Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1691/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 1691/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 27933/3/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1691

Ședința publică din data de 6.03.2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: J. A.

JUDECĂTOR: C. R. I.

JUDECĂTOR: B. M.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 7009/10.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. și cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant D. I., personal, identificat cu CI . nr._, și asistat de avocat, care depune împuternicire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, recurenta pârâtă CNCI a depus note de ședință prin care invocă excepția prematurității cererii de chemare în judecată, anexând adresa nr._/CC/28.01.2014, într-un exemplar, iar la 3.03.2014 intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, într-un exemplar, după care,

Intimatul reclamant D. I., prin avocat, învederează că a luat cunoștință de conținutul notelor de ședință formulate de recurenta pârâtă.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată și asupra recursului.

Având cuvântul, intimatul reclamant D. I., prin avocat, învederează că excepția prematurității trebuie raportată la data introducerii acțiunii, motiv pentru care solicită respingerea acesteia. De asemenea, învederează că nu se aplică dispozițiile Legii nr. 165/2013 întrucât O.U.G nr. 2/2013 a intrat în vigoare la 2 ani de la introducerea acțiunii.

Cu privire la cererea de recurs solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală. Astfel, cu privire la primul motiv de recurs apreciază că excepția prematurității cererii este o chestiune de ordin procedura care se raportează în principal la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar suspendarea de care face vorbire recurenta a intervenit ulterior introducerii acțiunii.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere învederează că această critică este neîntemeiată având în vedere că prin cererea precizatoare a solicitat 300 de lei pentru fiecare zi de întârziere, cererea fiind cenzurată de instanță. De asemenea, menționează că hotărârea nu prejudiciază recurenta întrucât instanța are în vedere etapa suspendării. Menționează că va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată și asupra recursului.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București – Secția a IX – a de contencios administrativ și fiscal la data de 08.06.2010, reclamanții D. I. si T. Velentina au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să înainteze dosarul unui evaluator, să emită titlul de despăgubiri privind dispoziția nr._/16.06.2009 a Primarului Municipiului Bucuresti, sa se stabilească cuantumul despăgubirilor corespunzător valorii de piața a imobilului.

În motivare, reclamanții au arătat, în esență, faptul că prin dispoziția anterior menționată, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, primarul a constatat imposibilitatea restituirii în natură a imobilului revendicat și a propus acordarea despăgubirilor, dispoziție comunicată pârâtei. Arată că, deși a primit dosarul la 27.07.2006, pârâta nu a emis titlul de despăgubire, cf. art. 16 al. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În fața acelei instanțe, pârâta ANRP a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale, față de dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și de împrejurarea că pârâta este autoritate publică centrală, astfel că ar fi competentă, în primă instanță, Curtea de Apel București. În continuare, pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 852, pronunțată la data de 02.03.2011, tribunalul a admis excepția de necompetență materială, declinând competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâta A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților către Curtea de Apel București - secția de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.03.2011, sub același număr de dosar.

În fața acestei instanțe, pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la prevederile art. 2 din HG nr. 361/2005, în esență, întrucât în cursul procedurii administrativ privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu autoritatea este cea care a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Arată pârâta faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr._/16.06.2009 a Primarului Municipiului București a fost transmis de Primăria mun. București, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC. În ceea ce privește etapa evaluării, aceasta este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Referitor la etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pârâtul arată că în prezent această etapă este suspendată conform prevederilor OUG nr. 4/2012. De asemenea, în ceea ce privește celelalte solicitări ale reclamanților, pârâtul apreciază că acestea pot face obiectul analizei instanței numai în situația în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar autoritatea să fie obligată printr-o astfel de hotărâre și să nu o pună în executare. Raportat la prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pârâtul arată că nu poate fi reținut în sarcina instituției un refuz nejustificat în soluționarea dosarului administrativ întocmit pe numele reclamanților.

A mai arătat pârâta și faptul că, în M. Of. al României nr. 456/06.07.2012 a fost publicată Legea nr. 117/2012 privind aprobarea OUG nr. 4/2012 și OUG nr. 62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15.05.2013, astfel că și pentru aceste motiv cererea reclamanților apare ca fiind prematur introdusă.

În ceea ce privește plata daunelor cominatorii, pârâta susține că în cauză nu poate fi antrenat un răspuns nejustificat din partea autorității, față de considerentele de mai sus, astfel că acestea apar a fi neîntemeiate.

În ședința publică din data de 17.09.2012, reclamantul și-a precizat cererea, în sensul că prezenta acțiune cu care a învestit are ca obiect și obligarea pârâtei la repartizarea dosarului său unui consilier, în vederea stabilirii și acordării despăgubirilor, într-un termen de 30 de zile; obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței și obligarea pârâtei la plata unor penalizări în cuantum de 300 lei/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea obligațiilor ce îi revin.

Pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat întâmpinare la cererea precizatoare, invocând și solicitând aceleași aspecte din cuprinsul întâmpinării formulate anterior.

Prin încheierea de ședință din data de 29.10.2012, la solicitarea reclamantului, Curtea a dispus citarea în cauză și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în calitate de pârâtă. Prin aceeași încheiere, instanța, față de înscrisurile depuse, din care rezultă că în cursul derulării procesului a survenit decesul reclamantei T. Velentina, iar reclamantul D. I. este unicul moștenitor, a constatat intervenită succesiunea legală în drepturi, stabilind că are calitate de reclamant doar D. I..

Astfel citată, C. CENTRALĂ PENTRU STABILRIEA DESPĂGUBIRILOR a formulat întâmpinare, prin care a invocat prematuritatea cererii de chemare în judecată, în esență, întrucât etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr._/16.06.2009 a Primarului Municipiului București a fost transmis de Primăria mun. București, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC. În ceea ce privește etapa evaluării, aceasta este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de asemenea, și de efectuarea operațiunilor legale.

Referitor la etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pârâtul arată că în prezent această etapă este suspendată conform prevederilor OUG nr. 4/2012. De asemenea, în M. Of. al României nr. 456/06.07.2012 a fost publicată Legea nr. 117/2012 privind aprobarea OUG nr. 4/2012 și OUG nr. 62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15.05.2013, astfel că și pentru aceste motiv cererea reclamanților apare ca fiind prematur introdusă.

În ceea ce privește penalitățile solicitate prin cererea introductivă, pârâta solicită respingerea acestora, întrucât, pentru motivele de mai sus, nu poate fi reținut în sarcina sa un refuz nejustificat în soluționarea dosarului administrativ.

Curtea a solicitat în baza dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului copia dosarului administrativ întocmit pe numele reclamanților. De asemenea, în cadru probatoriului, le-a fost administrată, atât reclamanților cât și pârâtului, proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 7009/10.12.2012, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins excepția prematurității formulării acțiunii, invocată de către pârâtul Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A obligat pârâtul Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubiri nr._/CC/22.04.2010 într-un termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, dar nu mai devreme de maximum 30 de zile de la expirarea duratei suspendării instituite prin OUG nr. 4/2012 și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire nr._/CC/22.04.2010 în maximum 30 de zile de la stabilirea valorii despăgubirii, sub sancțiunea aplicării unei penalități în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

În fapt, reclamantul D. I., împreună cu autoarea sa, T. V., sunt beneficiari ai Dispoziției nr._/16.06.2009, emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 310, 00 mp, situat în București, ., Sector 4, imposibil de restituit în natură (fila 5 dosar inițial TB), în considerentele dispoziției reținându-se că „terenul pentru care se solicită restituirea în natură este afectat de elemente de sistematizare: (carosabil, gard)”.

Dispoziția, împreună cu întreaga documentație doveditoare, a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost înregistrată sub nr._/CC la data de 22.04.2010, potrivit ștampilei de înregistrare de pe dosarul administrativ (fila 41).

Pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea depusă, recunoaște că în dosarul constituit reclamantului nu a fost parcursă nici etapa verificării legalității măsurii nerestituirii în natură, dosarul urmând a fi repartizat potrivit ordinii de prioritate stabilită prin Decizia nr. 2815 din 16.09.2008.

În drept, Curtea a reținut că ulterior soluționării notificărilor sau cererilor de retrocedare formulate de persoanele îndreptățite și emiterii deciziilor/dispozițiilor/ ordinelor de către entitățile învestite cu soluționarea acestora, dosarele administrative sunt înaintate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea parcurgerii procedurii administrative reglementate de dispozițiile din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, TITLUL VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Dispozițiile cuprinse în Titlul VII al legii cuprind reglementări de ordin procedural, cu etape individualizate în mod distinct (etapa înregistrării dosarelor; etapa verificării legalității măsurii de nerestituire în natură; etapa evaluării și stabilirii cuantumului despăgubirilor; etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire; etapa înregistrării cererii de opțiune; etapa emiterii titlului de plată; etapa efectuării plății), precum și de ordin instituțional, stabilind sfere de competențe și atribuții distincte (partajate între C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților).

Astfel, „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală (art. 13), iar potrivit art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, procedura de evaluare și de stabilire a sumei totale ce urmează a fi acordată în temeiul dispozițiilor din acest titlu este coordonată de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii titlului de plată, potrivit dispozițiilor art. 18, în baza căruia se poate efectua plata.

Art. 16 prevede: „(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

(2^1) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

(2^2) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

(6^1) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanților societății de evaluare desemnate de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deținătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se află bunurile respective, pe perioada și numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare.

(6^2) Deținătorii bunurilor imobile prevăzute la alin. (6^1) vor fi înștiințați în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.

(6^3) În caz de refuz, . în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din codul de procedură civilă fiind aplicabile.

(6^4) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanților societății de evaluare, băncile, notarii publici, agențiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum și orice alți deținători de informații privind tranzacțiile cu proprietăți imobiliare sunt obligați să le comunice de îndată, în scris, datele și informațiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligația de a asigura secretul datelor și informațiilor astfel primite.

(6^5) În cazul în care evaluatorul consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să-i acorde concursul pentru obținerea datelor și informațiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum și pentru îndeplinirea oricărei alte activități în același scop.

(7) În baza raportului de evaluare C. Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

(8) Dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire.

(9) În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.”

Astfel, potrivit art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, procedura de evaluare și de stabilire a sumei totale ce urmează a fi acordată în temeiul dispozițiilor din acest titlu este coordonată în mod exclusiv de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii titlului de plată, potrivit dispozițiilor art. 18, condiționat de înregistrarea cererii de opțiune din partea titularului deciziei de despăgubire.

În aceste condiții, în această etapă a procedurii administrative, pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților nu are nicio obligație legală în legătură cu evaluarea efectuată sau cu stabilirea valorii despăgubirilor, între părți neexistând nici un raport juridic obligațional, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată, urmând să fie admisă.

Curtea a reținut, din economia dispozițiilor prezentate, că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.

Este de necontestat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, iar instanța are de cenzurat atitudinea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în îndeplinirea obligațiilor legale într-un termen rezonabil, în cadrul procedurii administrative, pentru a nu se ajunge la o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., având în vedere că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat, pentru care li s-a stabilit dreptul la acordarea de despăgubiri, în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ pretinsa neîndeplinire, de către pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligațiilor sale legale din cadrul procedurii administrative, reglementată în Titlul VII, de parcurgere a etapei verificării legalității măsurii de nerestituire în natură, de trimitere a dosarului de despăgubire pentru efectuarea evaluării și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată, ce formează obiectul dosarului de despăgubire înregistrat sub nr._/CC /22.04.2010.

Astfel, verificând actele și lucrările dosarului, rezultă că dosarul de despăgubire nr._/CC a fost înregistrat pe rolul Secretariatului Comisiei Centrale la data de 22.04.2010, potrivit fotocopiei de pe coperta dosarului administrativ (fila 41), astfel încât până la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței, 08.06.2010, se impunea ca cel puțin etapa verificării legalității măsurii de nerestituire în natură a imobilului să fie parcursă, în special în condițiile în care nici până la data pronunțării prezentei sentințe, 10.12.2012, această etapă nu fusese parcursă, deși este exclusă de la măsura suspendării instituită prin OUG nr. 4/2012.

Este de necontestat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, însă neanalizarea dosarului administrativ nr. _/CC/22.04.2010, de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nici măcar în ceea ce privește legalitatea măsurii de nerestituire în natură, nu este justificată de trecerea unui termen de peste 2 ani de la înregistrarea sa pe rolul Secretariatului Comisiei, având în vedere că nici la data pronunțării prezentei sentințe, în dosarul reclamantului nu fost încă depășită această etapă incipientă.

Curtea a apreciat că nu este necesară exprimarea expresă în scris a refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, trecerea unui termen de peste 2 ani în care pârâta trebuia să parcurgă cel puțin etapa procedurii administrative vizând verificarea legalității măsurii de nerestituire în natură, fiind prin ea însăși expresia refuzului de soluționare care se constituie într-un abuz de drept administrativ conform Legii nr. 554/2004 contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar atitudinea pârâtei se circumscrie unui exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea a apreciat că omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și, pe de altă parte, că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluat abuziv, reglementată de actele normative indicate mai sus, conferă consistență concluziei încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil.

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a unui proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Astfel, constatând că neparcurgerea etapei verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului îi este imputabilă exclusiv pârâtului, Curtea a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtului Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubiri nr._/CC/22.04.2010 într-un termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, dar nu mai devreme de maximum 30 de zile de la expirarea duratei suspendării instituite prin OUG nr. 4/2012 și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire nr._/CC/22.04.2010 în maximum 30 de zile de la stabilirea valorii despăgubirii, sub sancțiunea aplicării unei penalități în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere.

Curtea a apreciat că excepția prematurității acțiunii este neîntemeiată, întrucât suspendarea procedurilor de evaluare și emitere a titlurilor de despăgubire a intervenit abia la data de 15 martie 2012, dată față de care pârâta se află în culpă, având în vedere neîndeplinirea obligațiilor sale legale pe o perioadă de aproape 2 ani.

Curtea a avut în vedere intervenirea evenimentului legislativ al suspendării operațiunilor de „emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.”, prin OUG nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 169 din 15 martie 2012, eveniment avut în vedere și de către reclamanți la precizarea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recurs, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr._ .

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, modificată și completată prin Legea nr. 117/2012, respingând în mod eronat excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, a precizat următoarele:

Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 4/2012, în perioada de suspendare, prelungită prin Legea nr.117/2012 până la data de 15.05.2013, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor.

Prin actul normativ mai sus amintit, legiuitorul a stabilit suspendarea emiterii deciziilor de către C.C.S.D., suspendarea emiterii titlurilor de conversie de către A.N.R.P., precum și suspendarea oricăror proceduri cu privire la evaluarea imobilelor.

Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza – pilot M. A. și alții împotriva României. Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de plată, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.

În privința resurselor financiare pentru plata despăgubirilor, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, acestea nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a Legii nr. 117/2012.

Astfel, noul act normativ trebuie să se întemeieze pe o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.

Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, ci prevăd acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a măsurilor necesare pentru continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, în contextul epuizării Fondului Proprietatea și în vederea corelării cu momentul adoptării proiectului de act normativ privind implementarea hotărârii pilot pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care va reglementa și modalitatea în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

O asemenea măsură nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului adițional nr. 1, pentru că statul român a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată.

Prin instituirea acestui termen, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamanți, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare.

Or, atât sub imperiul vechiului Cod civil, cât și potrivit noului Cod civil, creditorul - titular al unui drept afectat de un termen suspensiv - nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept, înainte de împlinirea termenului.

În contextul celor prezentate, în ceea ce privește excepția prematurității emiterii titlurilor de despăgubire, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2012 și ulterior a Legii nr. 117/2012, a subliniat faptul că practica judiciară a statuat cu caracter de principiu prematuritatea emiterii acestora, până la expirarea termenului de suspendare, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție o consideră aplicabilă și speței deduse judecății.

Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor – art. 1 din Protocolul adițional nr.1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și Legii nr. 117/2012.

Ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, îndeosebi sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

În sfera dreptului comunitare, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Prin măsura adoptată de legiuitorul român (O.U.G. nr. 4/2012 modificată prin Legea nr. 117/2012), s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

În raport de aceste considerente, a apreciat că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor – art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile O.U.G. nr. 4/2012, Legii nr. 117/2012.

De aceea, a apreciat că suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.

Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, între stat, pe de o parte, și populație, pe de altă parte.

Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de plată este suspendată, demersul inițiat de reclamantă este prematur.

Amintim, totodată, faptul că însăși Curtea Constituțională, sesizată fiind cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului unic al O.U.G. nr. 4/2012, s-a pronunțat prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 în sensul constituționalității acestui act normativ, în totalitate, iar în considerentele acestei decizii au fost analizate prevederile ordonanței prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de contencios constituțional statuând asupra proporționalității măsurilor dispuse prin ordonanță.

În cuprinsul art. 13 alin.1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că “Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (…), se constituie (...) C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții:

a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi.”

În acest context, precizăm că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.

Astfel, în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape:

-etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor,

-etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării,

-etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I intitulată “Valorificarea titlurilor de despăgubire”, introduse de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005.

În cauza supusă judecății, a subliniat faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr._/2009 a fost transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.

Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

A învederat instanței faptul că, în cadrul etapei evaluării imobilelor ce formează obiectul dosarelor de despăgubire transmise Secretariatului CCSD, sunt parcurse următoarele operațiuni administrative care presupun:

1) întocmirea anexei ce va fi transmisă evaluatorului desemnat în mod aleatoriu de către CCSD, alături de întreaga documentație aferentă deciziei/dispoziției emise de entitatea învestită cu soluționarea acesteia precum și cu întocmirea respectivului dosar de despăgubire;

2) preluarea documentației și întocmirea raportului de evaluare de către societatea de evaluatori, raport având ca obiect imobilul descris în anexa întocmită de Secretariatul CCSD;

3) transmiterea raportului de evaluare, de către evaluatorul desemnat, Comisiei Centrale și persoanelor îndreptățite;

4) verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării prevederilor pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, în sensul stabilirii existenței oricărui înscris din care să rezulte faptul că, raportul de evaluare a fost comunicat persoanei îndreptățite, iar aceasta a luat cunoștință de valoarea estimată a imobilului (valoare specificată în cuprinsul raportului de evaluare) pentru care urmează a se acorda despăgubiri ;

5) verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD – alături de documentația aferentă dosarului de despăgubire – pentru a se constata dacă, ulterior transmiterii raportului de evaluare persoanei îndreptățite, aceasta a formulat obiecțiuni față de acesta, caz în care urmează a se respecta procedura soluționării contestației la raportul de evaluare, astfel cum este prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare;

6) verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării Standardelor Internaționale de Evaluare, de către evaluatorul desemnat a întocmi lucrarea de specialitate;

A invocat dispozițiile art.2 alin.1 lit. e Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd că: „stabilirea valorii de piață se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare” .

Standardele Internaționale de Evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVSC - International Valuation Standards Committee) (a se vedea în acest sens art. 2 alin. 1 lit. e Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Totodată, în conformitate cu art.3, lit. d Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, evaluator este persoana fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu, competență în evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște, înțelege și poate pune în aplicare în mod corect acele metode și tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, și care este membru al unei asociații naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea de evaluator independent.

Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare ediția a opta - IVS 1, pct. 5.1.4 la întocmirea lucrării de specialitate „evaluatorul va prezenta informații suficiente pentru a permite celor care citesc și se bazează pe raportul de evaluare să înțeleagă informațiile din acesta, raționamentul, analizele și concluziile“ și de asemenea „orice raport de evaluare trebuie să includă o descriere a informațiilor și datelor analizate, a analizelor de piață efectuate, a abordărilor și procedurilor de evaluare aplicate, ca și raționamentul care susține analizele, opiniile și concluziile din raport.“

7) supunerea raportului de evaluare atenției Comisiei Centrale, în ședința acesteia, în vederea aprobării și emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Totodată, referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Deciziei nr._/14.11.2012.

Referitor la etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, a menționat că în prezent această etapă este suspendată, în condițiile O.U.G.nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de O.U.G nr. 4/2012 sub sancțiunea plății sumei de 100 lei cu titlul de penalități pentru fiecare zi de la împlinirea termenului de 30 de zile până la emiterea efectivă a titlului de despăgubire. A apreciat că este o consecință a ignorării totale a dispozițiilor legale incidente în cauză, așa cum a arătat mai sus.

Este evident că instanța de fond nu a luat în considerare sub nicio formă apărările depuse în prezenta cauză de C. Centrală, pronunțând o soluție, chiar, peste solicitările reclamanților, fără a putea fi constatată o analiză corectă și pertinentă asupra situației de fapt existentă în prezenta cauză, prin prisma legislației în vigoare.

Astfel, a fost stabilită obligația de a fi plătite penalități pe fiecare zi de întârziere, de la împlinirea termenului de 30 de zile, fără a lua în considerarea posibilitatea modificării reglementărilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr.4/2012, aprobate prin Legea nr.117/2012 față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor.

Instituirea obligației de plată a penalităților în sarcina Comisiei Centrale, în condițiile stabilirii și unui termen de executare a obligației privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, fără observarea situației de drept existentă în prezentul litigiu prin prisma modificărilor legislative preconizate, denotă, încă o dată, dacă mai era necesar, atitudinea părtinitoarea a instanței de judecată în favoarea reclamanților și ignorarea completă a poziției procesuale adoptate de C. Centrală.

În măsura în care va trece peste aspecte expuse privind obligarea Comisiei Centrale la plata unor penalități de 100 lei pentru fiecare zi de la rămânerea definitivă și irevocabilă a cauzei, a solicitat instanței să se pronunțe cel puțin cu privire la cuantumul acestor penalități, în sensul micșorării acestora, având în vedere imposibilitatea de a prevedea durata formalităților privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, existând posibilitatea modificărilor procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, așa cum a arătat mai sus.

În același context, a apreciat că menținerea penalităților stabilite prin sentința recurată, se constituie într-o sarcină mult prea oneroasă, care grevează asupra bugetului ANRP, prin care este finanțată și activitatea Comisiei Centrale, buget care este parte integrantă a bugetului de stat, care asigură și resursele financiare funcționării instanțelor de judecată.

Astfel, a atrags atenția asupra faptului că, pe spezele Comisiei Centrale, s-a creat un sistem de obținere a unor profituri financiare însemnate în beneficiul unor categorii restrânse de persoane, respectiv cesionari, avocați, executorii judecătorești, sistem la creația căruia au contribuit și instanțele de judecată, care au stabilit în sarcina Comisiei Centrale cheltuieli de judecată, penalități, daune, amenzi, într-un mod superficial și de multe ori la limita legalității.

Este de părere că instanțele de judecată trebuie să își asume rolul, pe care îl au în cadrul procesului de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și să exercite atribuțiile de control nu numai asupra instituțiilor executive ale statului, cu atribuții în acest proces, ci și asupra diferitelor categorii de particulari, implicați, în diferite moduri, așa cum a arătat mai sus.

Astfel, s-a constatat ineficiența sistemului actual de acordare a despăgubirilor, inclusiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se depun eforturi susținute în vederea creării unui nou cadru legislativ, avându-se în vedere și obligativitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

Totodată, în conformitate cu prevederile art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.262/2007, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.1 lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale... De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cererii, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea dreptului sau interesului legitim.

Cu privire la emiterea titlului de despăgubire, a arătat că în situația de față dosarul de despăgubire trebuie să parcurgă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

În plus, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata de penalități este o sarcină mult prea oneroasă, având în vedere aspectele mai sus menționate.

Pentru motivele arătate mai sus și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, invocând în acest sens art. 304 pct. 9 și art. 304¹ din Codul de Procedură Civilă, a solicitat admiterea recursului formulat și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamant.

În drept, a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, O.U.G nr.4/2012, Legea nr.117/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin.9, art. 304¹ din Codul de Procedura Civilă.

Prin notele de ședință depuse la dosar, recurenta-pârâtă a invocat excepția prematurității acțiunii prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

A arătat că, prima critica a sentinței are in vedere faptul ca in mod „eronat „ s-ar fi respins excepția prematuritătii cererii de chemare in judecata raportat la dispozițiile OUG nr.4/2012, completata si modificata prin Legea nr. 117/2012.

Se invoca in acest sens de către recurenta mai multe dispoziții legale, respectiv O.U.G. nr.4/2012, Legea l17/2012, Legea nr.247/2005 si se redau mari pasaje din acestea, fara a avea insa legătură cu motivul de recurs invocat.

Excepția prematuritatii cererii este o chestiune de ordin procedural, care se raportează in principal la data introducerii cererii de chemare in judecata.

Astfel cererea de chemare in judecata a fost depusa la data de 08._ formându-se dosarul cu nr._ aflat inițial pe rolul Tribunalului București -Secția a IX a de contencios administrativ si fiscal. Excepția prematuritatii cererii invocata de parata C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, prin întâmpinare are ca si motivare existenta OUG nr.4/2012, act normativ prin care procedura emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost suspendata, aceasta perioada fiind ulterior prelungita pana la data de 15.05.2013, conform Legii 117/2012.

Suspendarea de care vorbește parata a intervenit insa ulterior introducerii cererii sale de chemare in judecata, astfel ca de la data înregistrării dosarului pe rolul instanței si pana la apariția actului normativ invocat a trecut un termen de 2 ani, interval de timp in care aceasta nu numai ca nu i-a soluționat definitiv cererea, dar nici nu a continuat procedura legala in sensul rezolvării dosarului. Apariția ulterioara a unui act normativ nu exonerează parata de obligațiile pe care le avea la data acționarii in judecata.

Pentru a opera excepția prematuritatii cererii de chemare in judecata ar fi fost necesar ca orice termen ori condiție suspensiva sa fi existat anterior ori concomitent datei introducerii acesteia, respectiv 08.06.2010. Ca atare nu era nevoie ca sa aștepte împlinirea unui termen pentru a putea acționa, cu atât mai mult nu avea posibilitatea de a prevedea apariția unui act normativ care va intra in vigoare peste doi ani. Cu rea-credința invoca recurenta aceasta suspendare, dar si practica judiciara care in niciun caz nu s-a pronunțat in sensul constatării prematuritatii cererilor introduse anterior apariției OUG 4/2012.

Astfel, in mod corect s-a pronunțat instanța fondului atunci când a respins aceasta excepție ca neîntemeiata, constatând ca suspendarea procedurilor de evaluare si emitere a titlurilor de despăgubire a intervenit abia la data de 15.martie.2012, data fata de care parata se afla in culpa, având in vedere neîndeplinirea obligațiilor sale legale pe o perioada de aproape doi ani.

Pe de alta parte in mod corect s-a pronunțat instanța fondului atunci când a reținut ca suspendarea invocata operează doar in ceea ce privește etapa procedurii de evaluare si de emitere a titlurilor de despăgubire, pentru etapa de verificare a legalității respingerii cererii de restituire in natura, neexistând nicio suspendare.Ca atare cu atât mai mult, excepția prematuritatii este neîntemeiata, iar parata in mod culpabil neîndeplinind nici măcar aceasta procedurala doi ani după ce a fost chemata in judecata, este logic sa se afle in situația de a-i fi imputabil acest lucru, cu consecințele legale ce decurg de aici.

Mai susține recurenta anumite chestiuni, cum ar fi inexistenta unor resurse financiare, impactul economic al masurilor asupra ansamblului statului, precum si alte argumente care nu au legătură cu prematuritatea si care nu pot fi invocate la infinit drept scuza pentru nerezolvarea unor situații bine încadrate legislativ, in termenele legale, ducând la apariția unor adevărate drame umane. Astfel, cealaltă reclamanta, T. V., a si decedat pe parcursul procesului, nereușind nici măcar sa spere ca-si va redobândi ceea ce de drept i se cuvine si aceasta din cauza unor funcționari care isi încasează salariile din banii contribuabililor, invocând la nesfârșit motive pentru incompetenta lor.

Se mai susține de către recurenta ca excepția de prematuritate trebuie privita si prin prisma existentei sau a inexistentei unei incompatibilitati intre dispozițiile art.6 din CEDO si art. l din Protocolul 1 adițional al CEDO pe de o parte si prevederile OUG NR.4/2012 si Legii 117/2012. Din punctul său de vedere concluzia recurentei in sensul ca nu exista incompatibilitate nu are relevanta in speța de fata, deoarece suspendarea amintita nu afectează cu nimic obligațiile anterioare ale paratei, pe care le avea in cazul său si nici obligațiile acesteia care exced etapelor care au fost suspendate. De altfel, instanța in dispozitivul hotărârii, ca si in considerente, a ținut cont de acest termen, pronunțându-se in sensul unui termen de 30 de zile, care sa nu fie mai devreme de maxim 30 de zile de la expirarea duratei suspendării instituite de OUG 4/2012.

Cel de al doilea motiv de recurs vizează obligarea paratei la plata sumei de 100 de RON pentru fiecare zi de întârziere după împlinirea termenului de 30 de zile.

Critica este neîntemeiata, având in vedere ca suma este rezonabila ca si cuantum, culpa paratei fiind grava, neîndeplinirea atribuțiilor sale depășind un termen cu mult peste unul rezonabil, prejudiciindu-l in drepturile sale; în mod corect s-a pronunțat instanța atunci când a constatat ca nu este necesara exprimarea in scris a refuzului de a soluționa o cerere, trecerea a peste doi ani in care nici măcar etapa procedurii administrative a verificării legalității măsurii de nerestituire in natura nefiind îndeplinita, constituie in sine expresia unui refuz de soluționare, fiind un abuz de drept administrativ in sensul Legii 554/2004 iar atitudinea paratei se circumscrie unui exces de putere in sensul dispozițiilor art.2 alin. l lit. n al acestei legi. Se constata in acest context ca au fost incalcate astfel dispozițiile art.6 alin 1 al CEDO si cele ale art. l Protocolul 1 adițional al CEDO.

Total neîntemeiat se susține in motivele de recurs ca in acordarea sumei s-a făcut peste solicitările reclamanților. Din contra, prin cererea precizatoare au solicitat 300 de ron pentru fiecare zi de întârziere, aceasta cerere fiind cenzurata de către instanța.

In drept, a invocat dispozițiile art. 308 pct. 2 C.pr.civ., art.305 C.pr.civ.

În cauză, în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, calitatea procesuală de recurentă-pârâtă s-a transmis în favoarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, această instituție preluând atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, invocată prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, Curtea o va respinge, constatând că este necesar ca dreptul subiectiv pretins să fie actual la momentul declanșării acțiunii, neprezentând relevanță, sub acest aspect, o modificare legislativă ulterioară.

Pentru aceleași considerente, Curtea constată că, în mod temeinic instanța de fond a respins excepția prematurității, invocată de către pârâtă în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012, acest act normativ fiind adoptat ulterior introducerii acțiunii.

Prin dispoziția nr._/16.06.2009, emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 310, 00 mp, situat în București, ., Sector 4, imposibil de restituit în natură, în favoarea persoanelor îndreptățite, T. V. și D. I..

Dispoziția sus-menționată și documentația aferentă acesteia, au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, formându-se dosarul nr._/CC la data de 22.04.2010.

La data de 14.08.2010, reclamanta T. V. a decedat, conform certificatului . nr._/15.08.2010 depus la dosarul cauzei.

De pe urma acesteia a rămas ca moștenitor reclamantul D. I., astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/3.02.2011.

Prin hotărârea – pilot din 12 octombrie 2010, în cauza M. A. și alții împotriva României (Cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06), instanța de contencios european a apreciat, având în vedere acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, ce persistă după adoptarea hotărârilor V., Faimblat și Katz, că este imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză.

Curtea Europeană a considerat că, deși, în principiu, nu îi revine sarcina de a defini remediile adecvate pentru ca statul pârât să se poată achita de obligațiile sale decurgând din art. 46 din Convenție, pentru a acorda sprijinul pe care îl solicită statul pârât, ea trebuie să sugereze, cu titlu pur orientativ, tipul de măsuri pe care statul român le-ar putea lua pentru a pune capăt situației structurale constatate.

Astfel, Curtea Europeană a constatat că, așa cum a arătat deja în hotărârea V., statul pârât trebuie, înainte de toate, să înlăture orice obstacol din calea exercitării efective a dreptului numeroaselor persoane afectate de situația considerată de Curte a fi contrară Convenției, sau, în caz contrar, să ofere un remediu adecvat (a se vedea, mutatis mutandis, Yuriy Nikolayevich I.). De asemenea, statul pârât trebuie să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor din cauza M. A. și alții împotriva României, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 162-177 din hotărâre). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, a apreciat Curtea, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză.

A constatat că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne. Prin urmare, Curtea a apreciat că statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare (paragrafele 169-177 din hotărâre).

Curtea a luat act de propunerea avansată de Guvern în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, apreciind că o astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire.

În același timp, Curtea Europeană a apreciat că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, a mai reținut Curtea Europeană, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

S-a mai arătat în hotărârea-pilot că, ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale unui astfel de dispozitiv, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte.

Ulterior pronunțării acestei hotărâri, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Prin această lege, a fost constituită C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Conform art. 21 alin. (5) din acest act normativ, astfel cum s-a menționat anterior, Secretariatul Comisiei Naționale procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.

Art. 21 alin. (6) din lege stabilește că „evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.” iar potrivit art. 21 alin. (8) din lege, „ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alineatului (6).”

Art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013 prevede că „în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.”

Articolele 33-35 din lege stabilesc termene pentru etapele administrative, prevăzând și procedura controlului jurisdicțional al actelor emise în urma parcurgerii acestor etape.

Astfel, conform art. 34: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.”

În conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi (…).”

Prin urmare, luându-se în considerare măsurile orientative menționate în hotărârea-pilor, Statul Român a procedat la refacerea totală a legislației, stabilind, prin Legea nr. 165/2013, reguli de procedură clare și simplificate, termene imperative pentru toate etapele administrative și un control jurisdicțional efectiv.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

În consecință, Curtea reține că aceste dispoziții se aplică și cererii formulate de către reclamant, în cauza aflată pe rolul său.

Ca atare, în urma modificărilor legislative sus-menționate, acestei cereri nu îi mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluționarea sa nemaiputând urma etapele administrative prevăzute de acest act normativ, pentru a se putea dispune obligarea pârâtei să desemneze un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubiri nr._/CC/22.04.2010 și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, astfel cum a stabilit instanța de fond la solicitarea reclamantului, ci etapele stabilite prin Legea nr. 165/2013.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor ca neîntemeiată, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței care nu au fost recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge excepția prematurității acțiunii, ca neîntemeiată.

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 7009/10.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. și cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

Modifică în parte sentința, în sensul că:

Respinge acțiunea față de C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR ca neîntemeiată.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 6.03.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

J. A. C. R. I. B. M.

GREFIER,

I. C. D.

Red. C.R.I./2 ex.

C.A.B. – S8 C. – D.M. B.

← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr....		Anulare act administrativ. Sentința nr. 964/2014. Curtea de... →

Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1691/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1691/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI