Pretentii. Decizia nr. 6679/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6679/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 7018/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6679
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.09.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.3468/12.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația S. 4 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. M. P. Exim S.R.L. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, la ordine, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă intimata – reclamantă S.C. M. P. Exim S.R.L. prin avocat V. G., care depune împuternicire avocațială la dosar, fila 11, lipsă fiind recurenta – pârâtă Administrația S. 4 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Intimata – reclamantă S.C. M. P. Exim S.R.L., prin avocat, depune la dosarul cauzei întâmpinare, în 2 exemplare, și arată că nu are alte cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei – reclamante S.C. M. P. Exim S.R.L.pe recursul formulat în cauză.
Intimata – reclamantă S.C. M. P. Exim S.R.L., prin avocat, solicită respingerea recursului, în principal, și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurentă, solicită să se aibă în vedere următorul aspect: recurenta este autoritatea publică care, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 554/2004, a emis decizia de calcula taxei pe poluare, astfel încât raportul obligațional s-a creat între recurentă și intimata – reclamantă. De altfel, aceasta a fost cea care a perceput taxa pe poluare. A detaliat și prin întâmpinare și solicită respingerea excepției. Pe fond, recurenta a invocat faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 110 din TFUE. Solicită a se avea în vedere că dispozițiile interne, în speță OUG nr. 50/2008, vine în contradicție cu dispozițiile art. 110 din TFUE. În concluzie, solicită respingerea recursului, pentru motivele dezvoltate pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate la fondul cauzei, nu are cheltuieli în recurs.
Curtea rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3468/12.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Administrația Finanțelor Publice S. 4, ca nefondată, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul . SRL împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Administratia Finanțelor Publice S. 4, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 2434 lei și a dobânzii fiscale aferente începând cu data de 27 decembrie 2011 și până la data plății efective, a fost respinsă cererea reclamantului formulată împotriva pârâtei de anulare parțială a actului de refuz de restituire parțială a sumei reprezentând taxă de poluare, ca inadmisibilă, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. Pentru Mediu, chemata în garanție fiind obligată la plata către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Administratia Finantelor Publice S. 4 a sumei de 2434 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei că AFP S. 4 este instituția emitentă a deciziei de calcul al taxei pe poluare, a încasat taxa pe poluare, astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și AFP S. 4, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM. În consecință, față de reclamant, singura instituție obligată la restituire este organul fiscal competent, între reclamant și AFM neexistând nici un raport juridic fiscal, care sa justifice obligarea acestuia la restituirea către reclamant a taxei pe poluare.
Din decizia de calcul emisă, reiese că taxa de poluare a fost achitată de parte către această instituție, născându-se astfel raporturi juridice de drept fiscal între cele două părți. Pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand din Uniunea Europeană, iar în România a plătit o taxă pe poluare în cuantum de 2.434 lei. De asemenea, a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare în România pentru autoturismele second-hand înmatriculate anterior în Uniunea Europeană contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele second-hand autohtone.
Cu privire la dobânda legală, Tribunalul a reținut prevederile art. 124 rap. la art. 70 din OG nr. 92/2003 și ale art. 9 din OG nr. 13/2011, precum și hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-565/11, iar în raport de acestea a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească de la pârâtă dobânda legal în materie fiscală ce va fi calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, s-a reținut că în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația S. 4 a Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta-pârâtă a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând totodată că această excepție este întemeiată întrucât titularul bugetului la care se face venit taxa pe poluare este Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România.
Recurenta a mai criticat și obligarea sa la plata dobânzii fiscale, susținând că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 124 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 pentru acordarea acesteia.
Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, susținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304pct. 9, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica formulată de recurenta Administrația S. 4 a Finanțelor Publice referitoare la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că este neîntemeiată în condițiile în care raporturile administrativ-fiscale s-au stabilit între intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă, aceasta fiind autoritatea care a emis decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. De asemenea, Curtea reține că nu prezintă relevanță sub acest aspect destinatarul final al sumelor colectate cu titlu de taxă pe poluare, ci autoritatea publică care a perceput taxa, în cauza de față Administrația S. 4 a Finanțelor Publice. Pe cale de consecință, Curtea constată că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă.
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei, reținând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantei este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09, T. împotriva României, prin s-a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
Nu în ultimul rând, în condițiile în care prevederile art. 274 C.pr.civ. nu condiționează acordarea cheltuielilor de judecată de rămânerea irevocabilă a deciziei, o eventuală schimbare a soluției în calea de atac producând efecte directe și implicite și asupra acestora, Curtea reține că motivele de recurs prin care se critică soluția instanței de fond cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., reținând și considerentele sentinței civile recurate, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3468/12.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația S. 4 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, S. 2, ..13, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. M. P. Exim S.R.L., cu sediul în sector 4, București, .. 66, și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, S. 6, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. M. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.D./2 ex./08.10.2014
Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a)
judecător fond A. I. N.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 8818/2014.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 9179/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
