Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8375/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8375/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 841/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8375
Ședința publică de la 13.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. M. E.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă E. (A.) L. împotriva sentinței civile nr. 1986/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită; intimatul-chemat în garanție M. Educației Naționale a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare; părțile solicitând judecarea recursului în lipsă.
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1986/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de chematul în garanție M. Educației Naționale, prin întâmpinare. S-a respins acțiunea având ca obiect „obligare emitere act administrativ” formulată de reclamanta E. (A.) L. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI, și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca neîntemeiată. S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de pârâta U. S. Haret București, ca neîntemeiată. S-au respins, ca neîntemeiate, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamantă și pârâta U. S. Haret București.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta E. L. solicitând modificarea sentinței, in temeiul art. 304 pct. 7 și 9 si 304 indice 1 cod procedura civila, în sensul admiterii acțiunii si pe cale de consecința obligarea intimatei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, cu admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă față de M. Educației Naționale.
În motivare, recurenta a arătat, în esență, că Parata U. S. Haret a fost înființata prin Legea 443/5.07.2002 ca persoană juridică de drept privat si de utilitate public, parte a sistemului național de invatamant, iar prin HG nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de invațământ la zi, domeniile de licența drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatică și altele.
Specializarea urmata de reclamantă, respectiv Administrație Publică la forma de invatamant ID, a fost confirmata de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea acestora.
Prin urmare, prevederile legale in vigoare in acea perioada permiteau paratei U. S. Haret sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditata/autorizata sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru specializarea urmata de reclamant, aceasta tinand de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție si de lege.
De altfel, a precizat recurenta, i-a fost eliberata adeverința care atesta faptul ca a obținut titlul de licențiată, adeverință care a intrat in circuitul civil, nefiind revocată sau anulată de instanța de judecata sau de o autoritate administrativa. Reclamanta a fost de buna-credința, iar eroarea .-a aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept „error communis facit jus".
A mai susținut recurenta și că necontestându-se așa-numitele nereguli invocate de către MEN în procesul educațional, nu îi dă dreptul celui din urmă la a refuza aducerea la îndeplinire a obligației de a aproba tipărirea formularea tipizate.
Intimatul-chemat în garanție, M. Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) a depus întâmpinare, prin care, privitor la capătul de cerere privind chemarea sa in garanție, a învederat faptul că nu sunt întrunite condițiile art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire", neexistând vreun raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
Întâmpinare a depus și intimata-pârâtă U. "S. HARET", prin care a solicitat ca, în cazul admiterii recursului, să se admită si cererea sa de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS) pentru motivele invocate în fața instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Analizând sentința prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamanta, absolventă a Facultății de Științe Juridice și Administrative din B., specializarea Administrație Publică, promoția 2009, s-a adresat intimatei U. “S. Haret” cu cererea de eliberarea a diplomei de licență.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului - pârât - chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum reclamantului i-a fost eliberată adeverință de licențiat, necontestată, acesta are dreptul la a-i fi eliberată diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată fiind întemeiată, revenind pârâtului M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru partea reclamantă, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare în favoarea părții reclamante a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:
„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În plus, Curtea de Apel mai reține că în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constată în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
În acest context, dată fiind și jurisprudența citată mai sus a instanței supreme, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului formulat de recurenta-reclamantă și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei U. “S. Haret” la emiterea diplomei de licență și a suplimentului la aceasta.
Întrucât, obligația Universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție MECTS, în prezent M. Educației Naționale, refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, deși pârâta a emis reclamantei adeverință că este licențiată și, prin urmare, poate pretinde eliberarea diplomei de licență, iar, în cauză, există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă, în raport de competența fiecărei autorități, se va admite și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. “S. Haret” și va fi obligat MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate în termen de 30 de zile de la pronunțare, conform prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Va fi obligată pârâta USH să plătească reclamantei-recurente suma de 8 lei cheltuieli de judecată.
Va fi obligat chematul în garanție MEN la plata către pârâta USH a cheltuielilor de judecată la fond, în cuantum de 304,3 lei, cu aplicarea art. 274 alin. 3 C. proc. civ, constând în reducerea cuantumului onorariului de avocat, considerând că acesta corespunde complexității cazuei și activității îndeplinite de avocat.
Se va respinge aceeași cerere a intimatei pârâte USH de obligare a intimatului-chemat în garanție la plata cheltuielilor de judecată în recurs, ca neîntemeiată, întrucât fundamentul acordării cheltuielilor o constituie culpa procesuală. Or, în speță, s-a admis recursul reclamantei, prin urmare căzuți în pretenții sunt ambii intimați, USH și MEN. Iar, admiterea cererii de chemare în garanție nu poate reprezenta un motiv al acordării cheltuielilor de judecată și din calea de atac a recursului (onorariu avocat), dat fiind că este vorba despre o situație deosebită, un caz particular de chemare în garanție, după cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă E. (A.) L. împotriva sentinței civile nr. 1986/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diploma.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta USH.
Obligă chematul în garanție, MEN (fost MECTS), să aprobe tipărirea formularelor tipizate în termen de 30 zile de la pronunțare.
Obligă pârâta USH să plătească recurentului-reclamant suma de 8 lei, cheltuieli de judecată.
Obligă chematul în garanție, MEN, la plata către pârâta USH a sumei de 304,3 lei, cheltuieli de judecată aferente fondului.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei USH privitoare la cheltuielile de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. M. E. P. S. V. R. M.
GREFIER
M. I.
Red. RV/2 ex./02.12.2014
Jud. fond D. L. C. – Tribunalul București
| ← Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4822/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
