin decizii ale Curții Constituționale și mai mult a arătat faptul că aceste dispoziții legale contravin convenției instanța de recurs analizează un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului și anume acela al apariției legii 165/2013. Ba mai mult a arătat faptul că această lege este contrară Convenției prin raportare la excepția de neconvenționalitate ridicată împotriva acestei legi astfel că instanța trebuia să aibă în vedere și acest argument.
Așa cum am arătat în fața instanței de recurs art. 4 din legea 165/2013 este neconstituțional întrucât face ca acesta lege să retroactiveze prin acesta încălcându-se toate drepturile și trecând în derizoriu toți cei 14 ani în care s-au făcut nenumărate demersuri și au fost parcurse diverse etape administrative.
Având în vedere aspectele de neconvenționalitate care se materializau în excepția de neconvenționalitate și înlăturarea de la aplicare a legii 165/2013 prin admiterea unei astfel de excepții dar și de neconstituționalitatea confirmată prin nenumăratele decizii ale Curții Constituționale, s-a solicitat să se aibă în vedere că decizia a cărei revizuire se solicită este întemeiată pe o dispoziție legală neconstituțională.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire s-a făcut trimitere la Cauza I. și alții împotriva României, publicată și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "art. 322 § 9 din codul de procedură civilă permite revizuirea unui proces pe plan intern, dacă Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant". În plus, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, "atunci când constată că un reclamant nu a avut acces la o instanță stabilită prin lege, redresarea cea mai potrivită ar fi, în principiu, rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util, cu respectarea cerințelor art. 6 din Convenție" (paragraful 99). De altfel, aceleași concluzii reies și din Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza L. împotriva României (paragraful 56), Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunțată în Cauza .. și Jacobs împotriva României (paragraful 52) și Hotărârea din 8 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza R. împotriva României (paragraful 47 și 48).
O similitudine de raționament trebuie aplicată și în ceea ce privește decizia Curții Constituționale având în vedere că prin acesta decizie 88/2014 s-a constatat că art. 4 din legea 165/2014 încalcă drepturile persoanelor care au un proces pe rolul instanțelor de judecată astfel că a fost înlăturat de la aplicabilitate.
În aceste condiții, Curtea Constituțională a constatat că art. 20 alin. (1) din Constituție impune interpretarea art. 21 privind accesul liber la justiție din Legea fundamentală prin prisma înțelesului dat acestui drept de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Dacă nu s-ar ajunge la această concluzie, justițiabilul s-ar vedea lipsit de protecția conferită de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar dreptul său de acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală ar fi încălcat. Ca o consecință directă, România ar fi în situația unei părți la Convenție care nu își respectă obligațiile asumate pe planul dreptului internațional public și al dreptului intern, contrar prevederilor art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (1) din Constituție.
Așadar, având în vedere dispozițiile constituționale menționate, dar și cele din Convenție faptul că România este parte la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind obligată să respecte atât Convenția, cât și interpretările date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, s-a considerat că este total Convenției și Constituției să fie menținută în vigoare o decizie care încalcă cele mai elementare drepturi - dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea unui termen rezonabil și dreptul de a fi respectate bunurile persoanei în înțelesul dat de Convenție.
Urmează a se constata că prin decizia recurată au fost aplicate dispoziții legale neconstituționale dar și neconvenționale, existând din punctul reclamantului de vedere și o contrarietate între deciziile pronunțate în aceeași materie, unele persoane beneficiare ale aceleiași legi care au apucat să se judece în baza aceluiași temei legal au rămas cu hotărârile nedesființate pe când reclamantul care s-a judecat după apariția legii 165/2013 s-a văzut supus unor termene de încă 10 ani sau mai lungi în condițiile în care deja s-au emis ordonanțe de urgență pentru prelungirea termenelor.
Față de toate aceste considerente s-a solicitat admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, reformarea deciziei atacate iar pe fondul recursului admiterea recursului formulat de reclamant și respingerea recursului urmând a se dispune rejudecarea recursului.
În cauză, intimatele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în calitate de continuatoare în drepturi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
De asemenea, intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a arătat că Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar nu mai există, împrejurare recalificată de instanță din oficiu, la termenul de judecată din 19.11.2014, ca putând fi valorificată ca și excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
La solicitarea instanței, cu privire la faptul că la termenul anterior s-a prezentat un apărător în substituire căruia i s-a pus în vedere să indice decizia Curții Constituționale și decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de care s-a formulat cererea de revizuire, apărătorul revizuenților a menționat astăzi, în ședință publică, faptul că la fila 2 a cererii de revizuire sunt indicate atât Decizia nr. 88 a Curții Constituționale, cât și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului de care revizuenții înțeleg să se folosească. Suplimentar, înțelege să invoce decizia nr. 301/2014 care vizează aceleași aspecte de neconstituționalitate, dar și decizia nr. 233/2011 a Curții Constituționale vizavi de dispozițiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 322 pct. 9 C.pr.civ., în sensul că acestea sunt neconstituționale în măsura în care nu se permite accesul la o revizuire în condițiile în care nu s-a evocat fondul cauzei. Menționează că a înțeles să arate și această decizie a Curții Constituționale față de apărările formulate în întâmpinare și anume că prezenta cerere de revizuire ar fi inadmisibilă.
Asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei DADN, Curtea constată următoarele:
Prin art. 141 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, introdus prin Ordonanța de Urgență nr. 81/2007 pentru accelerarea acordării despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a fost înființată Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura ANRP. Organizarea activității sale a fost făcută prin HG nr. 361/2005, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 1068/2007.
Ca urmare a apariției Legii nr. 165/2013, a fost abrogată prevederea legală menționată mai sus, precum și HG nr. 361/2005 (aceasta din urmă a fost abrogată prin HG nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea ANRP).
La momentul introducerii cererii de revizuire, DADN nu mai exista, ceea ce constituie lipsa capacității procesuale de folosință a acestei instituții intimate. Or, cât timp nu s-a cerut introducerea în cauză a succesorului în atribuții a acestei instituții, iar o astfel de introducere nu se poate face din oficiu de către instanță, Curtea constată că excepția este fondată.
Nu pot fi reținute apărările revizuentului, în sensul că în condițiile în care Curtea Constituțională a arătat că art. 4 este neconstituțional și Legea nr. 165/2013 nu se poate aplica, atunci și dispoziția care a desființat Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar devine caducă, deoarece considerentele deciziei Curții Constituționale nu sunt în sensul indicat de revizuent; în niciun caz, Curtea nu a reținut o neconstituționalitate de plano a întregii legi, nr. 165/2013, ci a reținut neconstituționalități punctuale; or, dispoziția de abrogare a prev. art. 141 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, introdus prin Ordonanța de Urgență nr. 81/ 2007, nu a fost declarată neconstituțională.
Prin urmare, Curtea va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei DADN și va respinge revizuirea formulată împotriva intimatei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Asupra admisibilității cererii de revizuire, Curtea constată următoarele:
Curtea constată, în primul rând, că singurele susțineri din cererea de revizuire care ar putea avea relevanță asupra admisibilității sunt cele referitoare la invocarea neconstituționalității și a neconvenționalității dispozițiilor Legii nr. 165/2013, fiind susceptibile de încadrare în prev. art. 322 pct. 9 și 10 Cod de Procedură Civilă.
În rest, toate celelalte susțineri nu au aptitudinea de a se putea încadra în vreun motiv de revizuire, din perspectiva acestora, constatându-se inadmisibilitatea acestor critici.
Deși prin cererea de revizuire a fost indicat ca temei de drept al cererii doar art. 322 pct. 9 Cod de Procedură Civilă, Curtea constată că din susținerile făcute se poate admite că a fost și invocat și 322 pct. 10 Cod de Procedură Civilă.
În primul rând, conform prev. art. 322 pct. 9 Cod de Procedură Civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.”
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire pe acest motiv, se face trimitere în cererea de revizuire la Cauza I. și alții împotriva României, precum și la hotărârile din Cauzele L. împotriva României, . și Jacobs împotriva României, R. împotriva României.
Curtea reține că acest caz de revizuire are în vedere situația pronunțării unei hotărârii de condamnare CEDO în chiar cauza în care se formulează cererea de revizuire; sintagma „revizuirea hotărârii pronunțate” statuează în mod clar că este vorba despre cererea de revizuire a hotărârii judecătorești naționale, în raport de care CEDO a constatat o încălcare a Convenției, iar nu despre orice alte hotărâri CEDO pronunțate în alte cauze, fie și similare.
Referirea din cererea de revizuire la paragraful 99 din Hotărârea pronunțată în Cauza I. contra României este scoasă din context și trebuie citită raportat la considerentele complete ale acelei hotărâri. Astfel, în considerentele acelei decizii, s-au reținut următoarele:
„97. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea apreciază că reclamanții au suferit într-adevăr o frustrare din cauza respingerii acțiunii lor. Statuând în echitate, Curtea le acordă suma de 5.000 EUR cu titlu de daune morale.
98. Curtea reamintește, de asemenea, jurisprudența sa bine stabilită, conform căreia, în caz de încălcare a art. 6 din Convenție, reclamanții trebuie repuși, cât mai curând posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi avut loc încălcarea cerințelor acestei prevederi [Piersack împotriva Belgiei (art. 50), Hotărârea din 26 octombrie 1984, . nr. 85, p. 16, § 12]. O hotărâre care constată o încălcare atrage pentru statul pârât obligația juridică nu numai de a le plăti părților interesate sumele alocate cu titlu de reparație echitabilă, ci și de a alege, sub controlul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, măsurile generale și/sau, dacă este cazul, individuale ce trebuie adoptate în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte și a-i înlătura, în măsura posibilului, consecințele, astfel încât să restabilească, pe cât posibil, situația anterioară acesteia (I. și alții împotriva Moldovei și Rusiei [MC], nr. 48.787/99, § 487, CEDO 2004-VII).
99. Art. 322 § 9 din Codul de procedură civilă permite revizuirea unui proces pe plan intern, dacă Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant. În plus, Curtea apreciază că atunci când constată că un reclamant nu a avut acces la o instanță stabilită prin lege, redresarea cea mai potrivită ar fi, în principiu, rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util și cu respectarea cerințelor art. 6 din Convenție (vezi L., menționată mai sus, § 56; Yanakiev împotriva Bulgariei, nr.40.476/98, § 90, 10 august 2006).”
Prin urmare, CEDO nu a făcut decât să reîntărească interpretarea acestei instanțe, în sensul că redeschiderea (ca urmare a cererii de revizuire întemeiate pe prev. art. 322 pct. 9 Cod de Procedură Civilă) procesului care a dus la hotărârea de condamnare a statului de către CEDO este tocmai modalitatea de reparație a prejudiciului suferit de parte; or, în prezenta cauză, revizuentul invocă hotărâri CEDO care nu îl privesc, pronunțate în alte cauze.
Ca urmare, revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 9 Cod de Procedură Civilă, este inadmisibilă.
În al doilea rând, conform prev. art. 322 pct. 10 Cod de Procedură Civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.”
Revizuentul a invocat decizia nr. 88/2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă drepturile persoanelor care au avut un proces pe rolul instanțelor de judecată, astfel că a fost înlăturat de la aplicabilitate.
Curtea reține însă că textul art. 322 pct. 10 Cod de Procedură Civilă este clar, o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe acest motiv fiind ca excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în chiar cauza a cărei revizuire se solicită. Or, din analiza deciziei atacate cu revizuire, rezultă că o asemenea excepție nu a fost invocată. Prin urmare, legiuitorul nu a deschis calea revizuirii de plano ca urmare a admiterii oricărei excepții de neconstituționalitate, ci numai calea revizuirii în chiar cauza în care s-a invocat și s-a admis această excepție.
Astfel, și revizuirea întemeiată pe disp. art. 322 pct. 10 Cod de Procedură Civilă este inadmisibilă.
În al treilea rând, revizuentul a făcut referire la o contrarietate între deciziile pronunțate în aceeași materie, unele persoane beneficiare ale aceleiași legi care au apucat să se judece în baza aceluiași temei legal au rămas cu hotărârile nedesființate, pe când recurentul care s-a judecat după apariția Legii nr. 165/2013 s-a văzut supus unor termene de încă 10 ani sau mai lungi, în condițiile în care s-au emis deja ordonanțe de urgență pentru prelungirea termenelor.
Deși revizuentul nu a invocat expres, Curtea constată că o asemenea susținere ar tinde spre motivul de revizuire de la art. 322 pct. 7 Cod de Procedură Civilă, potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.”
Or, este evident că revizuentul nu invocă hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, ci hotărâri potrivnice pronunțate în cauze diferite, privitoare la persoane diferite, ceea ce nu îndeplinește condițiile de admisibilitate a revizuirii.
În concluzie, Curtea, în temeiul art. 326 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
P. aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Respinge cererea de revizuire formulată împotriva intimatei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar (citată în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1) ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C. F. cu domiciliul ales la C.. Av. A. C. cu sediul în București, ..2A bis, .. A, ., sector 4, împotriva deciziei civile nr. 5365/29.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în rest, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. M.
GREFIER
A. M. C.
Data red. 12.12.2014/ 2 ex/red. jud. MMP
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3036/2014. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2193/2014.... → |
|---|
