Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 940/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 940/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 18384/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 940
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10 februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 4167/16.09.2013 pronunțată de Cutea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. O. C. S.R.L., având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 03 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 10 februarie 2014, când în aceeași compunere a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4167/16.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, pârâta fiind obligată să emită nota de restituire cu privire la suma de 32.344,09 lei reprezentând dobânzi aferente perioadei 21.10._10.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, că aceasta este neîntemeiată, reclamanta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată solicitând în subsidiar obligarea pârâtei la soluționarea contestației fiscale. Față de faptul că până la pronunțarea instanței pârâta a soluționat această contestație emițând Decizia nr. 537052A/05.09.2013, nu face ca acțiunea să devină inadmisibilă pentru neatacarea acestui act, ci doar ca instanța să nu se mai pronunțe asupra acestui capăt de cerere
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a arătat că cererea reclamantei de decont de taxă pe valoare adăugată a fost înregistrată sub nr._ la data de 21.10.2009. În lumina dispozițiilor art. 70 din C.pr. fiscală, această cerere trebuia soluționată în 45 de zile adică cel mai târziu la data de 07.12.2009. Or, așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală depus la dosar de reclamantă, verificările au început în data de 18.01.2010, deci după împlinirea termenul de 45 de zile prevăzut de lege, culpa în depășirea acestui termen aparținând în exclusivitate pârâtei.
Cu privire la apărările formulate de pârâtă referitoare la faptul că termenul de 45 de zile poate fi depășit, nu au aplicabilitate în cauză, întrucât prelungirea acestuia poate avea loc doar în condițiile prevăzute de art. 45 alin. 2 care nu pot fi interpretate decât în sensul în care autoritatea care efectuează controlul în vederea verificărilor raportărilor, trebuie să solicite informațiile sau să demareze procedurile de control în interiorul termenului de 45 de zile. O interpretare contrară ar fi de natură să permită organului de control să prelungească termenul de 45 de zile pe o durată nedefinită în funcție de momentul la care înțelege să solicite informații sau să înceapă inspecția fiscală.
De asemenea, tribunalul a apreciat netemeinice apărările pârâtei în sensul în care solicitarea reclamantei de rambursare TVA a fost soluționată prin aceea că a fost transmisă organelor de inspecție fiscală în termen și anume la data de 12.11.2009 cu adresa nr._, aceasta fiind doar o măsură premergătoare controlului care nu este de natură a conduce la concluzia că demersurile pârâtei au fost inițiate în interiorul termenului de 45 de zile care ulterior poate fi prelungit.
Cu privire la cuantumul dobânzilor, tribunalul a arătat că potrivit art. 120 alin. 7 din C.proc. fiscală nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. În ceea ce privește numărul de zile acesta este de 132 (din data de 21.10.2009-data înregistrării cererii până la data de 16.04.2010-data plății). Prin urmare cuantumul acestora este de 32.334,09 lei
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București prin care a solicitat casarea acesteia ca nelegala și respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiata.
În motivare, s-a arătat că, în mod nelegal, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de parata DGRFP București. Astfel, s-a arătat că la data de 05.09.2013 s-a emis decizia nr. 537052A de soluționare a contestației formulata de ., iar aceasta decizie nu a fost contestata de reclamanta, deși avea posibilitatea sa-și precizeze acțiunea, conform Codului de procedura civila în vigoare.
Recurenta a învederat că, potrivit art. 218 C.pr.fisc., decizia prin care se soluționează contestația este actul administrativ susceptibil de a fi contestat la instanța judecătoreasca competenta în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.fisc. instituie o procedura administrativa speciala care, fara a fi calificata drept jurisdicție administrativa, deriva de la normele de drept comun privind procedura prealabila cuprinse în art.7 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că decontarea efectivă a sumelor aprobate la rambursare s-a făcut conform prevederilor Instrucțiunilor nr. 802.520/03.07.09 privind rambursarea lunara a TVA, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "rambursarea lunara se încadrează . la nivel național, iar selecția deconturilor care urmează a fi rambursate, se realizează din baza de date naționala cuprinzând deconturile cu decizie de rambursare, decontarea efectiva realizându-se la 3 termene fixe."
Restituirea taxei pe valoare adăugata în valoare de 245.031 lei s-a efectuat în prima transa a selecției naționale pentru luna aprilie 2010, cu nota contabila întocmita pentru rambursarea cu întârziere a TVA aferenta decontului cu suma negativa de TVA cu opțiune de rambursare nr._/21.10.2009.
Referitor la termenele de soluționare ale cererilor contribuabililor, s-a arătat că, în speță, decontul de TVA cu suma negative și opțiune de rambursare a fost transmis către Activitatea de Inspecție Fiscala pentru soluționare cu control anticipat, fiind aplicabile prevederile art. 70 alin. 2 din OG. 92/2003. În aceasta situație, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, era necesara efectuarea inspecției fiscal parțiale în vederea luării deciziei de rambursare.
Prevederile art. 104 alin. 1 din OG. 92/2003 stabilesc că durata efectuării inspecției fiscale este stabilita de organele de inspecție fiscala sau, dupa caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, în funcție de obiectivele inspecției, și nu poate fi mai mare de 3 luni.
Inspecția fiscala s-a efectuat în perioada 18.01._10, conform Raportului de inspecție fiscala nr._/31.03.2010, încadrându-se, astfel, în termenul legal de efectuare de maxim 3 luni, conform prevederilor alin.(1), art.104 din OG 92/2003 cu modificările și completările ulterioare.
La data de 31.03.2010 a fost emis Raportul de Inspecție fiscala nr._/31.03.2010, care a stat la baza Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr.181/01.04.2010.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. C.pr.civ., Legii nr. 554/2004, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, intimata-reclamantă a arătat că este neîntemeiată întrucât, așa cum rezultă din considerentele încheierii de ședință din data de 9 Septembrie 2013, la ultimul termen de judecată în fața primei instanțe pârâta DGRFP București a înaintat la dosarul cauzei decizia nr. 537052A/05.09.2013. Sub acest aspect, în mod corect prima instanță a reținut că emiterea deciziei de soluționare a contestației în cursul judecății impunea, față de solicitarea sa din cererea introductivă, soluționarea capătului principal de cerere privitor la obligația organelor fiscale de a plăti dobânzile fiscale datorate potrivit legii.
În plus, s-a arătat că pârâta era decăzută din dreptul de a invoca excepția inadmisibilității cererii în fața primei instanțe având în vedere că nu a invocat-o prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că intimata-reclamantă este îndreptățită la plata dobânzilor fiscale aferente rambursării cu întârziere a TVA recunoscută prin RIF O., întrucât prevederile legale în vigoare la momentul expirării termenului legal pentru soluționarea Decontului de TVA o îndreptățeau la plata dobânzilor fiscale aferente rambursării cu întârziere a TVA, organele fiscale au întârziat rambursarea TVA recunoscută prin RIF și, prin urmare, datorează dobânzi în cuantumul stabilit prin lege, și DGRFP București își fundamentează refuzul de a soluționa favorabil cererea de acordare dobânzi prin raportare la texte de lege ce nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 193 alin. 2 și 205 coroborat cu art. 490 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea constată că aceasta în mod legal a dispus respingerea. Astfel, Curtea reține că, într-adevăr, art. 218 C.pr. fiscal stabilește că actul administrativ-fiscal ce se contestă în fața instanțelor de judecată este decizia de soluționare a contestației. Cu toate acestea, aplicarea sancțiunii inadmisibilității acțiunii în situația în care cererea de chemare în judecată nu are ca obiect expres și decizia de soluționare a contestației trebuie făcută circumstanțiat, având în vedere elementele de fapt și de drept concrete din fiecare speță.
În cauza de față, Curtea constată că intimata-reclamantă a formulat contestație administrativă împotriva adresei nr._/16.10.2012 prin care i s-a comunicat că cererea de acordare a dobânzilor nu poate fi soluționată favorabil, înregistrată la organul fiscal la data de 20.09.2012, iar până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, 16.05.2013, aceasta nu a fost soluționată, motiv pentru care reclamanta a formulat și un capăt de cerere subsidiar prin care a solicitat obligarea recurentei-pârâte la soluționarea contestației.
Având în vedere că această contestație a fost soluționată prin decizia nr. 537052A/05.09.2013, ce a fost depusă la dosar la termenul la care instanța de fond a rămas în pronunțare, partea neavând la dispoziție timpul fizic necesar pentru a contesta în mod expres acest act administrativ-fiscal, faptul că prin aceasta a fost respinsă contestația, menținându-se soluția de neacordare a dobânzilor aferente rambursării cu întârziere a TVA-ului, precum și împrejurarea că intimata-reclamantă a înțeles să continue demersul judiciar demarat, rezultă fără urmă de îndoială că intenția acestei părți a fost aceea de a critica, chiar dacă indirect, și soluția adoptată prin decizia de soluționare a contestației, iar în raport de aceste elemente, Curtea apreciază că pronunțarea unei soluții de admitere a excepției inadmisibilității pentru necontestarea deciziei de soluționare a contestației ar fi pur formală, excesivă și disproporționată în condițiile în care ar determina pentru intimata-reclamantă obligația de a demara un nou demers judiciar, chiar dacă intenția sa de a critica decizia organului fiscal de neacordare a dobânzii este clară și evidentă.
În același context, Curtea observă că apărarea formulată de intimata-reclamantă în fața instanței de recurs în sensul că recurenta-pârâtă nu mai era în termen să invoce excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile este nefondată întrucât recurenta nu a invocat inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, ci pentru necontestarea actului de soluționare a contestației, astfel cum impune art. 218 C.pr. fiscală.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 70 alin. 2 și art. 104 C.pr. fiscală, susținând că pentru soluționarea cererii de rambursare TVA a fost necesar să se efectueze un control anticipat.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că verificările suplimentare dispuse de organul fiscal, respectiv efectuare unei inspecții fiscale, au fost începute la data de 18.01.2010, așadar după împlinirea termenului de 45 de zile în care trebuia soluționată cererea de decont a taxei pe valoare adăugată formulată de intimata-reclamantă, în vreme ce, pentru a putea invoca prelungirea perioadei de soluționare a cererii prevăzută de art. 70 alin. 2 C.pr. fiscală, era necesar ca solicitarea informațiilor suplimentare să intervină în interiorul termenului de 45 de zile, iar nu ulterior expirării acestui termen.
De asemenea, Curtea constată că prin Hotărârea din 12 mai 2011, pronunțată în cauza C-107/10 – Enel Maritsa Iztok 3 AD împotriva Direcktor „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto” N. în cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de o instanță din Bulgaria, CJUE a reținut că „În lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoare adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei raportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. In schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 zile nu încalcă această prevedere ".
De asemenea, conform jurisprudenței CJUE în cauza C- 283/81CILFIT, fără a fi direct obligatorii, dezlegările date prin alte hotărâri preliminare se impun tuturor instanțelor naționale privind problemele respective de drept comunitar.
Curtea reține că necesitatea acordării de dobânzi de către Stat în cazul rambursării cu întârziere a sumelor TVA solicitate de contribuabil se impune și în baza aquis-uliul comunitar din materia TVA, astfel cum acesta a fost interpretat de către Curtea Europeană de Justiție, întrucât dispozițiile din legislația romana referitoare la rambursarea TVA sunt rezultatul transpunerii legislației comunitare din domeniul TVA, iar jurisprudența Curții Europene de Justiție în materie este obligatorie pentru instanțele din România odată cu data aderării la Uniunea Europeana.
În jurisprudența Curții Europene de Justiție s-a reținut în mod constant că statele membre au o oarecare libertate de manevră în stabilirea condițiilor de rambursare a TVA în exces, dar ca nu ar putea să aducă atingere, prin impunerea acestor condiții, principiului neutralității TVA prin impunerea unei sarcini asupra contribuabilului de a suporta în tot sau în parte TVA-ul, ceea ce implica în mod necesar ca TVA-ul să fie rambursat . timp rezonabila prin plata unor sume de bani sau prin luarea unor masuri echivalente și ca, în orice caz, metoda adoptata pentru rambursare nu poate să implice niciun fel de risc pentru contribuabil.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., reținând și considerentele sentinței civile recurate, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4167/16.09.2013 pronunțată de Cutea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în București, .. 39, ., sector 1, și cu sediul ales la S.C.P. Reff&Asociații cu sediul în București, .. 4-8, Clădirea America House, Aripa Est, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red./thred. MD – 2 ex./14.07.2014
Tribunalul București
Jud. fond – C. A. B.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6313/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
