Pretentii. Decizia nr. 7396/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 7396/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 3691/87/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ CAF/2012*

DECIZIA CIVILĂ NR. 7396

Ședința publică din data de 13.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – B. C.

JUDECĂTOR – V. H.

JUDECĂTOR – O. D. P.

GREFIER – C. M.

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta – reclamantă . recurenta - pârâtă D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN (F. A. FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII TELEORMAN / F. D G F P TELEORMAN) împotriva sentinței civile nr.1303/07.10.2013, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet Specializat pentru C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții – restituire taxă poluare”, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: termen acordat pentru a se finaliza de către recurenta-reclamantă demersurile în vederea obținerii certificatului de înmatriculare emis de un alt stat membru UE pentru autoturism, la 17.09.2014, recurenta-reclamantă transmițând o copie a exemplarului în limba germană și traducerea acestuia privind certificatul „de concordanță al Uniunii Europene Economice”, emis de producătorul autoturismului în discuție.

Părțile fiind lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra atât a cererii de renunțare la judecată a recurentei-reclamante S.C. B. S.A., cât și a recursului declarat de recurentele-pârâte.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului din prezenta cauză, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1303/07.10.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet Specializat pentru C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta DGFP Teleorman.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B. SA Măldăeni cu domiciliul ales la Societatea Civilă de avocați D. și Asociații din C., ., ., . în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor publice pentru Contribuabili Mijlocii Teleorman din A., ., județul Teleorman, Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., județul Teleorman și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, sector 6 și au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 10.614,96 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, conform chitanței . 313 nr._ din 10.03.2008, cu plata dobânzilor calculate potrivit Codului de procedură fiscală la data plății efective. Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1359 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat și reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Teleorman – secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal sub nr._ din 23.07.2012, reclamanta . Măldăeni, județul Teleorman în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Teleorman, Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, Administrația F. pentru Mediu, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtele să fie obligate la restituirea sumei de_,96 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată de către reclamantă în temeiul art.214/1 Cod fiscal cu chitanța . nr._ din 10.03.2008 în vederea înmatriculării autoturismului marca Audi Q7 Tip 4LXBTRQ1 având nr. de identificare WAUZZZ4L08D048881, . auto G208285 înmatriculată anterior în UE.

Reclamanta solicită obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, calculată de la data plății până la data restituirii integrale și efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în cursul anului 2008 a achiziționat un autoturism marca Audi Q7 Tip 4LXBTRQ1, având nr. de identificare WAUZZZ4L08D048881, . auto G208285, înmatriculat anterior în UE.

Pentru înmatricularea în România, la data de 10.03.2008 a achitat către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Teleorman în temeiul art.214/1 Cod fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de_,96 conform chitanței . nr._/10.03.2008.

Reclamantul a arătat că înainte de a se adresa instanței cu prezenta acțiune, a urmat procedura prealabilă în sensul că prin cererea adresată Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Teleorman, la data de 01.06.2012 și înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman – AMAVS sub nr.3363/05.06.2012, a solicitat pârâtei să dispună restituirea sumei astfel achitate întrucât plata acesteia contravine normelor comunitare, dar prin răspunsul la această adresă, pârâta a refuzat restituirea taxei speciale pentru autoturisme.

Susține reclamanta că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este ilegală, întrucât aceasta este percepută în baza unor texte legale contrare normelor comunitare, că dispozițiile art.214/1 – 214/3 din Codul fiscal, în baza cărora a achitat taxa, contravin prevederilor art.110 TFUE (ex.art.90), se aplică diferențiat această taxă și introduce un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România. Astfel această taxă întrunește toate condițiile necesare pentru a putea fi considerată o plată nedatorată. Au fost astfel încălcate prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, inclusiv ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005. În ceea ce privește plata dobânzii solicitate prin cel de al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită aplicarea reglementărilor generale în materie de dobândă. Că pentru a exista o reparație integrală a prejudiciului suferit prin plata unor taxe nedatorate, dobânda trebuie acordată de la data achitării taxei.

Reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.110 TFUE, art.148 din Constituția României, art.1341 Cod civile, art.1344, art.1470 Cod civil, practica Curții de justiție Europeană și practica instanțelor române.

Au fost anexate cererii de chemare în judecată în xerocopie, înscrisuri: chitanță . nr._/10 martie 2008, decizie de restituire nr.4458/11.05.2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, certificat de înmatriculare autoturism M1 Audi Q7 Tip 4LXBTRQ1, cerere de restituire a taxei speciale fără număr de înregistrare, răspunsul la această cerere nr.3363/28.06.2012 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman.

La 6.08.2012 este primită la dosar întâmpinare formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman prin care invocă excepția prescripției extinctive, față de data la care s-a achitat taxa de poluare, respectiv 10.03.2008.

Prin sentința nr. 781/17 septembrie 2012 Tribunalul Teleorman – secția C. admite excepția prescripției extinctive invocată de pârâta DGFP Teleorman. Respinge acțiunea formulată de reclamanta . în cotradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice A., Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și Administrația F. pentru Mediu, constatând prescris dreptul la acțiune.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta . criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 1574/11.04.2012 Curtea de Apel București secția C. admite recursul formulat de recurenta reclamantă, casează sentința nr. 781/14.09.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman secția C. în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost primită la Tribunalul Teleorman la 18.09.2013.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 06.08.2012, pârâta DGFP Teleorman a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, arată că aceasta nu este emitent al deciziei de calcul al taxei de poluare. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta invocă dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Îndeplinirea procedurii prealabile in termenul legal este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului de acțiune, iar neîndeplinirea acestei condiții este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Cu privire la fondul cauzei, pârâta arată că:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."

În condițiile în care legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.

Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și în consecință, contribuie la poluarea mediului.

Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferențe de taxe plătite in anumite cazuri expres si limitative prevăzute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50.2008.

Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."

Taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește", iar în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația F. de Mediu.

DGFP Teleorman nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația F. de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației F. de Mediu care este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP Teleorman.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a respins această excepție reținând că în raportul juridic dedus judecății, pârâta poate fi obligată la restituirea sumei achitate, obligație ce rezultă din calitatea acesteia de instituție competentă să soluționeze contestația împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare în cadrul procedurii prealabile.

Instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:

Art. 110 versiunea consolidată a Tratatului Comunității Europene reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent.

Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre.

Aceasta nu înseamnă că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminarea produselor similare importate.

În jurisprudența Curții Europene de Justiție, noțiunea de „impozit intern” are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, deoarece Curtea Europeană de Justiție a statuat că sistemul general de taxe interne trebuie să fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor, iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor și duce în anumite cazuri la discriminări între produsele naționale și produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă.

Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevăd că autovehiculelor din categoriile M ¹ – M ³ și N ¹ – N ³, cu ocazia primei înmatriculări în România, li se aplică taxa de poluare.

Reclamanta . a achiziționat un autoturism marca AUDI Q7 tip 4 L XBTRQ1 categoria auto M1, număr de identificare WAUZZZ4L08D048881, . auto G208285, înmatriculat în alt stat membru al UE și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 10 614,96 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autovehicule, sumă achitată de reclamantă conform chitanței . nr._ din 10.03.2008.

Prevederile legale în vigoare la data la care reclamantul a solicitat și efectuat înmatricularea, erau dispozițiile Codului Fiscal – art. 214¹ – 213^3.

Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele din categoriile M 1 – M 3 prevăd că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția între autovehiculele produse în România și cele din afara acesteia sau între autoturismele noi și cele second-hand.

Astfel, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.

Conform art. III al O.U.G. nr. 218/2008 pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008, autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în state membre ale UE în perioada 15.12.2008 – 15.12.2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule stabilită potrivit OUG 50/2008.

Autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele 1 și 2.

În noua reglementare, O.U.G. nr. 50/2008 modificată prin O.U.G. 218/2008 rezultă că diferența plătită în plus, sub incidența Codului Fiscal – art. 214¹ – 213³, se restituie contribuabilului.

În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.

În urma cerinței de „primă înmatriculare”, toate mașinile noi înmatriculate în perioada 15.12._09 care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.

Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România, în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

OUG nr. 50/2008 în forma în care era în vigoare la data emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare, 07.12.2011, îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, prin care se reține încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul Comunității Europene, rolul judecătorului național fiind acela de a aplica normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne (potrivit art. 148 din Constituție), acțiunea formulată de reclamanta . administrativ, conform art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, a fost admisă cu consecința obligării pârâților să restituie reclamantei suma de 10 614,96 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare conform chitanței . nr._/10.03.2008, sumă ce va fi actualizată cu dobânda calculată potrivit codului de procedură fiscală la data plății efective.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 .

Instanța de fond a reținut în cauză aplicabilitatea prevederilor TCE art.110, astfel că procedurile prealabile care decurg din prevederile legale române constatate neconforme cu legislația europeană, sunt nefondate.

În temeiul art. 274 cod de procedură civilă, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 1359 lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâta D.G.F.R.P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, ce se substituie in toate drepturile si interesele Structurii Colectare Contribuabili Mijlocii, fosta AFP Contribuabili mijlocii, precum și ale fostei D.G.F.P. Teleorman, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu aplicarea greșita a legii (art. 488 alin. (1) pct. (8) Cod procedura civila).

Analizând elementele esențiale fata de probatoriul aflat la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut ca acțiunea este întemeiata, întrucât taxa achitata de intimata reclamanta este o taxa interzisa de dispozițiile art. (90) 110 din Tratatul CE, dar si faptul ca începând cu data de 01.01.2007, data la care România a aderat la UE, reglementările comunitare sunt direct aplicabile in ordinea juridica interna, având prioritate fata de dispozițiile interne, așa cum rezulta din dispozițiile art. 11 alin. (1 si 2), art. 148 alin. (2 și 4) din Constituție si din prevederile Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la UE.

Mai retine instanța de fond că, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG nr. 50/2008, potrivit principiului "poluatorul plătește", o astfel de taxa de poluare trebuia instituită pentru autoturismele aflate in trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 01.07.2008.

De asemenea, instanța de fond a reținut ca potrivit Legii nr. 9/2012, tranzacțiile de autovehicule interne sunt favorizate fata de importuri, atât timp cat cele interne care privesc autovehiculele pentru care nu s-a achitat nici o taxa de poluare, pot efectua cu ușurința transferul de proprietate, astfel ca si taxa sa fie ocolita in defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate, nu se pot ocoli in mod legal.

1. F. de excepția inadmisibilității acțiunii

1.1 Intimata reclamanta a solicitat restituirea sumei de 10.614,96 lei reprezentând taxa de poluare calculată de AFP Contribuabili mijlocii, fără a fi urmat procedura prealabila impusă de Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru ca o cerere sa fie admisibilă in baza Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, trebuie îndeplinita procedura prealabilă impusă de prevederile art. 7 alin(1) din acest act normativ, care stipulează „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

In aceasta cauza, intimatul reclamant nu face dovada prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca a îndeplinit procedura prealabila în termenul legal.

Îndeplinirea procedurii prealabile in termenul legal, prevăzuta de art. 7 alin.(1) din Legea nr. 554 privind contenciosul administrativ, este reglementata ca o condiție de exercitare a dreptului de acțiune, iar neîndeplinirea acestei condiții in termenul legal, este sancționată cu decăderea din termenul in care se înregistrează acțiunea.

Mai mult decât atât, intimata reclamantă nu face dovada nici ca a îndeplinit procedura prealabila potrivit art. 7 alin. (7) care prevede: "Plângerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".

1.2 Restituirea sumei nu poate face obiectul cauzei de fata, întrucât nu pot fi aplicate prevederile art. 117 alin. 1, lit. d din Codul de procedura fiscala, care se refera la restituirea taxei, având in vedere că nu se poate vorbi de aplicarea eronată a prevederilor legale, iar decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, este un act administrativ fiscal, care se contestă conform Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.

De asemenea, nu pot fi aplicate în această cauză prevederile art. 135 din Codul de procedură fiscală care stipulează că ,,Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire."

Textul de lege invocat se refera la contribuabilii ce realizează venituri si sunt plătitori de taxe si impozite care se fac venit la Bugetul general consolidat al statului (BGCS).

In cauza de fata, nu se poate vorbi de aplicabilitatea acestui text de lege, întrucât taxa de poluare nu este venit la BGCS, ci se face venit la Administrația F. pentru Mediu, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și. în consecință, contribuie la poluarea mediului, potrivit OG nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

1.3 In cauza, intimata reclamanta solicita restituirea taxei de poluare, fără a solicita anularea actului administrativ, in baza căruia a fost încasată taxa, respectiv decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, emisa de AFP Contribuabili mijlocii.

Văzând dispozițiile art. 205 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, care prevede posibilitatea de contestare a actelor administrative fiscale:

,, (1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.

(2)Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

(3)Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună", având in vedere ca intimata reclamanta nu solicita anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, restituirea sumei de 10.614,96 lei fără anularea titlului de creanța in baza căruia a fost plătită, este inadmisibila.

In consecința, solicită admiterea excepției așa cum a fost invocată și motivată.

2. F. de reținerile instanței, pe fond

Potrivit legislației cadru care reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționează că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).

Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."

În condițiile în care legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.

In conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme si a mijloacelor".

Învederează instanței de judecată faptul că jurisprudența Curții a stabilit că art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, excede cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.

Față de aceste aspecte, rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.

Arată că potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare".

Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.

Având în vedere cele arătate, învederează instanței de judecată că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".

O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum a mai arătat, că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest Fond este gestionat de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu. Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.

Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național, se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatricularii autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".

Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferențe de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, astfel:

a) Se poate solicita restituirea diferenței de taxă in situația prevăzuta de art.. 8 din O.U.G nr.50/2008 care prevede:,,(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național, se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2).

(2) Valoarea reziduala a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.

b) Conform art. 10 din OUG nr. 50/2008, „suma reprezentând taxa, poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul său s-a depreciat . mare decât cea indicata de grila fixa".

Astfel, art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 prevede situația in care se restituie sumele reprezentând diferențele de taxa de poluare rezultate in urma contestării taxei când aceasta a fost plătită.

Întrucât acțiunea formulata de către reclamanta nu se poate încadra in nici una dintre cele 2 situații legale in care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acesteia este neîntemeiata in drept.

Cu privire la aspectele de nelegalitate ale la OUG nr. 50/ 2008, în baza căreia a fost calculata si plătită taxa de poluare, pe care le invocă reclamanta, consideră că acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive întemeiate in susținerea acțiunii.

Art. 1 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, „stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația fondului pentru Mediu. Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgenta se finanțează programe si proiecte pentru protecția mediului".

F. de prevederile OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa de poluare nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de Statul R., ca urmare a primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituita in vederea constituirii si colectării de fonduri pentru protejarea mediului si a aerului, împotriva poluării acestuia.

3. Cu privire la dobânda fiscală, consideră că soluția instanței de fond este nelegală, deoarece aceasta nu poate fi considerată obligație neexecutată a AFP pentru Contribuabili mijlocii, către intimata reclamantă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 si art. 1084 Cod Civil.

Beneficiarul taxei de poluare este Administrația F. de Mediu, împrejurare față de care trebuie sa suporte si dobânda, întrucât AFP Contribuabili mijlocii nu face decât oficiul încasării acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația F. de Mediu si nu se fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.

Prin urmare, în cauza nu poate fi vorba de aplicabilitatea prevederilor art. 124 din Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare, întrucât dispozițiile textului de lege se refera la contribuabilii ce realizează venituri si sunt plătitori de taxe si impozite care se fac venit la Bugetul general consolidat al statului (BGCS), or taxa de poluare nu este venit la BGCS, ci se face venit la Administrația F. pentru Mediu, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului, tuturor proprietarilor de autoturisme ce, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României si în consecință, contribuie la poluarea mediului, potrivit OG nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Astfel, textul de lege precizat, prevede: „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget [ ] (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori", respectiv Bugetul General Consolidat al Statului, taxa in cauza nefiind venit al BGCS, ci se face venit in bugetul Administrației F. de Mediu, așa cum rezultă și din dispozițiile H.G. nr. 686/2008, Secțiunea a 3-a - Restituirea sumelor reprezentând diferențele de taxă pe poluare rezultate în urma contestării taxei, care la art. 8, prevede:

„(1) în cazul contestării taxei plătite, contribuabilul poate solicita restituirea diferenței de taxă față de cea plătită cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru taxele plătite începând cu data de 1 iulie 2008.()

(5) Cererea de restituire se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu.

(6) Suma reprezentând diferența de taxă se compensează/se restituie de unitățile Trezoreriei Statului din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice, cu încadrarea în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".

(7) În cazul în care suma prevăzută la alin. (6) nu se încadrează în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", unitățile Trezoreriei Statului vor solicita în scris Administrației F. pentru Mediu, pe baza unei adrese aprobate de conducătorul unității, transferarea în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), a sumei necesare efectuării restituirii. Administrația F. pentru Mediu va vira suma astfel solicitată, din contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea adresei de la unitatea Trezoreriei Statului. (...)"

4. Cu privire la cheltuielile de judecata in suma de 1.359 lei

Materia cheltuielilor de judecata, este reglementata de art. 451-455 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții.

Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni care se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită). Astfel înțeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 453 din Codul de procedura civila, „partea care cade în pretenții" poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul.

Așa cum s-a „exemplificat în doctrină, reclamantul este în culpă procesuală dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată ori calea de atac exercitată a fost anulată ca netimbrată sau ca fiind depusă la instanța care soluționează calea de atac; dacă cererea s-a perimat; dacă a chemat în judecată o persoană străină de raportul juridic dedus judecății; dacă renunță la judecată sau la dreptul subiectiv; dacă pretențiile sale nu sunt întemeiate, în tot sau în parte (caz în care culpa procesuală privește partea de pretenții considerate neîntemeiate).

Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare.

Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitată, a procesivității excesive.

In aceasta cauza nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare, AFP Contribuabili mijlocii nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.

Apreciază că Administrației F. de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, întrucât AFP Contribuabili mijlocii nu face decât oficiul încasării acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația F. de Mediu si nu se fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.

În drept, recursul pârâtei s-a întemeiat pe prevederile art. 483 - 502 Cod procedura civila și pe actele normative invocate.

A solicitat judecarea și conform art. 411 alin. (1) pct. (2) Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs și reclamanta S.C. B. S.A., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale fiscale astfel cum a fost formulat si motivat prin cererea de chemare în judecată, respectiv de a i se acorda dobânda fiscală aferentă sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, calculată de la data plații (10.03.2008) până la data restituirii integrale si efective a acesteia, pentru următoarele considerente:

În esență, critică soluția data de către instanța de fond doar sub aspectul momentului de la care se acordă dobânda.

Formularea uzitată de către instanța de fond în dispozitivul sentinței cu privire la acest aspect, respectiv « cu plata dobânzilor calculate potrivit Codului de procedură fiscală la data plății efective » este una ambiguă, din aceasta înțelegând că pârâții sunt obligați sa acorde dobânda astfel cum prevăd dispozițiile art. 124 Codul de procedura fiscala, fapt contrazis de către CJUE.

În susținerea acestei pretenții, invocă Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-565/11, potrivit căreia dobânda trebuie acordată de la data achitării taxei.

În temeiul art. 274 Codul de procedura civila, solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu soluționarea prezentului litigiu, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Codul de procedura civila, a solicitat judecarea și în lipsă.

Reclamanta S.C. B. S.A., în temeiul art. 115 Codul de procedura civila, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta - pârâtă AJFP Teleorman, prin care a solicitat respingerea acestui recurs ca nefondat si menținerea soluției pronunțate de Tribunalul Teleorman ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele considerente:

I. 1. În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de recurenta - pârâtă, referitor la faptul ca hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșita a legii ca urmare a respingerii excepției inadmisibilității acțiunii, solicită să fie respins ca neîntemeiat, întrucât așa cum a concluzionat si ÎCCJ prin Decizia nr. 24/2011, procedura de contestare prevăzuta la art. 7 din OUG 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 Cod procedură fiscală, nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

2. In ceea ce privește susținerea recurentei - pârâte cum că nu a urmat procedura prealabila, solicită instanței de recurs să constate ca înainte de a se adresa instanței cu prezenta acțiune, a urmat procedura prealabilă, în sensul ca prin cererea adresată AFP pentru Contribuabili Mijlocii Teleorman la data de 01.06.2012 și înregistrata la DGFP Teleorman- AMAVS sub nr. 3363/05.06.2012, a solicitat recurentei - parate sa dispună restituirea sumei achitate cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, cu dobânda legală, întrucât plata acesteia contravine normelor comunitare, dar prin Răspunsul la aceasta adresa, recurenta - parata a refuzat restituirea sumelor astfel pretinse. Aceste acte se regăsesc la dosarul cauzei.

II. In ceea ce privește soluția data de Tribunalul Teleorman pe fondul cauzei, apreciază ca aceasta soluție este una corecta si legala.

In mod corect si legal, instanța a admis acțiunea formulata de reclamanta si a dispus obligarea paratelor la plata sumei de 10,614,96 lei, reprezentând taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si a dobânzii fiscale aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecata.

Aceasta a făcut aplicarea dispozițiilor legale comunitare si naționale incidente în materie. Instanța de fond a dezvoltat o motivare elaborată, clara, analizând legalitatea si temeinicia art. 214 Cod Fiscal, ajungând la concluzia ca aceste dispoziții sunt incompatibile cu legislația UE- in sensul ca ele contravine prevederilor art. 110 TFUE.

1. Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule este ilegala, întrucât aceasta este perceputa în baza unor texte legale contrare normelor comunitare respectiv art. 110 TFUE - art. 91 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene, care prevede ca "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare" si prevederile Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeană ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, prin care România si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, inainte de aderare.

Rostul reglementarii instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele similare autohtone.

In speța dedusa judecații, plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule s-a făcut în baza dispozițiilor art. 214¹ Cod Fiscal, cu ocazia primei înmatriculări in România a autovehiculului.

Conform dispozițiilor ort. 214¹- 214³ din Codul Fiscal "taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in Romanici, de către persoana fizica sau juridica care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cat si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state".

Se poate observa ca la momentul in care reclamanta a achitat taxa speciala (10.03.2008), in România nu se percepea nici un tel de taxa pentru autoturismele produse in tara sau in străinătate, dar care erau înmatriculate in România, o dovada clara a discriminării.

In aceste condiții, aplicarea diferențiata a taxei, așa cum a arătat, introduce un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europeana in scopul reinmatricularii lor in România.

2- Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule nu respecta principiul "poluatorul plătește" deoarece nu toți cei ce poluează plătesc aceasta taxa.

Astfel, cei care inmatriculeaza pentru prima data pe teritoriul Romanici un autovehicul, trebuie sa plătească aceasta taxa, iar cei care sunt proprietari de autovehicule deja înmatriculate si care poluează mai mult, nu platesc aceasta taxa.

Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 par. 1 din Tratat, prevederi fata de care solicita instanței sa constate ca plata taxei speciale efectuata întrunește toate condițiile necesare pentru a putea fi considerata o plata nedatorata si pe cale de consecința este indreptatită legal la restituirea integrala a ei.

Într-un astfel de caz, se aplica principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxa contrara dreptului comunitar, este obligat sa restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Prin urmare, intimata - reclamanta are dreptul la restituirea integrala a taxei încasate in temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

In astfel de situații, Curtea de Justiție Europeana a decis ca statele membre trebuie sa asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala si îmbogățirea fără justă cauză.

III. In ceea ce privește motivul de recurs invocate de către recurenta, referitor la acordarea dobânzii aferenta taxei, in mod corect si legal instanța de fond admițând acțiunea formulata si obligând parații la restituirea sumei achitate cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a apreciat că se impune si acordarea dobânzii legale fiscale aferente sumei achitate cu titlu de taxă de la data plații taxei (10.03.2008) pana la restituirea efectivă si integrală a acesteia.

Plata dobânzii de la data achitării taxei este justificată de faptul ca reclamanta intimată are dreptul la reparația integrala a prejudiciului suferit prin plata unei taxe nedatorate si la repararea beneficiului nerealizat.

In speța, prejudiciul suferit a constat atât in plata unei taxe nedatorate (taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule 10.614,% lei), cat si in imposibilitatea de a folosi aceasta suma pe perioada indisponibilizării ei de către autoritățile fiscale.

Ba mai mult, aceasta soluție este în concordanța cu Hotărârea CJCE pronunțata in cauza C- 565/11.

IV. In ceea ce privește motivul de recurs invocat de catre recurenta, referitor la cheltuielile de judecata, instanța de fond in mod corect si legal a obligat recurenta-parata la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea dosarului, întrucât:

-acestea au fost solicitate in mod expres de catre reclamanta prin cererea de chemare in judecata;

-parata este cea care a căzut în culpa procesuala, or potrivit art. 274 Codul de procedura civila „cel care cade in pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata";

-cuantumul acestor cheltuieli de judecata este unul rezonabil si proporțional raportat la obiectul cauzei si cuantumul sumei care urmează a fi restituita, la durata in timp a procesului (doua cicluri procesuale), la activitatea depusa de catre avocat in vederea soluționării cauzei (parcurgere procedura prealabila, redactare cereri, reprezentare).

În concluzie, fata de toate aceste considerente, solicita instanței sa respingă recursul ca neîntemeiat și să mențină soluția pronunțata de Tribunalul Teleorman ca fiind legala si temeinica, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentului recurs, cheltuieli constând in onorariu de avocat.

în drept, și-a întemeiat întâmpinarea, pe dispozițiile art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul Comunității Europene), art. 148 din Constituția României, art. 1344, art. 1470 cod civil si practica Curții de Justiție Europene si a instanțelor romane in cauze asemănătoare.

Potrivit dispozițiilor art. 242 Codul de procedura civila, a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art.305 Cod Procedură Civilă, recurenta reclamantă depunând la dosar o copie a exemplarului în limba germană și traducerea acestuia privind certificatul „de concordanță al Uniunii Europene Economice”, emis de producătorul autoturismului în discuție, despre care recurenta afirmă că reprezintă certificatul de înmatriculare în U.E. al autovehiculului în discuție, precum și adresa prin care a solicitat eliberarea unei copii a acestui certificat de la Serviciul permise auto și înmatriculări.

La data de 01.09.2014, recurenta reclamantă a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea recursului formulat împotriva sentinței civile pronunțate de instanța de fond.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentele recursuri, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă și art.20 din Legea nr.554/2004.

I. Referitor la recursul formulat de recurenta reclamantă . reține că în conformitate cu dispozițiile art. 246 din Codul de procedură civilă, „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți”.

Din punct de vedere procedural, renunțarea la judecată reprezintă un act de dispoziție al părții, expresie a principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În aceste condiții, Curtea va lua act în temeiul art. 246 din Codul de procedură civilă, de renunțarea reclamantei recurente la judecarea recursului său formulat împotriva sentinței civile recurate.

II. Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN (F. A. FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII TELEORMAN / F. D G F P TELEORMAN), în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 304¹Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Mai întâi, trebuie precizat că în cauză este în discuție taxa de primă înmatriculare prevăzuta de art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, întrucât recurenta reclamantă a achitat la data de 10.03.2008 taxa a cărei restituire o solicită, conform chitanței nr._/10.03.2008, cum se susține, de altfel, prin cererea de chemare în judecată, iar nu taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, astfel că este eronat temeiul de drept invocat, parțial, de recurenta pârâtă, recurenta reclamantă și instanța de fond în privința plății taxei.

Sub aspectul primului motiv de recurs, vizând inadmisibilitatea acțiunii pentru mai multe argumente, Curtea reține că este neîntemeiat, observându-se că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.330⁷ alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.

Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar rațiunea pentru care a fost adoptată decizia indicată se regăsește și în cazulcererilor de restituire a taxei de primă înmariculare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d dinCodul de procedură fiscală, Curtea apreciază că argumentele recurentei pârâte relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale sunt neîntemeiate.

De asemenea, întrucât cererea de restituire formulată de către recurenta reclamantă vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.

Totodată, Curtea are în vedere faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei pe primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către ea, ca organ fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că este întemeiat, problema dedusă judecății constând în a lămuri daca taxa de înmatriculare în discuție în cauză, achitată la data de 10.03.2008, conform chitanței nr._/10.03.2008, a cărei plată (la momentul efectuării) era prevăzută ca obligatorie de art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului Fiscal si a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusa judecații, sa aibă in vedere si dispozițiile art. 11 si 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 si jurisprudenței Curții de Justiție Europene.

În esență, Curtea apreciază că în mod greșit s-a dispus în cauza de față admiterea acțiunii pe fond și restituirea taxei pe poluare, astfel că este găsit ca fiind fondat motivul de recurs invocat, dar cu motivarea ce va fi expusă în continuare.

Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificata prin OUG nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 214/1 - 214/3, care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei si scutirile de la plata acesteia.

Din economia textelor redate mai sus, rezultă ca taxa de primă înmatriculare se datorează pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, contrar susținerilor recurentei pârâte, existând, deci, o diferență de tratament fiscal doar în privința autovehiculelor second-hand, după cum rezultă cu puterea evidenței din examinarea prevederilor art. 214/1 alin.1 și 2 și art.214/2 din Codul fiscal (versiunea în vigoare la data plății taxei), conform cărora:

„ART. 214^1

Nivelul taxei speciale

(1) Intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.

(2) Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.

…………………………………………………………………………………………………………..

ART. 214^2

Exigibilitatea și plata taxei speciale la bugetul de stat

Taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România”.

În conformitate cu art. 90 par. I din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Se reține că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum si din prevederile Legii nr. 157/2005.

Din prevederile constituționale citate si față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, rezulta ca, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Instituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul roman.

Chiar daca statul roman a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscala între produsele de ocazie importate si cele similare autohtone, se constata ca dispozițiile dreptului comunitar au prioritate fata de dreptul național, in temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice norma comunitara are forță juridica superioară normelor naționale, chiar si atunci când acestea din urma sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei in ierarhia sistemului juridic național si de acela al normei comunitare.

Obligativitatea instanțelor din Statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată si prin Hotărârile pronunțate de CJE in cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum si Amministratione Belle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).

Într-adevăr, după cum corect a reținut și instanța de fond, disp. art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzice statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De altfel, în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), iar rațiunea care a stat la baza adoptării acestei hotărâri este incidentă și în privința taxei de primă înmatriculare prevăzute de art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, cu atât mai mult, cu cât taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită pentru a înlătura viciul de neconformitate cu dreptul comunitar al taxei de primă înmatriculare, chiar sub un aspect din categoria celui în discuție.

Totodată, în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea autovehiculelor second-hand.

Însă, în speță, în raport de proba cu înscrisuri administrată în recurs, în special copia exemplarului în limba germană și traducerea acestuia privind certificatul „de concordanță al Uniunii Europene Economice”, emis de producătorul autoturismului în discuție, despre care recurenta afirmă că reprezintă certificatul de înmatriculare în U.E. al autovehiculului în discuție, coroborată cu copia actului privind calculul taxei de primă înmatriculare în discuție (fila 12 dosar fond, primul ciclu procesual), precum și cu copia certificatului de înmatriculare în România (fila 14 dosar fond, primul ciclu procesual), rezultă, pe de o parte, că recurenta nu a administrat probe pertinente din al căror conținut să rezulte faptul că acest autoturism se afla, anterior înmatriculării în România, în liberă circulație într-un alt stat membru al Uniunii Europene, probă ce se putea administra prin atașarea la dosar a înscrisului reprezentat de certificatul de înmatriculare eliberat de autoritățile competente ale celuilalt stat membru și care să ateste, în mod indubitabil, împrejurarea esențială că este un autovehicul second-hand, iar pe de altă parte, contrar celor reținute de instanța de fond, că autoturismul în discuție a fost înmatriculat pentru prima oară la data de 10.03.2008, astfel cum se menționează expres în cuprinsul certificatului de înmatriculare a autoturismului în România (fila 14 dosar fond, primul ciclu procesual), astfel că prima înmatriculare în România echivalează cu prima înmatriculare a autoturismului în discuție, fiind vorba, deci, de înmatricularea unui autoturism nou în România, iar nu a unuia second-hand.

Or, nu poate fi vorba de încălcarea disp. art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (actualmente, articolul 110 din T.F.U.E.) atât în situația în care partea recurentă nu dovedește că autoturismul în discuție se afla, anterior înmatriculării în România, în liberă circulație într-un alt stat membru al Uniunii Europene, ceea ce presupune inclusiv înmatricularea anterioară într-un alt stat membru U.E., de natură să probeze împrejurarea că este un autoturism de ocazie, cât și în situația în care se înmatriculează un autoturism nou în România.

În acest sens, în cauza C-263/10, N., hotărârea din 7 iulie 2011, CJUE arată următoarele: „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.

De asemenea, în cauza C-402/09, T., hotărârea din 7 aprilie 2011, CJUE arată următoarele: „(34)(…) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Aceasta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. (35) (…) primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare”.

În concluzie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin jurisprudența citată, a constatat doar că reglementarea făcută prin OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate, care se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, această reglementare a taxei de poluare are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre U.E., fiind, deci, contrară art. 110 din T.F.U.E. numai în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E.

După cum s-a demonstrat anterior, rațiunea care a stat la baza adoptării celor două hotărâri ale CJUE menționate este incidentă și în privința taxei de primă înmatriculare prevăzute de art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, cu atât mai mult, cu cât taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită pentru a înlătura viciul de neconformitate cu dreptul comunitar al taxei de primă înmatriculare, chiar sub un aspect din categoria celui în discuție.

Referitor la autoturismele noi, Curtea reține că, în condițiile în care taxa de primă înmatriculare prevăzută de art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului nou, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul nou a fost cumpărat pe piața națională sau importat, nu se poate pune problema că taxa în discuție este discriminatorie în mod direct sau indirect, existând o jurisprudență națională constantă în acest sens ( a se vedea și decizia civilă nr.465/04.02.2013 a Curții de Apel București– Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal), astfel că solicitarea recurentei reclamante de restituire a taxei de primă înmatriculare, este neîntemeiată.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va lua act de renunțarea recurentului-reclamant .> la judecata recursului formulat împotriva sentinței civile. Va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN (F. A. FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII TELEORMAN / F. D G F P TELEORMAN) împotriva sentinței civile pe care o va modifica în parte, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată. Va menține în rest sentința civilă recurată (doar în ceea ce privește soluția dată excepțiilor excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea recurentului-reclamant .>la judecata recursului formulat împotriva sentinței civile nr.1303/07.10.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet Specializat pentru C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții – restituire taxă poluare”, în contradictoriu cu recurenta - pârâtă D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN (F. A. FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII TELEORMAN / F. D G F P TELEORMAN) și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN (F. A. FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII TELEORMAN / F. D G F P TELEORMAN) împotriva sentinței civile nr.1303/07.10.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet Specializat pentru C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta – reclamantă . intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința civilă recurată în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. V.H. /2 ex.
Judecător fond: Z. L. / Tribunalul Teleorman - SCMASCAF

← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr....		Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4275/2014.... →

Pretentii. Decizia nr. 7396/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 7396/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI