Pretentii. Decizia nr. 2452/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2452/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 68307/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2452
Ședința publică de la 28.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, după reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București împotriva sentinței civile nr. 4786 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 27.11.2012 în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. I., cu intimatele – pârâte S. ROMÂN – prin Ministerul Finanțelor Publice și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – prin reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și cu intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta – pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ /CA/2011, reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâții S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4, solicitând scutirea de plata taxei pe poluare prevăzută de OUG nr.50/2008, restituirea taxei pe poluare în cuantum de 8029,00 lei achitată cu chitanța . nr._/01.03.2010, cu dobânda legala prevăzuta de Ordonanța Guvernului nr.9/2000 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, conform OPANAF nr.3411/2011, a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Prin sentința nr. 4786 din 27.11.2012, pronunțată de Tribunalul București, aceasta a reținut că cererea este fondată, pentru următoarele considerente:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului român – prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, tribunalul a reținut că, potrivit reglementării în materie cuprinse în art.5 din OUG nr.50/2008, art.3 alin.1 din Capitolul 3 Anexa 1 la HG nr.686/2008 și art.33 din OG nr.92/2003, administrarea creanței fiscale nu este dată în competența M.F.P. sau D.G.F.P.M.B., ci a organului fiscal care administrează contribuabilul, în speță A.F.P. Sector 4 (care a emis decizia de calcul), astfel că între reclamant și statul român prin autoritatea centrală care îl reprezintă ori între reclamant și D.G.F.P.M.B. nu s-a născut nici un raport juridic legat de perceperea taxei pe poluare care să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ și în baza căruia aceste părți pârâte să fie ținute la restituirea sumei sau la plata dobânzii. Așa fiind, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, părți față de care acțiunea a fost respinsă în consecință.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 4, tribunalul a reținut că titularul obligației în raportul juridic dedus judecății este pârâta, ca autoritate fiscală competentă ce a calculat și perceput taxa pe poluare. Excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal nu poate fi primită pe considerentul că suma se face venit la bugetul F. pentru Mediu, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumei de bani în stabilirea legitimării procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantul - contribuabil și pârâta AFP Sector 4, căreia îi aparțin deopotrivă competențele privind restituirile de sume, potrivit art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din Italia un autovehicul uzat marca Audi, tip A4, cu data primei înmatriculări în acest stat membru UE 05.02.1997.
Obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a) din OUG nr.50/2008, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie („second-hand”).
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că nu se percepe taxa pe poluare pentru autoturismele (produse în România sau în alte state membre) deja înmatriculate în România, în cazul unor vânzări ulterioare.
Dar se percepe aceasta taxă de poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa în discuție este contrară art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene), întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În cauză, astfel cum s-a menționat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim fiscal între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină de ocazie („second hand”) din România, pentru care nu va plăti taxa pe poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Uniunii Europene pentru care ar trebui să plătească această taxă, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, aspect ce atrage incompatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 din Tratat, în sensul celor statuate prin hotărârea menționată a CJUE.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei A.F.P. Sector 4 de a restitui reclamantului taxa pe poluare achitată în cuantum de 8029 lei, este unul nejustificat față de dispozițiile art.2 lit.i) din Legea nr.554/2004 cu referire la art.117 lit.d) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și, prin urmare, în speță sunt îndeplinite condițiile art.8 alin.1 și art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei percepute.
Cât privește cererea de acordare a dobânzii legale prevăzute de OG nr.9/2000, tribunalul a respins această pretenție ca inadmisibilă, ținând cont de faptul că se întemeiază pe un act normativ abrogat, mai mult, dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale potrivit OG nr.13/2011 (în vigoare în prezent), nu și în materie fiscală, unde, potrivit art.124 din OUG nr.92/2003, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală.
În temeiul art.274 C.pr.civ., tribunalul a obligat partea căzută în pretenții la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 539,30 lei reprezentând taxa judiciară de timbru potrivit art.3 lit.m) din Legea nr.146/1997 și timbrul judiciar, aferente cererii de chemare în judecată și onorariul de avocat dovedit cu chitanța . nr.218/22.09.2011.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta A.F.P. Sector 4 a fost respinsă având în vedere inexistența unei obligații de garanție sau despăgubire rezultată din transmiterea unui drept subiectiv. Faptul că suma percepută de la contribuabil are ca destinație finală Fondul pentru mediu nu înseamnă că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea în proces a unei terțe autorități, cea care administrează acest fond, de vreme ce aceleași mecanisme bugetare care au fost aplicate la colectarea sumei permit și restituirea acesteia între instituțiile statului, între care nu se stabilesc obligații de despăgubire sau de garanție în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art.60 și urm. C.pr.civ.
Împotriva sentinței nr. 4359/06.11.2012 a declarat recurs pârâta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, in temeiul art.299 alin.1, art.304 pct.9 și art.304ind. 1 Cod proc.civila, solicitând admiterea recursului ca fondat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, in ceea ce privește obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare, actualizata cu dobanda fiscala, si, totodată, admiterea cererii de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu, având in vedere următoarele:
1. S-a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4.
S-a învederat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe ce poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă du poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
Având în vedere faptul că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către reclamant, intre recurentă și acesta, nu exista nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care s-a solicitat admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2 A arătat recurenta că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu. Fondul pentru Mediu, administrat de AFM, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimata-reclamantă, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât, prin plata taxei de poluare de către petent, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, către Fondul pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua părți, reclamanta, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de incasare a acestei sume – AFM.
Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod procedura civila.
3 În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamanta, a precizat recurenta următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului … privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamantă în susținerea acțiunii formulate s-a arătat că:
Incidența în cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de fata, reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, s-a învederat că aceasta nu a fost fundamentata prin nici un argument. Taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine.
F. de dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, s-a învederat și ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
4 Referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, s-a solicitat admiterea recursului si respingerea acestui capăt de cerere ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din condițiile legale, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care s-a solicitat respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, s-a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neintemeiata.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin. 9 din Codul de procedura civila.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de AFM, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - AFM, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele AFM. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic AFM un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul AFM, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și AFM.
Pârâta ANAF este îndreptățită a se regresa împotriva AFM în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de AFM. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva AFM cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza I și alin. 2 C. proc. civ., va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în garanție a AFM și va dispune obligarea acesteia la plata către Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice a sumei de 8029 lei, taxă de poluare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, constatându-se că instanța de fond a instituit în mod legal în sarcina pârâtei obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10 N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului dobândit de reclamant.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 4, Curtea retine ca tribunalul, in mod corect a reținut că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 50/2008.
Și cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a aplicat corect disp. art. 274 C.pr.civ. dispunând obligarea recurentei, ca parte căzută în pretenții, a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.
În consecință, sub aspectul motivului de recurs privind respingerea cererii de chemare în garanție, apreciind ca fiind greșit aplicat art.60 C.pr.civ., Curtea – în baza art.312 alin.3 raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civ. – va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a obligării acesteia la plata către pârâta a sumei de 8029 lei. Va menține celelalte dispozițiile ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, după reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București împotriva sentinței civile nr. 4786 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 27.11.2012 în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. I., cu intimatele – pârâte S. ROMÂN – prin Ministerul Finanțelor Publice și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – prin reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și cu intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice suma de 8029 lei, taxă de poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.I.F
JUD. FOND B. S. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Despăgubire. Decizia nr. 442/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 202/2014. Curtea... → |
|---|
