Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 202/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 2047/2/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 202
Ședința publică din data de 13.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți D. P., A. L. Ș., B. D. și D. D. împotriva sentinței civile nr. 3424/22.05.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, S. R. – prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, C. L. DE FOND FUNCIAR B. DEAL și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G., având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile au solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum și faptul că, prin serviciul registratură, la data de 06.09.2013, intimata-pârâtă C. Județeană de Fond Funciar G. a depus la dosar o cerere prin care solicită comunicarea unui exemplar al motivelor de recurs formulate de recurenții-reclamanți iar la data de 10.01.2014 intimata-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar întâmpinare, după care:
Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 17 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, în cauză a operat o transmitere legală a calității procesuale, prin desființarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și preluarea atribuțiilor acesteia de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, în sensul că are calitatea de intimată-pârâtă această nouă Comisie.
Totodată, respinge excepția necompetenței materiale invocată de către intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, având în vedere dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013.
De asemenea, respinge cererea formulată de intimata-pârâtă C. Județeană de Fond Funciar G. privind comunicarea unui exemplar al cererii de recurs, întrucât potrivit citativului aflat la fila 6 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă faptul că acesteia i-a fost comunicat un exemplar al cererii.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe fondul recursului, inclusiv cu privire la eventuala incidență în cauză a prevederilor Legii nr.165/2013, aspect de ordine publică invocat de instanță din oficiu.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3424/22.05.2012 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții D. P., A. L. Ș., B. D. și D. D., în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR S. R. PRIN C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, C. LOCALA DE FOND FUNCIAR B. DEAL și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G., ca neîntemeiată.
Pronunțând această soluție instanța de fond a avut în vedere că reclamanții au dobândit drepturile invocate în acțiune în urma unor contracte de cesiune, depuse în copie la dosar, iar reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, în persoana cedenților inițiali s-a dispus pe cale judiciară, în condițiile Legii nr. 18/1991, prin sentința civilă nr. 267/13.02.2007, pronunțată de Judecătoria B. V., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 409/04.07.2007, pronunțată de Tribunalul G..
A constatat instanța de fond că dosarul administrativ de despăgubire a fost înregistrat la autoritățile pârâte în cursul anului 2011, dar situația dreptului de proprietate al reclamanților a fost incertă sub aspectul existenței și întinderii lui, așa cum reise din multiplele contracte de cesiune, acte adiționale la acestea, ultimul fiind încheiat la data de 20.09.2011.
În plus, din actele emise de autoritățile locale, a reieșit că la nivelul acestora a existat o confuzie cu privire la regimul juridic al terenului, care inițial a fost considerat extravilan, iar ulterior intravilan.
Instanța de fond a mai avut în vedere și faptul că prin OUG nr. 4/2012 s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.
Pe cale de consecință, Curtea a concluzionat că nu se poate imputa pârâtelor ANRP și CCSD tergiversarea soluționării dosarului de despăgubiri, câtă vreme înșiși reclamanții au întâmpinat dificultăți în stabilirea existenței și întinderii dreptului lor de proprietate. Astfel, nu se poate reține un refuz nejustificat în sarcina acestor autorități, în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004.
În privința cererii având ca obiect exonerarea ANRP de la emiterea titlului de conversie și obligarea pârâtelor Comisiile la oferirea în teren spre compensare, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, legea neprevăzând astfel de posibilități de soluționare.
În ce privește cererea privind stabilirea valori terenului pe cale judiciară, instanța de fond a constatat că aceasta este în fapt o cerere de probatorii, care tinde la stabilirea întinderii dreptului la despăgubire. Însă o asemenea cerere nu poate fi primită câtă vreme nu s-a reținut în sarcina autorităților pârâte un refuz nejustificat de evaluare a terenului prin procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Împotriva sentinței civile nr. 3424/22.05.2012 a Curții de Apel București au formulat recurs reclamanții, solicitând modificarea în tot a acesteia și pe fond admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenții arată că instanța de fond a reținut în mod greșit durata procedurii administrative, reținând eronat că procedura a fost demarată abia la 08.10.2010, pe când durata procedurii vizează, conform jurisprudenței CEDO, intervalul de timp scurs între depunerea cererii inițiale de restituire și acordarea efectivă a despăgubirilor cuvenite, ținând cont și de perioadele în care soluționarea cererii a trenat din culpa reclamanților.
Cererea inițială a fost depusă din 1991, iar soluționarea ei a trenat până în 2007, când instanța a stabilit dreptul recurenților de proprietate, fără a se putea însă aprecia că timpul scurs este imputabil recurenților, deoarece actele solicitate au fost foarte dificil de obținut de la Arhive.
Mai arată recurenții că instanța de fond a reținut în mod greșit incertitudinea dreptului raportat la contractele de cesiune de drepturi.
Astfel, contractele de cesiune de drepturi existente nu au nici o legătură cu existența și întinderea dreptului, conform sentinței civile nr. 267/13.02.2007, pronunțată de Judecătoria B.-V.. Aceste contracte definesc doar beneficiarul ultim al cererii de despăgubiri, situație ce nu a impietat asupra desfășurării procedurilor administrative.
În privința incertitudinii dreptului constatată de instanța de fond, recurenții arată că faptul că autoritățile locale au purtat corespondență cu Prefectura pentru a clarifica situația juridică a terenurilor (intravilan sau extravilan) nu constituie un fapt exonerator de răspundere pentru derularea lentă a procedurii, deoarece nu este nicidecum imputabil reclamanților.
În continuare, referitor la aplicarea OUG 4/2012, recurenții arată că suspendarea este inaplicabilă în cauză, deoarece cererea a fost depusă înainte de data publicării OUG 4/2012, respectiv la data de 13 martie 2012, astfel încât actele autorităților administrative trebuiau apreciate în raport de data introducerii acțiunii. Oricum, . Ordonanței de Urgență nu scuză lipsa unui rezultat pentru perioada anterioară acesteia.
Intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței învestite cu soluționarea recursului și excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu privire la emiterea titlului de despăgubire;
Arată intimata că în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea recursului, se impune a se constata că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților este o instituție publică cu personalitate juridică constituită la nivel central, iar cererea de chemare în judecată, având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 și art. 4 din codul de procedură civilă din 1865, recursul trebuie să se judece de Secția de contencios administrativ si fiscal a înaltei Curții de Casație și Justiție.
Arată intimata că în speța de față nu sunt aplicabile prevederile art. X și art. XIII din Legea nr.2/2013, care se aplică numai cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în care sunt formulate pretenții în contradictoriu cu C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (actual C. Națională pentru Compensarea Imobilelor) iar nicidecum împotriva ANRP.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților privind solicitarea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, arată intimata că în cuprinsul art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, care acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Faptul că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având în vedere că numai C. Națională validează/invalidează în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii, conform prevederilor Legii nr. 165/2013.
Mai mult, având în vedere că între timp au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013, conform art. 31 și 41 A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titlurile de plată în condițiile stabilite de Legea nr. 165/2013.
ANRP nu are așadar calitate procesuală pasivă în cauză.
În continuare, ANRP a invocat excepția prematurității cererii de plată a despăgubirilor, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, care stabilește un termen în care trebuie soluționate dosarele de despăgubire, orice cerere formulată anterior ajungerii la termen fiind prematură.
Pe fondul cauzei, intimata arată că în mod corect instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304/1 rap. la art. 304 pct. 9 C. și urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
1/ În ceea ce privește excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului, se constată că aceasta a fost respinsă motivat în ședință publică, motivarea regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri, astfel că nu va mai fi reluată prin considerente.
2/ Referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei ANRP, invocată de aceasta prin întâmpinarea la cererea de recurs, Curtea urmează a constata că această excepție a fost invocată prin întâmpinare și cu ocazia soluționării fondului, dar nu a fost pusă în discuția părților, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra sa.
Cu toate acestea, se constată că pârâta ANRP nu a formulat recurs, iar prin raportare la dispozițiile art. 296 C., nu poate fi soluționată o cerere care pe de o parte tinde la modificarea soluției instanței de fond în lipsa exercitării căii de atatc și, pe de altă parte, tine la agravarea situației recurentului în propria cale de atac.
3/ Referitor la prematuritatea acțiunii prin raportare la termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013, Curtea va reține că și această excepție a fost invocată de intimată tot prin întâmpinare, în lipsa exercitării căii de atac a recursului, astfel încât nu poate fi avută în vedere la pronunțarea prezentei.
4/ În ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurenții reclamanți, Curtea va constata că aceștia, în principal, au criticat concluziile instanței de fond cu privire la durata procedurii.
În legătură cu aceste aspecte, se constată că, într-adevăr, recurenții reclamanți au demarat procedura de reconstituire a dreptului lor de proprietate asupra terenului în suprafață de 50 mp situat în B. Deal, jud. G. încă din anul 1991, în baza Legii nr. 18/1991 rep, dar așa cum s-a reținut și cu ocazia soluționării fondului, Hotărârea Comisiei Județene nu le-a fost favorabilă.
Abia în anul 2007, cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 409/04.07.2007 a Tribunalului G. prin care a fost revizuită definitiv o hotărâre judecătorească anterioară ca efect al depunerii unui înscris nou, a luat naștere și a fost recunoscut dreptul recurenților – reclamanți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 50 ha.
Chiar dacă termenul pentru executarea obligației de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului a început să curgă odată cu demararea demersului administrativ, în aprecierea duratei procedurii trebuie avută în vedere și conduita părților implicate.
Astfel, deși recurenții susțin că nu au nicio culpă în faptul că până în anul 2007 nu au putut beneficia de o hotărâre în favoarea lor, Curtea urmează a constata că Decizia Tribunalului G. nr. 409/04.07.2007 s-a pronunțat ca efect al procurării de către recurenții – reclamanți cu întârziere a unui înscris nou, în dovedirea dreptului de proprietate.
Deși recurenții susțin că procurarea acestui înscris cu întârziere s-a produs exclusiv din culpa Arhivelor Naționale, ca reprezentant al statului, în fapt demersurile pentru obținerea înscrisului datează din anul 2006, fapt menționat în considerentele sentinței civile nr. 267/13.02.2007 a Judecătoriei B. V., deși dovada calității de proprietar trebuia făcută încă de la depunerea cererii în baza Legii nr. 18/1991, rep.
Astfel, nu se poate reține culpa autorităților statului în neeliberarea unui titlu de proprietate asupra imobilului în intervalul 1991 – 2007, singurii ținuți la probarea calității de proprietari a autorilor fiind chiar recurenții.
Așadar, caracterul rezonabil al termenului de soluționare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate/ acordare a măsurilor compensatorii trebuie apreciat prin raportare la atitudinea Statului abia din a doua jumătate a anului 2007, de la momentul finalizării procedurilor judiciare și pronunțarea unei hotărâri care să recunoască recurenților calitatea de proprietari și dreptul la despăgubiri.
În continuare, Curtea va reține că, intimata CCSD a procedat la parcurgerea etapei verificării legalității cererii de restituire în natură, ocazie cu care au fost necesare unele lămuriri din partea Instituției prefectului G., astfel că nu se poate susține că începând cu luna mai 2011 dosarul ar fi rămas în nelucrare.
Având în vedere tot acest parcurs al dosarului de despăgubire, Curtea va constata că doar perioada cuprinsă în intervalul 2007 – 2011 reprezintă o perioadă nejustificat de mare în care dosarul a rămas în nelucrare, ceea ce poate conduce la concluzia că în speță a fost depășit un termen rezonabil de soluționare a dosarului, fiind încălcate prevederile art. 6 CEDO cu privire la soluționarea cauzelor cu celeritate.
Cu toate acestea, Curtea nu va putea ignora faptul că, între timp, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013, prin care a fost modificată întreaga procedură și au fost stabilite noi termene limită de soluționare a dosarelor aflate pe rolul Comisiei.
În raport de noile prevederi legale,, Curtea va constata că măsurile de remediere solicitate – obligarea la trimiterea dosarului la evaluator și la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire – nu mai pot fi executate.
Astfel, se vor avea în vedere disp. art.4 din legea nr. 165/2013, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, se constată că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile inclusiv situației recurenților -reclamanți, cărora deși nu li se neagă dreptul la acordarea măsurilor compensatorii, li se impune respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare.
Art. 21 pct. 5 – 9 din legea nr. 165/2013 prevede că „Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
A fost introdusă așadar o nouă etapă, a verificării dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului, etapa evaluării se realizează într-o procedură diferită de cea anterioară, s-a introdus obligativitatea validării și a stabilirii punctajului și, tot cu titlu de noutate, se emite decizie de compensare prin puncte.
Curtea va constata așadar că, deși unele etape ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură, acesta conține și dispoziții cu caracter de noutate care trebuie respectate, interzicând recurentei - pârâte să emită direct decizia de despăgubire.
Prin urmare, Curtea constată că solicitările recurenților reclamanți cu privire la obligarea intimaților la trimiterea dosarului la evaluator și emiterea titlului de despăgubire nu mai sunt recunoscute de lege, iar o eventuală modificare a obiectului cererii în raport de noile prevederi legale nu poate avea loc în recurs, conform dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C..
Față de incidența acestui nou motiv de recurs de ordine publică, invocat și din oficiu de instanța de recurs prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. și ale art. 4 din legea nr. 165/2013, Curtea urmează a respinge recursul ca nefundat, menținând soluția instanței de fond de respingere a cererii, ca neîntemeiată, deși cu o altă motivare.
5/ Având în vedere cele expuse anterior, cu privire la incidența unui nou motiv de recurs, de ordine publică, respectiv incidența art. 4 din legea nr. 165/2013, Curtea apreciază că devine inutilă analiza celorlalte motive invocate de recurenți, în legătură cu aplicarea OUG nr. 4/2012, care nu mai este de actualitate în lumina noilor prevederi legale și în legătură cu analiza contractelor de cesiune, cere nu mai este necesară, câtă vreme conform Legii nr. 165/2013 acestea urmează a fi supuse verificării din punctul de vedere al legalității de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți D. P., A. L. Ș., B. D. și D. D. împotriva sentinței civile nr. 3424/22.05.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, S. R. – prin C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, C. L. DE FOND FUNCIAR B. DEAL și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2014.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. A. P. C. P.
Grefier
M. G.
Red/thred. jud. PA/ 2 ex/ 23.03.2014
Jud. fond: I. R., Curtea de Apel București-Secția a VIII C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2452/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3737/2014.... → |
|---|
